Sportlogic

Archive for Februarie 2015|Monthly archive page

Despre formarea si pregatirea sportivilor – consideratii generale cunoscute de toata lumea, dar respectate de putini sau uneori intelese gresit – partea 1

In Articole - publicatii, Ganduri, Resurse, Stiinte si educatie on Februarie 12, 2015 at 6:10 PM

Cuvant inainte: Ne-am gandit ca un blog cu acest nume are nevoie la un moment dat sa vina si cu elemente de continut de ordin „tehnic” care sa aduca in discutie aspecte legate de metodologia antrenamentului si stiintele care acompaniaza demersul pregatirii sportivilor. Nu este un curs magistral si bine inteles nu se adreseaza sportivilor de lot care beneficiaza de expertiza unor specialisti competenti (cel putin o parte dintre ei), ci antrenorilor din teritoriu. In masura in care acestia cunosc deja „subiectul”, atunci ne adresam tinerilor sportivi care doresc sa-si deschida orizontul.  Desi la prima vedere ar putea parea idei arhicunoscute, asa cum sugereaza si titlul, unii vor recunoaste / identifica aspecte neglijate care nu fac decat sa intarzie expresia potentialului performanta la sportivii in formare, uneori staganarea sau chiar si regresia rezultatelor.

Din acest motiv va propunem o serie de 4 articole care incearca sa deshcida teme de reflectie pe care am incercat sa le aducem din sfera dezbaterii teoretice in cea a cunostiintelor practice cu aplicabilitate in activitatea de teren in formarea si antrenamentul sportivilor. Desi sfera discutiei poate fi largita si la multe alte discipline,  pe parcurs vom alege exemple din domentiul sporturilor martiale datorita complexitatii factorilor si soliticitarilor care intervin fata de disciplinele individuale atletice clasice si de asemeni datorita absentei variabilelor colective umane (cum este cazul disciplinelor colective) si a celor calendaristice – frecventa relativ mica a competitiilor, ceea ce ar permite o pregatire judicioasa – coerenta succesiunii ciclurilor de pregatire pe toate termenele dorite sau recomandate si elaborarea unui plan de formare care sa raspunda asteptarilor de valorficare a potentialului sportivului si deci de optimizare a performantei acestuia.

____________________________

COMPLICAT !

_____________________________

Asadar, in prima parte, iata cateva consideratii de ordin general despre :

Intelegerea suportului energetic in sporturile cu dominanta anaeroba lactica  sau
IMPORTANTA RECUPERARII/REGENERARII

De regula sporturile martiale solicita mai mult sau mai putin componenta cardio-respiratorie in sensul de aerobie PURA… In aceste discipline cu exceptia boxului profesionist (8-12 reprize) componenta anaeroba care sutine manifestarea fortei musculare  in forma ei „exploziva” (cu toate interpetarile posibile..nu cautati nimeni nu da o definitie precisa, ne vom limita la cea asimilta cu notiunea de detenta, nu neaparat in raport cu saritura/saltul, ci ca capacitate de a dezvolta o forta mare intr-un interval de timp foarte scurt – masa fiind constanta ne ramane acceleratia…deci viteza) este primordiala si esentiala.

Fara a pune in cauza procesul de antrenament si pregatire sau diverse patologii, calitatea de forta si cele derivate din manifestarea ei sub diverse forme precum viteza/ acceleratia, se poate altera in functie de gradul de oboseala al sportivului. Datorita duratei relativ scurte a confruntarii, filiera aerobie desi joaca rolul ei, ramane secundara din punctul de vedere al conservarii calitatilor primordiale si asociate notiunii de performanta si anume forta, viteza, sincronizarea (coordonare/timing) si precizia. Avand in vedere natura si frecventa solicitarilor in majoritatea disciplinelor martiale pe parcursul unei reprize, aspectul necesitatii recuperarii rapide in urma „sarjelor”/intervalelor de efort intens in cazul antrenameentelor, de regula solicitari de tip (quasi)maximal (ex: viteza de executie si frecventa) este esentiala. Nu este deci vorba de enduranta cardio-respiratorie asa cum poate fi repezentata/imaginata prin idealizarea REDUCTIVA a modelului clasic de efort in cazul unui alergator pe distante lungi, cat este vorba  (simplificand) de cresterea tolerantei ansamblului neuro-muscular la deseurile lactice (rezultate in urma efortului anaerob lactacid – eforturi in regim de viteza sustinuta care depasesc 6-10 secunde… sau chiar situate in acest interval, daca sunt frecvente /repetitive fara intervale de recuperare „completa” vor duce la o stare de similara cu cea a efortului de tip anaerobie lactica)… Este doar un model teoretic, nu va pierdeti timpul cu astfel clasificari orice de efort este sustinut in varii proportii de absolut toate filierele energetice…

…In cazul solicitarilor cu o dominanta anaeroba lactica notiunea de (capacitate de) recuperare rapida (de cele mai multe ori incompleta), dar cat mai eficienta in intervalele/perioadele de efort moderat prin incetinirea ritmului devine un parametru care trebuie luat in considerare in planul sedintelor de antrenament in proportii apropiate de cele pe care regasim in competitie. Aceasta „facultate” a organismului ar trebui deci educata in timpul antrenamentelor in vederea eficientizarii procesului de refacere a resurselor energetice imediat si direct accesabile/ disponibile (ATP-ul) pe toata durata confruntarii in functie de solicitari si bine inteles in pauza dintre reprize. Ea trebuie cultivata in conditii similare – durata a intervalelor (nu a partidei), intensitate, model de miscare si tip de efort – celor impuse de solicitarile disciplinei in conditii de competitie – de unde si notiunea de pregatire fizica integrata.

Chiar si asa antenamentul sportiv in sine nu poate decat ajuta la intarzierea/incetinirea acumularii de lactat prin utilizarea eficienta a resurselor disponibile  si anume: ergonomia posturilor si miscarilor, insusirea unei tehnici perfectionate, o abordare tactica eficienta si cresterea tolerantei la acumularea deseului lactic (mai degraba o dobandire de ordin constient pe plan psihologic prin experimentarea repetata a starii respective, decat o adaptare la nivel fiziologic), eventual ameliorarea/optimizarea unor cai metabolice, dar nu in masura in care ar permite conservarea calitatii neuro-musculare in toate formele ei de manifestare – neuro-transmisie impuls, elasticitate si excitabilitate-reactivitate musculara, recrutare – factori sau procese direct determinante  ale calitatilor de forta in regim de viteza sau invers ale vitezei in regim de forta. Cei care fac apologia fortei in forma ei de manifestare exploziva prin cresterea fortata a masei musculare, a sectiunii fiziologice a muschiului prin diverse mijloace s-au ratacit (putin,… nu mult… atat cat sa greseasca…limitand potentialul performanta al sportivilor). A nu se confunda dezvoltarea naturala a masei musculare, observabila pe termen lung si ca urmare a adaptarilor fizioanatomice, o consecinta/ raspuns la specificitatea antrenamentelor si solicitarilor in disciplina respectiva, cu optiunea de fortare a cresterii masei musculare in ideea ca vom dobandi un plus de calitate atletica si deci optimizarea performantelor; este o diferenta de nuanta.

Pentru a simplifica, un exemplu usor de inteles si verificat este cazul antrenamentului saritorilor in inaltime care au nevoie de forta musculara exploziva (detenta), dar nu recomanda dezvoltarea masei musculare fie si numai din ratiuni de ordin pur fizic (cresterea greutatii trenului inferior) si in egala masura din considerente fizio-anatomice; cresterea masei musculare nu garanteaza si cresterea fortei explozive caci un volum crescut de muschi (pentru cei care cunosc fenomenul cresterii musculare – multiplicarea fibrelor sau dilatarea lor) are nevoie de un numar mai mare de terminatii nervoase, ori la acest nivel este putin probabil ca se poate interveni de maniera imediata si controlata. In mare se doreste optimizarea raportului de contractie forta/kg de greutate corporala fara alterarea potentialului de recrutare si a vitezei de contractie.. Aici suntem asadar mai degraba in registrul calitatii musculare decat in cel energetic. Este oarecum la fel si in sporturile de combat, mai ales atunci cand exista si limitari pe categorii de greutate. Cat despre categoriile grele  fara limita, puteti fi siguri ca odata cu cresterea volumului muscular, care poate asigura o crestere a fortei (generice), dar nu neaparat a fortei de lovire, sau in alte procedee, la care se vor adauga un necesar suplimentar de resurse energetice si evident de O2… Altfel spus exista riscul coborariii pragului de oboseala. De ce nu ar creste si forta de lovire!? Pentru ca forta este produsul dintre masa si acceleratie, daca masa creste si acceleratia scade, rezultatul produsului poate ramane acelasi sau, dar de regula vom observa o pierdere de viteza care se va traduce prin o scadere a fortei de lovire… Mai mult decat atat, pierderea din viteza (eficienta scazuta), asociata (cu o crestere a nevoilor energetice si de oxigen – scadere a pragului de oboseala), vor duce la diminuare cantitativa a capacitatii de lovire (numar si frecventa), procentajul de lovituri care isi vor atinge tinta va scadea si el cu siguranta… si iata cum  riscam un efect invers decat cel scontat.

Multi vor intui ca rezolvarea acestei probleme de ordinul fizicii mecanice isi va regasi rezolvarea in „chimie”/ bio-chimie, dar si chimia isi are rosturile ei, inainte de toate o stiinta a DOZAJELOR. In multe cazuri este o chestiune mult mai simpla, dar care trebuie inteleasa. Aici solutia nu poate veni decat din zona stiintelor nutritiei… si se refera la 3 parametri entropici – bagaj enzimatic (si mineral), echilibru hidric, pH si temperatura mediului intern… la care se adauga natura efortului in functie de specificul disciplinei si factorii de mediu extern – altitudine, temperatura si umiditate care la randul lor vor influenta  randamentul la efort al sportivului, cu toate relatiile de tip cauza-efect la nivel fiziologic pe care le-am putea identifica… sau NU.

In termeni practici cu aplicabilitate in procesul de antrenament si chiar in competitii s-ar putea sa li se administreze degeaba tot felul de proteine, vitamine, glucoze sau alte „sustinatoare de efort sau stimulente”, daca intre serii de efort intens prelungit (lactacid) nu li se administreaza spre exemplu o solutie de batranesca de la alimentara din colt, ati ghicit este bicarbonatul de sodiu. Cand(!? Hai sa spunem cu 20 minute inainte de inceperea confruntarii si chiar in pauza de dupa prima runda. In ce concentratie!? DEPINDE!

Conditia fiziologica a sportivului difera de la o runda la alta si cam asa ar trebui sa fie si compozitia lichidului de hidratare administrat intre runde. La meciurile din circuitul profesionist de box, s-ar putea sa fie nevoie ca procedura sa se repete la fiecare 3-5 reprize. Daca la antrenamente nu este prioritate pentru nimeni, e posbil ca in competitie, chiar si in cele de amatori care se desfasoara dupa modelul turneu, praful bolnavilor de ulcer sa le salveze miza… Un aspect de cele mai multe ori neglijat sau tratat superficial de tehnicieni in comparatie cu programele de pre/competitie in antrenamentele curente este RECUPERAREA  si REGENERAREA DUPA EFORT- nu neaparat cea dintre serii de efort sau reprize, ci aceea dintre antrenamente. Arhicunoscut, doar ca recomandarile nutritionale vizeaza cel mai ades sustinerea efortului si nu pe cea a recuperarii. Iar daca multe produse pretind ca o fac, ele nu propun in ultima instanta decat compensarea pierderilor rezultate din antrenament care vizeaza echilibrul hidric, refacerea energetica (zaharide si carbohidrati), plastica (proteine si colagen) si enzimatica (care le sustin pe celelalte doua – vitamine, minerale, etc). Aceste ingrediente, pe langa faptul ca multe dintre ele nu sunt asimilabile folosibile de organism decat in proportie foarte mica in raport cu aportul recomandat, nu garanteaza re-echilibrarea entropica a organismului (poate eventual echilibrul hidiric), nu garanteaza in nici un fel dozajul pentru stimula complementaritatea/sinergia actiunii de regenerare, cu atat mai mult cu cat folosim mai multe produse sau formule.

„Sportivii dumneavoastra au luat creatina!?… Dar cumva mai tarziu au aparut probleme musculotendinoase (!?), ei bine trebuia sa le dati si colagen… Dar daca le dati colagen nu uitati sa le dati si „altceva” care sa asigure absortia acestuia si folosirea sa acolo unde este nevoie…

Optica sustinerii efortului prin medicatie a fost multa vreme gresit interpretata in sensul de stimulant al capacitatii de efort si implicit de dezvoltare a potentialului performanta. Mare parte (nu toate) dintre  „aporturi” nu ajuta atletul sa ridice, sau sa alerge mai repede, ci accelereaza perioada de recuperare prin refacerea resurselor si furnizarea unor elemente care sa participe la reconstructie si la restabilirea unor parametri fiziologici, dar este este o interventie bruta ale carei mecansime nu sunt inca bine intelese, chiar daca n se para minunate fiindca a 2-a zi il avem la antrenament proaspat ca scos din cutie. Aparentele incurajatoare, senzatiile pozitive si impresiile nu justifica cresterea sarcinii de antrenament pentru a depasi praguri de solicitare normala, ci trebuie considerat ca un instrument de recuperare-regenerare. Mai curand un ajutator de mentinere a frecventei / regularitatii si intensitatii antrenamentelor si nu ca o invitatie la intetirea ciclului de pregatire sau de crestere a acestor „sarje”- (serii, distante, greutati, sedinte suplimentare sau durata sedintelor). In caz contrar degeaba i se administreaza toate aceste sustinatoare, fiindca „hranit” sau nu, „pierderile” – datoria energetica, enzimatica si distrugerea celulara/tisulara – vor fi proportionale cu solicitarile la care a fost supus (deci mai mari decat in cazul in care nu a primit „ajutoare”) ceea ce va duce in timp la o crestere a necesarului de aport, la inhibarea unor procese fiziologice naturale, dependenta si intr-un final dezechilibru si patologii… uneori foarte grave.

Pe de alta parte lipsa acestor mijloace de recuperare vor limita marja si ritmul de progresie pana la stagnare… Si ce-i cu asta(!?); cel putin ii avem sanatosi si o vom putea lua de la capat, desi suntem absolut convinsi ca somnul si o alimentatie inteligenta pot sustine perfect ambitiile de performanta ale oricarui sportiv.. Nu nu suntem naivi, daca toti iau de ce trebuie sa luam si noi si mai ales sa nu uitam ca aportul sistematic poate duce la obisnuirea organismului si diminuarea efectelor scontate, la care daca mai adaugam si dobandirea unei posibile dependente… suntem in scenariul perfect al plafonarii, imbolnavirii si alte nefericiri.. Din aceste ratiuni poate ca ar fi mai interesant sa lasam sustinatoarele pentru perioada de precompetitie si competitie, meciuri in sensul de utilizare ocazionala cand pot avea un efect foarte de interesant (eficace) pe un organism nepoluat. Ar fi bine totusi ca inainte sa se faca o simulare/studiu/incercare.

… Dar ce-ar fi daca cuvantul de ordine nu ar fi nici poluat si nici curat, altfel spus nici refuzul/ interzicerea lor, dar nici incurajarea consumului de „suplimente” uneori numite si  „sustinatoare” (o ipocrizie care justifica abuzurile), ci ne-am gandi la un concept de „quasi-echilibrare entropica” – un aport sub nivelul necesar sau al consumului pentru a lasa organismul sa-si faca datoria… chestie de sanatate.  Si daca unii isi vor spune din nou ca este arhicunoscut, atunci poate ni se explica de ce accidentari fara traumatism si miscari gresite, accidente musculare, fracturi de oboseala, probleme renale, imunitate scazuta… cu toate „sustinatoarele de efort” din lume!?  „Arhicunoscute”, dar de putini stiute si cu atat mai putin intelese.  Da ati ghicit ne laudam, fara a fi specialisti, maine ne puteti inlocui cu cativa nutritioniosti de lot.. Specialitatea mea este rugby :D… Glumim sa mai treaca timpul.

Aceasta stiinta a nutritiei si medicatiei de efort nu este una exacta, ci mai curand una necesar empirica, in care observatia si monitorizarea/jurnalul sunt de miza. Nu exista reteta pentru ca fiecare organism raspunde in felul sau la efort si la o medicatie data. Daca sunt „arhicunoscute” atunci de ce toti jucatorii din loturile de juniori primesc in cantonamente medicatie aproape standard!?… Personalizarea este cruciala pentru acompanierea reusita a sportivului si extrem de dificil de atins fara erori si ajustari. In plus nu va fi nicicand una definitiva pentru ca vor interveni variabile precum anotimpul, perioada de sezon sportiv, alte variabile geoclimatice, geografice,  varsta, etc. Din acest motiv unii sportivi de elita din disciplinele individuale au fiecare „dosarul” lor, altii chiar propriul staff. Daca cumva se crede ca este un factor secundar, mofturi, teorie, atunci de ce forurile tutelare din boxul profesionist au mers pana acolo incat au facut o lista precisa a lichidelor de hidratare permise pe care boxerii au voie sa le foloseasca in pauza dintre runde.

Revenind la micul „pont al bicarbonatului” sau a oricarui alt sustinator, daca functioneaza, nu este un motiv ca a doua zi sa-i se dea  sportivului „acelasi numar de ture” ca si in ziua precedenta, mai ales daca sendinta respectiva a fost una istovitoare. La fel cum nu este motiv sa se abuzeze de el din motivele de obisnuinta amintite, dar mai ales pentru ca excesul ar putea duce in timp la rupturi gastrice. Asa cum viata ne invatat pe toti, peste tot regasim si reversul medaliei. Poate ca ar fi mai bine sa aveti elaborata o baterie de teste care sa indice chiar si aproximativ nivelul de recuperare, iar sarja de antrenament, la fel precum si utilizarea acestor mijloace sa tina cont de indicatorii testului respectiv. Poate fi si jurnalul pulsului sportivului inainte de culcare, la trezire, inainte de antrenament, dupa incalzire si dupa antrenament care coroborat cu structura sedintelor respective sa ofere in timp repere suficiente asupra gradului de oboseala care intotdeauna va avea o legatura fie cu consumul de O2, fie cu nivelul de aciditate musculara.

Este un demers cu incercari, erori, ajustari si pasi marunti, dar antrenorii trebuie sa intelega „ca mai putin” astazi, poate insemna „mai mult” maine.

Vom incheia povestea prafului magic cu o reteta culinara… nu fara a sublinia ca astfel de detalii minuscule pentru unii, pot face diferenta mare si ca personalizarea este imperativa; atat de importanta incat unii antrenori/sportivi au dus cautarile in zone inimaginabile astazi. Pare greu de realizat mai ales in disciplinele colective, dar in cele individuale chiar ca nu avem scuze… Si iata cum ajungem la obiectivul poate numarul 1 al antrenamentului sportiv pe care foarte putini antrenori de la noi l-au inteles… AUTONOMIA SPORTIVULUI SAU SPORTIVUL CA ACTOR ACTIV AL PROPRIEI PREGATIRI… Ii recunoasteti pe cei care nu l-au inteles dupa cumulul de functii :D, atitudinea directiva si care intrebati ce si cum, nu au alt argument decat „stiu eu din…” (nu mai conteaza)… sau schimbatul privirii. De multe ori minimalizeaza discutia facand apel la termenul de „teorie”.

Harry Greb cotat cel mai bun al 7-lea boxer al ultimilor 80 de ani si cel mai bun mijlociu al tuturor timpurilor – 17 infrangeri / 18 remize/ 263 de victorii – obisnuia sa bea la un moment dat in pauza dintre runde un cocktail din sange si whiskey. A murit in 1926, la 32 de ani in urma unei operatii de cataracta (soc anafilactic cauzat de anestezie – se intampla des pe vremea aceea) dupa ce a disputat de-a lungul carierei sale care a durat 13 ani – ATENTIE 298 DE MECIURI LA PROFESIONISTI (10-15 reprize). Aceasta informatie a fost oarecum de dragul istoriei, candva tema preferata a acestui blog.

Mai recent recent,  Fernando Vargas, fost campion mondial, a fost interzis sa foloseasca pentru hidratare bautura Gatorade la revansa impotriva lui Shane Mosley pentru centura mondiala la mijlocie usoara . Intr-un final Vargas a obtinut aprobarea, dar Mosley a contestat decizia mentionand ca el s-a antrenat folosind pentru hidratare apa si ca bautura respectiva ar putea pune in avantaj adversarul, iar el nu poate risca sa foloseasca aceeasi formula atata vreme cat nu conoaste efectele asupra organismului sau… Da, cam atat de importanta pare sa fie personalizarea!!!

Revenind la reteta, in cazul in care disconfortul provocat de gust poate perturba sportivul, atunci se poate opta pentru o bautura izotonica (de tip Izostar – exceptionala in competitie, nu stim si dupa un consum regulat si de durata). Daca nu sunt bani (auzim mereu acest argument), atunci se poate incerca o solutie de fabricatie proprie din glucoza, suc de lamaie, bicarbonat de sodiu si sare (de preferinta de Himalaya) dizolvata in apa… ESTE O GASLENITA PROPRIE PE CARE AM DESCOPERIT-O INAINTE SA APARA POWERADE, GATORADE SAU ALTE IZOSTARURI SI PE CARE NU AM DEPUS-O LA ANPI DOAR PENTRU CA AM CONVINGEREA CA O CUNOSTEA PANA SI BUNICU :D. Am adaugat partea in majuscule ca sa va spun cat de bine functioneaza… dar din nou sunt nevoit sa o spun pentru mine… adica personalizare. Prin personalizare nu trebuie sa se inteleaga neaparat schimbarea compozitiei, cat mai ales DOZAJUL.  Mai toti avem nevoie de aceleasi substante, doar ca unor berea le face mai rau decat altora…sau ceva de genul asta. Rolul bicarbonatului in aceasta ecuatie este reducerea PH-ului intern si a aciditatii musculare, favorizand astfel reciclarea mult mai rapida a excesului de deseu lactic acumulat, principalul factor de diminuare a functiilor neuromusculare amintite.

Pentru a intelege aceste mecanisme trebuie sa luam in calcul toti factorii care ajuta la instalarea prematura a oboselii (dincolo de efort in sine si INEVITABILA IN CADRUL DISPUTELOR ECHILIBRATE SI ANGAJATE) si natura acestora, desi, daca vrem sa simplificam lucrurile, in ultima instanta fenomenul in sine este de factura energetica, cauza oboselii nu poate fi imputata/explicata strict din perspectiva diminuarii stocului energetic… Sau da, dar trebuie inteles care sunt celelalte suporturi fiziologice, decat cele care participa direct la efort, care pot provoca diminuarea lor… Spre exemplu celula nervoasa este un mare consumator de energie in sine, iar in conditii de stress fie el impus de adversar, fie auto-impus (teama de a nu performa, grija recuperarii punctelor pierdute, etc), starile emotive duc la cresterea SEMNIFICATIVA a nivelul de adrenalina in sistem, iar adrenalina este in sine cel mai mare consumator de energie… Poate si de aceea, uneori, in ciuda unor senzatii de plenitudine a potentialului fizic, combatantul nu poate performa conform asteptarilor – apar probleme de apreciere a distantei, de acuratete a executiilor. disparitie explozivitatii, alterarea preciziei loviturilor si atacurilor, probleme de concentrare, timing… Atunci este foarte posibil ca sportivul sa aibe nevoie  sa i se administreze regulat la fiecare 20-30′ in faza premergatoarea meciului o solutie de glucoza si ce mai are nevoie pentru a nu perturba starea/echilibrul hidric, mineral si enzimatic al organismului.

Aceste lucruri sunt bine stiute si cu toate acestea tenicienii nu-si iau masuri sa le preintampine. Fara suportul unor studii stiintifice riguroase, in masura in care aceste studii sunt relevante, ar fi poate interesant ca in perioada de pregatire sportivul sa se antreneze supus unor conditii de stress/handicap…atat fizic, cat si de situatie, care sa-l formeze pe plan afectiv si psiho-cognitiv care sa ajute la dobandirea rezistentei si la dezvoltarea capacitatii de adaptare la aceste situatii generatoare de stress. Nu este neaparat vorba de „ocultarea” totala a unui proces perfect natural, ci despre gestiunea efectelor acestor asupra potentialului performanta al sportivului.

Din nou ne temem ca unii vor spune (poate) „banalitati „, dar cum ne-am putea explica oare evolutia lui Bute impotriva lui Froch sau a lui Tyson impotriva lui Douglas (sunt sute si mii de alte exemple)…dacat printr-o pregatire deficienta la situatii probabile generatoare de stress-ul… Primul caz este un exemplu perfect de stress impus de adversar, al 2-lea de stress auto-generat atunci cand lucrurile nu mergeau cum si-a dorit. In primul caz Bute ar fi trebuit sa faca sparing cu parteneri de categorie mai mare cu alonja si lovituri puternice, in al 2-lea Tyson ar fi trebuit indemnat la sparinguri intense care sa dureze mai mult de 8 reprize si mai ales sa fie pregatit psihic pentru a face fata unui adversar rezistent. Importanta unei astfel de abordari de mult recomandate de specialisti nu se reflecta intodeauna in procesul de pregatire al sportivului, iar alteori, inca si mai grav, nici chiar in momentul acompanierii sale in competitie…

Dintre toate calitatile atletice cea mai afectata de stress-ul sub toate formele sale (fiziologic/ biochimic, psiho-afectiv, mecanic, etc.) sunt cele care se asociaza notiunii si calitatii de „viteza” – reactii si reflexe,  forta exploziva, etc –  si componentelor sale (nervoasa si musculara), adica exact cea care va face diferenta in competitie…. caci in cazul disciplinelor de anduranta suportul energetic si fiziologic sunt diferite si de alta natura efectele inhibitorii ale diversilor factori de stress afectand mai putin randamentul efortului… De aceea nu prea cred in competentele alergatorilor/alergatoarelor de distante lungi, mai ales daca sunt si blonzi sau blonde… Mai glumim si noi ca deh, articol lung.

Vom continua sa fim critici (adica „rai”)… Daca sunt banalitati am fi curiosi sa aflam care este ponderea pregatirii situatiilor defensive in scrima. chiar daca tragatorul in atac este favorizat de maniera de punctare, cati dintre scrimerii nostri (cel putin cei fara alonja) dau importanta momentului defensiv dincolo de ideea parada riposta.. Mai explicit sub asalt cum stam cu deplasarea inapoi in conditii de echilibru perfect, coordonare, luciditate (analiza, procesare, decizie… chiar si „reflexa”… mai ales reflexa) si reactivitate asociata cu precizie. Aici nu vorbim despre campioni, ci despre structura antrenamentului si despre formarea acestor deprinderi/competente la toti sportivii.

Vorbim despre o „invatare totala”; de la procese cognitive, psiho-motorii avand ca finalitate directa maiestria tehnico-tactica in disciplina pe care o practica, pana la experimentarea tuturor tipurilor de situatii tactice, emotii si gestiunea lor, si mai departe inca, pana la autonomia completa a sportivului care trebuie incurajat, invatat si ghidat cum sa observe, sa analizeze/interpreteze toti indicatorii si toate mecansimele in relatie de propriul organism (senzatii), mediul inconjurator, competitie si prestatiile/performantele realizate… Daca se poate cat mai curios, pasionat dar si rational si documentat cu putinta, cu atat mai bine…… va urma (!)… cu ponturi practice in bonus 😉

– O-O Flo –

Link-uri si referinte
Vargas barred from drinking Gatorade during fight
– Goldfinch, J., Mc Naughton, L.R., & Davies, P. (1988). Bicarbonate ingestion and its effects upon 400-m racing time. European Journal of Applied Physiology and Occupational Physiology, 57, 45-48.
– Heigenhauser, G. & Jones, N.L. (1991) Bicarbonate loading. In D. Lamb & M. Williams (Eds.) Ergogenics:enhancement of performance in exercise and sport. (pp.183-212). Dubuque, Iowa: Brown & Benchmark.
– Jones, N., Sutton, J.R., Taylor, R., & Toews, C.J. (1977). Effect of pH on cardiorespiratory and metabolic responses to exercise. Journal of Applied Physiology, 43, 959-964.

 

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: