Sportlogic

Archive for Iulie 2013|Monthly archive page

Povestea lui Adi „Fireball” Dinca din tara Bochumlungilor

In Comunitate, Sport viata si destine on Iulie 26, 2013 at 1:50 PM

Cuvant inainte – Poate ma repet dar nu am sa-i multumesc nicicand suficient mai tanarului meu prieten Adrian Dincă care prin hotararea sa, aceea de a incepe o cariera de antrenor, mi-a salvat cel putin 3 ani de viata…atat am pierdut pe Facebook cu campaniile astea pro-rugby si pro-sport, dand un sens miilor de ore, certuri, crize „feisbuciene” starnite de subiecte mai mult sau mai putin pasionante sau /si justificate care tineau de sportul celor alesi.

Dedicat eroului, vrajitoarei si razboinicilor din Bochum :D…ca sa ramana pentru posteritate; mica povestire epica sau despre Lizuca 😀

___________________________________

Lizuca si Patrocle in "Padurea Fermecata"

Lizuca si Patrocle in „Padurea Fermecata” a Bochumlungilor

Acum iata si povestea lui Adi Dinca…

____________________________________

Adi Dinca este un bucurestean pierdut prin padurile intunecoase ale landurilor „vestfalice” :))), situatie in care se afla din cauza farmecelor unei amazoane blonde si saxone (Jutta) plecata candva  sa exploreze prin tinuturile indepartate ale Valachiei, curioasa de lumea si obiceiurile oamenilor de peste munti si vai… 😀

Intorcandu-se la ai sai, ea nu a plecat de la noi cu mainile goale – obicei cu care ne-au obisnuit mai toti strainii care ne-au vizitat tara –  traditiile tribului sau obligand-o sa aduca cu ea ceva reprezentativ din taramurile pe care le-a vizitat. Jutta, ca orice fiica a neamului germanic, fie din lipsa de inspiratie sau pentru ca baiatul nostru i s-a parut cel mai reprezentativ si de folos lucru pe care l-ar fi putut lua cu ea, si l-a ales pe al nostru flacau, pe atunci cunoscut doar pe numele sau mic si comun Adi.

La drept vorbind ce ar fi putut duce!? Daca era romanca, iar noi daca am fi fost turci, poate s-ar fi orientat spre niste bijuterii scumpe, dar asa ce sa duca biata de ea? Vreo IE cumparata de pe marginea lui DN1, carti postale cu Castelul Bran, o oala cu sarmale sau poate vreun briliant de pe la Rosia Montana???….Da de unde! Si daca dupa „sarutul frumoasei”, podoaba s-ar fi dat de trei ori peste cap pentru a se tranforma peste noapte in Adi Mutu???…Va da-ti seama ca pe o piata a giuvaerurilor ca cea din Germania ar fi scris pe el „gablont”… Adica aia sunt nush’ de cate ori campioni mondiali – ce naiba!Pana la urma se mai facea si de ras saraca pentru ca ar fi demonstrat alor sai ca nu stie sa aleaga… Nu mai punem la socoteala riscul pentru urmasii semintiei care ar fi putut sa se nasca cu nasucurile pudrate…

…Asa, cel putin acolo de unde venea ea, rugbistii erau pietre mai rare si daca nu se intorcea cu ceva scump, pana la urma se alegea cu un exemplar rar, poate chiar si  de colectie :D… Sa speram totusi ca amicul nostru nu va sfarsi impaiat intr-un muzeu…Ma rog, ca sa intelegeti tabloul, nici cele mai rele vrajitoare nu rezista farmecului si nici nu intalnesc in fiecare zi o bila paroasa de 1 m inaltime si 1m largime care declanseaza in start si dezvolta pe primii 5 m de acceleratie o putere care l-ar face pana si pe Usain Bolt sa para un neam de suedez intelectual…. Never-ever!! A fost o metafora…. ati inteles; adica pal si palit de invidie.

Eroul nostru, biluta de foc, practicase deci rugby inca din frageda copilarie, probabil inca de cand se juca de-a placajul in lichidul amniotic al mamicutei sale..Si asta ii conferea puteri magice si o stralucire inconfundabila, de multe ori mult mai frumoasa decat aceea de briliant sau gablont. Mai tarziu la varsta anilor de scoala primara intrat la clubul Triumf pe mana unor antrenori cu inima mare – dintre care unii pierzandu-si sufletul pe drum, au incetat sa mai fie antrenori – ma rog…sub indrumarea lor, a avut sansa unei cariere de „rugbist juvenil” aproximativ reusita, dar viata si aleatele sale aproape ca-l facusera sa uite adevarata sa natura si prima sa dragoste…Noroc cum va spusei de intalnirea sa cu vrajitoarea JUTTA, care-l fura pentru a-l face pierdut neamului sau, dar cine stie, viata ne-o va spune, poate tocmai pentru a-l ajuta sa se regaseasaca :D. JUTTA YOU GOOD WITCH!!!

… Intortocheate sunt caile Domnului, dar si mai intortocheate sunt caile emigrantului in Europa de Vest si a sa comunitate: pericole la tot pasul, incertitudini, drumuri grele presarate cu nisipuri miscatoare, tufisuri din care nu mai stii cum sa iesi, mlastini in care daca ai pasit risti sa te scufunzi fara sa te ineci, dar si fara puterea de a mai iesi de acolo vreodata… Decat daca printr-o vraja sau vreun miracol apare cineva sa te ajute. Stiu despre ce vorbesc – am fost in situatia asta de multe ori…Doar ca si eu la randul meu eram un fel de vrajitor! 😀

Intr-una din crizele sale „existentiale” intins pe spate si lungit in pat – da, da, de cele mai multe ori „mlastina sau nisipul miscator” arata ca un pat confortabil si caldut – Adrian al nostru, probabil intr-o transa mistica sau intr-un moment transcedental invocand sfatul stramosilor sai – sau poate doar bause din sticla care nu trebuia (nu vom sti niciodata) – vazu aparand pe tavanul incaperii in care se afla chipul Maicii Domnului pictat pe un vitraliu de biserica care tinea la pieptul sau de mama cereasca multi copii de-ai sai bucurandu-se de jocul cu o minge de rugby. Mai minune si ce sa vezi?!  Inchipuirea mai avea si glas- VORBEA!!!… Cu parul maciuca si pielea de gaina, „Fireball” al nostru lua pozitia de „Kokutsu dachi” – garda defensiva in Shotokan – pe romaneste ” ghem” asteptandu-se la ce era mai rau.   Iluzie sau imagine premonitorie , miracol sau aratare fantasca din alta lume, nu stim; cert este ca acel chip i s-a adresat direct si fara ocolisuri dojenindu-l: „De ce te plangi (!?), cand esti singurul vinovat de ceea ce ti se intampla?!…De ce te complaci in patul unei vrajitoare oricat te-ar iubi ea de mult… De ce ai uitat cine esti si de ce ai tradat ovalul… si fratia sa???”.

Putin stanjenit Adrian „Bila de Foc” Dinca, incerca sa bolboroseasca cateva scuze chipului de sticla – „ca sa vezi… ca ma cam doare spatele, trilu rilu…crocodilu”…Dar chipul de sticla intransigent i-o reteza din scurt abandonandu-si masca si dezvaluind personajul ascuns in spatele fetzei de Mama Cereasca – era nimeni altul decat „La mere Superieure”;

du_rugbyEra O-O Flo tot un fel de „mama superioara”, din spusele celor care l-au cunoscut de aproape, salvatorul sufletelor pierdute, iluminatorul cailor celor alesi, oglinda constiintelor noastre, gurul rugby-ului total :D… Si stim cu totii, in timpul liber, el este de toate si atoatecunoscator in toate cele –  profet, guru, vizionar si iata ca si medic terapeut. „Lasa vrajeala cu spatele” spuse acesta aproape tunand si atingandu-l cu stiinta sa magica facu sa-i dispara ca prin minune durerea de spate… INSTANTANEU!!!… Asa pe „feisbuc” de la distanta…Pfaaaa, mai sa fie!!! „Spatele te doare pentru ca ai tradat fratia ovala. Ia si apuca-te din nou sa joci rugby, ca te ia mama dracului… Si lasa fitele de international cu salarii, garsoniera si butelie”…

Dupa o noapte framantata de intrebari si de indoieli, neincrezator Adi urma sfaturile batranului nebun si intelept…Povestea in continuare o stiti. Aditza cauta cel mai apropiat club de rugby care de altfel era destul de departe, la zeci de kilometri de casa sa, dar probabil ca si acest lucru a fost cumva aranjat in asa fel incat sa constituie o incercare pentru a-i testa determinarea si motivatia romanului nostru pana nu de mult „pierdut” si care trebuia sa refaca „drumul” vietii sale pentru a dovedi ca totul nu fusese decat o ratacire „de moment”.

Inca o data batranul intelept nu s-a inselat si si-a  continuat munca sa de cautator al comorilor inimii si de desprafurie, redescoperire a vestigiilor sufletului de rugbist. Spatele nu a mai fost o problema („dar va fi, daca continui sa bagi in tine ca un spart coane”) si iata ca dupa 2 sezoane glorioase la o echipa „vestfalica” :)))) din regatul „bochumlungilor”, neam istoric de autisti aroganti si robotizati care greu accepta orice schimb cultural – vorba vine, ne temem sa nu fie invers, dar sa dam putin credit si sensibilitatii Valahe –  eroul nostru primeste recunoasterea si confirmarea aportului sau la realizarile clubului din cetatea de scaun a regatului Bochum(burg)…. Ba chiar si onoarea de a fi investit cu misiunea de a-si antrena camarazii; nimeni altii decat razboinicii tribului sau de adoptie.

…Bine ai venit „frate mai mic” in cercul restrans al initiatilor, ai un drum lung de parcurs, nu va fi usor, dar ai tot ce trebuie pentru a reusi !… Adica o inima mare!

– O-O Flo „La Mère Supérieure” –

Rugby, British Lions, conspiratie, propaganda – o poveste „Kamikaze” (1)

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Sport si societate, Sportul si politica, Star System on Iulie 9, 2013 at 4:09 PM

Cuvant inainte Intr-o zi va trebui sa definim notiunea de suporter si mecanismele intime prin care se realizeaza fenomenul de aderare, de multe ori unul irational si care predispune pe unii dintre noi la toate excesele. Pana atunci dedic acest articol „Coanelor Chiritelor” care au invadat Romania si tuturor concetatenilor care sunt  amatori de rugby si „fani British Lions” fara sa inteleaga nici macar o iota din portanta alegerii lor, doar pentru ca nu sunt informati… si pentru ca nu au inteles ca rugby-ul NU este doar un sport…desi unii fac eforturi disperate de al reduce la doar „atata”

__________________________

Ceremonie triumfala a  turneului Leilor Britanici (British Lions) in Australia (2013)

Celebrarea triumfului Leilor Britanici (British Lions) in Australia (2013)

_________________________

S-a incheiat turneul Leilor Britanici in Australia…Pardon, triumful rasunator al Leilor… As mai intreba si ce-i cu asta sau ce inseamna asta? Dincolo de nuanta de „derizoriu”, intrebarea este de fapt cat se poate de justificata. Deja cand auzi numele selectionatei apar semne de nedumerire – British and Irish Lions!? Sa fie „ei” oare atat de conservatori incat sa isi doreasca o echipa multinationala a turneului initial, cel al natiunilor imperiului inainte de admiterea Frantei in cercul lor exclusivist? (N.A. – alt subiect la fel de interesant).

Despre ce este vorba in acest turneu: despre spectacol sportiv (!?) – nu prea pentru ca traditional sunt meciuri disputate la „sange” deci stranse si adeseori incrancenate deci practic „inchise”; despre sarbatoarea rugby-ului in emisfera de sud (!?) – nu credem, fiindca  are loc in fiecare saptamana cu campionatul din „Super”; despre surprize (!?) – nici macar!… Atunci ce si pentru ce toata aceasta tevatura de mai bine de 3-4 luni, teasing in media, cu retele de socializare mai infierbantate decat o oala „cucta”, lacrimi, povesti, scandal si revolutie pe Twitter?

Evident daca alegem calea cea mai comoda a unui raspuns superficial si usor, putem invoca o actiune de comunicare, popularizare si innobilare a rugby-ului. Un eveniment sportiv major, un clash, blah blah blah, intre cele doua emisfere sau pur si simplu ratiunile economico-financiare ale evenimentului care evident nu pot fi neglijate, mai ales atunci cand el reprezinta o solutie pentru unele organizatii; in cazul de fata pentru federatia australiana (ARU).

Stim cu totii ca  ARU are „prevazut” 🙂 si anuntat  pentru 2013 un deficit de  4-8 milionae de dolari autralieni – ce marje de eroare isi aleg baietii (!?), mai ca am fi tentati sa le spunem target-uri –  si ca sportul pentru a exista trebuie sa fie un „bussines”.  In cazul acesta „ne-am linistit”; probabil ca grijile erau valabile inaintea acestui tur. Evident nimeni nu vrea ca ARU sa scape de deficit, dar cu siguranta este bine ca din cand in cand sa-ti platesti datoriile, iar o astfel de manifestare nu face decat sa creasca capitalul de toleranta si incredere din partea partenerilor si a creantierilor pentru ca din acest punct de vedere turneul Leilor Britanici in Australia NU a dezamagit pe nimeni!!!

Vanzari „record” de bilete, audiente media „record” peste tot in lume, nu avem toate cifrele, insa promitem sa le difuzam imediat ce „vom fi pus mana pe ele”,  dar ca sa va faceti o idee, se vorbeste despre peste 100.000 de bilete de avion vandute cu ocazia acestui turneu pe liniile care leaga UK si restul lumii de Australia, bine-inteles indicatorii sun raportati la eveniment. Nu stim inca incasarile din industria turistica si serviciile de ospitalitate, dar la cel putin 800 de euro biletul in varianta cea mai economica cu plecare din UK, va lasam sa faceti calculul. Mai adaugati la nota de plata cele aproximativ 400.000  de intrari vandute, din care aproape 100.000  doar suporterilor Leilor la diversele meciuri ale seriei si probabil cel putin tot atatea tricouri, palarii, esarfe, steaguri si evident de 10 ori mai multe beri :)… Faceti calculul si ati obtinut bugetul Romaniei pe un trimestru,… daca ar fi bine administrata. Daca vi se pare ca exageram, mai adaugati cateva zeci de milioane de telespectatori unici in lume sau cateva sute de milioane masa insumata si cu siguranta ca lucrurile va vor aparea mai clare…Toate astea, aproape reteta unui mic campionat mondial, doar in cateva meciuri de rugby (parca 9), cu 6 echipe locale, plus 2 care se deplaseaza si o luna de „carnaval” :D…relaxat si fara complicatii!

In cele din urma putem admite ca ne-am raspuns singuri la intrebarea initiala, asa ca articolul nostru s-ar putea incheia chiar aici, dar refuzam sa credem ca totul se reduce doar la o poveste de bani.

…In primul rand de dragul sportului nostru si mai ales pentru ca acest turneu este, ca si Turneul celor 6 Natiuni, o adevarata „institutie de stat”. (N.R. – alt subiect inceput dar neterminat, ne cerem scuze, nu am uitat si vom reveni asupra sa in articolele promise). Bilete vandute sau nu, audienta sau nu, turneul Leilor Britanici s-a tinut si se va tine cu orice pret atata timp cat va exista Coroana, daca nu chiar si mai mult!… Si abia de acum incolo incepem sa simtim „mirosul cetii” pentru ca lucrurile incep sa se „intrepatrunda”, sa relationeze si devine foarte greu de descifrat – nu chiar, dar cu siguranta de declarat public, da! – care sunt mizele, interesele si scopul acestui eveniment.

…Este oarecum de inteles pentru ca este dificil de explicat lumii in secolul 21 la ce bun „defilarea” pur demonstrativa a „armatei  imperiale” de Lei Britanici prin provinciile imperiului, de unde ne-a lipsit doar regina mama purtata in lectica roiala cu inscriptia Veni, Vidi, Vici,  facand semne imperturbabile multimii, evident placut surprinsa si recunoscatoare fata de loialitatea popoarelor… Pana si laxitatea din media si in discursul oficialilor australieni in fata dezastrului sportiv, de obicei foarte virulenti care de data asta ne-au servit o beletrisca plina de energii pozitive, nu este chiar genul casei… [ParantezaAici am exagerat putin. Dezastrul a fost doar in ultimul meci pe fondul unei oboseli cronice a jucatorilor australieni, o echipa fara „banca” si fara optiuni…Asa cum am spus, a lipsit putin ca Leii sa nu termine cu un esec si cel de-al 4-lea turneu consecutiv; cam mult  si greu de suportat chiar si pentru proverbiala aroganta britanica].

Cu putin recul ne dam seama ca de fapt a fost vorba despre tot si nimic din ceea ce ne asteptam.   Pana la urma acest turneu nu ne lasa nimic altceva decat un bilant final (sportiv si financiar) la care ne asteptam cu totii, ba chiar nesperat de bun pentru australieni pentru ca avand o echipa in covalescenta si destramata de certuri intestine erau cat pe ce sa castige seria, daca Beale nu aluneca in ultima secunda a primului meci… Si totusi!!!

…  Totusi trebuie sa fie si altceva dincolo de ratiunile financiare care sa justifice de ce si pentru ce sau cine (!?) toate aceste sacrificii – jucatori accidentati, epuizati, daramati, scosi la pensie definitiv, altii ridicati in slavi, unii desconsiderati,  polemici, ba chiar si colegi de echipa care se agreseaza mai salbatic decat cei mai mari rivali. Care este miza oare si pentru ce atata indarjire (!?); pentru ca nimeni nu prea da doi bani in afara de cetatenii imperiului pe acest rezultat care este doar un palmares onorific… Poate doar australienii (putin, foarte putin) findca au luat bataie, dar la capitolul satisfactie, pentru ce si mai ales pentru cine!? Dar daca intr-adevar singura miza este cea pe care o credeam disparuta (!?) daca este vorba doar despre mandrie si onoare!?… Atunci, zau, am fi cu totii fericiti pentru ca rugby-ul a ramas la fel de magic si nobil asa cum l-am cunoscut si ni l-au lasat inaintasii nostri… Lucru mare in zilele noastre!

Pai, haideti sa le luam pe rand!…Inainte de toate Leii Britanici, nu prea au fost englezi asa cum se cuvine unei natiuni care se vrea „imperiala”. Selectionata „primelor optiuni”  a fost un fel de Tara Galilor altoita cu cateva soiuri de vita nobila irlandeza, antrenorul sef din Noua Zeelanda, restul doar soldatii ca sa „iasa la numar”…A cui sarbatoare sa fie asta, ca englezii nu prea au avut de ce sa se bucure, dar totusi s-au bucurat inexplicabil de mult pentru noi, niste straini daca ne gandim ca aproape nu au existat in formula castigatoare. Irlandezii nici ei nu au fost prea fericiti pana la urma fiindca Gatland le-a „desconsiderat” giuvaerul national (si planetar), pe Brian O’Driscol pentru ultimul meci al seriilor. Scotienii nu prea au avut reprezentanti foarte multi sau hotaratori la bilantul testelor cu Wallabies, iar Wales ar fi bifat cu placere victoria la palmaresul nationalei lor in semn de revansa la finala mica a Cupei Mondiale si la infrangerea la limita sau victoria furata de OZI in turneul din toamna.

Stim si care sunt nefericitii din cealalta parte a acestui turneu – Australienii! Mult mai multi ; toata echipa nationala, o serie de jucatori consacrati ignorati sau si mai grav, desconsiderati, fanii mai ales si  o seama de tineri jucatori australieni extrem de talentati, dar carora Robbie Dean nu a vrut sa le dea nici o sansa, facand totul parca ca sa sfideze chiar si  opiniile sau sugestiile cele mai binevoitoare. Avem inca proaspat in memorie pe unul dintre oficialii locali care desi la o varsta respectabila, in momentul ceremoniei de premiere si in contrast cu restul colegilor sai, nu isi putea stapani o cascada de lacrimi de umilinta si frustrare… Sau poate ca erau doar emotiile unui roialist ferfent, cine stie!?…Cert este ca nu am mai vazut la nici un meci o astfel de reactie din partea unui oficial, ceea ce ne indreptateste sa banuim ca turneul Leilor este unii ceva extrem de serios.

Daca ar fi sa tragem totusi cateva concluzii, ei bine, pe plan sportiv seriile NU adus foarte multe noutati; doar un turneu victorios pentru Lei care asteptau de 12 ani si cu nervii la limita momentul arogantei…Dar suprinzator, aroganta nu s-a manifestat; asta poate pentru ca nu prea erau englezi in lot sau fiindca cei care erau au facut tusa:D… Si ar mai fi si confirmarea anumitor intuitii aproape publice si colective pe care diversi specialisti si media incearca sa ni le „dezminta”. In cele din urma nimeni nu a avut nici o revelatie, iar singurele certitudini ar fi:

–  pe scara unei elite a rugby-ului britanic Owen Farrell nu este decat inca o rezerva, o plomba de duzina, desi englezii si IRB-ul incearca sa ni-l bage pe gat ca pe noul zeu al emisferei, pentru noi nu este decat un putzoi banal si mai grav, foarte obraznic dar lipsit de argumente,  foarte departe de topul 5 international, fara sa merite cota pe care o are in Anglia si la restul trompetelor in momentul de fata…Dar sa nu-i inchidem poarta, este tanar si are timp berechet in fata sa (!);

– sfarsitul carierei internationale pe o nota de succes a unei legende a jocului suprem si total – Brian O’Dricoll – despre care cuvintele celui mai inspirat condei ar fi fade, sarace si aproape inutile;

– sfarsitul colaborarii lui Robie Dean cu nationala Australiei, lucru mare daca avem in vedere seria lunga de nereusite careia i-a supravietuit, dar care pana la urma nu a pacatuit altfel decat prin a fi putin prea incapatanat si cocos in relatia cu jucatorii. Nu pare un pacat capital, dar este suficient pentru a copromite serios mentalul, motivatia si cariera uni jucator, fiindca pana la urma asta va ramane singura sa realizare istorica alaturi de Wallabies; condamnarea lui Quade Cooper sa nu bifeze in „aceasta viata” nici un meci impotriva Leilor Britanici pentru ca urmatorul turneu in Australia al acestora va fi peste 12 ani, cand el va avea 35 de ani si este foarte putin probabil sa mai fie competitiv la data respectiva, dar cine stie!? Ma rog pentru noi Robie Dean ramane un exemplu tipic de mare antrenor, cu adevarat competent, dar prost de bubuie pentru un nimic. Nu este vorba despre o greseala ci despre a persista in greseala impotriva oricarei evidente, compromitand astfel tot proiectul de performanta al echipei pe care a antrenat-o, din pacate una nationala. Nu este vorba decat  despre inteligenta relationala, mai ales atunci cand „argumentul” principal, piesa principala, sufletul si motorul echipei sale, Will Genia, este prietenul cel mai bun al celui renegat;

– confirma ce se stia de peste un deceniu; si anume ca Gatland este pe langa un antrenor eficace si ca revirimentul Wales produs in perioada sa nu a fost o intamplare, progresul acestora depasind clar nivelul de competitivitate cu care ne-am obisnuit in Emisfera de Nord, selectionata Wales fiind in momentul de fata probabil in TOP 3 al ierahiei mondiale. Cu o nota critica pentru meciul decisiv al seriilor provocata de „un gest” la care nu ne asteptam din partea sa (in termeni de diplomatie si ai aceleeasi blestemate inteligente relationale) prin inlaturarea din lot a nimanui altuia decat Brian O’Driscoll – un fel de crima „de lèse majesté” aproape la scara internationala… Suntem convinsi ca BOD a platit tribut propriului sau talent si geniu, fiindca Gatland nu voia pentru acest meci un creator (il avea in persoana lui Sexton)  cat o linie de distrugatoare care sa macine defensiva australiana, dar asta nu este decat o greseala de PR, cu atat mai putin una tehnica (dimpotriva, rezultatul i-a dat dreptate)… si cu siguranta nu este un pacat capital(!) ;

– a demonstrat lumii care sunt jucatorii in afara normelor, cei exceptionali, lucru care din varii motive nu se vede obligatoriu in prestatiile lor la nationala  –  North, Corbisiero, Faletau, O’ Connel, Phillips, Lee Halfpenny si mai ales Sexton care este un super mega jucator si ca este de domeniul impertinentei fara limite sa-l compari cu Owen Farrell zis si Fartwell sau Paris Hilton Boy… Apropos nu-mi revin de la aceea nominalizare care a indraznit sa-l puna pe „Lady Boy” in rand cu Daniel Carter sau Richie Mc Caw, niste titani ai jocului… Cat tupeu pe domnii de la IRB!?… Si cu ocazia asta ne gandim si la toti jucatorii care au dat cei „3 S” (marca proprie depusa) fara a avea bucuria unor astfel onoruri nici macar dupa o cariera de peste 10 ani de spectacol, performanta si sacrificii in rugby-ul international de inalt nivel…

– ca statisticile nu trebuiesc ignorate si ca nimic nu este intamplator – Brumbies, echipa antrenata de sud-africanul si campionul mondial Jack White, care cu 2 ani inainte de venirea sa erau „ciuca batailor”, acum sunt lideri in conferinta australiana si singura echipa de club care i-au invins pe Lei in acest turneu;

– ca Quade Cooper este uvertura momentului in Australia si ca in virtutea concluziei anterioare, echipa sa Reds, locul 2 in conferinta ar fi putut fi cea de-a 2 echipa de club care sa-i surclaseze pe lei, daca erau cu efectivul complet… (N.A. – Foarte important mai ales in grupul Global Rugby de pe Facebook, unde cativa experti de lemn, dar „surprinzator” chiar si Adi Dinca :D, imi impaiau capul cu cat de slab este Cooper 😀  ).

Sa revenim:)… In cele din urma toate „pistele” duc la ceea ce mai toti fanii stiam si denuntam chiar;  Dean a fost de un tip de rea credinta, o greseala impardonabila pentru un antrenor oricat de mare ar fi el, care poate anula toate competentele tehnice ale vinovatului si de care, in sfarsit, fanii australieni au reusit sa se desparta. Greu dar mai bine mai tarziu decat niciodata, desi credem ca raul pe care i l-a facut lui Cooper va fi ireparabil cel putin pe plan mental, deci posibil motivational si implicit pe cel al performantelor viitoare… Decat daca peste 4 ani acesta va reusi sa fie selectionat pentru un meci test intre o selectionata din Sud sau Barbarians si Lions…Sa nu fie prea tarziu, mai ales ca nu de mult a trecut pe langa retragerea din Union din cauza conflictului sau cu antrenorul neo-zeelandez… Cu totii stim cat si-a dorit  decarul celor de la Reds sa faca parte din aceasta aventura si ca este subiectul unei fragilitati afective care trebuie menajata daca-l vrem la potentialul sau maxim.

…Bine, dar daca mai toate aceste lucruri erau deja cunoscute si pe plan sportiv nu au fost surprize, pentru ce sau pentru cine au fost expusi jucatorii!? Pentru glorie!? A cui? A lor!? Cine sunt cei care au profitat de pe urma  acestui turneu decat rugby-ul in termeni de popularitate, fenomen oarecum fortat in opinia noastra; poate Union Jack, blazonul, neamul leilor, regina…cine deci??? Despre ce este vorba in acest turneu care datorita ciclicitatii sale de 4 ani revendica false aere de jocuri olimpice  sau campionat mondial?

… Ne este cu atat mai greu de inteles – mai bine spus, de admis in secolul nostru, unul al emanciparii tuturora – importanta pe care „cineva” o acorda acestui turneu la limita imperialist. In orice caz nu stim sau nu putem sa fim siguri sau sa dovedim pentru cine datorita faptului ca  nu exista nici macar o federatie britanica a acestui sport; reflexie cu atat mai mult plauzibila cu cat in rugby poporul britanic practic nu exista. Pentru ca Britanic nu inseamna o natiune sau un popor, ci reprezinta o institutie sau cel putin asa se declara si revendica „ei” insisi. Sau poate nu am inteles noi bine si acest turneu are tocmai semnificatia afirmarii unei constiinte colective britanice. Daca este asa atunci rugby-ul este cu adevarat ceva transcedental pentru ca nici un alt eveniment dintr-o alta disciplina nu putea genera o astfel de efervescenta si nu ar putea exprima mai bine identitatea sufletului britanic daca el ar exista.  Nu stiu daca ati observat dar mai putin majoritatea sporturilor individuale (cele care cu mici exceptii nu reusesc sa se autofinanteze)  si anumite competitii cum ar fi olimpiadele, in  jocurile colective traditionale natiunea britanica practic nu exista. De ce singurul sport colectiv cu campionate pe natiuni organizate separat in care Imperiul are o echipa este rugby-ul???

…Ce se intampla cu sportul „asta” de este atat de special si „mai cu mot” (se vede si in forma mingii dealtfel) si cine este atat de interesat de acest tur care de fiecare data are aere de campanie de razboi, de o noua colonizare a teritoriilor candva ocupate. Mai in gluma mai in serios, suntem la limita sa-i banuim ca este un fel de vizita „cadou” catre fostele (sau mai putin fostele) colonii in acelasi timp cu un ritual de strangere a birului, adica de afirmare a tutelei… Glumim, glumim, dar de multe ori pareau pe picior de razboi pentru „meciul de onoare”, cel  care sa le spele rusinea  in cazul turneelor mai putin faste, cum a fost cazul in 2009 cu Africa de Sud… Cand lucrurile merg prost, meciurile sunt de-o violenta suprinzatoare… Sa fie turneul Leilor alaturi de Jocurile Commonwealth  si de Royal Bank of Scotland 😀 (sau similare) un alt moment care marcheaza si anunta dincolo de problemele politice si istorice federarea natiunilor de aceeasi limba si cultura (cel putin din punct de vedere oficial)  intr-un suflu de constiinta nationala colectiva si ancestrala sau doar (poate si adiacent) sub aceeasi moneda, insemnele coroanei, vointa comuna sau un alt simbol colectiv  pentru un cor intonand din rarunchi si aproape fanatic „GOD BLESS THE QUEEN”.

…Greu de spus si nu trebuie sa fii neaparat  un  „obsedat de conspiratii” ca sa-ti pui intrebarile astea… Ne vom „risca” si vom afirma ca aceasta reclama confirma multe din „banuielile” noastre 🙂 cu privire la rugby (alt subiect pe care il vom aborda curand) si despre semnificatiile acestui tur… Atentie (!), nu am declarat ca spune totul despre scopul si importanta sa, ci doar despre semnificatiile sale… Despre simbolistica sa daca vreti:

Dupa ce am vazut clipul asta, aproape ca ni s-a luat o piatra de pe inima pentru existau suspiciuni de „paranoia” din partea unora… si nici chiar acum cu dovada „pe masa” :D) nu suntem inca total absolviti de aceste banuieli, dar cel putin suntem impacati cu gandul ca nu vom fi fost singurii care ne-am putut gandi la aceasta posibilitate, fie chiar si in gluma numai. Ba chiar sunt aproape sigur ca marea majoritate dintre „britzi” traiesc aceasta nostalgie si celebrare a imperiului, altfel cum am putea sa ne explicam  exodul de zeci si zeci de mii de „suporteri britanici” ca sa sustina o echipa care practic nu exista decat o data la 4 ani! Adica sportul asta a devenit atat de popular incat sa determine mii de „dame” sa strabata marile si oceanele lumii, sa isi cheltuie banii de shopping din dragoste pentru rugby? As fi inteles daca era un turneu al Angliei sau al oricarei alte natiuni in Australia, dar asa!? Sa inteleg ca fanii lui O’Driscoll de la Leinster, merg sa-l sustina pe Roberts, Tuilagi sau Davies!? Din ce-am am vazut in presa si pe net, nu prea cred! Sa inteleg ca fanii „blondei” de la Saracens traverseaza globul pamantesc ca sa-i pupe ghetele lui Sexton pe care de obicei il injura cel putin timp de 4 ani…mai putin in anul de turneu  al Leilor!? Ceva nu se leaga!

„Curios” in toata aceasta saga este ca totul se petrece in teritoriile „candva”… „ocupate”  si evident nu poti sa nu remarci ca brusc si dintr-o data adversarii lor se impregneaza de aceeasi patima, desi cei mai multi dintre ei nu au zilnic de a face cu rivali care sa se cheme „lei britanici”… Daca nu avem dreptate, atunci de ce nu fac leii nostri un turneu in Franta sau Argentina!? Fiindca din punct de vedere istoric cu Franta ar avea cateva de impartit… Si Frnata cu ei 😀 ! Imi veti spune ca asta este natura rugby-ului si ca este ceva firesc. Nu-i adevarat, exista seriile Barbarians si acolo atmosfera este mult mai destinsa, spectacolul primeaza, iar rezultatul mai putin… Ma rog, asta daca nu joaca cuuu… Leii Britanici, evident :D!!!

Shalk Brits si Owen „Fartwell” colegi de club la Saracens :D)

Faza din intalnirea Barbarians vs British Lions – meci de pregatire in vederea seriilor din Australia                          …No comment!

… Dar daca ma intrebati pe mine,  cel mai curios este faptul ca o data la 4 ani, „inamici” traditionali cultivand o rivalitate aproape ancestrala – englezi, scotieni, irlandezi, galezi – reusesc sa se tranforme intr-o armata unita (cea a imperiului insular probabil, desi nu-i inteleg pe irlandezi…Ba da!… Motivatia se cheama credem HSBC 😀 !?) si este dispusa sa sacrifice orice pentru gloria si onoarea blazonului, iar sentimentul asta pare sa fie mai puternic decat amintirea „capului taiat” al Mariei Stuart,  decat cea a cumplitul Bloody Sunday sau inabusirea in sange a grevelor minerilor din Wales…Chiar daca toate acestea nu sunt uitate sau date la o parte – si nu vor fi nicicand , altfel cum sa interpretam aceasta „obraznicie” a lui Ryan O’Gara in fata Reginei – deci cu toate aceste amintiri cultivate istoric si credem chiar si genetic de acum, ei bine, cei selectionati,ca prin magie, alcatuiesc o fratie uneori parca mai puternica si mai combativa decat in propriile echipe nationale. Nu vorbim despre valoare ci despre angajamentul de care dau dovada toti, pana la ultimul, chiar si cei care se declara dusmani istorici ai coroanei… Credem ca in sufletul jucatorilor de alta origine decat cea engleza se naste chiar si un paradox pe care putini ar sti sa si-l explice…

Ronnan O'Gara refuza sa o salute pe Regina Elisabeta a II-a

Ronnan O’Gara refuza sa o salute pe Regina Elisabeta a II-a

[ParantezaUn moment penibil si scandalos sau un gest cu semnificatii politice pentru  „o secunda” de justitie istorica fata de drama poporului irlandez oferit de fostul mijlocas la deschidere al Irlandei (in prezent rezerva). Ar fi bine sa mentionam faptul ca gestul lui O’Gara nu a vizat nici o secunda persoana fizica in sine, pana la urma o femeie in varsta care trebuie  respectata, ci ceea ce reprezenta ea si anume institutia Imperiului Britanic… Iara daca cautam deliberat detaliile picante ale povestii, intamplarea este si gestul care a restabilit paritatea popularitatii cu fotbalul in Irlanda. Inainte de el legendarul libero al generatiei de aur de la Manchester United, irlandezul Kean, facuse acelasi lucru cu ocazia unei vizite protocolare la palatul Buckingham…]

Intrebarile noastre nu sunt pur retorice si nu suntem singurii care ni le punem. Drept dovada este si cuvantarea lui WarBurton (ce nume), capitanul galez al leilor, cu ocazia ceremoniei de premiere, la care Domnia Sa in absenta unui simbol evident si onorabil de reprezentare, explica ca este, citez, „dovada faptului ca noi in Emisfera de Nord, nu facem lucrurile chiar atat de rau”… Cat de frumos si intelept! Cata maturitate, responsabilitate si diplomatie din partea acestui tanar, practic un „pusti” daca este sa o luam strict din punctul de vedere al varstei biologice… Asta spune multe si despre nivelul de educatie, gandire si de maturitate al jucatorilor de rugby din UK… Na ca am comis-o!!! Deci nimic, dar nimic nu este lasat la intamplare. Nici macar O’Gara :D.  Suntem constienti (si Leii la fel speram) de faptul ca Imperiul Britanic nu controleaza toata Emisfera de Nord, desi apreciem asumarea responsabilitatii de a reprezenta rugbistic aceasta parte a planetei…  Si mai stim ca internationalul galez a ales singura entitate posibilia si plauzibila care ar fi putut revendica acest triumf fara a submina si rani demnitatea  si mandria patriotilor celor 3 natiuni…tutelate. De fapt inca o dovada ca poporul britanic nu exista; cel putin deocamdata sau oricum, nu pentru toti!

… Ma rog, trecand peste toate ghidusiile gandului nestapanit si alte  can-can-uri, cand eram gata-gata sa ma multumesc cu ratiunile economice si propagandistice colorate cu arome de istorie a faptelor mari  in serviciul rugby-ului, iata ca de ce ne temeam mai mult ni se confirma si anume ca „englezoiul” nu se lasa cu una cu doua, este mai puternic decat el, „perfidia” este zau cea de-a doua sa natura; o poza vine „sa toarne gaz peste foc” si sa ne „sugereze” si sa ne  „explice”  sau mai bine zis sa ne REAMINTEASCA „what was all about” (despre ce a fost vorba)… >> va urma>>…

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: