Sportlogic

RUGBY OR NOT TO BE – TOP-ul „revenitilor printre cei vii” la Rugby World Cup 2015

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sportului, Ganduri, Sport viata si destine, Star System on Octombrie 21, 2015 at 2:12 PM

Rugby or not to be

Parafrazand faimoasa dilema Shakespear-iana ” to be or not to be” – Rugby or not to be este TOPUL „MisteRugby Romania” AL REVENITILOR PRINTRE VII  – jucatori pe care ii credeam „epuizati”/ „expirati” vorba lui Dinca – „is not about skills, is about balamale” (buna Coane!) si care au surprins pe toata lumea demonstrand ca mai au un cuvant de spus … Puteam sa-i spun „Die Hard”, „welcome back boys” sau in alte 7 feluri… Prezenta lor ma bucura enorm pentru ca inainte de competitie, datorita retragerii sau iesirii din forma/ accidentarii sau intrebarilor legate de conditia unui numar mare dintre jucatorii emblematici, ma asteptam la o Cupa Mondiala, daca nu trista, cel putin  enervanta cu fata lui Mc Caw si Owen „Fartwell” peste tot… Si cand colo, iata ca am avut parte de cea mai pasionanta dintre toate editiile de pana acum, mai ales ca Romania a reusit sa reinnoade traditia cu victoria minima si istorica ca o conditie a participarii sale in instoria competitiei dupa un trist si istoric zero la editia 2011…. Cu o mentiune speciala: de data aceasta, pentru prima oara dupa cea impotriva Insuleleor Fidji din 1991 (!), Romania a castigat (cu putina sansa ce-i drept, dar asa este in sport) cu o echipa care joaca rugby si inca unul de o mare frumusete – Canada si nu Portugalia sau Zimbabwe! Welcome back boys too!

Ca in cazul celui publicat anterior (doar pe pagina „MisteRugby Romania”) – „Cele mai frumoase meciuri ale editiei” – TOPUL nostru face  abstractie de notiunea aberanta de ordine valorica. Nici nu am avea cum pentru ca nu se pot face ierarhizari intre jucatori care joaca pe posturi diferite apartinand unor colective total diferite… Evident nu-i vom mentiona pe cei despre care antrenorii lor au crezut ca sunt „acolo” si i-au impus in ciuda evidentelor (daca mai putem vorbi despre evidente… atata vreme cat iata putem avea surprize) sau pe cei ce nu au fost folositi decat prea putin de antrenori in meciurile disputate pana acum… Si binenteles ca nu i-am uitat pe cei care desi prezenti, nu au putut juca (cum ar fi Parise care ne-a oferit o secventa scurta, dar suficient de explicita) sau pe marii absenti, ignorati fie de ideile (sau orbirea antrenorilor), cum ar fi Abendanon… la SA nu mai vorbim fiindca acolo este obsitnatie, si nici pe  cei pe care speram sa-i vedem refacand legatura cu reusita si care parca ne lipsesc de pe terenuri… pentru ca undeva s-au pierdut pe drum… Ma gandesc la James O’Connor sau chiar la controversatul Quade Cooper. Iata lista celor despre care va vorbeam, aproape zombies exorcizati, pe care talentul si alte calitati i-au adus spre bucuria noastra printre cei vii, demonstrand ca totul nu a fost doar conjunctura sau intamplare:

– Fourie Du Preez 33 de ani – 9-rul SA-filor considerat de multi unul dintre cei mai mari mijlocasi ai lumii, s-a retras brusc din varful piramidei pentru  o lunga vacanta „binemeritata” in Japonia. Pana la RWC – intre cele 2 cupe mondiale – nu jucase decat 2 meciuri ca titular la nationala  intr-un test in toamna trecuta… si unul anul acesta.  Fanii Springboks (SUNT UNUL SI RAU INCA… la propriu si la figurat), il asteptam cu rezerve. Ei bine, a inscris un eseu salvator in meciul cu Tara Galilor asigurand calficarea in semi si mai ales a adunat cu farasul resturile unei echipe daramate dupa infrangerea cu Japonia, pardon de Heinke Meyer. Il banui cumva si de reformatarea listei titularilor. Mersi Fourie, ne-ai salvat pe toti de la un atac de apoplexie.

– Schalk Burger (Scalc poate invata si comentatorii nostri cum se pronunta) 32 de ani SA – dupa o absenta medicala de aproape 4 ani, a revenit in forta in ultimul sezon din Super… Nu este o surpriza la RWC, dar totusi dupa 4 ani de lupte cu o boala potential mortala – meningita bacteriana (luni si luni de antibiotice si anti-inflamatorii) – ne intrebam daca inca mai poate juca la un asemenea nivel…Ei bine poate…  si inca bine!… Evident nu in pozitia de 8 cum si-a imaginat Meyer.

– Drew Mitchell, 31 de ani, Australia, „terminat” cum se spune si fara sanse in tara sa de origine, a fost din „respect’ luat de Laporte la Toulon ca pensionar de lux (CE INSEAMNA SA AI OCHI SI EXPERIENTA), unde multa vreme a facut tusa… pana la urma insa, investitia a dat roade, in ultimul sezon a renascut parca din propria-i cenusa… Nu putem spune ca fost in vacanta, dar nici foarte solicitat.. Oricum aducerea sa la nationala parea riscanta pentru unii… Admirabil flerul coach-ului Michael Cheika si cat curaj in tara aripilor de meserie, unde se putea gasi usor  un Speigth, Tomani si altii mai mlt decat decenti.

– Ashley Adam Cooper (31), Australia – mereu conectat, nu era subiect de indoieli, dar ne intrebam cu totii cat va mai rezista, mai ales ca in jocul pe care il practica este nemilos fata de el insusi… Adica jos palaria pentru continuitate… si mai ales pentru faptul ca in toata cariera sa de club sau nationala, nu stiu daca a lipsit vreodata pe un motiv sau altul – accidentare, lipsa de forma etc… La felul in care joaca si se angajeaza, ar trebui bagat cred in cartea recordurilor… CE BARBAT!!!

– Matt Giteau 33 de ani, Australia – aici trisam, dar OMU’ MERITA O EXCEPTIE – nu a fost o secunda un „zombi” si nici pensionar de lux, adica iesit din forma, si nici nu a pierdut contactul cu rugby-ul de inalt nivel, fiind mereu un adevarat animator, inima sau macar un ventricul al ei in echipele in care a jucat….Din nou Michael Cheika… Nici o surpriza. Il pomenim si pentru faptul ca este inca un exemplu de jucator promovat la nationala de fani. La Cupa Mondiala din 2011, presiunea fanilor nu a functionat, iar  Mr Dean a renuntat la serviciile sale. Suparat Matt a luat drumul „pribegiei” (bucurie mare la Toulon) facand o alegere care punea practic capat carierei sale la nationala. Asta poate ar raspunde si intrebarilor unora de genul „cum de-si permit armatele de chibiti sa dea instructiuni marilor antrenori”… Ei bine uite asa fraierilor, fiindca asa vrem noi, fiindca ne dorim sa traim in mod activ fenomenul sportiv si pentru ca ei sunt acolo pentru noi. Ce intrebare stupida!? Aproape toata nationala Africii de Sud spre exemplu, cea care a supravietuit in aceasta editie (iat-o in semifinale), a fost construita pe spumele si sudoarea „chibitilor”, pentru ca cea construita de Meyer & Co. era varza. Pana la urma unul din marile merite ale unui antrenor este si capacitatea sa de a se pune in discutie si de a fi flexibil in alegerile sale, atent la ce gandesc mii si mii de creiere…. Altfel spus Meyer nu este chiar prost pana la moarte. Cheika, spre deosebire de omologul sau, nu a ezitat foarte mult, desi avea o constrangere in staff – Larkham, „mastermind-ul” liniilor din spate – ori toti stim ca acolo unde vine Mat Giteau, orice „mastermind” dispare fiindca (sotto) el ii va lua locul. In conjunctura creata, toti stim ca oricat de mare ar fi talentul jucatorului, o absenta de 4 ani si revenirea intr-un colectiv complet nou nu este reusita garantata.  Nu a fost insa cazul pentru ca Michael Cheika a inteles ca la Toulon se juca exact tipul de rugby pe care el avea de gand sa-l propuna la nationala Australiei. Si probabil ca Matt a fost solutia implementarii sale aducand si un suflu nou de incredere, o mentalitate de invingator dobandita in cei 4 ani petrecuti in Franta, intr-o nationala plina de indoieli, aproape distrusa mandatul lui Dean si bulversata de pasajul scurt al lui Mc Kenzie! (Y)… Cine va uita vreodata tusa de la sfarsit in meciul din 4 N (2015) cu Noua Zeelanda!?… A fost si va ramane ca o marca de afirmare a personalitatii acestui jucator (n-am cuvinte) si a intoarcerii sale la nationala… In trecere atat Matt cat si Michael ii pot multumi si lui Bernard Laporte de unde a preluat blue-print-ul proiectului de joc… Atentie mare !!!

– Will Genia – doar 27 de ani (un alt caz „surprinzator” de varsta tanara a unor jucatori pe care multi dintre noi ii credeam deja pe cale de „expirare”), tot din Australia. A fost mereu pe aproape si activ in circuitul de inalt nivel, dar in acelasi timp parea mai mereu indispus, accidentat (sau fragilizat). Performantele sale modeste din campionat il trecusera la capitolul amintiri frumoase… Fabulos jucator, o stiam cu totii, dar incetasem sa mai speram in revenirea sa! Surpriza pentru mai toata lumea (evident nu si pentru fani… sunt unul) a fost redobandirea locului de titular la nationala… Am sa ma laud din nou pentru ca timp de doi ani am mers impotriva curentului spunand ca Phipps is not the man. Mersi coach!

– Freddia Michalak (33), Franta – A debutat la nationala la 18 ani si se anunta a fi noul copil minune al ovalului; briliant (adevarat, nu tinichea) , curajos, polivalent (9-10-15), tehnic si mai ales inventiv – creativ- imprevizibil. Constitutia sa mai putin robusta (1.82m si 85 kg… ca sa vezi unde a ajuns rugby-ul) l-a transformat in tinta predilecta a apararilor adverse, ceea ce a dus evident la o serie de accidentari grave si scoaterea sa din circuit inainte de termen.  Rezultatul a fost cel asteptat, Fred a inteles ca sanatatea este de mare pret si a inceput sa se fereasca si sa ezite pe teren. Atitudinea sa neconventionala, mereu independent si in disonanta cu mediul abiental ptin mai gri (asta este cultura rugby din pacate… aici in Nord) au inversat tendinta, facand ca in scurta vreme sa devina din alintatul publicului, subiect de deriziune… Intr-un fel misterios, sansa, destinul sau nu stim ce – probabil calitatile sale – au facut ca Fred, in ciuda tendintei generale, sa ramana cumva in carti si in vestiarul marilor cluburi…Acest lucru a aduagat si mai mult la sentimentul general care s-a  transformat treptat in antipatie si contestare. Aici m-am raliat si eu miscarii fiindca vedeam un lobby care dauna afirmarii altor talente si jucatori merituosi. Nu am mers niciodata pana la antipatie pentru ca eram fan candva, dar am devenit critic… Mi-am cerut scuze pentru asta, desi criticile nu erau deloc nefondate. Mereu in auto-conservare (de inteles), de multe ori absent in faza defensiva, incepuse sa dea „kix” si in executiile tehnice. Trebuia sa ma prind ca ceva imi lipsea in diganostic din momentul in care l-au recuperat Sharks si mai apoi insasi Bernard Laporte… In cazul lui Laporte insa era de inteles – intodeauan a crezut in el. Insa am vazut acolo mai mult influenta unui lobby decat calitate demonstrata, desi stiam ca (sigur) competentele erau acolo; aveam impresia doar ca-i lipsea energia, suflul de prospetime si nu vedeam chiar de unde si-l putea recupera. Michalak a fost probabil singura obsesie sau fixatie buna pe care Philippe Saint Andre a avut-o pentru ca a simtit ca in noul Michalak, inca mai traia undeva ascuns vechiul Michalak… Si totusi ce puteam spune despre un jucator titular la nationala, dar rezerva in propriul club. Acest indicator s-a demonstrat a fi perfect fiabil in cazul lui Pape. Recnosc ca nici nu i-am urmarit meciurile cu atentie… De unde atata timp? Ei bine Michalak a fost in formula prezentata de PSA singurul si ultimul mohican al flerului francez… Chapeau bas!… Si mai ales pesntru faptul ca face parte dintre jucatorii de rugby (aparent fragili) a caror constitutie nu s-a tranformat radical si „inexplicabil” de-a lungul anilor. MARE LUCRU! Candva cu siguranta unul dintre cei mai inventivi jucatori din lume in pozitia 10, a demonstrat cel putin ca nimic nu a fost o intamplare.

– Brian Habana (32 de ani – SA) – Cu toate ca a ramas in acest rastimp in circuitul de inalt nivel, mai toata lumea incepuse sa creada ca uitase cum se culca balonul in but…. Dar iata ca nu! Oricum travaliul sau defensiv si siguranta pe care o confera apararii, dorinta de a contesta orice balon au fost motivele pentru care atat clubul din Toulon, cat si staff-ul nationalei (si orice club sau antrenor din lume) le-ar avea mereu in vedere… La-m trecut aici pentru ca a fost mia bine decat ma asteptam… Dar nu inca extraordinar de bine; cu Japonia modest, au urmat meciuri relativ „usoare” (am pus ghilimele), a fost insa prezent cu Tara Galilor cu o misiune foarte grea (Geoge North)… din nou prezent in faza defensiva si mai putin impresionant in atac in couda faptului ca din punct de vedere ale motricitatii ramane o amenintare permanenta. Parearea mea este ca se pripeste… si anticipeaza prea mult in faza de atac.

– JP Pietersen (doar 29 de ani – Africa de Sus) – pana si susbsemnatul candva fan, am fost surprins cand am (re)aflat ce varsta are. Prestatiiile sale, pierderea aparenta a vivacitatii, kilogramele in plus, anii multi nelipsit din formula Springbok, retragerea timpurie in Japonia, toate acestea aproape ca ma convinsesera ca mai are putin si face jumatatea de veac… Pe onoarea mea, mai aveam putin si credeam ca suntem de aceeasi varsta. Contestat de multi din ratiuni mai mult subiective, probabil enervant prin atitudinea sa relaxata/detasata si usor aroganta care da impresia ca nu misca un deget si ca nu-i pasa de incrancenarea colegilor de alaturi, ramane o polita de asigurare pentru nationala si omul care lasa o marja foarte mica de eroare adversarului… Poate mai putin eficace in initiativele sale, este unul dintre cei mai inteligenti jucatori in nationala SA, un oportunist/speculator innascut cu o capacitate uimitoare de adaptare la situatiile nou create. Jocul sau fara balon, de aniticipatie si de exploatare a erorilor adversarului poate fi materie de studiu… In ciuda unui fizic impresionant si aparent greoi care orienteaza asteptarile noastre spre un registru de exprimare fizic, JPP este jucatorul care la sfarsitul meciului iese cel mai curat de pe teren (enervant de curat), odhinit parca, zambind sau in cel mai rau caz aparent indiferent, oricare ar fi rezultatul (probabil ca a inteles)… dar de multe ori cu eseuri marcate sau alte statistici pozitive, fiind cel care poate schimba soarta meciului intr-o singura faza fie ea defensiva sau ofensiva. Este alaturi de (De) Allende singurul care ar putea prelua misiunea Julian Saveea si chiar spulbera un mit pe cale de a se forma…  SALUTE!

– David Pocock (27 de ani – Australia) – acum un an il dadeam deja „disparut” din nationala – mea culpa. Dupa o absenta de aproape 2 ani pe motive medicale, revenit in competitie in ultimul sezon, a fost, putem spune, una dintre piesele importante in angrenajul australienilor… Noroc ca Michael Cheika l-a reconvertit in 8 si efectiv nu intelegem cum de a fost folosit in 7 aproape toata cariera sa, cand evident jocul sau inchis era practic un Dead-End Road pentru circulatia balonului. (Drum infundat – semnalat de ani multi – Adrian Dinca  martor si mai ales fan neconditionat Pishcock) . In plus acum a inceput sa mai faca si pase. Ce inseamna sa ai un antrenor EXTRAORDINAR… Evolutia sa la RWC i-a dat dreptul sa-si redobandeasca numele de Pocock :D… Dinca va fi fericit! 😀

– Juan Martin Hernandez (33 ani) – fosta uvertura a pumelor, reciclat in 12 in ultimii 2 ani de Hourcade (UN GENIU ABSOLUT) care initial parea ca va renunte la serviciile sale, punea pana nu demeult cateva semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea sa de a face fata provocarilor fizice la centru, el fiind mai degraba un jucator discret ale carui atu-uri erau clar intr-un registru de factura tehnico-creativa. Este inca un exemplu de jucator care combate prejudecatile legate de specializare, capacitatea de reprofilare la varste inaintate (axioma formatorilor nostri).. Astfel Hurcade a ocupat pozitia de 10 cu un initiator/declansator (Sanchez), in timp ce lui Hernadez i-a incredintat o misiune de distributie-transformare a jocului si rafinare a baloanelor… Baiatul asta este o incantare sa-l vezi si mai ales sa-l studiezi cand joaca – rafinamentul tehnic in toata splendoarea… Evident nu este singurul, cum de altfel nu sunt nici putini, dar merita subliniat pentru discretia sa. „Toata lumea” stie, vede, „dar putini vorbeste”… si nu inteleg de ce!? Comentatorii vad doar evadarile lui Sanchez si finisurile lui Imhoff sau Tuculet, provocarile lui Bosch… in timp ce aproape toate actiunile Argentinei poarta amprenta aproape invizibila a jocului de legatura pe care Hernandez il face in circulatia balonului…

Abia astept intalnirea cu Australia, unde Cheika a implementat aceeasi idee de joc – un initiator (fire starter) in 10 – Foley secondat in 12 de Mat Giteau (sau Tomua) ambii niste „procesoare” cu acelasi rol de transformare, legatura si distributie…. In plus sunt convins ce atat Hernandez cat si Giteau au pe langa rolul de „back-up” (evident), si pe cel de supraveghetori si temporizatori al entuziasmului ofensiv al decarilor lor… Dincolo de clash-ul dintre inaintari asteptat de toata lumea, unde Australia este mai argentiniana decat Argentina, duelul din zona 10-12 credem ca va fi de fapt cheia deznodamantului, evident completat de continuarea pe 3/4, unde Argentina in momentul de fata este mai „australiana” decat Australia. CE REGAL! Va fi probabil cea mai nebuna si spectaculoasa partida a RWC!… Pentru mine este adevarata finala… Regret inca odata absenta irlandei de la RDV-ul semifinal… Exista si un top al celor pe care ii asteptam pe cai mari, dar au reusit sau au avut ghinion (Sexton ar fi unul)…

– Ovidiu Tonita, 35 de ani, Romania – nu am apucat sa-l vedem foarte mult din cauza unei accidentari vremelnice, dar evident intrarile sale pe teren au marcat jocul nationalei noastre, schimband echilibrul de forte pe teren. Marturisesc ca nu ma asteptam!

Ultimii pe lista vor suprinde pe toata lumea, dar trebuie mentionati, chiar daca nu au fost nicicand „Zombies” si au ramas conectati in competitiile de inalt nivel:

– Primul este Daniel Carter incercat la greu de uzura si accidentari repetate… Nu sunt singurul care mi-am pus intrebari mai ales atunci cand inlocuitorul sau de lux, Aaron Cruden, era in mare forma, in ultimii ani aproape ca-l si detronase de calitatea de titular, insa accidentarea decarului de la Chiefs l-a readus in carti cu toate ca a avut un sezon aproape sters, absent o buna bucata de vreme, iar atunci cand a jucat evolutia sa in Super Rugby a fost relativ mediocra comparativ cu ceea ce eram obisnuiti. In rest, orice prezentare ar fi de prisos… Cu siguranta unul dintre cei mai mari decari ai acestui secol.

– Iar al 2-lea este nimeni altul decat Ma Boy, Ma’a Nonu, un jucator pe care l-as da exemplu oricui ca pe suma completa a tuturor „virtutilor” de care un jucator de rugby are nevoie – gabarit, tehnicitate, inteligenta – creativtate, calitate fizica si mentalitate..plus sa nu uitam calitatea umana. Chiar daca a fost numit jucatorul anului 2015 in Noua Zeelanda, sa ne reamintim ca in 2014 se vorbea despre scoaterea sa din efectivul All Black, chibitii (nu eu, chibitii… chibiti… aia de pub) vorbeau despre blestemul Ma’a care facea ca toate echipele la care juca sa nu performeze. Nu inteleg de ce, fiindca de regula in cei 2 ani precedenti mutarii sale Hurricanes fusese mai degraba rezerva decat titular… Nu am incetat sa cred in el si este pana acum de departe cel mai bun 12 al Mondialului… Este drept, inca nu a avut clienti seriosi in fata sau o opozitie foarte grea… Dar are si calitatea de a face cumva (si reuseste) ca antrenorii si echipele adverse sa nu-l „remarce” ca fiind un pericol omnipotent… Nu am vazut in ultimii ani planuri de joc anti Ma’s Nonu (sau Conrad Smith) spre exemplu – incredibil!… Daca vrei sa stii ce va urma in materie de constructie de joc, atunci fii atent unde se afla cei doi, plus Sam Smith, Mc Caw sau Read si nu la ce face Dan Carter, Saveea sau altii… care isi foaca propria partitura… Altfel spus daca vrei sa intelegi ce va face Carter, cauta-l pe Ma’a Nonu. Logic, NU!?  In timp ce antrenorii elaboreaza strategii care sa-i pazeasca de Sonny Bill care nici macar nu este titular si vine doar ca sa dea estocada buhaiului obosit de toreador, Ma’a si cu Conrad i-au facut deja sa vorbeasca singuri. Sa vedem ce se va intampla cu De Allende care de vreo doi incoace este o nuca tare (din toate punctele de vedere – fizic, calitate, inteligenta, mental) pentru oricine , dar care incepe sa dea semne serioase de oboseala pentru ca geniul lui Meyer a reusit sa-l tranforme in Vermeuillen 2…. Sper ca nu este nevoie sa mai punem si ghilimele.

Daca nu sunteti de acord sau daca am uitat vreunul… suntem aici!… Dar in mare sa stiti ca daca nu-i regasiti in TOP pe alesii vostri, inseamna ca au ramas „Zombies” :D… Este o figura de stil doar, nu va opariti, adica umbra celor ce-au fost, lipsita de insinuari si intentia de ai jigni, pentru ca stim, varsta nu iarta pe nimeni… Poate totusi ca putin realism si onestitate din partea lor, dupa exemplul lui Jacque Fourrie, ar fi lasat locul liber altor jucatori care ar fi avut mai multa nevoie de participarea la Cupa Mondiala… Nu ma gandesc la Mealamu (dimpotriva ma inchin) care este ca un fel de port-bonheur, de patron spiritual al All-Blacks… adevarat duh protector, ci la cazuri precum Victor Matfield spre exemplu, si nu este singurul, dar in special la el, mai ales in calitatea sa de tanar antrenor care pare-se ca nu a inteles care sunt cerintele noii sale cariere si existente… DECEPTIONANT!… IN REST, WELCOME BACK BOYS! … SUNTEM CU TOTII FERICITI DE INTOARCEREA VOASTRA… MAI ALES ORGANIZATORII; FARA VOI AR FI FOST JALE, CEL PUTIN PENTRU STAR SYSTEM SI SPONSORI!

– O-O Flo –

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: