Sportlogic

Archive for Octombrie 2012|Monthly archive page

Checklist / playlist pentru sfarsitul lumii cu Laura Badea (2)

In Comunitate, Sport viata si destine on Octombrie 30, 2012 at 4:42 PM

Aceasta este partea a II – a din interviul cu Laura Badea (pentru cei care nu au fost „pe faza” – Partea I este inca pe pagina de intampinare –Asalt – sport si scrima in Romania – cu Laura Badea (1)

Dupa Sfarsitul Lumii, in Partea a III-a acestui interviu –  Laura Badea ne va lasa drept mostenire „invatamintele sale pentru antrenori si tinerii scrimeri”.

____________________________

Cuvant inainte -2012 este anul sfarsitului lumii. Si cum acest blog este putin cam „crispat”, poate ca a venit momentul sa ne relaxam putin. Acest interviu „Sfarsitul Lumii” as fi vrut sa-l inititulez „Jos masca Laura Badea” :)… dar nu s-a putut sa fie asa.

Sfarsitul Lumii asa cum il vad eu - destul de frumos

Sfarsitul Lumii asa cum il vad eu!

Mi s-a intamplat sa citesc destul de des interviuri cu „campioni”. Bine inteles am avut grija „sa-i aleg” pe cei care mi se pareau a fi  valori autentice in disciplinele lor (si nu fac referinta doar la sport). Chiar si eu, umilul dumneavoastra servitor, am reusit sa am discutii apropiate cu cativa maricei din diverse domenii – film, sport, spectacol – si pot sa va spun ca personajele publice (serioase – cei care sunt pusi in situatia sa se expuna in mass-media si la bai de public „dedicat”) ori sunt transparente ca sticla, ori au o masca pe care greu, foarte greu o dau jos. Evident rolul unei astfel de masti este unul de protectie (exact ca in scrima) si nu acela de a crea o iluzie sau de a reda o imagine falsa a chipului din spatele ei.

Cu cei din prima categorie nu avem nici o problema. Husain Bolt este exemplul tipic; baiatul asta este ca o carte deschisa – fara bullshit sau daca este, atunci este de genul funny bullshit ceea ce este altceva… Ba mai  mult, daca vede ca in jur bantuie „fitele si impresiile”, face el ceva si le disperseaza, ajutandu-i si pe cei „vinovati” sa coboare cu picioarele pe pamant. Ultimul a fost Jacques Rogues presedintele C.O.I. Alooo… Ce vrei sa-i faci celui mai rapid om de pe planeta?… Celui care aduce  – doar el singur – cam un sfert din aparitiile media pe tema olimpica, audienta per total insumat si implicit si din incasari…  Sa-i tai franele la Porsche!?…  Nici sa-ti treaca prin gand! Alooo, revino-ti!… Relax man!!!

… Cu cei din a doua categorie in schimb am nevoie sa-i fac sa si le dea jos. Nu(!), nu de dragul palmaresului sau ceva de genul, ci ca sa pot comunica, schimba pareri si invata de la ei; altfel nu vad nici un alt sens intr-o astfel de experienta. OK, este un „grand” – si cei cu asta!? In fata vietii, universului sau a lui Dumnezeu suntem cu totii  aproximativ egali – niste ganganii. Mai degraba „cochetez” cu acestia din urma (in sensul dedicarii timpului ramas pentru ca oricum ei sunt cei care ni l-au dat sau cei care dispun de el dupa bunul plac) si familia, decat sa ma „irosesc” cu o personalitate care nu vrea sa „dea” nimic, cand de fapt ea sau el este  un muritor ca si mine – probabil nici macar  furnici in insectarul istoriei.

… Este cu atat mai dificil cu cat suntem pusi in situatia „sa negociem” cu o deformare profesionala; cu cineva care si-a petrecut  o mare parte din viata la adapostul unei masti la propriu, asa cum este cazul unei/unui scrimer!? Ei bine, nu am putut sa aleg titlul dorit de mine pentru ca Laura nu pare sa poarte vreo masca… (latura mea schizo nu ma lasa sa nu scot un hmmmm :)… totusi!…)

… Pentru a ma asigura de inutilitatea mastii (si a armelor) am optat pentru un interviu „Sfarsitul Lumii” – (autor  T.A. – jurnalist si producator de televiziune care s-a inspirat din interviurile lui J.L.. Acesta nu facut decat sa adapteze maniera lui B.P., care la randul sau a marturisit influenta lui M.P. :). Altfel spus, meritul „gaselnitei” nu revine subsemnatului, ci este al unor tipi destul de luminati de felul lor!)

[Explicatie – O varianta este ca invitatul sa-si imagineze ca se afla in fata sfarsitului iminent si trebuie sa aleaga ce sa salveze pe aceasta planeta; un fel de Noe. Ratiunea aparenta de a salva ce ii este mai drag sau ceea ce considera ea/el mai util/folositor, pentru a supravietui, pentru a se bucura de un sfarsit frumos, fericit sau linistit, eventual pentru a asigura omenirii un nou inceput… „Suspence!”Nu stim(!); invitatul este liber sa-si aleaga singur optiunea! … Deci, in caractere normale – context si introducerea intrebarii, in italic – intrebarea mea, in italic ingrosat – raspunsul Laurei si in barat gandurile „post-raspuns” ale jurnalistului:)]

________________________________

Laura Badea, maine este Sfarsitul Lumii – familia dumneavoastra este la adapost, dar mai puteti salva cate „ceva” pe lumea aceasta –  obiecte, fiinte, orice…”Nu stiu” 🙂 daca pentru un nou inceput sau daca doar pentru un folos oarecare pana in „ultima clipa” – (nevoie vitala, agrement, nevoie culturala, sursa de inspiratie sau educational) – este dupa/ in functie de viziunea, simtirea, voia sau/si sensibilitatea dumneavoastra…

  • Daca ar trebui sa salvati doar o carte (maxim 4)…care ar fi ea?

R 1) – Micul Print – Antoine de Saint Exupery ; Cele 40 de legi ale iubirii – Elif Shafak ; Despre ingeri – Andrei Plesu si Maitreyi – Mircea Eliade.

Frumoase toate…sau aproape. Referitor la partea cu Plesu ; nu am citit-o si cu riscul de a-mi da cu firma in cap, nici nu cred ca se va intampla foarte curand… Mda…  Si foarte optimista Laura 🙂 Micul Print – aproape un inconturnabil in educatia copiilor (si a adultilor…mai ales a adultilor)…Bine inteles formatul multimedia de negasit in romaneste. Cadoul sau popunerea mea pentru Laura si ceilalti  adulti cititori din foarte multele optiuni existente online:

  • Daca ar trebui sa salvati un disc (muzica – nu piese un disc..un compozitor, etc.)?

R 2) – Queen si Vivaldi.

Vivaldi nu se asculta decat pe vinil, dar ca sa nu ma dau fitos –  un compromis in tre Queen si clasica – in memoriam si dedicatie pentru Laura din partea publicatiei Sportlogic:

  • Daca ar trebui sa salvati un obiect – poate fi orice? Repet numarul este flexibil – Exemplu daca acest obiect ar fi sacii de dormit, puteti salva unul pentru fiecare membru al familiei – specificati!

R 3) – Un obiect ? cateva sticle cu apa, o oglinda, un chibrit, o lanterna.

Nu mai spun nimic…Pana si Bear Grylls ar fi gelos…. :)… Acest raspuns merita dezvoltat! Nu voi propune nici un filmulet, avand in vedere ca lista Laurei ar complexa orice „dur de meserie”.

  • Daca ar trebui sa salvati  o cladire (ansamblu de cladiri – orice casa, piramida, pentagonul, etc…)

R 4) – Nu cred ca este cazul. Doar vine sfarsitul lumii. Mi-as dori sa nu se darame bisericuta mea de suflet – Podeanu.

Ce sa-i faci nimeni nu este perfect! 🙂

  • Daca ar trebui sa salvati o personalitate – oricine care este in viata… logic?

R5) – Fetita mea. Pentru mine este cea mai importanta personalitate.

  • Daca ar trebui sa salvati un loc pe planeta – oras, sat, munte, insula nu conteaza?

R 6) –  Locul in care ma simt cel mai bine Valea Mare Pravat – Campulung.

Aproape ca mi-a dat prin gand sa vizitez regiunea. In orice caz am cautat pe net. Mare minune net-ul … dar si un mare minus. Daca nu era tehnologia mai ca m-as fi dus… Hmmm… Aici s-ar putea sa-si piarda din fani, dar o intelegem si o admiram..si din nou ca si la nurmarul 4 … „Perfectiunea” o atingem greu!… Glumim evident! Valabil peste tot in acest interviu, nimeni nu si-ar permite sa puna in discutie alegerile nimanui, oricine ar fi cel intrebat… Dar ne ofera niste indicii(?), ne ofera! 🙂

  • Daca ar trebui sa salvati un tablou (maxim 4)?

R 7) – O icoana cu Sf. Ioan Botezatorul si o fotografie cu familia mea.

  • Daca ar trebui sa salvati un „drog” – tutunul, alcoolul sunt incluse, dar se poate recurge la metafore…?

R 8) – Nu am vicii. Nu inca. O metafora ? Muzica…

Am salvat deja operele unor muzicieni in alegerile/raspunsurile precedente… Putina diversitate Laura altfel tot ce am spus isi pierde sensul sau dimpotriva risca sa apese… Mai ales ca nu v-ati gandit sa salvati ci un MP3 player (macar un MP3 player cu baterii solare)…Idem 4 si 6 🙂

  • Daca trebuie sa fiti dumneavoastra „sfarsitul lumii”…ce chip ati avea (exemplu – cutremur , uragan, razboi, etc…poate fi si ceva „fictiv”… care in mod normal nu omoara decat selectiv sau de placere – exemplu – o moarte de ras )….poate ca aici ar trebui sa explicati putin mai mult  – 2 proprozitii…

R 9) –  Sincer, nu ma vad transformata in „sfarsitul lumii”, deci, nu am nici o idee cum ar fi chipul meu.. Oricine ar fi sfarsitul lumii mi-ar placea sa ne indulceasca ultimele minute ramase.

Amandoi ne-am gandit la acelasi lucru cred – trestia de zahar! 🙂

  • Daca ar trebui sa salvati un film (maxim 4) ?

R 10) – Casablanca – I.Bergman si H.Bogart ; Rain Man – Dustin Hoffman

Filmul complet pe acest link (click pe titlu fabulos  net-ul totusi, nu-i asa!? – eu l-as salva fie doar si pentru Wikipedia si Youtube fiindca impreuna arhiveaza deja o parte semnificativa din memoria si cunostiintele omenirii)- dedicatie Rain Man

  • Daca ar trebui sa salvati un animal si o planta (bine inteles ca nu vorbim doar despre un exemplar din specia respectiva?

R 11) – As salva un caine (cainele meu Ulise – golden retriver) si o floarea soarelui – preferata mea.

Si a mea… dar eum stau prost cu botanica…le confund…Asta ar putea raspunde la intrebarea 9!? 😀

… Si cum sfarsitul nu vine niciodata atunci cand ne asteptam…>> Va urma>>…

– O-O Flo –

Anunțuri

Asalt – sport si scrima in Romania – cu Laura Badea (1)

In Bizz sport, Economia sociala, Sport si societate, Sportul si politica on Octombrie 20, 2012 at 1:28 PM

Cuvant inainte despre invitata si interviu – Laura Badea Carlescu este una dintre cele mai titrate floretiste din istoria mondiala a scrimei – 3 medalii olimpice inclusiv aurul la individual la Atalanta in 1996, 2 titluri de campioana mondiala si 2 titluri de campionana europeana.  A fost cunoscuta ca fiind una dintre cele mai creative si spectaculoase tragatoare ale floretei mondiale… (N.R. – Si din nou wikipedia intr-o limba straina are mai multe informatii cu privire la o personalitate din Romania, decat wiki in limba romana).

In prezent Doamna Badea Carlescu detine functia de Director al Departamentului de Educatie Olimpica in cadrul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Pe langa functia sa, Laura este o persoana angajata, implicandu-se regulat in proiecte de responsabilitate civica, educative, etc.

_______________________________

Explicativ – Din motive de spatiu si confort al lecturii, interviul va fi strucuturat in 3 parti :

–         Astazi : Partea I-a  – Asalt – sport si scrima in Romania –  cu Laura Badea

Vor urma :

–         Partea a II-a – Invataminte despre campioni si  performanta  – Laura Badea (2)

–         Partea a III-a – Sfarsitul lumii cu Laura Badea (3)

M-am gandit mult daca trebuie neaparat sa fac comentariile in urma raspunsurilor invitatei. S-ar putea sa nu para amabil din partea mea, dar cred ca este spre binele colectiv ca sportul romanesc si responsabilii sai sa primeasca cat mai multe retururi de la noi cei multi… Deci in text barat gandurile mele „postume” la care Laura poate raspunde oricand… Chiar o rog!… Evident nu facem critica de dragul criticii, iar comentariile nu vin sa o contrazica pe invitata noastra si nici nu doresc sa stabileasca raporturi de valoare intre opinii diferite (dupa parerea mea pertinente – nu pot sa scap acuzatiei de subiectivism aici) . Nu doresc decat sa dezbat pe tema diverselor manifestari ale unor problematici care consideram ca merita atentie si de ce nu chiar si „tratament”. Oricum sunt greu lizibile, deci stiu ca efortul il vor face doar cei foarte interesati…

…Prêt ? … En garde !…. Allez !!! 🙂

_______________________________

Preambul/introducere la intrebarea Nr. 1 – Referitor la scoala romaneasca de scrima… Stim cu totii care este situatia in sportul romanesc, nu dorim sa mai rasucim „floreta” in rana… Exista totusi un fenomen pe care nu reusesc sa mi-l explic; performanta unilaterala a scolii romanesti intr-o anumita disciplina – doar la baieti sau doar la fete in functie de variabile care imi scapa. In istoria sportului romanesc am observat acelasi fenomen la mai multe discipline. Dau un singur exemplu – atletismul – desi situatia este aproape generalizata cu exceptia catorva discipline – scrima si gimnastica, care reusesc rezultate la ambele categorii – restul sporturilor nu reusesc sa aduca stasifactie decat  fie la baieti fie la fete:

1) Intrebare O.F. – Care este opinia dumneavoastra referitor la aceasta „ciudatenie” din sportul romanesc? Daca nu aveti un raspuns pentru celelalte discipline, atunci care este cauza manifestarii ei in scrima care, desi are rezultate si la baieti si la fete, nu reuseste sa LE OBTINA SIMULTAN la ambele categorii ale aceeasi arme ?

1) Raspuns L.B. –  Am sa ma refer strict la scrima. De ce nu avem rezultate la ambele categorii ? Pentru ca depinde de generatie si de modul in care sunt gestionate fondurile federatiei. Scrima are 3 arme : spada, floreta si sabie si 6 probe – 3 la feminin si 3 la masculin. Bugetul se da in functie de rezultatele obtinute la Campionatele Europene si Mondiale. Niciodata nu a fost posibil ca toate probele sa fie la fel finantate, mai ales ca nu toate sunt probe olimpice (spada si sabia feminin au fost introduse mult mai tarziu).

Federatia a incercat sa finanteze mai mult probele care aveau sanse reale la medalii. Am avut foarte multe rezultate notabile si la masculin si la feminin, dar la arme diferite. In general fetele sunt mai muncitoare, mai docile, mai ascultatoare, mai creative, mai echilibrate si au o dorinta mai mare de afirmare. Dar, exista si baieti care performeaza, care nu precupetesc nici un efort .

[ In mare parte de acord- cauzele pot fi multiple, iar generatiile sunt un factor determinant… Totusi inca nu ma impac cu ideea ca atletismul masculin romanesc este practic inexistent de peste 40 de ani; chiar numai aceasta sa fie cauza!? Nici o generatie in aproape jumatate de secol , in timp ce la fete multiple campioane mondiale, europene si olimpice, recorduri, etc.!?… Sau nu reusesc sa inteleg cum in canotaj masculin nu existam in timp ce la fete am dominat scena mondiala timp de decenii – echipamentul este acelasi, tehnica aceeasi s.a.m.d. Preocuparea federatiilor doar petru un pol al disciplinelor respective, nu este chiar o scuza pentru a acepta situatia.]

__________________________

2) Intrebare O.F. – Ce se intampla cu floreta romaneasca, nu am mai auzit de mult de o performanta rasunatoare…  Cred ca de la retragerea dumneavoastra. Si daca totusi au existat iar eu nu am auzit despre ele, atunci chiar ca nu este vina mea – stiu ce vreau sa spun prin asta. Am observat impactul benefic in urma numirii lui Covaliu la carma lotului national de sabie. Nu este pacat ca cea mai talentata floretista din istoria scrimei romanesti sa nu incerce sa formeze (antreneze)  o generatie (un lot) !?

2) Raspuns L.B. – Floreta masculina a fost prezenta la Londra, prin Radu Daraban, cel care a obtinut calificarea. Floreta feminin, prin Cristina Ghita, nu a reusit calificarea la Jocurile Olimpice . Lotul de floreta feminin nu a mai fost unul olimpic cu un an inainte de Jocuri. Federatia a decis sa ramana doar lot national, finantand armele care aveau cu adevarat sanse la Jocuri. Din pacate diferenta dintre generatii si lipsa motivatiei si-a pus amprenta asupra floretei feminin. Sunt convinsa ca se v-a forma o noua generatie care v-a duce mai departe traditia floretei feminine. 

Ma bucur pentru reusita lui Mihai Covaliu si a echipei pe care o antreneaza. De ce nu am optat pentru antrenorat ? Dintr-un motiv foarte intemeiat – sunt mama si consider ca datoria unei mame este de a fi cat mai mult timp in preajma copilului. Intotdeauna mi-a placut ceea ce spunea Gabriela Mistral : „Multe dintre lucrurile de care avem nevoie pot să aştepte, copilul nu poate. E perioada în care se formează din punct de vedere fizic, când mintea i se dezvoltă. El nu înseamnă mâine; el înseamnă azi”.

Preambul/introducere la intrebarea Nr. 3 – Filmele de capa si spada au intotdeauna succes. Notiunea de confruntare directa 1 la 1 asigura de regula o cota ridicata de interes in majoritatea disciplinelor care propun astfel de competitii – tenis, lupte, box, MMA, etc.…Putem spune ca scrima este o disciplina in care spectacolul sportiv este asigurat. Oricat de mare ar fi traditia in alte tari (chiar si atunci cand  vorbim despre culturi {Franta, Italia} in care competitiile de scrima au un loc privilegiat – audienta, succes public, etc. – cu exceptia marilor „turniruri”), scrima nu a fost niciodata un sport mediatizat pe cat cred eu ca ar merita…ba chiar sunt convins ca „potentialul” (de) spectacol al acestui sport este net subexploatat si chiar nu cred ca va face face mai putini spectatori decat partidele de snooker… Dar s-ar putea sa gresesc !

___________________________

3) Intrebare O.F. –  DE CE CREDETI CA SE INTAMPLA ASA !? Este o forma de elitism din partea scrimerilor, este dezinteres din partea media, lipsa de preocupare din partea celor implicati – federatie, cluburi -, tine de specificul culturilor respective sau este cate putin din toate !? Altfel spus avem de lucru la mentalitati, dar trebuie sa facem eforturi serioase in zona de PR si comunicare. Daca exista si ale cauze care sunt ele ?

3) Raspuns L..B  – Scrima este un sport cu doua arme conventionale (floreta si sabia), care respecta niste reguli de arbitraj. Pentru cei care nu sunt initiati in tainele scrimei este destul de greu sa inteleaga ce se intampla pe plansa. Media este interesata de acest sport cand sunt rezultate la competitiile de varf. Probabil ca ar trebui multa implicare din partea federatiei, din partea comisiei de marketing. Este din ce in ce mai greu de gasit sponsori, mai ales in situatia economica actuala.

[Stim cu totii cat de greu este sa gasesti sponsori. Dupa parerea mea sponsorii nu se cauta ci sunt ademeniti. Nu este un proces punctual ci rezultatul unei constructii durabile si al incercarilor fara sfarsit… Fara nici un apropos la Federatia Romana de Scrima, dar ca o trasatura dominanta in societatea noastra – (si chiar si din experienta proprie cu FRR) – pe langa relatii solide, activitatea de cautare a acestora necesita atat un minim de competente, cat si unul de etica… De multe ori conflicte de interese sau nici macar conflicte, doar interesele unora blocheaza absolut orice tentativa de dezvoltare ]

____________________________

4) Intrebare O.F. – Aveti un mesaj pentru potentialii agenti de dezvoltare din societatea civila care ne-ar putea citi, cu privire la dezvoltarea miscarii sportive in general si respectiv a sportului pe care il reprezentati ?

4) Raspuns L.B.Un mesaj pentru potentialii agenti de dezvoltare ? Sa vina la scrima pentru ca vor intra intr-o lume aparte. Personal, consider că scrima oferă celui care o practică nu doar emoţia confruntării sau satisfacţia victoriei, ci şi o stare psiho-afectivă cu totul deosebită. Aş numi-o, simplu, “starea de bine”, rod al complexităţii aflate în echilibru, al armoniei componentelor sale. E bine să îndrăzneşti, dar  pentru asta trebuie să fii, în acelaşi timp, prudent. Este captivant să te poţi avânta, cu condiţia să înţelegi că şi celălalt – partenerul de întrecere – îţi poate replica, cu aceleaşi mijloace, eventual mai bine stăpânite. Este extraordinar să ai încredere în propriile forţe, fără să uiţi că acolo, pe planşă (ca, de altfel, şi în lume!) nu eşti singurul care se bucură de un asemenea sentiment. În definitiv, uneori e vorba doar de o fracţiune de secundă… de câţiva milimetri… de o singură pulsaţie a inimii. O tuşă adună în ea sute de ore de efort, de repetiţie, de speranţă sau – de ce nu? – de exasperare. Şi… Abia după ce ai făcut tot ce ţine de tine, Dumnezeu decide dacă meriţi să câştigi. Sau să pierzi. Dar, ca şi viaţa, scrima îţi oferă nu doar bucuria triumfului ci şi posibilitatea să te redresezi. Să o iei de la capăt. Cu încredere, cu pasiune, cu nobleţea aceea care conferă distincţie, eleganţă… starea de bine care încoronează împlinirea.Sportul m-a îmbogăţit sufleteşte, m-a format, m-a ajutat sa devin ceea ce sunt astazi.

[Pasajul Laurei m-a cucerit– NU VAD CINE PUTEA SA O SPUNA MAI BINE… Poate eu atunci cand ma „avant” despre rugby 🙂 SPER SA SE AUDA ACOLO UNDE TREBUIE!… ]

__________________________

5) Intrebare O.F – Aveti o strategie o idee sau o observatie… de ce nu o provocare/propunere pentru corporatii, media, public, (etc.), care ar putea duce la dezvoltarea apetitului mediatic pentru competitile de scrima ?

5) Raspuns Laura BadeaStrategii de dezvoltare a apetitului mediatic pentru competitiile de scrima?

Scrima  este  un sport care a adus si va aduce inca mult timp medalii de la C.E., C.M. si J.O. Mai mult decat atat este un sport care a avut si are sportivi care pot deveni adevarate modele pentru tineri. Trebuie investit in tineri, in sport. Trebuie să promovăm sportul ca model de toleranţă şi fair play pentru societate, ca stil de viaţă, ca un concept moral la formarea de mentalităţi favorabile şi de atitudini pozitive şi active.

[Da asa este, doar ca as fi vrut sa aflu mai multe. Just dar putin cam prea la modul generalist… Pe de alta parte interviul a fost scris si doar raspunsurile Laurei au insemnat 6 pagini. Nu pot sa nu-i multumesc inca o data pentru disponibilitate… Altii vor fi obosit citindu-l. Nu stiu, sper  sa putem vorbi mai pe indelete cu alta ocazie. Este un teritoriu riscant, unde vorbele nu au foarte mare valoare – mai bine taci decat sa nu le faci. De fapt era partea din interviu unde vorbele Laurei ar fi trebuit sa invite la actiune, fiindca zau nu fac asta ca sa o expun pe Laura, ci chiar sper ca intr-o zi sa aflu ca tot acest efort nu a fost in zadar si ca un sponsor cat de mic, doreste sa organizeze o competitie sau ca  isi va fi asumat destinul unui copil, junior, echipe, etc.]

___________________________

Preambul/introducere intrebarea Nr. 6. – Faceti parte din COSR… Cred ca pe aceasta tema as putea discuta saptamani, dar sa mergem in zone mai precise. Pe mine personal ma deranjeaza faptul ca institutia prin presedintele ei sugereaza prin expunere mediatica faptul ca ar fi artizanii reusitelor olimpice – medaliilor obtinute – in timp ce antrenorii din cluburi, adevaratii co-artizani si formatori ai campionilor nostri, se intampla sa fie uitati (cel putin de valva mediatica). Nu este vina COSR ca stie sa-si organizeze mai bine « campaniile » (mult spus) de PR decat un antrenor de club… Am experienta a 3 culturi diferite si pot intelege prezenta unor politicieni, presedinti de federatie, dar nu am vazut niciodata afisata/asociata o figura a CO din tara respectiva alaturi un campion oarecare. Este totusi regretabil ca la jocurile olimpice, aceeasi care stiu atat de bine sa-si asocieze imaginea cu o reusita olimpica, uita din aceasta ecuatie si pe antrenorii din cluburi –de fapt singurii care au facut posibila reusita respectiva… Repet: nu ma refer la mediatizare, cat mai degraba la prezenta acestor antrenori la jocuri alaturi de sportivii lor… Prezenta lor este cu atat mai importanta in cazul disciplinelor in care factorul confort psihic poate fi determinant pentru randamentul sportivului…Nu mai punem la socoteala ca ar putea fi rasplata suprema in cariera unui antrenor…

6) Intrebare O.F. – In opinia dumneavoastra scrima face parte sau NU din randul  acestor discipline?… Cele in care prezenta antrenorului care te cunoaste pe de rost este cruciala. Intrebare mea ia in considerare si faptul ca Dumitrescu care l-avut pe Covaliu – antrenor si fost camarad – alaturi, a obtinut cea mai buna performanta la individual… Si coincidenta(!), nu fost chiar cel mai in forma pe echipe, ci dimpotriva.  Daca da, de ce antrenorii de la Iasi nu au fost prezenti ? Unul dintre ei a dat presei inainte de jocuri chiar si un pronostic care s-a adeverit in proportie de 100% – baieti finala, fete nimic, in conditiile in care fetele plecau favorite mondiale. Cat de limitate pot fi resursele materiale, pentru a nu ne putea asuma costurile prezentei acestor antrenori?… Sau oamenii nostri nu stiu sa lucreze impreuna ? De ce nu au fost invitati toti antrenorii sportivilor care ne-au reprezentat ?

6) Raspuns L.B.Din pacate nu sunt de acord cu ceea ce spuneti. COSR-ul are tot dreptul sa se mandreasca cu rezultatele obtinute de echipa olimpica prezenta la J.O. Cand un sportiv roman obtine o medalie, indiferent de culoare, antrenorii de club sunt rasplatiti prin lege cu o suma de bani, ca descoperitori ai acestora.

[Hmmm…..  Sunt extrem de multe de vorbit aici….  cred ca mai bine as scrie un articol separat despre COSR 🙂. Cu totii avem dreptul sa ne mandrim de/cu reusita unui sportiv roman. Iubitorii sportului de pretutindeni fac la fel cu sportivii tarilor lor. A ne mandri este un lucru, a comunica de o maniera care face trimitere la revendicarea reusitei/performantei respective este altceva]

Prezenta antrenorilor si oficialilor la Jocuri se face in functie de numarul de sportivi calificati. Pe cine ar trebui sa ducem acolo ? Pe antrenorii de lot (cei care au contribuit la calificare) sau pe antrenorii de club? Antrenorii de club sunt cei care ii initiaza si ii duc pana la un anumit punct al carierei sportive. Pe urma intervine antrenorul de lot care reuseste sa formeze o echipa mult mai tehnica capabila sa obtina performante la competitiile de obiectiv ale federatiei. Acesta, antrenorul de lot, este cel care te cunoaste cel mai bine (ca om si ca sportiv), isi petrece majoritatea timpului cu tine (sunt aproape in fiecare zi cate 2 antrenamente), te insoteste la competitii, imparte cu tine si bucuriile si necazurile. Amandoi contribuie la performanta ta, dar fiecare in modul lui, cu o pondere diferita.

[In mod evident intrebarea mea a fost interpretata. Nici nu mi-ar trece prin gand sa sugerez alt antrenor la carma polului olimpic de sabie. Problema nu se pune intre cine si cine trebuie sa aleaga COSR. Intrebarea  punea cel mult problema rasplatirii antrenorilor de club cu un bilet la Olimpiada. Dar daca tot am reusit sa aduc discutia aici va pot da nenumarate cazuri de atleti de mare succes care merg la Olimpiade acompaniati de antrenorii lor de club. Nenumarati este un cuvant destul de imprecis… De fapt cea mai mare parte dintre atletii si sportivii concurand la probe individuale (din delegatiile tarilor unde treaba se face cu adevarat respectand o logica a profesionismului), vin cu antrenorii lor „dintotdeauna” –  aceeasi din cluburi sau care se ocupa de pregatirea lor la cotidian pentru toate competitiile la care acestia participa]

……………………………………….

[Situatia de la noi este caracteristica republicilor bananiere, cum a fost spre exemplu cazul lui Kim Collins, sprinter de clasa mondiala concurand pentru St. Kits, a carui sotie este antrenoarea sa regulara si a altor 3 dintre cei 5 atleti care formau mica delegatie olimpica din tara sa. Ei bine, cea care antrena 4/5 dintre atletii prezenti nu facea parte din delegatie si nu a primit nici acreditare cu drept de acces in satul olimpic… In timp ce delegatia din St.Kitt avea 9 oficiali pentru un efectiv de 5 competitori.]

………………………………………..

Revenind la cazul nostru, intrebarea mea nu punea problema susbstituirii antrenorului lotului ci a oportunitatii/interesului prezentei antrenorului de club, alaturi de sportivul pe care l-a format… desi nu vad de ce este exclusa din start posibila colaborare a celor doi.    

Trebuie sa recunoastem ca o medalie este rodul muncii unei echipe nevazute: multi antrenori, medici, cercetatori, nutritionisti, maseuri si tehnicieni contribuie la obtinerea unei medalii. Este un proces lung si minutios care pregateste sportivul pentru ziua victoriei.

[As vrea sa recunosc asta draga Laura. Este probabil cazul federatiilor  unde mai avem inca rezultate…Daca vedeti expertii din alte discipline (nu am sa le numesc)…Valeu!!!]

Antrenorii de la Iasi nu au fost prezenti pentru ca nu sunt antrenori coordonatori de lot, sunt numai descoperitori. De altfel, nu a mers decat antrenorul principal, secundul urmarind competitia la TV.

[Despre povestea cu antrenorii descoperitori si antrenorii olimpici putem discuta la nesfarsit. Primul comentariu cu privire la personal coaching ramane valabil]

………………………………..

[Insertie reavoitoare… dar destul de justaUrmatoarea remarca nu se adreseaza Laurei Badea ci facatorilor de carti din sportul romanesc; argumentul antrenorilor olimpici, aproape in quasi-totalitate din Bucuresti, incepe sa devina jenant. Capitala nu mai domina de mult absolut nici o disciplina sportiva in Romania, iar situatia devine suparatoare. Probabil ca o modificare a legii sportului in acest sens ar putea restabili balanta justa intre meritul real si beneficiile celor care populeaza scena specialistilor.]

…………………………………

[Referitor la ramanerea secundului acasa este destul de grav, daca lasarea sa la vatra nu a avut alte motive la baza. De regula 4 ochi vad mai bine decat 2, iar 6 nici nu mai spun.]

[Faptul ca resursele au fost limitate nu este o scuza… Cred ca tuturor le-ar fi greu sa admita astfel de argumente  – despre incapacitatea natiunii de a sustine/finanta prezenta unor persoane in plus in efectivul delegatiei in conditiile in care prezenta acestora poate aduce un beneficiu performantei.]

[Pe de alta parte, Casa Olimpica a Romaniei a fost o cheltuiala destul de grea, care ar fi putut fi gandita altfel…Cel putin in teorie :D!]

……………………………………

Referitor la afirmatia unora ca fetele nu vor face nimic la Jocuri as afirma intai ca, orice sportiv, de-a lungul carierei, isi doreste titlul olimpic.

Prezenta fetelor pe locul 6 la echipe si locurile 5,6 la individual nu a fost un esec. Este adevarat ca plecau favorite, dar a fost mult mai grea pentru ele aceasta competitie.  Este mai usor sa castigi decat sa te mentii. Si au vazut si ele ca o competitie olimpica este diferita de celelalte…

[JUST !!!… Si cavaleresc din partea ta ca le aperi pe „fete”.  Na ca va tutuiesc! Scuze o fac doar in gand. :)… Totusi… Spania a castigat si mondialul si europeanul la fotbal, Romania a fost candva de 2 ori consecutiv campioana mondiala la handbal masculin, iar All Blacks au castigat 100 din cele 112 partide disputate in ultimii 4 ani… Probabil ca in scrima este altfel desi…HMMM Laura, nu cumva chiar tu ai fost numarul unu („sau pe acolo”) al floretei feminine mai multi ani la rand!?]

……………………………

[Oare „excesul de incredere” sau alte „lipsuri” pe plan psiho-afectiv, nu au si ele partea lor de vina!?… Sau poate planificarea programului de antrenament – un maxim de forma atins prea devreme!? Chiar mi-as dori sa discutam cu una dintre ele; cine stie, poate ca ne va ajuta sa intelegem ce s-a intamplat. In acelasi timp locul pe care l-au ocupat cu siguranta nu este o rusine ci o performanta…Asta ca sa te asigur ca nu fac parte din categoria mofturosilor. Inteleg destul de bine ce inseamna sa ajungi acolo. ]

Antrenorii de club ar putea participa la un Campionat European sau Mondial cu ajutorul federatiei, dar dupa cum stim bugetul este o problema si federatia nu poate suporta aceste costuri. Revenim din nou la problema financiara si cred ca aceste costuri ar putea fi suportate de sponsori.

[Cunoasteti deja opinia mea cu privire la acest subiect…. Sper ca nu va cadea in sarcina antrenorilor de club sa isi caute sponsorii pentru a le finanta biletul la Jocurile Olimpice]… Dar pana la urma de ce nu !?… >> va urma>>

– O-O Flo –

Laura Badea Carlescu – „Eroina Inelelor” (5)

In Comunitate on Octombrie 15, 2012 at 7:43 PM

Cuvant inainte – Dupa cautari asidue si insistente, prietenii au reusit sa-mi obtina o  „intrevedere”  cu Laura Badea Carlescu! Nu stiu daca Laura mai are nevoie de prezentari. Puteti consulta profilul  sau pe diverse surse si cu siguranta veti gasi site-uri mai informate decat Sportlogic sau jurnalisti mai cunoscatori decat subsemnatul – de altfel nici nu sunt unul. Din comoditate (glumesc) si din dorinta de a pastra omogenitatea publicatiei, voi lasa profesionistilor – nimeni altcineva decat Andreea Raducan – sarcina prezentarii Eroinei noastre…  (N.A. – sa nu uitam ca in ultimul articol – inca vizibil pe pagina de intampinare – era vorba despre Andreea Raducan si calitatea ei jurnalistica… Cata dreptate aveam referitor la acest subiect si…  ce mica este lumea 🙂 ! )

Andreea Raducan prezinta Laura Badea

… Este probabil firesc ca un interviu sa nu ofere spatiul necesar volumului de informatie pe care autorul sau ar dori sa-l otbina si evident sa-l prezinte audientei . Se intampla des din cauza diverselor constrangeri, fie din respect fata de cel intervievat si timpul sau…

_______________________________

Prima impresie – … Ei bine, ce spuneam in „cuvantul inainte”, nu este valabil si in cazul Laurei Badea… Si nici in al meu – evident! 🙂

Sunt exact genul de persoana care NU stie unde si cand sa se opreasca, dar cu toate acestea Laura Badea m-a dovedit! Suntem o publicatie minuscula si de suflet. Nu trebuie sa va explic prea in detaliu care este reactia unor personalitati din sportul sau cultura romaneasca cand sunt anuntate ca… „blogul meu personal” :)… doreste sa le ia un interviu.

Ei bine, cu Laura se pare ca nu functioneaza logica „impamantenita”. Este cea mai disponibila dintre toti cei pe care am incercat sa-i abordez si zau, nu din lipsa sau nevoie de vizibilitate. Este exact genul de persoana de care are nevoie sportul romanesc, oricare ar fi esalonul la care ne-am adresa. Daca as fi un copil sau un sportiv, mi-as dori sa am un antrenor care stie sa asculte, iar daca are si raspunsuri, atunci el va fi „maestrul”. Evident, cine nu si-ar dori asta!? Daca as fi un antrenor, mi-as dori aceleasi calitati si atitudini din partea unui manager sau director de club….Si astfel putem duce rationamentul  pana la Comitetul Olimpic International si chiar mai sus :).

Laura face parte din categoria extrem de rara a personalitatilor, campionilor (etc.) disponibili. Pe ceilalti nu-i voi numi, deoarece interviurile lor au fost sau vor fi publicate in curand.  Am tinut sa mentionez acest aspect datorita faptului ca, in opinia mea, disponibilitatea este calitatea principala a celor care reusesc realizari de exceptie.  Fara ea nu putem avea campioni, antrenori, pe scurt – rezultate confirmate si durabile oricat de favorabile ar fi conditiile; talent, resurse sau uneori pur si simplu noroc.

Prin titlurile castigate si prin atitudinea sa, Laura Badea este alaturi de marile nume ale Olimpismului feminin – Wilma Rudolph, Laura Fleissel, Marion Jones  o – 100% – adevarata   Eroina a Inelelor… fara nici o concesie din partea noastra, fiindca din cand in cand ni se mai intampla sa mai facem si dintr-astea. Bine inteles, fiecare are povestea ei si este clar ca viata unora poate fi mai incarcata de accente dramatice sau senzationale decat a celorlalti. Cu toate acestea nu putem sa nu remarcam trasaturi comune tuturor marilor nume ale sportului, oricare ar fi povestea vietii lor. Generoasa, modesta, curajoasa (nu da repede bir cu fugitii), amabila, deschisa… si probabil cea mai titrata scrimera a noastra (si florestista pe deasupra :)), este exact genul de „icoana, de care Sportlogic are nevoie pentru a-si duce la bun sfarsit misiunea”!

Ce sa mai spunem despre faptul ca este probabil singura care „s-a riscat” (am pus ghilimele) si prin care in ultima vreme s-a reusit jonctiunea intre cultura si sport. Pe 11 iunie 2012, invitata fiind de Institutului Cultural Roman, Laura nu s-a temut „sa plonjeze” recitand din Nichita Stănescu, Gellu Naum şi Ştefan Augustin Doinaş, în cadrul evenimentului Winning Words: Poetry and Sport. Alături de ea au participat si alte mari figuri ale Olimpismului printre care si fostul campion olimpic la 400 m – garduri de la Seul, Edwin Moses.

(N.A. – pentru colegii de la GSP care l-au numit campion la atletism. Este extraordinar cate initiative frumoase apar in lumea sportului de cand a aparut acest blog, care nu se sfieste sa mai lase cate o mica si nevinovata injuratura din cand in cand. Daca asta este combustibilul de care aveti nevoie domnilor responsabili, va rog doar sa-mi spuneti fiindca am tolba plina si de vorbe si de tot ce este nevoie pentru a va ajuta cu inspiratia… si scuze pentru aceasta paranteza, dar ca sa nu creada unii ca i-am uitat…).

Interviul face parte dintr-o serie programata in 4 parti (deocamdata:)),  care va incearca sa va prezinte  o campioana mondiala si olimpica din perspectiva valorilor si convingerilor proprii, indiferent de natura subiectului propus spre dezbatere – fie ca este vorba despre viata profesionala sau cea personala…

Speram  ca incercarea noastra sa puncteze si pe planul originalitatii, fiind probabil singurul interviu „deschis” (sau „interviul fara sfarsit”) din analele jurnalisticii, in care ultimul cuvant de spus il va avea tot reporterul 🙂 ! …Asta doar daca Laura Badea-Carlescu nu doreste sa aduca completari (in comentarii) pentru a inchide subiectul.

In acelasi timp ne dorim  ca tematica si raspunsurile invitatei noastre sa ajute catusi de putin cauzei pentru care militam – resuscitarea interesului pentru sport in general si (re)descoperirea artei armelor (scrimei) in particular; un sport oarecum mai putin cunoscut si practicat, ca sa nu spunem marginalizat, desi este una dintre disciplinele de continuitate in istoria si civilizatia ultimului mileniu, fondatoare a miscarii sportive moderne, dar mai ales una dintre cele mai spectaculoase pe care ni le propune astazi familia sporturilor olimpice.

Fie ca vorbele Laurei Badea Carlescu – Campioana Europeana, Mondiala si Olimpica – sa devina sursa de inspiratie pentru actorii dezvoltarii sociale de la noi – institutii publice, corporatii, etc. –  si de ce nu, pentru tanara generatie de sportivi din toate disciplinele…pentru ca succesul nu are foarte multe retete – 5% inspiratie si 95% transpiratie (Einstein)>> va urma>>

– O-O Flo –

Andreea Raducan – in loc de recenzie de carte – „Eroina Inelelor” (4)

In Cultura si sportul, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica on Octombrie 9, 2012 at 8:41 PM

Initial trebuia sa fie o recenzie de carte, dar cum suntem deja in mare intarziere fata de evenimentul lansarii (si nu numai) si nefiind un critic „acreditat”, m-am gandit sa imbogatesc seria Eroilor Inelelor, daca va mai amintiti de ea.

Dupa episoadele Usain Bolt(1), Cristophe LeMaitre(2) in rol de aspirant si Wilma Rudolph (3a), (3b) cu doua episoade consacrate  in calitate de zeita absoluta a Olimpului (in opinia mea), sa facem loc si marilor campioni/ campioane de care istoria  contemporana a sportului romanesc chiar nu duce lipsa – aici as adauga timid si „spre deosebire de restul „Istoriilor Romaniei” in general!”… Oups!

_____________________________

____   CUM AM AJUNS SA CUMPAR CARTEA (conteaza)   ____

si cine era  ANDREEA RADUCAN pentru mine

… Eram la Iasi, in plin „razboi retoric” cu Viciu (dragul de el), cand acesta intrerupe brusc ostilitatile pentru a ma intreba daca vin cu el. „Unde (?)” intreb circumspect… Raspunsul vine grabit „La MOL”… „Nooo, urasc molurile, frate„. Viciu insista si-mi explica ca Andreea Raducanu are lansare de carte. Primul „reflex” a fost de intristare si un gand rautacios: „Inca una care are ceva de spus lumii, la fel ca Jean Paul Loup Sulitzer despre slabit si diete (el cantarind mereu 120), prietena lui Mircea Badea, Chisu, Raduleasca si atatia altii„. De fapt – cine n-a scris !?… Am vaga impresie ca sunt singurul om din lume care nu a scris o carte… De altfel cred ca va trebui sa-mi revizuiesc atitudinea daca vreau sa public intr-o zi… Si mai ales daca vreau sa fie si bine primita :D.

…Ma rog, spuneam primul reflex… Dar a fost doar primul reflex, pentru ca  mi-am amintit imediat de Sidney si de steagul Romaniei in toate cele 3 pozitii ale gloriei Olimpice. Asa ceva era strict privilegiul unor superputeri si ocazional cel al popoarelor „alese” (sau „binecuvantate”), iar in momentul de fata nu cunosc decat doua : Jamaica si Romania…restul sunt doar super-puteri. O gluma proasta probabil cu alesul si binecuvantarea, fiindca ambele natiuni nu stiu ce sa mai faca cu copiii desculti si flamanzi, se intrec sa le fie pe plac bancherilor lumii pentru a-si plati facturile publice. Jamaicanii au cel putin „marea” si le este caldut tot timpul anului, in plus nu au nici un scut antiracheta si nici vreo centrala nucleara aproape „expirata” pe teritoriul lor. Mda…Sa revenim !

… Nu mai stiam nimic despre Andreea Raducanu si am ramas surprins, gandindu-ma ca dupa ce a patit, se mai afla inca in tara si mai are curajul sa faca si figura publica. In locul ei as fi dat cu napalm si mi-as fi luat campii pe la „shaolini”. Nu pot sa uit justificarea medicului echipei – un fel de Ciomu al medicinei sportive –  probabil respectat savant si profssor… Da, recunosc acum la putini ani dupa repatriere, Romania este tara tuturor posibilitatilor!  Bun, sa ne calmam totusi, fiindca pana la urma este vorba despre cartea Andreei si nu sunt eu acela caruia i-au fost furate copilaria, 10 ani de munca pe branci si un titlu Olimpic.

Nu are sens sa refac biografii sau sa scriu despre cine a fost Andreea Raducanu, unii stiti mai bine decat mine, mai ales ca in perioada aparitiei sale in randurile elitei internationale eu vanam colturi uitate de lume. De altfel, evenimentul Sidney m-a gasit lucrand undeva „la inaltime” si imi aduc aminte cum luam „impunsaturi” in umeri, in omoplati, in spate si intorcandu-ma, vedeam fete fericite, arse de soare, aratandu-mi semnul universal al aprecierii si sustinerii , si spuandu-mi  „Bravo, Romanya, kardeşlerimiz … Allah koruyacak…” (Bravo Romania, fratii nostri! Allah va iubeste!).  Imi spuneau ca ei nu au avut niciodata asemenea bucurie (N.A. – de 3 ori drapelul pe acelasi podium) desi fusesera candva un imperiu, dar sa fiu sigur ca acea zi va veni si pentru ei pentru ca Allah va avea grija…Eram in lacrimi si cred ca reusisem sa molipsesc si cativa „spahii” de langa mine.

_____ DE CE AM CUMPARAT CARTEA (important) ____

De obicei sunt destul de radical cu mondenitatile si nu eram foarte motivat de vizita la „mol”, dar aici Sydney, acuzatie de dopaj, parea sa fie ceva mai mult decat atat. Eram curios. Stiam ca in tara asta, daca vrei sa-ti mearga „cat de cat”, trebuie sa „o dai la pace”.  Eram curios sa aflu daca Andrea reusise sa treaca peste acel moment, „daca o daduse la pace” cum se spune sau daca aceasta carte este un exercitiu/proces de exorcizare a durerilor si frustrarilor de atunci.

Sincer nu cred ca cineva poate pretinde – mai putin niste pui de „Budhe” mincinosi – ca a trecut vreodata peste sau ca a putut „lasa in urma” (in sens de uitare totala, chiar si de resemnare) un astfel de moment. Am vazut la Ben Johnson care a fost privat „pe drept” de titlul olimpic si care chiar si recunoscandu-si greseala, nu reuseste nici acum  sa ascunda suferinta si dezonoarea cauzata de episodul de la Seul, darmite o copila nevinovata. Nu trece un singur interviu fara sa faca referinta la coruptia si influenta sponsorilor in deciziile celor aflati la carma forului olimpic…. cumva „pe drept”, desi  ar fi exagerat fiindca stim cu totii (si chiar nu am chef sa aduc dovezi) ca ceilalti erau tot atat de vinovati ca si sprinterul canadian… Mai ales Carl „Clean” Lewis. As da orice sa-l vad trecand un test la detectorul de minciuni. Formulat mai la obiect , cred ca inteleg prin ce a putut trece Andreea, mai ales cand esti doar o fetita, fara nici un cuvant de spus (banuiesc) in ceea ce priveste medicatia, tratamentele si programul tau de antrenament.

Eram curios cum scrie, cum i se structureaza gandul si naratiunea,…etc., etc. Asa ca, la scurt timp dupa ce am cumparat-o,  cand pe branci, cand picior peste picior, cand in 4 labe, in 5-6 ore am „dat gata” povestea Andreei!… Derulati filmul in „fast motion” si probabil veti intelege ca  „Reversul Medaliei” scrisa de Andreea Raducanu, Campioana Olimpica a inimilor noastre la Sidney  2000 – sfarsit de veac si inceput de mileniu – chiar m-a captivat.

____ CE NE SPUNE CARTEA (printre randuri inclusiv) ___

Volumul incepe cu un extras din prefata semnata de Mariana Bitan si Octavian Belu, care spune cam asa :  „Pentru noi, Andreea ramane Campioana Olimpica de la Sidney”…  „Ca tombe bien”, pentru ca si noi gandim la fel ca dumneavoastra, stimati antrenori…. In rest ce!?… In rest un stil simplu, aerisit, cursiv si robust, fara a fi lipsit de o feminitate inca nematurizata.  Poate semn ca suferinta nu este vindecata (inca) pe de-a intregul, dar cu siguranta in mare parte, chiar mai mult decat in cazul meu, care nefiind sub nici o forma implicat, inca strang pumnii cand ma gandesc la absurditatea acelei situatii… Sau poate este semn ca in sufletul si prezentul Andreei inca mai zaboveste copilaria, ceea ce mi s-ar parea normal pentru un copil fara copilarie, crescut aproape in regim de cazarma. Nu o compatimiti, „si-a cautat-o” cu mana ei; a vrut sa fie acolo si asta o facea fericita… Si este valabil pentru toate colegele si fetele care de-a lungul generatiilor au avut „sansa” sa fie retinute in programele de performanta ale gimnasticii artistice romanesti. Cam atat ne spune cartea intr-un montaj aproape cronologic de crampeie de viata, simplu si fara pretentii, dar pe intelesul tuturor.

…Nu as vrea sa va povestesc cartea, dar sper sa reusesc sa „incadrez” ceea ce mi-a ramas in urma lecturii sale. Impatimitii stiintelor sportului care stiu sa citeasca printre randuri pot afla chestii interesante ; nu foarte multe, dar exista 2-3 repere. Cei pasionati de aventura umana vor fi ceva mai satisfacuti, daca cumva sunt si familiarizati cu fenomenul sportiv. Cartea nu este chiar dedicata acestor doua categorii.  Este pentru noi cei multi, dar si pentru cei candva apropiati, in functie de cronologia derularii evenimentelor, o declaratie de dragoste facuta celor dragi, prezenti sau disparuti, un pas spre impacare nelipsit de justificarea propriilor neglijente – este o cronica de  jurnal cu usoare accente de confesiune, care spre sfarsit se transforma intr-un mic proces prietenesc facut celor care (i-)au gresit, chiar daca autoarea nu si-a dorit si nu lasa nici o clipa sa transpara o asemenea intentie.

Andreea nu a lasat nimic l-a intamplare si nici uitarii. Cartea este ca o mancare bine gatita din care nu a fost uitat nici un ingredient… Poate prea cuminte si nu foarte „suculenta”… dupa gustul meu. Cred ca dupa atatia ani de gimnastica nici nu poti fi altfel.  Este sportul in care nu exista loc de aproximare, in care o eroare de cativa milimetri inseamna esec sigur.  Este imposibil ca rigoarea si duritatea disciplinei sa nu lase urme in stil, simtire si exprimare.

Pentru cei care nu sunt in domeniu, „Reversul medaliei” poate fi cu siguranta  o initiere  in universul sportului de inalta performanta„blood sweat and tears” („sange, sudoare si lacrimi”), sau putin sado-maso cum imi place mie sa-i spun; sacrificii, relatii umane nu inotdeauna usoare si ca peste tot acolo unde exista ceva exceptional, este loc si pentru opusul sau. Dar in gandurile Andreei nu este nici o tenta emotionala referitoare la toate astea. Ea chiar daca nu a uitat (impresia mea), se pare ca a iertat. Cartea este scrisa pe un ton masurat si echidistant fata de episoadele absurde ale „povestii”. Nu am detectat nici o urma de apasare sau chiar daca uneori putem intui un usor „parfum” de emotie negativa sau repros, cred ca face parte mai degraba din imaginarul cititorului (care pana la urma cumva se justifica , nu-i asa!?) si este imediat sufocat de amintirile pozitive (as fi vrut sa scriu „tandre”, dar nu!..) despre cei dragi si apropiati.

In afara de interesul strict documentar, cred ca Reversul Medaliei ar trebui „consumata” (evident, nu ca sa-i facem vanzare) si ca sa ne manifestam interesul, compasiunea si recunoasterea fata de una dintre cele mai mari gimnaste , acum incep sa cred ca si personalitati din sportul romanesc, pentru simplul motiv ca ar putea fie ceea ce are nevoie pentru a o ajuta sa treaca definitiv peste acel moment; sa-si vindece  (cat se mai poate vindeca) o parte din ranile necicatrizate.

Este de altfel si motivul pentru care am ales sa scriu un articol despre o Eroina detronata a Inelelor in locul unei simple recenzii; pentru a restabili ordinea justa a valorilor in nedreptatile istoriei…  Vi se pare ca suna pompos? Mie NU! Multa lume a consolat-o pe Andreea.. Cu siguranta familia, antrenorii, probabil chiar si adversarele sau/si arbitrii internationali. …Insa astfel de vorbe si actiuni de sprijin sunt inerente din partea celor apropiati sau a breslei. Pentru dansii ea este o fiica, o prietena, o colega. Campioana este doar pentru noi cei multi, pentru miliardele care urmaresc finalele olimpice de gimnastica. La vremea respectiva net-ul era un instrument rar pe la noi, nu existau blogspot si wordpress :), media nu avea prezente on line… Consolarile ajungeau mai greu… dar cred ca ajungeau destule.

Totusi o consolare este una si sa-ti relatezi emotiile si gandurile este alta. Daca Andreea a facut-o de nenumarate ori pentru noi, cred ca au fost mai putine tentative in sens invers si sper ca acest articol-recenzie-confesiune a mea – un necunoscut si un iubitor al sportului fara nici o pretentie de reper statistic, dar cu siguranta as putea fi unul in cazul ei – sa o ajute cat de cat la „uitare”, la vindecare!…

___ LE RETOUR AU CALME (nu chiar) ___

cand de fapt am aflat mai multe despre ANDREEA… asa ca sa recuperez timpul pierdut

… Imi aduc aminte cum  a 2 zi, imediat dupa festivitatea de premiere,  aceiasi  care ma felicitasera (de parca eu as fi fost campionul), incercau inca „de la desteptare”  sa ma consoleze spunandu-mi „Nu-i nimic aurul tot in Romania ajunge!„… Dar in aroganta mea eram suparat fiindca voiam si ratasem de 3 ori tricolorul acolo sus – probabil o premiera in istoria olimpica. Restul nu avea mare importanta, fiindca la acea vreme stiam putin despre fete; doar ce mai aparea (si apucam sa citesc) prin presa internationala, in general destul de putin .

Daca cartea a ajutat-o cu ceva pe Andreea(?)…nu am nici o idee ; numai dansa poate sti, dar cu siguranta am descoperit o povestitoare. Curios, am continuat cautarile pe net si am aflat ca Andreea a facut si emisiuni – o serie de reportaje intitulate „Fabrica de medalii” pe Digi Sport. (Imi cer scuze de la temuta corporatie, dar sunt UPC-ist… Deh, nimeni nu-i perfect.) Andreea este absolut cuceritoare; am descoperit o reportera mai mult decat comestibilia si decenta – una placuta, naturala si  pofesionista, de departe cea mai placuta din toate pe care le vazusem pana atunci…  Am aflat si ca de fapt Andreea chiar a facut facultatea de jurnalism… Multi in postura ei si-ar fi adus „carisma” pe sticla in 2 timpi si 3 miscari, fara nici o ezitare, ca si cum ar fi fost un drept sau lucru firesc… Exemplele abunda in acest sens.

Nu incetez sa remarc ce inseamna spiritul de combatant si competitor. Nu stim ce sa mai facem ca sa fim auziti de politicieni,  sa-i facem sa  inteleaga ca nu implementarea normelor europene, ci educatia si implict cea prin miscare impreuna cu sportul este miza viitorului acestui popor, asa cum am spus-o in nenumarate articole – (unul aici pentru cine are dubii). Si de cate ori spun asta observ zambete. Nu zambiti stimabililor, fiindca treaba este foarte serioasa. … Atat de serioasa incata singura norma obligatorie care ar trebui implementata ar fi aceea ca intreaga clasa politica, daca se vor eligibili, sa aduca dovada unui CV sportiv. Va mira !? Pe mine NU !… Este destul sa va uitati in programele de educatie ale scolilor din China, Marea Britanie, Rusia, SUA si veti intelege.  Cu un amendament; as avea niste retineri in privinta candidatilor venind din domeniul sport care au putut accepta mizeria politica din ultimii 20 de ani, au semnat si si-au imprumutat numele unor #%@#*&^*&%…  Sa ne abtinem !… Si nu sunt putini! In loc de astfel de masuri, IMPERATIV NECESARE, noi delagam mandatele educatiei unor scutiti de sport, daca nu chiar si unor scutiti de creier, cum ar fi cazul ministrei PSD – Ecaterina Andronescu – care in dorinta ei de a imbunatati educatia in Romania, prima reforma care i-a trecut prin cap a fost suspendarea orelor de sport.

___ ALTE GANDURI ___

…Asta in absenta oricarei initiative din partea C.O.S.R. de a reabilita imaginea publica internationala si chiar statutul Andreei Raducan. Si pana la urma de ce nu !? Am vazut pe domnii de la C.O.I. (Comitetul Olimpic International) punand medalii in discutie dupa ani si ani ! De ce procesul invers nu ar fi posibil ? 

Dupa Sidney, probabil si datorita episodului Raducan, pseudo-efedrina a fost scoasa de pe lista substantelor interzise. De atunci s-au tot facut studii, iar in 2010 a fost din nou introdusa, dar cu o limita maxima acceptata a concentratiei in urina de 150 micrograme/litru… Ori concentratia depistata la Andreea a fost de 63 de micrograme/l – de aproximativ 2.5 ori mai mica decat limita admisa astazi.

Privarea Andreei de titlul olimpic nu a avut la baza o ratiune stiintifica demonstrata… Si pe buna dreptate, exact cum spune si Campioana in cartea sa, ce substanta te poate ajuta sa stai in echilibru pe o suprafata de 10 cm latime cand faci salturi si alte figuri de zbor !?… Probabil ca abia atunci ar fi cu adevarat justificata prezenta conducerii COSR in toate pozele si articolele dedicate campionilor nostri, jucand rolul de principal pilon al performantei!

… Chiar ma intreb de ce C.O.S.R. sau F.R.G. (Federatia Romana de Gimnastica) nu face nici o incercare (macar) simbolica de a repara „post factum” acest abuz  si injustitie savarsita datorita incompetentei personalului lor… Dar pentru asta trebuie un simt al echitatii si o pereche zdravana in pantaloni; ceea ce nu este tocmai recomandabil, fiindca s-ar putea sa iesim pozitivi „testosteron” la controlul antidopaj…

 – O-O – Flo

(N.A. – C.O.S.R.S. este Comitetul Olimpic Sportiv Roman – un fel de C.O.I. dar romanesc – stie cineva de ce a fost adaugat si cuvantul sportiv la numele respectabilei institutii !?),

Baiatul de la pagina 1 – Cristian sau un eseu despre campioni

In Comunitate on Octombrie 3, 2012 at 2:27 PM

Pentru lectura multimedia a acestui interviu-articol-eseu recomandam un clic  pe link-ul urmator – coloana sonora pentru o lectura usoara – dupa care puteti reveni pe pagina Sportlogic . Acest articol este pentru un public avizat!!!

____________________________

Cuvant inainte – Scuze  cititorilor pentru intarziere si de la ceilalti; ultimele 2 profiluri au stat mai mult decat trebuia pe pagina de afisaj…adica pe pagina 1.  Asta pentru ca am fost putin ocupat, dar si pentru ca inainte de a vorbi despre baiatul de astazi, trebuia sa-mi aleg cuvintele bine de tot… Pentru ca nu vreau sa „fac rau”…. NIMANUI (fiindca sunt ma multi)… Si stiti de ce (!?)… Pentru ca aici, la Sportlogic, incercam sa spunem lucrurilor pe nume si zau a trebuit sa stau mult sa ma gandesc si sa-mi aleg cuvintele astfel incat vorbele mele sa NU lezeze si ca sa ma fac bine inteles in intentia si propos-urile mele… Deci respiram adanc...En garde -> Allé!

___________________________

Biatul de la pagina 1 de astazi este

Cristian Bituca

… sau omul care a recuperat 10 tuse (una dupa alta) din 13 in finala pe echipe!

Cristian este nepotul Maestrului de Arme Iulian Bituca, unul dintre cei datorita carora scrima s-a perpetuat la Iasi dupa disparitia profesorului Pufnei. Este antrenor emerit al sportului si in ultimii 10 ani „i-a dat” pe o mare parte dintre cei cu care ne mandrim astazi.

Exact ca in vremurile de demult, Bitucii sunt o familie , care si-au pasat mestesugul in familie. Cum sunt in febra documentarilor despre Saint George, va spun sincer ca in fiecare zi mai aflu ceva, nu am putut – nu stiu de ce, poate din entuziasm sau poate ca mi-a soptit-o instinctul de coach – sa nu ma gandesc la o paralela cu Saint George. A fost mai puternica decat mine, spontana si aproape fireasca.

Nu fiti rai! :)… Nu este vorba talentul sau la vioara 🙂 si cu atat mai putin despre culoarea ochilor  si restul 🙂 , dar cand am ajuns fata in fata am simtit in privirea lui aceeasi obsesie ca si in cazul lui Saint George (stiu, am fortat nota…pana la absurd)  – DORINTA DE A NU INSELA ASTEPTARILE, TEAMA DE A DEZAMAGI – cultivata cu siguranta din frageda pruncie si din acest motiv o disciplina de fier, aproape de supunere. Un suflet „(auto)torturat”, intre ciocan si nicovala – intre respectul si ascultarea sfanta pe care o datoreaza predecesorilor sai si dorinta de a rabufni, de a se afirma, de a-si face propriile sale „marci” (de la marca – in sensul de repere si valori). si am sa-i rog pe toti colegii sai sa nu rada…. sau de ce nu… sa rada daca asta il va face sa ajunga acolo unde si-a propus, dar cred ca Cristian Bituca este colegul pe care toti ni l-am dori intr-un sport de echipa.

Cristian, la fel ca si Saint George are un tata care se tine de capul lui si-l incurajeaza in cariera sa sportiva si un  maestru de arme, adevarat parinte spiritual si la propriu si la figurat, mai mult sau mai putin, fiindca ii este si bunic. Aici am avea multe de spus, dar NU! Scuza-ma Maestre! Si tot ca si Saint George este probabil un fanatic al antrenamentului si exercitiului.

Cam astea au fost cuvintele pentru care ma temeam, iar de aici ce am mai putea spune…mici picanterii de genul:

  • Iulian daca nu ar fi facut scrima ar fi ales judo-ul, la fel ca si tatal sau. De ce nu mira, alt sport martial in care disciplina si respectul inaintasilor este religie.
  • Mancarea sa preferata este ciorba de burta :). Cand vin la Iasi te invit la una daca ai chef.
  • Muzica preferata a lui Cristian este Smiley… contrar aparentelor,  este o alta asemanare cu Joseph Boulogne – bonomia, blandetea privirii, dar nu lipsita de ambitie… Si asta o reflecta preferinta sa muzicala…  Fac pariu ca este – „Mai sus, tot mai sus, mai suuuuuus!” 🙂

Poate ca am sa te dezamagesc Cristian, dar eu am sa-ti dedic tot „du Saint George”… Cred de fapt ca am facut-o de la inceputul acestui articol, daca ai dat clik pe link-ul intitulat coloana sonora, cand vei citi aceste randuri vei fi deja invaluit/furat de magia muzicii marelui maestru.  Si stii de ce Saint George!? Pentru ca ai nevoie sa inveti ceva de la „tipul” asta. Sa inveti sa te relaxezi si sa inveti sau mai degraba sa „simti exuberanta” vietii! Exuberanta Cristian, sampania tinere domn; lasa-te dus, lasa-te pierdut, uita din cand in cand de obligatii…Acorda-ti timp pentru sufletul sau. Arunca bolovanul/responsabilitatea aia care-ti rupe spatele! Zburda Conasule! Relax MAN!

  • Cea mai buna performanta a lui Cristian este castigarea Cupei Printului  de Monaco in 2011… Ce cupa este asta (?); un fel de campionat mondial organizat de o familie regala, cu diferenta ca acolo vine „la crème de la crème”. Suna bine si pare o performanta frumoasa, dar parca  imi lipseste ceva ca sa ma bucur… Ia sa vedem ce?

Imi cer scuze ca ma bag unde nu-mi fierbe oala, si nu o fac pentru ca as simti in tine viitorul mare sabrer al lumii. Poate ca vei fi, poate ca nu. Nu te-am vazut tragand si daca te-as vedea, ma pricep prea putin ca sa-mi pot permite prognosticuri… Ai vazut ce „sperante” mi-am pus in Ciornila si ce rezultat a obtinut. Deci nu am „nasul” foarte lung in materie de scrima… Sau poate ca a fost si in cazul lui, ca si al multora de altfel, doar o alta  zi cu ghinion. Nu-i nimic, suntem rabdatori.

Ma implic pentru ca am simtit un…APROAPE… Campion!… Dar in intelesul pe care il acord eu termenului – altruist, responsabil, generos, modest dar ambitios, echilibrat dar hotarat, pasionat dar calm, devotat pana la fanatism…dar lipseste ceva Cristian; lipseste sampania si simfonia – lipseste bucuria!

Nu stiu de ce – combinatia astrelor probabil; uite ca nu v-am intrebat pe niciunii in ce zodie sunteti – doar pentru tine voi face si o a 2-a dedicatie. Si o fac din nou din doua motive; in semn de stima si apreciere si pentru ca sper ca si din piesa asta sa reiasa „ceva”… Nu stiu ce; poate o hotarare, o atitudiune, un principu de viata, vezi tu. Pentru mine acest „ceva” este drumul si asumarea sa. Unii spun ca nu conteaza destinatia (unde ajungi) atat cat conteaza drumul si peripetiile prin care treci pana ajungi la destinatie. Drumul tau! Si numai al tau!… Altfel spus, si repet ce am spus in „Pledoarie pentru o sabie” – conteaza doar ce faci ca sa ajungi acolo unde ti-ai propus. Faptul ca ai ajuns nu este decat o consecinta fireasca a actiunilor tale…

Sa luam spre exemplu mari sportivi ai lumii. Sunt unii care au fost ghinionisti, toata cariera lor fiind mereu „catigatorii”  celui mai frustrant loc – cel de-al 2-lea. De ce s-a intamplat asa!?  Ei bine fiindca pur si simplu au fost de aceeasi generatie cu fenomene care au marcat istoria sportului. Exemplele sunt numeroase: Ato Boldon pe vremea lui Maurice Green la 100m plat, Tyson Gay acum alaturi de Usain Bolt, Teodora Ungureanu alaturi de Nadia Comaneci, Oscar de la Hoya in perioada lui Felix Trinidad si sunt zeci de astfel de exemple… Dar nici o secunda lumea nu s-a indoit ca acestia erau campioni exact de aceeasi fibra ca si invingatorii lor eterni… si intodeauna au fost tratati ca atare,pentru ca ei la randul lor au demonstrat mereu ca traiesc, vibreaza, simt si se comporta ca si cum campionii ar fi fost ei…. si pe buna dreptate!

Pana la urma, daca oricare dintre acestia  s-ar fi nascut cu 5 ani iainte sau dupa, ar fi devenit campioni, iar pentru cei nascuti inainte, cu siguranta unii ar fi fost si recordmeni mondiali. O mai spun o data ca sa intre bine pana in garda (plasele) si in strafundul rarunchilor tai – cu toate acestea au ramas in memoria noastra ca si cum ei ar fi fost campionii; pentru ca au trait ca niste campioni, pentru ca a fi campion era a 2-a lor natura. De fapt despre calitatea de a fi campion nu se poate vorbi la trecut fiindca te nasti, traiesti si mori campion oricare ar fi rezultatele sau performantele pe care le vei reusi.

Uite un alt exemplu –  Bute! A fost campion, dar pe un drum usor nimic nu dureaza mult sau daca dureaza, este pentru ca NU esti chiar un campion asa cum crezi. Mai pe scurt nu conteaza ce crezi tu, mon grand, ci conteaza ce simti tu in fiecare celula a corpului tau… Si cand vei sti asta, vei sti si ce vei avea de facut! Asta din nou ca un apropos despre importanta drumului. Totusi Bute este un campion, pentru ca el si-a ales drumul care trebuia, doar ca cei de pe drumul sau nu au facut tocmai ce ar fi fost mai bine… si probabil ca acesta este si motivul pentru care este natural, nu falseaza,… pentru ca in adancul inimii sale el stie ca a facut tot ce i-a stat in putinta. Este probabil ratiunea pentru care lumea l-a adoptat ca fiind campionul inimilor lor, iar el vorbeste si se comporta ca atare…Fiindca esti pentru ceilalti ceea ce esti pentru tine insuti.

Infrangerea, tristetea esecului sunt elemente formatoare de campioni… poate chiar mai mult decat victoriile. Spre deosebire de Dragos, la tine nu vreau sa rasucesc sabia in rana. Nu esti si nu vei fi niciodata un adevarat campion daca nu vei fi gustat din cupa si tristetea amara a esecului si daca nu vei fi inteles smerenia infrangerii. Atentie, smerenia gratuita si de dragul smereniei este o toxina pentru suflet, iar speranta fara simtirea despre care vorbeam doar pura amagire! Este prea mult de explicat, in plus „deja am scris suficient cred la profilul tau”… Incepe sa-mi fie teama ca ti se va urca la cap. Glumesc (!), stiu  ca nu esti genul, dar tu mi-ai spus 3 vorbe fata in fata, 2 la telefon, iar eu scriu un roman cu tine. Pana la urma nu te cunoasc foarte bine, iar cuvintele mele nu sunt decat produsul intuitiei…Auzi daca intr-o zi cauti un agent sa stii ca sunt liber de contract :D.

Ca sa rezumam – obiectivul/performanta/medalia  sunt mai putin importante decat faptul de a trai scrima, de a respira pierdut prin toti porii fiintei tale mirosul lamei de otel, al costumului transpirat sau cel din vestiar, de a merge pe strada in succesiune de pasi adaugati, de a simti ca fandarea pe care o faci este ca un fel de pozitie naturala feotusului in placenta mamei. Asta inseamna sa traiesti ceva, iar in cazul tau este nu scrima…ci asaltul!!!

La naiba cu intrebarile si cu strategiile; improvizeaza, inventeaza, fii „sampanie”, fa bule…ce bule…fa bulbuci!  Asta este secretul performantei, nu sa o cauti, nu sa o doresti sau sa ti-o planifici; ci sa traiesti, sa gandesti, sa actionezi, sa respiri, sa simti ca un campion in tot ceea ce faci pentru sportul pe care-l IUBESTI!… si toate astea chiar si pentru cei care nu au fost niciodata campioni in sensul propriu al cuvantului. Ori din cate stiu nu este cazul tau.

Atentie nu vorbim despre infatuare; antrenamentul este parte componenta din ecuatie, dar mai trebuie „ceva”. „Acelceva” – am scis si un articol pe tema aceasta. Daca tu vei simti ca le ai si ca „le traiesti” pe toate cele despre care vorbim, chiar nu mai conteaza fractiunea aia de secunda norocoasa sau ghinionista, de vis sau infernala…fractiunea de secunda a ultimei tuse oricui fi va ea acordata – tie sau adversarului…  Atunci chiar esti si vei fi mereu un campion pentru ca asta este natura ta.

Nu vei fi niciodata un campion doar pentru ca cineva iti va fi agatat candva o medalie de gat, daca tu in inima ta (si in inima iubitorilor de sport) nu te percepi (sau sa fii perceput) ca fiind unul. Exista  o multime de sportivi carora li s-au agatat medaliile de gat si le-au fost luate tot asa cum le-au fost acordate. Apropos ce spuneam despre DRUM/CALE/DAO/DO si importanta sa. Daca cumva pe sau la capatul sau  se intampla sa vina si medalia, atunci cu atat mai bine.

Si de aici legatura cu ce am spus si cu dedicatiile muzicale  –  lasa-te dus (de/pe drum), traieste sabia ca o viata si viata ca o sabie, fa ce-ti pofteste inima si gandul, invata, creaza, experimenteaza. Un campion nu este un soldat, ci un „geniu” disciplinat!…(N.A. – rima involuntara si atentie profesorilor de la faculati, haiku-ul despre campioni, ulitma expresie, chintesenta naturii campionilor imi apartine).

Si cu asta am terminat… cred, fiindca faptul ca vrei sa devii Campion Olimpic pentru mine a devenit ceva secundar… si sper ca si pentru tine de acum incolo :)….

………………………………………………………..

[N.A. – aici am respirat adanc si mi-am aprins tigara…Vorba vine nu (mai) fumez!]

Sa ne vedem sanatosi, poate schimbam si un gand… si ciocnim si un bol de ciorba! Si am sa-i rog pe cei doi seniori „sa nu se bage” ! :), pentru ca am de gand sa-ti mai citesc o data acest articol intr-o singura fraza!

– O-O Flo –

P.S. >> Si Cristian era sa uit… daca cumva nu ne vedem foarte repede, iata si fraza – Cea mai mare calitate a unui campion este  UITAREA… si as fi vrut sa te gandesti singur la chestia asta, dar cum imi este frica ca-ti vei spune „asta bate campii” am sa-ti mai dau un indiciu. La fel de bine uitarea infrangerilor cat si cea a victoriilor! Ah Da!…  Si data viitoare fa te rog frumos in asa fel incat sa nu ma mai obligi sa scriu asa de mult de dragul tau si al capriciilor tale…OK!?  😛 ;>

„Sfantu’ Gheorghe” vedeta si beizadea – Saint George (3)

In Epoca moderna, Istoria sportului on Octombrie 2, 2012 at 7:15 PM

Acest articol este  partea a III-a dintr-un foileton (biografie interpretata) dedicat cavalerului de Saint George.Pe link-urile urmatoare puteti gasi:

Partea I-a sau introducerea – Surpriza, adevaratul D’Artagnan era “Sfantu Gheorghe” si era metis – Saint George (1)

Partea a II-a – copilaria si educatia viitorului cavaler – Inainte de Barack Obama a fost Sfantu Gheorghe – Le Chevalier de Saint George (2)

_____________________________

Duelul Marion, de Eugène de Beaumont

_____________________________

In articolul precedent am subliniat cateva elemente – educatie si calitati – care impreuna au jucat un rol determinant in formarea personajului nostru, prevestind  oarecum ceea ce Joseph Boulogne avea sa devina mai tarziu – 0 figura de exceptie dincolo chiar si de contextul diferentelor vizibile si al prejudecatilor vremii.

In perioada adolescentei era  deja cunoscut ca fiind „cel mai bun dintre toti in scrima si exercitiile de corp” – sport. Poate parea greu de crezut dar exista surse scrise care atesta faptul ca la 15 ani Joseph Boulogne domina deja „scena” pariziana, posibil chiar si cea nationala. Putem spune scena, pentru ca marii tragatori erau adevarate vedete si pentru ca scrima era considerata o arta si spectacol in sine. Cum la Paris veneau si se stabileau „crema” sau elitele in general, este lesne de presupus ca la varsta despre care vorbim, acesta era deja un nume in scrima franceza.

Natura voluntara, temperamentul echilibrat, asiduitatea, tenacitatea si talentul in sporturi a facut ca Maestrul sau de arme sa-l remarce de la inceputuri, iar atunci cand a fost nevoie, nu a ezitat sa-l adopte OFICIAL, devenindu-i tutore la varsta de 17 ani. Este in anul 1762 cand s-a emis o lege in scopul „monitorizarii” tuturor cetatenilor de culoare aflati pe teritoriul francez. Acest edict ii obliga pe acestia sa-si declare ocupatia, motivul sederii si locul de resedinta, precum si absolut orice schimbare in situatia lor.

Adoptia lui Joseph de catre o personalitate, un nume respectat si cu influenta la curte precum maestrul Nicolas Texier de la Boëssière , era alaturi de mostenire singura cale de obtinere a cetateniei franceze si a drepturilor civice care rezultau… Ceea ce pana la urma s-a si intamplat. Caracterizarea pe care a facut-o elevului sau cu aceasta ocazie, spune totul despre relatia dintre cei doi si despre felul in care era perceput tanarul viitor cavaler de catre cei din anturaj…“Este de departe cel mai constiincios elev pe care l-am avut – cel mai disciplinat si educat/respectuos dintre toti,  abil pana la maiestrie in toate ; cel mai bun florestist care mi-a fost dat sa intalneasc in arta scrimei, calaret fara egal si patinator fara pereche. Este de o gratie inegalata in dans, talentat in litere, inteligent si sensibil…Nu a jignit niciodata pe nimeni si nu a ranit pe nimeni in sala de arme” Este o descriere facuta de Maestrul de Arme al Casei Regale unui copil de 17 ani, nascut dintr-o mama sclava de origine africana… acum 250 de ani. Mai tarziu in scrierile fiului maestrului sau, Antoine, devenit la randul sau maestru de arme, savant chimist si om de litere, cel care a fost intr-un fel fratele mai mic al lui Joseph, putem surpinde afectiune dusa pana la fascinatie fata de Saint George, tovarasul copilariei si tineretilor sale.

La l7-19 ani, in urma unor asalturi victorioase cu maestri celebri „veniti de peste tot din Europa sa incruciseze sabiile cu fenomenul din colonii”, se vorbea deja despre tanarul Boulogne ca fiind probabil cel mai bun floretist din lume. Era daca vreti, respectand proportiile, un statut echivalent cu cel al unui Campion Olimpic in cea mai populara proba  de astazi– un fel de Usain Bolt al timpurilor sale.

Pe langa talentul in stiinta si arta armelor, tanarul nostru avea veleitati de polisportiv. Astfel se pare ca ar fi fost cel mai bun alergator si patinator printre contemporanii sai (cel putin dintre cei care participau la competitiile vremii) si chiar si un inotator de exceptie. Caracterul sau bland si sociabil, bunavointa si bunacuviinta sa, l-au facut imediat placut si i-au inlesnit accesul rapid in cercurile privilegiate. La 19 ani, Saint George este deja vedeta protipendadei. Ispravile sale erau subiect de conversatie in elita societatii pariziene si de publicatii in jurnalele vremii, iar carisma sa ii vor consolida popularitatea mai ales in randul domnisoarelor si doamnelor… Sa fie aceasta oare cauza primelor neplaceri din viata tanarului nostru!?… Nu stim (inca) ! Usurinta cu care facea fata „incercarilor”, l-au facut sa-si descopere o pasiune pentru tot felul de provocari prin care s-ar fi putut afirma sau care i-ar fi  consolidat reputatia in anturajul sau si in cercurile tinerilor din  inalta societate. Cert este ca nevoia sa de a se face remarcat a depasit cu mult limita „normelor”, Joseph se afla deja in zona reprezentatiei (de sine evident) – era varsta non-conformismului, provocarilor, pariurilor riscante. De la diverse intreceri sportive, la  asalturi cu mai multi adversari simultan, acrobatii calare cu ochii legati sau trecutul raurilor inot cu o mana legata si pe timp de iarna.

Un astfel de potential, nu putea trece neobservat. Cum am spune in zilele noastre, Joseph era pe val. Nu este de mirare, inalt, bine cladit, inteligent, manierat, talentat, curajos si nonsalant, dar mai ales aratos si exotic, avea absolut toate calitatile necesare sa starneasca curiozitatea domnisoarelor (daca nu chiar si mai mult pe cea a doamnelor), dar in acelasi timp si invidia unora din cercurile pe care le frecventa. O situatie riscanta pentru un „bastard si mulatru pe deasupra”, in ochii unora aproape o ofensa adusa traditiei, vechilor familii si cutumelor sociale ale vremii.

Cum „un necaz” nu vine niciodata singur, la 19 ani devine si cel mai tanar membru dar si primul recrut cu origini africane (de culoare) din garda jandarmilor regali  – Les Gendarmes du Roi – celebrul „corp de elita” al muschetarilor, eroii romanelor lui Alexandre Dumas… Cu riscul de a va dezamagi (sau dimpotriva :)), acestia petreceau mai mult timp intre fustele domnisoarelor de la curte decat in transeele de razboi pentru simplul motiv ca il acompaniau pe rege peste tot; iar regele era printre altele si un mare „petrecaret”. Exageram putin dar protocolul si politica vremurilor o cereau.

„La Curte” si in cercurile influente, viata si relatiile sunt destul de sofisticate, uneori chiar  prea complicate. Conversatia, muzica si dansul erau de preferinta in detrimentul bicepsului gros si pasului apasat … Uneori acestea puteau fi mult mai eficiente decat taria bratului si ascutisul spadei. Nu-i nimic ; Joseph le are „pe toate” si este pregatit pentru „toate”. Din scrierile maestrului si profesorilor sai am aflat ca tanarul excela la toate acestea ca nimeni altul… Altfel spus, caile ii erau deschise.

Joseph Boulogne nu se va priva de bucuriile vietii si va profita din plin de noile oportunitati ; apar primele cuceriri, probabil mai riscante decat duelurile si pariurile sale, ba chiar poate si decat faptele de arme sau convingerile sale politice de mai tarziu. Cad primele „metereze” si tabu-uri, cutia Pandorei a fost deschisa; se pare ca dragostea este mai periculoasa decat toate la un loc.

Putem spune ca tanarul Saint George, era un fel de mica vedeta, fante  si figurant. Nu de mahala si nici macar de Dorobanti. Ca in imaginea de mai sus ilustrand un episod ramas in istorie sub numele de Duelul Marion cand provocat fiind de un maestru de arme, Saint George ii da intalnire la „sala sa”, sub bolta Marion (un pasaj public) a doua zi la 6 dimineata. Maestrul care intelege ironia se vede obligat sa accepte invitatia facuta tot in public. Locul era de fapt chiar la iesirea dintr-o casa in care se tineau baluri. A 2-a zi intalnirea s-a tinut sub ochii celor care ieseau de la petrecere, cu Saint George iesind direct de la bal „extrem de bine dispus” si cu o floreta sub brat. Asaltul nu a durat decat o tusa! No comment! Ba da (!), chiar daca dadea loc la „barfe”, era mai degraba unul de genul „generat” decat un „dege…..”  si nu cred ca-l putem compara cu cei din zilele noastre. Altfel spus fitzele sale aveau cu adevarat o „baza” sau o „acoperire”, iar acoperirea nu consta in marca calului pe care se plimba. Mica paranteza a fost ca sa ne mai destindem putin si eventual pentru a atinge cumva sferele de interes ale tinerilor cititori… Glumim!

Ati inteles, eroul nostru  era mai degraba o revelatie sau cel putin o surpriza pe toate planurile; pentru unii placuta si exotica, pentru altii jenanta pana la ofensatoare si pentru altii – cei mai „tacuti” si de temut – una nedemna… In timp ce usile  i se deschideau una dupa alta, nerezistand parca ofensivei sociale a tanarului dornic de afirmare, ca de obicei, in cercurile apropiate puterii, mici primejdii si meschinarii il pandeau la tot pasul si prindeau in ce in ce mai mult contur in existenta sa… >> va urma>>…

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: