Sportlogic

Archive for August 2016|Monthly archive page

Olimpismul in Romania… despre bani – ce „ne dau” si cate „ne iau”…

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Sportul si politica on August 19, 2016 at 6:39 PM

Recentele „amenintari” din partea celor care conduc sportul romanesc despre divulgarea „sumelor investite” in pregatirea sportivilor nostri mi-au sugerat tema acestui articol. Daca multe alte publicatii au facut acelasi demers din ratiuni care tineau strict de informarea/curiozitatea cititorilor, ei bine, in asteptarea „evenimentului” care urma sa ne lumineze pe toti, ne-am gandit sa „cosmetizam” putin continutul pentru a informa politicienii, sportivii, tehnicienii sportului si chibitii opiniatri sau „parerologii” de tot felul din Romania, despre cat castiga „olimpicii” de pe alte meleaguri.

Motivul este, pe de o parte, acela de a ilustra prin cifre exacte faptul ca performanta nu este sub nici o forma proportionala cu efortul financiar al natiunii si ca sportul romanesc are mai putina nevoie de a investi financiar in „EL”, cat are nevoie de o investitie morala, sufleteasca si afectiva, iar pe de alta parte si in primul rand fenomenul trebuie inteles ca o prioritate a politicilor sociale de dezvoltare, dar inainte de toate doar apreciat si practicat. Evident ca acest lucru necesita eforturi economice, dar sub nici o forma cele despre care ne vorbesc cei mentionati si carora le recomand aceasta lectura pantru ca de ani si ani incearca sa ne convinga de necesitatea unor miliarde irosite, in principal in infrastructura, turnat ciment si santiere sau organizarea de competitii internationale oneroase care nu vor face decat sa saraceasca si mai mult putinele resurse de care dispunem… A fost, este si va fi cazul tuturor tarilor haotice, categoria celor din care face parte si Romania . Oriunde  au fost facute astfel de investitii intr-o logica pe termen scurt, doar pentru ca unii au dorit sa puna mana pe niste contracte publice cu cifre astronomice… Pentru spioni si propagandisti, culmea, dar Rusia nu face parte din categoria celor care si-au batut joc de efortul depus. Franta, Grecia, Coreea de Sud, Slovenia, insa… DA!!! La noi avem deja experienta a numeroase exemple de baze la scara foarte mica care in absenta unui proiect complet (exploatare si valorificare) au ajuns fie inutilizabile, fie gauri de bani – Arena Nationala, sali de sport transformate in saloane de nunti… piscine si patinoare inchise. Daca nu s-a reusit administrarea unor astfel de structuri, este usor de intrevazut de ce am fi capabili in cazul unui mega proiect.

Nimeni nu se opune unor astfel de eforturi de dezvoltare, incercam doar sa semnalam ca „buba” nu este acolo pentru ca motivatia unui sportiv pe toata perioada formarii si pregatirii sale nu poate fi o  determinanta de ordin finaciar, iar multimea de „saraci” ai lumii care reusesc sa performeze ne-o demonstreaza zilnic, la fel cum si cei cativa sportivi romani care au dovedit nu o data ca in ciuda neajunsurilor financiare, performanta este inainte de toate un atribut al daruirii, pasiunii si din ce in ce mai mult al competentei. Cuba este cel mai bun exemplu; zeci de ani de blocada economica, infrastructura cu adevarat in paragina, dar cu educatia prin miscare si cercetarea in stiintele sportului printre pilonii de rezistenta ai strategiei nationale „de supravietuire” au reusit cumva sa ramana acolo nu foarte departe de elita sportului mondial.

Sa incepem asadar cu o scurta poveste „trivia”, asa doar de dragul detaliilor si ca sa intelegem visul pentru care un sportiv isi sacrifica ani din viata fiindca, dragi prieteni, puteti fi siguri ca majoritatea copiilor si juniorilor atunci cand incep sa fantasmeze despre „Everest”, chiar nu se gandesc la renta viagera sau la premiul in beni oferit de COSR si MTS, functii politice, etc., la fel cum nu se gandesc nici la valoare mercantila a medaliilor, ci evident la cea simbolica.

Cat valoreaza deci o medalie Olimpica (o tinichea in sine) ca obiect (?)

  1. Aur: $600  – medalia de aur nu este chiar de aur, ea contine doar 1% aur care se regaseste in stratul galvanizat care o inveleste, corpul sau fiind alcatuit din 92.5% argint si 6.16% cupru.
  2. Argint: $325 – este singura care isi respecta eticheta fiind facuta din argint, cam in aceeasi cantitate ca si in cazul medaliei de aur, doar ca nu mai este imbracata in aur, iar cuprul completeaza procentajul de 1% lipsa.
  3. Bronz: $3 – medalia de „bronz” este facuta din 97% cupru, 2.5% zinc si 0.5% staniu

Cifrele reprezinta doar valoarea pe piata a materialelor folosite. Acestor sume li se adauga costurile care tin de conceptie – design, personalizare, precum si cele de productie, de regula una artizanala si in serie relativ mica, posibil deci si destul de costisitoare; in mod normal si probabil undeva intre 500-3000$/buc, in functie de salariul mesterilor care le lucreaza… Daca pakistanezi sau afgani mai putin, daca nemti foarte scumpe…. Dar dintre toate rubricile chetuiala, cu  siguranta  ca cele din prima categorie  – conceptie/design – sunt cele mai incontrolabile, in functie de semnatura artistului, rubrica la care cred ca ai nostri s-ar ingramadi dandu-si frau liber creativitatii si generozitatii… Am divagat putin dela subiect cu gandul la episodul uniformelor delegatiei olimpice si  la cate ne-a costat noua sigla ANAF (2 milioane de euro – asa spun ziarele)…. Si cu toate acestea „boshii” indraznesc in continuare sa aduca pe tapet lipsa banilor in sport, fara rusine, in timp ce noi ne permitem sa ne imbracam delegatia in niste carpe ordinare facturate astronomic, ca sa nu mai vorbim despre dragostea si respectul pe care o au „boshii” pentru sportul romanesc si cei care ne reprezinta… Oare cam cat ni s-ar imputa o schita si o matrita pentru turnatorie.

In asteptarea cifrelor exacte si oficiale pentru Romania, specificate de maniera extrem de alambicata si stufoasa in diverse legi, H.G.-uri si alte acte oficiale astfel incat in grija lor de transparenta nimeni sa nu gaseasca sau sa inteleaga informatia pitita printre diverse paragrafe imposibil de citit, ne multumim cu cele anuntate in media, la fel si pentru sumele anuntate de forurile olimpice din alte tari…

Cat castiga Olimpicii in cateva dintre tarile participante
Publicatiile  care au  dat  cifrele de mai jos, au ales (presupunem) tarile in asa fel incat sa puna in antiteza culturi si societati cu specific diferit – „democratii” occidentale, tari in foame de imagine / faima si recunoastere internationala, tari mai „conservatoare” pana la autoritare, bogatii si saracii sportului , concurentii si aliatii (desi in sport nu prea exista aliante, mai degraba simpatii politice). Asa fac in fiecare an cand vor sa justifice o surpriza venita de undeva dintr-un colt mai putin stiut de lume sau concurenta serioasa facuta de sportivii rivali istorici, uneori de „dusmanii” politici sau diplomatici.

Inainte insa de a da cifrele pentru RIO (fiindca ele se schimba dela o editie la alta) este bine sa reamintim ca in antichitate participarea la J.O. nu aducea nici medalii si nici beneficii economice directe campionilor… Doar o coroana facuta din ramuri de maslin „sacru”, cu mentiunea ca acestia deveneau pe viata eroi ai comunitatilor din care faceau parte si ca ai lor concetateni aveau grija sa nu le lipseasca nimic din cele necesare traiului pentru tot restul zilelor. Un fel de renta viagera, daca vreti, care era asumata de populatie si nu de adminsitratia centrala. Din punctul acesta de vedere  Romania (care le da o renta sportivilor sai) si Marea Britanie (care nu le da nimic, nici macar o maslina) sunt tarile cele mai apropiate de practica  si respectiv de „spiritul olimpic traditional”… Este foarte probabil ca unele dintre tarile care conduc in  acest top absurd, ofera astfel de recompense pentru a atrage de partea sistemului pe toti fiii gloriosi (si deci populari) ai natiunii, ca sa mascheze prin acte de recunoastere a excelentei si/sau gratitudine exagerata o stare de injustitie si lipsuri sociale grave…. Daca aveti cumva sentimentul ca ati mai intalnit situatia „undeva”, puteti fi siguri ca nu este doar o impresie…. Faza este ca la noi in ciuda unor politici de pacaleala nationala similara, romanii raman si cu banii luati si fara „mandria scontata” (vina lor), adica performanta de care nu ne mai stauram si care de multe ori serveste drept pretext pentru a pompa si mai multi bani dela stat, in defavoarea educatiei prin miscare si a sportului de masa… In tabelul de mai jos puteti regasi cateva cifre care ar valida perspectiva expusa anterior, cu mentiunea ca in cateva dintre aceste tari, spre deosebire de Romania, chiar exista un fenomen sportiv de masa :

Loc TARA  AUR ARGINT BRONZ
1 Singapore US $757,000 $370,000 $189,000
2 Malaysia $600,000 (un lingou de aur) $300,000 $150,000
3 Azerbaidjan $510,000 $255,000 $130,000
4 Kazakhstan $250,000 $150,000 $75,000
5 Thailand  $314,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
6 Philippines  $237,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
7 Kyrgyzstan $200,000
8 Latvia $190,000
9 Italy $189,800 $95,000 $50,000
10 Uzbekistan $150,000
11 Belarus $150,000
12 Ukraine $150,000
13 Russia $180,000 $90,000 $45,000
14 Australia  $126,000
15 Tajikistan  $63,000
16 France $65,000
17 China  $31,400
18 USA  $25,000
19 Germany  $19,500
20 United Kingdom nici o recompensa financiara dela forul lor olimpic

Trebuie spus insa ca cifrele variaza de la sursa la sursa. Cele din tabelul de mai sus sunt luate de pe un site american care (evident) a avut grija sa fie exact pana la rubrica Rusia unde au triplat suma aproape (nu ne mai mira… stim cat le place adevarul), fiindca publicatia The Independent din UK da cu totul alte cifre pentru vecinii nostri (imaginea de mai jos)…. Atentie, cu atributul „massive cash” (!)…

IN COMPLETAREA ACESTUI „TOP” DIN CARE ROMANAIA LIPSESTE IN MOD INEXPLICABIL (OARE DE CE – MINCIUNA SAU OMISIE?) TREBUIE AMINTIT CA SINGURA TARA DIN LUME CARE PLATESTE O RENTA VIAGERA (DE STAT) CAMPIONILOR SAI, NU NUMAI OLIMPICI, CI SI MONDIALI SAU EUROPENI ESTE ROMANIA… SI ASA SA RAMANA, DOAR VA RUGAM SA NU NE MAI ASASINATI TIMPANELE CU SLAGARUL INVESTITIILOR SI LIPSEI BANULUI, SACRIFICIILOR DE TOT FELUL de parca cineva i-ar fi obligat sa-si aleaga cariera. Daca calculam doar 500 – 1000 de euro pe luna timp de 30 de ani, un sportiv roman medaliat va primi intre 150000 si 300000 de euro pana la varsta de aproximativ 60 de ani (dincolo de aceasta, suma este din partea nasului). La aceasta se adauga si premierea performantei, in jur de 70.000 euro, din care jumatate este asigurata de COSR, iar cealalta jumatate de statul roman… Valoarea premiilor oferite ne-ar plasa asadar pe locul 15 in lume, inaintea Frantei, SUA, Germaniei, Chinei, Marii Britanii, dupa cum se poate vedea, deloc modesta comparativ cu cele alocate de „marile puteri occidentale” care ne sunt date exemplu, mai ales daca recompensei anuntate in media ii aduagam si renta… Calculul nostru ar urca Romania pe locul 3 sau 4, acolo sus printre tarile model de „democratie”, transparenta si modernitate… cu siguranta doar o simpla coincidenta :D…  Pe onoarea mea, daca as fi un sprinter jamaican mai slabut sau un fondist kenian mai obosit sau anemic, daca nu as emigra in Romania,… fiindca ce ofera marile puteri, zau, este „par la ceas” fata de „raiul” dela noi… Este drept ca o astfel de miscare ar impune mici sacrificii si neplaceri de genul galeriei care ar imita strigate de maimute, unii colegi care m-ar trata de „cioara” in lipsa mea, Nae Marasescu daca ar mai comenta, nu m-ar scoate din bronzat, iar pe Facebook si in presa poza mea ar aparea din intamplare alaturi de un articol animalier sau despre mizeria dintr-o gradina zoologica… toate mici neajunsuri trecatoare in comparatie cu siguranta unei existente decente pana la adanci batraneti… In plus va trebui sa invat si un imn Science-Fiction-ist… „Desteapta-te romane!” care suna totusi bine si IMPERATIV daca stai sa-l analizezi cat de cat.

Pentru a ridica si mai multe semne de nedumerire celor care vorbesc despre sport pe oriunde ii prinde ploia gasindu-si adapost pe un platou de televiziune, vom aminti aici ca in urma unei statistici publicate  in Business Insider , doar 5 din clasamentul primilor 10 atleti americani (tara „Sport Bishnitz-ului” si a atletismului) castiga mai mult de 15000$/an din sport… suma ce ar putea sugera unora dintre ei ca cel mai bine (si mai prudent) pentru viitorul lor ar fi sa-si caute si un loc de munca in paralel cu activitatea sportiva.

______ SFARSITUL ARTCOLULUI ______

BONUS – Si acum naduful pentru cei care au timp
…De unde vin banii atunci? Evident din sponsorizari… Dar cum din sponsorizari!? Ei bine prin participarea societatii civile in proiectele de dezvoltare sociala. Asta pentru ca marile corporatii sau micii antreprenori locali nu se ingramadesc la usa comitetelor olimpice sau federatiilor pentru a semna contractele de sponsorizare, la fel cum contractele de sponsorizare nu se semneaza in urma unui telefon ocult… sau daca o fac, majoritatea dintre ele nu dau „ignore” sistematic micilor proiecte si initiative locale sau comunitare. Actorii dezvoltarii sociale au inteles ca trebuie sa sustina toate formele de dezvoltare sociala si educatie in comunitatile din care fac parte, probabil ca „parandaratul” daca are loc, atunci se face sub forma semne de atentie si recunostiinta formala si in limita bunului simt, nu pentru a frauda fiscul si nici in ideea da a-si lua o spaga grasa, in plus transparenta ofertelor de parteneriat si a exercitiilor financiare garanteaza cat de cat utilizarea banilor oferiti in scopurile anuntate. …Ceea ce la noi nu prea se intampla din motivele pe care le cunoastem cu totii si dintre care, dincolo de specificul cultural balcanic (foamea permanenta de bani si inavutire a unora.. smenuiala cu orice pret, daca foame nu este), cele mai suparatoare sunt pupincurismul national si blocadele politice sau legate de influenta unora, nevoia de afiliere oculta sau/si politica care  face ca o corporatie sau, la o scara mai mica IMM-urile, sa nu sustina evenimente si proiecte de dezvoltare „minuscule” initiate de cei care nu fac parte din „sistem”.

Concluzia (!) –  Atata vreme  cat sperantele unei reforme morale (sau cel putin de mentalitate/viziune la toate nivelurile – institutional, media, politic… si mai ales individual) sunt absolut minuscule, cat timp va persista gandirea „mica si meschina” intretinuta de un sistem de legi oculte, nescrise si mai necrutatoare decat gravitatia, cat miscarea si sportul vor fi considerate doar instrumente de imagine, control si „imbarligare politica” (fiindca acesta este termenul exact), judecate doar pe baza rezultatelor in competitii (medalii si faima) si nu pentru valorile, functia si calitatile lor de element formator si  dezvoltare individuala si sociala, cat politicienii vor fi preocupati strict de imagine, cei din media strict de rating si influenta, corporatiile strict de aranjamente si vizibilitate, iar romanul strict de faima, mandria sa sau de ce spune vreo legenda poreclita si NU de vigoarea generatiilor tinere, respectuoase fata de valorile colective,… daca miscarea sportiva nationala va ramane terenul de joaca rezervat unor cercuri, „legende”, „nepoti” si-a altor interese si NU vor fi considerate un bun public,  adica toate vorbele pe care le auzim si rostim (ma rog, nu chiar toti), cata vreme vorbim doar despre lipsa de bani, dar ne tragem „drepturi, obligatii” si alte spagi din putinul pe care il avem, atata timp cat intentia ramane doar la nivel de discurs, cat antrenorii si parintii vorbesc despre formare si miscare, dar imediat se lauda cu palmaresul si reusitele lor, in timp ce esecul si infrangerile le intuneca mintile sau cand natiunea uita functia principala sau care ii sunt prioritatile punandu-se accentul pe medalii, glorii apuse, rusine, umilinta si alte OZN-uri insultandu-si sportivii pentru lipsa de rezultate,… pe scurt, cata vreme Dedeman sau altii vor baga mana in buzunar NUMAI SI NUMAI in urma unui telefon venit de la etajul 33 si nu ca sa ajute un sportiv, echipa, club care nu are bani de pregatire sau ca sa participe la o competitie pentru care s-a pregatit, cata vreme pe platourile de televiziune vor fi invitati nechematii, politrucii sau tocmai cei vinovati de situatia existenta in chip de experti si consilieri, sansele „revenirii” (cititi renasterii) noastre vor fi minuscule… Iar cand vorbim despre REVENIRE nu ne referim la numarul de medalii, ci la numarul de copii care nu se impiedica cand traverseaza strada sau nu isi luxeaza clavicula pentru ca au calcat pe o coaja de banana… fiindca asta este situatia in momentul de fata si pentru ca, dragilor, miscarea si sportul sunt NECESITATI, in timp ce medaliile si performanta sunt doar un bonus, cireasa de pe tort, o consecinta fireasca a unui efort, munci sustinute de dezvoltare si formare si nu un scop in sine…. Cand vorbim despre inalta performanta putem avea cel mult dorinte si asteptari pentru ca adversarul nu este nici el din carton si care nu trebuie sa devina carul pus inaintea boilor, adica NU un scop in sine. Americanii, australienii, spaniolii, francezii si britanicii au inteles acest lucru si au gasit un echilbru, o armonie intre prioritati si dorinte, iar asta se vede de ceva vreme incoace numai si numai pentru ca sportul, cultura si educatia, cu sau fara performante notabile, trebuie sustinute neconditionat.

Dupa cum vedeti, daca suprematia mai americana nu surprinde pe nimeni, surclasarea marilor puteri de catre britanici, noua forta olimpica ascendenta,  premiile mari oferite de unele natiuni NU le-au propulsat deasupra celor care se pricep, la fel cum piramida gigantica a Chinei, sumele imense investite, cele cateva sute de centre de formare si excelenta, logica de specializare si profesionalizare timpurie nu le-au imbunatatit cu nimic rezultatul… Mai precis vorbim despre 51000 de sportivi recrutati in centrele de excelenta olimpica, 400.000 de copii inscrisi in scolile olimpice de formare si 1 miliard de dolari investitii de stat in infrastructura numai in 2013 (la costurile de la ei ar insemna dublu la noi ca valoare a investitiei si de doua ori mai putin in termeni de livrabile), mai mult decat orice alta tara… Si cu toate acestea, nu numai ca nu au reusit sa-i intreaca pe americani, dar nici macar pe Britzi… De ce!?… Pentru sportul nu este o afacere de incubator sau de eprubeta asa cum ne sugereaza „expertii” nostri. ci una de politica de masa si de educatie… Si pentru ca sportul de performanta este inainte de toate o rezultanta a unui fenomen de masa susitnut prin educatia prin miscare, o cale de formare si implinire, de ce nu chiar si o activitate de agrement si nicidecum vreo obligatie,  directiva cu miza de stat asa cum incearca sa ne convinga partizanii performantei cu orice pret si domnul Tiriac cu prorgamul sau de 3 miliarde… Sa fie primit, dar nu cu gestionarii de ieri si de astazi.

… Daca chinezilor cu toata cultura, sensul perfectionismului, dedicatia si disciplina lor proverbiala, nu le reuseste… ce sanse are Romania din aceasta perspectiva chiar si la scara redusa. In plus, in opinia noastra, chinezii trec pe langa virtutea, functia si calitatea fundamentala a conceptului de miscare sportiva in acceptiunea sa moderna si mai putin inregimentata… IMPLINIREA INDIVIDULUI!

Performanta este un cumul de factori – sansa, selectie, pregatire, dar mai ales competenta (90%)  pentru ca ea este cea care orienteaza calitatea pregatirii… Ori cu „legende fara voie”, spagari, nepoti, sortulete, pistonati, soldatei de plumb sau plagiatori in functiile cheie ale sistemului, sansele noastre raman minime.   In momentul in care o munca dedicata si asidua ramane fara razultate atunci urmatoarea intrebare legitima ar trebui sa puna in discutie selectia si competentele tehnicienilor, metodologia antrenamentului sportiv. Acestea odata confirmate, daca rezultatele intarzie totusi sa apara (nu neaparat in termeni de performanta fiindca celelalte natiuni continua si ele sa progreseze, dar la un nivel comparativ si subiectiv observabil), ceea ce este foarte putin probabil in situatia in care ne regasim, atunci  intr-adevar poate fi adus in discutie aspectul sustinerii economice – infrastructura, logistica, etc.  – pana atunci insa, nu-mi doresc decat sa vad parcurile si bazele pline de copii facand miscare, mai putine legende atotstiutoare la TV, mai multa sustinere (nu financiara, ci publica) pentru putinii sportivi care ne-au ramas, competitii de toate felurile, societarea civila responsabila si implicata, apreciere pentru efortul celor care se investesc cu adevarat (inclusiv pentru practicantii de toate varstele), cat mai multi copii impliniti… sau cat mai putini indivizi cu 4 membre stangi…. Adica exact ceea ce conteaza in toata acesta poveste! Deocamdata institutiile care guverneaza Miscarea Sportiva din Romania au devenit deliberat sau fara voie un mijloc de capatuire pentru unii, cadou de nunta sau cumatrie, refugiu pentru altii, un instrument politic postdecembrist… o clica antisport si antisportivi, numai o parghie de dezvoltare social-economica nu!

– O-O Flo –

_______________
P.S.  – Ma intreb cum ar fi reactionat publicul din Romania si cei care in urma promisiunilor si angajamentelor luate public – dirigintii infantili ai sportului romanesc care ne tin toata ziua „spiciuri” despre Everest, valori si olimpism – in foamea lor de medalii, glorie si galoane, daca un sportiv roman indraznea ce a facut Abbey D’Agostino atunci cand a renuntat la cursa de calificare in proba de 5000 pentru a ajuta o concurenta Nikki Hamblin (Noua Zeelanda) cazuta la sol

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: