Sportlogic

Archive for Mai 2016|Monthly archive page

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ (Prof. Ioan Gorun – Liceul cu program sportiv Bacau)

In Articole - publicatii, Educatia si sportul, Resurse, Sport viata si destine, Stiinte si educatie on Mai 14, 2016 at 5:07 PM

Sport_stress

Cuvant inainte in loc de recenzie si argumentare – Am ales acest articol din ultima publicatie a sesiunii organizate de academia ieseana pentru utilitatea sa pur practica, aplicabila in activitatea cotidiana a antrenorului. Documentul cuprinde recomandari exprimate intr-un limbaj accesibil,  succint si coerent, prezentand o suma de principii de baza pe care tehnicienii din sport ar trebui sa le integreze pana la nivel „aproape reflex” pentru ca reprezinta bazan sau piatra de temelie a formarii sportivilor… cu asteptari si proiecte ambitioase. Nu va lasati pacaliti sau alungati de terminologia din titlul „interventie psihologica” sau „sport de performanta”… Este de fapt o culegere de sfaturi si repere  folosibile  in toate fazele formarii sportivilor, de la initiere pana la consacrare. La prima vedere pot parea banale, nimic savant, dar in  logica bunului simt practic, si totusi, multora li s-a intamplat sa se piarda in tot felul de preocupari „sofisticate”, uitand de multe aspectele simple, dar esentiale in activitatea de pregatire… Altele necesita disciplina si rigoare, putand parea dificil de implementat, dar pe care  tehnicienii doritori sa-si puna toate atuurile de partea lor si a celor pe care ii pregatesc, vor trebui sa le ia cat se poate de in serios, chiar daca nu neaparat la litera, cel putin orientativ sau la nivel de preocupare,  fiindca altfel ideea de formare si performanta poate fi compromisa.

Perfomanta sportiva (reala si solida) este rezultatul constructii de durata incepand cu initierea si continuand pe durata dezvoltarii atletilor pana la dobandirea autonomiei practicantului, iar antrenorul este cel care indruma pasii acestuia intr-un labirint confuz de factori cu influenta, devenind arhitectul cadrului de formare si dezvoltare pana cand acesta reuseste sau invata sa controleze toate variabilele ambientale si inerente atat in procesul de pregatire cat si in competitie. In aceste conditii „interventia psihologica” nu mai este doar o metodologie de abordare a diverselor faze din pregatirea sportivului, ci insasi cheia longevitatii si performantei sub toate aspectele sale, de la comunicarea interpersonala, baza intregului edificiu, pana la persuaziune, sustinere, motivare si chiar auto-motivare.  Nu este vorba despre dezvaluiri savante sau pretentii in sensul peiorativ  al unor „operatii/ interventii” pe creier sau in mentalul  „elevului”, ci are semnificatie unui demers continuu si permanent in relatia antrenor-sportiv ce reprezinta de fapt educatia acestuia, unul din pilonii de rezistenta a relatiei dintre cei doi si dominanta cadrului si a conditiilor de antrenament ca factorul esential al formarii complete pe toate planurile – afectiv, cognitiv, etic si moral in toate ipostazele – pregatire/antrenament, competitie, viata extrasportiva, imagine de sine, raportul cu adversarii, cu anturajul, semenii si restul interactiunilor sociale din viata sa – in familie, la locul de munca, relatia cu media si publicul, etc.

Desi sunt absolut convins ca mentalul este factorul determinant al performantei in multe discipline, personal nu cred intr-o metodolgie stricta, riguroasa a demersului pentru ca este un univers mult prea complex pentru a pretinde ca un set de principii si recomandari pot duce la fasonarea sa intr-o forma asteptata, dorita, ideala sau ca ar exista o forma/formula care sa raspunda acestor nevoi. Autorul articolului se exprima insa in obiective clar formulate, oferind in acelasi timp si repere metodologice fara a impune si calea, dincolo de calitatea de exemplu  ( ceea ce este foarte bine) si din acest motiv consideram evidentierea articolului in colectia publicata ca fiind de utilatate practica tehnicienilor care au inteles complexitatea abordarii unui proiect pe formare /  performanta pe termen lung. Daca ar fi sa observam o lipsa in materialul propus este abordarea in sens unic, autorul minimalizand (deliberat cred, probabil si conditionat de spatiul publicistic disponibil limitat) aspectul reciproc al formarii/educarii in relatia dintre sportiv si antrenor.

Pe de alta parte capacitatea de control a stressului este unul din factorii majori de influenta ai performantei sportive. Discursurile de motivare repetate, pe langa ca pot deveni rutinante si prin urmare fara efect, de multe ori nu sunt suficiente oricat de argumentate, rationale si intelese ar putea parea, ramanand neputincioase in incercarea de a reda sportivului totalitatea mijloacelor si capacitatii sale de exprimare in competitie… Se intampla destul de des si de cele mai multe ori are drept cauza absenta unei ingiene de practica regulata in acest sens; credem ca nimeni nu poate pretinde ca detine bagheta magica care sa transforme emotii, reactii, aproape „reflexe” psiho-afective sau comportamentale formate, la limita „programate”,  de-a lungul a ani si ani de practica, exact eatunci cand este nevoie, de regula  inaintea sau in timpul competitiei si care este de fapt momentul bilantului muncii antrenorului pe plan mental. Stress-ul nu este un moft sofisticat, elucubratia unor complexe absurde de sportiv alintat. Pe langa limitarea sau dimpotriva, stimularea potentialului performanta (daca este controlat), stress-ul poate deveni cauza unor accidentari serioase (intinderi /rupturi musculare, fracturi) si chiar a unor patologii grave dupa incetarea activitatii sportivului.

De dragul schimbului de experienta si spre comparatie, „filozofia” personala  asupra subiectului este inspirata sau ma rog cuprinsa mai degraba intr-o fraza perfect explicita a lui Constantin „Cus” d’Amato, mentor si antrenorul unei pleiade de mari boxeri, probabil disciplina care insumeaza cel mai bine totalitatea variabilelor psiho-afective si mentale legate de miza competitiei –  nivel de forma, senzatii si capacitatea de a se mobiliza, teama de necunoscut, increderea de sine, calitatile / reactia si forma adversarului, capacitatea de concentrare, stressul fizic extrem produs efort si lovituri, teama de suferinta, umilire, etc.  Iata vorbele marelui guru al ringului, in traducere adaptata : „Cele mai importante lectii nu au fost predate in sala de antrenament, ci au fost invatate seara la (masa de) cina… Orice luptator este ca un bulb ceapa, construit din mai multe foi pe care  le inlaturam (impreuna cu boxerul – NT) una cate una pana ajungem la miez, pana cand el descopera/afla cine sau ceea ce este,… Si incepand din acel moment, odata ce a acceptat adevarul despre sine, sa poata si sa VREA sa faca totul pentru a deveni boxerul care vrea (sau viseaza – completarea noastra) sa fie”.

– O-O Flo –

haideti cu noi pe pagina FB Sportlogic

________________________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

Versiune printabila – (descarca aici versiunea pdf)  – INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ  – Prof. Ioan Gorun – Liceul cu Program Sportiv, Bacau

_________________________________

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ

Prof. Ioan Gorun

Liceul cu Program Sportiv Bacău

 

Există mii de sportivi alergători. Vor învinge aceia care vor face ceva diferit, adică își vor antrena şi psihicul” (Joaquim Cruz)

Capacitățile motivaționale, controlul emoțional, capacitatea de autoevaluare şi autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes, asumarea programului de viață sportivă, sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Prin specificul solicitat de pregătirea pentru probele în discuție, antrenamentele:

  • au un caracter de monotonie destul de accentuat;
  • solicitante fizic, impunând un mare consum energetic;
  • pe parcursul multora dintre antrenamente sportivul are contact limitat cu antrenorul;
  • impun respectarea cu strictete a unui program special de refacere.

Pentru a face înaltă performanță:

  • sportivul este selecționat dintre cei cu caracteristici somatice, funcționale;

biochimice cerute de specificul probelor;

  • antrenorul îi organizeaza antrenamentele conform celor mai adecvate planuri metodice;
  • medicul îi indică un program riguros de nutriție, medicație și refacere și/sau recuperare;

Însă aceasta nu este suficient, adăugăm și punctul:

  • psihologul îi întărește și modelează acele capitole din structura psihologică care să-l susțină pe atlet pentru înalta performanță.

Deja de suficient de mult timp psihologia în general și psihologia sportivă în special, au demonstrat că și capacitățile psihice ca și cele fizice sunt antrenabile.

Mă refer în mod esențial ca fiind antrenabile:

  1. Plăcerea de antrenament; perceperea sinceră și totală a fiecărui antrenament ca a unei activități utile, cu scop, cu consecințe pozitive pentru performanță. Psihologul alături de antrenor realizează aceasta prin practicarea cu consecvență a antrenamentului motivațional.
  2. De exemplu, o modalitate de a realiza aceasta: sportivul primește la fiecare antrenament explicații scurte și clare privind scopul exercițiilor, expresii de genul „nu este ușor dar câștigul tău va fi mare și îl construim împreună” sau „iată argumentele concrete care indică faptul că astăzi ai progresat„, etc. Nici un moment nu trebuie uitat că omul este categoric o ființă condiționabilă care acționează prin implicare și străduința atunci când are clar scopul acțiunii sale și reacționează pozitiv alimentându-se motivațional dacă este gratificat. Niciodata nu vom spune atletului în și după antrenament „astăzi ai muncit degeaba„.
  3. Dedicația pentru probă și performanță, ceea ce înseamnă subordonarea vieții personale sportului practicat; psihologul împreună cu medicul și antrenorul consiliază sportivul pentru managementul activităților proprii, astfel încât restricțiile impuse de viața sportivă să fie trăite cât mai aproape de normal și „libertățile” pe care sportivul și le ia să nu-i dăuneze. Nu trebuie să pierdem din vedere un principiu psihologic puternic și anume că „interdicția mărește trebuința„. Monotonia antrenamentelor și a programul de viață sportivă sunt necesar a fi astfel manageriate încât să ofere varietate și opțiuni.
  4. De exemplu: nu spunem sportivului „să nu faci asta în timpul liber” ci, „cred că în timpul liber ți-ar prinde bine dacă ai face asta sau asta„. Să nu uităm că perioada de antrenare pentru înalta performanță ne pune față în față cu sportivi a căror personalitate este în procesul de formare (16-21/22 ani) sau maturizare, perioada care este caracterizată în mod special prin conturarea unui stil personal de care în procesul complex al antrenării trebuie ținut cont.
  5. Capacitatea de a-și stabili obiective de lungă durată; pentru faptul că rezultatele la aceste probe se văd de cele mai multe ori după perioade lungi de antrenament, sportivul trebuie încă de la bun început cu mare atenție și constanță, învățat și asistat să își stabilească, urmarească și îndeplinească obiectivele „mici„de antrenament. Psihologul împreună cu antrenorul îi formează sportivului această deprindere care se materializează într-un  „Jurnal personal pentru succes” (a nu se confunda cu caietul de antrenament). Rolul esențial al acestuia este că „menține treze” motivația, interesul, susține ambiția și voința, alimentează și crește încrederea în sine.
  6. Atletul va fi învățat și poate să învețe să își abordeze și practice inteligent proba. Jurnalul personal pentru succes îi va permite să noteze și monitorizeze în maniere de evaluare, parametrii specifici pe care proba sa (fie că este semifond, fond sau marș) îi solicită: ritm, accelerație, brațe, cadență, respirație, relaxare, hidratare, durere, epuizare, stres, voință, dorință, tenacitate, mulțumire, rezistență, mobilizare, etc.
  7. Capacitatea de a-și controla emoțiile. Sportivul trebuie și poate să învețe cum să transforme durerea (suferința fizică) și teama, din trăiri devastatoare în trăiri la fel de puternice dar pozitive. De exemplu, durerea poate învăța să o simtă ca semnalizare subiectivă a implicării și consumului din resurse, teama că plăcere și nerăbdarea confruntării, resursa de a alerga cât de bine poate. Psihologul realizează împreună cu antrenorul antrenamentul emoțional al sportivului, marele beneficiu fiind deprinderea stăpânirii de sine și a gestionării resurselor psihologice cum ar fi voința, tenacitate, manifestarea spiritului de învingător.

Deci, capacitățile motivaționale adecvate controlul emoțional capacitatea de autoevaluare și autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes asumarea programului de viață sportivă sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Legat de acest subiect este interesant de prezentat pe scurt un interviu realizat de psihologul Christina Bartoni Versari cu Joaquim Cruz, performer și multimedaliat la probele de 800m si 1500m care spunea că:

  • plăcerea de antrenament;
  • dedicația;
  • perseverența;
  • obiectivele de lungă durată;
  • și adaptabilitatea emotională.

au fost parametrii speciali pe care i-a avut permanent în grijă să-i antreneze. Nu mai astfel, spune Joaquim Cruz, se poate câștiga aurul olimpic.

Foarte recent sportiva noastra M.C. medaliată la Jocurile Olimpice Atena 2004, menționa: „am câștigat pentru că am avut un psihic tare și în momente decisive am avut puterea să mă detașez de presiuni și să răspund sincer și cu toată capacitatea mea fizică acumulată în antrenamente, motivațiilor și obiectivelor de înaltă performanță„. Tot ea menționează că, în perioada competiției  a trăit autentic necesitatea de a-și atenua „febra de start” care părea că o va domina și, prin metode pe care le-a adecvat momentului, a reușit să se echilibreze. Dar aceste metode nu au fost ale momentului, ci le antrenase cu grijă în ani. Ca într-un autentic autoportret cu potențial de campioană M.C. se caracterizează și spune ca a înțeles încă de la bun început că nu este o „nativă” pentru proba și că ceea ce a susținut-o în construcția performantei au fost:

  • plăcerea de a alerga;
  • dispoziția bună și constantă de antrenament în orice condiții;
  • suportarea sau mai bine zis asumarea privațiunilor de viață sportivă;
  • capacitatea de a transforma și resimți durerea, oboseala, solicitarea ca pe satisfacțiile unui antrenament bine făcut.

Nu a terminat niciodată un antrenament fără a-l considera un „câștig„. Într-un studiu prezentat în 2004 la reuniunea anuală a Asociației Psihologilor Americani, psihologul sportiv Shary Young Kuchenbecker, ca urmare a unor chestionari științifice realizate pe un numar de 658 de antrenori din 43 de sporturi, menționa că succesul sportivilor se datorează în primul rând unui profil psihologic pozitiv(favorabil), acesta având rolul esențial de a susține pregătirea și nivelul de exprimare fizică sportivă în performanța.

Antrenorii chestionați au pus pe prim plan ca fiind cele mai importante pentru succesul sportiv:

  • plăcerea de a face efort fizic, mișcare;
  • atitudinea pozitivă;
  • antrenabil;
  • auto-motivant;
  • spirit de echipă;
  • străduința de a se dezvolta;
  • și abia de la pozitia 19 în lista de caracteristici;
  • caracteristici fizice native;
  • capacitatea de a se supune și rezista efortului fizic;
  • coordonarea psihomotrică.

Subliniind în prezentarea sa, antrenabilitatea caracteristicilor psihologice și menirea antrenorilor și a psihologilor sportivi de a face aceasta, autorul studiului recomanda de ex. antrenorilor să nu termine antrenamentul cu sportivul până când nu l-a întrebat:

Ce ți-a mers astăzi bine, ce ai cîștigat ?” și să renunțe la întrebarea formulată în felul: „Cum te-ai simțit astăzi ?”

Acest aparent banal mod de a întreba face parte de fapt din antrenamentul psihologic:

  • stimulează gândirea pozitivă: implementează sportivului ideea ca odată cu fiecare antrenament el trebuie să fi avut un câștig;
  • stimulează și intervine asupra constantei chefului de antrenament;
  • îl determină pe sportiv să gândească critic (în sensul larg al cuvântului) și să se învețe să se înțeleagă, să pretindă și să își pretindă;
  • antrenorul afla mai ușor unele aspecte pe care poate altfel le-ar sesiza mai greu.

De asmenea, ca urmare a faptului că un procent deosebit de mare al antrenorilor intervievați resping criticarea și presarea sportivului ca modalitate de relație sau intervenție, autorul studiului prezentat amintește că aceasta nu trebuie să fie uitat de către cei care lucrează pentru înalta performanță.

Un alt aspect deosebit din profilul psihologic al campionului îl reprezintă statutul și starea de „sportiv medaliat„.

De suficient de multe ori acești sportivi încep să trăiască subliniat sentimentul că pot să facă orice, că de acuma încolo vor sta în vârful performanței. Aceste trăiri pot ca în mod deosebit de periculos să bulverseze motivația sportivului. Acesta, chiar continuând săse antreneze din greu, constată că nu mai are rezultatele așteptate. Se pare că încep să aibă de suferit unele caracteristici ale motivației sportivului, perseverența și tenacitatea.

Concluzia este că așa cum un sportiv trebuie să se antreneze psihologic pentru a fi învingător, tot așa trebuie să fie antrenat (tot psihologic) pentru a depăși cu bine momentele de glorie și de ce nu și de eșec.

În loc de încheiere

Forța fără înțelepciune se prăbușește în propria violență” (Horațiu).

 


 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: