Sportlogic

Campanie pentru promovarea/ resuscitarea miscarii sportive in Romania (2) – Despre sport si educatie

In Economia sociala, Educatia si sportul, Sportul si politica, Stiinte si educatie on Martie 13, 2013 at 4:05 PM

Cuvant inainte – Acest articol este partea a II-a din seria dedicata sensibilizarii fata de problematica educatiei in Romania; vrem sa credem ca abordarea noastra depaseste  tematica sportului, lucru pe care specialistii care au lucrat la legislatie au omis sa-l faca, „adica”: sa elaboreze o strategie de dezvoltare sociala si economica integrata (cultura, educatie, sanatate, fiscalitate, coeziune, etc.) abia dupa care sa modifice legea astfel incat sa serveasca de suport de implementare a acestei strategii. Daca „sarada” vi se pare pur teoretica, cel putin o consultare cu cei de la ministerele educatiei, muncii, sanatatii si dezvoltarii durabile si tot ar fi fost bine. Consultarea stricta a celor din federatiile sportive sau a celor implicati in sport este insuficienta in opinia noastra, dar este un subiect separat in campania noastra.

In articolul precedent – Partea a I-a: Campanie pentru promovarea/ resuscitarea miscarii sportive in Romania (1) – Cadru, context si prezentaremai mult o introducere in tematica acestei serii, am incercat sa precizam cadrul dezbaterii, contextul social prezent si sa explicam rolul si importanta educatiei prin miscare din diverse perspective ale cerintelor dezvoltarii sociale.

In articolul precedent incercam sa subliniem/sustinem cateva idei de baza: educatia prin miscare este o necesitate vitala (o afirmam fara ezitare), iar sportul este poate cel mai „puternic” si sigur vector de comunicare  si o parghie (instrument) importanta de dezvoltare sociala la nivel individual dar mai ales la nivel comunitar si national.

Ideea principala pe care incercam sa o vehiculam si sa o sustinem (veche de cand lumea – nu ne apartine) propune educatia ca cel mai puternic instrument de inducere a schimbarilor sociale, cu conditia alegerii optiunilor fezabile si fiabile. Viziunea noastra recomanda educatia prin miscare ca fiind cea mai sigura cale pentru promovarea si intarirea valorilor unei societati moderne „SANATOASE” – promovarea excelentei (meritocratia) cu conditia respectarii normelor de etica, echitate  si a egalitatii de sanse, responsabilitate civica si grija fata de mediu.

_______________________________

Despre relatia sport si educatie in Romania –  Pentru a „cuprinde” subiectul in totalitatea sa, ar fi destul sa-l citam pe Mircea Lucescu, care defineste si limpezeste aceasta falsa problematica  – sport sau educatie – intr-un mod absolut genial prin simplitatea si adevarul expresiei: „Nu exista sport si/sau educatie ; sportul este educatie”. Un dascal de-al meu spunea altfel: „in expresia educatie fizica exista cuvantul educatie si asta spune tot”.

Pana nu demult eram practic convins ca nimeni nu ar fi avut nevoie de un desen ca sa inteleaga miza dezbaterii, cel putin pe un plan teoretic… Dar prin prisma reactiilor de opinie aparute mai peste tot – retele de socializare, bloguri, petitii cel mai adesea pe caile „virale” – dupa publicarea intentiei de a introduce 4 ore de sport in programa scolara, ne obliga sa revenim asupra acestei „certitudini”.

Desi exista inca exemple de institutii in care s-au pastrat bunele practici in materie de educatia fizica si sport scolar, situatia din invatamant ramane una care denota exact acelasi nivel de interes social ca si in toate celelalte domenii (si problematici) importante, am adauga vitale pentru societatea civila, progresul social si calitatea vietii in Romania – INDIFERENTA…Mai mult decat atat, in cazul educatiei fizice si a sportului se poate afirma ca situatia sta si mai grav; am trecut de deja de faza de indiferenta si s-a intrat de mult in cea de distrugere sau chiar de autodistrugere. Sectorul a fost in mod vadit complet delasat, trecut ultimul pe lista de prioritati ba chiar sacrificat in unele cazuri . In acest articol vom face referinta strict la conditia activitatilor fizice si sportive in cadrul institutiei scolare.

Ne intrebam in virtutea carui rationament si amendament ajung „specialistii”, politicienii, „educatorii” si toti cei carora li se da posibilitatea sa gandeasca si sa impuna faptul ca este mai important un drum decat un animal, un copac, un rau, un profesor sau un copil. De cand caramida, creditul bancar sau in ultima instanta chiar statul (facute initial pentru a servi natiunii), au devenit mai importante decat omul!?… Dar mai ales cum de cetatenii nostri au devenit sclavii unor principii si norme absurde, daca nu chiar ferventi aparatori ai ideilor de genul celor denuntate?!

Prin extrapolare in cadrul sistemului educational, de cand am ajuns noi la concluzia ca „un rezolvator” de ecuatii complexe merita mai multa atentie, efort si resurse decat un copil educat cu cei 7 ani de acasa si cei 8 de la scoala… Sau pardon, de cand invatarea unei teoreme este prioritara dezvoltarii armonioase si sanatatii fizice a individului, invatarii normelor sociale si bunei cuviinte, responsabilitatii, solidaritatii, compasiunii, respectului. In numele caror criterii un „specialist” are dreptul la demnitate si  merita mai multe sanse sociale decat cei care au preocupari mai putin savante!? Sper ca in mintea celor carora le adresam aceasta intrebare (pur retorica) nu va incolti ideea raspunsului – „in numele excelentei” (de orice tip ar fi ea) – pentru ca suntem „pregatiti” de orice, iar raspunsul nostru nu va fi pe placul multora.

„Excelenta” trebuie sa apara ca rezultat firesc (aproape statistic) al unui fenomen de masa si nu ca consecinta a unui efort obsesional, specific si directionat in acest sens. Credem ca este de preferat sa avem un sistem educational care sa produca o masa majoritara de viitori cetateni educati, cultivati, echilibrati, decat un invatamant care produce 10 „Einsteni” la 100 de analfabeti, ignoranti, dezechilibrati, etc. Este exact ca si in cazul performantei in sport: prefer sa traiesc intr-o tara cu instalatii sportive si parcuri pline de copii, adolescenti, tineri, adulti si pensionari care fac miscare si care plesnesc de sanatate si optimism, dar fara campioni olimpici, decat intr-o tara de mancatori de seminte, cu burtile umplute cu bere, cunoscatori absoluti si fani ai sportului in fata ecranului si 3 „campioni eroi nationali” crescuti in eprubeta, care uimesc lumea pana cand cad din picioare de epuizare, istoviti de propria reputatie de se satura pana si televizorul de ei. Fiecare generatie ar trebui sa dea campioni. Stim ca se poate; Octavian Belu si Mariana Bitan au dovedit ca reusitele pe plan international tin mai mult de competenta antrenorilor decat de descoperirea unor talente rare. Sa nu se inteleaga gresit; nu avem nimic cu campionii olimpici. Ei sunt eroii nostri, dar varfurile fiecarei generatii ar trebui sa fie o emanatie a unei mase importane de practicanti si nu un fenomen fortat. 

… Dar chiar si asa, pretextul unui invatamant performant nu poate justifica sabotarea activitatilor de educatie fizica; cine le da dreptul unora sa presupuna sau chiar sa impuna opinia ca „tocilarii” nu vor joc, miscare sau sport?

________________________________

Noi tocilarii iubim sportul si avem nevoie de el :)

Noi tocilarii iubim sportul si avem nevoie de el 🙂

_________________________________

Apropos de programa scolara, ne intrebam ce subiect sau „gand ermetic de scriitor genial” merita sacrificul unui copil care comite suicid pentru ca nu a luat bac-ul… Care ecuatie nerezolvata din lume merita sau are dreptul sa condamne un tanar la esec social si profesional pe viata?!.  Atentie – nimeni nu spune sa se neglijeze importanta celorlalte materii, dar sincer, un olimpic la matematica nu-mi spune foarte mult. Cel putin nu in comparatie cu un olimpic la matematica care isi foloseste aptitudinile si cunostiintele in serviciul si spre binele social, altfel toti cei care au inventat virusi, arme, bombe si produsele bancare au fost olimpici la ceva.

Revenind la un ton neutru, avem „aproape certitudinea” ca in general educatia in Romania manifesta lipsa oricarei preocupari serioase pentru educatia si cultura fizica atat din partea elevilor, cat si din partea cadrelor didactice, dar cel mai grav este poate faptul ca ea lasa indiferenti o multime de parinti; nu pe toti, dar pe foarte multi dintre ei!

In mare situatia poate fi rezumata in felul urmator ; „sportul” este prin traditie materia de sacrificiu pentru: recuperarea intarzierilor din programa materiilor „majore”, acordarea invoirilor, munci voluntare, activitati scolare extracuriculare, (etc.), iar in mod traditional tocilarul clasei este un copil „bun”, in vreme ce adolescentul mult prea „preocupat de volumul pectoralilor” sai… este inevitabil un superficial!  De ce lucrurile se prezinta astfel (!?), nu ne intrebati, nu stim (!); mai ales ca in scolile din alte parti situatia nu pare sa fie aceeasi.

Interesant este faptul ca ne tot opintim in discursuri despre integrarea europeana, despre valorile si cultura civilizatiei occidentale de dragul careia ne-am vandut altora pana si apa pe care ne-a lasat-o Dumnezeu; trebuie sa facem si noi ca altii, „sa le dam tot si sa tot dam” copy-paste-uri manualelor de bune practici, normelor, strategiilor si recomandarilor europene, cand de fapt nu facem absolut nimic ca ei. De 20 de ani ne mintim, suntem mintiti si mintim pe altii la randul nostru. Daca nu ar fi asa, atunci fiecare scoala din Romania ar fi avut de mult propria sala, bazin si teren sau cel putin una dintre cele 3… La fel cum americanii le-au avut (scolile, baza materiala si educatia) inainte sa apara automobilul si sa contruiasca autostrazi, care la randul lor au fost gandite, proiectate si construite de cei educati in scolile respective.

Sala Sport pentru femei a Universitatii Berkley - California inainte de 1922

Sala de gimnastica pentru femei a Universitatii Berkley – California inainte de 1922

Prioritizarea educatiei este credem abordarea logica si necesara intr-un proiect coerent de dezvoltare pe termen lung a unei natiuni. Tine de logica bunului simt; mai intai te educi, urmeaza sa inveti (cum) sa faci, dupa care te apuci sa faci ce ai de facut… Si nu invers!!! Cam asa s-au facut lucrurile in perioadele de inflorire si progres social peste tot in lume, chiar si la noi… candva!

La vremea respectiva dascalii, inaintasii celor de astazi, desi – in mod paradoxal- dispuneau de mai putine evidente stiintifice in sprijinul promovarii si impunerii exercitiului fizic in educatie si fara toate problemele de sanatate publica juvenila de astazi,  chiar credeau in ceea ce faceau si in binefacerile educatiei prin miscare.  Studentii celor mai reputate institutii de invatamant superior din lume – mai toti copii de bani gata (asta nu inseamna neaparat pramatii care calca lumea pe trecerea de pietoni sau care cred ca li se cuvine totul) – erau obligati sa urmeze cursurile de educatie fizica in universitatile vremii.

Ora de educatie fizica fete inainte de 1922 - Universitatea Berkeley

Ora de educatie fizica fete inainte de 1922 – Universitatea Berkeley (aceeasi sala)

Se pare ca la noi mentalitatea merge impotriva curentului si a evidentelor stiintifice si dobandirilor practice. Cu cat avem mai multe argumente pro, cu atat ne indaratnicim sa facem contrariul. Nu mergem pana intr-acolo incat sa cerem o sala, o piscina si dotari doar pentru barbati si identice dar separate pentru femei (ar fi si culmea :)), cum era cazul universitatilor americane de odinioara. Ne-am multumi cu mici centre polivalente de cartier care sa deserveasca scolile din zona si chiar si populatia civila; deja mai bine decat sali de clasa schimbate in sali de sport sau decat terenurile de bitum gaurit. Am vazut scoli in Capitala Romaniei care stateau mai prost la capitolul dotare mingi decat scolile satelor din savana africana. Cred ca asta ilustreaza perfect interesul educatiei nationale pentru materia educatiei fizice si sportului.

Ne tot plangem ca NU sunt bani, „vai, nu sunt bani”, dar de ce nimeni nu se gandeste cum sa faca sa ajunga banii?!  Analizand situatia nu vedem decat doua explicatii; lipsa de ingeniozitate si creativitate, caci actul guvernarii cere mai mult decat orice alt domeniu creativitate sau lipsa de interes  celor care sunt pusi sa guverneze si sunt responsabil de acest domeniu. Eventual si in cel mai „fericit” caz avem de a face cu o prioritizare gresita a nevoilor. „Antreprenorii” si constructorii „se pot bucura” de banul public si din constructia unor sali de sport, nu numai din turnarea asfaltului… Astfel de centre ar putea sa indeplineasca pe langa functia lor principala- aceea de spatii amenajate pentru educatia fizica sau pentru sportul scolar – si cea de loc de desfasurare  pentru multe alte activitati (cum erau si sunt in continuare Cluburile copiilor), fara sa excludem chiar posibilitatea unor structuri lucrative, daca vor fi considerate ca o investitie si nu ca o cheltuiala.

De multe ori este invocata scuza lipsei infrastructurii. Avem exemple de tari mai putin dezvoltate care sufera o lipsa acuta a infrastructurii, dar in care sportul a devenit aproape religie – Jamaica, Etiopia, Kenya, etc. – nu neaparat din motive  de prea mult timp liber sau de vocatie nationala, ci din ratiuni social-educative si politice serioase. Absenta infrastructurilor nu-i impiedica pe copiii si tinerii din aceste tari sa faca sport in numar mare si sa obtina performante; cum de altfel a fost si cazul tarii noastre inainte de „instaurarea democratiei”, bat-o vina! De exemplu, prioritizarea sportului in educatia din Jamaica a aparut in perioada imediat urmatoare miscarii „Rastafari” cand guvernantii se temeau ca sanatatea publica a natiunii si a tinerelor generatii de atunci fusese greu pusa la incercare (sustineau unii) de consumul abundent si abuziv de canabis. Drept urmare, autoritatile au decis implementarea unui program national care in momentul de fata este inegalat de cele similare si existente oriunde in alta parte a lumii. Rezultatele au inceput sa se vada  20 de ani mai tarziu, la toate nivelurile vietii sociale in Jamaica – economie si servicii, nivel de trai, educatie, calitatea vietii in general.

Iata cum una dintre cele mai violente societati si riscante destinatii turistice din perioada anilor ’70-’90, Jamaica, a devenit nu doar o fabrica de campioni de atletism dar si un paradis turistic (aproape) securizat, o zona recomandata pentru un anumit tip de investitii, bine-inteles in relatie cu patrimoniul turistic al insulei, iar campionii cu pricina au si ei meritul lor in dezvoltarea industriei turistice, in special pe planul imaginii destul de afectate intr-un trecut nu foarte indepartat din cauza curentului de emancipare afro-antillais si bine inteles a traficului de droguri.

Jamaica este un exemplu de abordare „transversala” la care s-au gandit si ai nostri, dar fara sa inteleaga cu adevarat mecanismul. Jamaicanii au ce arata lumii si nu-si fac reclama cu campionii iesiti la pensie de mult prea multa vreme (fara nici cea mai mica tenta de desconsiderare a fostelor glorii ale sportului romanesc).  Diferenta consta in faptul ca atunci cand iti arati lumii pensionarii, pe langa faptul ca nu ai impactul scontat in campania respectiva mai trebuie sa platesti si bani grei, in timp ce atunci cand „esti la zi cu valorile” :), operatiunea de comunicare are mari sanse de reusita si lumea plateste oricat sa ti le vada :)… Hmmm… Aviz „specialistilor”! Dar pentru a avea in permanenta ce arata lumii, Jamaicanii au investit acum cateva decenii in educatie si in sport… Si nu bani, ca nu aveau de unde, ci doar preocupare si profesionalism; banii au inceput sa vina abia dupa… (din nou) Hmmm!… (si) Aviz „specialistilor”!

Dar decat 1000 de cuvinte, mai bine cateva imagini televizate de la campionatele scolare de atletism – transmise in direct de televiziunea nationala – care speram sa-i ajute pe unii sa vizualizeze atat dimensiunea fenomenului cat si importanta pe care autoritatile o acorda educatiei prin sport si mai ales sportului scolar – clipul explica inca de la inceput unde Jamaica face diferenta fata de celelalte puteri ale atletismului mondial; acolo se transmit in direct pana si campionatele scolare ale categoriilor mici de juniori… Si care parinte nu-si doreste ca copilul sau sa aiba posibilitatea participarii la asemenea evenimente, care sa le marcheze – ba nu ! –  sa le ritmeze copilaria si adolescenta?

Pana la urma, nici nu avem nevoie sa facem referire la modele care au functionat in alte parti, pentru a ne lovi „iarasi si din nou” de eternul „suntem in Romania”. Poate ca va fi destul sa (re)acordam importanta si respectul cuvenit orelor de educatie fizica. Nu este chiar o fantasma si nici foarte departe de cultura si istoria noastra; nu trebuie sa calatorim foarte departe in timp,  este suficient sa ne referim la vremurile „de trista amintire dom’leee” ca sa ne facem o idee despre cum arata o ora de educatie fizica in Romania. In plus erau si 3 ore pe saptamana in primele 2 cicluri. Copiii de atunci nu aveau Nike Air sau Jordan, cum au cei de astazi si nici nu visau la facilitatile prezentului (chiar si asa putine cum sunt ele in Romania), dar cu toate acestea faceau sportul cu placere asa cum inca il fac in ziua de astazi copiii Americii, Braziliei, Coreei – ca sa le luam in ordine alfabetica, posesori la randul lor de smartphone-uri, cablu si internet.

Lectie de baschet la ora de educatie fizica - anul 1967

Lectie de baschet la ora de educatie fizica – anul 1967

Haideti sa facem pe neanuntate inspectii la orele de EF sa vedem cate poze similare mai pot fi „trase” in timpul orelor in ziua de astazi… Aproape ca-ti vine sa mergi si sa-i aprinzi o lumanare la cimitir „Raposatului” si sa-ti ceri iertare pentru ca ai fost un prost si te-ai lasat pacalit/manipulat. Cert este ca cine voia sa faca educatie, facea si intr-un picior. Imi aduc aminte ca aveam in clasa pana si corijenti la sport; nu pe vara, dar pe trimestre, atat cat trebuia pentru ca unii „sa-si bage mintile in cap”.

Poate ca acest filmulet brut cu profesorul Constantin Dumitrescu povestind despre acele vremuri, va reusi sa domoleasca „tribuna” vesnicilor nemultumiti si revendicatori de bani, bani si iar bani, de infrastructura si de noi legi modificate in fel si chip, dar niciodata nevoiasi de cele care cu adevarat fac sa mearga lucrurile inainte – profesionalism, competenta, daruire. Daca Covaliu sau Octavian Belu ar veni si ar spune „avem nevoie de o sala de sport pentru… sau de un cantonament de 1 an in China” nu avem nici un dubiu ca cei doi au nevoie de fonduri pentru a reusi ceea ce si-au propus. Dar cand o alta federatie (nu dam exemple) ar cere bani pentru orice, cu tot respectul, dar merita dubla reflectie inainte ca sa se ia o decizie.

[N.A. – cine doreste sa afle povestea profesorului Constantin Dumitrecu, unul dintre cei mai tritrati antrenori pe care i-a dat scoala romaneasca pana la un moment, aveti un articol mai recent Sportlogic aici – Nea’ Costica (Dumitrescu) – din seria “Slujitorii Inelelor” (1) – sau un articol de la vremea cand acesta antrena lotul national de saritori in inaltime (aici – click pe lupa dupa afisare), cea mai titrata proba din atletismul romanesc.]

Am mai spus-o si in alte articole; doamnelor si domnilor, chiar daca resursele, infrastructura si dotarile sunt extrem de importante, sportul – si educatia de altfel – este o chestiune de vocatie si se face mai ales cu multa pasiune, daruire, competenta si profesionalism. Am facut un dezacord folosind singularul pentru a sublinia ceea ce am spus si la inceput – sportul si educatia fac corp comun si sunt pana intr-un anumit punct quasi-sinonime. Dar educatia nu este doar apanajul scolii ci al intregii societati si mai ales misiunea sfanta a familiei. Speram ca acest filmulet inspirational a carei eroina este campioana europeana Nevin Yanit (Turcia, o societate inca „dificila” pentru femei), sa sustina cu prisos afirmatiile noastre si sa dea de gandit „infrastructurofililor” si „dolarofililor” din educatia si sportul romanesc, dar mai ales tinerilor, antrenorilor si parintilor.

(N.A. – „paranteza” inainte de a merge mai departe in analiza noastra, am o intrebare care sper sa dea de gandit unora… sa vedem cine se va simti responsabil:  „de ce trebuie sa cautam un clip cu o campioana turca de atletism pentru a ilustra o situatie care este aproape identica cu cea de la noi ?… Doar ca noua ne lipseste campioana; de ce nu putem gasi  un clip similar cu IONELA TARLEA   spre exemplu??? – ca de obicei wiki in romana are mai putine date despre personalitati din Romania decat cea in alte limbi … Ce atleta (!?) ; fabuloasa, si unica in istoria sportului romanesc daca nu si mondial. Am vazut-o intr-o singura zi participand la 3 sau 4 probe, dintre care una era de 400. La sfarsit s-a prabusit aproape. Ionela merita toate rentele din lume dar nu stiu daca a reusit sa castige vreuna… Vom incerca sa scriem un articol despre ea.)

Prin ideile prezentate  pana acum am incercat sa sugeram ca mentalitatea publica, atitudinea fata de educatia fizica si situatia sportului scolar depind de fapt mai putin de absenta infrastructurii si a resurselor, cat de cultura interna a institutiilor scolare si evident cea a mediului familial din care provine elevul. Inainte sa emitem pretentii, poate ar fi cazul se punem la punct toate aspectele care tin de noi, de bunavointa si responsabilitatea fiecaruia… Si daca ar fi bani tot nu am recomanda sa fie lasati la discretia smenarilor din sportul romanesc. Daca, pe un fond deja precar, profesorul de educatie fizica da cel mai mic semn de laxism sau de indiferenta, rolul si importanta orelor de educatie fizica  vor fi compromise definitiv in fata elevilor. Pentru a reusi intr-un demers de acest tip avem nevoie sa intrunim cateva conditii; este evident ca programa scolara, sistemul de notare, abordarea publicului scolar si cea a familiei au nevoie sa fie regandite pentru a eradica toate aceste neajunsuri… (n.ava fi subiectul unui articol viitor, campania noastra va dura pana vom fi auziti).

Reforma morala despre care spuneam presupune inainte de toate sa incercam sa ignoram „paiul si sa fim mai atenti la barna”, nu-i asa!? Poate ca vina (sau o mare parte din ea) o poarta reputatia sau imaginea publica a sportivilor. Daca analizam situatia sau conditia sociala si materiala a fostilor sportivi de performanta constatam ca alaturi de numeroasele exemple pozitive avem si destule cazuri cu care ne mandrim mai putin, ba unele chiar ne dau dreptul sa fim ingrijorati: clanuri, lume interlopa sau pur si simplu multe situatii fara perspectiva profesionala, materiala sau/si sociala. Este un punct de vedere care nu poate fi ignorat si care aparent poate da dreptate parintilor. Am spus aparent pentru situatiile de derapaj in delicventa nu poate fi imputat activitatilor sportive si nici nu ne vom lansa in aceasta dezbatere aberanta. In plus in ziua de astazi un sportiv de inalt nivel (european, mondial, olimpic) castiga mai mult decat au visat vreodata cei mai indrazneti si ambitiosi dintre predecesorii lor).  Esecul social poate fi cel mult imputat factorilor deja mentionati – situatie/mediul familial, modul in care se face scoala in Romania, etc. si lipsei de activitati fizice incadrate. Chestiunea de fond aici nu este ce va face un sportiv care reuseste sa devina campion dupa retragerea sa ci ce face el pana sa ajunga campion, din ce traieste si mai ales sa nu uitam ca cei mai multi dintre ei, dintr-un motiv sau altul, nu vor ajunge niciodata campioni. In cazul unui scenariu de acest tip, amenintarea esecului scolar si implicit, mai tarziu, a celui profesional, devine o problema reala. Esecul scolar mascat al sportivilor este o realitate si de aici si imposibilitatea continuarii studiilor sau a altor activitati care sa le asigure copiilor care s-au investit in sport o sansa sociala si o alternativa profesionala pe masura asteptarilor lor.

De unde apare si intrebarea ; de ce acest laxism fata de nivelul pregatirii scolare a viitorilor sportivi de inalt nivel. In Franta filiera vocationala nu poate fi accesata DECAT DACA elevul are media generala peste 7 (14/20). In momentul in care da semne de slabiciune scolara i se suspenda dreptul de a participa la antrenamente si in competitii. O absenta indelungata (3-6 luni) de la practica sportiva si din competitii pe motive de esec scolar duce la disponibilizarea elevului din filiera vocationala… Asta da excelenta!… Aberant !? Deloc; statisticile dovedesc ca este extrem de dificil sa obtii performanta cu sportivi care se afla in situatie de esec scolar permanent. Ba mai mult este un indicator de motivare a individului care astfel poate demonstra cat de determinat este in incercarea sa de deveni sportiv de inalt nivel. Bine inteles obiectivul suprem a unei astfel de organizari este ca sportivul sa ramana permanent ancorat in realitatea scolara,  preocupat de propria educatie  si de o alternativa profesionala.

Un alt exemplu de preocupare fata de viitorul elevilor care practica un sport de performanta ni-l ofera modelul german, unde loturile nationale de juniori au in componenta colectivului de incadrare profesori la materiile considerate esentiale, iar programul de studiu al acestora face parte practic din programul de pregatire in cantonamentul sportivilor. Iata inca un aspect pe care nu l-am intalnit consultand proiectul referitor la modificatrea legii sportului. Lista este destul de lunga si citind propunerile facute de diversele federatii si de COSR ne este din ce in ce mai clar ca unora le place sa se invarta in jurul cozii.

Cand oferi astfel de exemple de obicei auzi invariabil acelasi raspuns – „suntem in Romania…”. Ne intrebam de ce Romania este atat de departe de aceste scenarii, pana la urma !?  Nu exista la minister sau intr-o federatie bani pentru 4 salarii de profi !?… Mai ales ca aceeasi profi pot trece de la un lot la altul pentru ca stagiile de pregatire nu se desfasoara simultan. Ce facem cu federatiile care-si tin sportivii de lot permanent in stagii (?), cum sunt scrima, canotajul, gimnastica… Chiar nu se gasesc in Romania cateva salarii de profesori, cel putin pentru a asigura mentinerea la nivel a elevilor care fac sport de performanta?… >> va urma>>…

– Ovidiu Florea –

educator sportiv

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: