Sportlogic

PSA vs O-O Flo (partea I-a… pentru FRR) – despre coachingul virtual

In Blog on Octombrie 17, 2015 at 2:22 PM

Actualizare dupa meci – Partea a II-a nu va mai fi publicata dintr-un motiv simplu – totul fusese spus in articolul

Un clasic al Cupei Mondiale la Rugby, Franta – Noua Zeelanda, va fi difuzat exceptional si pe canalul Youporn… 😀

… Si asa a si fost! Tocmai am urmarit primul meci porno intre doua echipe de renume la o Cupa Mondiala. Este destul sa revizuim articolul si unde s-au marcat primele 5-6 eseuri ale Noii Zeelande, prestatia lui Naikataci si Dullin (asta in conditiile in care Dullin nu a jucat pe partea lui Saveea cum era prevazut pe echipa anuntata initial)… Michalak a iesit, de data asta nebagat in ghips de adversar, plus absenta oricarei alternative la aripi pe banca si incapatanarea antrenorului de a mentine fie pe Dullin  sau pe Naikataci chiar si dupa intrarea lui Bastareaud (in conditiile in care Fofana este specializat si la aripa) in teren, nu au facut decat sa agraveze situatia… Ce s-a intamplat dupa al 3-lea sau al 4-lea eseu in primele 30′, deja nu mai avea importanta. Probabil ca nu a vrut sa compromita si cariera internationala a preferatilor mei… Iti multumim PSA pentru grija pe care ai aratat-o celor care mai au o sansa sa-si revina din acest gang-bang.  Speram sa platesti cel putin nota psihoterapeutului.

__________________________________

OK  a venit si vremea explicatiilor fiindca cu exceptia catorva care ma mai baga in seama pe „retele”… se pare ca vorbesc cam singur. In plus, de la o varsta incolo este de buna cuviinta sa lasi ceva folositor si celor tineri care vin din urma, fiindca pe baza prietenilor din FRR, cariera mea in rugby-ul romanesc a luat sfarsit inca de acum cativa ani si va ramane asa pentru ca nu am de gand sa tac.Intr-o epoca de inselatorie universala, a vorbi despre ce se intampla este un act de curaj, daca nu revolutionar.  In situatia data si in cele din urma nu-mi ramane alta solutie decat sa incerc sa ma mentin in forma… Si acesta este si scopul acestor articole care „fac si desfac” echipe, strategii, tactici si anume acela de a ramane treaz, in forma si pregatit in cazul in care maine s-ar ivi o oportunitate (interesanta)… poate in Koreea de Nord.

Din respect pentru timpul cititorului am gandit acest articol in 2 parti distincte:

In  partea I-a – pentru cei curiosi si/sau care nu inteleg demersul meu de „chibit infocat” – am expus cateva reflectii despre interesul unor astfel de exercitii pentru tehnicienii din rugby cu sa fara mare experienta. Nu este un curs, nu sunt nici sfaturi,  ci doar cateva explicatii destinate sa-i incurajeze pe cei care nu sunt straini de aceste exercitii si eventual o incercare de convingere a tehnicienilor (sau viitorilor antrenori/coach) despre importanta unui demers de multe ori desconsiderat pe motive de genul „socoteala de acasa, nu se potriveste cu cea din targ”.

In partea a II-a – pentru cei care se grabesc –  am sa incerc sa evidentiez elemente care sa ofere indicii despre formula gandita de staff-ul francez versus formula avansata de „subsemnatul”… Concluzia finala va apartine… Matei (si altii) luati repede pixurile, nu stiu de ce, dar presimt ca v-a mai venit o idee meritorie.

____________________________

_____________________________

Inainte de a explica importanta exercitiului virtual in meseria de antrenor / coach vom incerca sa facem o delimitare intre notiunile de antrenor si coach. Din punct de vedere semantic ele nu sunt diferite, dar consider importanta aceasta delimitare pentru a a stabili niste nuante care pot face diferenta in exercitiul profesiunii. Luati-o ca pe-o inventie proprie, este doar o conventie (de semnificatie) temporara… atat cat va dura lectura acestui articol.

Un antrenor este cel care pune in miscare, indeamna „antreneaza” (zidarul cum NU ar sti sa spuna masonii din rugby-ul romanesc) si aportul sau vizeaza procesul de acompaniere si dezvoltare a calitatilor si competentelor sportivului. Este o misiune pe termen lung care se poate exprima in obiective de formare, evaluate pe baze relativ normative. Sa alergi intr-un fel, sa faci tot felul de pase, sa plachezi etc, in timp ce coach-ul (in semnificatia inventata de mine) are atributii care tin de context, de oportunitati si de amenintari, de constrangeri, mai putin formative cat referentiale si de ordin tactic si strategic… In timp ce primul construieste casa la rosu, cel de-al doileal vine cu finisajele, ca sa ramanem in registrul aceleasi meserii sau mai bine zis, culturi. Mai precis, coach-ul are drept sarcina sa eficientizeze randamentul resurselor de care dispune  echipa (jucatorii si calitatile lor intr-un context dat) in logica OPTIMIZARII PERFORMANTEI, pe scurt a REZULTATULUI.  In timp ce antrenorul are la dispozitie timp si luxul planificarii pe termen lung intru dezvoltarea registrului de calitati al jucatorului, lucreaza independent sau in totala abstractie de anumiti factori de natura externa (in esenta adversarii), coach-ul trebuie sa-si gandeasca strategia pe termen relativ scurt (meci, competitie, sezon), se ocupa mai putin de calitatile jucatorilor (nici nu prea poate sa-i faca sa alerge mai repede sau sa paseze mai bine in momentul meciului ) pentru ca negociaza cu un scenariu de moment, in derulare si pe care trebuie sa-l intoarca in favoarea echipei. Personal as prefera in limba romana termenul  folosit de francezi – educator – in locul celui de antrenor, antrenor celui de coach, iar coach l-as lasa in afara dexului romanesc… Fie si pentru simplul motiv ca nu avem la el nici gen si nici plural.

Conform atributiilor specificate mai sus, intrebarea „Cum ar putea face el acest lucru intr-un timp atat scurt!? este cat se poate de legitima. Posibilitatile sunt multiple si de la caz la caz mai mult sau mai putin eficiente. Spre exemplu in cazul unui handicap de viteza, prin gasirea/propunerea  solutii de adpatate prin care sa compenseze  dezavantajul respectiv – asezare in teren, o anumita circulatie a balonului, utilizarea diferita a spatiilor, multiplicarea timpilor de joc, etc – care impreuna ar putea (subliniem ar putea) creste sansele echipei sale.  Un coach trebuie sa fie capabil si gata oricand  sa inteleaga contextul, situatia, problemele atat ale propriei echipe, cat si ale adversarului, inainte ca sa plateasca tribut consecintelor generate de slabiciunile sau riscurile pe care le-a identificat. In ziua meciului astfel de adaptari sunt aproape imposibile si de aceea are la dispozitie un mijloc de pregatire pentru a face fata unei multimi de situatii – el s-ar putea numi in mai multe feluri: anticipare, previziuni sau coaching virtual (l-am putea numi si imaginar) –  ce permite tehnicianului sa prevada din timp inainte toate aceste elemente de forta sau slabiciune cu scopul de a le dezvolta sau invers, pentru a le elimina in masura posibilitatilor… Diferenta intre anticipare si coaching virtual este ca prima tine mai degraba de o insipratie de moment, in timp ce ideea ce coaching virtual promoveaza ideea unei metode, modelizarii procesului si capitalizarii experientei integrand in timp suma adaptarilor si solutiilor gasita intr-un vast arsenal strategic… Este un demers cu rezultat evolutiv si care va permite monitorizarea eficientei modificarilor efectuate (completari si variante de joc)  consolidandu-se in timp pentru da nastere a ceea ce numim – cultura de joc… o notiune aproape absenta in vocabularul antrenorilor din Romania.

In felul acesta o inspiratie de moment, de multe ori sortita uitarii, prin modelizare devine o informatie suplimentara in bagajul de cunostiinte si deci o dobandire de durata. Nu este un demers general sau generic, ci trebuie refacut de fiecare data in functie de adversarul pe care echipa urmeaza sa-l infrunte, iar ansamblul rezultatelor si concluziilor trase vor ajuta pe parcurs la rafinarea/procesarea unor observatii, date/informatii care  in timp pot dobandi valoare sau calitate de reper. Din acest motiv demersul este cu atat mai complex si obligatoriu cu cat contextul difera de la meci la meci… si trebuie refacut de cate ori apare un element nou in ecuatie – transferuri de jucatori, accidentari, conditii meteo neasteptate, schimbarea antrenorilor, etc.  Un exemplu pe care vreau sa-l readuc in atentie este cazul lui Edie Jones, vizibil ignorat de adversarii sai si care la randul sau a fost sa consulte antrenori de baschet si fotbal la zeci de mii de km departare, nu pentru jocul cu piciorul, ci  referitor la circulatia balonului in spatii mici… Si asta doar pentru intalnirile cu Africa de Sud si Samoa.

Meseria de antrenor/coach este probabil una dintre cele mai frumoase din lume… Putine satisfactii se pot compara cu aceea de ajuta un sportiv (un individ) sa se implineasca sau un colectiv sa triumfe. Vorba preferata a unui antrenor roman „exilat” si el, „sa faci ceea ce-ti place conujugat cu  a iubi ceea ce faci este (vorba barbarilor) „PRICELESS”… Asa ca nimeni nu ma poate critica pentru ca doresc sa fiu fericit, ca si toata lumea de altfel, atata vreme cat fericirea mea nu se cladeste pe nefericirea si prin pacalirea celor din jur.  Acesta din urma ar fi al 2-lea motiv care ma incurajeaza sa fac astfel de exercitii de coaching virtual. Poate parea iluzioriu, dar lucrurile stau oarecum diferit pentru ca  aceasta forma de practica „virtuala” (este un termen nou in dex-ul nostru, cel putin in intelesul atribuit astazi in era digitala) este un instrument si un proces  obligatoriu pe care orice antrenor/coach ar trebui sa-l parcurga in opinia mea.

In procesul de antrenament exista mai multe aspecte din care cel putin unul este total ignorat in programele de formare care de regula ne vorbesc (doar) despre  metodologie, despre planificare, despre pedagogie sau despre exercitii si integrarea lor,  toate in raport cu niste obiective (de performanta sau de formare) fixate. Profesia de antrenor/coach prezinta si o componenta creativ-proactiva a carei stimulare si dezvoltare  depinde de fiecare tehnician in parte si de efortul pe care acestia sunt dispusi sa-l faca pe ei insisi… Spun ca pe ei insisi deoarece de multe ori, dincolo de motivele obiective, cel mai mare obstacol este orgoliul fiecaruia.

Coaching-ul virtual poate fi asadar un instrument controlat de o metoda de folosire predata, dar poate apare si ca un fenomen de factura psiho-cognitiva spontana… Da, chiar asa in timp ce mergi spre casa cu sacosele de cumparaturi, gandindu-te la la ce s-a mai intamplat la antrenament.. De aici pana la  analiza, identificarea unor problematici, obstacole (nu neaparat, pot fi si elemente sau factori pozitivi – cum ar fi calitatile de exceptie ale unor jucatori) si gasirea unor solutii raspuns in cazul unor limitari/constrangeri sau a unor asa asa-zise „fertilizatoare” cand este vorba despre (manifestarea unor) calitati interesante, nu mai este decat un pas. Totul este ca tehnicianul sa transforme astfel de preocupari intr-o disciplina a gandului si gandirii care mai tarziu se va „cristaliza” de la sine intr-o metoda de abordare si preagtire a meciurilor. Cei care cauta sa inteleaga lucrurile dupa ce li se intampla, risca sa fie mereu cu un pas in urma fata de cei „iscoditori”, de aceea se si aplica notiuanea de „proactiv” – adica care vine in intampinarea nevoilor sportivilor, constrangerilor si riscurilor din competitie.

Pentru a indeplini functia proactiva (a veni in intampinarea  nevoilor sportivului sau echipei), singurul mijloc de care tehnicianul dispune este „coaching-ul virtual”, menit sa produca o suma de scenarii care sa acopere toata gama de vulnerabilitati (proprii sau ale adversarilor) in scopul preintampinarii lor… Din aceasta perspectiva procesul despre care vorbim devine un instrument obligatoriu si de aceea spun ca exercitiile mele nu sunt (chiar) o iluzie… Binenteles in masura in care observatiile din spatele ecranului ar putea oferi indicii clare care sa permita analize fiabile  si prin urmare interpretari exacte… Dar atunci cand acesta cunoaste echipa adversa, coaching virtual devine o faza obligatorie si premergatoare celei de elaborare a planului de joc pe care head-coachii (ce cuvant imposibil), trebuie sa o parcurga.

Procesul despre care vorbim este partea invizibila a muncii si competentelor antrenorului/coach-ului, de multe ori neremunerata, nu se preda nicaieri si depinde doar noi insine daca vrem sa o dezvoltam si sa o folosim. Multi o fac fara sa-si dea seama, apare de la sine in mod aproape „reflex”, unii o fac sporadic atunci cand „creste presiunea” , altii o transforma asa cum am spus intr-o metoda, demers si proces continu ca sarcina obligatorie facand parte din atributiile profesiei lor, iar altii nu o fac deloc… Sau o facem mai toti, doar ca unii mai superficial decat altii… Aici consta toata diferenta dintre un antrenor bun si unul mai putin inspirat.

Astfel de deprinderi nu se „predau” nici la Fontainbleu, nici la Marcousis, nici la Bath sau Saracens, la Arcul de Triumf nici nu mai spun. Multi antrenori sunt in cautarea unor solutii, dar integrarea lor intr-o metodologie coerenta pe termen lung este deja o stiinta si un caz aproape ideal… Pentru ca odata elaborata metoda, mai trebuie sa ai si timpul si cadrul prielnic pentru a o aplica. Ma opresc aici si nu voi comenta viziunea FRR in aceasta directie, din spusele presedintelui si in urma prelungirii contractului lui Lynn Howells pare-se ca au inteles necesitatea continuitatii, ma indoiesc insa ca acesta este motivul avand in vedere proiectul de joc propus de nationala – invariabil acelasi – oricare ar fi adversarul pe care il intalnim… Inteleg ca constructia incepe de la baza si ca Lynn in timpul avut la dispoztie a incercat sa consolideze fundatia, dar 4 ani mi se pare foarte mult cand vorbesti despre jucatori pro. In acest caz ori Lynn atat poate, ori colaboratorii sau sau antrenorii pe care i-au avut acesti jucatori in diverse etape a formarii lor nu si-au facut deloc datoria… Sau poate „Academia”. E posibil sa fie un amestec de factori si atunci situatia se complica. Personal sunt adeptul scenariului cand antrenorul este lasat sa-si faca treaba pana la capat, dar in aceasta situatie ma astept ca obiectivele anuntate sa fie realiste, pentru ca in cele din urma, coach-ul si antrenorul au totusi la dispozitie instrumentul pre-evaluarii. Daca punem la socoteala si editia 2011, atunci sunt inclinat sa cred ca practica coaching-ului virtuala si a auto-evaluarii este deficitara in institutia care manageriaza dezvoltarea rugby-ului romanesc.

Pe de alta parte predarea acestor deprinderi analitice in scolile de antrenori, nu garanteaza in nici un fel reusita demersului. Aceasta depinde de talentul, calitatile si mai ales disponibilitatile formatorilor si a fiecaruia dintre viitorii tehnicieni. In niste deseuri cu peturi goale de apa un individ poate vedea doar niste peturi de apa plata, altul va face din el un vas pentru rame la pescuit, sunt care isi vor face abajururi si le vor vinde, in timp ce exista unii care si-ar putea construi  o canoe din ele. Evident ca un formator care vede intr-un pet doar un deseu inutil dupa ce s-a folosit de continut, nu va putea preda cum sa faci din el un abajur…. Asa ceva nu se invata la scoli, nici la nationala, observatia zilnica si experienta te pot ajuta sa-ti vina idei, dar restul este timp preocupare, pasiune, munca (pentru ca aceasta capacitate se poate lucra… o avem cu totii) si bun simt… Da(!) , bun simt!… El te ajuta sa nu pretinzi ca poti face din peturile respective nave spatiale sau ca vei castiga doua meciuri la Cupa Mondiala (desi nu se stie niciodata), altfel spus el iti orienteaza cautarile si eforturile.

In opinia mea un antrenor/ coach bun trebuie sa invete de la cei presupusi a fi cei mai buni, sa-i inteleaga in rationamentele si alegerile lor. Pentru acest lucru avem la dispozitii stagiile de formare / perfectionare cu conditia ca programa lor sa propuna un astfel de travaliu si sa existe formatori capabili sa dezvolte astefel de aptitudini, dar din pacate nu este cazul din cauza celor expuse mai sus si conceptului de formare impamantenit in Romania… Si nu vorbim doar de rugby. De altfel majoritatea antrenorilor fac din ce in ce mai mult apel la surse neconventionale – web-ul tocmai pentru ca programele de formare nu raspund prin continut nevoilor si cautarilor lor.  Riscul in astfel de situatii este ca antrenorul respectiv sa preaia elemente de pregatire fara sa inteleaga exact si profund ceea ce face, unde trebuie incadrat exercitiul in sedinta de antrenament, dozajul sau momentul recomandabil de introducere in ciclurile planificate (evident in termeni de solictare dominanta)… De cealalta parte sunt absolut convins ca exista in Romania antrenori care stapanesc toata gama de instrumente pentru a produce performanta, din pacate pe unii nu-i vedem la loturi (cu mici exceptii)… Uitandu-ma la ce joaca Baia Mare, nu ma mira jocul nostru de circulatie a balonului, intr-o nationala cu jucatori din alte cluburi.

Pe planul pregatirii strategice si tactice, mai ales in caz de „singuratate intelectuala” :))) cel mai eficient si la indemana exercitiu ar fi ca tehnicianul sa  incerce sa-si  imagineze cum un atrenor/coach din categoria „heavy-weight” ar rezolva situatia. Gasesc ca este interesanta si mijloc de autoevaluare, ce ajuta la o pozitionare fata anumite standarde. Nu este foarte complicat: cel mai simplu exercitiu este sa ne transpunem in situatia celor folositi sau dati ca referinte, depinde ce cautam sau dorim sa propunem ca proiect de joc , sa intelegem de ce resurse dispune cel pe care ni l-am ales ca subiect de studiu, in ce situatie se afla, ce-l asteapta si problemele carora trebuie sa le faca fata, iar in cazul unei intalniri programate evident raportul de raltie se va construi in functie de calitatile si slabiciunile echipei pe care o vom intalni. Odata lamuriti, incepe cea ce as fi inclinat sa numesc „coaching virtual” si nu antrenament virtual (exista si el dar nu face parte din tematica articolului)…

Voi conclude prin a specifica ca sunt convins ca se practica, doar ca am indoieli cu privire la profunzimea analizei. Meciruile cu Canada ar putea fi un indiciu ca se face cu siguranta, daca nu am fi avut ploia si daca totul resusitele nu ar fi depins de cele mai multe ori de gheata lui Vlaicu…. si daca, Hussler, aripa cu nr 14, nu ar fi facut ce-a vrut pe tot terenul. De partea mea, pentru a exemplifica importanta acestui gen de practica, am un argument de detaliu si specific: ca am anuntat pericolul inaintea meciului, desi pana atunci nu marcase nimic…  ca sa nu vorbim despre premierele istorice anuntate inainte de-a lungul timpului. Sper sa fie suficient pentru ca antrenorii nostri sa incerce, de cealalta parte castigatorii vor fi echipele si noi publicul care ne vom bucura de meciuri in care in sfarsit vom putea identifica o viziune coerenta de joc…. alta decat cea propusa in utlimii (multi, prea multi) ani… Va urma (sper ca pana la inceperea sferturilor de finala)…

– musica si text originale – du pure Mozart –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: