Sportlogic

Archive for Octombrie 2015|Monthly archive page

Argentina – Australia: rezulatatul virtual coaching spune ca batalia pentru Anglia incepe astazi… putina geopolitica nu strica

In Blog on Octombrie 25, 2015 at 2:43 PM

Daca Argentina vrea sa rescrie istoria, razbunarea incepe astazi!

Hansen

Articolul este o scurta introspectie de aceasta data coaching virtual si geopolitica cu explicatii si scenarii in oferite de exercitiul zadarnic al anticiparii… El incearca ma degraba sa explice un mod de abordare tactica si strategic si sub nici forma nu doreste sa ofere repere pentru un pronostic, inutil de moment ce incertitudinea si „suspence-ul” dau savoare spectacolului sportiv. Orice alt aviz sau opinie vor fi binevenite ca o forma de manifesatare a asteptarilor noastre si emotiei colective.

Astazi vom fi rasfatati cu cea mai pasionanta partida a Cupei Mondiale – „suspence”, jucatori extraordinari (confirmati), revelatii  si surprize (jucatori asteptati care au demolat portile consacrarii… acum mai trebuie sa mai si intre in Hall of Fame), tehnicieni de geniu si strategi desavarsiti,  premiere istorice posibile… CINE POATE CERE MAI MULT!? Toate aceste asteptari nu sunt fantasme sau ipoteze, ci deja certitudini pentru cei mai multi dintre fani… Initial nu doream sa postez imagini, pentru nu exista imagine care sa sugereze brak-down-ul gandurilor mele… „JEGPEG-urile” care nu sustin continutul, afisate doar ca sa ne coloram retina sunt pentru articolele cu analizele unor tipi precum Andi Robinson, vorbe goale ce nu spun nimic, nu ofera directii de reflectie, antrenorul care a dus Scotia cu 30 de ani inapoi si caruia i s-a reinnoit contractul pentru a o duce cu alti 20 si care acum este „consultant”…

Citam din gandurile marelui  tehnician: „Argentina – Australia va fi decis de lupta dintre pachete”… Trebuie sa fii cel putin genial ca sa spui asa ceva, nu-i asa!?… Care meci in afara de cele ale lui Dracula Old Boys nu sunt decise de lupta dintre pachete, mai ales ca inaintarea australiana este antrenata de Ledesma… Un meci in care pe inaintare Australienii sunt mai argentinieni decat argentinienii si invers, in care pe 3/4 Argentinienii sunt mai australieni decat australienii. Ce poate fi mai frumos… Pentru mine este finala de „charme” a acestui mondial… Sunt deja cu degetele picioarelor in evantai si cu ochii pe ceasul digital de pe site-ul oficial al competitiei… Numar secundele!

Asadar… azi vor juca  echipa numarul 2 in topul preferintelor personale (PUMELE) vs echipa Numarul 3 (WALLABIES, alaturi de Franta… acum si Irlanda)…. asa ca nu a fost foarte greu sa fiu obiectiv… Riscul ca o victorie argentiniana, le-ar face pe Pume sa-si piarda pedalele (capul) in perspectiva finalei, daca nu s-a si intamplat asta deja, ii va transforma in frigarui la micul dejun al Noii Zeelande, ma face sa-mi doresc o victorie argentiniana… Daca nu vreau sa vad inca 4 ani fata lui Richie Mc Caw pe bancnote, in veceurile pub-urilor de rugby (care exista doar in memoriile mele exilate) si holograme pe cer cu chipul capitanului capitanilor, acest meci trebuie castigat de Australieni, chiar daca inima mea latina tine cu Argentinienii… In plus sunt un fervent admirator si iubitor al familiei felinelor.

Cele mai enervante vor fi comentariile pe forumurile internationale… evident apartinand fanilor cu a 6-a bere in mana… care doar pentru faptul ca sunt din NZ se vor pretinde si trece drept experti, ei fiind de fapt mari jucatori de halbe si pilule… o natie de junkies, siguri pe ei desi platesc impozit si biruri unei autoritati ce se afla la vreo 25000km departare… Australienii platesc si ei bir, dar cel putin sunt o natiune care si-au demarcat clar identitatea si valorile… Au probabil cu cele mai inalte standarde de excelenta in educatie (si alte domenii), si care de ceva vreme incearca cu greu sa repare nedreptatile istoriei… Dar macar incearca…. Cel putin asa transpare din lecturi, fiindca nu am avut sansa sa vizitez acel colt de lume (inca).

Ce va spun nu sunt inventii; interviul lui Allie Williams inainte de RWC sugereaza oarecum revolta Neo Zeelandezilor fata de propriile lor slabiciuni, un fel de rusine pe care nu o merita, pentru ca istoria nu au scris-o ei si nici nu mai poate fi schimbata… Cei nascuti acolo sunt perfect constienti, dar sistemul si masinarii ascunse fac ca aceasta situatie sa se perpetueze intr-un secol in care pana si Burkino Fasso are mai multa independenta… Daca inca va intrebati de ce Joubert i-a furat pe Scotieni, poate ca un reper ipotetic v-ar putea ajuta : parerea mea este ca daca intr-o zi Scotia castiga vreo Cupa Mondiala la orice sport colectiv major, dar in special la rugby, a doua zi vom avea referendum pentru secesiune… Tocmai s-a terminat unul in care le mai trebuiau 6%… O astfel de performanta ar fi certificatul de afirmare / confirmare a unei natiuni care exista in cartile jocurilor ascunse, dar care nu are voie sa scoata capul din bordeiele copilariei lui Brave Heart… Este tara „Ritulului Scotian” 😉 si a pastratorilor tezaurului regal (cel putin la modul simbolic). Asta a fost pentru cei care spun ca rugby-ul este mai mult decat un sport, dar nu prea sunt siguri nici ei de ce o spun… Acum vor sti.

Ce legatura pot avea toate acestea cu meciul de astazi veti afla in articolul de dupa meci, doar daca cumva astazi Pumele vor reusi isprava vietii lor.

Asadar ce spune balanta? Raportul calitativ fata in fata da aproximativ egalitate… Cu avantaj pentru Pume la aripi, talon si avantaj Australia la flancuri… Raport creativitate/spontaneitate ofera un avantaj procentual de 10-15% pentru Pume care ar trebui compensat de avantajul experientei (valori similare) pentru Australieni… Aici intra totusi si capacitatea de anticipare si ea va juca un rol important cu multe piese grele – Genia, Giteau, Hooper, Ashley Cooper, Drew Mitchell … In conditiile unei aparente egalitati, factorul oboseala poate fi si el determinant (avantaj Pume)… Pana acum toate echipele care au avut in meciul precedent  o confruntare la limita (nu vorbim de scor) in meciul urmator au pierdut… chiar si Australia a pierdut, doar ca acelasi cavaler la curte  – Cine(!?) –  nimeni altul, acelasi  pe care il stim de 4 ani, mereu si mereu acelasi.

Factorii pragmatism/rigoare/disciplina (avantaj Australia)… Cel mai expus erorilor dintre Pume vor Landajo si Sanchez in momentul posesiei. Zona de transformare a jocului (unde se creaza incertitudinea) va fi 12 – Hernandez vs Giteau (ambii la fel de inteligenti, poate Hernandez ceva mai subtil, dar cu un plus de realism pentru Giteau)… Teoretic avantaj Australia, dar oboseala este o mare necunoscuta pe care Pumele daca vor vrea sa o exploateze, vor trebui sa faca un joc de asteptare la inceput  (prima repriza) pe care ar trebui sa-l transforme intr-o lupta intre pachete… Odata ce vor simti ca s-a terminat gazul minutul (20′ in prima si minutul 60′ in a 2-a repriza) ar trebui sa dea drumul din lanturi carnivorelor.

De cealalta parte, daca m-as numi Michael Cheika (dar nu) as face acelasi lucru. As refuza initiativa (posesia balonului), dar as incerca sa joc numai in terenul lor… Daca am nimerit gandurile celor doi, la inceput vom avea multe momente din jocul acela care nu mai stiu cum se chema, in care ne sutam mingea dintr-o parte intr-alta… pana cand unul dintre noi simtea  (sau nu) iminenta unei intinderi in ischio jambieri, eventual slabiciune in spatele genunchiului… :))). Intr-un astfel de scenariu pressingul este determinant si cei care vor oferi mai multe tuse ne va arata care dintre cele doua nu se simt bine in bocancii lor…. Tranzitie ca sa presupunem ca tusa si nu confruntarea in ordonate (spre exemplu) sau disputa in break-down-uri vor fi determinante in acest meci, mai ales ca in jocul ambelor echipe maul-ul ramane o arma predilecta si perfect stapanita…  Dimpotriva chiar ii vad pe argentinieni in economie la spontane, cel putin  la cele in afara propriului 22 si relativ mai performanti decat adversarii lor in tuse… Ceea ce ar fi inca un avantaj tactic (incert este drept) in favoarea argentinienilor… Consumul resurselor in brak-down-uri ramane capacana cea mai periculoasa pentru Wallabies si cu obiceiurile lui Pocock sau Hooper, chiar nu-i vad bine.

Jucatorul cheie al acestui meci va fi Michael Hooper (astazi o stie toata lumea, dar cand a aparut in Super… aveam impresia ca eram singur pe lume… la varsta lui Richie McCaw era insinifiant)… Nu pentru ca Hooper este proabil cel mai bun flanker al tuturor timpurilor, ci pentru ca el, daca a recuperat bine (este tanar, nu are de ce sa nu) va fi  peste tot: in turn-over-uri, responsabil cu presiunea defensiva, pericol la interceptii (are un joc de anticipare impresionant)…dar si pericol in atac cu balonul purtat, dur ca o stanca, rapid ca un centru, fasnet ca o aripa sau demi (mai bine zis) si inteligent ca o uvertura, oportunist ca o hiena…Bine, nu ca toate uverturile, chiar mia inteligent decat unele dintre ele. Un jucator la care m-am gandit mult si zau ca habar nu am ce i s-ar putea face… Nu vad nici un plan posibil anti-Hooper mai ales daca tu esti cel care ai balonul… vine mereu din profunzime de multe ori din zonele „ascunse”), lansat, joaca contra-atacurile perfect, percuteaza, se strecoara, paseaza, „off-loadeaza” da si cu piciorul… placheaza de rupe… in opinia mea de departe cel mai bun jucator al lumii in ultimii 3 ani…Daca nu-l vreau pe Hooper intre roti, atunci va trebui sa plimb mingea departe de el… sa-l fac stergator de parbriz… sau sa-l consum mereu de la prima aglomerare in gestul defensiv…

In mare, HABAR NU AM IDEE CARE VA FI DEZNODAMANTUL ACESTEI PARTIDE…DAR CEL PUTIN AM INDENTIFICAT ZONELE SI MOMENTELE JOCULUI SENSIBILE sau CRITICE  SI ZONELE BLINDATE…

In logica rationamentului expus, daca as fi Hourcade (dar nu), mi-as dori foarte multe tuse, maul-uri si as juca tentativele de „estocada” departe de aglomerari in zona Kuridrani – aripi prin redublari alternative Sanchez /Hernadez (la fel pentru australieni Foley/Giteau) sau in spatele aceleaasi zone cu suturi scurte si presiune mare pe Folau, Mitchell si Cooper pe care-i vad (exceptionali) dar uzati, pe Folau chiar la capatul puterilor… ma rog , a fost odihnit si asta imi da gandit ca Michael Cheika a prevazut cu sigurnata situatia. Evident lucrurile ar merge de minune daca l-ar avea si pe Hooper de partea lor, pentru ca repliajul sau in actiunea defensiva (devastator) poate strica toata arhitectura planului. Binenteles ca actiunile decisive in zonele sensibile nu trebuie sa se tranforme in rutina observabila, ci sa tina cont si de oportunitatile si momentele de „descompunere” ale adversarului.

… Sa nu uitam totusi ca Australia este echipa care a avut cele mai dure meciuri in serie, iar efectul oboselii s-a vazut agravandu-se de la un meci la altul… Anglia, Tara Galilor, Scotia, meci dupa care Wallabies ar fi trebuit sa semneze de plecare… In aceste conditii oricare ar fi deznodamantul nu se va putea reprosa nimic nici jucatorilor si nici antrenorului, oricat si-ar asuma el raspunderea; fiziolgia este o stiinta nemiloasa… Hansen se delecteaza deja la gandul ca cele doua se vor darama una pe alta… Pentru a-si creste sansele in finala, fiindca garantat in meciul asta cu Bokies au lasat multe pene (pardon perisori, frunze ce vreti), o  factura grea pentru o echipa in care doar 5-6 jucatori sunt la adapost de neajunsurile varstei….

Richie Mc Caw

Tweet-ul lui Richie Mc Caw sugereaza ceva credem (sau poate ca nu este decat o simpla declaratie de curtoazie pentru a recunoaste calitatile adversarului), who knows!?… Inclin totusi sa cred ca lucrurile stau asa cum toata lumea a si prevazut, dar umilul dumneavoastra servitor 😀 a reusit sa sublimeze in versurile postate in comentariile pe Misterugby Romania – „No matter what will happen, victory or painfull loss, at the days’ very end, your hads will be ripped off”. „Cheltuiala”/pretul acestui meci castigat in control absolut, dar la limita de campionii mondiali in conditiile in care au infruntat o echipa diminuata de oboseala, banca saraca si propriul antrenor (Heineke Meyer) va cantari greu in finala… Ma intreb daca totusi nu au facut special economie de efort sau daca diferenta mica la scor nu se datoreaza oboselii acumulate in urma meciului cu Franta…. Fiindca daca este asa, deja teoria mea cu ARGENTINA CAMPIOANA MONDIALA incepe sa prinda contur, iar nesabuinta (sau lacomia) organizatorilor demonstreaza fie neintelegerea naturii acestui sport, fie indiferenta crasa fata de efortul unora in favoarea altora, fie interese ce calca in picioare etica rugby…  In cel mai rau caz probabil ca vor reusi sa dea tunul dezvoltarii in America de Sud, fanatismul si pasiunea latino-americana fiind o vaca cu multe ugere si tate – imensa – de muls… Pana la urma au invatat ceva de la fratii mai mari din fotball… Oricum am da-o cineva castiga; interesele marunte daca Noua Zeelanda devine pentru a 3-a oara Campioana Mondiala, rugby-ul planetar daca Argentina reuseste o premiera istorica pe care sunt singurul din lume care nu o va fi numit-o „SURPRIZA”.

Toate acestea nu sunt decat ganduri, dintre toate optiunile as alege totusi manariile Coroanei ce-si dorea din tot sufletul o finala cu o victorie de rasunet a englezilor in fata Campionilor Lumii, iar faptul ca au mers sa vada arbitrii inainte de meciul cu Australia (ancheta despre care in mod curios nu am mai aflat nimic) spune multe!… Doar ca cineva le-a stricat cartile – Gatland si/sau Cheika…. Astazi la cateva ore inaintea meciului nu exclud deloc posibilitatea ca Hourcade sa se alature listei calailor Reginei, fiindca Anglia este una, Coroana si Imperiul Britanic ALTA!

… Dar nu este cazul sa ne facem griji pentru ca din nou, in mod aproape „natural” as spune, hazard-ul  face ca Noua Zeelanda sa aiba pentru a doua oara consecutiv inaintea unui meci greu o zi de repaos in plus fata de adversara pe care urmeaza sa o confrunte… A fost cazul si inaintea meciului cu Franta care era dupa un masacru administrat de cea mai dificila echipa din lume, si o spunem fara rezerve – Irlanda este  ghinionista si marea absenta a acestor semifinale. Nu mai conteaza acum, important este ca au mers pe covorul rosu pana ieri si acum au 24 de h de recuperare in plus fata de adversar, ceea ce imi confirma banuiala ca tragerile la sorti, nu sunt chiar la „sorti”… Va urma…

– O-O Flo –

PAMFLET – TOP 10 lectii pe care le-am invatat dupa participarea Romaniei la RWC 2015

In Blog, Comunitate, Ganduri on Octombrie 21, 2015 at 10:29 PM

Cupa Mondiala a intrat pe ultima lungime. Memorabila, istorica cu premiere si momente de magie pe care le dorim sa se repete  la fiecare editie de acum incolo… In sfarsit rugby-ul international, in ciuda unor semifinale prevazute de unii mai fatalisti, a devenit o competitie in care cartile nu mai sunt facute in avans cu toate eforturile unor arbitri, ultimii gardieni din Pleistocen, care fac sa intarzie (inca) o revolutie mondiala pe planeta ovala.

Este de acum obisnuinta universala ca in media nationale sau in blogosfera, evolutia echipelor nationale sa fie cumva analizata, pusa sub lupa. Mai putin poate in insule unde toti sunt cumatri si discutiile au loc in jurul focului, in familie, pe armonii de mandolina si mirosuri ametitoare de sangria. Motivele sunt diverse – frustrari, capitalizarea experientei, concluzii, reflectie retroactiva pentru a intelege care au fost elementele/factorii ce au conditionat performanta echipelor nationale… Din pacate in peisajul rugby-ului romanesc nu prea se intampla nimic de genul, desi avem un numar insemnat de oameni de rugby. Doar laude, nici o nemultumire, critica sau sugestie (cu exceptia subsemnatului), in cel mai bun caz  variatii a acelorasi smiorcaiti intonand sistematic vechiului slagar impotriva fotbalistilor… Patetic! Aloo treceti mai departe fratilor…  Si atunci mi-am spus ca cineva trebuie sa sparga gheata, asa ca m-am pus pe treaba. Cand mi-am terminat exercitul mi-am dat seama ca nu era nimic despre care sa nu fi vorbit inainte si m-am gandit sa schimb perspectiva (!?), incercand sa nu ma mai repet…ca s-au saturat si oamenii de astia de mine… Si ghiciti ce (!?); m-am distrat copios fiindca fara voia mea a iesit in cele din urma un pamflet, oricat de serios si aplicat am incercat sa fiu… Iata deci topul celor 10 invataminte majore pe care le-am putut desprinde:

1) Forta Stejarilor este coeziunea… federatiei! – Rugby-ul romanesc este o mare familie… toti se iubesc si se apreciza sincer si neconditionat la bine si la greu.. Mai ales ales la greu, fiindca atunci se vede care iti sunt prietenii adevarati – FELICITARI! La noi fiindca e din ce in ce mai greu,  SOLIDARITATEA a atins niveluri alarmante pentru ca in ultima vreme familia a fost supusa tuturor incercarilor… Mai sudati de atat nu credem ca se poate. In plus, la FRR mai toti sunt si rude – pamflet sau nu, asta e! Acum (de vreo 10 ani) ca s-a format un colectiv unit, speram ca vom putea incepe sa jucam si rugby.

2) Rugby-ul modern evolueaza necontenit, ceea ce stim cu certitudine astazi, maine va fi insuficient pentru a genera performanta. In timpul acestei competitii a aparut un nou procedeu devastator – PUPICUL!… De fapt el aparuse de mult, dar acum putem constata ca s-a generalizat, iar maiestria tehnica a atins cotele perfectiunii. In plus mai toate echipele au inceput sa-l practice. Cu toate acestea FRR au anticipat aceasta noua tendinta, ma gandesc cumva daca nu suntem chiar noi cei care au inventat-o, si au comandat firmei Tall Ball, faimoasa marca de echipament sportiv „creata de cineva”, sa proiecteze protectiile anti-pupic pentru jucatorii de rugby…. si un model similar pentru oficiali. Ele vor fi impuse obligatoriu in echipamentul de joc pentru a evita placajele de tip mangaiere, sarut si alte procedee vicioase care pot da nastere la interpretari legate de valorile si moralitatea in rugby. Din pacate echipamentul nu este dorit de toata lumea; spre exemplu arbitrul galez Nigel Owens a spus clar si din capul locului ca este impotriva folosirii sale….”Pupic, is good!” a explicat el…. [Cum vad ca nu rade nimeni, poate ca trebuie sa explicam ca Nigel is gay].

Oricat de ridicola vi s-ar parea situatia, era si timpul ca cineva sa descopere un astfel de auxiliar. Spre exemplu am citit pe un site, nu-l voi numi pentru ca autorul era destul de evaziv in formulare… si ma tem ca vorbea serios. Acolo se spunea ca Romania este singura tara in care fotbalistii sunt huiduiti chiar si atunci cand reusesc o calificare… Foarte bine asa le trebuie – niste piti – in timp ce rugby-ul romanesc are toata adeziunea populara… Dovada (!?);  chiar si atunci cand pierd sau nu-si indeplineste obiectivele pe care si le fixeaza (singuri), toata lumea se felicita si este felicitata… Se pare ca cei felicitati chiar cred ca urarile sunt sincere. Zau acum, cum poate ca cineva care sta mereu cu buzele tuguiate sa fie sincer!? Spre exemplu la meciul Franta-Noua Zeelanda, comentatorul de la Digisport l-a felicitat la randul sau pe Hari Dumitras  (IN DIRECT si nu in timpul cafelei dinainte)  pentru evolutia nationalei la mondiale…. Hari a raspuns destul de sigur pe el, ca nu lui trebuie adresate (felicitarile), ci jucatorilor fiindca ei sunt cei care au jucat, dar comentatorul nu s-a lasat…  Cred ca Hari purta faimoasa protectie, altfel cine stie ce sunete am mai fi putut auzi pe fundalul transmisiei… Sau poate ca s-au auzit, nu stiu, eu am schimbat imediat streamingul.  Bine ca nu au castigat si al 2-lea meci, nu mai spun de calificare in sferturi fiindca ce-ar fi fost? Feri Doamne! Publicul din Romania, mai ales jurnalistii, „nu este inca pregatiti sa faca fata marilor succesuri”. Halep s-ar fi innegurat de gelozie cred, si cine stie, dar o odata cu miscarea capitalului ar fi putut sa ceara si alta nationalitate, lasandu-l pe CTP fara slujba…  Ce tragedie! Daca s-ar  intampla asa ceva, atunci cine ar mai putea schimba sortii alegerilor in Romania.

Alt exemplu; ieri am dat peste un articol care anunta despre transferul unor jucatori romani la Aquila, in Italia… Transferuri care faceau evident obiectul unor negocieri ce datau inainte de inceperea Cupei Mondiale. Ei bine, nu stim cum, dar autorul articolului respectiv a tras concluzia ca prestatia echipei nationale i-a convins pe cei de la Acquila sa investeasca in jucatori romani… si asta inainte ca meciul sa fie jucat… Asa o fi sau suntem deja in Poltergeist! Spun acest lucru pentru ca unul dintre cei patru era sigur deja legitimat la club inainte de meci, iar un altul dintre ei era ce-i drept roman, dar nascut sau ma rog, crescut acolo la ei…  Unele zvonuri spun chiar ca cei 4 erau deja in Italia, s-au uitat la meci impreuna cu antrenorul lor Dragos Nicolae… Deci si italienii aplica metode de dezvoltarea a facultatilor paranormale, dar despre asta vom vorbi in cele ce urmeaza. Bine, baiatul crescut acolo tot roman ramane, dar prin procedeul pupic, atentie figura poate veni de oriunde si din orice directie picand napraznic pe orice parte a corpului, a ajuns in legendarul club italian (transferat din alt club italian) nu datorita calitatilor sale, ci datorita virtuozitatii demonstrate de nationala Romaniei…. Inainte ca meciul sa se joace!?… WOW! Reflectia este valabila pentru toti 4. De altfel este bine pentru noi toti, acum ca nationala Romaniei a convins, ma gandesc serios sa postulez ca antrenor intr-un club italian, la naiba cu ce-am invatat in Franta… niste fraieri! Glumesc! Acest exemplu este un caz tipic de pupic care poate darama orice constructie oricat de solida ar fi ea… O ARMA DEVASTATOARE… care te poate lasa fara meritul eforturilor tale intr-o secunda, fara ca cineva sa bage de seama – SMAC si gata, nu mai existi, nu ai facut nimic, cine naiba esti tu!? Am uitat sa spun ca este singurul procedeu in rugby cu dubla valenta… Merge atat in atac cat si in aparare!

3) Stejarii „extrema urgenta” au mare nevoie de mijlocasi la deschidere… aaa… pardon, la gramada. Cine ar fi crezut dupa generatii si generatii de nouari de exceptie – Florescu, Paraschiv, Neaga, Mitu va urma o asemenea seceta si nu i-am numit pe cei care nu au avut sansa sa ajunga la nationala, desi ar fi meritat… In zilele noastre eram obisnuti sa avem doar doi mijlocasi la deschidere in toata tara – Calafeteanu si Surugiu. Primul era atat de bun incat si-l imprumutau cluburile intre ele, de nu mai stia nici el saracu – Steaua, Arad, Timisoara… La un moment data era cat pe ce sa joace in acelasi meci pentru ambele echipe: Valentin vs Calafeteanu, dar cum si unuia si altuia le lipseau protectiile anti-pupice, arbitrul i-a interzis unuia dintre ei sa joace. Deci pana la Cupa Mondiala aveam doar doi mijlocasi la gramada Surugiu si Calafeteanu (la Valentin s-a renuntat ca sa nu-l streseze pe Calafeteanu), dar asta pana sa apara Tudorel Bratu pe teren. De atunci a mai ramas doar unul… 😀

4) Romania este prea buna pentru Rugby Union… Spunem asta fiindca au ales sa joace in 13 intr-un cod de 15… si s-au descurcat mai mult decat onorabil. Va dati seama ce rupere era daca jucam in League. Am putea conclude ca Romania este din ce in ce mai buna… Daca la Mondialul trecut am jucat in 14, lasandu-l pe Catalin Fercu acasa, de data asta chiar si cu Fercu in echipa, Stejarii au ales sa joace in 13.  Problema este insa alta. Stim cu totii despre rivalitatea istorica intre cele doua organizatii, League si Union. Cei de la International Board, de care apartinem,  sunt negri de manie si ameninta cu excluderea noastra din competitile sale.  Hari Dumitras a facut recurs spunand „cum, dar am fost 15, dovada este ca avem si doua eseuri date la aripa”. .. Oficialii au spus „de o aripa, prietene… Unde este a doua? Cand a atins ea mingea ultima oara!?”  Speriati cei de la FRR au facut demersuri discrete pe langa International Rugby League, codul in 13, in cazul in care vor fi sanctionati de Union… Insa au fost refuzati pentru ca s-a demonstrat clar ca in meciul cu Italia au folosit ilegal un jucator in plus, aripa Apostol care a si marcat 2 eseuri… Acum Federatia nu stie exact in ce directie sa apuce. Ar vrea sa ramana in Union, dar pentru asta trebuie sa joace in 15 si mai ales sa dea un eseu cu cealalta aripa… si chiar si asa rezultatul nu este sigur… cei de la Board au spus ca daca inscriu si cu aripa dreapta 😀 (hai ca nu v-ati prins – este partea pasei deficitare) atunci vor lua in considerare cererea noastra. Analistul Flo spune ca cel mai bine ar fi ca Romania sa inscrie in acelasi meci eseuri cu ambele aripi, iar asta va fi probabil dovada irefutabila ca Romania joaca rugby in 15 si va inchide definitiv gura contopistilor de la federatia internationala. Presedintele FRR, Hari Dumitras, a incercat sa explice ca desi Romania a jucat in 13 – RWC este totusi o competitie de 15 in care au fost aliniati 15 jucatori si in care ne-am descurcat onorabil, dovada este repriza a 2-a impotriva Italiei si victoria asupra Canadei… Dar cei de la Union i-au raspuns raspicat, dezvaluind si un secret nedorit: „Canada erau sa va bata jucand rugby in 7″… Cazul a ramas in stand-by.

5) In rugby-ul modern nu suntem nicicand la adapost de o surpriza – In sporturile colective se pot bate recorduri nationale in probe individuale – pasa lui Vlaicu la aripa din meciul cu Italia va intra cu siguranta in istoria rugby-ului romanesc ca fiind cea mai lunga facuta  vreodata de un troacar altui troacar si asta din alergare (ceva mai) rapida… Asteptam o executie similara si pentru aripa din dreapta. La anul si la multi ani!

6) Criticile nu fac bine moralului Stejarilor – Toate criticile inexistente la adresa staff-ului nationalei sunt COMPLET FARA ACOPERIRE. Romania spre deosebire de celelalte natiuni avea in organigrama si „Managerul de inalta performanta” in persoana lui Daniel Mitrea – o premiera in materie de management sportiv, functia, nu Daniel… Atentie, nu ne referim la staff-ul federatiei, ci la staff-ul nationalei… chiar daca uneori este aproape identic. Acesta, dupa cum spune si titulatura postului, a manageriat fiecare aspect punand la dispozitia lotului toate mijloacele si resursele necesare pregatirii la cel mai inalt nivel si tot el a elaborat si programa de antrenament. Printre altele, Romania a fost un pas inaintea celorlalti, fiind singura si natiune care a introdus in mod oficial in ciclul de pregatire si tehnici de dezvoltare a calitatilor PARANORMALE ale jucatorilor… Avem si dovada; privirea lui Daniel Carpo aruncata lui Calafeteanu la eseul lui Earls din meciul cu Irlanda in fata camerelor de luat vederi, cand a fost surprinsa unda de soc receptionata de capul lui Valentin emisa fiind de retina necrutatoare a inaintasului – vezi momentul in secventa de mai jos. De atunci profesorul Magneto, in cautare de un inlocuitor pentru Ciclop, cel pierit eroic in X-MEN 6, a pus ochii pe flankerul nostru pentru a respinge atacurile galactice cu meteoriti care ameninta civilizatia pe Terra. zzzzT – zzzzT – zzzzT!…

7) Tehnicile de inductie paranormala functioneaza – Dovada (!?): dupa privirea lui Carpo din meciul cu Irlanda, Valentin Calafeteanu a demonstrat cresterea pragului de agresivitate (e bine si pe la spate) lovind cu capul in ceafa unui canadian care comitea ilegalitati in maul-ul ce a precedat inscrierea unui eseu pentru Romania… I’m bad, I’m bad… youhooo!!! la momentul 1’40” din rezumatul meciului se vede clar!

8) FRR are nevoie de un clarvazator (paranormal) – Acum ca avem dovada eficientei stiintelor parnormale aplicate in sportul de performanta, Hari Dumitras si Daniel Mitrea ar trebui ca inainte de a fixa obiectivele nationalei, sa o consulte si pe Urania.

9) Romania este o tara a rugby-ului – Degeaba spune lumea ca in Romania rugby-ul este in (s)cadere; nu numai ca sportul gentlemen-ilor nu pierde teren, ba dimpotriva, s-a dovedit a fi si unul dintre cele mai populare sporturi nationale.  Dovada (!?); articolele si publicatiile aparute in media despre Stejari au intrunit cel mai mare numar de „like-uri” din partea cititorilor care nu le-au citit si chiar si a celor care nu s-au uitat in viata lor la un meci de rugby.

10) Avem in continuare mare nevoie de Lynn Howells care, culmea,  is alive... L-am vazut cu totii sarind de pe scaun… si nu o data; o spunem doar asa fiindca circulau vorbe pe la colturi ca ar fi fost inchiriat de FRR de la British Museum… Dar nu! Acum, dupa prelungirea contractului, in asteptarea primelor semne de aptitudine pentru inscrierea celui de-al 2-lea eseu cu aripa de pe partea dreapta, se pare ca FRR vor sa-l inchirieze la Antipa ca sa-si poate scoate o parte din investitie… Acolo conditiile de conservare sunt excelente, nu este departe de Casin, mai fac si un ban expunandu-l, deci toata lumea este fericita…Numai sa nu-l uite pe acolo, fiindca avem nevoie de cel de-al 2-lea eseu.  Ca sa nu se simta singur, dirgintiii FRR s-au gandit sa-l trimita si pe antrenorul emerit Achim, doar ca cei de la Antipa i-au rugat sa mai astepte putin pana vor repara senzorii de miscare. FRR insista explicand ca domul profesor Achim este el insusi un senzor de miscare si inca unul dintre cei mai sensibili… pornit impotriva a tot ceea ce se misca, in special a jucatorilor. Chiar si prezenta unei mingi de rugby face sa i se aprinda beculetele de alerta inainte ca acesteia sa-i treaca prin gand sa se miste… De aceea, cand este el de fata, mingile stau nemiscate… Nu zic nici pas, saracutele de ele, fiindca rugby-ul in miscare este interzis.

Nu a fost o lista exhaustiva a invatamintelor pe care le-am fi putut desprinde, dar credem ca cele evidentiate in articol stabilesc o ordine coerenta a prioritatilor pe care FRR ar trebui sa le ia in considerare pentru a aduce elemente solide de plus-valoare la strategia de dezvoltare  a miscarii rugby in Romania…

 – oricat vi s-ar parea ca da, Je ne suis pas Charlie –

RUGBY OR NOT TO BE – TOP-ul „revenitilor printre cei vii” la Rugby World Cup 2015

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sportului, Ganduri, Sport viata si destine, Star System on Octombrie 21, 2015 at 2:12 PM

Rugby or not to be

Parafrazand faimoasa dilema Shakespear-iana ” to be or not to be” – Rugby or not to be este TOPUL „MisteRugby Romania” AL REVENITILOR PRINTRE VII  – jucatori pe care ii credeam „epuizati”/ „expirati” vorba lui Dinca – „is not about skills, is about balamale” (buna Coane!) si care au surprins pe toata lumea demonstrand ca mai au un cuvant de spus … Puteam sa-i spun „Die Hard”, „welcome back boys” sau in alte 7 feluri… Prezenta lor ma bucura enorm pentru ca inainte de competitie, datorita retragerii sau iesirii din forma/ accidentarii sau intrebarilor legate de conditia unui numar mare dintre jucatorii emblematici, ma asteptam la o Cupa Mondiala, daca nu trista, cel putin  enervanta cu fata lui Mc Caw si Owen „Fartwell” peste tot… Si cand colo, iata ca am avut parte de cea mai pasionanta dintre toate editiile de pana acum, mai ales ca Romania a reusit sa reinnoade traditia cu victoria minima si istorica ca o conditie a participarii sale in instoria competitiei dupa un trist si istoric zero la editia 2011…. Cu o mentiune speciala: de data aceasta, pentru prima oara dupa cea impotriva Insuleleor Fidji din 1991 (!), Romania a castigat (cu putina sansa ce-i drept, dar asa este in sport) cu o echipa care joaca rugby si inca unul de o mare frumusete – Canada si nu Portugalia sau Zimbabwe! Welcome back boys too!

Ca in cazul celui publicat anterior (doar pe pagina „MisteRugby Romania”) – „Cele mai frumoase meciuri ale editiei” – TOPUL nostru face  abstractie de notiunea aberanta de ordine valorica. Nici nu am avea cum pentru ca nu se pot face ierarhizari intre jucatori care joaca pe posturi diferite apartinand unor colective total diferite… Evident nu-i vom mentiona pe cei despre care antrenorii lor au crezut ca sunt „acolo” si i-au impus in ciuda evidentelor (daca mai putem vorbi despre evidente… atata vreme cat iata putem avea surprize) sau pe cei ce nu au fost folositi decat prea putin de antrenori in meciurile disputate pana acum… Si binenteles ca nu i-am uitat pe cei care desi prezenti, nu au putut juca (cum ar fi Parise care ne-a oferit o secventa scurta, dar suficient de explicita) sau pe marii absenti, ignorati fie de ideile (sau orbirea antrenorilor), cum ar fi Abendanon… la SA nu mai vorbim fiindca acolo este obsitnatie, si nici pe  cei pe care speram sa-i vedem refacand legatura cu reusita si care parca ne lipsesc de pe terenuri… pentru ca undeva s-au pierdut pe drum… Ma gandesc la James O’Connor sau chiar la controversatul Quade Cooper. Iata lista celor despre care va vorbeam, aproape zombies exorcizati, pe care talentul si alte calitati i-au adus spre bucuria noastra printre cei vii, demonstrand ca totul nu a fost doar conjunctura sau intamplare:

– Fourie Du Preez 33 de ani – 9-rul SA-filor considerat de multi unul dintre cei mai mari mijlocasi ai lumii, s-a retras brusc din varful piramidei pentru  o lunga vacanta „binemeritata” in Japonia. Pana la RWC – intre cele 2 cupe mondiale – nu jucase decat 2 meciuri ca titular la nationala  intr-un test in toamna trecuta… si unul anul acesta.  Fanii Springboks (SUNT UNUL SI RAU INCA… la propriu si la figurat), il asteptam cu rezerve. Ei bine, a inscris un eseu salvator in meciul cu Tara Galilor asigurand calficarea in semi si mai ales a adunat cu farasul resturile unei echipe daramate dupa infrangerea cu Japonia, pardon de Heinke Meyer. Il banui cumva si de reformatarea listei titularilor. Mersi Fourie, ne-ai salvat pe toti de la un atac de apoplexie.

– Schalk Burger (Scalc poate invata si comentatorii nostri cum se pronunta) 32 de ani SA – dupa o absenta medicala de aproape 4 ani, a revenit in forta in ultimul sezon din Super… Nu este o surpriza la RWC, dar totusi dupa 4 ani de lupte cu o boala potential mortala – meningita bacteriana (luni si luni de antibiotice si anti-inflamatorii) – ne intrebam daca inca mai poate juca la un asemenea nivel…Ei bine poate…  si inca bine!… Evident nu in pozitia de 8 cum si-a imaginat Meyer.

– Drew Mitchell, 31 de ani, Australia, „terminat” cum se spune si fara sanse in tara sa de origine, a fost din „respect’ luat de Laporte la Toulon ca pensionar de lux (CE INSEAMNA SA AI OCHI SI EXPERIENTA), unde multa vreme a facut tusa… pana la urma insa, investitia a dat roade, in ultimul sezon a renascut parca din propria-i cenusa… Nu putem spune ca fost in vacanta, dar nici foarte solicitat.. Oricum aducerea sa la nationala parea riscanta pentru unii… Admirabil flerul coach-ului Michael Cheika si cat curaj in tara aripilor de meserie, unde se putea gasi usor  un Speigth, Tomani si altii mai mlt decat decenti.

– Ashley Adam Cooper (31), Australia – mereu conectat, nu era subiect de indoieli, dar ne intrebam cu totii cat va mai rezista, mai ales ca in jocul pe care il practica este nemilos fata de el insusi… Adica jos palaria pentru continuitate… si mai ales pentru faptul ca in toata cariera sa de club sau nationala, nu stiu daca a lipsit vreodata pe un motiv sau altul – accidentare, lipsa de forma etc… La felul in care joaca si se angajeaza, ar trebui bagat cred in cartea recordurilor… CE BARBAT!!!

– Matt Giteau 33 de ani, Australia – aici trisam, dar OMU’ MERITA O EXCEPTIE – nu a fost o secunda un „zombi” si nici pensionar de lux, adica iesit din forma, si nici nu a pierdut contactul cu rugby-ul de inalt nivel, fiind mereu un adevarat animator, inima sau macar un ventricul al ei in echipele in care a jucat….Din nou Michael Cheika… Nici o surpriza. Il pomenim si pentru faptul ca este inca un exemplu de jucator promovat la nationala de fani. La Cupa Mondiala din 2011, presiunea fanilor nu a functionat, iar  Mr Dean a renuntat la serviciile sale. Suparat Matt a luat drumul „pribegiei” (bucurie mare la Toulon) facand o alegere care punea practic capat carierei sale la nationala. Asta poate ar raspunde si intrebarilor unora de genul „cum de-si permit armatele de chibiti sa dea instructiuni marilor antrenori”… Ei bine uite asa fraierilor, fiindca asa vrem noi, fiindca ne dorim sa traim in mod activ fenomenul sportiv si pentru ca ei sunt acolo pentru noi. Ce intrebare stupida!? Aproape toata nationala Africii de Sud spre exemplu, cea care a supravietuit in aceasta editie (iat-o in semifinale), a fost construita pe spumele si sudoarea „chibitilor”, pentru ca cea construita de Meyer & Co. era varza. Pana la urma unul din marile merite ale unui antrenor este si capacitatea sa de a se pune in discutie si de a fi flexibil in alegerile sale, atent la ce gandesc mii si mii de creiere…. Altfel spus Meyer nu este chiar prost pana la moarte. Cheika, spre deosebire de omologul sau, nu a ezitat foarte mult, desi avea o constrangere in staff – Larkham, „mastermind-ul” liniilor din spate – ori toti stim ca acolo unde vine Mat Giteau, orice „mastermind” dispare fiindca (sotto) el ii va lua locul. In conjunctura creata, toti stim ca oricat de mare ar fi talentul jucatorului, o absenta de 4 ani si revenirea intr-un colectiv complet nou nu este reusita garantata.  Nu a fost insa cazul pentru ca Michael Cheika a inteles ca la Toulon se juca exact tipul de rugby pe care el avea de gand sa-l propuna la nationala Australiei. Si probabil ca Matt a fost solutia implementarii sale aducand si un suflu nou de incredere, o mentalitate de invingator dobandita in cei 4 ani petrecuti in Franta, intr-o nationala plina de indoieli, aproape distrusa mandatul lui Dean si bulversata de pasajul scurt al lui Mc Kenzie! (Y)… Cine va uita vreodata tusa de la sfarsit in meciul din 4 N (2015) cu Noua Zeelanda!?… A fost si va ramane ca o marca de afirmare a personalitatii acestui jucator (n-am cuvinte) si a intoarcerii sale la nationala… In trecere atat Matt cat si Michael ii pot multumi si lui Bernard Laporte de unde a preluat blue-print-ul proiectului de joc… Atentie mare !!!

– Will Genia – doar 27 de ani (un alt caz „surprinzator” de varsta tanara a unor jucatori pe care multi dintre noi ii credeam deja pe cale de „expirare”), tot din Australia. A fost mereu pe aproape si activ in circuitul de inalt nivel, dar in acelasi timp parea mai mereu indispus, accidentat (sau fragilizat). Performantele sale modeste din campionat il trecusera la capitolul amintiri frumoase… Fabulos jucator, o stiam cu totii, dar incetasem sa mai speram in revenirea sa! Surpriza pentru mai toata lumea (evident nu si pentru fani… sunt unul) a fost redobandirea locului de titular la nationala… Am sa ma laud din nou pentru ca timp de doi ani am mers impotriva curentului spunand ca Phipps is not the man. Mersi coach!

– Freddia Michalak (33), Franta – A debutat la nationala la 18 ani si se anunta a fi noul copil minune al ovalului; briliant (adevarat, nu tinichea) , curajos, polivalent (9-10-15), tehnic si mai ales inventiv – creativ- imprevizibil. Constitutia sa mai putin robusta (1.82m si 85 kg… ca sa vezi unde a ajuns rugby-ul) l-a transformat in tinta predilecta a apararilor adverse, ceea ce a dus evident la o serie de accidentari grave si scoaterea sa din circuit inainte de termen.  Rezultatul a fost cel asteptat, Fred a inteles ca sanatatea este de mare pret si a inceput sa se fereasca si sa ezite pe teren. Atitudinea sa neconventionala, mereu independent si in disonanta cu mediul abiental ptin mai gri (asta este cultura rugby din pacate… aici in Nord) au inversat tendinta, facand ca in scurta vreme sa devina din alintatul publicului, subiect de deriziune… Intr-un fel misterios, sansa, destinul sau nu stim ce – probabil calitatile sale – au facut ca Fred, in ciuda tendintei generale, sa ramana cumva in carti si in vestiarul marilor cluburi…Acest lucru a aduagat si mai mult la sentimentul general care s-a  transformat treptat in antipatie si contestare. Aici m-am raliat si eu miscarii fiindca vedeam un lobby care dauna afirmarii altor talente si jucatori merituosi. Nu am mers niciodata pana la antipatie pentru ca eram fan candva, dar am devenit critic… Mi-am cerut scuze pentru asta, desi criticile nu erau deloc nefondate. Mereu in auto-conservare (de inteles), de multe ori absent in faza defensiva, incepuse sa dea „kix” si in executiile tehnice. Trebuia sa ma prind ca ceva imi lipsea in diganostic din momentul in care l-au recuperat Sharks si mai apoi insasi Bernard Laporte… In cazul lui Laporte insa era de inteles – intodeauan a crezut in el. Insa am vazut acolo mai mult influenta unui lobby decat calitate demonstrata, desi stiam ca (sigur) competentele erau acolo; aveam impresia doar ca-i lipsea energia, suflul de prospetime si nu vedeam chiar de unde si-l putea recupera. Michalak a fost probabil singura obsesie sau fixatie buna pe care Philippe Saint Andre a avut-o pentru ca a simtit ca in noul Michalak, inca mai traia undeva ascuns vechiul Michalak… Si totusi ce puteam spune despre un jucator titular la nationala, dar rezerva in propriul club. Acest indicator s-a demonstrat a fi perfect fiabil in cazul lui Pape. Recnosc ca nici nu i-am urmarit meciurile cu atentie… De unde atata timp? Ei bine Michalak a fost in formula prezentata de PSA singurul si ultimul mohican al flerului francez… Chapeau bas!… Si mai ales pesntru faptul ca face parte dintre jucatorii de rugby (aparent fragili) a caror constitutie nu s-a tranformat radical si „inexplicabil” de-a lungul anilor. MARE LUCRU! Candva cu siguranta unul dintre cei mai inventivi jucatori din lume in pozitia 10, a demonstrat cel putin ca nimic nu a fost o intamplare.

– Brian Habana (32 de ani – SA) – Cu toate ca a ramas in acest rastimp in circuitul de inalt nivel, mai toata lumea incepuse sa creada ca uitase cum se culca balonul in but…. Dar iata ca nu! Oricum travaliul sau defensiv si siguranta pe care o confera apararii, dorinta de a contesta orice balon au fost motivele pentru care atat clubul din Toulon, cat si staff-ul nationalei (si orice club sau antrenor din lume) le-ar avea mereu in vedere… La-m trecut aici pentru ca a fost mia bine decat ma asteptam… Dar nu inca extraordinar de bine; cu Japonia modest, au urmat meciuri relativ „usoare” (am pus ghilimele), a fost insa prezent cu Tara Galilor cu o misiune foarte grea (Geoge North)… din nou prezent in faza defensiva si mai putin impresionant in atac in couda faptului ca din punct de vedere ale motricitatii ramane o amenintare permanenta. Parearea mea este ca se pripeste… si anticipeaza prea mult in faza de atac.

– JP Pietersen (doar 29 de ani – Africa de Sus) – pana si susbsemnatul candva fan, am fost surprins cand am (re)aflat ce varsta are. Prestatiiile sale, pierderea aparenta a vivacitatii, kilogramele in plus, anii multi nelipsit din formula Springbok, retragerea timpurie in Japonia, toate acestea aproape ca ma convinsesera ca mai are putin si face jumatatea de veac… Pe onoarea mea, mai aveam putin si credeam ca suntem de aceeasi varsta. Contestat de multi din ratiuni mai mult subiective, probabil enervant prin atitudinea sa relaxata/detasata si usor aroganta care da impresia ca nu misca un deget si ca nu-i pasa de incrancenarea colegilor de alaturi, ramane o polita de asigurare pentru nationala si omul care lasa o marja foarte mica de eroare adversarului… Poate mai putin eficace in initiativele sale, este unul dintre cei mai inteligenti jucatori in nationala SA, un oportunist/speculator innascut cu o capacitate uimitoare de adaptare la situatiile nou create. Jocul sau fara balon, de aniticipatie si de exploatare a erorilor adversarului poate fi materie de studiu… In ciuda unui fizic impresionant si aparent greoi care orienteaza asteptarile noastre spre un registru de exprimare fizic, JPP este jucatorul care la sfarsitul meciului iese cel mai curat de pe teren (enervant de curat), odhinit parca, zambind sau in cel mai rau caz aparent indiferent, oricare ar fi rezultatul (probabil ca a inteles)… dar de multe ori cu eseuri marcate sau alte statistici pozitive, fiind cel care poate schimba soarta meciului intr-o singura faza fie ea defensiva sau ofensiva. Este alaturi de (De) Allende singurul care ar putea prelua misiunea Julian Saveea si chiar spulbera un mit pe cale de a se forma…  SALUTE!

– David Pocock (27 de ani – Australia) – acum un an il dadeam deja „disparut” din nationala – mea culpa. Dupa o absenta de aproape 2 ani pe motive medicale, revenit in competitie in ultimul sezon, a fost, putem spune, una dintre piesele importante in angrenajul australienilor… Noroc ca Michael Cheika l-a reconvertit in 8 si efectiv nu intelegem cum de a fost folosit in 7 aproape toata cariera sa, cand evident jocul sau inchis era practic un Dead-End Road pentru circulatia balonului. (Drum infundat – semnalat de ani multi – Adrian Dinca  martor si mai ales fan neconditionat Pishcock) . In plus acum a inceput sa mai faca si pase. Ce inseamna sa ai un antrenor EXTRAORDINAR… Evolutia sa la RWC i-a dat dreptul sa-si redobandeasca numele de Pocock :D… Dinca va fi fericit! 😀

– Juan Martin Hernandez (33 ani) – fosta uvertura a pumelor, reciclat in 12 in ultimii 2 ani de Hourcade (UN GENIU ABSOLUT) care initial parea ca va renunte la serviciile sale, punea pana nu demeult cateva semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea sa de a face fata provocarilor fizice la centru, el fiind mai degraba un jucator discret ale carui atu-uri erau clar intr-un registru de factura tehnico-creativa. Este inca un exemplu de jucator care combate prejudecatile legate de specializare, capacitatea de reprofilare la varste inaintate (axioma formatorilor nostri).. Astfel Hurcade a ocupat pozitia de 10 cu un initiator/declansator (Sanchez), in timp ce lui Hernadez i-a incredintat o misiune de distributie-transformare a jocului si rafinare a baloanelor… Baiatul asta este o incantare sa-l vezi si mai ales sa-l studiezi cand joaca – rafinamentul tehnic in toata splendoarea… Evident nu este singurul, cum de altfel nu sunt nici putini, dar merita subliniat pentru discretia sa. „Toata lumea” stie, vede, „dar putini vorbeste”… si nu inteleg de ce!? Comentatorii vad doar evadarile lui Sanchez si finisurile lui Imhoff sau Tuculet, provocarile lui Bosch… in timp ce aproape toate actiunile Argentinei poarta amprenta aproape invizibila a jocului de legatura pe care Hernandez il face in circulatia balonului…

Abia astept intalnirea cu Australia, unde Cheika a implementat aceeasi idee de joc – un initiator (fire starter) in 10 – Foley secondat in 12 de Mat Giteau (sau Tomua) ambii niste „procesoare” cu acelasi rol de transformare, legatura si distributie…. In plus sunt convins ce atat Hernandez cat si Giteau au pe langa rolul de „back-up” (evident), si pe cel de supraveghetori si temporizatori al entuziasmului ofensiv al decarilor lor… Dincolo de clash-ul dintre inaintari asteptat de toata lumea, unde Australia este mai argentiniana decat Argentina, duelul din zona 10-12 credem ca va fi de fapt cheia deznodamantului, evident completat de continuarea pe 3/4, unde Argentina in momentul de fata este mai „australiana” decat Australia. CE REGAL! Va fi probabil cea mai nebuna si spectaculoasa partida a RWC!… Pentru mine este adevarata finala… Regret inca odata absenta irlandei de la RDV-ul semifinal… Exista si un top al celor pe care ii asteptam pe cai mari, dar au reusit sau au avut ghinion (Sexton ar fi unul)…

– Ovidiu Tonita, 35 de ani, Romania – nu am apucat sa-l vedem foarte mult din cauza unei accidentari vremelnice, dar evident intrarile sale pe teren au marcat jocul nationalei noastre, schimband echilibrul de forte pe teren. Marturisesc ca nu ma asteptam!

Ultimii pe lista vor suprinde pe toata lumea, dar trebuie mentionati, chiar daca nu au fost nicicand „Zombies” si au ramas conectati in competitiile de inalt nivel:

– Primul este Daniel Carter incercat la greu de uzura si accidentari repetate… Nu sunt singurul care mi-am pus intrebari mai ales atunci cand inlocuitorul sau de lux, Aaron Cruden, era in mare forma, in ultimii ani aproape ca-l si detronase de calitatea de titular, insa accidentarea decarului de la Chiefs l-a readus in carti cu toate ca a avut un sezon aproape sters, absent o buna bucata de vreme, iar atunci cand a jucat evolutia sa in Super Rugby a fost relativ mediocra comparativ cu ceea ce eram obisnuiti. In rest, orice prezentare ar fi de prisos… Cu siguranta unul dintre cei mai mari decari ai acestui secol.

– Iar al 2-lea este nimeni altul decat Ma Boy, Ma’a Nonu, un jucator pe care l-as da exemplu oricui ca pe suma completa a tuturor „virtutilor” de care un jucator de rugby are nevoie – gabarit, tehnicitate, inteligenta – creativtate, calitate fizica si mentalitate..plus sa nu uitam calitatea umana. Chiar daca a fost numit jucatorul anului 2015 in Noua Zeelanda, sa ne reamintim ca in 2014 se vorbea despre scoaterea sa din efectivul All Black, chibitii (nu eu, chibitii… chibiti… aia de pub) vorbeau despre blestemul Ma’a care facea ca toate echipele la care juca sa nu performeze. Nu inteleg de ce, fiindca de regula in cei 2 ani precedenti mutarii sale Hurricanes fusese mai degraba rezerva decat titular… Nu am incetat sa cred in el si este pana acum de departe cel mai bun 12 al Mondialului… Este drept, inca nu a avut clienti seriosi in fata sau o opozitie foarte grea… Dar are si calitatea de a face cumva (si reuseste) ca antrenorii si echipele adverse sa nu-l „remarce” ca fiind un pericol omnipotent… Nu am vazut in ultimii ani planuri de joc anti Ma’s Nonu (sau Conrad Smith) spre exemplu – incredibil!… Daca vrei sa stii ce va urma in materie de constructie de joc, atunci fii atent unde se afla cei doi, plus Sam Smith, Mc Caw sau Read si nu la ce face Dan Carter, Saveea sau altii… care isi foaca propria partitura… Altfel spus daca vrei sa intelegi ce va face Carter, cauta-l pe Ma’a Nonu. Logic, NU!?  In timp ce antrenorii elaboreaza strategii care sa-i pazeasca de Sonny Bill care nici macar nu este titular si vine doar ca sa dea estocada buhaiului obosit de toreador, Ma’a si cu Conrad i-au facut deja sa vorbeasca singuri. Sa vedem ce se va intampla cu De Allende care de vreo doi incoace este o nuca tare (din toate punctele de vedere – fizic, calitate, inteligenta, mental) pentru oricine , dar care incepe sa dea semne serioase de oboseala pentru ca geniul lui Meyer a reusit sa-l tranforme in Vermeuillen 2…. Sper ca nu este nevoie sa mai punem si ghilimele.

Daca nu sunteti de acord sau daca am uitat vreunul… suntem aici!… Dar in mare sa stiti ca daca nu-i regasiti in TOP pe alesii vostri, inseamna ca au ramas „Zombies” :D… Este o figura de stil doar, nu va opariti, adica umbra celor ce-au fost, lipsita de insinuari si intentia de ai jigni, pentru ca stim, varsta nu iarta pe nimeni… Poate totusi ca putin realism si onestitate din partea lor, dupa exemplul lui Jacque Fourrie, ar fi lasat locul liber altor jucatori care ar fi avut mai multa nevoie de participarea la Cupa Mondiala… Nu ma gandesc la Mealamu (dimpotriva ma inchin) care este ca un fel de port-bonheur, de patron spiritual al All-Blacks… adevarat duh protector, ci la cazuri precum Victor Matfield spre exemplu, si nu este singurul, dar in special la el, mai ales in calitatea sa de tanar antrenor care pare-se ca nu a inteles care sunt cerintele noii sale cariere si existente… DECEPTIONANT!… IN REST, WELCOME BACK BOYS! … SUNTEM CU TOTII FERICITI DE INTOARCEREA VOASTRA… MAI ALES ORGANIZATORII; FARA VOI AR FI FOST JALE, CEL PUTIN PENTRU STAR SYSTEM SI SPONSORI!

– O-O Flo –

PSA vs O-O Flo (partea I-a… pentru FRR) – despre coachingul virtual

In Blog on Octombrie 17, 2015 at 2:22 PM

Actualizare dupa meci – Partea a II-a nu va mai fi publicata dintr-un motiv simplu – totul fusese spus in articolul

Un clasic al Cupei Mondiale la Rugby, Franta – Noua Zeelanda, va fi difuzat exceptional si pe canalul Youporn… 😀

… Si asa a si fost! Tocmai am urmarit primul meci porno intre doua echipe de renume la o Cupa Mondiala. Este destul sa revizuim articolul si unde s-au marcat primele 5-6 eseuri ale Noii Zeelande, prestatia lui Naikataci si Dullin (asta in conditiile in care Dullin nu a jucat pe partea lui Saveea cum era prevazut pe echipa anuntata initial)… Michalak a iesit, de data asta nebagat in ghips de adversar, plus absenta oricarei alternative la aripi pe banca si incapatanarea antrenorului de a mentine fie pe Dullin  sau pe Naikataci chiar si dupa intrarea lui Bastareaud (in conditiile in care Fofana este specializat si la aripa) in teren, nu au facut decat sa agraveze situatia… Ce s-a intamplat dupa al 3-lea sau al 4-lea eseu in primele 30′, deja nu mai avea importanta. Probabil ca nu a vrut sa compromita si cariera internationala a preferatilor mei… Iti multumim PSA pentru grija pe care ai aratat-o celor care mai au o sansa sa-si revina din acest gang-bang.  Speram sa platesti cel putin nota psihoterapeutului.

__________________________________

OK  a venit si vremea explicatiilor fiindca cu exceptia catorva care ma mai baga in seama pe „retele”… se pare ca vorbesc cam singur. In plus, de la o varsta incolo este de buna cuviinta sa lasi ceva folositor si celor tineri care vin din urma, fiindca pe baza prietenilor din FRR, cariera mea in rugby-ul romanesc a luat sfarsit inca de acum cativa ani si va ramane asa pentru ca nu am de gand sa tac.Intr-o epoca de inselatorie universala, a vorbi despre ce se intampla este un act de curaj, daca nu revolutionar.  In situatia data si in cele din urma nu-mi ramane alta solutie decat sa incerc sa ma mentin in forma… Si acesta este si scopul acestor articole care „fac si desfac” echipe, strategii, tactici si anume acela de a ramane treaz, in forma si pregatit in cazul in care maine s-ar ivi o oportunitate (interesanta)… poate in Koreea de Nord.

Din respect pentru timpul cititorului am gandit acest articol in 2 parti distincte:

In  partea I-a – pentru cei curiosi si/sau care nu inteleg demersul meu de „chibit infocat” – am expus cateva reflectii despre interesul unor astfel de exercitii pentru tehnicienii din rugby cu sa fara mare experienta. Nu este un curs, nu sunt nici sfaturi,  ci doar cateva explicatii destinate sa-i incurajeze pe cei care nu sunt straini de aceste exercitii si eventual o incercare de convingere a tehnicienilor (sau viitorilor antrenori/coach) despre importanta unui demers de multe ori desconsiderat pe motive de genul „socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ”.

In partea a II-a – pentru cei care se grabesc –  am sa incerc sa evidentiez elemente care sa ofere indicii despre formula gandita de staff-ul francez versus formula avansata de „subsemnatul”… Concluzia finala va apartine… Matei (si altii) luati repede pixurile, nu stiu de ce, dar presimt ca v-a mai venit o idee meritorie.

____________________________

_____________________________

Inainte de a explica importanta exercitiului virtual in meseria de antrenor / coach vom incerca sa facem o delimitare intre notiunile de antrenor si coach. Din punct de vedere semantic ele nu sunt diferite, dar consider importanta aceasta delimitare pentru a a stabili niste nuante care pot face diferenta in exercitiul profesiunii. Luati-o ca pe-o inventie proprie, este doar o conventie (de semnificatie) temporara… atat cat va dura lectura acestui articol.

Un antrenor este cel care pune in miscare, indeamna „antreneaza” (zidarul cum NU ar sti sa spuna masonii din rugby-ul romanesc) si aportul sau vizeaza procesul de acompaniere si dezvoltare a calitatilor si competentelor sportivului. Este o misiune pe termen lung care se poate exprima in obiective de formare, evaluate pe baze relativ normative. Sa alergi intr-un fel, sa faci tot felul de pase, sa plachezi etc, in timp ce coach-ul (in semnificatia inventata de mine) are atributii care tin de context, de oportunitati si de amenintari, de constrangeri, mai putin formative cat referentiale si de ordin tactic si strategic… In timp ce primul construieste casa la rosu, cel de-al doileal vine cu finisajele, ca sa ramanem in registrul aceleasi meserii sau mai bine zis, culturi. Mai precis, coach-ul are drept sarcina sa eficientizeze randamentul resurselor de care dispune  echipa (jucatorii si calitatile lor intr-un context dat) in logica OPTIMIZARII PERFORMANTEI, pe scurt a REZULTATULUI.  In timp ce antrenorul are la dispozitie timp si luxul planificarii pe termen lung intru dezvoltarea registrului de calitati al jucatorului, lucreaza independent sau in totala abstractie de anumiti factori de natura externa (in esenta adversarii), coach-ul trebuie sa-si gandeasca strategia pe termen relativ scurt (meci, competitie, sezon), se ocupa mai putin de calitatile jucatorilor (nici nu prea poate sa-i faca sa alerge mai repede sau sa paseze mai bine in momentul meciului ) pentru ca negociaza cu un scenariu de moment, in derulare si pe care trebuie sa-l intoarca in favoarea echipei. Personal as prefera in limba romana termenul  folosit de francezi – educator – in locul celui de antrenor, antrenor celui de coach, iar coach l-as lasa in afara dexului romanesc… Fie si pentru simplul motiv ca nu avem la el nici gen si nici plural.

Conform atributiilor specificate mai sus, intrebarea „Cum ar putea face el acest lucru intr-un timp atat scurt!? este cat se poate de legitima. Posibilitatile sunt multiple si de la caz la caz mai mult sau mai putin eficiente. Spre exemplu in cazul unui handicap de viteza, prin gasirea/propunerea  solutii de adpatate prin care sa compenseze  dezavantajul respectiv – asezare in teren, o anumita circulatie a balonului, utilizarea diferita a spatiilor, multiplicarea timpilor de joc, etc – care impreuna ar putea (subliniem ar putea) creste sansele echipei sale.  Un coach trebuie sa fie capabil si gata oricand  sa inteleaga contextul, situatia, problemele atat ale propriei echipe, cat si ale adversarului, inainte ca sa plateasca tribut consecintelor generate de slabiciunile sau riscurile pe care le-a identificat. In ziua meciului astfel de adaptari sunt aproape imposibile si de aceea are la dispozitie un mijloc de pregatire pentru a face fata unei multimi de situatii – el s-ar putea numi in mai multe feluri: anticipare, previziuni sau coaching virtual (l-am putea numi si imaginar) –  ce permite tehnicianului sa prevada din timp inainte toate aceste elemente de forta sau slabiciune cu scopul de a le dezvolta sau invers, pentru a le elimina in masura posibilitatilor… Diferenta intre anticipare si coaching virtual este ca prima tine mai degraba de o insipratie de moment, in timp ce ideea ce coaching virtual promoveaza ideea unei metode, modelizarii procesului si capitalizarii experientei integrand in timp suma adaptarilor si solutiilor gasita intr-un vast arsenal strategic… Este un demers cu rezultat evolutiv si care va permite monitorizarea eficientei modificarilor efectuate (completari si variante de joc)  consolidandu-se in timp pentru da nastere a ceea ce numim – cultura de joc… o notiune aproape absenta in vocabularul antrenorilor din Romania.

In felul acesta o inspiratie de moment, de multe ori sortita uitarii, prin modelizare devine o informatie suplimentara in bagajul de cunostiinte si deci o dobandire de durata. Nu este un demers general sau generic, ci trebuie refacut de fiecare data in functie de adversarul pe care echipa urmeaza sa-l infrunte, iar ansamblul rezultatelor si concluziilor trase vor ajuta pe parcurs la rafinarea/procesarea unor observatii, date/informatii care  in timp pot dobandi valoare sau calitate de reper. Din acest motiv demersul este cu atat mai complex si obligatoriu cu cat contextul difera de la meci la meci… si trebuie refacut de cate ori apare un element nou in ecuatie – transferuri de jucatori, accidentari, conditii meteo neasteptate, schimbarea antrenorilor, etc.  Un exemplu pe care vreau sa-l readuc in atentie este cazul lui Edie Jones, vizibil ignorat de adversarii sai si care la randul sau a fost sa consulte antrenori de baschet si fotbal la zeci de mii de km departare, nu pentru jocul cu piciorul, ci  referitor la circulatia balonului in spatii mici… Si asta doar pentru intalnirile cu Africa de Sud si Samoa.

Meseria de antrenor/coach este probabil una dintre cele mai frumoase din lume… Putine satisfactii se pot compara cu aceea de ajuta un sportiv (un individ) sa se implineasca sau un colectiv sa triumfe. Vorba preferata a unui antrenor roman „exilat” si el, „sa faci ceea ce-ti place conujugat cu  a iubi ceea ce faci este (vorba barbarilor) „PRICELESS”… Asa ca nimeni nu ma poate critica pentru ca doresc sa fiu fericit, ca si toata lumea de altfel, atata vreme cat fericirea mea nu se cladeste pe nefericirea si prin pacalirea celor din jur.  Acesta din urma ar fi al 2-lea motiv care ma incurajeaza sa fac astfel de exercitii de coaching virtual. Poate parea iluzioriu, dar lucrurile stau oarecum diferit pentru ca  aceasta forma de practica „virtuala” (este un termen nou in dex-ul nostru, cel putin in intelesul atribuit astazi in era digitala) este un instrument si un proces  obligatoriu pe care orice antrenor/coach ar trebui sa-l parcurga in opinia mea.

In procesul de antrenament exista mai multe aspecte din care cel putin unul este total ignorat in programele de formare care de regula ne vorbesc (doar) despre  metodologie, despre planificare, despre pedagogie sau despre exercitii si integrarea lor,  toate in raport cu niste obiective (de performanta sau de formare) fixate. Profesia de antrenor/coach prezinta si o componenta creativ-proactiva a carei stimulare si dezvoltare  depinde de fiecare tehnician in parte si de efortul pe care acestia sunt dispusi sa-l faca pe ei insisi… Spun ca pe ei insisi deoarece de multe ori, dincolo de motivele obiective, cel mai mare obstacol este orgoliul fiecaruia.

Coaching-ul virtual poate fi asadar un instrument controlat de o metoda de folosire predata, dar poate apare si ca un fenomen de factura psiho-cognitiva spontana… Da, chiar asa in timp ce mergi spre casa cu sacosele de cumparaturi, gandindu-te la la ce s-a mai intamplat la antrenament.. De aici pana la  analiza, identificarea unor problematici, obstacole (nu neaparat, pot fi si elemente sau factori pozitivi – cum ar fi calitatile de exceptie ale unor jucatori) si gasirea unor solutii raspuns in cazul unor limitari/constrangeri sau a unor asa asa-zise „fertilizatoare” cand este vorba despre (manifestarea unor) calitati interesante, nu mai este decat un pas. Totul este ca tehnicianul sa transforme astfel de preocupari intr-o disciplina a gandului si gandirii care mai tarziu se va „cristaliza” de la sine intr-o metoda de abordare si preagtire a meciurilor. Cei care cauta sa inteleaga lucrurile dupa ce li se intampla, risca sa fie mereu cu un pas in urma fata de cei „iscoditori”, de aceea se si aplica notiuanea de „proactiv” – adica care vine in intampinarea nevoilor sportivilor, constrangerilor si riscurilor din competitie.

Pentru a indeplini functia proactiva (a veni in intampinarea  nevoilor sportivului sau echipei), singurul mijloc de care tehnicianul dispune este „coaching-ul virtual”, menit sa produca o suma de scenarii care sa acopere toata gama de vulnerabilitati (proprii sau ale adversarilor) in scopul preintampinarii lor… Din aceasta perspectiva procesul despre care vorbim devine un instrument obligatoriu si de aceea spun ca exercitiile mele nu sunt (chiar) o iluzie… Binenteles in masura in care observatiile din spatele ecranului ar putea oferi indicii clare care sa permita analize fiabile  si prin urmare interpretari exacte… Dar atunci cand acesta cunoaste echipa adversa, coaching virtual devine o faza obligatorie si premergatoare celei de elaborare a planului de joc pe care head-coachii (ce cuvant imposibil), trebuie sa o parcurga.

Procesul despre care vorbim este partea invizibila a muncii si competentelor antrenorului/coach-ului, de multe ori neremunerata, nu se preda nicaieri si depinde doar noi insine daca vrem sa o dezvoltam si sa o folosim. Multi o fac fara sa-si dea seama, apare de la sine in mod aproape „reflex”, unii o fac sporadic atunci cand „creste presiunea” , altii o transforma asa cum am spus intr-o metoda, demers si proces continu ca sarcina obligatorie facand parte din atributiile profesiei lor, iar altii nu o fac deloc… Sau o facem mai toti, doar ca unii mai superficial decat altii… Aici consta toata diferenta dintre un antrenor bun si unul mai putin inspirat.

Astfel de deprinderi nu se „predau” nici la Fontainbleu, nici la Marcousis, nici la Bath sau Saracens, la Arcul de Triumf nici nu mai spun. Multi antrenori sunt in cautarea unor solutii, dar integrarea lor intr-o metodologie coerenta pe termen lung este deja o stiinta si un caz aproape ideal… Pentru ca odata elaborata metoda, mai trebuie sa ai si timpul si cadrul prielnic pentru a o aplica. Ma opresc aici si nu voi comenta viziunea FRR in aceasta directie, din spusele presedintelui si in urma prelungirii contractului lui Lynn Howells pare-se ca au inteles necesitatea continuitatii, ma indoiesc insa ca acesta este motivul avand in vedere proiectul de joc propus de nationala – invariabil acelasi – oricare ar fi adversarul pe care il intalnim… Inteleg ca constructia incepe de la baza si ca Lynn in timpul avut la dispoztie a incercat sa consolideze fundatia, dar 4 ani mi se pare foarte mult cand vorbesti despre jucatori pro. In acest caz ori Lynn atat poate, ori colaboratorii sau sau antrenorii pe care i-au avut acesti jucatori in diverse etape a formarii lor nu si-au facut deloc datoria… Sau poate „Academia”. E posibil sa fie un amestec de factori si atunci situatia se complica. Personal sunt adeptul scenariului cand antrenorul este lasat sa-si faca treaba pana la capat, dar in aceasta situatie ma astept ca obiectivele anuntate sa fie realiste, pentru ca in cele din urma, coach-ul si antrenorul au totusi la dispozitie instrumentul pre-evaluarii. Daca punem la socoteala si editia 2011, atunci sunt inclinat sa cred ca practica coaching-ului virtuala si a auto-evaluarii este deficitara in institutia care manageriaza dezvoltarea rugby-ului romanesc.

Pe de alta parte predarea acestor deprinderi analitice in scolile de antrenori, nu garanteaza in nici un fel reusita demersului. Aceasta depinde de talentul, calitatile si mai ales disponibilitatile formatorilor si a fiecaruia dintre viitorii tehnicieni. In niste deseuri cu peturi goale de apa un individ poate vedea doar niste peturi de apa plata, altul va face din el un vas pentru rame la pescuit, sunt care isi vor face abajururi si le vor vinde, in timp ce exista unii care si-ar putea construi  o canoe din ele. Evident ca un formator care vede intr-un pet doar un deseu inutil dupa ce s-a folosit de continut, nu va putea preda cum sa faci din el un abajur…. Asa ceva nu se invata la scoli, nici la nationala, observatia zilnica si experienta te pot ajuta sa-ti vina idei, dar restul este timp preocupare, pasiune, munca (pentru ca aceasta capacitate se poate lucra… o avem cu totii) si bun simt… Da(!) , bun simt!… El te ajuta sa nu pretinzi ca poti face din peturile respective nave spatiale sau ca vei castiga doua meciuri la Cupa Mondiala (desi nu se stie niciodata), altfel spus el iti orienteaza cautarile si eforturile.

In opinia mea un antrenor/ coach bun trebuie sa invete de la cei presupusi a fi cei mai buni, sa-i inteleaga in rationamentele si alegerile lor. Pentru acest lucru avem la dispozitii stagiile de formare / perfectionare cu conditia ca programa lor sa propuna un astfel de travaliu si sa existe formatori capabili sa dezvolte astefel de aptitudini, dar din pacate nu este cazul din cauza celor expuse mai sus si conceptului de formare impamantenit in Romania… Si nu vorbim doar de rugby. De altfel majoritatea antrenorilor fac din ce in ce mai mult apel la surse neconventionale – web-ul tocmai pentru ca programele de formare nu raspund prin continut nevoilor si cautarilor lor.  Riscul in astfel de situatii este ca antrenorul respectiv sa preaia elemente de pregatire fara sa inteleaga exact si profund ceea ce face, unde trebuie incadrat exercitiul in sedinta de antrenament, dozajul sau momentul recomandabil de introducere in ciclurile planificate (evident in termeni de solictare dominanta)… De cealalta parte sunt absolut convins ca exista in Romania antrenori care stapanesc toata gama de instrumente pentru a produce performanta, din pacate pe unii nu-i vedem la loturi (cu mici exceptii)… Uitandu-ma la ce joaca Baia Mare, nu ma mira jocul nostru de circulatie a balonului, intr-o nationala cu jucatori din alte cluburi.

Pe planul pregatirii strategice si tactice, mai ales in caz de „singuratate intelectuala” :))) cel mai eficient si la indemana exercitiu ar fi ca tehnicianul sa  incerce sa-si  imagineze cum un atrenor/coach din categoria „heavy-weight” ar rezolva situatia. Gasesc ca este interesanta si mijloc de autoevaluare, ce ajuta la o pozitionare fata anumite standarde. Nu este foarte complicat: cel mai simplu exercitiu este sa ne transpunem in situatia celor folositi sau dati ca referinte, depinde ce cautam sau dorim sa propunem ca proiect de joc , sa intelegem de ce resurse dispune cel pe care ni l-am ales ca subiect de studiu, in ce situatie se afla, ce-l asteapta si problemele carora trebuie sa le faca fata, iar in cazul unei intalniri programate evident raportul de raltie se va construi in functie de calitatile si slabiciunile echipei pe care o vom intalni. Odata lamuriti, incepe cea ce as fi inclinat sa numesc „coaching virtual” si nu antrenament virtual (exista si el dar nu face parte din tematica articolului)…

Voi conclude prin a specifica ca sunt convins ca se practica, doar ca am indoieli cu privire la profunzimea analizei. Meciruile cu Canada ar putea fi un indiciu ca se face cu siguranta, daca nu am fi avut ploia si daca totul resusitele nu ar fi depins de cele mai multe ori de gheata lui Vlaicu…. si daca, Hussler, aripa cu nr 14, nu ar fi facut ce-a vrut pe tot terenul. De partea mea, pentru a exemplifica importanta acestui gen de practica, am un argument de detaliu si specific: ca am anuntat pericolul inaintea meciului, desi pana atunci nu marcase nimic…  ca sa nu vorbim despre premierele istorice anuntate inainte de-a lungul timpului. Sper sa fie suficient pentru ca antrenorii nostri sa incerce, de cealalta parte castigatorii vor fi echipele si noi publicul care ne vom bucura de meciuri in care in sfarsit vom putea identifica o viziune coerenta de joc…. alta decat cea propusa in utlimii (multi, prea multi) ani… Va urma (sper ca pana la inceperea sferturilor de finala)…

– musica si text originale – du pure Mozart –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un clasic al Cupei Mondiale la Rugby, Franta – Noua Zeelanda, va fi difuzat exceptional si pe canalul Youporn… :D

In Blog, Comunitate, Ganduri, PORNO SPORT on Octombrie 14, 2015 at 11:51 AM

Fanii francezi au umor… citam starea de suflet a unui suporter – copy-paste dintr-o „fresca” Facebook – „Diffusion exceptionnelle de France/All Blacks sur Youporn samedi soir…” – :))))) Asadar toata lumea este pesimista… Da Philippe te intelegm… „E grele Coane”.

PSA:

Dar poate ca „necuratul” nu este chiar atat de negru… Heureusement! Frantei nu-i lipseste mult. Are nevoie de densitate la aripi. Cred ca prezenta lui Dullin pe acest post in ultimele doua meciuri avea drept scop adaptarea in aceasta pozitie in perspectiva confruntarii cu All Blacks pentru ca acolo avem un „teaser” Milner Skudder pe care noi l-am postat pe MisteRugby Romania inainte cu 3 luni inainte sa fie cooptat in AB (ne mai laudam si noi)… Nu a luat nici un (Y) (adica like)… Acum iata-l la nationala.

DESPRE DETALII – Gandirea mea de chibit  ar fi gestionat altfel amenintarea, dar eu sunt doar un blogger iar PSA este PSA. As fi incercat un Scott Spedding  la aripa (este specializat si in acest post) pentru a controla forta de penetrare a lui Saveea si Guitounne sau Remi Grosso pentru Skudder. PSA a vazut bine in ideea de a propune agilitate versus agilitate, totusi Skudder are deopotriva si densitate si acolo unde nu merge dantela, poate oferi „du brut”, adica provocare fizica…  si inca una serioasa.

In acest context Dullin ar fi putut fi pastrat pe postul de fundas ca un ultim recurs si solutie pentru evadarile lui Aaron Smith in 22-ul francez. Dullin, desi curajos, ramane vulnerabil la baloanele inalte datorita handicapului de inaltime si masa. Abea acum se va vedea cat ar fi putut conta Huget in compozitia echipei, raspunsul perfect la amenintarea Skudder, cu Spedding paratraznet la incursiunile lui Ben Smith (cea mai mare amenintare in momentul de fata – o vom scrie cu LITERE MARI – ATENTIE LA „UN-DOI-urile SMITH – SKUDDER si evident cu interferentele lui Conrad Smith… probabil SKUDDER si Ben Smith vor fi si copoii mereu pe urmele off-load-urilor lui Sonny Billu, daca va juca… probabil la sfarsit).

La inceput am emis ipoteza ca  PSA ar prefera optiunea AB in loc de Pume, un „cadou” cu multe necunoscute si surprize pentru toata echipele si cred cea mai cavalereasca, spectaculoasa si versatila echipa la acest Mondial…. Mai tarziu, inaintea meciului cu Argentina, mi-am schimbat parerea, dar acum cred ca de fapt PSA a cautat solutia care sa raspunda la ambele cazuri de situatie fiindca la Puma avem un „oarecare” Cordero despre care ceva imi spune ca se va mai vorbi mult in anii care urmeaza. In situatia de fata Dullin a ramas ultimul x-Factor  (alaturi de Michalak, daca nu a fost doar un foc de paie) al Frantei si solutia defensiva pentru riscurile de electrocutare (cel impus de jucatorii versatili)… Problema este ca in atac Dullin este mai mult un creator, initiator decat un jucator de finalizare… Are timpi de reactie fabulosi, este electric chiar, dar ii lipsesc velocitatea (viteza de deplasare pe distanta) si masa, deci inertia… atat de importanta acolo la tusa in colt cu strada Paradisului.

Dilema lui PSA este o ecuatie greu de rezolvat… Poate ca Fofana la aripa, excelent la finalizare si ca umbra a lui Skudder, ar fi una. Cu Remi Grosso pe Saveea si oricare dintre centri – exista optiuni „super-motivate” chiar si fara Bastareau – PSA ar putea rezolva problema. In orice caz, in acest meci avem sentimentul ca al 2-lea demi ar trebui sa fie Kockott… iar unu dintre flankeri Nianga si la Republique sa-i faca onooarea repaosului meritat razboinicului Pape. Nu conteaza, este prea tarziu pentru improvizatii, aceste scenarii se pregatesc cu luni inainte. Cert este ca Franta si asa cu destule incertitudini generate de nehotararea staff-ului caruia, oricat ne-am oftica unii, nu-i putem reprosa prea multe (desi am facut-o), poate doar faptul ca a venit tarziu cu un proiect definitiv,  tinand cativa jucatori cheie multa vreme pe tusa;  cum este cazul Picamoles, sau ca pe altii i-a descoperit prea tarziu – Thales, Le Roux, Thillus Borde, Guitounne, Spedding, Grosso, Flanquart, Choully… Evident nu avea de unde sa stie pentru ca formula actuala a fost cumva dictata de forma jucatorilor in timpul sezonului precedent, mai putin cazul lui Kockott care timp de 3 ani a facut bucuria castrezilor, Asadar astazi inaintea acestui clasic de zile mari, Franta se regaseste cu dificultati de ordin obiectiv (tactic si efectiv) pe care nici un tehnician sau strateg nu le-ar fi putea rezolva…. Mai putin sbsemnatul evident :D, doar ca timpul este preas scurt pentru permutarile de genul acesta. Sincer in locul sau nu as ezita – Thillus Borde, Michalac, centrii la alegere, aripi Fofana si Grosso cu Spedding in spate… „OK GUYS LET’S OWN A FUCKINGA HAKA”.. si evident pe tonuri de „Marseieza”… Vive la Republique!… MERDE! (Atentie PSA nu anuntat echipa, probabil ca este in continuare ocupat cu algebra)… Philippe daca te-am ajutat,  CUL SEC et fait moi un bise STP.

Pesimismul nostru nu este  nu are nici o legatura cu infrangerea in fata Irlandei, o echipa pe care am anuntat-o de la inceput ca pe o favorita la finala… in fata Australiei. In ultimul meci orice echipa din lume ar fi avut aceeasi soarta impotriva lor. Ca se va intampla sau nu, nu mai conteaza, Irlanda este una dintre cele mai exacte, aplicate si redutabile echipe ale momentului, o masina de rugby in maniera Germaniilor campioane mondiale la fotbal.. Pierderile suferite, in special inima, plamanul si locomotiva (inclusiv o parte din creierul ei), O’Connell, provoaca un gol important in sufletul echipei. Franta este si ea o nuca tare chiar cu lipsurile mentionate, doar ca ambele echipe au disputat la nici 6 zile inaintea sferturilor de finala un meci in care ma asteptam dintr-o secunda intr-alta sa vad terenul colorandu-se in rosu de sangele combatantilor. In circumstantele date, la constrangerile legate de efectiv, handicapul major si intebarea cheie pentru ambele echipe din Nord este daca vor reusi sa recupereze!?… Dar stim cu totii un lucru, nu-i asa(!?): ca COCOSUL este singura pasare din lume care canta cu picioarele „dans la merde”…

– O-O Flo –

Tyson Fury vs Wladimir Klitschko… sau cand boxul este sublimat in „tango”

In Bizz sport, Economia sportului, Ganduri, Sportul si politica, Star System on Octombrie 13, 2015 at 9:56 PM

Klitchko vs Fury

Cei doi ne tot „ameninta” de ceva vreme, dar iata ca partida a fost din nou amanata cu o luna (asa din auzite).  Din ce motive nu stim exact; ‘sales feed-back” nesatisfacator, acorduri nedefinitivate, negocieri interminabile, oferte pentru drepturi de transmisie sub asteptari, bani putini, previziuni audienta/rating sub nevoile media si sponsorilor… ou juste histoire de faire monter la sauce (?), nu stim, orice este posibil!? Datele financiare sunt evazive daca nu total opace. Meciul era prevazut pentru 24 Octombrie la Dusseldorf, evaluarile unora sustineau ca evenimentul merita cel putin 30 milioane USD (drepturi de transmisie)… anuntasera ca s-au vandut deja 44000 de bilete si garantau o prezenta de 55000 de spectatori….

Nu vrem sa facem pronosticuri pentru ca nici nu stim inca daca meci va fi… Nici sa-l vedem pe Fury campion. Personal as vrea sa-l vad pe Klithcko putin cosmetizat pentru ca nu este normal ca dupa atatia ani de box sa ai fata unui jucator de tenis 😀 Glumim! Stiu atat doar; ca oricine ar castiga, „daca Klitchko a doua zi / merge sa-si faca cumparaturile la Givenchy” (de dragul rimei)… ma intelegi cititorule, adica cosmetice si fond de ten, inseamna ca vom fi avut un meci pe cinste sau ca in timp ce lesina, Tyson l-ar fi putut atinge cu tocurile si sparge aracada lui WK, fiindca, de ce sa ne mai amagim, la cetegoria grea este ca si in Turul Frantei: toti pedaleaza, dar castiga mereu acelasi si asta timp de ani si ani la rand.

Cum este departe de mine gandul de a duce in faliment industria „entertainmentului”… show-bizz-ului sportiv, voi face ca si cum am trai intr-o lume de vis…. chiar si efortul unor „analize”. Bine este doar un exercitiu „previzional”, de amorul artei… si nimic mai mult. Incerc si eu sa ma excit cum pot si eu cu ce mai vedem pe la altii, pentru ca la noi a fost seceta mare in ultima vreme. Noroc cu Mondialele de Atletism, Cupa Mondiala la Rugby, fiindca altfel ma apucam de apicultura… Sa vedem asadar ce avem noi aiceeea… Bine dincolo de vrajeala asta de meci, sa ne prefacem putin ca suntem de meserie, sa relativizam certitudinile pariorilor si sa ne prefacem ca avem chiar o situatie de „suspence”:

1) Este pentru prima oara dupa Lennox Lewis cand Klitschko infrunta un adversar mai aproape de talia sa, ba chiar mai inalt si ne-am putea gandi ca alonja, avantajul major al ucraineanului in fata majoritatii challangerilor precedenti nu mai reprezinta un atu, stilul sau fiind predominant o nemiloasa dictatura a jab-ului. Mai mult, punctele preferentiale de lovire vizate se vor afla deasurpa liniei umerilor sai.. O situatie noua pentru campion… Poate ca ar fi fost mai bine sa-i acorde o sansa lui Valuev acum cativa ani. Sic!

2) La fel si garda va trebui sustinuta (cat mai mult timp si cat mai sus) pentru ca de data aceasta pericolul poate veni si din alte directii decat de obicei si de la alte distante decat cele cu care este obisnuit. Evident ca Mr K va trebui sa faca si mai multi pasi in ring, eschive, vor fi „clinch”-uri… Sa spunem ca va fi ceva mai „solicitant” decat de obicei.. pentru ca se schimba si registrul solicitarilor

3) Datele noi care apar ne indreptatesc sa ne gandim ca exista sanse ca oboseala sa se instaleze mai devreme, iar Campionul sa fie expus riscului loviturilor care isi ating tinta… Un element daca nu nou, cel putin nu foarte proaspat in memoria ultimelor lupte. Nu stim de asemeni rezistenta sa actuala la lovituri… si cu siguranta ca forta sa de lovire si freceventa loviturilor vor fi afectate si ele, deci va avea mai putine „argumente” in cazul unei decizii la puncte.

4) De cealalta parte aceleasi reflectii sunt valabile si pentru Mr Fury, cu mentiunea ca acesta nu refuza lupta de aproape, ceea ce ar putea fi un avantaj major (in teorie) si in plus, desi „aratos” si el, pare mai putin panicat de ideea de a incasa… Pe de alta parte insa, cu siguranta nu stie inca sa-si fructifice avantajul alonjei… Dar s-ar putea sa fie o impresie; circula zvonul ca ar fi masochist… Adica iubeste castanele… Ceva in genul lui Froch. Daca este asa, atunci treaba devine serioasa.

5) Atu-ul experienta este net in favoarea campionului

6) Stil, continuitate/cursivitate la fel, inteligenta si constructia tactica, capacitatea de adaptare pe parcurs si ea in favoarea mezinului „en titre”

7) Varsta ??? In boxul pro se pare ca nu mai este o referinta, pragul critic a fost doborat de multi si K nu l-a atins inca

8) Pregatirea fizica – fitness –  va fi probabil un factor care va cantari greu in economia meciului. „K Junior” este un pro, Fury a fost de multe ori in situatii dificile pe planul andurantei, dar in ultimul an corpul sau s-a schimbat total, ceea ce denota un travail sustinut si de lunga durata si asta i-ar putea pune pe plan de egalitate la acest capitol.

Un bilant simplificat ne spune ca centura va ramane acolo unde este, dar in box totul este posibil, mai ales pentru unii 😀

Foamea in schimb ar putea reprezinta o dona importanta in economia meciului…. Iar foamea este in ochii (si in numele) challanger-ului (Fury). … I’m joking… :)))) Lenox Lewis, nu-i da absolut nici o sansa… si vreau sa cred ca stie despre ce vorbeste, dar in acelasi timp imi place sa visez ca in viata totul este posibil 😀 .

Ma rog, vom avea asadar o „dialectica de idei” :))) intre doua personalitati diametral opuse: un tip asezat, echilibrat, educat, manierat si sigur pe el versus un excitat, nu lipsit de farmec,  cu excese din cand in cand (destul de colorate), nimic ofensator… evident o strategie de imagine. Nu stim nimic despre IQ-ul sau si diplome, dar din discurs pare inteligent si chiar rasat, daca nu ar fi cele cateva iesiri putin decalate.. Hai sa spunem ca baiatul este „cocky” si total dezinhibat. De asemeni sa nu uitam ca este un englez si sa ne aducem aminte de „galera” lui K in meciul cu David Haye. .. Daca este intr-adevar si masochist, cum se spune, atunci Tyson Fury, oricati pumni in nas isi va lua (spre plecerea sa… nu-i asa!?), este marele castigator al acestei combine pentru ca dupa meci lumea il va lua in sfarsit in serios (sau dimpotriva)… Oricum meciul cu K jr. anunta intrarea sa in clubul select al celor mari (daca nu ai istoriei, cel putin ai momentului), daca nu o fi insasi recunoasterea sa ca boxer… cel putin pentru unii. Dupa cum vedeti (personal) sunt mai interesat de oameni, de povestea lor de viata, decat cine va da mai multi pumni in freza celuilalt. Nu in meciul asta, oricum… Pentru asa ceva ma uit la meciurile lui 3G 😀 (asta a fost cu dedicatie pentru Nelutu Stoian)

In cele din urma se anunta un meci interesant desi stim ca boxul cu Klitchko (W) nu ofera nimic transcedental, dar toti iubitorii „nobilei arte” aveam nevoie la categoria suprema de „ceva”, un cutremur, nu stim ce,   cazuta serios in umbra celor in care competitia este acerba (mijlocie mica +/-1).

Regretam insa conul de umbra in care zace perspectiva acestui meci, practic o unificare de centuri. Zau daca promotorii lui Hammer Ciocan nu-s mai talentati., doar ca la el… (hic, hic, tuse inabusita). Din pacate europenilor nu le reuseste nici pe departe maioneza asa cum se intampla in cazul „marilor sefi” americani… Vorbim despre „bucatarie”  despre Grands Chefs ca se ne Vina Cheful (asta a fost dedicatie pentru Victoras Melian in speranta unei tocanite in sange pe cinste). Vorbim deci despre organizare si despre promotori, despre stralucirea chiar si fortata (usor artificiala) pe care un astfel de eveniment ar fi avut-o daca butoanele ar fi fost pe mana fratilor de peste ocean… Is good 4 the business, pentru ca nu uitati, in box ca si in arta si cultura… Is all about the money, orice v-ar spune predicatorii de sambata…. Sper doar atat, ca in cazul in care Klitschko pierde, fratele sau nu va iesi brusc presedinte in Ukraina… Sa mai astepte si el vreo cativa ani. Nu vreau sa fie un sportiv si un fost Olimpic cel ce ar putea incepe cel de-al nu stiu catelea razboi mondial.

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: