Sportlogic

Archive for Martie 2013|Monthly archive page

Cu Laura Badea despre performanta – pentru tinerii antrenori si viitorii campioni

In Comunitate, Educatia si sportul, Sportul romanesc on Martie 21, 2013 at 10:18 PM

_________________________

Laura Badea - Campioana Mondiala

Laura Badea – Campioana Mondiala floreta la The Hague 1995 – foto de Hans M.Rupp

__________________________

Cuvant inainte si explicatii – aceasta „discutie” este partea a III-a dintr-o serie realizata prin corespondenta cu Laura Badea Carlescu – singura Campioana Olimpica de scrima (floreta) data de scoala romaneasca. Palmaresul impresionant il puteti gasi in prima parte a interviului publicat:  Asalt – sport si scrima in Romania – cu Laura Badea (1), Cei care doresc detalii, este simplu; Wikipedia cea mai mare realizare a umanitatii de pana acum, va poate scoate din impas :).

Partea a II-a a interviului a fost un exercitiu „de cunoastere” – un interviu „Sfarsitul Lumii” – „Checklist / playlist pentru sfarsitul lumii cu Laura Badea (2)” – luat chiar atunci, nu cu mult inainte de ziua „fatidica”.

Dar pentru cei care nu vor sa rascoleasca in arhive sau pe alte surse, cel mai simplu si mai frumos portret al Laurei Badea este o pastila audio-vizuala din ciclul „Fabrica de campioni” realizat de unul dintre cei mai talentati jurnalisti sportivi aparuti dupa ’90 – Octavian Pescaru si o alta revelatie a reportajului tematic, semnalata si de noi in momentul „recenziei”  cartii sale, campioana de gimnastica Andreea Raducan. [Cei curiosi pot gasi „pseudo-recenzia” noastra aici –  Andreea Raducan – in loc de recenzie de carte – “Eroina Inelelor” (4)] – mai mult un articol despre episodul de la Sidney.

Dupa ce s-a retras din activitatea competitionala, Laura nu a continuat parcursul firesc pentru multi dintre fostii sportivi de performanta, acela de tehnician. Este o pierdere in opinia noastra, pentru ca dupa cum am mai spus-o de multe ori in articolele Sportlogic, una dintre cauzele contraperformantelor din sportul romanesc este absenta oricarei forme de capitalizare a experientei. Aceasta lipsa duce la formarea unor tehnicieni de multe ori limitati fie la registrul experientei personale, fie la cel teoretic. Dobandirea unei experiente practice evolutive, perfectibile si cu adevarat de valoare se face anevoios, in timp, iar aceasta dificultate ar putea fi usor inlaturata prin crearea unui sistem de resurse si de capitalizare a experientei… O chestie la care ar fi trebuit sa se gandeasca generatiile de experti si somitati care s-au perindat in ultimii 20 de ani pe la carma sportului romanesc… Dar NU!  De multe ori cele doua resurse (experienta personala si cunostiintele teoretice) nu sunt suficiente. Pentru a forma o scoala de tehnicieni romani performanti este nevoie de acumularea observatiilor in practica de zi cu zi a tuturor celor angajati in formarea sportivilor, analiza si interpretarea lor in scopul realizarii unei colectii care sa ofere repere tehnicienilor nostri.

Rolul unei astfel de biblioteci nu ar fi acela de a pune bazele unei „dogme”, teorii a metodoligiei antrenamentului, nici macar de a stabili principii in scopul generalizarii unor concluzii validate pe teren, ci doar de a furniza suport orientativ, directii posibile de cautare sau referinte flexibile pentru ca antrenorii si sportivii sa-si atinga mai sigur obiectivele de performanta si atentie, dar si cele de educatie. Aceasta nu exclude testarea unor directii noi; dimpotriva, recomandam iesirea din tipare atata vreme cat exista fundamente, argumente, logica in noul demers, doar ca fiecare pas nou si rezultatul obtinut ar trebui capitalizat fie el si la nivel de remarca sau pura constatare. Antrenamentul desi recurge din ce in ce mai mult la stiinte si tehnologie, nu poate fi o stiinta exacta pentru ca antrenorii lucreaza cu oameni, iar „oamenii sunt totul mai putin exacti”. O astfel de platforma poate fi iceva in genul arhivelor juristilor in care sunt inregistrate toate cazurile de jurisprudenta.

Proiectul in sine nu ar fi un capat de lume si nu exista nici o scuza pentru nerealizarea sa; din punct de vedere institutional, bugetar si uman cadrul a fost creat, doar ca nu este folosit. Pentru asta este nevoie ca antrenorii sa-si faca meseria „ca la carte” (acum depinde si ce carte) si sa inteleaga ca schimbul de experienta, partajul cunostiintelor chiar daca le-ar putea ingreuna parcursul elevilor lor catre titluri,  va avea ca efect cresterea nivelului de performanta in competitiile la care participa si implicit progresul celor pe care ii formeaza… Dar asa incercam sa ne bucuram cat putem de faptul ca „in tara orbilor, chiorul este imparat”. Cati antrenori cunoasteti care au mers sa solicite asistenta de la Institutul pentru cercetare in stiintele sportului? Atentie, am folosit cuvantul asistenta nu cel de expertiza, petru ca in „secunda doi” vor fi fost colegi de breasla care ar fi luat foc.

De aceea ne-am gandit ca listarea-arhivarea unor repere proprii unei campioane de exceptie cum a fost Laura Badea, poate fi un excercitiu interesant pentru cei care se gasesc angrenati sub o forma sau alta in activitatea competitionala, mai ales ca nu cu mult inaintea intervului vizitasem scoala de scrima de la Iasi. De fapt am vrut sa aflam cheia succesului, fie ea si personala, daca cea universala nu exista… Sau cel putin asa se pare…

Ca si in celelalte doua parti, interviul (impropriu numit astfel) este de fapt un dialog alcatuit din intrebarile noastre, raspunsurile Laurei si comentat „de gandurile” subsemnatului. Este o situatie care ne pune in avantaj pentru ca cel intervievat nu poate reactiona imediat, dar fiti convinsi publicatia noastra ofera oricand si oricui spatiu pentru precizari, comentarii sau pentru dreptul la replica. Astfel in caractere italice este prezentarea cadrului intrebarii, a contextului, observatiile, notele si comentariile „Sportlogic” (SL), in italic bold sunt intrebarile „Sportlogic”  si  in caractere „normale” sunt raspunsurile invitatei ! Comentariile noastre reprezinta doar opinii strict personale care initial nu a fost prevazute, dar am simtit nevoia precizarilor sau a intaririi afirmatiilor Laurei care au fost reproduse integral si intocmai!

________________________________

1)      Ati declarat ca – ati devenit campioana „fara sa neglijati scoala si mergand si la discoteca”. – http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Laura_Badea-_-Am_avut_succes_si_mergand_la_discoteca_0_458354850.html.

Inteleg prin aceasta ca sportivii trebuie (sa invete) sa se si bucure de viata. Sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra – campionii trebuie sa se bucure de viata si reusite.

(N.R. – Husain Bolt – desi este un exemplu dus la extrema – a declarat, spre indignarea unora, ca este tanar si ca nici nu se gandeste sa se priveze de bucuriile vietii de dragul performantei. Nu este singurul si chiar subscriu acestei viziuni despre sport, implicit declaratiei dumneavoastra).

Poate ca este doar o impresie, dar am remarcat lipsa „relaxarii” in comportamenul sportivilor (si a campionilor) nostri in situatiile de relationare cu media si publicul. Nu de putine ori transpare o atmosfera destul de defensiva si incrancenata. Dar am observat aceeasi crispare si in situatie de competitie, concurs… chiar si in caz de reusita sau victorie. Nu este cazul dumneavoastra !

Q. 1 – Ce sfat ati da tinerilor, copiilor din scrima si din toate sporturile… (nu fiti „zgarcita” cu invatamintele) – cateva principii calauzitoare ; disciplina, „igiena” efortului antrenamentului (cand sa se „opreasca” cand sa nu !), relatia elev – antrenor… cand sa relativizeze cand sa nu…

L.B. 1 – Sportul te educa din toate punctele de vedere. Bineinteles, este dificil sa ne acceptam esecurile. De fiecare data când pierdem o intrecere, trebuie sa respectam succesul celuilalt ca si cum ar fi al nostru.

Sportivii trebuie sa invete sa castige dar si sa piarda, sa inteleaga si sa accepte ca cel mai bun trebuie sa invinga. Fiecare viseaza la victorie dar este necesara multa munca, ore intregi de antrenament, multe sacrificii pentru a o obtine. Atunci când participa la un concurs, sportivii viseaza sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului, sa câstige medalia de aur si sa-si auda imnul national. Este cea mai dorita si iubita recompensa. Dar toti uita ceva foarte important. Simplul fapt de a participa la o astfel de competitie, de a concura corect, de a-ti respecta efortul si de a-i respecta pe ceilalti este deja o victorie, iar singura lupta care merita efortul este cea cu tine insuti.

Nota/comentariu SL Total de acord. Ultima fraza absolut geniala. Cat despre sportivii nostri, cand ma gandesc la atitudinea unora dintre jurnalistii sportivi, nu pot decat sa le inteleg prudenta atunci cand intra in contact cu media; problema este ca da „prost pe sticla” si este greu sa creezi modele sociale din persoane crispate… Prea multi dintre ei se dovedesc mai mult decat stangaci atunci cand isi manifesta bucuria pentru a celebra o reusita, ca si cum nu ar fi pregatiti pentru victorie… Si probabil ca nici nu sunt unii! Nu stiu daca este o trasatura culturala sau de vina este educatia, viata si problemele ei cotidiene, dar cu siguranta exista o cale (arta pentru unii) daca nu a succesului, cel putin a usorului si placutului… Pentru ca sportul trebuie facut cu bucurie si din placere. Iar noi publicul nu putem sa ne lasam cuceriti de o persoana inchisa, putin comunicativa, uneori aproape ostila. Unul dintre putinii pe care i-am vazut ca stiu sa evolueze in fata celor din media este Catalin Morosanu (in ciuda parerii multora), acest baiat poate da cu siguranta lectii de comunicare (si strategie a comunicarii) multora dintre consilieri de imagine pe care ii stiu…Pe mine unul ma incanta, cand il vad cum se bucura inainte de concurs sau dupa o victorie si chiar si sportivitatea/detasarea cu care recunoaste infrangerea intr-o suferinta stoica dar niciodata capituland, fara a lasa nici o urma de dubii asupra superioritatii adversarului in acea confruntare, dar nici a dorintei sale de a reveni. Incredibil cum unii elitisti se pot lasa pacaliti de un accent si un stil (ca sa nu spun si fata)… Am facut acest comentariu, pentru ca sa ma dau si eu putin mare..altfel spus am si eu un sfat pentru tinerii sportivi. Faceti totul cu bucurie, iar daca simtiti ca bucuria a disparut, atunci trebuie sa „luati masuri”, pentru ca ceva nu este in regula in practica voastra.

L.B. (continuare) – … Ca sa obtii rezultate in scrima nu sunt de ajuns doar 4-5 ore de antrenament pe zi. Trebuie sa muncesti mai mult, sa faci o pregatire  suplimentara. Talentul trebuie dublat de munca, de perseverenta, de meticulozitate, care toate au un numitor comun: pasiunea. In orice meserie exista trepte care trebuie urcate pas cu pas, care incep cu ucenicia, apoi cu rodajul si pâna ajungi in vârful profesional al unei cariere trebuie foarte multa munca.

As spune ca orice cariera sportiva este o succesiune de victorii si de infrângeri. Sportul de performanta este o lume dominata de valori autentice, o lume in care inca exista demnitate si principii, platite, este adevarat, cu multe sacrificii si mult efort. Lumea sportului e o lume in care inca poti sa fii tu insuti, fara sa fii silit sa porti diverse masti sociale. Lumea sportului iti lasa posibilitatea sa ai un crez pentru care sa lupti din toate puterile. Nimeni nu este permanent invingator, din fiecare infrângere poti sa inveti ceva care sa te duca la o victorie, trebuie sa suporti cu demnitate atât victoria, cât mai ales infrângerea si sa nu abandonezi niciodata.

Observatie SL – In nici o disciplina sportiva orele de antrenament nu sunt suficiente pentru a obtine rezultate. Exista un ansamblu, un mix savant de pregatire si disciplina a comportamentului/reactiilor, igiena a vietii, gandului si sufletului, pana si relaxarii, decompresarii care trebuie urmate in fiecare clipa a existentei cotidiene. Un fel de autoprogramare sau de autosetare pe care sportivul trebuie sa si-o impuna in mod constant sau cel putin regulat.

Q. 2 – Ce sfaturi (pe care nu le gasim in carti – de utilitate practica imediata) ati da tinerilor sau viitorilor antrenori ? Nu fac referire la aspectul tehnic al antrenamentului cat la cel psiho-afectiv al relatiei antrenor-sportiv. Nu stiu daca antrenati sau nu, dar cred ca un sfat din perspectiva unui campion ar fi bine-venit.

L.B.2 – Sfaturi?. Din experinţa dobândită pe parcursul activităţii competiţionale, pot afirma că principalele calităţi care ţin de inteligenţa motrică şi care condiţionează evoluţia unui scrimer de mare performanţă sunt:

  • Viteza de alegere a celui mai potrivit procedeu de atac, contraatac sau apărare, indiferent dacă iniţiativa luptei, în momentul respectiv, îi aparţine lui sau adversarului.
  • Capacitatea de a crea sau alege momentul cel mai potrivit pentru a-şi plasa lovitura asupra adversarului- simţul timpului.
  • Capacitatea de a aprecia corect distanţa reală faţă de corpul adversarului – simţul distanţei.
  • Execuţia loviturilor care cer forţă într-un regim de viteză apt să le asigure întâietate şi precizie, deci eficienţă.
  • Capacitatea fizică în măsură să-i confere rezistenţă în luptă, atât în fazele de atac, cât şi de apărare.
  • Calmul care conferă sportivului stăpânirea de sine, calitate care îi permite să-şi studieze din mers adversarul, observând şi alegând soluţiile optime, dar şi să-şi controleze şi să-şi mascheze emoţiile.
  • Încrederea în forţele proprii, cu un accent  suplimentar pe cunoaşterea procedeelor tehnice.
  • Perseverenţa (compusă din răbdare şi tenacitate) – calitate care îl motivează şi îi asigură realizarea planului de luptă pregătit.
  • Mobilitatea intelectuală şi emoţională, în sensul evaluării din mers a datelor specifice luptei, ceea ce permite schimbarea planului tactic iniţial. Aceasta calitate se întâlneşte şi este denumită, cel mai adesea, prin noţiunea de “inspiraţie”.

Marii campioni care şi-au binemeritat locul în istoria scrimei sunt cei care au reuşit să găsească ineditul, să creeze şi să soluţioneze situaţii originale. Prin specificul ei, lupta directă cu adversarul conţine o neîndoioasă componentă psihologică. Aceasta apare cu atât mai importantă cu cât victoria nu revine celui care are o constituţie fizică robustă şi armonioasă, ci aceluia care dă cu facilitate şi inteligenţă tuşa (lovitura).

Q.3 – Ce intrebare v-ati dor sa vi se puna intr-un interviu (sau ati fi dorit in cazul de fata si nu v-am pus-o) ?

L.B. 3 – As dori ca jurnalistii sa ma intrebe/ sa ii intrebe pe sportivi: Cat muncesc pentru a ajunge la performanta? cat de mult transpira la antrenament?

Raspuns SL – Laura nu sunt jurnalist, dar imi cer scuze ca nu am facut-o. Aici as putea sa scriu o tona, dar cred ca am spus aproape totul in comentariul primei intrebari sau in alte articole. Inteleg efortul pe care il depune un sportiv de inalt nivel. Eu care am fost un sportiv mediocru dar totusi inscris in diverse circuite de performanta stiu cat imi era de greu cu 16 ore de antrenament pe saptamana… Dar chiar si asa mai bagam si de la mine cateva in plus atunci cand se putea. Raman totusi la parerea ca sportul trebuie sa fie facut din placere si oricat de dificil poate deveni, cei care au sansa sa-l practice la nivel inalt, nu prea au voie sa se „planga”. Nu trebuie sa asteptam recunoastere atunci cand ne facem meseria bine sau cand ne investim in propria pasiune. Este ca si cum un medic s-ar lauda ca nu te-a omorat in timpul operatiei sau un sofer ca nu face accidente. Cand optam pentru o cariera in sport este o alegere pe care o facem in deplina cunostiinta de cauza; stim ce responsabilitati ne asumam si pentru ce. Cei care mai au si norcul sa simta sau sa se infrupte, chiar si frugal, din tortul invingatorului si aburii biruintei, vor sti ca fiecare secunda de suferinta a meritat. Iertati-ma Laura, am uitat sa va intreb chestia asta din motivele pe care tocmai le-am expus…  Zau, nu am vrut sa termin pe aceasta nota si sper ca nimeni nu va interpreta gresit spusele mele, dar  scopul interviului meu este inainte de toate unul educativ si nu doresc ca cei carora le dedic eforturile mele sa-si construiasca o imagine „descurajanta” despre efortul care TREBUIE depus, dar mai ales despre sansa de a face sport si ce sa mai spun despre bucuria de a fi campion. Rasplata merita toate sacrificiileIar Laura ramane campioana absoluta a scrimei romanesti, realizarile sale fiind cu atat mai impresionante cu cat avem o scoala de prestigiu international. Draga Laura, multumim din suflet pentru onoarea pe care ne-ati facut-o acordandu-ne acest interviu!

– O-O Flo –

BATALIA PENTRU CANADA – sau cronica unui succes financiar dar si a unui posibil suicid sportiv

In Bizz sport, Blog, Economia sportului, Ganduri on Martie 20, 2013 at 2:32 PM

Iata ca „(de)plangerile” sau dorintele noastre exprimate  in urma cu aproape un an – „dece NU (!?) un meci intre Lucian Bute si numerosii adversari de clasa internationala care se antreneaza in acelasi anturaj cu Lucian„- ne-au fost indeplinite in cele din urma.  (N.A.Vezi articolul Despre Bute Box & Business (1) si scrisoare deschisa catre Mircea Badea)

Este aproape sigur si cu exceptia situatiilor de forta majora, pe 25 mai 2013, Bute va trebui sa incruciseze manusile cu al doilea mare boxer si campion confirmat din carierea sa, canadianul de origine haitiana Jean Pascal, nici mai mult nici mai putin decat „calaul” lui Adrian Diaconu, atunci cand acesta si-a pierdut centura de campion mondial… Era si (sport)logic pana la urma.

… Dar oricat ne-am dori noi, meciul nu are inca alura de revansa romaneasca. Jean Pascal, fost campion mondial ca si Lucian; este cel care i-a luat centura Rechinului, are un palmares frumos – cel putin 4 partide cu 3 boxeri de clasa international-istorica; o infrangere destul de „neclara” cu Froch in 2008, un egal si o infrangere clar contestata in fata lui Bernard Hopkins si o victorie in fata unuia dintre cei mai redutabili boxeri ai categoriei si campion mondial – Chad Dawson… Cel care a recastigat de la Bernard Hopkins centura pierduta de Pascal. Ce mai telenovela!!! Asadar, cu exceptia celor doua infrangeri, in urma unor decizii stranse sau in cazul lui Hopkins, chiar discutabila, Jean Pascal este la randul sau un pugilist neinfrant, care are in palmares meciuri cu boxeri pare-se mai valorosi decat cei din plamaresul lui Lucian.

Una dintre infrangerile „cu cantec” despre care vorbim, cea in fata lui Hopkins, a fost pusa serios la indoiala de multi fani si specialisti din box.  De altfel intrebat daca are de cand sa-i mai acorde o sansa lui Pascal, Sam B.H. a raspuns reporterilor „…too dangerous for anybody” (prea riscant pentru oricine).  Pentru cei care doresc sa-si faca o idee,  Sam Bernard Hopkins, considerat unul dintre cei mai ilustri boxeri din toate timpurile ai categoriei , arata cam asa in utimele reprize ale partidei pe care a castigat-o am putea spune la limita:

…Prudent, gestionand intelept avantajul oferit poate mai putin de loviturile reusite, cat de stilul sau inteligent dar obstructionist, iar Pascal cautand  putin poate prea haotic si disperat victoria, dar cu siguranta avansand in permanenta… Vi se pare cumva ca Bernard Hopkins a fost mai bun!? Noua nu!

Intalnirea cu Carl Froch, dramatica aproape, a fost desemnata una dintre cele mai frumoase partide ale anului si ale decadei, din care nu au lipsit secventele  epice; Jean Pascal a trecut pe langa 2-3 momente de KO, dupa care si-a revenit, reusind sa-si adjudece 4 din cele 12 reprize – 2 au fost evaluate la egalitate, iar 6 in favoarea lui Froch. Runda a XII-a i-a gasit pe cei doi de la egal la egal, ba chiar putem „insinua” ca sfarsitul partidei a apartinut lui Pascal care a cautat lupta si a controlat centrul ringului, punandu-i probleme serioase lui Froch. Partida din 2008  marcheaza intrarea lui Pascal in familia celor mari, cu un handicap net la capitolul experienta in fata britanicului.  Acest extras va poate da o idee despre intensitatea meciului si despre calitatea reala a lui Carl Froch, unul dintre cei mai valorosi pugilisti ai generatiei sale.

Pe scurt Jean Pascal pare sa fie pentru Lucian o nuca cam la fel de tare precum a fost si Froch, doar ca acesta revine dupa o accidentare si o perioada de convalescenta de aproape doi ani si dor un meci disputat, o victorie in fata unui boxer nu foarte cotat – polonezul Aleksy Kuziemski . Nimeni nu stie sigur daca canadianul de origine haitiana s-a refacut complet sau daca va mai reveni candva la nivelul sau de acum cativa ani… Stim despre el ca este un luptator adevarat care a dus la bun sfarsit si cu succes mai multe meciuri de 12 reprize avand o tendinita cronica la umarul stang si ca nu a fost facut niciodata KO (sau trantit la podea) in cele 30 de partide pe care le-a disputat… Ceea ce nu este dat oricui. Stim ca nu se fereste „de bataie”, ca are viteza, ca statisticile il arata ca fiind totusi un puncher mai slab decat Bute, dar mult mai tenace si agresiv.

Greu de presupus care va fi alura acestei lupte; aceeasi scoala de box in care se confrunta un boxeur rezistent, agresiv si rapid – Jean Pascal – cu un boxeur calculat, oportunist, puncher dar mai putin combativ si rezistent…. O partida care vine dupa 19 luni de absenta din cauza accidentarilor pentru Pascal, dar pe fondul unei frustrari din partea acestuia, care a fost refuzat sistematic timp de doi ani  de catre promoterii lui Bute; Pascal nu era de nasul lor (!!!). Timpurile s-au schimbat. Pascal avea promise anul acesta mai multe optiuni – revansa acordata lui Chad Dowson cu o centura de campion mondial la sfarsit, un face-a-face cu Tavoris Cloud (campion mondial la o categorie superioara) sau de ce nu, un versus Hopkins III. Pascal isi vede implinit visul cu ochii, Lucian are nevoie de el sau nu-l mai poate refuza pe cel care a spus despre el la modul cel mai politicos dar si extrem de critic : „Lucian este un roman care a venit sa boxeze in Quebec pentru bani, a venit momentul sa intoarca favoarea fanilor sai si sa accepte sa lupte si cu mine„.

Amandoi sunt preferatii iubitorilor de box din Canada, cu cota maxima de popularitate care face ca fiecare partida a lor sa se joace cu ghiseele inchise la Montreal unde au un statut de „aproape eroi”.  Pascal inca mai capitalizeaza sperantele multora dintre ei, Lucian devine din ce mai mult subiect de ingrijorare. Intre fani exista chiar o atmosfera de partizanat de genul rivalitatilor pe care pot fi intalnite in fotbal, gen Steaua-Dinamo, cu mentiunea cu spectatorii de box sunt civilizati (mai bine pentru toata lumea). Ambii combatanti sunt intr-un parcurs de „reconstructie” si de regasire a increderii de sine; Lucian dupa infrangerea impotriva lui Carl Froch, Jean Pascal mai putin dupa egalul si infrangerea suferita impotriva lui Bernard Hopkins, cat mai ales dupa 19 luni de probleme medicale serioase. Al nostru mai serios si mai disciplinat dar mai confuz, Pascal ceva mai „relaxat” in viata privata (sa nu ne facem iluzii, nici pe departe un „depravat”) si mult mai increzator in capacitatile sale.

La vremea cand am scris primul articol, o facusem pe fondul unei epidemii nationale care i-a facut pe ai nostri compatrioti sa treaca de la o extrema la cealaltata; de la matanii si deliruri grandomaniace, pana la a se lepada cat ai zice „peste” (aoleu) de „eroul nostru national”, Lucian, dupa infrangerea suferita in disputa cu Froch. De fapt noi incercam la vremea respectiva sa explicam lumii ca rezultatul acelei zile de trista amintire pentru Lucian si fanii sai neconditionati din Romania, nu a fost chiar atat de surprinzator. Pe scurt, ne propusesem sa informam cititorii oferindu-le, speram noi, o imagine a tabloului mai pertinenta si diferita de cea cu care i-a obisnuit „propaganda nationala”.  Prin urmare fraza cu care am inceput acest articol – asa-zisa dorinta a noastra – nu reflecta cu adevarat „opinia Sportlogic” despre aceasta intalnire programata in mai, pe care novicii si/sau fanii celor doi o asteapta cu atata entuziasm. De fapt credem ca evenimentul – meciul secolului de la Montreal – este un caz tipic de afacere „looser-looser” din care nu vor castiga decat promotorii si televiziunile, noi spectatorii, sportul cu manusi daca totul va fi „transparent:”, dar pentru cei doi combatanti nu este decat un pretext pentru amanarea sentintei… Haideti sa o luam putin la rece;

Asemanarea dintre cei doi consta in faptul ca ambii au profilul perfect al pionilor de sacrificiu. Au un „raport pret-calitate” excelent (am pus ghilimele) –  sunt indeajuns de „ieftini” si de buni pentru a reusi un spectacol sportiv de antologie, un record de incasari din vanzari de bilete, drepturi de transmisie, retete publicitare si profit maxim, dar nu indeajuns de carismatici pentru a genera un trend, o nebunie, contraverse, tapaj mediatic si alte povesti de genul acesta, domeniu in care unii dintre predecesorii si contemporanii lor au excelat sau o mai fac inca; Floyd Mayweather Jr. este credem exemplul perfect. Ba mai mult nici nu reprezinta o categorie de public sau un model in care o anumita categorie de public s-ar putea regasi, mai putin poate comunitatile lor minoritare – haitineii si respectiv romanii, o miza prea mica pentru HBO… Zau! Nici unul nu canta, nu rapeaza, nu face scandal, nu sunt nici macar casatoriti si cu copii sau sa aiba o viata de familie exemplara care sa serveasca de model social cum este cazul lui Packman. Nimic in existenta lor nu poate servi de punct de plecare pentru a construi o istorie in foileton interesanta si durabila pentru cei de peste ocean. Cei doi sunt de fapt doi sportivi „cuminti” care au muncit din greu sa ajunga acolo unde sunt, poate nu destul de sus pe cat ar merita, despre care practic nu auzi vorbindu-se in afara meciurilor pe care le pregatesc si sunt boxeuri excelenti capabili sa ofere opozitie si prestigiu oricarei intalniri pentru mentinerea sau promovarea unui campion dorit acolo sus. Impreuna doresc acelasi lucru – Madison Square Garden!… Bine inteles nu este decat o metafora!

Diferenta dintre ce doi consta in faptul ca Jean Pascal  este prezent de ceva vreme pe „bursa americana” si fie ca o vrem sau nu, a facut deja cunostiinta  cu „apostolii” fagaduintei, „domnii” de la HBO.  Dar Pascal este si el intrat doar „cu un picior” in lumea celor mari; problemele medicale, anumite excese si infrangerea – „meritata” sau nu – in fata unui „pensionar fie el si legenda vie a categoriei, chiar daca nu este singura victima pe care SBH a facut-o de la intoarcerea sa pe ring,  i-au coborat serios cota. Cu toate acestea Jean Pascal are toate sansele sa ramana cat de cat in carti si in cazul unei eventuale infrangeri, chiar daca pe o pozitie inferioara. Pana la urma are si scuze; este al 2-lea meci dupa o pauza de 19 luni, cu un adversar cotat al 3-lea in lume in versiunea IBF, care are niste statistici exceptionale – 0 singura infrangere in 32 de partide, restul numai victorii – in plus este si umarul care nu prea ii lase multe sanse, dar este si cu 2 ani mai tanar decat Bute, deci inca mai are timp… cel putin dintr-o perspectiva pur teoretica a lucrurilor.

Pentru Lucian in schimb, situatia sta invers; „acum sau niciodata” este momentul de a intra la masa celor mari. In realitate Bute este la un pas de deceptia generala si foarte aproape de sfarsitul carierei. Mai  mult decat atat, daca nu a reusit pana acum in 31 de partide si 26 de KO-uri, exista putine sanse ca va realiza  de acum incolo indicatorii de „suspence”, popularitate, carisma si audienta care ii intereseaza pe „maharii” de la HBO; Lucian are nevoie de o victorie care sa risipeasca indoielile ce incep sa incolteasca din ce in ce mai mult in mintea fanilor, dar mai ales in cea a „sponsorilor”, promoterilor si a potentialilor adversari. O infrangere in fata unui boxer care nu mai este la capacitatea sa maxima poate fi sinonima cu sfarsitul carierei sale in boxul profesionist de varf…  Aceasta reflectie vine si ea din analiza pur probabilistica a situatiei. S-au vazut cazuri de „coming back-uri” reusite si pana la urma tenacitatea/perseverenta ramane una din trasaturile definitorii ale unui campion; iar noi nu dorim decat bine lui Lucian ca de altfel tuturor campionilor nostri.

Meciul dintre cei doi va fi o lupta cu „note” de „meciul secolului”; este intalnirea  pe care intreaga suflare a Canadei o asteapta de ani multi si pare sa fie cu adevarat promitatoare. Credem ca este evenimentul anului lor sportiv in care nu mai este vorba despre „romanul” Bute ci despre  „canadianul” Bute; daca el exista cu adevarat. Este momentul in care Lucian va primi cu adevarat cetatenia canadiana intrand pentru totdeauna in inima suporterilor si in istoria sportului din Canada.  Este momentul adevarului, cel in care facatorii si desfacatorii de carti si destine de la Interbox au hotarat sa puna totul pe masa… Inutil de adaugat ca evenimentul va inregistra probabil recordul de audienta in Canada pentru anul 2013 (este pariul nostru) si ca este asteptat cu mare interes in SUA, Marea Britanie, alte tari si evident Romania… Cu mentiunea ca pentru primele doua evenimentul are o alta semnificatie decat aceea pe care o are pentru canadieni si romani; NU va fi un moment al confirmarii sau consacrarii celor doi superbi boxeri, ci mai mult o curiozitate neexprimata; un adevarat spectacol de „entertainment”… si de „H – Box Office”. In afara de posibile permutari in qvartetul-ul Mayweather-Pacquiao-Cotto-Marquez,  chiar nu vedem ce alt meci ar putea starni atat de mult interes, cu mentiunea ca rezultatul financiar al exercitiului va fi net superior in favoarea celor doi „Quebequois”… „parce-que pas cher”.

In opinia Sportlogic meciul are si o alta semnificatie cu arome de adevarata capcana, complot si lovitura sinucigasa sau orchestrata de americani pe cheltuiala canadienilor, care vor incasa jack-pot-ul dar pe termen lung vor pierde un pretendent  la masa celor mari si evident bursele aferente… (daca nu chiar pe ambii). Dar pana la urma este un moment de rascruce, inevitabil, istoric si de onestitate sportiva mai putin necesar din partea lui Lucian Bute (care este deasupra oricarei banuieli), cat din partea staff-ului sau, la care avem dreptul atat noi fanii din Romania, dar si cei din tara sa de adoptie, Canada…

– O-O Flo –

P.S…. cu conditia ca Pascal sa fie complet restabilit si sa nu fie „nevoit” sa abandoneze undeva inainte de repriza a 4-a sau a 6-a din cauza umarului…Hmmm!

Iata si cateva detalii care speram sa va intereseze:

– Jean Pascal trebuia sa lupte pe 9 Martie cu Chad Dawson, dar meciul a fost reprogramat pentru ca accidentarea lui Pascal a recidivat, dupa meciul cu Aleksy Kuziemski. In cele din urma Pascal a anulat meciul cu Chad Dawson unde urma sa incaseze 700.000 USD, pentru meciul cu Bute unde bursa oferita este de 2.000.000 USD… Hmmm! Ati citit bine; Intersport platesc mai bine decat cei de la HBO (cel putin pentru acest meci) si atunci suntem indreptatiti sa ne intrebam de unde atata aroganta  :).

– Jean Pascal a plecat la Las Vegas sa se antreneze cu Floyd Mayweather Sr. in vederea acestui meci cu Bute… Hmmm!Speram sa se antreneze cu adevarat; intelesul acestui comentariu il vom explica dupa meci daca va fi nevoie.

– In Canada partida este considerata cel mai mare meci din istoria boxului canadian. Pana acum titlul de glorie si recunoastere istorica a revenit intalnirii din 1980 dintre Roberto Duran si Sugar Ray Leonard care s-a desfasurat pe Stadionul Olimpic din Montreal (70000 de locuri), in urma caruia panamezul a castigat primul titlu la categoria semimijlocie (welter) dupa un meci epic care a durat 15 reprize. Ar mai fi fost probabil si alte meciuri de antologie in boxul din acea parte a lumii, daca Lenox Lewis nu si-ar fi schimbat pasaportul din cel canadian intr-unul britanic… no comment.

Campanie pentru promovarea/ resuscitarea miscarii sportive in Romania (2) – Despre sport si educatie

In Economia sociala, Educatia si sportul, Sportul si politica, Stiinte si educatie on Martie 13, 2013 at 4:05 PM

Cuvant inainte – Acest articol este partea a II-a din seria dedicata sensibilizarii fata de problematica educatiei in Romania; vrem sa credem ca abordarea noastra depaseste  tematica sportului, lucru pe care specialistii care au lucrat la legislatie au omis sa-l faca, „adica”: sa elaboreze o strategie de dezvoltare sociala si economica integrata (cultura, educatie, sanatate, fiscalitate, coeziune, etc.) abia dupa care sa modifice legea astfel incat sa serveasca de suport de implementare a acestei strategii. Daca „sarada” vi se pare pur teoretica, cel putin o consultare cu cei de la ministerele educatiei, muncii, sanatatii si dezvoltarii durabile si tot ar fi fost bine. Consultarea stricta a celor din federatiile sportive sau a celor implicati in sport este insuficienta in opinia noastra, dar este un subiect separat in campania noastra.

In articolul precedent – Partea a I-a: Campanie pentru promovarea/ resuscitarea miscarii sportive in Romania (1) – Cadru, context si prezentaremai mult o introducere in tematica acestei serii, am incercat sa precizam cadrul dezbaterii, contextul social prezent si sa explicam rolul si importanta educatiei prin miscare din diverse perspective ale cerintelor dezvoltarii sociale.

In articolul precedent incercam sa subliniem/sustinem cateva idei de baza: educatia prin miscare este o necesitate vitala (o afirmam fara ezitare), iar sportul este poate cel mai „puternic” si sigur vector de comunicare  si o parghie (instrument) importanta de dezvoltare sociala la nivel individual dar mai ales la nivel comunitar si national.

Ideea principala pe care incercam sa o vehiculam si sa o sustinem (veche de cand lumea – nu ne apartine) propune educatia ca cel mai puternic instrument de inducere a schimbarilor sociale, cu conditia alegerii optiunilor fezabile si fiabile. Viziunea noastra recomanda educatia prin miscare ca fiind cea mai sigura cale pentru promovarea si intarirea valorilor unei societati moderne „SANATOASE” – promovarea excelentei (meritocratia) cu conditia respectarii normelor de etica, echitate  si a egalitatii de sanse, responsabilitate civica si grija fata de mediu.

_______________________________

Despre relatia sport si educatie in Romania –  Pentru a „cuprinde” subiectul in totalitatea sa, ar fi destul sa-l citam pe Mircea Lucescu, care defineste si limpezeste aceasta falsa problematica  – sport sau educatie – intr-un mod absolut genial prin simplitatea si adevarul expresiei: „Nu exista sport si/sau educatie ; sportul este educatie”. Un dascal de-al meu spunea altfel: „in expresia educatie fizica exista cuvantul educatie si asta spune tot”.

Pana nu demult eram practic convins ca nimeni nu ar fi avut nevoie de un desen ca sa inteleaga miza dezbaterii, cel putin pe un plan teoretic… Dar prin prisma reactiilor de opinie aparute mai peste tot – retele de socializare, bloguri, petitii cel mai adesea pe caile „virale” – dupa publicarea intentiei de a introduce 4 ore de sport in programa scolara, ne obliga sa revenim asupra acestei „certitudini”.

Desi exista inca exemple de institutii in care s-au pastrat bunele practici in materie de educatia fizica si sport scolar, situatia din invatamant ramane una care denota exact acelasi nivel de interes social ca si in toate celelalte domenii (si problematici) importante, am adauga vitale pentru societatea civila, progresul social si calitatea vietii in Romania – INDIFERENTA…Mai mult decat atat, in cazul educatiei fizice si a sportului se poate afirma ca situatia sta si mai grav; am trecut de deja de faza de indiferenta si s-a intrat de mult in cea de distrugere sau chiar de autodistrugere. Sectorul a fost in mod vadit complet delasat, trecut ultimul pe lista de prioritati ba chiar sacrificat in unele cazuri . In acest articol vom face referinta strict la conditia activitatilor fizice si sportive in cadrul institutiei scolare.

Ne intrebam in virtutea carui rationament si amendament ajung „specialistii”, politicienii, „educatorii” si toti cei carora li se da posibilitatea sa gandeasca si sa impuna faptul ca este mai important un drum decat un animal, un copac, un rau, un profesor sau un copil. De cand caramida, creditul bancar sau in ultima instanta chiar statul (facute initial pentru a servi natiunii), au devenit mai importante decat omul!?… Dar mai ales cum de cetatenii nostri au devenit sclavii unor principii si norme absurde, daca nu chiar ferventi aparatori ai ideilor de genul celor denuntate?!

Prin extrapolare in cadrul sistemului educational, de cand am ajuns noi la concluzia ca „un rezolvator” de ecuatii complexe merita mai multa atentie, efort si resurse decat un copil educat cu cei 7 ani de acasa si cei 8 de la scoala… Sau pardon, de cand invatarea unei teoreme este prioritara dezvoltarii armonioase si sanatatii fizice a individului, invatarii normelor sociale si bunei cuviinte, responsabilitatii, solidaritatii, compasiunii, respectului. In numele caror criterii un „specialist” are dreptul la demnitate si  merita mai multe sanse sociale decat cei care au preocupari mai putin savante!? Sper ca in mintea celor carora le adresam aceasta intrebare (pur retorica) nu va incolti ideea raspunsului – „in numele excelentei” (de orice tip ar fi ea) – pentru ca suntem „pregatiti” de orice, iar raspunsul nostru nu va fi pe placul multora.

„Excelenta” trebuie sa apara ca rezultat firesc (aproape statistic) al unui fenomen de masa si nu ca consecinta a unui efort obsesional, specific si directionat in acest sens. Credem ca este de preferat sa avem un sistem educational care sa produca o masa majoritara de viitori cetateni educati, cultivati, echilibrati, decat un invatamant care produce 10 „Einsteni” la 100 de analfabeti, ignoranti, dezechilibrati, etc. Este exact ca si in cazul performantei in sport: prefer sa traiesc intr-o tara cu instalatii sportive si parcuri pline de copii, adolescenti, tineri, adulti si pensionari care fac miscare si care plesnesc de sanatate si optimism, dar fara campioni olimpici, decat intr-o tara de mancatori de seminte, cu burtile umplute cu bere, cunoscatori absoluti si fani ai sportului in fata ecranului si 3 „campioni eroi nationali” crescuti in eprubeta, care uimesc lumea pana cand cad din picioare de epuizare, istoviti de propria reputatie de se satura pana si televizorul de ei. Fiecare generatie ar trebui sa dea campioni. Stim ca se poate; Octavian Belu si Mariana Bitan au dovedit ca reusitele pe plan international tin mai mult de competenta antrenorilor decat de descoperirea unor talente rare. Sa nu se inteleaga gresit; nu avem nimic cu campionii olimpici. Ei sunt eroii nostri, dar varfurile fiecarei generatii ar trebui sa fie o emanatie a unei mase importane de practicanti si nu un fenomen fortat. 

… Dar chiar si asa, pretextul unui invatamant performant nu poate justifica sabotarea activitatilor de educatie fizica; cine le da dreptul unora sa presupuna sau chiar sa impuna opinia ca „tocilarii” nu vor joc, miscare sau sport?

________________________________

Noi tocilarii iubim sportul si avem nevoie de el :)

Noi tocilarii iubim sportul si avem nevoie de el 🙂

_________________________________

Apropos de programa scolara, ne intrebam ce subiect sau „gand ermetic de scriitor genial” merita sacrificul unui copil care comite suicid pentru ca nu a luat bac-ul… Care ecuatie nerezolvata din lume merita sau are dreptul sa condamne un tanar la esec social si profesional pe viata?!.  Atentie – nimeni nu spune sa se neglijeze importanta celorlalte materii, dar sincer, un olimpic la matematica nu-mi spune foarte mult. Cel putin nu in comparatie cu un olimpic la matematica care isi foloseste aptitudinile si cunostiintele in serviciul si spre binele social, altfel toti cei care au inventat virusi, arme, bombe si produsele bancare au fost olimpici la ceva.

Revenind la un ton neutru, avem „aproape certitudinea” ca in general educatia in Romania manifesta lipsa oricarei preocupari serioase pentru educatia si cultura fizica atat din partea elevilor, cat si din partea cadrelor didactice, dar cel mai grav este poate faptul ca ea lasa indiferenti o multime de parinti; nu pe toti, dar pe foarte multi dintre ei!

In mare situatia poate fi rezumata in felul urmator ; „sportul” este prin traditie materia de sacrificiu pentru: recuperarea intarzierilor din programa materiilor „majore”, acordarea invoirilor, munci voluntare, activitati scolare extracuriculare, (etc.), iar in mod traditional tocilarul clasei este un copil „bun”, in vreme ce adolescentul mult prea „preocupat de volumul pectoralilor” sai… este inevitabil un superficial!  De ce lucrurile se prezinta astfel (!?), nu ne intrebati, nu stim (!); mai ales ca in scolile din alte parti situatia nu pare sa fie aceeasi.

Interesant este faptul ca ne tot opintim in discursuri despre integrarea europeana, despre valorile si cultura civilizatiei occidentale de dragul careia ne-am vandut altora pana si apa pe care ne-a lasat-o Dumnezeu; trebuie sa facem si noi ca altii, „sa le dam tot si sa tot dam” copy-paste-uri manualelor de bune practici, normelor, strategiilor si recomandarilor europene, cand de fapt nu facem absolut nimic ca ei. De 20 de ani ne mintim, suntem mintiti si mintim pe altii la randul nostru. Daca nu ar fi asa, atunci fiecare scoala din Romania ar fi avut de mult propria sala, bazin si teren sau cel putin una dintre cele 3… La fel cum americanii le-au avut (scolile, baza materiala si educatia) inainte sa apara automobilul si sa contruiasca autostrazi, care la randul lor au fost gandite, proiectate si construite de cei educati in scolile respective.

Sala Sport pentru femei a Universitatii Berkley - California inainte de 1922

Sala de gimnastica pentru femei a Universitatii Berkley – California inainte de 1922

Prioritizarea educatiei este credem abordarea logica si necesara intr-un proiect coerent de dezvoltare pe termen lung a unei natiuni. Tine de logica bunului simt; mai intai te educi, urmeaza sa inveti (cum) sa faci, dupa care te apuci sa faci ce ai de facut… Si nu invers!!! Cam asa s-au facut lucrurile in perioadele de inflorire si progres social peste tot in lume, chiar si la noi… candva!

La vremea respectiva dascalii, inaintasii celor de astazi, desi – in mod paradoxal- dispuneau de mai putine evidente stiintifice in sprijinul promovarii si impunerii exercitiului fizic in educatie si fara toate problemele de sanatate publica juvenila de astazi,  chiar credeau in ceea ce faceau si in binefacerile educatiei prin miscare.  Studentii celor mai reputate institutii de invatamant superior din lume – mai toti copii de bani gata (asta nu inseamna neaparat pramatii care calca lumea pe trecerea de pietoni sau care cred ca li se cuvine totul) – erau obligati sa urmeze cursurile de educatie fizica in universitatile vremii.

Ora de educatie fizica fete inainte de 1922 - Universitatea Berkeley

Ora de educatie fizica fete inainte de 1922 – Universitatea Berkeley (aceeasi sala)

Se pare ca la noi mentalitatea merge impotriva curentului si a evidentelor stiintifice si dobandirilor practice. Cu cat avem mai multe argumente pro, cu atat ne indaratnicim sa facem contrariul. Nu mergem pana intr-acolo incat sa cerem o sala, o piscina si dotari doar pentru barbati si identice dar separate pentru femei (ar fi si culmea :)), cum era cazul universitatilor americane de odinioara. Ne-am multumi cu mici centre polivalente de cartier care sa deserveasca scolile din zona si chiar si populatia civila; deja mai bine decat sali de clasa schimbate in sali de sport sau decat terenurile de bitum gaurit. Am vazut scoli in Capitala Romaniei care stateau mai prost la capitolul dotare mingi decat scolile satelor din savana africana. Cred ca asta ilustreaza perfect interesul educatiei nationale pentru materia educatiei fizice si sportului.

Ne tot plangem ca NU sunt bani, „vai, nu sunt bani”, dar de ce nimeni nu se gandeste cum sa faca sa ajunga banii?!  Analizand situatia nu vedem decat doua explicatii; lipsa de ingeniozitate si creativitate, caci actul guvernarii cere mai mult decat orice alt domeniu creativitate sau lipsa de interes  celor care sunt pusi sa guverneze si sunt responsabil de acest domeniu. Eventual si in cel mai „fericit” caz avem de a face cu o prioritizare gresita a nevoilor. „Antreprenorii” si constructorii „se pot bucura” de banul public si din constructia unor sali de sport, nu numai din turnarea asfaltului… Astfel de centre ar putea sa indeplineasca pe langa functia lor principala- aceea de spatii amenajate pentru educatia fizica sau pentru sportul scolar – si cea de loc de desfasurare  pentru multe alte activitati (cum erau si sunt in continuare Cluburile copiilor), fara sa excludem chiar posibilitatea unor structuri lucrative, daca vor fi considerate ca o investitie si nu ca o cheltuiala.

De multe ori este invocata scuza lipsei infrastructurii. Avem exemple de tari mai putin dezvoltate care sufera o lipsa acuta a infrastructurii, dar in care sportul a devenit aproape religie – Jamaica, Etiopia, Kenya, etc. – nu neaparat din motive  de prea mult timp liber sau de vocatie nationala, ci din ratiuni social-educative si politice serioase. Absenta infrastructurilor nu-i impiedica pe copiii si tinerii din aceste tari sa faca sport in numar mare si sa obtina performante; cum de altfel a fost si cazul tarii noastre inainte de „instaurarea democratiei”, bat-o vina! De exemplu, prioritizarea sportului in educatia din Jamaica a aparut in perioada imediat urmatoare miscarii „Rastafari” cand guvernantii se temeau ca sanatatea publica a natiunii si a tinerelor generatii de atunci fusese greu pusa la incercare (sustineau unii) de consumul abundent si abuziv de canabis. Drept urmare, autoritatile au decis implementarea unui program national care in momentul de fata este inegalat de cele similare si existente oriunde in alta parte a lumii. Rezultatele au inceput sa se vada  20 de ani mai tarziu, la toate nivelurile vietii sociale in Jamaica – economie si servicii, nivel de trai, educatie, calitatea vietii in general.

Iata cum una dintre cele mai violente societati si riscante destinatii turistice din perioada anilor ’70-’90, Jamaica, a devenit nu doar o fabrica de campioni de atletism dar si un paradis turistic (aproape) securizat, o zona recomandata pentru un anumit tip de investitii, bine-inteles in relatie cu patrimoniul turistic al insulei, iar campionii cu pricina au si ei meritul lor in dezvoltarea industriei turistice, in special pe planul imaginii destul de afectate intr-un trecut nu foarte indepartat din cauza curentului de emancipare afro-antillais si bine inteles a traficului de droguri.

Jamaica este un exemplu de abordare „transversala” la care s-au gandit si ai nostri, dar fara sa inteleaga cu adevarat mecanismul. Jamaicanii au ce arata lumii si nu-si fac reclama cu campionii iesiti la pensie de mult prea multa vreme (fara nici cea mai mica tenta de desconsiderare a fostelor glorii ale sportului romanesc).  Diferenta consta in faptul ca atunci cand iti arati lumii pensionarii, pe langa faptul ca nu ai impactul scontat in campania respectiva mai trebuie sa platesti si bani grei, in timp ce atunci cand „esti la zi cu valorile” :), operatiunea de comunicare are mari sanse de reusita si lumea plateste oricat sa ti le vada :)… Hmmm… Aviz „specialistilor”! Dar pentru a avea in permanenta ce arata lumii, Jamaicanii au investit acum cateva decenii in educatie si in sport… Si nu bani, ca nu aveau de unde, ci doar preocupare si profesionalism; banii au inceput sa vina abia dupa… (din nou) Hmmm!… (si) Aviz „specialistilor”!

Dar decat 1000 de cuvinte, mai bine cateva imagini televizate de la campionatele scolare de atletism – transmise in direct de televiziunea nationala – care speram sa-i ajute pe unii sa vizualizeze atat dimensiunea fenomenului cat si importanta pe care autoritatile o acorda educatiei prin sport si mai ales sportului scolar – clipul explica inca de la inceput unde Jamaica face diferenta fata de celelalte puteri ale atletismului mondial; acolo se transmit in direct pana si campionatele scolare ale categoriilor mici de juniori… Si care parinte nu-si doreste ca copilul sau sa aiba posibilitatea participarii la asemenea evenimente, care sa le marcheze – ba nu ! –  sa le ritmeze copilaria si adolescenta?

Pana la urma, nici nu avem nevoie sa facem referire la modele care au functionat in alte parti, pentru a ne lovi „iarasi si din nou” de eternul „suntem in Romania”. Poate ca va fi destul sa (re)acordam importanta si respectul cuvenit orelor de educatie fizica. Nu este chiar o fantasma si nici foarte departe de cultura si istoria noastra; nu trebuie sa calatorim foarte departe in timp,  este suficient sa ne referim la vremurile „de trista amintire dom’leee” ca sa ne facem o idee despre cum arata o ora de educatie fizica in Romania. In plus erau si 3 ore pe saptamana in primele 2 cicluri. Copiii de atunci nu aveau Nike Air sau Jordan, cum au cei de astazi si nici nu visau la facilitatile prezentului (chiar si asa putine cum sunt ele in Romania), dar cu toate acestea faceau sportul cu placere asa cum inca il fac in ziua de astazi copiii Americii, Braziliei, Coreei – ca sa le luam in ordine alfabetica, posesori la randul lor de smartphone-uri, cablu si internet.

Lectie de baschet la ora de educatie fizica - anul 1967

Lectie de baschet la ora de educatie fizica – anul 1967

Haideti sa facem pe neanuntate inspectii la orele de EF sa vedem cate poze similare mai pot fi „trase” in timpul orelor in ziua de astazi… Aproape ca-ti vine sa mergi si sa-i aprinzi o lumanare la cimitir „Raposatului” si sa-ti ceri iertare pentru ca ai fost un prost si te-ai lasat pacalit/manipulat. Cert este ca cine voia sa faca educatie, facea si intr-un picior. Imi aduc aminte ca aveam in clasa pana si corijenti la sport; nu pe vara, dar pe trimestre, atat cat trebuia pentru ca unii „sa-si bage mintile in cap”.

Poate ca acest filmulet brut cu profesorul Constantin Dumitrescu povestind despre acele vremuri, va reusi sa domoleasca „tribuna” vesnicilor nemultumiti si revendicatori de bani, bani si iar bani, de infrastructura si de noi legi modificate in fel si chip, dar niciodata nevoiasi de cele care cu adevarat fac sa mearga lucrurile inainte – profesionalism, competenta, daruire. Daca Covaliu sau Octavian Belu ar veni si ar spune „avem nevoie de o sala de sport pentru… sau de un cantonament de 1 an in China” nu avem nici un dubiu ca cei doi au nevoie de fonduri pentru a reusi ceea ce si-au propus. Dar cand o alta federatie (nu dam exemple) ar cere bani pentru orice, cu tot respectul, dar merita dubla reflectie inainte ca sa se ia o decizie.

[N.A. – cine doreste sa afle povestea profesorului Constantin Dumitrecu, unul dintre cei mai tritrati antrenori pe care i-a dat scoala romaneasca pana la un moment, aveti un articol mai recent Sportlogic aici – Nea’ Costica (Dumitrescu) – din seria “Slujitorii Inelelor” (1) – sau un articol de la vremea cand acesta antrena lotul national de saritori in inaltime (aici – click pe lupa dupa afisare), cea mai titrata proba din atletismul romanesc.]

Am mai spus-o si in alte articole; doamnelor si domnilor, chiar daca resursele, infrastructura si dotarile sunt extrem de importante, sportul – si educatia de altfel – este o chestiune de vocatie si se face mai ales cu multa pasiune, daruire, competenta si profesionalism. Am facut un dezacord folosind singularul pentru a sublinia ceea ce am spus si la inceput – sportul si educatia fac corp comun si sunt pana intr-un anumit punct quasi-sinonime. Dar educatia nu este doar apanajul scolii ci al intregii societati si mai ales misiunea sfanta a familiei. Speram ca acest filmulet inspirational a carei eroina este campioana europeana Nevin Yanit (Turcia, o societate inca „dificila” pentru femei), sa sustina cu prisos afirmatiile noastre si sa dea de gandit „infrastructurofililor” si „dolarofililor” din educatia si sportul romanesc, dar mai ales tinerilor, antrenorilor si parintilor.

(N.A. – „paranteza” inainte de a merge mai departe in analiza noastra, am o intrebare care sper sa dea de gandit unora… sa vedem cine se va simti responsabil:  „de ce trebuie sa cautam un clip cu o campioana turca de atletism pentru a ilustra o situatie care este aproape identica cu cea de la noi ?… Doar ca noua ne lipseste campioana; de ce nu putem gasi  un clip similar cu IONELA TARLEA   spre exemplu??? – ca de obicei wiki in romana are mai putine date despre personalitati din Romania decat cea in alte limbi … Ce atleta (!?) ; fabuloasa, si unica in istoria sportului romanesc daca nu si mondial. Am vazut-o intr-o singura zi participand la 3 sau 4 probe, dintre care una era de 400. La sfarsit s-a prabusit aproape. Ionela merita toate rentele din lume dar nu stiu daca a reusit sa castige vreuna… Vom incerca sa scriem un articol despre ea.)

Prin ideile prezentate  pana acum am incercat sa sugeram ca mentalitatea publica, atitudinea fata de educatia fizica si situatia sportului scolar depind de fapt mai putin de absenta infrastructurii si a resurselor, cat de cultura interna a institutiilor scolare si evident cea a mediului familial din care provine elevul. Inainte sa emitem pretentii, poate ar fi cazul se punem la punct toate aspectele care tin de noi, de bunavointa si responsabilitatea fiecaruia… Si daca ar fi bani tot nu am recomanda sa fie lasati la discretia smenarilor din sportul romanesc. Daca, pe un fond deja precar, profesorul de educatie fizica da cel mai mic semn de laxism sau de indiferenta, rolul si importanta orelor de educatie fizica  vor fi compromise definitiv in fata elevilor. Pentru a reusi intr-un demers de acest tip avem nevoie sa intrunim cateva conditii; este evident ca programa scolara, sistemul de notare, abordarea publicului scolar si cea a familiei au nevoie sa fie regandite pentru a eradica toate aceste neajunsuri… (n.ava fi subiectul unui articol viitor, campania noastra va dura pana vom fi auziti).

Reforma morala despre care spuneam presupune inainte de toate sa incercam sa ignoram „paiul si sa fim mai atenti la barna”, nu-i asa!? Poate ca vina (sau o mare parte din ea) o poarta reputatia sau imaginea publica a sportivilor. Daca analizam situatia sau conditia sociala si materiala a fostilor sportivi de performanta constatam ca alaturi de numeroasele exemple pozitive avem si destule cazuri cu care ne mandrim mai putin, ba unele chiar ne dau dreptul sa fim ingrijorati: clanuri, lume interlopa sau pur si simplu multe situatii fara perspectiva profesionala, materiala sau/si sociala. Este un punct de vedere care nu poate fi ignorat si care aparent poate da dreptate parintilor. Am spus aparent pentru situatiile de derapaj in delicventa nu poate fi imputat activitatilor sportive si nici nu ne vom lansa in aceasta dezbatere aberanta. In plus in ziua de astazi un sportiv de inalt nivel (european, mondial, olimpic) castiga mai mult decat au visat vreodata cei mai indrazneti si ambitiosi dintre predecesorii lor).  Esecul social poate fi cel mult imputat factorilor deja mentionati – situatie/mediul familial, modul in care se face scoala in Romania, etc. si lipsei de activitati fizice incadrate. Chestiunea de fond aici nu este ce va face un sportiv care reuseste sa devina campion dupa retragerea sa ci ce face el pana sa ajunga campion, din ce traieste si mai ales sa nu uitam ca cei mai multi dintre ei, dintr-un motiv sau altul, nu vor ajunge niciodata campioni. In cazul unui scenariu de acest tip, amenintarea esecului scolar si implicit, mai tarziu, a celui profesional, devine o problema reala. Esecul scolar mascat al sportivilor este o realitate si de aici si imposibilitatea continuarii studiilor sau a altor activitati care sa le asigure copiilor care s-au investit in sport o sansa sociala si o alternativa profesionala pe masura asteptarilor lor.

De unde apare si intrebarea ; de ce acest laxism fata de nivelul pregatirii scolare a viitorilor sportivi de inalt nivel. In Franta filiera vocationala nu poate fi accesata DECAT DACA elevul are media generala peste 7 (14/20). In momentul in care da semne de slabiciune scolara i se suspenda dreptul de a participa la antrenamente si in competitii. O absenta indelungata (3-6 luni) de la practica sportiva si din competitii pe motive de esec scolar duce la disponibilizarea elevului din filiera vocationala… Asta da excelenta!… Aberant !? Deloc; statisticile dovedesc ca este extrem de dificil sa obtii performanta cu sportivi care se afla in situatie de esec scolar permanent. Ba mai mult este un indicator de motivare a individului care astfel poate demonstra cat de determinat este in incercarea sa de deveni sportiv de inalt nivel. Bine inteles obiectivul suprem a unei astfel de organizari este ca sportivul sa ramana permanent ancorat in realitatea scolara,  preocupat de propria educatie  si de o alternativa profesionala.

Un alt exemplu de preocupare fata de viitorul elevilor care practica un sport de performanta ni-l ofera modelul german, unde loturile nationale de juniori au in componenta colectivului de incadrare profesori la materiile considerate esentiale, iar programul de studiu al acestora face parte practic din programul de pregatire in cantonamentul sportivilor. Iata inca un aspect pe care nu l-am intalnit consultand proiectul referitor la modificatrea legii sportului. Lista este destul de lunga si citind propunerile facute de diversele federatii si de COSR ne este din ce in ce mai clar ca unora le place sa se invarta in jurul cozii.

Cand oferi astfel de exemple de obicei auzi invariabil acelasi raspuns – „suntem in Romania…”. Ne intrebam de ce Romania este atat de departe de aceste scenarii, pana la urma !?  Nu exista la minister sau intr-o federatie bani pentru 4 salarii de profi !?… Mai ales ca aceeasi profi pot trece de la un lot la altul pentru ca stagiile de pregatire nu se desfasoara simultan. Ce facem cu federatiile care-si tin sportivii de lot permanent in stagii (?), cum sunt scrima, canotajul, gimnastica… Chiar nu se gasesc in Romania cateva salarii de profesori, cel putin pentru a asigura mentinerea la nivel a elevilor care fac sport de performanta?… >> va urma>>…

– Ovidiu Florea –

educator sportiv

Campanie pentru promovarea/resuscitarea miscarii sportive in Romania (1) – Cadru, context si prezentare

In Comunitate, Economia sociala, Sport si societate, Stiinte si educatie on Martie 5, 2013 at 11:54 PM

„Le sport consiste à déléguer au corps quelques-unes des vertus les plus fortes de l’âme” –  Sportul consta in a delega corpului cateva dintre virtutile cele mai mari ale sufletului.

Jean Giraudoux

______________________________

Nelson_MANDELA

Nelson_MANDELA

______________________________

Toata aceasta „psihoza” provocata de decizia guvernului de a introduce ore suplimentare de EDUCATIE FIZICA provine, in opinia noastra, din diferentele de perceptie si decalajul intre nivelurile de intelegere a notiunilor vehiculate atunci cand se vorbeste despre sport. Nimic rau in asta, fiecare dintre noi vine din zone si orizonturi culturale diferite si are cunostiintele pe care viata si experienta au avut grija sa i le ofere. Aspectul penibil sau grav – nu stim exact cum sa evaluam aceast gen de situatie –  apare atunci cand trebuie sa le explici aceste notiuni celor din invatamant; celor care se presupune ca au misiunea (si vocatia – importanta aceasta completare) sa ne invete, sa ne predea „cunoasterea”.

Aceasta noua serie isi propune sa analizeze raportul/relatia intre fenomenul denumit generic si impropriu „sport” cu diverse institutii reprezentative ale elementelor de forta si influenta in viata sociala din Romania – educatia, biserica, media, politica, etc. – este in opinia noastra un demers cel putin folositor , cu atat mai mult cu cat  valul de „nemultumiri” provocat de propunerea recenta a guvernantilor de a dubla numarul orelor de educatie fizica in programa scolara a luat prin surprindere pe foarte multi dintre noi – educatorii din sport, parinti, politicieni, etc. . In mod „inexplicabil” aceasta frumoasa initiativa a guvernului Ponta 2 este pe cale sa se confrunte cu o miscare de rezistenta absolut surprinzatoare si lucru incredibil, mai ales din partea unor dascali in aparenta „specialisti” in disciplinele „serioase” sau mai putin frivole decat educatia fizica. Si pentru ca surpriza sa fie totala, iata ca si unele functii importante din institutiile sau din lumea sportului manifesta rezerve fata de aceasta propunere, reactii care ne obliga sa ne intrebam ce s-a ales de logica bunului simt in mentalitatea si constiinta publica din Romania  !?

Dar sa nu ne grabim  si ascultam argumentele tuturora….Sau cel putin pe cei  care vor sa le exprime si  sa dezbata, eventual sa le expunem noi argumentele noastre, cine stie, poate vom reusi sa-i convingem!? Este de altfel si motivul pentru care am numit aceasta serie noua CAMAPANIE, care ca orice actiune similara se vrea difuzata… Este un fel de a va ruga sa distribuiti/difuzati/dati mai departe articolele seriei daca sunteti de acord cu ideile noastre, chiar daca nu le gasiti originale sau extrem de interesante… Noi vrem doar sa fie cu folos.

Oricat vi s-ar parea de absurd, in secolul XXI exista inca elemente cu statut de experti sau profesionisti care vad in educatia fizica sfarsitul invatamantului in tara noastra si asa pe duca dupa spusele unora.  Asta doar daca motivele invocate nu sunt decat o forma de exprimare mascata a nemultumirilor vis-a-vis de faptul ca cei din lumea sportului si-au suflecat mansetele si s-au pus pe treaba cu sarg fara sa consulte pe nimeni din sfera educatiei, sanatatii si celorlate domenii si ministere care ar fi putut participa la sedinte; vom reveni asupra acestui subiect.  Nu mai conteaza, semnale au fost trimise destule, dar cruciatii aveau coiful pe cap, viziera trasa, iar in galopul cailor si zgomotul armelor, „expertii” nu au lasat pe nimeni sa interfereze cu cea ce avea sa fie reforma „legii 69” – 🙂 – ce nume predestinat si  pana la urma aproape „simbolic”!

De ce am facut aceasta gluma !? Pentru simplul fapt ca sportul este un fel de tap ispasitor; in opinia multora un fel de moft, ultima prioritate pe agenda unei guvernari, o ocazie de a spala sau delapida fonduri, etc. Ne amintim cu totii criticile la adresa fostelor guvernari pentru finantarea unor instalatii sportive. Sportul „si-o ia” de la toata lumea. Speram ca la sfarsitul acestei campanii sa convingem pe unii ca o instalatie sportiva poate fi pe termen lung tot atat de utila si importanta pentru comunitate ca si constructia  unui spital, mai ales daca este unul in care mori cu zile.

Al 2 lea motiv ar fi faptul ca sportul si fraiele sale par sa fie un fel de cadou facut de guvernanti celor fideli pentru serviciile aduse; un loc langa putere  fara  responsabilitati foarte mari (in opinia lor), unde miza nu este vitala;  un minister uitat sau ignorat de societatea civila, un fel de rasplata discreta, ceva de rontait fiindca avem nevoie de ei pentru ca „dau bine” desi nu se pricep la nimic; ” haideti totusi sa-i punem la sport „, par sa-si spuna domniile lor. De data aceasta in schimb ii inteleg insa si pe cei din guvernul actual. Toti cei care s-au „perindat pe la sport” pana acum, specialisti sau nespecialisti, au dezamagit fara deosebire, iar singurul de pe urma caruia sportul s-a ales cu ceva a fost tot un nespecialist se pare, domnul Mironov… Dar si in cazul domniei sale o spun din auzite – totusi actuala lege buna, rea, cum este ea, i se datoreaza in mare masura ca de altfel si rentele viagere pentru campioni…Daca este asa, felicitari(!) desi nu sunt fanul rentelor, intr-o tara ca a noastra sunt mai mult decat necesare.

Domnilor sportul este despre joc si joaca, dar nu este o (sau nu e de) joaca. Speram ca la sfarsitul acestei serii sa-i convingem pe guvernantii nostri, dar mai ales pe „specialistii” nostri – aparent este nevoie – ca sportul este un factor de dezvoltare sociala si poate fi chiar si unul de crestere economica, daca suntem coerenti in idei si in eforturi. Un exemplu concludent si mai aproape de noi (cel putin din punct de vedere institutional si cultural) ar fi cazul Frantei unde industria sportului genereaza 6% din PIB, fara a mai calcula si retetele din domeniul turismului sportiv.  Ori in Romania este suficient sa analizam prioritatile si atitudinea celor chemati sau numiti sa se implice ca sa intelegem ca dascalii nostri politicieni, chiar si cei de frunte, au ramas repetenti la „toate cele” – (materiile) – fara de care nu putem pretinde sa facem educatie.

Fara predici! Va vom lasa sa hotarati singuri care vor fi acestea, dar va rugam sa nu uitati de pe lista etica si morala !… Sa ne amintim momentul in care o „eminenta a invatamantului romanesc” proaspat numita ministra, doamna Ecaterina Andronescu, ca sa faca pe plac revendicarilor masei electorale si sindicatelor a anuntat ca prima masura a mandatului sau pentru reforma a educatiei din Romania supendarea caracterului obligatoriu al orelor de educatie fizica !!! Din fericire „jazz-ul” si petitiile au dus la revocarea acestei directive aberante, lucru care pana la urma denota oarecum si un anumit grad de permeabilitate, ceea ce nu este foarte rau… Dar oare pe ce lume traiesc oamenii acestia!? In treacat fie spus, suntem foarte bucurosi pentru faptul ca guvernarea actuala ne-a iertat de prezenta acestui personaj atat de neinspirat intr-ale educatiei in randurile actualei structuri.

Inainte sa pornim o cruciada „impotriva celor impotriva”, sa lansam napalm si sa-i incediem pe toti cei care se opun – scuze, :0 – este doar o figura de stil –  este bine sa ne asiguram daca acestia nu sunt cumva mai degraba neinformati decat rauvoitori…Desi ignoranta nu a fost nicicand o scuza, mai ales pentru cei care ocupa o functie cat de mica in invatamant si educatie.

Asadar ce este educatia fizica ? – Educatia fizica sau prin miscare este definita ca un ansamblu de activitati (derulate regulat si programat/planificat) al carui scop este solicitarea prin efort a corpului si al carei scopuri principale sunt dezvoltarea/mentinerea capacitatii de efort, insusirea unor deprinderi si abilitati motrice, prezervarea sanatatii, stimularea dezvoltarii psiho-somatice armonioase a individului SI NU IN ULTIMUL RAND,  CULTIVAREA VALORILOR SOCIALE (ATENTIE (!), AICI INTRA SI CELE CRESTINE – veti vedea intr-un articol urmator de ce am facut aceasta specificare). Partea in majuscule din definitie ne/(imi) apartine… Cel putin partial 🙂 Nu suntem vanitosi si nici nu-mi doresc ca specilistii sa ne citeze, dar o precizam pentru arhive si de dragul istoriei :).

…Dar ce este in aces caz sportul ?  –  Notiunea de sport defineste in general activitati/discipline cu caracter pronuntat solicitant  al calitatilor fizice, atletice si de indemanare ale practicantilor  sub forma de intrecere sau/si competitie intre doi sau mai multi adversari/concurenti desfasurata intr-un cadru institutionalizat si reglementat – federatie, campionat,  competitie, turneu, meci, etc. – al carei obiectiv este surclasarea adversarilor prin confruntare directa sau prin realizarea unor performante superioare in vederea castigarii competitiei respective… (atentie)…  IN RESPECTUL PROFUND (si pentru triumful chiar ) AL VALORILOR UMANE SI SOCIALE. Formularea aceastei definitii imi apartine in intregime (ca si prima de altfel), chiar daca exprima aceleasi lucruri ca si celelalte.  Cel putin ultima parte, cea in majuscule, am „cautat-o ceva” si este participarea mea istorica la ceea ce am putea numi generalist definitia conceptului de sport in fundamentarea sa filozofica, etica, etc.… Nu am nici un merit sunt asa din nastere :). Glumim (!), facem haz de necaz!

In concluzie; cand mergem la Gym si dam la pedale, nu facem sport ci facem miscare – rima involuntara. Americanii numesc astfel de activitati fitness si sunt primii care au inteles alaturi de tarile din Blocul de Est importanta unor astfel de politici la nivel de masa pentru consolidarea unei societati cu valori solide si performante… Daca aceste activitati se practica  regulat si in cadrul lor se fixeaza si obiective de dobandire/invatare, le putem numi educatie fizica. Daca vreti in schimb sa faceti sport, atunci va inscrieti in turul Romaniei si eventual il si castigati. Cam asta ar fi diferenta dintre cele doua notiuni; una inseamna practica regulata pentru dezvoltare, invatare, educare, sanatate, pe cand cealalta (sportul) inseamna antrenament pentru performanta, pentru a castiga o competitie, titlu, etc… Cu mentiunea ca linia de demarcare dintre practica si antrenament este una extrem de confuza si usor de transgresat. Am mai adauga ca prima ar trebui sa intareasca organsimul si sa-i sporeasca „capitalul sanatate”, in timp ce sportul, mai ales cel de performanta, il poate face foarte bun „prieten” cu medicul.

Istoria sportului este componenta  integranta a istoriei, culturii si civilizatiei umane. Forme de intrecere sportiva, competitii, turnee exista si astazi in cultura traditionala a diverselor etnii care inca traiesc in cultura trocului. Sportul isi are radacina in bucuria miscarii fiintelor vii exprimata de multe ori prin jocuri; iar jocul este o trasatura de comportament social nativa si comuna multor fiinte din regnul animal… Miscarea sub forma de joc in competitie sau nu, face parte din natura noastra bilogica; altfel spus este o necesitate vitala, pentru ca in natura totul are un sens si o functionalitate, nimic nu este fara rost. PRIN URMARE MISCAREA TREBUIE SA FACA PARTE DIN COTIDIANUL VIETII NOASTRE, CEEA CE NE DUCE CU GANDUL CA, IN ABSOLUT, CELE 4 ORE CHIAR NU SUNT SUFICIENTE (!!!) daca copiii sau tinerii nu se vor preocupa sa-si completeze programul prin activitati extracuriculare.

Miscarii si  jocului prin  miscare, manifestari naturale native si firesti, omul le-a adaugat reguli, un sistem de departajere, evaluare, punctaj si arbitri judecatori… si iata-ne din plin in lumea sportului…Cam aceasta ar fi schema extrem de simplificata a „filogenezei” fenomenului sport… V-am pierdut !?, glumim!… Ne laudam si noi putin, dar mai ales incercam sa demonstram medicilor de familie, parintilor, profesorilor de mate, fizica si romana ca prezenta muschilor nu este sinonima cu cazuri grave de analfabetism.

… Om fi noi sportivii ceva mai prosti, dar nici chiar cei mai ignari si mai puturosi pe lume nu suntem. Copiii vostri sunt bata la carte nu din cauza jocurilor video, a jocului in general sau a sportului (pentru cei care fac un sport), ci din cauza educatiei pe care au primit-o in familie si dupa caz (doar dupa caz), datorita profesorilor care le predau materiile la care se afla in esec. Credeti-ne nu sunt randuri sau acuzatii gratuite, stim despre ce vorbim… Este destul sa va reportati la evenimentele din educatia nationala, sa va intrebati copiii sau sa-i ascultati, eventual sa-i si cititi pe unii dintre dascalii natiunii si veti fi inteles imediat cine este vinovatul… >> va urma>>… „Despre Sport si educatie in Romania”

 – Ovidiu Florea –

educator sportiv

%d blogeri au apreciat asta: