Sportlogic

Inainte de Barack Obama a fost Sfantu’ Gheorghe – Le Chevalier de Saint George (2)

In Epoca moderna, Istoria sportului on Septembrie 20, 2012 at 12:42 PM

…In care este vorba despre educatie, cheia tuturor reusitele in toate culturile si perioadele… si o discreta aroma pentru trezirea gustului de ” teorie a conspiratiei”… Nu ar fi o premiera pe site-ul nostru nu-i asa!?

Acest articol este partea a II-2/CONTINUAREA LA ARTICOLUL –  „Saint George (1)Surpriza, adevaratul D’Artagnan era “Sfantu Gheorghe” si era metis – Saint George (1) – pentru cei care l-au ratat

_____________________________

>>…. Reluam povestea de unde am intrerupt-o in episodul precedent; il lasaram pe George Boulogne (tatal) pe corabie in drum spre Franta. Din actiunile sale am inteles ca-si iubea fiul si pe mama acestuia, iar din surse putem presupune ca afectiunea nu disparuse din raporturile cu prima sotie si ca cele doua femei se intelegeau aparent bine.  De altfel din momentul in care fiul sau a inceput sa dea semne de autonomie, marcand inceputurile vietii de adult, George senior s-a intors in colonii alaturi de prima sotie.

Episodul ne ofera cateva indicii destul de clare despre familia sa si mai ales despre temperamentul tatalui si valorile cu care Joseph a fost crescut. George senior si-a lasat familia „nelegitima” sub protectia sotiei sale legitime. Trebuie spus ca Joseph nu avea frati din casatoria tatalui sau. Probabil ca doamna George l-a considerat pe Joseph ca fiind copilul pe care ea nu a reusise sa il daruiasca sotului ei. De altfel in testamentul lui George tatal, apar atat Joseph cat si mama sa – Nanon ca mostenitori legitimi alaturi de sotia acestuia, celor doi delegandu-li-se o parte consistenta din averile familiei.

In Europa secolului XVIII, un cuplu format dintr-un alb, o sclava africana cu un copil dupa ei si protestant pe deasupra, era condamnare sigura la marginalizare, ba chiar excludere. Daca cumva din nefericire s-ar fi aflat si la  „locul nepotrivit, in momentul nepotrivit” se puteau intampla agresiuni fizice sau alte tragedii. Cu toate acestea prima grija a tatalui lui Saint George dupa ce a reusit sa-si rascumpere viata si libertatea de la rege, a fost sa-i aduca pe cei doi in Franta. Asta vine sa confirme ce spuneam despre valorile familiei si profilul lui George Senior – un aristocrat, credincios, darz pana la incapatanare, dar deschis compromisului, aventuros dar si pragmatic in acelasi timp, animat de idei si valori „proprii” solide si fidel promisiunilor sale.

Bine inteles ca blazonul aristocratic, banii si relatiile ajuta mult in  situatii de criza. In concluzie,  la un interval de timp greu de determinat, aproximativ 5 ani dupa sosirea tatalui, in 1752/1753 sosesc in Franta si cei doi – mama si fiu. Jospeh avea 7 sau 8 ani. Familia „clandestina” proaspat debarcata pe continent isi aranjeaza situatia intr-un timp record – nu stim cu ce s-a ocupat George senior in Franta metropolitana, dar stim ca in momentul intoarcerii sale in colonii si-a lasat fiul la Paris cu o renta substantiala si o autorizatie de „controleur de guerre” – simplificat, tatal prevazuse pentru fiul sau toate mijloacele necesare unei existente fara griji in capitala si portile deschise pentru obtinerea unui titlu nobiliar…

„La noblesse des armes”  – nobilimea armelor era o casta cu o aura aparte, formata din maestrii de arme (scrima), mai tarziu si din militari care se remarcasera in serviciu, in care titlurile erau atribuite meritoriu (sau/si cumparate) dar foarte rar mostenite. Accesul la un astfel de titlu era garantia si protectia cea mai sigura pentru un metis pierdut intr-o lume exclusiv alba, periculos de alba. Speram ca prin aceasta explicatie sa redam miza si importanta scrimei in educatia tanarului emigrant.

Vom vedea mai tarziu ca Saint George a „castigat” un astfel de titlu, cel de CAVALER, dar nu doar datorita facilitatilor obtinute de tatal sau, cat  si ca o recunoastere a meritelor sale in scrima. Nu este exclus ca virtuozitatea si creatia sa muzicala,  nobletea caracterului sau (la propriu)  si numeroasele prietenii legate cu doamnele influente din inalta sociatate sa fi ajutat si ele la randul lor in obtinerea acestui drept cu aer de favor. Cu siguranta ca citatia de pe ordonanta regala facea referinta la ceva precis, dar putem presupune ca toate celelalte atribute si calitati impreuna, au cantarit serios la acordarea titlului. Nu trebuie inteles ca a fost un cadou, ci dimpotriva; originea sa si culoarea pielii au fost un obstacol serios si a fost nevoie de lobby,  demersuri juridice si administrative laborioase pentru obtinerea acestui drept „garantat” de legile si cutuma epocii… Dar alte cutume tot atat de puternice sustineau rasismul ca suport al sclaviei, sursa de venituri fabuloase, probabil principala resursa economica a regatului la vremea respectiva… si nu numai.

Reusita sociala si „recunoasterea”  lui Saint George de catre contemporanii sai poate fi comparata cu primul pas al omului pe luna, cu alegerea primului presedinte de culoare… ! De fapt el este cel care a deschis calea emanciparii afro-americanilor in lumea occidentala si deci si a mandatului de presedinte al lui Barack Obama. A fost nevoie de un sfert de mileniu de la numirea primului nobil afro-american  – Joseph Boulogne de Saint George (Arhipeleagul Caraibe-lor facea parte din Americi) pana la alegerea primului presedinte – Barack Obama. Vorbim bine inteles in cadrul societatilor mixte.  Este primul personaj de culoare si nascut dintr-o mama sclava care a fost innobilat de o curte/coroana europeana. Unii ar spune si din lume, dar stim ca a mai existat un caz contemporan lui … „surprise”… in Rusia. Cu diferenta ca celalalt s-a „dizolvat” in timp, devenind un rus sadea cu pielea neagra… (vom reveni)…

Fara nici o exagerare, cred de fapt ca opera si destinul eroului nostru, sunt de departe „exceptionale peste” cele a tuturor marilor figuri din istoria emanciparii natiunilor africane (si nu numai), fiind de fapt initiatorul acestui proces. America secolului 21 avea de mult toate instrumentele si parghiile necesare alegerii lui Obama functionale – majoritate etnica si culturala cel putin „favorabile”, mentalitate colectiva deja formata/educata, predecesori cu functii importante in stat, institutii si instrumente legislative  si juridice deja rodate. Hai sa spunem ca Obama ii datoreaza o bere „Sfantului Gheorghe„Bergenbier, prietenii stiu de ce”. O statuie ar provoca deja „acorduri de jazz” –  [N.A. – Aceasta ultima improvizatie a fost ca sa le demonstram „advertizerilor” si „berarilor” din Romania cum se poate „comunica” grupand la un loc – sport, cultura, istorie, educatie si decenta… si fara fotbal. Decenta in sensul fara prostie si marlanie – pentru cei care nu au inteles si pentru cei de la sport.ro – noul sport national care s-ar fi gandit la cineva dezbracat. Iaca va facem si reglama si va generam si trafic pe gratis.]

… Dar am ajuns prea departe, sa revenim!… St. George „cel batran”, desi pare un idealist si un „avantat”, se dovedeste a fi un tata atentionat si realist, facand absolut tot ce i-a stat in putinta ca copilul sau sa primeasca cea mai buna educatie, cu nimic mai prejos decat cea la care aveau acces progeniturile mai marilor timpului; orientata multidisciplinar conform usantelor vremurilor, Joseph a trebuit sa urmeze cursuri de stiinte, arte, literatura, dans si bine-inteles „exercitii de corp” – antrenament sportiv si militar. In vremuri in care cei cu asemenarea sa erau sortiti altui destin, in cel mai fericit caz  sa mearga agatati de calestile doamnelor si sa le deschida portierele. Pentru un copil mulatru  stiinta armelor era un privilegiu si o oportunitate pentru a avea acces la o cariera militara, singura ce putea oferi posibilitatea dobandirii unei „situatii”, construirii unui viitor pe criterii  de merit. Nu stim daca chiar se putea aspira la un  respect profund si sincer din partea maselor (nu prea contau), dar cel putin la apreciarea si favorurile potentatilor epocii cu siguranta.

Exista suficiente ratiuni care-l vor determina pe George tatal sa-si inscrie fiul inainte ca acesta sa implineasca varsta de 13 ani la Academia militara si in pensiunea marelui Maestrul de Arme De la Boëssière – proprietarul si „animatorul” institutiei. Acesta ii va deveni mai tarziu tutore si protector. Iata inca un exemplu de „mutare” sau decizie inteleapta a tatalui sau care se dovedeste a fi salutara atat pentru educatia, cat si pentru siguranta/securitatea copilului.

Mama sa apare inregistrata in Franta pentru prima oara  mai tarziu, in 1962, ca personal „angajat” – guvernanta – in serviciul unei aristocrate ruda indepartata a tatalui. Este anul in care in urma unui decret ministerial care in zilele noastre ar fi considerat de factura fascista, toti mulatrii nativi din colonii erau obligati sa se declare la prefecturile sau comisariatele de politie din localitatile de rezidenta, fapt care probabil a consituit si motivul adoptiei lui Jospeh de catre De la Boëssière, la varsta de 17 ani, consolidand in felul acesta statutul sau civil in Franta – o simpla masura de protectie a tanarului Saint George. In realitate cei 3 sunt o familie fara griji materiale dar aproape clandestina,  retrasa si prudenta in relatiile cu cei din jur, niciodata „foarte impreuna”, dar niciodata departe unii de altii, protejati de „o stea norocoasa”. Nu sunt multi cei care reusesc sa faca legatura intre cei trei. Datorita faptului ca nu exista practic decat  doua documente care sa ateste statutul sau existenta mamei – declaratia de resedinta si testamentul lui George Senior – putem presupune ca Nanon a pastrat o prezenta mai mult decat discreta, aproape ascunsa, pentru a nu crea precedente care ar fi putut sabota cariera si viitorul fiului ei precum si afacerile tatalui.

„Fruntas in toate”, tanarul nostru dovedea calitati exceptionale mai ales la doua dintre discipline – sport in general – exceptional in scrima – si muzica. La fel ca si in cazul instructiei de arme, tatal sau vrea ce este mai bun pentru Joseph si face tot ce-i sta in putinta pentru ca acesta sa ia lectii de vioara cu cei mai buni profesori de muzica („maitres de musique”) din Paris si nu numai – Lolli, Gossec, Gaviniés si multi altii. Dintre toti maestrii sai, Gossec a jucat un rol determinant in cariera sa artistica. Acesta era dirijorul privat a lui Alexandre Le Riche de La Poupelinière – adevaratul sef al Iluministilor – probabil unul dintre cei mai bogati oameni ai Frantei – era si unul dintre maestrii de muzica ai casei regale si deasemeni prieten bun al lui Mozart. Cu el Joseph Boulogne va studia nu doar vioara dar si arta dirijarii si compozitia si tot lui i se atribuie si meritul recrutarii lui Joseph intr-una dintre cele mai influente loje masonice din Paris – Loja Olympica… He, he, he! Pentru ca Joseph Boulogne de Saint George este si primul francmason de culoare din istorie – (toate fractiunile, organizatiile, lojele, etc. luate la un loc).

Este discutabil daca maestrul de muzica este cel care i-a „netezit calea” si este foarte posibil ca Joseph sa fi devenit un „proiect” (personal sau „guvernamental”) cel putin din momentul in care a reusit sa-si surprinda viitorul maestru de arme, daca nu cu mult timp inainte.  Daca stam si analizam usurinta cu care tatal sau a reusit sa-si aranjeze mai ales problemele dar si afacerile sfidand „morala”  colectiva,  nu este exclus ca acesta sa fi avut legaturi si relatii solide cu diverse organizatii care, trebuie spus, unele mai pe fata altele mai in secret,  infloreau la acea vreme si aveau o influenta majora in peisajul politic. Sa nu uitam ca era totusi un protestant, iar la vremea respectiva afinitatile erau mult mai „transparente” decat astazi.

Avand idee despre presiunea sociala imensa, este surprinzator felul in care familia a reusit sa evite toate obstacolele, coeziunea si forta lor extraordinara intr-o epoca (cel putin aparent) vitrega din toate punctele de vedere pentru situatii similare, de parca  o protectie divina, deasupra regulilor sociale si rautatii oamenilor ar fi vegheat asupra lor…  Efectiv Saint George a avut acces la o educatie aleasa, dar oarecum „ciudat”, cu profesori la care nici progeniturile unor familii cu mult mai influente decat cea a tatalui sau nu ar fi indraznit sa viseze. Mai mult, imediat ce fost facut cunoscut acestora, toti, fara nici o exceptie, i-au netezit calea spre mai departe, spre mai sus. Putini dintre elevii maestrilor despre care vorbim au avut parte de aceleasi privilegii si nu credem ca la mijloc au fost doar banii. Stand si analizand retrospectiv avem impresia ca totul face parte dintr-un proiect (oups, parca am mai auzit undeva despre asta), sau acest copil  si talentele/calitatile sale erau cu adevarat exceptionale si deasupra prejudecatilor tutorora…Hmmm! Exceptionale cu siguranta, poate chiar si deasupra prejudecatilor desi am rezerve – poate atunci cand nu erau ei cei pusi in balanta, dar cu siguranta nu puteau sub nici o forma trece de barajul intereselor si mai ales cel al „instinctului de conservare”.

Dar sa nu megem atat de departe si sa ne intoarcem la perioada educatiei si formarii tanarului Saint George. Multi biografi cred ca aceasta diferenta vizibila si modul in care tanarul St. George a resimtit tratamentul uneori ostil, alteori dispretuitor al unora din jurul sau, l-au motivat sa munceasca mai mult decat colegii sai pentru a demonstra lumii si siesi ca nu este cu nimic mai prejos decat cei care pe insula unde se nascuse erau strigati “Stapane”. Exista motive  sa banuim ca dorinta de a excela in disciplinele pe care se punea pret in societatea aristocratica franceza – scrima si muzica, cultivarea imaginii de sine si simtul onoarei supradezvoltat, tendinta de a fi intr-o stare permanenta competitie cu cei din jur si cu sine insusi, i-au fost insuflate de tatal sau. De altfel George senior nu a ezitat sa-si incurajeze fiul cand acesta avea doar 13 ani, sa provoace la un asalt de arme pe Maestrul Alexandre Picard din Rouen – cunoscut spadasin si filfizon – care-l dezonorase pe micut numindu-l „mulatrul lui la Boëssière”.  Incredibil dar cu toata diferenta de varsta, cunostiinte si experienta, Joseph a castigat asaltul, iar tatal sau, de fericire, i-a cumparat si daruit o mica trasura si un cal pentru indrazneala, agilitatea, sangele rece si maiestria de care a dat dovada.

Toti bografii vor admite calitatile exceptionale ale tanarului Joseph, desi unii au tendinta de a-l „martiriza”, este limpede faptul ca acesta a avut „sansa” unei educatii mai mult decat alese, care i-a oferit posibilitatea sa intalneasca in momentele importante ale vietii persoanele cele mai potrivite care sa-l sustina si sa-l incurajeze – mentorii care aveau sa-i calauzeasca pasii spre reusita –  de la Boëssière in scrima si Gossec in muzica, si nu in ultimul rand tot concursul parintilor care l-au sustinut in eforturile sale.  Ghilimelele sunt pentru a sugera ca nu a fost  vorba despre sansa ci de un demers planificat al tatalui sau – un adevarat plan de formare si pregatire a carierei viitorului cavaler. Constient de acest lucru, Saint George nu a uitat nici o clipa ca fara ajutorul familiei si al celor din jur, nu ar fi reusit niciodata sa se integreze intr-o societatea excesiv de elitista dar si rasista pana in maduva ei…  Si vom vedea cum mai tarziu va cauta sa rasplateasca cumva cu aceeasi moneda, sa-i ajute pe toti cei apropiati si cauzele lor indiferent de culoarea pielii, ca dealtfel si cauza celor ca el, dar care nu au avut norocul sau in viata… >>va urma>>…

– O-O Flo –

Anunțuri
  1. […] Partea a II-a – copilaria si educatia viitorului cavaler – Inainte de Barack Obama a fost Sfantu Gheorghe – Le Chevalier de Saint George (2) […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: