Sportlogic

Archive for Ianuarie 2014|Monthly archive page

Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu?

In Istoria sportului, ONLINE, Resurse, Sport viata si destine on Ianuarie 31, 2014 at 6:31 PM

Cu_vant inainte (!) – Nu este in practica curenta a blogului Sportlogic sa preia articolele altor publicatii, dar povestea care urmeaza va fi poate inceputul unei frumoase colaborari intre noi si revista Historia, sursa articolului de fata. (Paranteza – asta doar daca vor dori sa-si asocieze imaginea, chiar si sporadic, cu un blog cu limba inveninata, asa cum ne-a descris domnul Alin Petrache, vicepresedintele COS Romania). Historia  este probabil singura aparitie care a publicat subiecte interesante pe tematica istoriei sportului, restul celor din mass-media facand-o doar din mimetism, ca sa nu ramama mai prejos sau in urma publicatiilor RESPONSABILE. Mai avem din aceeasi categorie blogul lui Octavian Pescariu, pana de insipratie geniala a istoriei boxului romanesc si inca unul recent aparut care poarta semnatura lui Alin Huiu, un tip cu care ne-am luat serios in bete pe diversele grupuri de box…care dupa ce si-a terminat rezerva de zambete condescendente, a preluat repede ideea si s-a pus pe treaba din aceleasi motive ca si cei despre care vorbeam mai devreme… dar mai cu talent (fara Dorele)..trebuie sa o recunosc!...Pana la urma cu atat mai bine; asta a si fost motivul lansarii „Sportlogic”, noi nefiind genii ale penitei si nici magnati ai presei, nu doream decat sa promovam noi tendinte si aspiratii de bun simt in media sportiva romaneasca, unul din elementele de importanta covarsitoare si de care depinde in mod direct relansarea sportului romanesc si punerea bazelor unei economii specifice in Romania… Cat despre domnul Huiu, pana decenta si el, dar cam pupacios, dedicandu-si talentul bezelelor facute contemporanilor cu nume greu din sportul romanesc (din motive care nu ne intereseaza) si-ar putea folosi resursele in scopuri mai nobile… In loc sa lustruiasca galoanele „gloriilor apuse”, mai degraba ar scrie despre cum a distrus doamna Lipa un club emblematic al sportului romanesc, Dinamo, si nu despre vocatia sa in ale vaslitului… Unele dintre efigiile sportive ale natiunii ar  trebui sa inteleaga ca tot aurul adus Romaniei nu mai valoareaza doua parale din momentul in care Domniile Lor si-au pus numele si prestigiul in slujba delapidatorilor la drumul mare si ca prioritatea numarul 1 in media sportiva din Romania ar trebui sa ramana resuscitarea educatiei prin miscare, a miscarii sportive de masa, a sportului national si nicidecum baile de audienta (aici exageram…nu credem ca pensionarii campioni si compromisi mai intereseaza multa lume, in orice caz nu publicul juvenil) pentru a aduce garantii „morale” sustinute de imaginea lor institutiilor, formatiunilor sau emisiunilor de mocofani… Ori aceasta resuscitare nu se face monopolizand baza sportiva si nici desfiintand sectiile clubului una dupa alta, stimate fosta mare campioana.

…Acestea fiind spuse, in trecere (doar „in_trecere” si in paranteza) il felicitam pe domnul Alin Huiu pentru noul sau blog, scrie bine, ne-am dori sa preluam chiar si unele dintre articolele sale atata vreme cat Domnia Sa va fi de acord… Doar pe cele care nu ridica in slavi tot felul de personaje care de-a lungul timpului au reusit sa ia mai mult de la sport decat sa-i dea (cu mult mai mult), devalinzandu-l de ultimele sale resurse.

Ramane ca in continuare va uram o lectura placuta despre viata unui personaj aproape de legenda Cogea Mitu  (sau Cine a fost Cogea Mitu?) – semnat Cristi Frisk si publicat pe site-ul revistei Historia unde veti gasi, suntem convinsi, nenumarate alte „istorii” interesante.

P.S. la „Cu_vantul inainte” – aceste mic preludiu a fost doar ca sa nu ne dezmintim in fata fanilor nostri , dar vrem sa  asiguram sufletele sensibile ca Sportlogic va ramane fidela promisiunilor de la inceput de an.

_____________________________

Începem cu o certitudine, cu un fapt verificabil: românul Gogea Mitu este  înscris în Cartea Recordurilor la două secţiuni. El este, întâi de toate, cel mai înalt boxer din toate timpurile; niciun alt pugilist nu s-a apropiat de o astfel de statură. Pe de altă parte, cu cei 2,36 metri ai săi, Gogea Mitu nu rămâne în anale doar ca boxerul a cărui bărbie era (foarte) greu de prins, ci şi ca sportivul cel mai înalt din România; baschetbalistul clujean Gheorghe Mureşan nu s-a ridicat decât la înălţimea de 2,35 metri. Intrăm, din acest moment, pe tărâmul legendelor: deşi apropiată de zilele noastre (Gogea Mitu a trăit în interbelic, nu în Evul Mediu), povestea acestui român cu dimensiuni impresionante e un amestec de realitate şi mit, de fapte atestate documentar, în arhive şi în publicaţiile vremii, cu amănunte cu iz fantastic şi „înflorituri” care ţin de o imaginaţie bogată. Şi-atunci, te-ntrebi: cât e adevăr şi cât legendă în istoria românului născut în Dolj, la Mârşani? Şi, până la urmă, cine e acest Gogea Mitu, care reprezintă un element unic în patrimoniul sportiv românesc?

Întâi de toate, să demitizăm o legendă: a intrat, cumva, în conştiinţa populară că „gogeamite”, adjectivul acesta care desemnează mărimea – una impresionantă – a posesorului, ar veni, nici mai mult, nici mai puţin, de la numele de scenă al boxerului faimos în anii ’30: Gogea Mitu. O reparaţie e şi morală, şi necesară: lucrurile stau, de fapt, exact invers; Gogu Ştefănescu (potrivit anumitor surse), Dumitru Goagă (potrivit altora) sau Dumitru Ştefănescu (potrivit site-urilor specializate de box) şi-a câştigat acest pseudonim dată fiind afecţiunea cu care se născuse: gigantism. Iar punctul de plecare îl reprezintă adjectivul „cogeamite”, cu variantele „gogeamite”, „coşcogeamite” (e drept însă că măcar prenumele boxerului – fie el Gogu sau Dumitru – s-a înscris în mod fericit în acest proces de naştere a unei porecle care a devenit, în cele din urmă, nume de scenă).

Să revenim la „cogeamite”/”coşcogeamite”. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române e categoric: aveam de-a face cu ceva foarte mare, foarte înalt; într-un cuvânt, cu ceva uriaş. Cuvântul are, se pare, rădăcini bulgăreşti, slavonii de la sud de Dunăre folosind ceva apropiat, în forma (kos)koddzamiti. Influenţele limbii turce asupra limbii române pot fi şi ele evidenţiate, de vreme ce putem face legături între cuvintele „cogea” sau „coşcogea” şi termenii turceşti koga (mare, enorm) şi kos koga (foarte mare). În sârbeşte întâlnim forma kogamit, cu aproximativ acelaşi înţeles. Întărim agumentaţia cu câteva forme de folosire populară a termenului/termenilor, reţinute de ediţia tipărită  în 1939 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române: „Cogea om şi se teme de un căţel!”, „Coşcogea voinici şi fug de un pitic” sau „Te-ai făcut coşcogea flăcău!”.

Cu acestea în minte, să revenim la Gogea Mitu…

Mârşanii Doljului – locul în care începe povestea

La 14 iulie 1914, în localitatea doljeană Mârşani, se năştea un copil care va cunoaşte într-un timp foarte scurt gloria, pentru a sfârşi apoi tragic, la doar 22 de ani. Atestările documentare nu sunt foarte precise în ceea ce priveşte numele: unele surse susţin că eroul nostru s-ar fi numit Gogu Ştefănescu, iar altele îl indică drept Dumitru Goagă. Site-urile specializate de box preferă o combinaţie între cele două variante anterioare, susţinând că numele său de botez era Dumitru Ştefănescu. Pe parcursul acestui articol noi vom folosi chiar numele de scenă al eroului, Gogea Mitu, pentru a evita orice potenţiale neînţelegeri; Gogea a fost, aşadar, primul dintre cei 11 copii ai unei familii sărace, care îşi câştiga existenţa din muncile agricole. Doi dintre copii au fost, însă, atinşi de gigantism: Gogea (băiatul cel mare) şi fratele său Tudorel (care avea să moară la vârsta de 7 ani, când deja măsura 1,80 metri).

Un circ din Praga îl racolează pe adolescent şi-l prezintă în spectacole ca o raritate umană. Primele exagerări cu privire la statură

Desigur că statura uriaşă a lui Gogea Mitu a fost remarcată încă din fragedă pruncie. Acesta ar putea fi şi motivul pentru care, la începutul anilor ’30, un circ praghez ajunge pe malul românesc al Dunării, „racolându-l” pe tânărul uriaş de doar 17 ani. Gogea Mitu intră în caravană, fiind prezentat în toate capitalele Europei, în reprezentaţii, ca o raritate umană.

După o perioadă petrecută alături de echipa din Praga, Gogea Mitu ajunge la un circ cu adevărat faimos: faimoasa trupă de la Globus din Monaco îi propune olteanului (care putea atinge felinarele de pe stradă cu mâna) un contract mult mai avantajos din punct de vedere financiar. Rolul său în spectacole nu se schimbă însă; nu are cum să se schimbe. Gogea Mitu continuă să fie „omul rar”, piesa de atracţie a circului monegasc. Oamenii plăteau bani grei pentru o fotografie cu Gogea, iar unele poveşti susţin că putea îndoi o bară de fier forjat doar cu forţa braţelor.

Din perioada petrecută în arena circului datează şi primele exagerări cu privire la statura sa impozantă. Pe diverse afişe Gogea Mitu e prezentat ca având o înălţime de 2,42 metri, 2,44 metri sau chiar de peste doi metri şi jumătate. Organizatorii de spectacole – ca şi cei de gale pugilistice, mai târziu – aveau tot interesul să îl prezinte cât mai mare şi cât mai mâncău pe românul din Mârşani. În realitate, conform unor surse medicale (şi, deci, demne de încredere), Gogea Mitu măsura 2,36 metri şi cântărea 146 de kilograme.

Tot la capitolul exagerări considerăm că se încadrează şi prezentarea meniului pe care l-ar fi servit la o singură masă uriaşul din Mârşani: se spune că acesta ar fi devorat o pâine, un pui, doi litri de lapte, 25 de ouă, un kilogram de prăjituri, doi litri de ţuică şi jumătate de litru de vin. Puţin probabil să fi fost chiar aşa, de vreme ce Gogea avea totuşi nevoie de oarece formă fizică pentru întâlnirile din ring; românul va intra – graţie unui promotor italian – în lumea boxului.

Întâlnirea cu Umberto Lancia, la un târg din Obor

După norocul venit din senin, tradus în contractul cu circul din Praga, Gogea Mitu nu putea bănui că destinul său va coti brusc încă odată. Autorul moral al schimbării de ocupaţie, de statut, a lui Gogea: un celebru promotor de gale pugilistice din perioada interbelică. Italianul Umberto Lancia a auzit, astfel, de statura impresionantă a unui român care străbate Bătrânul Continent cu caravane de circuri şi a întrezărit imediat o excelentă oportunitate de a câştiga bani şi imagine. Întâlnirea celor doi s-a produs cu ocazia unui târg din cartierul bucureştean Obor.

Umberto Martini Lancia era italian doar după origini, el fiind născut şi crescut în Bucureşti. Fost boxer, Lancia avusese şi el o carieră în ringul profesionist, cifrată la şase ani de activitate, interval în care strânsese 21 de lupte. Italianul nu fusese un pugilist oarecare, iar palmaresul său stătea mărturie: avea la activ 10 victorii, din care trei înainte de limită, şapte meciuri încheiate la egalitate şi doar patru eşecuri. În total, la categoria de greutate mijlocie, Umberto Lancia se aflase în ring pentru 167 de runde. Ultima sa dispută fusese contabilizată în 1932, când a pierdut în faţa lui Motzi Spakow, după o pauză de aproape trei ani în care nu pusese mănuşile pe pumni.

El este cel care l-a contactat pe Gogea Mitu şi i-a propus să-l înveţe să boxeze. Având avantajul staturii, garda lui Gogea era aproape inexpugnabilă, însă suprafaţa mare de lovire pe care o oferea corpul său adversarilor reprezenta un punct vulnerabil. Primele antrenamente s-au desfăşurat la Craiova, cu adversari inegali, pentru că oricum un alt pugilist pe măsura lui Gogea Mitu era imposibil de găsit. Ca şi acum, pariurile sportive erau un domeniu conex sportului, aşa că spectatorii erau mulţumiţi la luptele susţinute de Gogea Mitu, pentru că ecuaţia deznodământului era în mare parte rezolvată. Desigur, existau şi voci nemulţumite în public, care observau că meciurile cu sparing-partenerii se încheie mult înainte de limită, în detrimentul spectacolului echilibrat şi al adrenalinei oferite de ultimul gong.

Un amănunt interesant: Umberto Lancia – cunoscut şi sub numele de Bello Berti – a fost, practic, şi primul adversar al lui Gogea Mitu, la un meci demonstrativ, la Galaţi, acolo unde s-au strâns aproximativ 3.000 de spectatori, în 1935, să vadă Uriaşul din Mârşani la lucru. Lancia s-a sacrificat, intrând în ring alături de Gogea Mitu, din lipsă de adversari. Şi încă un detaliu, chiar dacă o luăm înaintea poveştii: înainte de Gogea Mitu, dar şi după moartea acestuia, Umberto Lancia s-a ocupat de destinele unui alt nume de legendă din nobila artă, Lucian Popescu, triplu campion european la diferite categorii de greutate.

6 iunie 1935, stadionul Venus din Bucureşti: debutul lui Gogea Mitu în boxul profesionist

După ce a învăţat să se apere şi să lovească, după ce a parcurs minimul elementar de abecedar al boxului, Gogea Mitu a fost gata să debuteze în boxul profesionist. În colţul său, director de imagine, cum s-ar numi azi, dar şi antrenor, se afla Umberto Lancia. Din umbră, un tehnician mult mai experimentat în şcoala antrenoratului decât Lancia: un alt italian, Giacomo Pometti.

Prima ieşire în lumea boxului mare a fost nu departe de casă, la Bucureşti. Primul adversar: experimentatul campion al Italiei la categoria supergrea, Saverio Grizzo. La data de 6 iunie 1935, stadionul Venus din Capitală, una dintre cele mai cochete arene ale vremii, a fost gazda debutului ca boxer profesionist al lui Gogea Mitu. Disputa fusese programată pe durata a şase runde, însă diferenţa de valoare dintre cei doi a fost vizibilă încă de la primele schimburi. Saverio Grizzo a recepţionat câteva lovituri dure în prima rundă şi a fost trimis în două rânduri la podea. Arbitrul de ring, Jeny Dumitrescu, o somitate în materie, l-a numărat pe italian de fiecare dată până la 9. Înainte de prima pauză, Grizzo a făcut din nou cunoştinţă cu podeaua, fiind declarat, în uralele publicului, knock-out. Gogea Mitu păşea cu dreptul în grădina boxului mare. Este doar o speculaţie, dar, cunoscând destule din cele ce se petrec dincolo de cortină în boxul profesionist, se pare că Saverio Grizzo ar fi pornit deja învins în această bătălie.

Un fost deţinător al titlului mondial vine la Bucureşti, pentru  un meci cu Gogea Mitu

Mai departe, Umberto Lancia a supralicitat şi a aranjat un meci cu însuşi George Godfrey, fost deţinător al titlului mondial în varianta IBU (International Boxing Union). Lancia a ştiut de la început că uriaşul de la Mârşani nu e pregătit şi nu are tehnica necesară să îl înfrunte pe supergreul de peste Ocean, dar a mizat că sportivul său va acumula experienţă competiţională, iar tribuna va fi plină până la refuz.

Goodfrey avea un renume de apărat, aşa că a primit provocarea şi a venit la Bucureşti în aceeaşi lună iunie a lui 1935. Ca şi în cazul primului meci, supoziţiile merg către un deznodământ aşteptat. Umberto Lancia ştia că Gogea Mitu va pierde, dar dorea ca publicul, şi mai ales pariorii, să ştie că Gogea Mitu nu e invincibil. Miza şi pe faptul că sportivul său se va căli şi va rămâne cu picioarele pe pământ, în perspectiva unui lung turneu internaţional ce se întrevedea la orizont.

Goodfrey, mai tehnic şi mai experimentat, a ştiut cum să contracareze diferenţa de gabarit şi l-a învins pe Gogea Mitu într-o partidă programată pe durata a patru runde; americanul avea şi el o statură care nu era de neglijat, măsurând 2,02 metri.

După două partide, Gogea Mitu avea o victorie şi un eşec. Interesant este însă că în palmaresul lui Goodfrey, unele surse nu indică disputa de la Bucureşti. Este, deci, posibil ca americanul să-şi fi luat măsuri de precauţie şi, pentru a nu-şi ştirbi palmaresul, să fi solicitat ca meciul să nu fie oficial.

Campionul naţional al României la categoria supergrea, învins de Gogea

Gogea Mitu avea nevoie de cel puţin o partidă pentru refacerea moralului înainte de plecarea în turneu. S-a perfectat, aşadar, o dispută cu campionul naţional al României la categoria supergrea, Dumitru Pavelescu.

Meciul a avut loc la 27 octombrie 1935, la Gibb Hall, o locaţie preferată pentru organizarea galelor vremii. Dumitru Pavelescu a fost pus imediat în inferioritate. Practic, Gogea Mitu a avut nevoie doar de două serii de lovituri, în care a apucat să alterneze directele cu ambele braţe, cu croşeuri şi upercuturi năucitoare. Măcelar cu o forţă herculeană, Dumitru Pavelescu n-a fost capabil să reziste supergreului oltean, încasând mai multe lovituri puternice în zona capului.

Acelaşi arbitru de ring, Jeny Dumitrescu, a declarat lupta inegală, oprind ploaia de lovituri marca Gogea Mitu. După doar câteva secunde, campionul României fusese neoficial deposedat de titlu. Gogea Mitu înregistra al doilea succes al carierei.

Primul turneu internaţional şi sacii de bani care ajung la Mârşani

Când staff-ul său tehnic a considerat că Gogea Mitu este pregătit să apară în faţa publicului internaţional, s-a plecat într-un lung turneu în Italia şi Franţa. Gogea Mitu a fost inclus în programul unor gale de mai mică amploare, unde şi-a zdrobit literalmente adversarii. Statura sa impozantă atrăgea publicul ca un magnet. Deocamdată nu se născuse boxerul care să îl învingă pe Gogea Mitu. Eşecul suferit în faţa campionului Statelor Unite ale Americii, George Goodfrey, fusese dat uitării. Informaţia nu avea aceeaşi viteză de circulaţie ca azi, aşa că amatorii de box italieni şi francezi îl credeau pe Gogea Mitu de neînvins.

O celebritate care se contura avea nevoie şi de o poreclă pe măsură, aşa că Gogea Mitu s-a ales cu apelative gen Uriaşul din Mârşani sau Goliath-ul României.

În urma seriei de meciuri disputate a câştigat sume de bani astronomice, odată cu el îmbogăţindu-se, fireşte, şi Umberto Lancia. Fire simplă, Gogea Mitu a trimis o mare parte din bani acasă, la Mârşani, familiei sale sărace. Localnicii contemporani cu celebrul boxer povesteau că poştaşul aducea câte doi-trei saci plini cu bani la casa părintească a lui Gogea Mitu, iar numărarea acestora era o treabă extrem de migăloasă.

Gogea Mitu avea un potenţial enorm şi făcea progrese rapide. Era o fire docilă, iar sfaturile primite de la Umberto Lancia i se potriveau de minune tânărului doljean plecat să cucerească lumea. Se părea că pasul de la circ la box fusese o alegere cât se poate de inspirată.

Ultimii oponenţi ai lui Gogea: Sanga, Camera, Bergman

Începută fulminant, cariera pugilistică a lui Gogea Mitu avea să se încheie la fel de brusc; şi în mod tragic. Ne vom opri în cele ce urmează asupra ultimelor întâlniri care l-au avut în centrul lor pe Gogea Mitu. Mai întâi, pe 13 decembrie 1935, românul încrucişează mănuşile cu profesionistul italian Giuseppe Sanga, în faţa unui Palais du Sport arhiplin, la Paris. Din nefericire, rezultatul disputei nu este nicăieri de găsit, aşa că partida este trecută la rubrica „no contests”, adică la cele care nu au influenţat în niciun fel palmaresul sportivilor.

Un meci mare a fost cel cu campionul mondial Primo Carnera, un nume sonor al perioadei interbelice, care nu s-a lăsat intimidat de masivitatea uriaşului Gogea Mitu şi l-a dominat din toate punctele de vedere în ring. Logic, Camera a obţinut victoria la puncte în acel meci, ceea ce denotă că era foarte greu să îl dobori pe Gogea Mitu, indiferent câte lovituri i-ar fi aplicat oponenţii.

Pe 2 ianuarie 1936, Gogea Mitu este pus faţă în faţă cu germano-francezul Bergman, tot la Paris. Partida durează şase runde şi se încheie nedecis. Gogea Mitu a boxat sleit de puteri, forma sa fizică fiind evident slăbită de boala de plămâni cu care se pricopsise. A rezistat însă în faţa unui pugilist cu un joc de picioare extraordinar şi care l-a lovit pe român de câte ori l-a surprins fără gardă. Pumnii de fier ai olteanului au forţat juriul să acorde o remiză de salon, prima şi ultima în cariera sportivă a lui Gogea Mitu.

Uriaşul de la Mârşani a continuat antrenamentele în primăvara lui 1936, obiectivele lui Umberto Lancia fiind să repete turneele internaţionale, care înregistraseră rezultate financiare cu totul deosebite. Destinul i-a jucat însă o festă sumbră supergreului Gogea Mitu…

Sfârşit misterios la Spitalul Filantropia. Apropiaţii lui Gogea acuză un complot

La începutul verii lui 1936, mai precis în luna iunie, Gogea Mitu s-a întors cu trenul de la Istanbul la Bucureşti. A contactat din nou o răceală (probabil de la curentul din tren) şi a fost sfătuit de Umberto Lancia să amâne plecarea spre Mârşani, pentru a se întrema. A fost internat la spitalul bucureştean Filantropia, iar după câteva zile, la 22 iunie, a încetat din viaţă.

Medicii au declarat drept cauză a decesului tuberculoza, boală de care suferea cronic încă din copilărie. Rudele şi familia au contestat acest verdict, considerând că medicii au fost cei care i-ar fi cauzat moartea, după mai multe injecţii în jurul buricului. Apropiaţii lui Gogea Mitu îşi bazau supoziţia pe faptul că adversarii lui din ring ar fi complotat pentru că îl credeau invincibil; sau că presa şi mafia pariurilor puseseră la cale asasinarea, pentru că Gogea Mitu răpea spectacolul.

Scenariul acesta al complotului (şi, deci, al asasinării) e relativ şubred şi poate fi uşor demontat: Gogea Mitu nu era invincibil, dovadă şi palmaresul său de până atunci, care includea 8 victorii, toate înainte de limită, două înfrângeri şi un meci egal. Mai existau şi cinci partide fără rezultat. Poate că adversarii şi promotorii acestora ar fi văzut potenţialul lui Gogea Mitu şi se temeau că el îşi va cizela tehnica, devenind în cele din urmă invincibil, dar de aici până la crimă e cale lungă. Prezumţia că presa şi bookmakerii ar fi dorit dispariţia lui Gogea Mitu e cu totul hilară, de vreme ce uriaşul de la Mârşani, prin simpla prezenţă, genera public şi interes. Mai mult: rezultatele sale uşor contradictorii erau şi ele pe placul caselor de pariuri, care îi acordau cote mici la victorie, pentru a se îmbogăţi pe un eventual pas greşit al Goliath-ului român.

Surse din interiorul spitalului, citate în presa vremii, susţin şi că medicii au fost la căpătâiul bolnavului până când acesta şi-a dat ultima suflare. Echipa de specialişti a făcut, se pare, tot posibilul să îl salveze pe Gogea Mitu, însă tuberculoza contractată în copilărie s-a dovedit letală.

Ceremonia funerară a avut loc în localitatea natală, în Mârşanii Doljului, de acolo de unde plecase în urmă cu doar cinci ani pentru a cuceri lumea circului. Gogea se întorcea acum acasă pentru totdeauna, doborât de boală, după un scurt, dar foarte intens episod pugilistic. La câtăva vreme după moarte, scheletul său a devenit obiect de studiu la Facultatea de Medicină a Universităţii din Craiova.

Ultima descendentă a familiei lui Gogea Mitu, Constanţa Burada – nepoata gigantului – susţinea în urmă cu ceva timp că a strâns material din trecutul unchiului ei, pentru a publica o carte; proiectul acesta nu s-a concretizat încă.

_______________________________________

Sursa site-ul revistei „Historia” www.historia.ro

Link articol semnat Cristi Frisk pe care il si felicitam cu aceasta ocazie (mai bine mai tarziu decat niciodata)

Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu?

 

Anunțuri

Bute vs Pascal: avancronica unui clash anuntat

In Bizz sport on Ianuarie 19, 2014 at 2:04 AM
Bute vs Pascal

Bute vs Pascal

…Articolul de fata este actualizarea celui scris in martie 2013, Batalia pentru Canada, care analiza „ratiunile” unui meci ce nise parea fara alta logica decat cea financiara si de a mentine doi boxeri in curs evident de depreciere in lumina reflectoarelor. Articolul va relua si cateva idei prezentate in scrisoarea deschisa adresata lui Bute dupa partida dintre el si Froch pentru ca de atunci lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, decat ca Lucian a suferit o interventie chirurgicala la mana si s-a casatorit (sau invers), momente importante in viata personala a campionului, dar deloc relevante pe plan sportiv – (Despre Bute Box & Business (2) si scrisoare deschisa catre Lucian Bute)

De cealalta parte Pascal a avut parte de scene mai putin faste; a ratat disputarea a doua meciuri pentru titlu la semigrea; primul impotriva lui Tarvoris Cloud si respectiv in compania lui Chad Dawson,  detronat intre timp de o maniera aproape socanta de Adonis Stevenson, alt „quebequois” despre care blogul nostru a facut mentiune cand media nord-americane, mai putin cele din provincia Quebec, nici nu stiau ca exista…  Dar oricat de interesante  ar fi putut fi aceste ocazii, parca nici una nu ar fi avut gustul si impactul unei confruntari cu domnul KO, „senatorul” incontestabil a boxului canadian la acea data, chiar si dupa pierderea titlui IBF, ne referim evident la romanul Lucian Bute.

Sportlogic va propune o analiza succinta a elementelor ce ar putea avea un rol important in deznodamantul celui mai mare eveniment pugilistic din Canada desfasurat in ultimii 30 de ani; mai precis de la meciul in care Roberto Duran a castigat centura WBC de la Ray Sugar in 1980 pe Stadionul Olimpic din Montreal. Dimensiunea dobandita de aceasta gala, absolut impresionanta pentru un  meci practic fara miza sportiva reala, 22000 de bilete vandute, indica destul de clar popularitatea si statutul public al celor doi boxeri din Montreal… La fel cum preluarea si transmisia partidei de catre HBO in peste 100 de tari nu lasa nici o indoiala cu privire la celebritatea celor doi, dar mai ales  cea a lui Bute si interesul global pentru acest meci cu ridicat potential dramatic pana la aproape sinucigas.

1) Miza reala – Cluburile, promotorii si viitorul carierei celor doi pugilisti – Cand vorbim de box, o lume aparte in universul sportiv, trebuie sa consideram situatia diferit. „Modelul” este mai apropiat de ceea ce se intampla in industria muzicala decat de felul in care functioneaza lumea sportului profesionist, functionand practic ca o industrie in sine. In aceste conditii ratiunile economice si financiare sunt de multe ori prioritare controland uneori in mod revoltator  logica performantei sportive.

Avem deci doua cluburi GYM (al lui Jean Pascal) si Interbox (Lucian Bute) care isi disputa intaietatea (in termeni de imagine…fie ea si temporara) in „vitrina” boxului canadian…Doua „echipe” care pe plan national fac legea in acest moment, unul in ascensiune (GYM), iar celalalt in cadere aproape libera, evident pana la data acestui meci. Sunt doua politici total diferite; GYM o structura oportunista care nu isi asuma riscuri si Interbox mai mult intr-o logica de formare pe un lot relativ stabil. Interbox incearca cu greu sa supravietuiasca in zona de influenta a celor mari, in timp ce cei de la GYM provoaca si forteaza mereu intrarea in elita americana. Este motivul pentru care Jean Pascal desi cu 2 ani mai tanar si cu 2 meciuri mai putin, are de 4 ori mai multe meciuri cu adversari cotati si de clasa internationala decat Lucian Bute. Gym ofera un plan de formare, promovare adaptat si evolutiv in functie de nivelul la care se afla boxerii pe care ii au sub contract, in timp ce Interbox merge pe o organigrama fixa de tehnicieni. Este un aspect important intrucat o structura fixa in box poate constitui un factor de regres, ducand in timp la rutina si plafonarea boxerilor. Din acest motiv ne-am si permis (de mai multe ori) ca in diversele interventii sa afirmam ca Lucian Bute, un boxer cu un registru tehnico-tactic limitat, trebuie sa incerce sa-si deschida orizontul prin a calatori, efectua stagii in diverse sali si chiar sa-si „imbogateasca” echipa cu noi competente…Constatam cu surprindere ca acum, dupa 2 ani, Adrian Diaconu ne da dreptate in interviul sau din Libertatea spunand ca nu stie daca Lucian este genul de boxer care stie sa se adapteze oricarui stil… Nimic dramatic; nu am fi surprinsi nici daca am afla ca acest meci a fost poate deja gandit cu episoadele sale 2 si 3 (revansa si decisiv), cu posibila cooptare al unui al 3-lea protagonist Adonis Stevenson, pe modelul tripletei de aur a anilor 70 – Foreman, Frazer, Clay. In asteptarea gralului american, dolarii canadieni sunt si ei foarte buni, desi fratii bogati din sud sunt deja prezenti de mult, Montreal devenind in ultimii ani una dintre capitalele mondiale ale boxului…Deci piata minima exista deja, iar acest lucru se datoreaza intr-o masura semnificativa si lui Lucian Bute… O onoare pentru noi toti!

Desi considerata o oportunitate de relansare a celor doi, partida nu are chiar aceeasi semnificatie pentru fiecare dintre ei…si nici nu putem anticipa in ce masura va fi fost necesara pentru a le relansa cariera. Personal o consider un proiect riscant, evident extrem de lucrativ pe termen scurt, dar posibil sinucigas in planul consecintelor asupra viitorului sportiv al protagonistilor, in special pentru cel al lui Lucian… Pana la urma oricare ar fi deznodamantul si rezultanta acestui proiect, el reprezinta reteta perfecta a ceea ce boxul stie sa faca cel mai bine si anume: suspence/continut dramatic (adrenalina), spectacol sportiv (performanta) si evident foarte multi bani!

Jean Pascal este cu aproape 3 ani mai tanar, la varsta maturitatii si la un pas de ceea ce numim apogeul carierei, in timp ce Lucian Bute este pe o panta in declin, mai putin din cauza varstei cat a modului in care a fost format si in care i-a fost construita cariera. Aici trebuie sa subliniem cateva nuante. Daca ne raportam la resursele pe care le are, in realitate cariera sa pare sa fi fost construita ireprosabil; notorietate si reusita nesperate intr-o izolare greu de inteles. Din acest motiv meciul de azi este poate nu atat unul capital, cat momentul decontarii; evolutia sa din aceasta noapte va confirma daca campionul din Pechea si-a meritat reputatia, dragostea si respectul fanilor de box din intreaga lume. Nu este vorba despre rezultatul in sine, ci despre maniera si felul in care ele va reprezenta boxul si isi va onora fanii. Nu va conta daca va castiga sau daca va pierde prin KO sau la puncte, cat vor fi importante atitudinea si modul in care se va exprima in ring –  combativitate, etalarea unui registru tehnico-tactic la nivelul pretentiilor emise, etc. Pentru Lucian Bute acest meci indiferent de rezultatul sau nu reprezinta in nici un fel o oportunitate de relansare a carierei, ci ultima sansa de incununare a unui parcurs absolut impresionant, aproape de legenda, pus la indoiala de ultimele sale evolutii, dar contestat de multa vreme de nume sonore ale boxului international chiar si in Romania….Cat despre bursa meciului, 2 milioane$ USD pentru fiecare dintre combatanti (din care vor ramane cu jumatate dupa achitarea diverselor obligatii), ar trebui sa-i ofere posibilitatea unei retrageri relativ confortabile in asteptarea unei reconversii reusite. Pentru Lucian Bute nu exista in momentul de fata absolut nici o cale de revenire in glorie la categoria la care a evoluat pana acum (mijlocie) si doar o foarte mica sansa la semigrea, daca si numai daca va trece de Jean Pascal, unde ar putea avea sanse (destul de mici) in fata unui Tarvoris Cloud, Chad Dawson sau Sam Bernard Hopkins care se apropie totusi de venerabila varsta de 50 de ani…Desi si aici risca sa se intalneasca cu Adonis Stevenson, un boxer „infricosator”, dar  care mai putin forta loviturilor sale, nu impresioneaza in nici un fel prin stil si abilitati. De altfel aceasta urcare in categorie a lui Lucian este oarecum naturala cu inaintarea in varsta si a fost anuntata inainte de programarea meciului cu Pascal. NU STIU IN SCHIMB DACA PRIMUL MECI LA O CATEGORIE NOUA SI SUPERIOARA TREBUIA SA AIBA LOC CU UN BOXER DE CALIBRUL LUI JEAN PASCAL SI MAI ALES DUPA O OPERATIE SI UN AN DE PAUZA. ACESTE ELEMENTE DEMONSTREAZA INCA O DATA LIPSA TOTALA DE INSPIRATIE A CELOR CARORA LUCIAN SI-A INCREDINTAT 1000% DESTINUL SAU DE CE NU, UN „EXCES DE INCREDERE” NEFONDAT SI APROAPE SINONIM CU AROGANTA DIN PARTEA LOR…Ne confirma de asemeni ceea ce stiam deja cu totii, si anume faptul ca este un spectacol pe foarte multi bani, dar nu neaparat pentru protagonistii sai, care fac ca logica antrenamentului si pregatirii sa fie calcata in picioare!

In ceea ce il priveste pe Jean Pascal, mai putin problema tendinitei de la umar, un handicap despre care nu stim daca mai este de actualitate, meciul acesta este ocazia perfecta de preluare a suprematiei mediatice in boxul canadian… Altfel J.P. nu are nevoie de relansarea carierei pentru ca va ramane inca cel putin 3 ani in cartile promotorilor pe lista primelor optiuni pentru disputarea si conservarea unui titlu detinut de campionii momentului, promovarea/confirmarea valorii celor care vin din urma cu pretentii sau de relansare a unor serii telenovelistice si revansarde (cu un Bernard Hopkins sau Carl Froch), proiecte abandonate sau alte meciuri nedisputate cum s-a intamplat in 2013 cu Dawson si Tarvoris, de ce nu chiar si un titlu cu Adonis Stevenson, desi cred ca aceasta varianta este cel mai putin posibila…toate sunt ocazii excelente  si inerente de a-si „relansa” cariera nicicand compromisa…  Daca gresesc, atunci cred ca lumea boxului este mai infecta decat mi-am putut inchipui si va rog sa ma credeti ca am imaginatia bogata!

2) Abordarea acestui meci anuntat ca fiind un clash ireversibil.
In box mai mult decat in orice alt sport, nu poate aduce anul cat poate aduce o clipa de neatentie sau inspiratie. Din acest motiv nobila arta este o lume a smereniei…Sau cel putin asa ar trebui sa fie. Toti marii campioni care au riscat desconsiderand acest principiu, au platit cash lipsa de realism. Pentru ca atunci cand spunem smerenie, nu ne gandim la capul plecat sau o prezenta talamba si muta care sa inghita toate mizeriile pe care adversarul le-ar putea debita. Vorbim despre realism si despre o atitudine de receptivitate dublata de un respect profund fata de tot ceea ce te inconjoara si evident mai ales fata de capacitatile viitorilor adversari.

Intr-unul din articolele din 2012 ii recomandam lui Lucian Bute intr-o scrisoare deschisa sa-si deschida orizontul, sa „calatoreasca”, sa invete si sa tot invete. Pare o recomandare banala, dar este mai greu de intreprins decat ne-am putea inchipui…Mai ales pentru un campion mondial… Nu este dat oricui sa mearga intr-o alta scoala unde sa i se explice ca de fapt nu stie mare lucru si ca mai are multe de invatat, obligat fiind sa o si admita fiindca altfel nu poate progresa. Este nevoie de o cantitate mare de smerenie in sulfetul unui boxer celebru pentru a da curs unui astfel de demers in pregatirea sa. Uneori perfectionismul tine de capacitatea boxerului de a se repune mereu in cauza si disponibilitatea sa de a invata…Din motive care imi scapa – poate dintr-un simt absurd al loialitatii, teama de schimbare, aroganta, etc…toate la un loc, cine stie (!?), Lucian Bute nu a intreprins ceea ce se impunea de maniera absoluta dupa o prestatie ca cea din partida cu Froch, si anume sa-si caute si alte surse de inspiratie decat cei din staff-ul actual

Pe plan mental, in aceelasi articol subliniam aspectul esential al detasarii de presiunea exterioara sau cea (gresit) autoimpusa datorata dorintei de prezervare a imaginii de sine si de conservare a statutului. Exista o mare diferenta intre a intelege importanta unei confruntari, a pune in aplicare toate mijloacele pentru a reusi si a lasa presiunea sa-ti domine atitudinea, comportamentul, pregatirea. Acest meci trebuia abordat senin, eliberat de dorinta de a demonstra ceva,  ingorand complet miza in sine si dorinta lautrinca de a se „revansa”, de a le arata fanilor ca isi merita statutul, strict concentrat pe obiectivul de a progresa si pe placerea de a boxa. Evident cei din jur nu l-au ajutat. La meciul lui Pascal cu Blades, sala a inceput sa strige BUTE, BUTE, BUTE, o consolare de moment care nu va ajuta prea mult in ziua confruntarii. Declaratiile lui Lucian de inaintea meciului confirma oarecum cele afirmate; „ii voi inchide gura” sau acest „meci va avea un singur castigator pe care sala il va aclama – Bute, Bute, Bute”… Toate parca un fel de discurs autosugestiv nu foarte credibil, nici o subtilitate de provocare, de infiltrare a gandurilor adversarului, nici un semn de modestie asumata public.

…De cealalta parte Jean Pascal s-a manifestat diametral opus…Insinuari si provocari  la limita insultelor  de genul „Bute a venit sa boxeze in Canada pentru bani”, „Motivul amanarii nu a fost unul medical”, declaratii fatise in prezenta lui Lucian, dar nici un cuvant despre rezultatul meciului, ci dimpotriva, declaratii care ne trimit cu gandul la ceea ce numeam mai devreme smerenie si mai ales la dorinta de a boxa de dragul confruntarii: „Oricare va fi rezultatul acestui meci, singurii castigatori veti fi voi, publicul din Montreal, pentru ca veti avea parte de un combat pe cinste”…Ce frumos!!! (1-0 pentru Jean Pascal)…Da, exact in spiritul recomandarilor din scrisoarea deschisa catre Bute dupa episodul Froch; singura cale posibila de a-si  incheia cariera „en beauté” si deasupra oricarei banuieli, era ca el sa se detaseze, sa boxeze de dragul nobilei arte, fara a se lasa dominat de false obligatii impuse de statutul sau sau de presiunea fanilor de oriunde.

Ba mai mult, in vederea pregatirii acestui meci Jean Pascal a lasat in urma gloria palida a nordului canadian si a plecat intr-un fel de calatorie initiatica spre Sud, mai intai Las Vegas unde a facut pregatire cu Mayweather team (o adevarata academie a versatilitatii stilului), ca mai apoi sa caute compania inspiranta a modelului si mentorului sau Roy Jones Jr. … o lectie de modestie si de onestitate fata de sine insusi. Nu stiu ce parere vor avea altii, dar dupa mine suna intr-adevar  (Sport)logic ca demers de pregatire si abordare. Mai raman insa de vazut seriozitatea, disciplina de viata a atletului care ar fi banuit de mici excese in viata sa personala…Nimic grav, doar ca ne-am obisnuit cu regimul de viata ascetic al boxerilor inaintea marilor confruntari,  desi in opinia noastra nu este o conditie a succesului… In plus Jean Pascal a avut inteligenta sa-si impuna si un „extemporal” (evaluarea pregatirii si dobandirilor :D) prin meciul disputat in septembrie in fata americanului George Blades, un boxer de 39 de ani candva decent, in schimb total neinspirat si probabil iesit din forma la data confruntarii dintre cei doi. Nu conteaza, am vazut un  J.P. „nou” si foarte foarte interesant! Cei curiosi si vor viziona partida aici – Jean Pascal vs George Blades –  vor observa elemente care anunta o schimbare de stil ceea ce nu este foarte in avantajul lui Bute: un inceput cu atitudini defensive preluate din scoala MayW, improvizatii, spontaneitate in atac si solutii ofensive elegante de inspiratie narca Roy Jones…Nu stim daca acest meci este relevant, dar chiar si impotriva unui adversar modest, tot este mai bine sa ai o confruntare in ultimele 4 luni, decat niciuna in mai bine de un an…Pentru aceasta trebuie sa ai curajul si suficient de multa pasiune sa mergi sa-ti risti cota si sa boxezi pentru burse de „mizerie”, pentru ca pana la urma o faci din placerea de a lupta si abia dupa vine motivatia financiara. Daca nu este cazul atunci ar fi mai bine sa ne lasam. Deci din punctul de vedere a logicii pregatirii si abordarii acestui eveniment „reflectia” noastra tinde sa acorde credit maxim lui Jean Pascal, cu atat mai mult cu cat Lucian nu a boxat niciodata la aceasta categorie.

3) Aprecierea comparativa a calitatilor si arsenalului celor doi pugilisti:
La aceste capitol mai putin semnele de intrebare referitoare la capacitatea lui Lucian Bute de a boxa in regim maxim 12 reprize la noua categorie, balanta inclina  net in favoarea romanului. Diferenta de inaltime si alonja  ar trebui sa-i pemita acestuia sa contreleze in permanenta distanta si sa impuna deci ritmul care ii convine. De asemeni un procent de victorii din KO net in favoarea lui Lucian poate presupune o forta de lovire superioara, dar acest indicator poate fi alterat de faptul ca foarte multe din KO-urile lui Bute au venit pe contre cand adversarul este expus si vulnerabil, iar un KO in aceste situatii nu reflecta neaparat o forta superioara de lovire, ci o apreciere a distantei, precizie in lovituri si un timing mai bun. Este posibil totusi ca la noua categorie Bute sa-si fi regasit, daca nu chiar imbunatatit forta de lovire, mai ales ca a avut timp suficient la dispozitie ca sa-si adapteze organismul la noii parametri fiziologici.  Toate acestea luate impreuna sunt argumente serioase in favoarea lui Lucian, cu conditia ca acesta sa aibe rabdarea, curajul si luciditatea necesara de a le pune in practica.

>>>Excelenta tranzitie pentru a aborda capitolul resurselor psihoafective (mentale – combativitate, darzenie, luciditate in conditii de stress, etc.) ale celor doi pugilisti, calitati care pot constitui atuul major in sporturile de combat. Este si registrul la care credem ca adversarul din aceasta seara al lui Lucian sta absolut ireprosabil fie numai prin prisma derularii meciurilor disputate cu adversari de clasa incontestabila (Hopkins, Dawson sau Froch), fiecare cu stilul sau, ceea ce denota si o adaptabilitate remarcabila din partea haitianului, care dublate de  o viteza de lovire deloc neglijabila, capacitatea de a trimite un volum mare de lovituri in serii lungi si o rezistenta remarcabila la incasare, fac din Jean Pascal un pretendent serios in aceasta seara.

4) Registrul tehnico-tactic, planul de meci si scenarii posibile
Toata lumea vorbeste evident despre un meci 50-50, la fel cum aceiasi care anunta ca rezultatul ramane deschis, inclina sa-i acorde totusi o sansa in plus lui Jean Pascal tocmai datorita agresivitatiii si darzeniei sale. De fapt cred ca acest mit este oarecum intarit si de banuiala ca Lucian Bute nu ar gestiona lucid situatiile de stress, mai pe sleau spus ca  ar panica daca este atacat in permanenta si sufocat cu lovituri. Din pacate lipsurile lui Lucian sunt trasaturile cele mai greu de remediat la un boxer adult; este vorba despre reactii instinctive si de conservare care pot fi cu greu eradicate din comportamentul reflex in situatii de criza; le au absolut toate fiintele normale, iar manifestarea lor depinde de intensitatea factorului declansator si mai ales de „canalizarea” lor. Sincer nu cred ca Jean Pascal are forta necesara pentru a provoca un astfel de comportament la un boxer de calitatea lui Bute (sau cel putin asa cum era el candva), dar nici nu as baga mana in foc. Nu stim daca la meciul cu Froch reactia lui Bute s-a datorat unei tolerante scazute la stress sau surprizei; pate cate putin din amandoua. Raspunsul la aceasta intrebare il are numai Lucian si cei care s-au ocupat de pregatirea sa, care cunosc in detaliu calitatea si programul (tematica) sparingului propus in aceasta perioada.

Pe de alta parte Pascal a aratat in meciul cu Blade un stil mult mai sofisticat, economic si eficient decat cel cu care ne obisnuise, o crestere de randament care provine in opinia noastra din diversificarea gamei de lovituri si optimizarea gestului tehnic permitand astfel mai multe posibilitati de exprimare tactica. Din acest motiv scenariul pe care il vom prezenta este unul pur ipotetic care are la baza idei s-ar putea depasite despre Jean Pascal. Oarecum in contradictie cu observatia precedenta, nu intrevedem decat o singura derulare probabila si (SPORT)LOGICA, insa mereu doua deznodaminte posibile; Jean Pascal va cauta cu siguranta KO-ul, va debuta  in tromba si furtunos poate chiar din prima repriza sau poate dupa una sau doua runde „de incalzire” pentru ca efectul surprizei sa fie si mai mare atunci cand va dezlantui fiara din el. A fost exact planul de meci al lui Froch  pentru a-si surprinde si inhiba adversarul. Deznodamantul in schimb, va depinde numai de Lucian.

Motorul acestei lupte va fi cu siguranta Jean Pascal pentru simplul motiv ca acesta este temperamentul sau, dar si pentru ca este constient de slabiciunile adversarului. In aceste conditii Lucian va trebui sa fie „moderatorul” sau „regulatorul de intensitate… Vom avea deci o dialectica de stiluri, temperamente,  sensibilitati  (pana si de tip antropomorfic) diametral opuse – intuitiv, versatil, expansiv, exuberant si compact pentru Jean Pascal si respectiv  cerebral, aplicat-disciplinat (plan de meci), rezervat si longilin pentru Lucian Bute.

Ei bine ce este de facut in aceste conditii!? Nu stim daca avem competentele necesare ca sa ne dam cu parerea, dar in opinia noastra Lucian ar trebui sa urce in ring atasat ideii ca un meci de box se poate castiga si la puncte, deci nu are nevoie de o ranga asa cum spunea presedintele FRB, Leo Doroftei. Cuvintele de ordine vor fi luciditate si stapanire de sine,  iar „secretul” va fi controlul distantei cu jab-ul, si mobilitate permanente de preferinta spre exterior (dreapta). Controlul distantei, precum si statura lui Bute il vor obliga pe J.P sa faca apel la lovituri largi ca sa puncteze decisiv… sau sa lanseze atacuri in serii prelungite. In primul caz de situatie J.P. s-ar putea expune de maniera nevralgica contrelor, iar in cel de-al 2-lea se va consuma prematur oferind astfel o sansa suplimentara adversarului de a domina sfarsitul partidei…  Sincer credem ca faimoasele uppercut-uri de stanga (la corp sau oriunde) pot functiona numai pe fondul oboselii si asumarii unor riscuri de expunere din partea haitianului.

Evident toate scenariile si analizele nu sunt decat un exercitiu de logica si anticipare din partea noastra; stim ca nu fac doi bani si ca in ring Bute va trai un interminabil moment de singuratate, iar rezultatul in aceasta noapte va fi in functie de alinierea stelelor , deci totul ramane posibil… Asadar nu putem decat sa speram ca in ultimele zile Lucian a fost un credincios constiincios, pentru ca noi la acest meci nu vedem decat 2 decizii – abandon sau TKO in favoarea lui JP, ori victorie la puncte pentru Bute  numai si numai daca va da dovada de stapanire de sine si in conditiile in care planul de meci va fi respectat si este evident unul inteligent.

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: