Sportlogic

Archive for August 2015|Monthly archive page

Cum asa, dupa Everest chiar nimica!!!… nici macar ceva, acolo, de pus pe o masea!?

In Blog on August 5, 2015 at 1:46 PM

Emil Zatopek spunea – Un atlet nu poate alerga cu buzunarele pline de bani (N.A. – evident l-ar ingreuna). El trebuie sa alerge cu inima plina de sperante si mintea (sufletul…in interpretarea noastra) plina de vise”.

emil_zatopek

Intr-o maniera ceva mai „impopotonata”,  Gabi Szabo la randul ei ne adormea intr-un discurs sforaitor despre vise, despre „Everestul fiecaruia”, uitand ca intr-un trecut nu foarte apropiat mai avea putin si era gata sa refuze sa alerge pentru Romania pentru ca nu era „platita suficient” :)))), ba chiar avea pitita in inima, suflet si gandire ideea de a renunta la cetatenia romana.  What a blondie!!! Nicaieri in lume poporul si politicienii nu ar fi uitat o astfel de atitudine, doar la noi niste papagali strategi si-au putut imagina ca, imitand exemplul predecesorilor, o blonda in guvern ar putea da bine… Mai ales daca este si in antiteza perfecta cu celelalte consoarte din poltica romaneasca (ochi migdalati si epiglota jucausa); Gabi Szabo a muncit pe rupte, a platit cu sange si sudoare toate realizarile sale… TOATA ADMIRATIA… PENTRU ATUNCI!… NU STIM DACA SI RESPECTUL!?

In materialul video de mai sus aveti ocazia sa va lasati cuceriti de discursul doamnei Ministru, despre care as putea scrie un mic tom… INCREDIBIL. Numai lucruri pline de sens, dar si putina cruzime sadica mascata sub forma unei doze de realism condescendent menit sa sublinieze delimitarea de demagogia clasei politice din care face parte. Remarcam ca muntele este pomenit cumva nostalgic si la trecut, asa cum sta bine celor retrasi din competitie, nu-i asa!?… Distingem si putina cruzime care poate semana foarte usor incertitudine si descuraja pe cei care vor indrazni sa viseze, ca sa nu mai spunem despre parinti. Pentru ca doamna ministru ca orice roman cocotat in copac nu stie ca fiecare individ, odata cu varsta si schimbarea rolului/functiei sociala are sau ar trebui sa aiba „UN NOU EVEREST”…. Metaforic vorbind pentru ca de cele mai multe ori noua „provocare” nu este decat coborarea din copac si revenirea cu picioarele pe Pamant.  Sau poate ca cei care au ajuns acolo nu mai trebuie numiti in functii cu RASPUNDERE fiindca Everestul le-a luat tot… si rusinea si bunul simt!?… Daca nu mai au resurse pentru noi, muritorii de rand, atunci sa-i lasam pe cei care mai vor sau inca mai pot!

… Astazi la aproape 6 ani de putere, nu avem nimic nou in sportul romanesc sau in miscarea sportiva, nici macar faimoasa lege promisa – (nu ca ar fi fost nevoie; in Romania singurul lucru care trebuie scgimbat este atitudinea) – decat visul de a turna niste ciment si beton pentru niste baze justificate de nevoia de a cheltui cu organizarea unor competitii sportive internationale fara nici un beneficiu sau alta ratiune care ar putea servi nevoilor societatii romanesti moderne… Si la care punem pariu ca focurile de artificii vor face sa paleasca lumea de invidie… sau  consola cat de cat romanul cu faimoasa si stupida revelatie la moda zilele astea „deci se poate!!”… Cum sa nu!? Dat foc banilor este specialitatea noastra; la fel ca si BMW-ul somerului cu frigiderul gol si restante la intretinere.   Sper ca binevoitorii sa se abtina de la comentarii… Dar ca sa sufocam orice tentativa din fasa; cu banii pe un stadion polivalent, multifunctional, modern s-ar putea construi cel putin 400 de baze sportive scolare decente si recicla toti profii… dar cine ar vrea sa distribuie sansele si bogatia celor din jur!?…Evident „recicla” in sensul perfectionarii lor si NU cel al aruncarii la gunoi.

____________________

Spuneam ca in sfarsit, acum avem si traducerea in romana la chineza pe care o vorbim atat pe paginile FaceBook cat si in anturaj… Din pacate nici cei foarte apropiati nu inteleg; unii sunt chiar incapabili sa rationeze dincolo de condtia unui babuin avid de o banana. Ei numesc asta pragmatism. Stim ca fiecare are propria cultura si ca astfel de reflectii pot fi valabile intr-o tara si total absurde intr-alta… Piramida nevoilor o cunoaste toata lumea… Felul in care ne miscam pe ea face deosebirea inte noi si cei sarmani sau needucati. Nimeni nu cere nimanui sa dea ce nu are, ci doar sa uite putin de gamela si sa priveasca in jur.  Foarte multi dintre compatrioti, chiar si milionari, ajunsi, blindati fiind… au ramas cu retina lipita pe blidul cu sarmale… In sfarsit, spuneam, „faptul divers” imi ofera iata sansa acestei ” treduceri” – un articol aparut in „www.Gandul.info” (o fituica digitala infecta) – Acest şef a majorat salariile tuturor angajaţilor la o sumă impresionantă. Apoi a avut şocul vieţii lui

…sau  surpriza unui american, produsul unei societati ultraliberale, pragmatice si „competitive”… Daca pana si unii dintre ei au inteles ca banii reprezinta doar rasplata muncii depuse si NU trebuie sa constituie sub nici o forma un factor de motivare, adica mobilul eforturilor nostre… atunci sunt nerabdator sa urmam „modelul american”… Sa NU ne grabim totusi… In mare stim cu totii, dar uitam mereu ca „Da(!), banii nu aduc fericirea!”

Din pacate, in Romania si in special in lumea sportului profesionist astfel de puncte de vedere par irealiste, idealiste; chineza pentru majoritatea semenilor si sportivilor nostri… Banii sunt un mijloc de care are nevoie toata lumea, dar NU pot constitui un factor de motivare, ci doar o evaluare/cuantificare a valorii sportive a atletului care, inainte de a cere si revendica, trebuie sa dea, sa demonstreze, sa-si certifice valoarea pretinsa. Chiar si asa, la o analiza profunda a situatiilor, nevoile exprimate (sau NU) dezvaluie motivatii uneori infantile… Iar atunci cand este cazul nu mai suntem in zona nevoilor, decentei, ci de cele mai multe ori in cea a capriciilor de tot felul. Nu credeti, uitati-va ce fac fotbalisitii cu o prima de transfer grasa.  Nu pot sa inteleg cum un articol cumparat dintr-un butic te poate ajuta sa fii mai fericit… Sa te simti mai bine da, mai in largul tau, mai increzator… sigur, dar de acolo pana ca puterea de cumparare sa devina motorul alegerilor, actiunilor si fericirii personale, este drum lung. Pana la urma insa nu este treaba noastra, este banul lor, sa faca ce vor cu el. Mai grav insa este atunci cand vorbim despre „diriginti”, despre politicienii sportului, despre banul public; despre cei  pentru care banul este sinonim cu „secretul” performantei in sport, care nu inceteaza sa se lamenteze si care atunci cand sunt angajati pentru prima oara in federatii se prezinta la servici intr-un Oltcit, iar dupa 5 ani de „meserie” inca mai tipa dupa bani, revendicand monopolul pasiunii si sacrificiilor pentru sport, doar ca mai nou fac naveta la serviciu cu un Q7… Tot acest chin doar pentru 1500 de lei /luna… Alooo Codruta!..

Marea majoritate a oamenilor de sport nu fac parte din categoria discutata mai sus; evident, de unde atata intr-o tara in care miscarea sportiva este pe cale de disparitie, iar industria sportului quasi-inexistenta! Unii,  jucatori si antrenori, se simt ca niste mici „eroi de zi cu zi”. altii chiar sunt, dar ATENTIE, cel care gandeste asa despre el si activitatea sa si-a ratat profesia… Sansa de a trai si te bucura de pasiunea ta este fara de pret – un privilegiu, aproape fericirea suprema… Si nu toti care au acest noroc se imbolnavesc de diabet sau de nervi…  In Romania exista si exemple de reusita; rare dar exista. Cazul Halep este absolut edificator si numai pentru asta, facand abstractie de performantele sale, nu putem decat sa ne scoatem palaria in fata acestei fete care a intreprins absolut totul pentru a-si vedea visul implinit. Din acest motiv ne-am manifestat circumspecti si critici in momentul incheierii parteneriatului cu Ion Tiriac pe care lumea se incapataneaza sa-l perceapa ca pe un guru si mecena al sporturilor… de teama ca prezenta sa va altera dimensiunea pasionala a gandirii si parcursului Simonei. Ne temeam pentru ca nu am reusit inca sa ne explicam cum de atata expertiza, influenta si putere financiara care impreuna au facut si desfacut culisele sportului romanesc in ultimii 25 de ani, NU am vazut nici o schimbare majora, mai putin baza de la Izvorani … Sau poate ca avea mainile legate… Cine stie cum bat vanturile acolo sus in stratosfera, dar nu este frumos nici chiar asa pe fata. Simona nu este caprioara a carui cap sa atarne impaiat in selonul de trofee al unui vanator visceral.  Dupa razboi…multi binevoitori se arata. Nu avem nimic impotriva asocierii, doar ca trebuie inteleasa/prezentata ca pe o colaborare comerciala si nu o interventie de care Halep avea nevoie pentru a i se deschide calea catre… Everest… Simona era deja pe munte, hotarata sa mearga cat o vor tine puterile. Credem ca putini realizeaza, dincolo de superficialitatea faptului divers, drama sacrificilui de a-ti amputa propriul corp pentru a-ti atinge scopul… Este ca si cum ai renunta la tine pentru ca „muntele” vrea asta. Nu as fi facut niciodata asa ceva si aici intervine diferenta intre cei care reusesc si cei care se poticnesc, in disponibilitatea  fata de ideea sacrificiului, grandoarea viselor si generozitatea sufletului… Este Zatopek!  Personal, intodeauna am vazut natura ca pe creatorul perfect, inteleptul si oranduitorul suprem al existentei noastre. Este ca si cum Bolt ar renunta la umatate din madular pentru ca l-ar jena in momentul startului…. Asta a fost o gluma (proasta poate, scuze!), dar mi se pare un exemplu pe masura sacrificiului tenismenei.

Pe de alta parte oricat de juste are fi vorbele fostului mare campion, la discursul Gabrielei Szabo vom spune „pas”, dupa vise si Everest exista o viata… Pentru unii linistea razboinicului, pentru altii poate Luna sau planeta Marte si pentru cei mai multi nevoi, probleme si alte prapastii. O astfel de gandire nu poate justifica in nici un fel precaritatea sportivilor de inalt nivel; campioni mondiali remunerati cu 1500 de lei pe luna sau mai putin… Suntem siguri ca nici EZ nu s-a gandit la asa ceva. Sportivii la randul lor trebuie sa inteleaga limitarea resurselor si ca astfel de situatii NU trebuie sa constituie un impediment pentru motivatia lor – antrenament si performanta… Au mereu optiunea schimbarii de club sau nationalitatii (daca pot, daca nu pot atunci… „ghinion de nesansa”), este alegerea fiecaruia, dar nu pot fi acceptate nici o forma de santaj si negocieri de pe astfel de pozitii…  Absenta banilor nu poate reprezenta o scuza pentru mediocritate… la fel cum nici Everestul, nu poate fi consolarea unei vieti „ratate” mai tarziu. Atentie o existenta modesta nu este o ratare sau un esec, privirea celor din jur insa o poate face resimtita ca atare. Nu castigi destul sau nu esti multumit cu ce ai, iti schimbi meseria, asa cum au facut-o atatia sportivi promitatori care au luat decizii lucide… Dar NU continui sa te pacalesti pe tine insuti si pe cei care cred in tine, eventual pentru ca nu stii sa faci altceva…

… Pana la urma NU este vina lor pentru ca nici macar aici Doamna Ministru nu a intreprins nimic… In ciuda discursului, realizarile sale nu au vizat mai departe decat suplimentarea si furnizarea grijulie a ratiei de banane. Nu stim a cui este vina; a politicienilor sau a celor „flamanzi”. Nimic facut insa pentru cei care au visat si care dintr-un motiv oarecare nu au putut sa ajunga acolo unde si-au propus… Nici macar un regim de asigurari adecvat.. Sau asta nu intra in sarcinile unui ministru!? Evident ca da si o spunem pentru a demonstra ca discursul nostru nu este doar critic, nihilist si lipsit de continut, ci ca Gabi Szabo ca ministru a fost doar o blonda care si-a lasat naibii Everestul… Cu valul pe care l-a prins, popularitatea si sprijinul pe care l-a avut ar fi putut sa mute muntii… Dar nu, a preferat sa fie pusculita unor puteri „oculte”. Dupa minister de unde sunt sigur ca abia asteapta sa scape, este o functie care cere o doza de responsabilitate si altruism, o asteapta o cale netezita de cumintenie si rictusuri false si pretentioase pe un traseu de munte initiatic marcat… Olimpul – mai inalt decat Everestul, daca nu stiati…  Acum am inteles ca Szabo a avut intodeauna un munte in cap, doar ca se numea altfel… Daca nu se poate, va ramane mereu deschisa usa unei federatii, ceva acolo de pus pe o masea, internationala, nationala, ce mai conteaza… atata vreme cat ramanem in carti.

…Da Gabriela, un sportiv poate esua nu numai din cauza lipsei calitatilor necesare pentru a performa… Mai este nevoie si de noroc sau de o intalnire norocoasa, de confort psihic, de siguranta faptului ca o ruptura de menisc nu te va condamna la foame 6 luni; un accident poate oricand destrama visele celor mai indrazneti…. Uite „el” spre exemplu ti-ar fi putut curma cariera prematur… Sau tu pe a lui, dar ati avut amandoi NOROC. Stim cu totii ca in drum spre Everest mai sunt si gropi… (asta cu bataie lunga… prag olimpic… si din nou cu bataie lunga 😉 ), totul este sa nu calci in ele. Ideea de baza este ca uneori trebuie foarte putin ca soarta cuiva sa basculeze din varful muntelui in fundul prapastiei, iar ca sa ne protejam cat de cat avem pentru asta ASIGURARILE… Dar credem ca ministra le stie mai bine decat noi, doar ca le-a uitat, fiindca deh, e greu de acolo de sus, fie ca-i copac… sau munte.

Dar cu cei „fara calitati” ce facem (?), pentru ca Ministerul Gabrielei se mai cheama si al TINERETULUI… Ei bine, mai nimic!… Nici chiar pentru cei care au ajuns acolo unde si-au propus, nimic pentru a le usura reconversia profesionala fostilor sportivi, toti condamnati la un evantai extrem de restrans de posibilitati – prof de sport, antrenor sau membru de partid… Pentru cei mai norocosi (in sensul de dotati), merge si batausi sau „interlopi”.. Zau daca nu; cel mai bun exemplu de indivizi lucizi si cu picioarele pe pamant. Spunem asta gandindu-ne ca o sansa sociala ar ajuta la motivatie sau ar fi o grija mai putin pentru potentialul performer!, dar din pacate, dupa 6 ani de selfie-uri toate au ramas asa cum le stim; un bac pentru prosti si facultatea cu spaga de rigoare… Exista si exceptii.. II ADMIRAM SI FELICITAM!

Sportul romanesc continua sa reziste dupa ’89 incoace datorita unor personaje (nu cred ca exagerez daca i-as numi personalitati) care au inteles ca vocatia este calea implinirii, iar implinirea nu are pret. Sportivi si sportive precum Tiberiu Dolniceanu (ani la rand remunerat cu +/- 500 de RON pe luna – sper sa nu rada nimeni… RESPECT TIBI!) care nu a coborat garda intr-un sport in care perspectiva castigurilor financiare este mai mult decat vaga, tipi ca Marian Dragulescu, Branza si colegele, Alin Moldoveanu si toti ceilalti… au salvat onoarea tricolora calcata in picioare de saracie, coruptie si impostura.  Nici unul dintre polurile de performanta care au rezistat nu datoreaza longevitatea si rezultatele lor unor meceni precum Tiriac sau salvatori providentiali precum Alin Petrache. Ei nu au facut MAI NIMIC nici pentru sportul de performanata, nici pentru cel de masa si nici macar pentru cei care au adus bucurie natiunii, dar mai putin norocosi decat ei… sau mai putin inzestrati cu calitati de „alpinistii” de meserie… Si cand spunem ceva, nu ne referim la cash, ci binenteles la crearea unui cadru (independent de vointa eminentelor lor) care sa asigure oportunitati o pentru sansa sociala echitabila. Toate realizari sunt rezultatul talentului si eforturilor sportivilor si  al unor antrenori de geniu. Impreuna au aceeasi caracteristica definitorie – PASIUNEA!…  si nicidecum statul de plata.

Meritul unora dintre putinii „manageri” (pe cei mai multi nu-i cunoastem) a fost ca au resusit sa transmita, sa cultive sau sa recunoasca calitatea cea mai de pret a perfomerilor nostri – DIN NOU PASIUNEA SI INCREDEREA CA VISUL POATE SA DEVINA REALITATE, NU CONTEAZA DACA BOGAT, SARAC, ECHIPAT DUPA ULTIMUL RACNET SAU DESCULT!

Discursul nu face apologia saraciei campionilor, ci explica importanta educatiei , perspectiva de abordare a sectorului performanata si prioritizare factorilor de care ea depinde. Avem si cunoastem exemple cu nemiluita, dar vom ramane la noi in tara… Pentru o Romanie mai desteapta, valabil si pentru sportivi cara au nevoie de o sansa reala de reconversie care este primul pas spre egalitatea de sanse; mai simplu educatie adaptata nevoilor si problematicilor cu care se vor confrunta mai tarziu…. Sau, de ce nu, chiar si posibilitatea de urma si alte studii decat cele din filiera sport fara a-si compromite cariera sportiva. Nu diurna si indemnizatiile de merit, nu sansa obtinerii unei diplome „usoare” in domeniul sportului, nu ofertele politice, nu joburile in federatii si ministere, nu notele si doctoratele bidon, ci competentele profesionale reale in toate domeniile care i-ar putea interesa sunt calea ce trebuie urmata pentru a putea schimba mentalitatea colectiva si atitudinea fata de „sport” in Romania postdecembrista! Reflectia este valabila la toate categoriile de varsta si pentru toate tipurile de studii; la nivel scolar invatamantul /educatia vor trebui sa inetegreze altfel / diferit educatia fizica si atentie SPORTUL (seamana. dar nu-s la fel oricat de surprinsi ar putea fi unii), in universitati si chiar la locul de munca…. Toate instrumentele sunt acolo, pana si cadrul legislativ intr-o oarecare masura, toate de ochii lumii, neexploatate, minimizate, ignorate, sabotate tocmai de cei care le-au elaborat si implementat… sufocate de masuri birocratice inutile, menite sa confere greutate cuvantului, semnaturii si asa-zisei expertize unor „chemati” lipsiti de vocatia misiunii asumate, mereu cu o agenda meschina….

–  O-O Flo –

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: