Sportlogic

Rugby World Cup 2015 – uitati zecele Nadiei Comaneci de la Montreal, Africa de Sud – Japonia (32-34) a fost mai tare

In Blog, Comunitate, Ganduri on Septembrie 24, 2015 at 3:36 PM

Precizare: acest articol a fost scris dupa meciul Africa de Sud – Japonia, dar din lipsa de timp a ramas „necosmetizat”.. Chiar daca de atunci s-au intamplat si altele, trebuie consemnata insa cumva performanta japonezilor la aceasta editie a Cupei Mondiale, mai ales dupa prestatia de ieri in fata Scotiei, cand datorita unei programari injuste, gandita sa defavorizeze facatorii de necazuri (the possible trouble makers si Japonia este unul),  oboseala si o banca saracacioasa i-au impiedicat sa ne demonstreze ca miracolul a fost de fapt un rezultat de asteptat…. Fiindca in rugby nu exista miracole. Si mai merita pentru ca din anumite privinte exista o asemanare flagranta intre anumite aspecte din rugby-ul sud-african si cel din Romania, oricat de deplasata ar putea parea aceasta afirmatie unora.

______________________________________

MOTTO genial  propus de o cunostiinta, antrenor de atletism canadian, Jimson Lee, care are unul dintre cele mai bine cotate publicatii online dedicate antreanemntului pentru educarea vitezei, SpeedEndurance.com, citat de marile media sportive si pe care au vorbit tehncieni de calibru international, antrenori ai diverselor loturi olimpice de sprint (medliate), redactor al cartilor si conferintelor lui Bud Winter (si care mi-a si facut favoarea sa publice o serie de 3 articole scrise de subsemnatul); un tehncian din atletism care a inteles mai bine decat o mare masa de specialisti subtilitatile balonului oval:

„SECRETUL TUTUROR VICTORIILOR REZIDA IN ORGANIZAREA ASPECTELOR MAI PUTIN EVIDENTE (vizibile)” (Marcus Aurelius)

______________________________________

O „cunostiinta” pe FB mi-a recomandat emsiunea Rugby-show, episodul 13 (nu am sa o postez aici pentru ca sunt satul de minciunile mele)… Ca sa nu scriu 3 luni (cum ar trebui de altfel… daca ar folosi cuiva) asa cum spunea domnul in chestiune, am sa incerc sa punctez cateva elemente si sa nimeresc 2 iepuri dintr-un foc… PR-ul FRR – Bullshiting (furatul caciulii… de data asta nu va mai fi caciula noastra, ci cea a dacilor… saracii) si poznele lui Heineke Meyer antrenorul lamentabil al nationalei Springbok. Paralela intre rugby-ul SA si cel national va las sa o gasiti singurei si nu este una intre antrenori. Incerc sa explic doar de ce in utlimii ani m-am lasat acaparat de nationala Springboks (si pentru ca sunt fan neconditionat), iar in final intuitia nu m-a inselat.

Ce se intampla deci cu acesti sud-africani care ma preocupa intr-atat.. Nimic special la ei, doar ca sunt natiunea care da probabil cei mai multi jucatori de cluburi pro in Europa… si atentie, care are cei mai multi jucatori naturalizati in celelalte nationale participante la Cupa Mondiala. Asadar Africa de Sud are o baza de selectie si o scoala de rugby fantastica si deci antrenori formatori de exceptie (rezultatele incontestabile in competitiile internationale de juniori o demonstreaza mai putin, cat ne-o indica calitatea meciurilor din competitiile interne), 1/3 din jucatori cotati in TOP 5 mondial pe posturile lor, baza materiala si alte resurse, unde rugby-ul scolar este o religie, adica au tot ceea ce lipseste in rugby-ul romanesc (dar nu astea sunt cauzele crizei). Pana aici nici o asemanare intre noi si ei. Ei bine aceasta mare natiune a rugby-ului mondial a fost pusa la pamant de o gasca… Nu are importanta cine… Nu stiu daca aici putem gasi o paralele (treaba voastra), dar va dati seama daca nepotismul a distrus o dubla campioana mondiala, oare care ar putea fi impactul unei astfel de functionari la nivelul unei tari cu resurse limitate.

De cealalta parte, Japonia, o natiune „fara sanse”, cu o nationala carpita din jucatori adusi de peste tot, dar fara istorie, modesta, muncitoare, diciplinata, conservatoare, dar in acelasi timp deschisa si creativa( ca si civilizatia pe care o reprezinta) – tara paradoxurilor (false) neintelese de multi… cum ar fi Ikebana si spiritul Kamikaze luate impreuna, stampa japoneza si sepuku, ceremonia ceaiului si manga – a reusit o prestatie istorica cel putin de nivelul 10-ului Nadiei la Olimpiada de la Montreal… Poate chiar mai mult, pentru ca in rugby performanta este rezultatul unei constructii aproape ingineresti ce asculta de legile dictatoriale ale fizicii (ca si in gimnastica), dar care necesita o abordare mult mai complexa decat  la „paralele inegale” unde aceste legi sunt previzibile in manifestarea lor, iar controlul acestora depinde doar de maiestria individuala si totul nu dureaza decat 1′.

In rugby exista factori subtili si mai greu identificabili care folositi asa cum trebuie, tine mai mult de talentul inginerului, pot (in aparenta doar) contrazice legile brute ale fizicii… mai ales atunci cand sunt gresit interpretate de perceptia si de gandirea primitiva a unor „doctoranzi” fara vocatie.

Am sa exemplific cele spuse prin Heineke Mayer-ianul „in impact i trust” (asemanarea cu Kantian a fost voita) – din care unii chiulangii la orele de fizica au retinut doar manifestarile vizibile ale unor princpiile intelese de toata lumea:
– mic contra mare castiga mare;
– greu contra usor… castiga greul;
– cel puternic contra cel „mai putin puternic”, castiga cel puternic
– si mai sunt celelalte legate de „fizica vietii” – „experimentat” contra prospetime, pragmatism contra risc, etc.,ignorand notiuni bazice de complemnetaritate, viteza, agilitatea, creativitatea si mai ales „detaliile nevazute” pe care variabilele jocului le scot la iveala… din fericire, doar celor care NU au dat spaga la scoala sau la partid. Bine, in cazul lui HM nu mai vorbim despre detalii, ci despre lipsa de conceptie si viziune… Aici voi forta totusi o paralela intre scoala „meyeriana” si „specialistii” nostri (si din nou nu punem in cauza staff-ul nationalei) care nu au inteles ca spre deosebire de gimnastica, rugby-ul are la dispozitie o suma de variabile compensatorii care trebuie intelese si MAI ALES FOLOSITE. Asta nu inseamna ca legile „vizibile” ale fizicii nu functioneaza, ci doar faptul ca exista recurs pentru ca celelalte mai putin observabile de ochiul neavizat sa se manifeste si sa combata „regula”. Sa pornim de la mult prea cunoscuta reflectie ” rugby-ul este un joc de combat si evitare”. Toata lumea o stie ca si faza cu „diferenta o fac detaliile”… Dar poate cineva sa ne lumineze si sa ne arate unde este evitarea in jocul sud-africanilor… Dar in jocul nationalei noastre!?…. Si aici intervin notiunea de detaliu si mai ales cea de perceptie a sa. Evitare nu se refera doar la actiunea unui jucator purtator de balon in genul celei facute de Adriaan Strauss cand a marcat eseul, un grasuliu cu colaci pe burta care alearga si schimba directii poate mai bine si mai repede decat unii troacari de la noi… Asta doar pentru ca cineva l-a pus sa o faca de mic(!!!)…

… Evitarea este si o notiune tactica colectiva si pentru a o putea exprima in teren ca optiune de joc, jucatorii trebuie sa fie capabili sa o execute, dar inainte de asta ea trebuie sa existe in mentalitatea/filozofia de joc ca solutie posibila si raspuns reflex CONDITIONAT intr-o situatie de confruntare iminenta…. Altfel esti practic infirm; este ca si cum ai incerca sa castigi o centura boxand cu o mana legata la spate.

Ce s-a intamplat in meciul dintre Japonia – SA a fost rezultatul unei unei confruntari intre mentalitatea a doi antrenori: Heineke Meyer, incapabil sa se puna in discutie, arogant in certitudinile sale, adica limitat si doar cunoscator al legilor brute si vizibile/stiute ale fizicii, cu o gandire simplista („el crede doar in impact”… si impact a primit… doar ca impactul nu inseamna doar masa, ci si viteza si zona de coliziune propusa si unghi, etc) si Edy Jones, un fizician savant care a venit cu un registru complet stiind sa imbine pe de-o parte aceleasi legi (s-a vazut in unele momente fixe, la molul care a dus la inscrirea eseului) si in spontane cu notiunea de evitare (mai ales colectiv). Ce nu au inteles nici in SA si nici in Romania este ca savanti sunt numai cei care isi pun intrebari in permanenta si care nu se lasa indoctrinati de certitudini mai mult sau mai putin acceptate. Cati au aflat la noi ca australianul inainte de inceperea pregatirilor a fost si a consultat antrenori de baschet, handbal si fotbal pentru a gasi inspiratie referitor la miscarea jucatorilor si a balonului pe spatii restranse… A fost pana sa-l viziteze si pe Pepe Guardiola la Munchen… Sau nu era de datoria „creierelor” noastre sa fie informati despre sursele si metodologia de lucru a marilor antrenori!? Bine acum va rugam mult, nu mergeti la Pitzurca sa-l intrebati aceleasi chestii 😀

Evident nu se rezuma totul doar la intelegerea acestor legi, ci si la capacitatea jucatorilor de a le controla. Din acest motiv „miracolul” japonez poate fi vazut cel putin la nivelul notei Nadiei de la Montreal; pentru ca a fost un moment de perfectiune colectiva – mult mai dificil de atins decat cea individuala – de control absolut al legilor fizicii si a tuturor acestor variabile despre care vorbim  (inclusiv balonul a carui menire este insasi aceea de a relativiza manifestarea lor) …

Singura maniera sau cale prin care o echipa cu resurse limitate poate face fata unei „superputeri neglijente” este grija si atentia absoluta acordata detaliilor… mai ales celor mai putin evidente, bine inteles cu conditia ca acestea sa fie percepute si identificate. Culmea, cei de la FRR o predau raspicat in teorie, dar practica ne omoara… Alaturi de principiile fundamentale ale rugby-ului, detaliile iti pot formata jocul si defini chiar proiectul acestuia.

Ce se intampla la nationala Africii de Sud este cu atat mai grav cu cat nationala de rugby reprizanta simbolul noii natiuni nascute dupa 1985 cu pretul sacrificiului a sute de mii de oameni in numele libertatii, miza martiriului lui Mandela, cel care i-a readus pe harta lumii ca natiune si tara, inclusiv rugbistic vorbind.  Au au tot ce le trebuie, dar o „autoritate neinteleasa” sau „neintelegatoare” nu-i lasa sa se exprime sau le pune bete in roate.

Daca ar fi sa ne raportam la declaratiile staff-ului SA de dupa meci – citam in mare: „am marcat 4 eseuri, am castigat 95% din baloanele disputate, am recuperat nu stiu (n.r.) cate puneri in joc ale adversarului si dispute pe baloanele lor.. We simply just don’t know how did we loose that game” – vom realiza poate mai usor importanta organizarii aspectelor mai putin evidente si atentiei speciale care trebuie acordata detaliilor in ansamblul lor.. Un astfel de raspuns denota clar incapacitatea de analiza si identificare a problematicilor din propriul joc, iar in astfel de conditii orice speranta de ameliorare rimeaza cu „inocenta” (ca sa folosim un limbaj bland). De cealalta parte Japonia a pregatit cu o rabdare de ceasornicar performanta vietii lor. Poate mai tarziu vor confirma sau poate nu, dar au fost 80′ de perfectiune; un fel de ikebana facuta cu rabdare de geisa, responsabilitatea de samurai si devotament de kamikaze… Facuta sa dainuiasca o  clipa, dar o clipa de perfectiune, o clipa de eternitate pentru ca va ramane nu numai in istoria rugby-ului, dar si in cea a sportului.  Poate ca intr-un tarziu „ai nostri”, oricine ar fi ei vor intelege ca dincolo de problemele de efectiv (evidente), ne restrangem deliberat registrul de exprimare in joc in numele unor obiective de performanta aberante cuantificate in rezultatele meciurilor si impuse de foamea grandomaniaca de galoane a unora, refuzandu-ne astfel aspiratiile, dorinta si dreptul sau sansa la perfectiune.

– O-O Flo –

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: