Sportlogic

SAMOA vs FIJI sau expresia pura a „filozofiei” jocului de rugby… sau de ce il uraste Flo pe Heineke Meyer (I)

In Blog on Iulie 28, 2015 at 1:28 PM

Invitatie la lectura si reflectie dupa vizionarea acestui meci pentru ca este ilustrarea aproape perfecta a celor expuse in articol de fata ca va „dezvaluie”, mai degraba incearca sa explice  secretele rugby-ului total, frumos/spectaculos… si performant. Este mai simplu decat unii si-ar fi putut inchipui… „Ingredientele” sunt la indemana oricui :

Weekend-ul trecut [sa notam data pentru posteritate 🙂 25.07.2015] am asistat la un „comme d’habitude” incendiar Africa de Sud -Noua Zeelanda. Clash-urile dintre acesti titani ai planetei, desi asteptate cu sufletul la gura de catre toti cei cu inima ovala (Florin Caruceru dixit)  nu mai sunt demult surpriza, ci de multe ori un fel de referinta istorica a anilor respectivi. Attfel spus daca intr-un an secetos aveti un campionat infect, un Turneu al celor 6 Natiuni trist si monoton, raman intalnirile celor doua superputeri pentru a va salva credinta in rugby, oricare va fi rezultatul, chiar si atunci cand arbitrul ii fura ca in codru pe sudafi. Oricum pe sudafi toti ii fura – aur, diamante, etc.  – de ce nu i-ar fura si la rugby.

… Si totusi… Asa cum ne-am zbatut ani de zile sa amintim unora valorea internationala si particulara a rugby-ului sud-african, tot asa am uitat sa subliniem dimensiunea sublima aproape transcedental-mistica a jocului practicat de insularii „mai mici”. Ratiunile aproape unanime pentru fanii rugby-ului din toate colturile lumii pentru care cei din Pacific sunt cumva ignorati, desi acceptati la nivel mondial ca valori sigure ale sportului nostru, atat ca natiuni cat si jucatorii la nivel individual sunt multiple si de cele mai multe ori superificiale. Simplifcand am putea invoca statutul de foste colonii, faptul ca sunt” ciocolatii” fiindca da, rugby-ul este omenesc si deci nu poate scapa de imperfectiunea noastra, tatuati, poate pentru ca poarta casti in urechi si le place viata… , altfel cum si-ar permite cluburile franceze sa sugereze jucatorilor din aceste tari sa renunte la convocarile nationalei in vederea RWC.

A devenit un fel de pleonasm sa anunti ca Tonganii, Samoanii sau Fijienii sunt jucatori extraordinari pentru ca sunt atat de multi care rup norma incat „revelatia s-a stins, devenind banalitate, si cu toate acestea,  chiar si in tarile cu o cultura rugbistica solida, se pare ca adevaratele calitati ale jocului practicat de acestia sunt absolut ignorate. Iata un indicator simplu; toate natiunile majore ale lumii care au campionate profesioniste puternice se bat sa puna mana pe cei mai buni jucatori din tarile respective. Acestia cu timpul devin referinte in cluburile lor de adoptie… Publicul se ataseaza si ii adora, cluburile profita din plin de talentul lor, ei furnizeaza performante impresionante in competitiile intercluburi, dar nu am auzit nicicodata ca un astfel de element sa fie desemnat cel mai bun jucator al anului sau hai, macar cel mai bun strain decat daca originar din insule fiind, are si trecut in fisa sa de stare civila o nationalalitate „respectabila”, de regula Noua Zeelanda. A cui e vina!? Cu siguranta nu a lor, iar situatia se reflecta si in salarii. Toate lumea stie despre Lomu, Umaga, Sivivatu, Rokocoko sau dintre cei noi i-am putea pomeni pe Julian Saveea, Tomani, Speight, auzim mereu balade despre glorii apuse si vedete in devenire adoptate in tarile in care au emigrat, dar foarte putin veti au auzi vorbindu-se despre Rupeni Caucaunibuca, decat in meciuri atunci cand pune mana pe minge si mai asasiseneaza impresiile unora sau altora despre ei insisi, in opinia noastra poate cea mai letala aripa din istoria rugby union. Sau ca sa venim cu un exemplu mai recent, Nemani Nadolo, fijianul de la Crusaders care afiseaza la statistici de superioare referintei consacrate Jonah Lomu si evident un nivel de complexitate net superior in joc in condtiile in care concurenta si opozitia este clar mult mai acerba in comparatie cu „perioada Lomu”… Altfel spus este de cateva ori mai greu sa fii Saveea sau Nadolo in zilele noastre, decat Lomu in anii 90, in plus baietii astia se apara, paseaza, suteaza, evita, etc. Cat despre Rupeni, avem convingerea ca putea asigura orice pozitie incepand cu 6 si terminand cu 15 sau mai pe scurt, ilustreaza perfect notiunea de POLIVALENTA. De altfel sfarsitul de cariera l-a adus in pozitia de 13… Rupeni a facut asta timp de 15 ani, multe aplauze live, putine si efemere in cronicile meciurilor, dar niciodata o recunoastere oficiala din partea unei federatii sau a forului international… Sa ne scuze Brian Habana si alti mari jucatori care au fost rasplatiti pentru meritele lor, dar in locul lor am fi facut o cheta pentru un trofeu si i l-am fi oferit fijianului de pe alta planeta, care facea ca o incercare personala de 80m sa para joc de glezne, atat de usor incat parca ne priva pana si de suspansul  fazei, excitatia  incertitudinii si savoarea efortului, desi nu stiam niciodata cum urma sa „rezolve” situatia, nelasandu-ne parca timp sa ne punem intrebari sau sa  ne formulam asteptari despre ceea ce urma sa se intample, dand cu sec la orice chemare, si care de-a lungul anilor a batut parinteste la fundulet pe toate legendele si vedetele in devenire din epoca sa, doar asa ca o pilda pentru fani, colegi, tehnicieni, „specialisti” si forurile rugbistice…. Pentru ca daca Jonah a fost primul, atunci Rupeni a fost SINGURUL… Niciunul dintre adeversarii sai directi sai indirecti nu a scapat „nevatamat”, fara sa-si ia lectia de rugby si daca batea bine 100 de kile, nimeni nu poate spune ca a simtit gustul sangelui din cauza sa… ci doar cel al umilintei. Rupeni era la propriu un munte de calitati atletice si finete.  Nu am auzit nicicand un studiu fie si la nivel de comentariu tele despre o faza produsa de el, in timp ce orice danteluta produsa de rasfatatii comentatorilor era disecata in fel si chip – de ala „Boumfaaa!” lui Justin Masrhall, pana la analiza biomecanica a gesturilor de catre ceilalti… Actiunile lui Caucaunibuca nu permiteau nici o analiza pentru ca erau „inexplicabile” si miraculoase pana la absurd si totul se intampla atat de repede si neprevazut… dar s-ar fi putut totusi face un efort la relaurea cu incetinitorul, insa nu… Auzeam doar atat – EXTRAORDINAR! si urma explicatia / analiza de laborator a unei pase data cu 5″ inainte de vreun coleg, altui coleg care in cele din urma ajungea sa transmita mingea Fijianului…YOU BLOODY FUCKERSI!

… Dar acest articol NU este pentru a face justitie sau aduce recunoasteri „postume” celor nedreptatiti de soarta, cat despre a atrage atentia asupra unor calitati colective si „nevazute” ale insularilor, desi predicate in scoli sau pomenite de toata lumea…in vorbe, dar in emisfera noastra aproape nicicand  promovate si traduse in joc. Poate ca singurii care au facut rezistenta si aparat biblia cu pretul infrangerilor frustrante si glorioase in Nord au fost galezii si scotienii in perioada lor romantica. Dupa ani de conceptualizari bidon, incepem sa vedem manifestari punctuale la irlandezi… si ceva mai pregnante la natiunile tinere din rugby-ul mondial, valorile ascendente – SUA si Georgia… pentru ca cei din Canada, cu state mai vechi de servicii, au avut deja timp sa se lasa pacaliti si asta se vede deja in jocul lor, dar..,  nu par inca pierduti pentru „cauza”. In Franta cluburile pro au inteles „secretul” si propun de vreo 3 ani un mix savant de gestiune intre „scoala nationala sau nordica de carote” si „pure rugby” delegat individualitatilor recrutate in acest scop… Bine si atat decat deloc. In treacat fie spus se fac recrutari speciale in acest sens, in care nu este vizat un anume jucator, ci cel care poate exprima prin calitatile sale o atitudine asteptata si impusa de o cerinta, nu tactica cat a unor principii fundamentale.  Spre exemplu la Toulon pentru experienta si imagine il aducem pe Habana, candva tributar si el acestor principii, calitati care i-au adus gloria pe care o merita, dar de la care a derogat prin a sfarsi plafonandu-se (varsta, accidentari, sulfeala de vulpe batrana), in timp ce pentru a acoperi nevoile de baza sunt adusi „necunoscuti”precum David Smith care sa faca munca asa cum principiile de joc o cer.  In Emisfera de Sud, alaturi de insulari raman japonezii si Africa de Sud care prin consevatorismul lor incearca sa apere frumusetile rugby-ului si poate de aia i urasc atat de tare pe cei ca Heineke Meyer, ultimul dintr-o linie de „ingineri” faimosi care incearca sa distruga spirutul pur al jocului. Cat despre Australieni, ei sunt de fapt cei care au nascocit si incurajat „erezia”, pe cand cei din Noua Zeelanda (candva curati) au inteles perfect miza si au dus religia pana la nivel de stiinta… unde inevitabil au avut grija sa asasineze fair-play-ul si sa adauge viciul… Dar sa vedem despre ce este vorba?

Incepusem sa vorbim deci despre clash-ul titanilor, insa iubitorii rugby-ului si presa au trecut total sub tacere capul de afis al saptamanii (cel putin in opinia noastra), Samoa – Fidji… Transmisia a inceput cu urmatorul avertisment din partea comentatorilor „There will be a blood bath”… Va fi o baie de sange… iar in timpul meciullui am auzit „colisions”, „rugby champagne”, „fantastic game”, pentru a incheia reprezentatia cu „thank you boys for this beautiful amazing rugby”…. Da. au fost de toate, la un ritm si viteza fulminante, fara nici un o accidentare si nici un cartonas, fara nici o incaierare, fara jucatori care sa plonjeze peste marcatorul de eseuri ca sa ecraneze camerele de luat vederi sau vederea arbitrului, cu foarte putine lovituri de pedeapsa, si acelea din greseli minore cauzate de ritmul impus si asumat cu orice pret, mai nimic raportat la volumul de joc, fara drame si tragedii „grecesti”, pana la ultima picatura de energie. Nu am vazut o picatura de sange, o entorsa, o comotie, o lovitura vicioasa… doar „a punishement” din cauza vitezei :)))… Mine zambitoare, nici urma de incrancenare pe fetele jucatorilor, numai un zambet toti sau preocupati sa recupereze… La sfarsit toate chipurile erau contorsionate de epuizare. Un meci in care arbitrul „nici macar nu a contat”… un american cred J.P.Doyle – EXCEPTIONAL! Nici nu ai cum sa nu fii altfel cu ultimii gardieni ai templului, cele cateva natiuni fidele si loiale valorilor si doctrinei codului din Union pe care o respecta ca pe Sfanta Scriptura… IN CUVINTE MULT MAI SIMPLE SI FARA EXERCITII JURNALISTE BOMBASTICE ,  ATENTI SI RESPECTUOSI PANA LA VIRGULA CU PRINCIPIILE SI REGULILE FUNDAMENTALE ALE JOCULUI:
– A AVANSA – fiecare jucator avanseaza sau incearca si se pare ca isi face din aceasta lege o datorie de onoare… aproape ca nu exista faza sau moment/secventa de joc in care purtatorul de balon sa nu provoace liniile defensive oricare ar fi situatia tactica cu intentia vadita de a gasi un culoar de trecere si nu izbindu-se in adevsar pentru statul in picioare este obositor; fiecare individ isi aduce aportul in in efortul colectiv de a inainta fortand cativa metri in plus – faimosul one more step este aproape o misiune/porunca sfanta;
– CONSERVARE si CONTINUITATE IN MISCARE (IMPORTANT) – fara suturi si debarasari de balon, fara griji tactice, dar cu datoria suportului permanent cu pretul oricarui risc sau efort
– NEPERECULOZITATE – intr-o meci cu un ritm de desfasurare halucinant, in care protagonistii practic nici macar nu ne lasa timp sa savuram, nu mai spunem sa intelegm momentul, in care nici o provocare fizica nu este refuzata, toti jucatorii isi detoneaza fara menajamente adversarii intr-un respect total fata de acestia (procedee impecabile, zone de impact „sigure”, etc.), fata de coechipieri si fata de sipiritul jocului, eliberand mingea imediat si foarte curat mingea, placheaza si curata spontanele REGULAMENTAR, coliziuni de meterotiti iesiti de pe orbita, fara oameni luati in aer, fara degete in ochi, fara pumni, calcaturi, genunchi pe piept sau in coaste, coate in gat, nu vezi o cravata si per total mai ales nu vezi medicul intrand pe teren…. NO GLADIATOR BULL-SHIT, just a game… dar cu toata generozitatea de care sunt capabili si mai departe si stim ca au din belsug, parca fara instinct de conservare, increzatori in ei, in reguli si in loialitatea adversarilor… Ei bine cand aceste natiuni joaca cu europeni, situatia se schimba.
– respecta efortul adversarului; fara off-side-uri, fara gramezi daramate si refacute la nesfarsit, fara impingeri in piezis… fara nici o cioranie sau josnicie… fara oameni pierduti, maini sau talonaje cu mana in spontane, fara baloane blocate, etc…. ADICA TOT UN PRINCIPIU FUNDAMENTAL AL JOCULUI  SI ANUME RESPECTUL TOTAL AL DATORIILOR SI DREPTURILOR JUCATORILOR care se adauaga celorlalte principii – A AVANSA, CEL AL CONTINUITATII SI NEPERICULOZITATII – CARE PENTRU MULTI ANTRENORI SAU ARBITRI REPREZINTA DOAR UN SET DE INTREBARI SI RASPUNSURI PENSTRU A-SI LUA LICENTA, CAND ELE  SUNT DE FAPT „SECRETUL” DEZVOLTARII JUCATORILOR SI IMPLICIT AL PERFORMANTEI SPORTIVE CU CONDITIA CA CEI MULTI SA INTELEAGA SENSUL ACESTOR NOTIUNI.. Nu este nevoie de poezii de genul proiect de joc, referentialul comun; incurajeaza elevul sa respecte regulile si principiile fundamentale, nu pentru ca ar risca o sanctiune, ci pentru ca asa se joaca rugby, respecta-le drepturile, chiar si acela de a gresi fara a fi schimbat, injurat, umilit…. si atat REFERENTIALUL COMUM, cat si  PROIECTUL DE JOC, SE VOR DESENA SINGURE. MAI MULT SE VOR IMPLEMENTA SI VOR APAREA DE LA SINE. Sa-ti tot dai copiii la rugby… Stim nu pare credibil, dar incercati si veti vedea.

(va urma) – O-O Flo –

Anunțuri
  1. […] nu ati citit partea intaia a acestui articol – SAMOA vs FIJI sau expresia pura a „filozofiei” jocului de rugby… sau de ce il uraste Flo pe He…– va fi greu sa intelegeti despre ce este vorba… Si mai ales daca nu ativizionat meciul […]

  2. Foarte interesant, dar pare un pic extrema afirmatia ”mereu furata” cu privire la nationala sud africana. Sintagma ”singuri impotriva tuturor” e un slogan de marketing al maselor, nu o afirmatie realista.

    • evident este o impresie/senzatie personala… deci subiectiva; asta nu o face neaparat falsa….cand spun mereu ma refer la meciurile impotriva NZ (si cu Anglia), nu si la restul partidelor pe care le disputa. de altfel nu sunt singurii care o patesc cu NZ… pentru a rezuma cred ca SA incepe meciurile cu cele 2 natiuni cu un oarecare handicap

  3. […] Zealand – Australia – South Africa, which they brought, and with him a few years in Argentina. Oceania – Fiji, Samoa and Tonga forms the groups separately, which, however, migrate through force of […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: