Sportlogic

Archive for Septembrie 2015|Monthly archive page

Franta – Romania… ne-au facut acordeon

In Blog, Comunitate, Ganduri on Septembrie 28, 2015 at 12:28 PM

Era sa o intitulez ANALIZA MECIULUI, dar de fapt este CONFIRMAREA ANALIZEI FACUTE INAINTEA MECIULUI (ce sa-i faci… asta-i Mozart)

Nu am devenit lenes, dar m-am saturat sa scriu aceleasi lucruri… o iau insa ca pe o datorie de „cetatean” 😀

… Intr-un scenariu asteptat de toata lumea isi incep cei de la l’Equipe povestea, Franta blah blah blah. Scenariu asteptat, dar nu foarte precis.

Am sa incep prin a remarca ca atat Marc Lievremont cat si PSA au subliniat faptul ca Romania a pregatit acest meci timp de 3 luni. Marius Tincu si Hari Dumitras au facut si ei referire la asteptarile nationalei. Acum, retrospectiv sunt aproape convins ca francezii erau la curent cu ce va urma, mai ales ca avem in staff specialisti francezi. Compozitia echipei vice-campioana mondiali imi apare acum ca un raspuns de challenger provocat la duel. Manusa a fost ridicata si provocarea acceptata. Dialectiva contrariilor!

Staff-ul Romaniei a ales, sau poate nu,… a incercat cu ce a avut la dispozitie, sa opuna forta si controlul, mobilitatii albatrilor. Intr-un bilant general al partidei am putea spune ca NU a fost rau daca punem la socoteala eseul ratat a lui Vlaicu (sau neacordat – numai el o poate spune), si un 1 cm care a lipsit pentru ca primul eseu al lui Guitounne sa nu nu se intample… Este drept forta pachetului roman le-a dat de furca francezilor. Dintr-o alta perspectiva insa, scorul este mai putin important decat maniera, iar acest cuvant poate insemna multe – combatitivitate, circulatia balonului, combinatii, inteligenta tactica, initiativa in joc. Asadar fara sa stim exact ce si-au propus Stejarii (butem banui insa) sau cei care decid pentru ei, indiferent de ce au declarat sau lasat sa se subinteleaga inainte de meci, nationala noastra a demonstrat, daca nu maniera, cel putin ca are personalitate. In rest povestea cu i-am dominat, i-am infipt in pamant, mai aveam putin si-i bateam etc. o vom lasa celor care vor sa se pacaleasca singuri.

A fost un meci in care le-am dat de furca, dar atat. Normal pentru au inceput cu o „scanare”. Nu va fi cazul Irlandei care va intra cu un plan de joc bine stabilit. Nu este vorba despre a anula vorbele frumoase sau „complimetele” facute mai sus, dar in acest meci Romania a stabilit (temporara) recordul echipei cu cei mai putini metri facuti cu balonul – 163. De atunci ne-au intrecut doar Namibienii cu doar 53 m in meciul cu Noua Zeelanda. Acest indicator statistic spune totul despre ceea ce s-a intamplat intr-un meci in care francezii au refuzat provocarea in registrul propus de noi si, spre surprinderea mea,  si-au menajat mai toata garnitura de marfare cu exceptia liniei I-a pe care au fost nevoiti sa o introduca pana la urma. Aici previziunile noastre nu s-au adeverit; recunosc ma asteptam sa-i vad pe Maestri, Pape, Spedding, Dusautoir, Bastareaud intrand spre sfarsit. A fost in schimb destul sa schimbe linia I-a si s-a vazut suprematia noastra pe gramada, mai ales in conditiile in care pachetul Stejarilor erau, ma autocitez din comentariile facute inaintea meciului pe paginile Facebook, „cu inima in gat” (in traducere obositi). In rest mai tot ce am prevazut s-a adeverit… Pentru cei curiosi pot vizita comentariile din ziua meciului pe pagina MisteRugby Romania.

Oricat de indulgenti am fi in calculele noastre ipotetice, meciul s-ar fi terminat cu un rezultat de 4 eseuri (nu zic 5) la 2 (nu am pus doar 1)… ceea ce mi se pare exceptional din partea unei echipe pe care ne place sa credem ca am dominat-o in primele 30′, dupa cum a declarat Lynn Howell in presa britanica. Din pacate in jocul de rugby rezultatul competitiei intre inaintari nu  da rezultatul final si nici nu este relevanta pentru soarta meciului, ci evident confruntarea celor 15 in toate fazele de joc este cea care stabileste castigatorul. Uneori insa exista si hold-up-uri…  Cum la fel din pacate si impresia generala despre jocul practicat nu o da faptul ca o echipa inscrie o incercare… din orgoliu national.

In postarile de ieri (articolul a fost scris dupa meci – n.a.) am pomenit niste nume – fara Dumbrava sau fara Dumbrava si Vlaicu legati… pentru ca provoaca o „gaura” de viteza si ritm, chiar daca incetineala lor duce la inlesnirea sarcinii pachetului care ar putea tine pasul cu circulatia balonului mai usor, din pacate duce si la debarasarea de minge. Rezultat 32 de lovituri de picior in conditii de echilibru teritorial si posesie a balonului (pana la schimbarea liniei I a Frantei). Au mai fost si alte nume sau atribute precum flancheri gazele, printre care avem Nyanga (flancher) eseu la aripa, atac dat in colaborare cu Flanquart alt flancher jucaus, mutat in lina a 2-a… O astfel de mutare, cu un taloneur de categorie usoara si alergaret, cu alti 2 flancheri din aceeasi rasa credem noi ca anuntau clar intentia francezilor de a reinnoi traditia jocului dinamic, oarecum vitregita in ultima vreme. A fost clar atac pe o inchisa cu mult spatiu, intrare superba Flanquart, cu repliajul nostru in intarziere… pentru ca „doar mari si puternici” (= greoi) si macinati in confruntari, urmat de o pasa tot atat de superba la aripa, speculand acelasi gen de greseala ca si in meciul cu Tonga – iesirea prematura si in avans a ultimului aparator pe omul cu balonul care lasa decalaat pentru pasa, ultimul om din linia de atac. Cu siguranta ca intr-o formula cu Pape si Maestri mai aveam o sansa, acestia preferand „ciocneala”, confruntarea directa si jocul strans/aglomerat, fixari si atacuri succesive ale liniei de avantaj.

Tot inaintea meciului vorbeam despre o confruntare a 2 filozofii de joc sau mai bine zis optiuni strategice – asezare (Romania) versus miscare/mobilitate (Franta) – spunand ca mai devreme sau mai tarziu (adica intr-o faza succesiva si ulterioara de joc) vom ajunge tot la apararea de culoar si atunci ma intrebam daca Paulica, Lazar si cine or mai fi prin linia I-a vor reusi sa-i dibuiasca pe Fofana si Fickou.. Primul a dat eseu trecand printr-un culoar aparat de jucatori de  linia I. Al 2-lea a dat eseu pe langa Vlaicu si alt jucator de linia I-a (apropos de lipsa de viteza in zona, 0 atributie care revine flancherilor sau decarului, daca tot tinem de culoar atat), dar ocupati sa acopere la aripa. Ma gandesc si la Ciobi care de 2 zile facea joc de glezne asteptand cu eroism percutiile lui Bastareaud; ei bine ne-au trimis o gazela data cu sapun. Ma intorc la vorbele lui Marcus Aurelius – ce era vizibil in aceasta ecuatie – diferenta de forta (este aiurea ce spun, dar asa ne place sa credem… Ma intreb cand vom intelege ca nu suntem mai puternici decat niciuna dintre natiunile mai bine clasate decat noi, chiar daca avem momente de superioritate in ordonate sau in unele maul-uri… Mai puternic mai inseamna sa bati linia avantajului si sa domini la sol in spontane… si mai ales ca dupa 60′ de joc sa constati ca ai pus pachetul din fata pe rotule).

Ce nu este vizibil sau evident(?) – urmarile unei astfel de abordari in succesiunea fazelor de joc… sau poate ca ar trebui sa le numesc consecinte. Cam asta este nivelul de perceptie al detaliilor al tehnicineilor nostri oricine ar fi ei… Am sa exclud din aceasta afirmatie perechea Gontineac – Mc Dowald care a demonstrat clar o gandire infinit mai complexa in elaborarea strategiei si prin incercarea de a pregati jucatorii intr-un registru tehnico-tactic diversificat.

Din acelasi motiv am expus (inaintea meciului) interesul unui pachet usor printr-o garnitura tragator si flancheri mobili care sa poata urmari balonul sau adversarii directi pe toata suprafata cat mai multe faze succesibile posibile, facilitand astfel reorganizarea defensiva. Si tot de aceea criticam aceasta aparare permanenta de culoar (sau pe zone) care functioneaza doar la inaintarile mobila, ori la noi nu este cazul inca, in ciuda progreselor EVIDENTE la jucatorii de linia a 2-a si a 3-a… Noul sosit, Herden, are si el meritele sale. Iata inca un exemplu de lectie invatata pe de rost, fara discernamant, in timp ce in discursul unora incearca sa ne asigure ca au inteles semnificatia cuvantului „detaliu”… ba chiar ne-o si predau fara sa stie exact care este amanuntul – padurea sau copacul … Alinierea unui pachet mobil a fost o ocazie unica, avand in vedere optiunile Frantei pentru inceperea mecilui. Doar o zi proasta a facut ca Szerszevski sa nu ne bage in infern (de fapt i-a lipsit un pilier), iar daca Kockott intra mai devreme lucrurile se vor fi terminat mult mai urat. Sud-africanul a fost probabil tinut pe tusa tocmai pentru faptul ca este un adept al jocului pe langa gramada, iar lui PSA ii era dor sa vada mingea circuland. Era nevoie si de un test pentru Guitounne, inlocuitorul lui Huget la aripa…  Si din cate s-au vazut nu i-a deceptionat.

Norocul nostru ca s-a inceput cu Picamoles, total anacronic in ecuatie, si vizibil enervat ca trebuia sa compenseze lipsa de soliditate din fata care l-a impiedicat sa-si faca jocul. Pus acolo ca sa dea un plus de soliditate unei gramezi de alergareti si sa creeze ceea ce saxonii numesc „momentum” s-a adeverit a fi o alegere neinspirata; in opinia mea o greseala din partea lui PSA pentru ca a subestimat forta pachetului nostru… Soliditatea se asigura primul rand in prima linie si nu la inchidere, mai ales cand vrei sa plimbi mingea, ceea ce a dus la schimbarea sa timpurie.

Sa ne imaginam ca Franta ar fi inceput cu pachetul standard, poate cel mai bun din emisfera nordica in acest moment; s-a vazut si in cele 2 teste cu Anglia… Multumim PSA!  In cele din urma staff-ul si-a inteles greseala si l-a introdus pe Choully… o inchidere mobila, foarte tehnic cu un joc de legatura intre compartimente si mai putin amator de lupte corp la corp. Prin schimbarea liniei I, s-a operat si mutarea lui Le Roux in linia a 2-a, obtinand altfel formula dinamica perfecta, dar cu forta de ancorare, fara a schimba mai nimic in linia de 3/4, de parca doreau sa vada rezultatul. Din momentul respectiv cred ca totul s-a terminat pentru noi; a fost nevoie doar de  cateva faze, fraze si game ca francezii sa-si acordeze instrumentele… Cred de altfel ca au stabilit si un record al competitiei pana la data respectiva in ceea ce priveste numarul de metri parcursi cu balonul – nu mai putin de 573 m, fata de 163 ai nostri . Daca  asociem metrii parcursi numarului relativ mic de strapungeri (clean breaks) in apararea noastra, doar 6, avem clar intentia si imaginea modului in care ne-au intins pe tot terenul dintr-o parte in alta, fara nici o grija fata de organizarea si asezarea jocului… Ca o haita de copoi in cautarea viziunii. Francezii au facut pur si simplu stretching cu Steajarii, plimbandu-i tot terenul pana i-au scos din radacini. Ne-au dat mai intai 3 eseuri la aripa, unde stiau ca vom fi deficitari (mai putin din cauza jucatorilor, cat a organizarii defensive si repliajului incet), suficient incat sa induca panica si sa oblige apararea sa gliseze la viteza maxima si anticipat spre exterior, pentru ca apoi sa treaca nestingheriti prin culoarele centrale lasate in seama inaintasilor sau a uverturii noastre care depaseau linia balonului in actiunea de repliaj defensiv (vezi video), si astfel sa marcheze alte 2 eseuri prin Fickou si Fofana prin spatiile create in centru… O fi „du french flair” (!?)… Nu, nicidecum, doar adaptare din mers…. exact ca in curtea scolii.

TREBUIE SA RECUNOSC ca in a 2-a parte a meciului PSA m-a surprins; la sfarsit, in loc de forta si marfare, a bagat si mai multa mobilitate, dar in ax prin intrarea lui Kockott (si Choully – am mai spus) cu exceptia schimbarilor din lina I-a, unde era nevoie de soliditate. Oricum una nu ar trebui sa o excluda pe cealalta, iar Kaiser este exemplul perfect de jucator robust capabil sa cupleze motoarele. Este oarecum normal; de aceea el este PSA si eu sunt doar un bloger… Nu-i nimic cat traim invatam; acum intrebarea este daca au invatat ceva cei din staff-ul nostru si nu subsemnatul, un critic anonim. Voi mentine asadar afirmatiile de ieri; PSA a ales cea mai buna formula de a infrunta forta pachetului nostru si cu aceeasi ocazie a reusit sa-si odihneasca tractoarele pentru confruntarea cu Irlanda, cand vor fi pusi la alt gen de incercare… In plus am fi avut un meci mult mai plictisitor si deloc la inaltimea asteptarilor prezidentiale :)))… Sunt aproape sigur ca in formula lor „de baza”, prestatia adversarilor nostri ar fi fost daca nu mai putin eficienta, cu siguranta mai terna.

Asadar ce alte nume am mai pomenit in comentariile inainte de meci…. Dulin ne-a pus in dificultate (112 m parcursi cu balonul), Ouedrago a fost mereu la asigurare excelent in jocul fara balon; impreuna cu Nianga, Fickou, Fofana si mai putin aportul lui Szerveszki.. se pare ca am dat o lista de suspecti cu 5 din cei 6 presupusi „vinovati”. Imi pare rau ca trebuie sa am dreptate si sa contest mereu gandirea celor acreditati de comunitatea rugby drept COMPETENTE… Romania trebuia sa inceapa cu un pachet mobil, cu un joc de asteptare si oportunist. Formula afisata de francezi cu 13 rezerve, toti din categoria „usor enervanti”, si doar 2 „titulari” (din care unul – Picamoles – anacronic in combinatie) ne-ar fi permis-o. Forta de impact (ma rog nu chiar… sa-i zicem de conservare) putea fi introdusa in repriza a 2-a sau in utlimele 30′ in speranta ca  odihnita ar fi putut tempera elanul ofensiv al albastrilor si chiar tine piept „prospaturilor” din linia I franceza introduse ulterior.  Ei, abea atunci credem ca era momentul ca selectionerii noastri sa scoata de la garaj camioanele pentru a contra intrarea lui Kaiser si Maas (era de asteptat avand in vedere prezenta lor pe banca) si pentru a incerca (repet… incerca) o dominare a jocului pe inaintare, privandu-i astfel de baloane pe „neastamparati” si ei obositi dupa ce ar fi facut-o 60′ pe-a stergatoarele de parbriz’… In felul acesta poate ca am fi „suferit” 25′ la inceput (perioada de adpatare iminenta in orice meci cu pretentii), dar am fi jucat 80′, rezervandu-ne forta pentru sfarsitul meciului in vederea controlului si conservarii balonului, cu atat mai mult cu cat Franta a ales optiunea risc ce ne-ar fi putut oferi sansele unei abordari oportuniste prin exploatarea baloanelor recuperate din greselile generate de presiunea defensiva… Asa cum s-a si intamplat de altfel la inceputul meciului. Dar ca sa greseasca ar fi trebuit sa sufere si nu la inceput cand antrenorul are posibilitatea sa faca corectiile care se impun, iar adversarii au resurse sa iasa din situatiile critice, ci la sfarsit.

In rest am avut parte de un meci bun facut de baieti – Macovei impresionant, Ursache bravo, Van Herden eroic, Kinikinilau bun, Lemnaru mereu prezent si sigur, Paulica si toata inaintarea foarte bine, in plus tricolorii au dat drumul si la cateva baloane pe 3/4 creand impresia unor probleme, ceea ce de altfel s-a si vazut in reactia tribunelor… Fercu in economie sau fara rol ofensiv bine definit, intr-un proiect de joc limitat, nu stim ce-i cu el, dar parca i-a disparut gustul pentru risc…. sau se rezerva pentru meciurile pe care vrem sau credem ca le vom castiga, si o joaca discret ca sa nu-l repereze apararile inamice, dar pare a fi in subregim.

Inca o data si pentru a mia oara o repetam – victorie sau nu, nu conteaza, important este sa jucam rugby, prilej de a sublinia din nou critica adusa obiectivelor „de performanta” fixate jucatorilor si echipei, total irealiste si lipsite de sens, ce au dus la o abordare strategica bazica/simplista… si care constituie mai mult ca sigur o sursa de presiune suplimentara. In rugby influenta antrenorului este coplesitoare… Se vede in fiecare zi si cu fiecare transfer de tehncian, fie ca pleaca sau soseste unul; altfel spus jucatorii nu au nici o vina. Este bine ca in organigrama staff-ului nostru avem un „manager de inalta performanta” si nu avem un responsabil cu dezvoltarea jucatorului… ceea ce au aproapei toti, mai putin echipele de „staruri” fiindca acolo jucatorii isi inteleg slabiciunile si lucreaza singuri pentru a le remedia…

In concluzie a fost un meci in care baietii s-au reprezentat cu vointa, daruire si mandrie, primind la randul lor recunoasterea si respectul adversarilor, comentatorilor de pretutindeni si nu in ultimul rand simpatia tribunelor – IMPORTANT SI ENERGIZANT IN ACELASI TIMP. Daca vor juca si cu Italia cu aceeasi mentalitate si cu mult mai multa exactitate in faza defensiva (le va fi mai usor), vom inceta sa ne agravam situatia singuri. Cu italienii si in formula aliniata cu Franta (abea acum recomandata) ne va fi si mai usor pentru ca se potrivesc perfect „stilului” nostru; mai putini „subtili” si mari amatori de ciocneala…

Speram ca cei din staff nu se pacalesc spunandu-si ca au fost testari si ultimele reglaje inaintea meciurilor fixate ca obiectiv… Intr-un astfel de caz cu atat mai mult trebuiau menajati jucatorii de impact cu meciuri de o repriza (apropo de managerierea performantei) pentru ca „ritalii” vor veni cu blindatele… si nu au din cele mai slabe. Vorbim despre italieni pentru ca in opinia noastra Canada va fi un os tare… Gand care ma face sa inchei cu o intrebare sau doua: cine fixeaza obiectivele!?  Ce s-a fumat, baut sau mancat atunci cand s-au pus la masa ca sa discute si sa hotarasca „performantele” anticipate!?…

– O-O Flo –

Rugby World Cup 2015 – uitati zecele Nadiei Comaneci de la Montreal, Africa de Sud – Japonia (32-34) a fost mai tare

In Blog, Comunitate, Ganduri on Septembrie 24, 2015 at 3:36 PM

Precizare: acest articol a fost scris dupa meciul Africa de Sud – Japonia, dar din lipsa de timp a ramas „necosmetizat”.. Chiar daca de atunci s-au intamplat si altele, trebuie consemnata insa cumva performanta japonezilor la aceasta editie a Cupei Mondiale, mai ales dupa prestatia de ieri in fata Scotiei, cand datorita unei programari injuste, gandita sa defavorizeze facatorii de necazuri (the possible trouble makers si Japonia este unul),  oboseala si o banca saracacioasa i-au impiedicat sa ne demonstreze ca miracolul a fost de fapt un rezultat de asteptat…. Fiindca in rugby nu exista miracole. Si mai merita pentru ca din anumite privinte exista o asemanare flagranta intre anumite aspecte din rugby-ul sud-african si cel din Romania, oricat de deplasata ar putea parea aceasta afirmatie unora.

______________________________________

MOTTO genial  propus de o cunostiinta, antrenor de atletism canadian, Jimson Lee, care are unul dintre cele mai bine cotate publicatii online dedicate antreanemntului pentru educarea vitezei, SpeedEndurance.com, citat de marile media sportive si pe care au vorbit tehncieni de calibru international, antrenori ai diverselor loturi olimpice de sprint (medliate), redactor al cartilor si conferintelor lui Bud Winter (si care mi-a si facut favoarea sa publice o serie de 3 articole scrise de subsemnatul); un tehncian din atletism care a inteles mai bine decat o mare masa de specialisti subtilitatile balonului oval:

„SECRETUL TUTUROR VICTORIILOR REZIDA IN ORGANIZAREA ASPECTELOR MAI PUTIN EVIDENTE (vizibile)” (Marcus Aurelius)

______________________________________

O „cunostiinta” pe FB mi-a recomandat emsiunea Rugby-show, episodul 13 (nu am sa o postez aici pentru ca sunt satul de minciunile mele)… Ca sa nu scriu 3 luni (cum ar trebui de altfel… daca ar folosi cuiva) asa cum spunea domnul in chestiune, am sa incerc sa punctez cateva elemente si sa nimeresc 2 iepuri dintr-un foc… PR-ul FRR – Bullshiting (furatul caciulii… de data asta nu va mai fi caciula noastra, ci cea a dacilor… saracii) si poznele lui Heineke Meyer antrenorul lamentabil al nationalei Springbok. Paralela intre rugby-ul SA si cel national va las sa o gasiti singurei si nu este una intre antrenori. Incerc sa explic doar de ce in utlimii ani m-am lasat acaparat de nationala Springboks (si pentru ca sunt fan neconditionat), iar in final intuitia nu m-a inselat.

Ce se intampla deci cu acesti sud-africani care ma preocupa intr-atat.. Nimic special la ei, doar ca sunt natiunea care da probabil cei mai multi jucatori de cluburi pro in Europa… si atentie, care are cei mai multi jucatori naturalizati in celelalte nationale participante la Cupa Mondiala. Asadar Africa de Sud are o baza de selectie si o scoala de rugby fantastica si deci antrenori formatori de exceptie (rezultatele incontestabile in competitiile internationale de juniori o demonstreaza mai putin, cat ne-o indica calitatea meciurilor din competitiile interne), 1/3 din jucatori cotati in TOP 5 mondial pe posturile lor, baza materiala si alte resurse, unde rugby-ul scolar este o religie, adica au tot ceea ce lipseste in rugby-ul romanesc (dar nu astea sunt cauzele crizei). Pana aici nici o asemanare intre noi si ei. Ei bine aceasta mare natiune a rugby-ului mondial a fost pusa la pamant de o gasca… Nu are importanta cine… Nu stiu daca aici putem gasi o paralele (treaba voastra), dar va dati seama daca nepotismul a distrus o dubla campioana mondiala, oare care ar putea fi impactul unei astfel de functionari la nivelul unei tari cu resurse limitate.

De cealalta parte, Japonia, o natiune „fara sanse”, cu o nationala carpita din jucatori adusi de peste tot, dar fara istorie, modesta, muncitoare, diciplinata, conservatoare, dar in acelasi timp deschisa si creativa( ca si civilizatia pe care o reprezinta) – tara paradoxurilor (false) neintelese de multi… cum ar fi Ikebana si spiritul Kamikaze luate impreuna, stampa japoneza si sepuku, ceremonia ceaiului si manga – a reusit o prestatie istorica cel putin de nivelul 10-ului Nadiei la Olimpiada de la Montreal… Poate chiar mai mult, pentru ca in rugby performanta este rezultatul unei constructii aproape ingineresti ce asculta de legile dictatoriale ale fizicii (ca si in gimnastica), dar care necesita o abordare mult mai complexa decat  la „paralele inegale” unde aceste legi sunt previzibile in manifestarea lor, iar controlul acestora depinde doar de maiestria individuala si totul nu dureaza decat 1′.

In rugby exista factori subtili si mai greu identificabili care folositi asa cum trebuie, tine mai mult de talentul inginerului, pot (in aparenta doar) contrazice legile brute ale fizicii… mai ales atunci cand sunt gresit interpretate de perceptia si de gandirea primitiva a unor „doctoranzi” fara vocatie.

Am sa exemplific cele spuse prin Heineke Mayer-ianul „in impact i trust” (asemanarea cu Kantian a fost voita) – din care unii chiulangii la orele de fizica au retinut doar manifestarile vizibile ale unor princpiile intelese de toata lumea:
– mic contra mare castiga mare;
– greu contra usor… castiga greul;
– cel puternic contra cel „mai putin puternic”, castiga cel puternic
– si mai sunt celelalte legate de „fizica vietii” – „experimentat” contra prospetime, pragmatism contra risc, etc.,ignorand notiuni bazice de complemnetaritate, viteza, agilitatea, creativitatea si mai ales „detaliile nevazute” pe care variabilele jocului le scot la iveala… din fericire, doar celor care NU au dat spaga la scoala sau la partid. Bine, in cazul lui HM nu mai vorbim despre detalii, ci despre lipsa de conceptie si viziune… Aici voi forta totusi o paralela intre scoala „meyeriana” si „specialistii” nostri (si din nou nu punem in cauza staff-ul nationalei) care nu au inteles ca spre deosebire de gimnastica, rugby-ul are la dispozitie o suma de variabile compensatorii care trebuie intelese si MAI ALES FOLOSITE. Asta nu inseamna ca legile „vizibile” ale fizicii nu functioneaza, ci doar faptul ca exista recurs pentru ca celelalte mai putin observabile de ochiul neavizat sa se manifeste si sa combata „regula”. Sa pornim de la mult prea cunoscuta reflectie ” rugby-ul este un joc de combat si evitare”. Toata lumea o stie ca si faza cu „diferenta o fac detaliile”… Dar poate cineva sa ne lumineze si sa ne arate unde este evitarea in jocul sud-africanilor… Dar in jocul nationalei noastre!?…. Si aici intervin notiunea de detaliu si mai ales cea de perceptie a sa. Evitare nu se refera doar la actiunea unui jucator purtator de balon in genul celei facute de Adriaan Strauss cand a marcat eseul, un grasuliu cu colaci pe burta care alearga si schimba directii poate mai bine si mai repede decat unii troacari de la noi… Asta doar pentru ca cineva l-a pus sa o faca de mic(!!!)…

… Evitarea este si o notiune tactica colectiva si pentru a o putea exprima in teren ca optiune de joc, jucatorii trebuie sa fie capabili sa o execute, dar inainte de asta ea trebuie sa existe in mentalitatea/filozofia de joc ca solutie posibila si raspuns reflex CONDITIONAT intr-o situatie de confruntare iminenta…. Altfel esti practic infirm; este ca si cum ai incerca sa castigi o centura boxand cu o mana legata la spate.

Ce s-a intamplat in meciul dintre Japonia – SA a fost rezultatul unei unei confruntari intre mentalitatea a doi antrenori: Heineke Meyer, incapabil sa se puna in discutie, arogant in certitudinile sale, adica limitat si doar cunoscator al legilor brute si vizibile/stiute ale fizicii, cu o gandire simplista („el crede doar in impact”… si impact a primit… doar ca impactul nu inseamna doar masa, ci si viteza si zona de coliziune propusa si unghi, etc) si Edy Jones, un fizician savant care a venit cu un registru complet stiind sa imbine pe de-o parte aceleasi legi (s-a vazut in unele momente fixe, la molul care a dus la inscrirea eseului) si in spontane cu notiunea de evitare (mai ales colectiv). Ce nu au inteles nici in SA si nici in Romania este ca savanti sunt numai cei care isi pun intrebari in permanenta si care nu se lasa indoctrinati de certitudini mai mult sau mai putin acceptate. Cati au aflat la noi ca australianul inainte de inceperea pregatirilor a fost si a consultat antrenori de baschet, handbal si fotbal pentru a gasi inspiratie referitor la miscarea jucatorilor si a balonului pe spatii restranse… A fost pana sa-l viziteze si pe Pepe Guardiola la Munchen… Sau nu era de datoria „creierelor” noastre sa fie informati despre sursele si metodologia de lucru a marilor antrenori!? Bine acum va rugam mult, nu mergeti la Pitzurca sa-l intrebati aceleasi chestii 😀

Evident nu se rezuma totul doar la intelegerea acestor legi, ci si la capacitatea jucatorilor de a le controla. Din acest motiv „miracolul” japonez poate fi vazut cel putin la nivelul notei Nadiei de la Montreal; pentru ca a fost un moment de perfectiune colectiva – mult mai dificil de atins decat cea individuala – de control absolut al legilor fizicii si a tuturor acestor variabile despre care vorbim  (inclusiv balonul a carui menire este insasi aceea de a relativiza manifestarea lor) …

Singura maniera sau cale prin care o echipa cu resurse limitate poate face fata unei „superputeri neglijente” este grija si atentia absoluta acordata detaliilor… mai ales celor mai putin evidente, bine inteles cu conditia ca acestea sa fie percepute si identificate. Culmea, cei de la FRR o predau raspicat in teorie, dar practica ne omoara… Alaturi de principiile fundamentale ale rugby-ului, detaliile iti pot formata jocul si defini chiar proiectul acestuia.

Ce se intampla la nationala Africii de Sud este cu atat mai grav cu cat nationala de rugby reprizanta simbolul noii natiuni nascute dupa 1985 cu pretul sacrificiului a sute de mii de oameni in numele libertatii, miza martiriului lui Mandela, cel care i-a readus pe harta lumii ca natiune si tara, inclusiv rugbistic vorbind.  Au au tot ce le trebuie, dar o „autoritate neinteleasa” sau „neintelegatoare” nu-i lasa sa se exprime sau le pune bete in roate.

Daca ar fi sa ne raportam la declaratiile staff-ului SA de dupa meci – citam in mare: „am marcat 4 eseuri, am castigat 95% din baloanele disputate, am recuperat nu stiu (n.r.) cate puneri in joc ale adversarului si dispute pe baloanele lor.. We simply just don’t know how did we loose that game” – vom realiza poate mai usor importanta organizarii aspectelor mai putin evidente si atentiei speciale care trebuie acordata detaliilor in ansamblul lor.. Un astfel de raspuns denota clar incapacitatea de analiza si identificare a problematicilor din propriul joc, iar in astfel de conditii orice speranta de ameliorare rimeaza cu „inocenta” (ca sa folosim un limbaj bland). De cealalta parte Japonia a pregatit cu o rabdare de ceasornicar performanta vietii lor. Poate mai tarziu vor confirma sau poate nu, dar au fost 80′ de perfectiune; un fel de ikebana facuta cu rabdare de geisa, responsabilitatea de samurai si devotament de kamikaze… Facuta sa dainuiasca o  clipa, dar o clipa de perfectiune, o clipa de eternitate pentru ca va ramane nu numai in istoria rugby-ului, dar si in cea a sportului.  Poate ca intr-un tarziu „ai nostri”, oricine ar fi ei vor intelege ca dincolo de problemele de efectiv (evidente), ne restrangem deliberat registrul de exprimare in joc in numele unor obiective de performanta aberante cuantificate in rezultatele meciurilor si impuse de foamea grandomaniaca de galoane a unora, refuzandu-ne astfel aspiratiile, dorinta si dreptul sau sansa la perfectiune.

– O-O Flo –

Critica meciului ROMANIA – TONGA 2015: multe lucruri bune… dar atat cat s-a putut!

In Blog on Septembrie 7, 2015 at 11:42 PM

La MisteRugby Romania nu se fac comentarii de complezenta si nici ca sa incheiem acest episod pe o nota pozitiva… dar de asta nu a mai fost „Tomania – Ronga” asa cum s-a intamplat la  ultimul meci test dintre cele doua selectionate [aici articolul de atunci – Tomania – Ronga sau radiografia unui succes neasteptat (1)]

Sincer, am asistat la o confruntare in care baietii s-au angajat fara menajamente; am vazut in sfarsit abc-ul apararii respectat… cu exceptia fazei discutate in articolul precedent cand oaspetii au inscris cea de-a 2-a incercare. Eseul de penalitate al tonganilor face parte din categoria celor generate de situatiile fixe in care  dezechilibrul de forte este prea mare, iar deznodamantul se anunta imparabil…. Al 2-lea eseu al lor, nu stim daca a fost sau nu unul valid,, dar s-a vazut in sfarsit perdeaua a 2-a si a 3-defensiva la lucru. Ar trebui poate sa ne plangem de absenta camerelor pe partea opusa tribunei „oficiale”.

A devenit regula in prestatiile nationalei din ultima vreme, dar este pentru prima oara cand ii vedem ca refuza resemnarea in fazele de aparare si presiune ofensiva continua, in urma unor strapungeri adverse, si pe toti componentii echipei continuand efortul defensiv pe durata celor 80′. Da este incurajant sa vezi toata echipa mobilizata in urmarirea adversarului si repozitionarea rapida in aparare, hotarata sa nu cedeze in fata unei echipe a caror jucatori au o reputatie (cel putin) de duri. De partea noastra, eseul „Stejarilor” a fost din maruntaie… din ambitie si dorinta. In rest ne-am impotmolit in limitele pe care ni le stim de ani buni; ne lipseste calitatea la centru, dar nici nu au fost baloane pentru ca linia de 3/4 sa-si faca mana… Nu cred ca am vazut 3 pase legate fara aglomerare…Sa fii aripa intr-un meci ca asta iti vine sa dai foc la planeta… Esti un fel de gunoier de serviciu. Nici un distilator de baloane/transformator de joc pentru pastrarea continuitatii printre jucatorii de linia a 3-a sau la centru, rolul lui Vlaicu fiind de roata de rezerva pentru situatii neprevazute. Ma gandesc totusi ca fara eseul care poate nu a fost eseu, chiar daca actiunea celor din Tonga a fost frumoasa, Romania ar fi castigat meciul pe deplin merituoasa pentru angajamentul fizic si determinare, dar cu siguranta nu pentru o victorie asa cum s-a intamplat si la testul precedent. Nota buna este realismul/pragmatismul abordarii, dar asta se stia… si nu o putem sublinia mai mult pentru ca in jocului nationalei este mai degraba o constrangere decat o optiune.

Greu de spus daca cei din Tonga au facut cel mai bun meci al lor – fizic si mental au fost acolo si au dat ce au avut, dar nu cred ca stiu sa joace doar atat… Sau Romania a devenit un adversar intr-adevar incomod pentru unele echipe redutabile  – Japonia, Canada, Tonga, Georgia.

Vizitatorii au dat impresia unui joc pe tema „flat pass”, ceea ce ne-a usurat sarcina defensiva. Nu stim ce se intampla daca se apucau sa faca pasaje in gol pe 3/4 pentru a crea profunzime in lansarile atacurilor… Poate au uitat sau poate ca asta a fost planul. Ca a fost tema sau ca a fost solutia care sa-i oblige sa evite lansarea unor atacuri statice, fie poate o gaselnita strategica fiindca se asteptau sa fim deficitari la placaje si fara continuitate in jocul de repozitionare defensiva, fie ca a fost doar un moment tipic labilitatii jocului insularilor, cunoscuti ca o echipa care presteaza in functie de valoarea adversarului… Nu stim, nu am vazut decat un sut usor in spatele liniilor noastre, dar care ne-a creat probleme… Dataorita apararii Stajarilor, foarte agresiva, jocul cu piciorul usor printre sau pe deasupra ne-ar fi pus in dificultate dupa prima aglomerare…. Fie ca au uitat, ori pentru ca iubesc balonul sau au vrut sa ne bata pe armele noastre – cu pachetul si pick in go-uri de uzura, aglomerari si conservare, moluri, ordonate, din razbunare pentru ce s-a intamplat in 2014 cand au fost impresionanti in salvele lor pe 3/4, dar „timizi” in jocul pe inaintare, fie din saracie tactica si lipsa de imaginatie, nu mai are importanta. Ce conteaza pentru noi este ca cam am tinut piept unor adversari puternici, angajati fizic 100% si asta poate fi un indicator de eficienta, concentrare si precizie incurajator pentru nationala noastra careia nu-i cerem luna de pe cer, decat sa ne reprezinte cu demnitate si mandrie, iar sambata trecuta au reusit… Din nefericire nu ne-a reusit mai mult decat spectacolul unui combat darz in confruntari, nationala neavand multe ocazii pentru a incerca sa-si demonstreze calitatile ofensive, dar multi nici nu ne asteptam la asa ceva…

Mai putin Dumbrava, linia de 3/4 este vigilenta, mobila si relativ rapida. Vlaicu la centru, cu aer de flancher ratacit la uvertura chiar daca a jucat centru (oportunist, in asteptare sau initiind actiuni de atac fara continuitate atunci cand nu exista alta solutie – cel putin nu-si fura caciula singur… l-am vazut respirand usurat dupa un „shoulder charge” stiind ca el este cel care trebuia penalizat si nu invers)  in tandem cu veteranul echipei nu sunt o asociere/formula dintre cele mai dinamice. In gestiune permanenta, fara a-si asuma nici un risc, cei doi ofera doar optiuni de atac usor previzibile… Normal atunci cand o uvertura deschide altei uverturi cu acelasi registru de joc. Aripile au fost curajoase, Fercu nu a resuit sa se exprime in actiunile de atac in absenta unui jucator care sa-i creeze culoar, ne mai raman jucatorii din pachetul de inaintare care au dat totul… Au fost pur si simplu EROICI, UNITI SI CONCENTRATI,   de data aceasta chiar si in fazele defensive, mai multe decat ne-am fi dorit, pe toata durata meciului – FELICITARI!

Avem si o observatie: le recomadam „sa subscrie” observatiilor facute in nenumarate ocazii… Unele atitudini inspirate de „marele” Richie Mc Caw, de la care au luat ce este mai rau fiindca stiinta este mai greu de copiat, sunt periculoase pentru propria echipa si in dispretul total al spiritului jocului. Obisnuinta de a se face cazuti si „uitati” in spatele aglomerarilor, blocatul baloanelor in spontane si alte mici cioranii au oferit oaspetilor cateva penalitati care i-au ajutat sa controleze scorul… Adica i-am ajutat sa ne bata ca si cum nu ar fi fost destul de dificil si asa!  Astfel de atitudini sunt niste „scapari” de vedeta rasfatata, din pacate, cautionata de multi care nu fac diferenta intre adevaratele calitati ale marelui jucator neo-zeelandez si cioraniile de panacot indemn care ii sunt tolerate lui si numai lui de vreo 5-6 ani.  Gresit baieti! Este un privilegiu permis doar „celu mai mare dintre cei mai”, despre care nu stim cat este de mare sau cat a fost pompat mediatic… Am dori sa-l vedem cat de mult poate oferi daca ar juca intr-o echipa ca Montpellier spre exemplu, dar foarte putini vor sa inteleaga asta. Acum de cand intreaga comunitate s-a pus sa-l „stropeasca” intens pentru toate derapajele sale din ultimii ani, nici macar marele Richie nu mai face dintr-astea foarte des… Ei bine s-a calmat legenda si iata ca s-a smecherit Lucaci.

In concluzie avem o echipa de luptatori adevarati care din punctul de vedere al mobilizarii nu mai au nimic de invidiat inaintasilor lor de acum cateva decenii, dar pacatuiesc prin lipsa de imaginatie si inteligenta de joc, lipsiti de consistenta/densitate la capitolul constructie. Intr-un final dorim sa subliniem aportul pozitiv ala stranierilor din echipa si sa confirmam ceea ce am spus intr-un comentariu pe pagina lui Ciobi, si anume ca stagiul de dezinhibare/curaj isi arata efectele… „cand ai vazut moartea cu ochii, iti pasa mai putin de un marfar lansat la 30km/h care vine spre tine”… Asa este si doar daca este facut cand trebuie si cum trebuie, nu cu 3 saptamani inaintea competitiei cum  s-a intamplat in 2007…

IN CONCLUZIE : De 2-3 ani Romania se amelioreaza clar in actul defensiv, daca atacurile vizeaza doar confruntarea fizica directa… Mai nou gestionam cu succes si viteza actiunilor de atac adverse, ceea ce este mai mult decat imbucurator. De data aceasta am pacatuit cu cateva penalitati gratuite din scoala Richie la Vache , nu din cauza presiunii ofensive bine controlata pe durata meciului cu exceptia fazei la care au primit eseul de penalitate, dar in mare diagnosticul este unul pozitiv… Se constata o ameliorare vadita sub aspectul grijei fata de detalii, mentalitatii si concentrarii, dar absolut nici o schimbare de fond in ceea ce priveste gandirea ofensiva, constructia si diversificarea jocului… Comparativ cu echipa din 2011, nationala respira un suflet si multa coeziune, devenind un colectiv unit, bataios, vremea vedetelor neintelese si figurantilor blazati a trecut, nu stim daca atat se poate, oricum demersul este unul coerent, mai intai trebuie consolidate bazele si mai apoi abordate fineturile, doar ca tot facem asta de vreo 10 ani…

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: