Sportlogic

Arhivă autor

„Cineva” reprezinta Romania la Campionatul European de 3×3 din Croatia… si despre cei care au reusit sa razbata pana acolo (I)

In Blog on Iulie 25, 2017 at 8:23 PM

Cuvant inainte si stire comentata care din nefericire mai trebuie si justificata :  Personal nu mai pot incasa titlurile josnic provocatore din „marile publicatii nationale”, iar mai nou  la moda chiar si pe site-urile alternative sau pe blogurile ieftine si false in toate cele – fals patriotice, fals militante – in criza de audienta, despre „indiferenta” ipotetica a romanilor complet desinteresati care nu ar distribui nici in „ruptul capului” vesti rasuflate, uneori vechi de ani de zile, despre reusite cu care ar trebui sa ne mandrim, licitate si supralicitate de colegii lor din marile publicatii, doar repetend la infinit povestea despre proverbiala nerecunoastere a valorilor… Da exista o parte de adevar de care, apropos, multi dintre noi au inceput sa se plictiseasca, dar cauzele pot fi si altele – discretie, stangacia si teama de a-si expune emotiile si gandurile  pe retea, dificultatea de a lega 2 vorbe – dar atunci cand titlurile cu pricina fac referinte de genul Simona Halep, dupa ce stirea respectiva a facut de mai multe ori inconjorul tarii si blogger-ul (sau jurnalistul) cu pricina pune pe seama lipsei de patriotism propria ignoranta fata de tot ceea ce il inconjoara si in plus ne mai si dojeneste… in mintea mea incep sa se infiripe ganduri (de care imi este rusine) la adresa autorilor si mai ales a „patriotilor” de circumstanta care distribuie astfel de „oboseli” .

Si noua ni se intampla din cand in cand sa mai testam interesul sau mai bine zis etuziasmul public cu privire la fenomenul sportiv, dar in toate formele sale de manifestare (niciodata prin titluri „incitant”… de purgative insa). Acest „articol” in 2 parti pe tema unei realizari necunoscute chiar si de publicul care ar trebui sa se simta indeaproape interesat si care grupeaza mai multe elemente – „news”, interviu si „confesiuni”, reflectii – este o oportunitate si exemplu ideal pentru ca este genul de stire „fara sanse” care, daca ar fi sa judecam dupa reactia celor din media cu audienta, si anume genul in care se vorbeste despre cotidianul si aspiratiile oamenilor de sport, al sportivilor mai putin cunoscuti,  dar care nu ofera elemente de natura spectaculoasa, fara potential de inflorire penibila si alte melodrame, ar trebui sa treaca neobservat… si nu, chiar nu ne vom plange daca se va intampla asa.

Asadar in partea I-a aici mai jos „bomba”, iar in partea a II-a dupa terminarea competitiei, despre  cum iau nastere proiecte poate mai putin grandioase, cat de anevoios „vaslesc” cei dedicati meseriei si pasiunii lor (sportivi, antrenori, etc.) fara sansa unui mecenat potent care sa-i sprijine, conditiile si miza in care si pentru care isi exerseaza profesiunea, departe de preocuparea colectiva, in proiecte surprinzatoare, uneori parca infiripate din „lipsa de ocupatie”, mai mult de ochii lumii si pentru ca „dau bine”, cand de fapt, intr-o societate „normala”, ele ar fi perfect justificate, daca nu aproape „obligatorii”. …Intr-o societate  normala,  dar nu ca cea romaneasca unde trec complet ignorate de catre media, uneori sabotate chiar de administratii, prin urmare si de catre publicul care se proclama mereu binevoitoar dar si nemultumit despre mersul lucrurilor in tara noastra in general.  In cazul de fata, concret, un oras care pana nu de mult era „capitala” baschetului romanesc, in prezent este la un pas de a fi sters de pe harta disciplinei… Si chiar daca orasul moare, unii de acolo no vor sa se predea sau cel putin speram sa nu… si poate ca „noroc” cu baietii astia.

___ PRTEA I sau STIREA… FARA NICI O BOMBA __

Echipa Universitatii de Petrol si Gaze din Ploiesti – in imagine: Ianuli Stefan, Stanoilovici Danilo, Constantin Andrei, Constantin Victor. Antrenor Oprea Viorel – campioana universitara la baschet 3×3, a plecat ieri in Croatia pentru a participa la Campionatele Europene Universitare ce se vor desfasura in perioada 24-29 iulie…

Cu o imagine, 5 nume si o propozitie, cea de mai sus, vestea ar fi fost una completa si „perfect suficienta” dupa modelul multora difuzate de catre publicatiile din main-stream… si poate ca ar fi fost minimul necesar si asteptat de protagonisti, dar nu a fost sa fie, deci pare-se ca a fost cu dedicatie pentru noi. Sportlogic  fiind un blog de atitudine, trebuia sa aprofundam putin pentru a afla ce se ascunde in spatele unei astfel de performante, poate mai putin relevanta pe plan sportiv, pentru cei care nu stiu prea multe despre parcursul de combatant pe care aproape toti, fara exceptie, trebuie sa-l strabata daca vor sa construiasca ceva >>> (universal valabil in toate domeniile)… Ca o recomandare celor care nu urmaresc baschetul „pas cu pas” si evident pentru cei ambitiosi, dar numai fata de talentul si munca altora (nu si al lor) – apologetii „excelentei” – cu asteptari uneori complet decalate din toate punctele de vedere, cum ar fi sforaiala despre „inalta performanta”, big money,  vise despre „Everest” si alte slogranuri deghizate in poezioare invatate pe de rost… si nu in ultimul rand, ca o sugestie pentru cei din jurnalismul, presa sau blogosfera sportiva.

Altfel spus cineva trebuia sa consemneze si sa vorbeasca si despre cei mai putin celebri sau chiar anonimii care nu au avut sansa sa faca obiectul „interesului national” (sau local), fara audienta necesara ca sa alimenteze flacara „patriotismului”  de retea si asta pentru ca numai  de la ei sau „de acolo” putem afla si intelege cum stau lucrurile cu fenomenul sportiv din Romania… (va urma)

–  O-O Flo –

 

Fie ploaie fie vant, Stejarii nu se culca la pamant… dar nici nu vor sa creasca… probabil de teama defrisarilor

In Blog on Iunie 18, 2017 at 2:18 PM
CONCLUZII DUPA MECIUL CU JAPII IN LOC DE CRONICA DE MECI – EXERCITIU DE JURNALSISM SPORTIV FACUT CU SIMTUL RASPUNDERII… DACA DUPA LECTURA ASTA CONTINUATI SA CITITI CE SPUNE CORUL DE YES-MENI, DOAR FIINDCA GANGURESC CE VREA SAU AUDA „LUMEA”… ATUNCI INSEAMNA CA SUNT UN IDEALIST „INCORIJIBIL”
___________

Romania invinge in sfarsit dupa ani multi, foarte multi, Canada la ea acasa. In asteptarea imaginilor de la ultimul meci si tinand cont de feed-back-ul adversarilor, se pare ca din nou Stejarii au castigat… cum se spune cu inima… Bravo (!), dar ce facem cu cei care vor sa vada si rugby (!?) ; cu iubitorii neconditionati ai acestui sport si nu cu chibitimea „patrioata” si de circumstanta ???… Eu zic sa-i ignoram pentru ca am vazut ca rugby-ul romanesc din ratiuni oarecum inexplicabile reuseste sa se mentina in virtutea inertiei…. si fara sprijinul publicului, media sau alte proptele socio-culturale; „fie ploaie, fie vant Stejarii nu se culca la pamant”, chiar daca au fost vremuri in care ne-am speriat ca s-ar putea intampla, in cele din urma un meci bun, o calificare in extremis, o victorie impotriva Georgiei sau altele de genul, au readus speranta in sufletele ovale… Recent insa, in urma prestatiilor frumoase si neasteptate de la Cupa Mondiala si mai ales a testelor din toamna, parca a incoltit speranta in inimile „rugbynimii” din Romania… Bine, pana la infrangerea in fata Germaniei fiindca, se stie, legile hazardului functioneaza uneori si in sens invers… Asadar unde suntem in momentul de fata???  Din lipsa de informatii fiabile, cronicarii de Romania fiind in cea mai mare parte niste Pacalici cu atestat, nu ne putem referi (deocamdata) decat la singurul meci la care am gasit inregistrare, primul, si anume cel cu Japonia…. aici dedesubt:

 

 

… Asadar, la primul meci din seria testelor de vara 2017, Stejarii au avut parte de serviciile unui arbitru cel putin „obosit”… Cu toate acestea nu putem sa nu subliniem niste problematici care ni s-au parut relevante, cel putin la acest meci, dar cum sunt cam mereu aceleasi… cred ca putem pune si un diagnostic. Sa nu uitam (totusi) ca deplasarea si conditiile geo-climatice au importanta lor si pot atarna greu in prestatia baietilor…. si chiar nu sunt genul care sa le caut scuze…. Asadar, cateva observatii in asteptarea celorlalte inregistrari sau a meciurilor urmatoare:

1) Un joc previzibil… oarecum limitat sau prea simplist… lipsit cu desavarsire de diversificare si surprize chiar si pentru spectatorul neavizat;
2) Pregatirea fizica – sa-i spunem cea „calitativa”… a nu se confunda cu cea specifica – a jucatorilor nostri lasa de dorit, poata sa spuna lumea ce vrea… Este o interpretare/evaluare care tine de nivelul de perceptie si de cunostiintele fiecaruia, dar exigentele jocului modern la nivel international inseamna mult mai mult decat forta, anduranta – chiar si viteza…. care ne lipseste cu desavarsire… si nu vorbim despre viteza de alergare – cel putin 3 parametri deficitari identificati care conditioneaza viteza de joc, limiteaza optiunile sau cursul actiunii si evident reactia de raspuns / ajustare, atat pe cea individuala cat si pe cea colectiva…
3) Am facut progrese enorme in rigoarea devensiva, in intentia de joc – am mai spus-o si toate astea se stiau deja, le-am remarcat cu totii – dar aliniem o line de 3/4 care ar face invidiosi pana si pe sefii autobazei de la Toulon, cu deosebirea ca TIR-urile lor iau curbele mai strans si mai repede… si ne lipsesc cu desavarsire jucatorii cu X-Factor… cu exceptia lui Ionit Dumitru, nu avem un singur „furnizor” de incertitudine (nu stim ce s-a intamplat cu Fercu)… Van Herden face ce poate, dar totusi…. 120 de kile….
4) DIAGNOSTIC – IMBUNATATIRI: factorul mental (Y), proiectul de joc coerent (in functie de ce pot jucatorii) (Y), rigoarea defensiva, ameliorarile pe planul tehnicii individuale (cresterea capacitatii de a mentine mingea in joc – offloads)… anticiparile de ordin „MACRO” ale inaintarii care in mod evident stie cam ce urmeaza sa se intample – Macovei, Herden, Lucaci – oferind repere colegilor – problemele pe care le-am mentionat ne fac sa batem pasul pe loc cu natiunile puternice, chiar daca am reusit sa marim decalajul fata de echipele mai slabe… Toate impreuna reprezinta indicatori de progres [sau poate  de consolare pentru unii (!?)], dar in opinia subsemnatului sunt mai degraba de justificare, fara promisiuni de ameliorare semnificativa (nu spun spectaculoasa… pentru ca in rugby stam prost cu miracolele – lege universal valabila)…

5) LIPSURI – Stejarii continua sa joace mai mult pe jos, chiar daca „nu se culca la pamant, nici nu vor sa creasca” (sa se ridice)… sa joace mingea in picioare, adica in continua miscare…. Mai am putin si transform aspiratiile mele de chibit intr-o poezie… asa cum rugby-ul ar trebuie sa fie (oups)… Si da, probabil de teama defrisarilor, pentru ca in rugby „defrisarea” nu este doar o metafora, ci si o realitate fizica… faptica…. pe teren.

Cred ca cei care conduc destinele sportului nostru ar trebui sa iasa din logica „salvarii obrazului curat” si sa intre intr-una de dezvoltare pe termen lung mai mult sau cumva altfel decat au facut-o pana acum…. Suntem intre noi, doi chibiti in plus pe an cuceriti prin „bagarea-n seama” pe Facebook,  nu vor ajuta la popularizarea sportului nostru; fie ca pierdem sau ca ne capacim la scor clientii obisnuiti, cronicile a la Cristian Frishca (vegetala), nu aduc nici un beneficiu sportului nostru – ne amagim de ochii lumii … La fel si cu emisiunile de rugby complezente care iata, in absenta federalilor, nu se mai fac fiindca, deh, pentru cei mai „respectabili” dintre noi rugby-ul romanesc se plimba cu avionul si odata cu FRR, cei ramasi in tara nu conteaza, nu au nimic de spus, nu-i asa!? Si eu care credeam ca tocmai in conditii de vicisitudine mediatica astfel de emisiuni si-ar avea sensul, cand suporterul roman nu are posibilitatea sa urmareasca meciurile… MDA!… Ce ne mai place sa ne bagam in seama cu lumea grea… mereu aceiasi, trimisi la plimbare de rating (sau performantele modeste) si mereu rechemati, dati afara pe usa, reveniti pe fereastra sau pe „hogeag”… valabil nu numai pentru jurnalisti. Apropos, curand m-am ocupat de organizarea Turneului Final LIGA I baschet masculin, nu gaseam crainic si ghiciti pe cine mi l-au recomandat fratii de la Stiinta Bucale – pe Savarina :)))…. Cum ca dulciurile astea sunt bagate peste tot doar ca sa ne imbolnaveasca timpanele „cu diabet” de la atata miere turnata in urechi… Am zis „pas” si l-am luat pe „URSU” Cosmin – TARE BOSS, DACA CITESTI… MULTUMIM!

 

– O-O Flo – 
P.S.poate ii spune cineva lui Surugiu sa nu mai faca pasul ala inainte de lansarea balonului ori de cate ori deschide… pentru ca si asa stam prost la conservarea „momentum-ului” si cu viteza de joc… Cu pasul ala mai pierdem 1″, in plus anuntam aparatorii indepartati si partea pe care se relanseaza jocul … si atunci de unde atata incertitudine…. asta printre altele…  Daca n-o fi cumva vreun semnal pentru Vlaicu ca sa prinda mingea 😀… Sau poate ca este o problema de echilbru, forta si precizie intr-o anumita postura si continuitatea miscarii…. apropos de pregatirea fizica 😉 … „Multi vede, putini cunoaste!”

INVICTUS GAMES – epilog apoteotic

In Blog on Iunie 5, 2017 at 7:22 PM

Este Luni, prima zi de vacanta dupa un sezon epuizant (in special pentru jucatori, o parte dintre ei inscrisi in 4 competitii) si incerc sa „inchei” cumva un eveniment cu un gust usor amarui pentru unii, o experienta de neuitat pentru altii…

Campania pentru Turneul Final LIGA I Baschet Masculin, cea mai prestigioasa  competitie interna in acest format, a inceput cu un trailer in care erau recitate ultimele 2 strofe dintr-o poezie, INVICTUS, pe care am tradus-o la Moartea lui Nelson Mandela…. Versiunea mea suna cam asa:
__________________
Dincolo de acest tărâm de lacrimi si revolta
Se intinde doar Oroare zamislita-n umbră,
Amenintare peste ani, ce sta mereu la pandă,
O astept neinfricat si pregatit pentru izbandă
 
Indiferent ce va urma,____
Oricât de ingusta va fi calea,
Cate pedepse voi indura____
Raman stapan pe soarta mea
Si suveran al sufletului meu.
_________________
Daca am construit copy-write-ul campaniei in jurul acestei teme, pe care am si explicat-o de altfel… este pentru ca eu, si nu numai, stiam ce avea sa se intample…. Ba chiar stiu ca am fost si avertizati ca erezia nu este o atitudine apreciata in toate cercurile. Asta nu inseamna ca vreunul dintre noi a (sau am) a avut cea mai mica clipa de ezitare, resemnare sau altceva de genul „testament”… fiindca nu sunt(em) nici pe departe plamaditi din ADN-ul ciobanului din Miorita… Am incercat cu totii, cu toata puterea si convingerea noastra  dar  atat s-a putut…. Si nu vreau sa para  resemnare, fiindca in opinia mea acest ATAT este FABULOS. .. Atat de fabulos incat am sa-mi onorez blogul cu poza voastra / noastra de familie.

 CNAV

Nu trebuie sa regretati nimic fiindca ati fost cuceritori. Nici macar zecile de libere ratate pentru ca nu sunt convins ca daca nu le-am fi ratat, am fi reusit.. Ne amintim cu totii  cum Stiinta a batut Steaua la 25 de pct in turneul de U20, performanta de neconceput  pana atunci.  Invatatura acelei zile trebuia sa fie  despre cum oricat de mult am face sau incerca, nu depinde intotdeauna de noi; mai exista si adversarul, astrele si tot felul de alte lumini in noaptea ce ne inconjoara 🙂 , iar  neprevazutul si inimaginabilul sunt oricand posibile atat impotriva cat si in favoarea noastra. Le-am trait (si le-ati trait) pe toate si cu toate ca sunt adevaruri pe care stim, in mod inexplicabil „reusim” sa le uitam in fiecare dimineata pentru ca asta ne face viata mai usoara sau pentru ca altfel ne-ar exploda suprarenalele.

Dupa turneul de U20, cand am suferit cu totii, nimeni nu parea dispus sa se  planga… sa-si aminteasca actiunea cu un cos validat si o lovitura libera acordata la patrunderea lui Vlad, urmate de o decizie intoarsa pe motiv de pasi, cand ne-au anulat un moment  ce ne-ar fi redat conducerea cu putin timp inainte de final… Apropos un gand imi paraziteaza creierul in ciuda vointei mele :))) –  Stiinta (de a face performanta) in ce sala au jucat la turneul asta final :))))))

Mda… scuze pentru umorul indoilenic, sa revenim… Acum, dupa terminarea turneului in care pot sa spun ca singura echipa care  a scris istorie prin intensitatea momentelor si suspence-ul meciurilor am fost noi – singurii cu care toate echipele au fost obligate sa lupte pana la capat – mi se pare oarecum nedrept fata de noi insine sa ne imbacsim acum amintirile  si inclusiv pe cele lasate spectatorilor, adversarilor si telespectatorilor,  plangandu-ne ca nu am promovat  intr-o competitie in care nu aveam ce cauta….  Nu stiu dar mi se pare extrem de nepotrivit sa strigam hotii fiinda ni s-a furat cireasa de pe tort,  cand noi ne-am lasat panacotati de o medalie de aur pe care o meritam doar fiindca,  mai nou, nu stim sa gestionam un avantaj confortabil in sfarsiturile de meci. Conspiratie sau nu, cred ca am fi putut impiedica toate astea  sa se intample… Sau NU! 😉  Si daca este NU, atunci nu mai este vina noastra, deci nu avem nici un motiv sa regretam.

Una peste alta, un lucru este sigur; raportat la mijloacele si resursele disponibile, la parcursul acestui colectiv de jucatori de la inceputurile sale si pana astazi,  CNAV a ajuns unde a ajuns prin munca titanica  a antrenorului Cristian Teodorescu, rabdarea preparatorului fizic Constantin Dumitrescu si generozitatea jucatorilor.  Noutatea de anul acesta a fost ca, din motive care imi scapa, ati avut bunavointa sa-l cooptati si pe subsemnatul in colectivul vostru, unde am invatat sau am incercat sa va inteleg (cat de cat) pe rand  si in cele din urma, inevitabil, am sfarsit prin a ma atasa de familia voastra… Din acest motiv poate ca acum exista si  riscul de a pierde putin din ascutimea simtului critic care ma caracterizeaza (da sunt un modest), dar va promit sa voi incerca sa fiu cat mai obiectiv si rational pentru ca numai luciditatea ne/va poate ajuta sa progresam/ati.

Iata impresiile mele…. La INVICTUS GAMES ca si in toate fazele finale la care am participat,  „vulturimea” cu mic, cu mare.  a ajuns pe merit cert, dar si cu aseptari (mare pericol) si ca de obicei atunci cand obiectivele se confunda cu asteptarile, se lasa cu deceptii. Diferenta dintre cele doua este ca asteptarile au o puternica componenta afectiva care ne poate trimite undeva in sfera dorintelor, ori cu totii am invatat din esperientele noastre ca dorintele ne  pot fi uneori absurde si nefondate. Cine nu a invatat asta ori este inca  la varsta copilariei, ori un  alintat. Obiectivele, in schimb,  sunt o constructie rationala, rece sau pragmatica care are la baza o evaluare si analiza a resurselor, circumstantelor si potentialului de care dispune cineva  (la randul sau o resursa ipotetica, mai mult sau mai putin masurabila)…   Poate ca prima noastra greseala a fost sa confundam asteptarile cu obiectivele si din cauza asta unii dintre noi (si aici ma includ) incearca acum la sfarsit de sezon un sentiment de esec, cand de fapt lucrurile nu stau chiar atat de dramatic, ci dimpotriva… Pe de alta parte, oricat de subiectiv sau intamplator vi s-ar putea parea, istoria parca se repeta de moment ce de fiecare data suntem echipa care invinge campioanele (stiu nu poate fi o consolare) si cu toate astea nu am reusit sa punem mana pe medalia din care sa ne punem dintii…. si cu asta cred ca am ca am spus si o minciuna adevarata… Noi aseara i-am batut pe Timba, doar ca ne-am batut si pe noi.   Poate este o problema de gestiune, dar personal incep sa nu o mai percept ca pe o coincidenta pentru ca am trecut de varsta la care sa mai cred in asa ceva.

Din pacate, dar mai bine sa fim optimisti si sa spunem ca din fericire, la acest turneu final chiar nu am avut senzatia unei conspiratii si in mod sigur nu din partea FRB… Dar daca unii s-or fi gandit la una, cu siguranta ea nu ar fi trebuit sa joace un rol decisiv…. Poate ca rezultanta finala da impresia ca le-a iesit, dar eu va asigur ca nu este decat o aparenta, un caz tipic de ciordit  propria caciula si asta se va vedea la anul cand vor trage linia de bilant… mai cel ales financiar, pen’ ca despre cel sportiv nici macar nu poate fi vorba :)))  In loc sa ne plangem, „managementul” nostru nu avea decat sa verifice legitimatiile si  totul ar fi mers ca pe roate. Vreau insa sa sper ca niciunul dintre noi nu cred ca si-ar fi dorit sa castige turneul dupa regula „prost sa fii noroc sa ai” doar pentru ca un copil (si talentat pe deasupra) si-a uitat certificatul de nastere acasa…. oricat de strict si „sfant” ar fi regulamentul pe care cu totii vrem sa-l respectam.

Ca ar fi fost o problema in documentele Iasului pe care Timba o fi detectat-o, ca Politehnica in schimbul discretiei s-ar fi dat usor la o parte pentru a nu pierde la masa verde si partida disputata cu noi, c-or fi cazut la pace si cu Braila sa se opreasca la 3 pct care sanchi, cu 2 partide pierdute ar fi incercat sa-si asigure bronzul si ca cei 3 mari s-ar fi intalnit facandu-si calculele pentru a ne priva  „josnic” de sansa promovarii, nu m-ar deranja cu nimic, ci dimpotra mi se pare flatant si spre onoarea noastra…   Dar noi nu stim nimic si mai bine nici nu ne-ar interesa.  Ca FRB ar fi musamalizat diverse nereguli (sau nu), din nou nu cred ca mai poate fi relevant atata vreme cat am pacatuit. Cat despre arbitraj… 🙂 , oricat nu m-as pricepe eu la baschet, nu pot sa nu numar zecile de libere ratate in ultimele doua meciuri, la fel si fault-urile nejustificate, imaginare sau nu…. ele puteau fi evitate, mai ales cu 2″ inainte de final. Nu este vina nimanui; se intampla in toate sporturile,  jucatorii  se daruiesc si intr-un exces de determinare, cu putina experienta din partea adversarului, bunavointa din partea arbitrilor etc… inertia face restul. Sunt lucruri care se intampla frecvent, iar noi nu trebuia sa ajungem sa depindem de ele… Se cheama gestiunea marjei si tine de stiinta tactica, stapanirea de sine, etc.

In aceste conditii rezultatul a fost, nu stiu daca unul just, onest sau altcumva, dar in opinia mea  aproape logic si a confirmat slabiciunile noastre de-a lungul acestui sir de  PLAYsiOFF-uri 2017… O putem imputa cui vrem; arbitrilor, desi cred ca nici ei nu au foarte multe optiuni …FRB-ului, astrelor, noua, nu mai conteaza… Ce conteaza este ce lasam in urma… Si am zis ce-am lasat in urma… Marturia antrenorului dela Timisoara care a venit expres sa ne felicite inaintea finalei mici de la U18, simpatia lui Nea Dan de la Arena si cosmarurile adversarilor nostri… Toate astea sunt GOLD CURAT!  In plus din invatamintele care mi-au fost predate pana acum de viata,  mai stiu ca ASA SE INTAMPLA IN SPORT; JOCUL GRESEALA ASTEAPTA si ca tot in  aceasta categorie mai avem bulanul roz, bulanul negru si cateodata bulanul arlechin; CULOAREA BULANULUI ASTA, CEI MAI MULTI SI-O FAC CU MANA LOR.  Asa cum am spus intr-un comentariu pe FB parafrazandu-mi colegul; FRB ti-o poate BAGA… dar nu ti-o poate scoate… specific… din cos, evident, ca sa nu fie ambiguitati….

Cred ca inca o invatatura de minte a acestei povesti despre o mentalitate la care trebuie sa mai muncim (noi toti)…. este ca INVICTUS NU SE PLANGE, INCASEAZA CONVINS CA IN CELE DIN URMA VA IZBANDI, DACA CUMVA IZBANDA NU ESTE CHIAR DRUMUL PE CARE IL STRABATE PE CALEA DEVENIRII SALE… Dar asta este mai greu de inteles pana la o anumita varsta….  In schimb Invictus daca nu se plange, nimeni nu-l opreste sa provoace…  asta asa, doar ca sa fie frumos in sport…si in oras…. Ironia este una, insulta este alta, acuzatiile altceva, plangerile cu totul altceva, dar dintre toate,   „plangerea”  si cautarea confortului personal, salvarea imaginii de sine in ea, este cea mai trista dintre trairi

[Paranteza –  No offense Bufnitime iluminata… tachinam :))) Si no offense VULTURII MEI, taria unui grup nu se construieste pe iluzii si vorbe populiste, fagaduinte despre celebritate si alte artificii gandite sa ne mangaie orgoliul… Nu va mai lasati pacaliti de limbile mieroase. Suferinta se poate atenua in toate felurile,  dar nu cu povesti si pe uscat.  Sfatul meu este ca suferinta trebuie indurata fie pentru imunitatea sufletului nostru, fie pana la consumarea ei sau ca sa tragem invataminte, dupa care trebuie sa invatam sa apasam pe tasta delete la regrete… mai nou si la „succesuri”, dar mai ales cum sa folosim commanda „RELOAD” ! Va mai amintesc ca la inceputurile colaborarii noastre am incercat sa va explic ca nu esti campion decat in ziua in care ai jucat si castigat finala… a 2-a zi totul se poate schimba, iar unii dintre voi au strambat din nas, desi aveati exemplul echipelor adversare cu exceptia celor de la 4 Sports, dar acolo este altceva :D… N-am spus-o eu ci un „fraier” celebru, Johan Cruyff  ]

In incheiere mai ca-mi vine sa multumesc FRB entru ca ne-au scutit de nebunia inaltimilor – La folie des grandeurs – care putea sa insemne sfarsitul nostru la anul… cel putin in conditiile date…. NEBUNIE IN CARE, MARTURISESC, AM CREZUT SI CARE DESI JUSTIFICATA – vezi articolul atasat –  „Eagles” de la manifest la fapte – un „pariu nebunesc” –  acum cred ca ar fi fost o greseala… Exista o vorba mai veche care spune „ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune”

… Si mai cred ca FRB, chiar daca ar trebui sa mai lucreze la  transparenta, a luat cea mai buna decizie in interesul cluburilor si baschetului romanesc… Eu numesc asta intelepciune !!!… Desi… repet… desi… poate ca ne-ar fi placut sa castigam titlul si sa renuntam la promovare…. Iar daca situatia nu ar fi dat bine, atunci nu era vina noastra daca asta este valoarea baschetului romanesc…. Si aici se naste buba care intre timp s-a transformat intr-un furuncul (zic si eu); dar daca nu este vorba despre valoarea baschetului romanesc, ci despre valoarea unora din baschetul romanesc (o cu totul alta perspectiva, deci alta discutie), iar copiii si excelenta se afla fara voia lor in mijlocul unui tir incrucisat. In cele din urma cel mai important este ca FRB nu ne-au lasat sa ne „mintim” singuri,  cel mai grav pacat al omului, fiindca mintindu-ne ii mintim si pe cei din jur… si ne expunem singuri suferintei si deziluziei. Multumiri Federatiei Romane de baschet atat pentru sprijinul acordat si daca cumva tot ei sunt cei care nu ne-au lasat sa ne  facem singuri rau cu mana noastra… atunci chapeau(!) desi nu cred ca oamenii de acolo aveau grija CNAV-ului.

Cat despre rautatile la adresa Timbei – care, apropos, ieri la sfarsitul meciului nu-si gasea doua legitimatii… puteam cere o expertiza, nu-i asa (!?), dar n-am facut-o –  o echipa privata pe care cei din Iasi ar fi platit-o ca sa moara pe teren impotriva intereselor noastre, s-ar fi putut lasa surprinsa dandu-ne speranta unei victorii posibile,  dovedeste o gandire lipsita de profunzime si  patimasa din partea celor care isi cultiva singuri samanta indoielii… Cum ar fi putut cei dela TIMBA sa abordeze sezonul care vine, sa-si mai convinga partenerii  locali, daca terminau turneul batuti de gradinita 34… intariti cu 2 jucatori „de placere” si alti 2 americani platiti cu banii de factura telefonica a aunui agent de asigurari dezghetat!? :)))… Nu serios acum !?:)))) Cine ar mai fi pus „botul” (scuze) la un contract cu ei, doar bazandu-se pe povesti powerpoint…  Chiar si asa, dupa meciul de ieri va asigur ca echipa din Timisoara s-a ingropat singura… Daca  jucau in dorul lelii, cel putin mai puteau avea scuza simpatiei fata de niste pusti dedicati pana la ultima picatura de energie vrand sa creada nebuneste in visul lor… (sau al altora)…  „Ashea” dupa rezulatul de ieri, si doua infrangeri in fazele finale suferite tot cu noi, NU pot sa le recomand decat o filiala sateasca  BRD, fiindca Banca Transilvania, Exim, CEC si Reiffeisen sunt ocupate :))))… si asta pentru ca,  cu toti „ciucii” si alti ***ici din echipa,… le-a fost destul de greu…  Nu, Timba nu putea lasa sa se intample asa ceva, de fapt niciunul din cluburile in care se cheltuie bani nu ar fi vrut sa se intample. Cand are loc o data este „ghinion de nesansa” 😀 , de doua ori este din greseala „inexplicabila” sau „bulanul” adversarului, dar cand se petrece de 3 ori… inseamna ca ceva este „putred”…  Si conform aceleiasi logici, victoria Vulturilor cu Braila, cea pe care mi-am dorit-o cel mai mult, iar baietii nostri de isprava ne-au oferit-o dupa doua infrangeri in semifinale  – apropos de  INVICTUS SPIRIT – dovedeste ca C. N. Aurel Vlaicu nu a ajuns acolo in finala de 4  din intamplare, ori dupa mine fie si numai pentru atat, atitudinea baietilor reflectata de aceasta data in rezultatul fina este PRICELESS….  Dar cate meciuri dintr-astea poti sa joci intr-o competitie format turneu si cand spun asta ma gandesc la meciul din grupele turneului U18 impotriva celor dela 4Sports si ce s-a intamplat dupa. Si uite cum ajungem de la notiunea de gestiune scor sau rezultat, la notiunea de gestiune competitie  – scurt crampei de conferinta pe tema optimizarea performantei oferita gratuit de O-O Flo  pentru uzul geniilor din baschet. Daca cumva cele scrise nu vi se par verosimile… nu va suparati, e normal is by Don Quijote… si totusi „oroare zamislita-n umbra” :D…  Dar in care umbra nu se stie niciodata fiindca de aia se si cheama umbra… Poate fi la fel de bine umbra din mintile si sufletele noastre... Aici in ultima propozitie nu vreau sa ma includ ca nu sunt masochist.

Ramane sa-i felictam pe cei din Iasi,  clar cea mai puternica echipa, singurii care ne-au venit de hac net si  care nu avea cum sa ia bataie la modul la care s-a intamplat, deci „probleme” probleme au fost si am incredere in logica mea, de departe cel mai bun lot dupa parerea unui nebaschetbalist ca mine – cel mai bun coordonator, cel mai bun pivot , Garbea si Rosu in bonus, Amarghioalei cu teava la el… Politehnica era clar campioana pe hartie si ar fi fost pacat ca toate investitiile care s-au facut (si sunt serios cand spun asta) sa se duca pe Apa Sambetei …

Una peste alta, fara optimism exagerat din parte-mi (chiar nu  sunt genul care vede partea plina a paharului) cei mai castigati suntem tot noi, cei de la Vlaicu… Un turneu BINE organizat, cursiv, placut si de departe cel mai interesant, care a facut sa curga ceva cerneala si de departe rotagonistii celor mai pasionante meciuri jucate. Chiar nu vreau sa va alin suferinta mintindu-va (remember nu e gustarea mea preferata)… sper sa pot veni cu cifre, dar cred ca toata tara este convinsa acum de forta Vulturilor… Pentru spiritele mai pragmatice este simplu – avem cel mai bun randament in raportul investitie + resurse/rezultate!… O MAI ZIC O DATA – CEL MAI BUN, ori abea asta este o Stiinta 😉 … din toate punctele de vedere !
_________________
ALELUIA… si fiindca vorbiram de forta… KIAAAAAAAAAAAAAAAA!

Noile Tehnologii ale Informației și Comunicării și aplicabilitatea lor în procesul pregătirii în vederea optimizarii performanței sportive – gadget sau plusvaloare reală

In Articole - publicatii, Economia sportului, Industria echipamentului, Resurse, Stiinte si educatie on Decembrie 7, 2016 at 12:08 PM

ANTENTIONARE – Cuvantul inainte, peste care puteti trece linistiti, este pentru a explica cum am ajuns sa publicam in culegerea de articole „stiintifice” si de ce am crezut ca este important sa sensibilizam tehnicienii si cluburile in privinta acestor tehnologii. Articolul de fata este un rezumat extras din cel publicat tipografic, iar cei curios pot gasi aici varianta completa (in format pdf.) .

Nu este un mix de copy-paste (la moda in ultimii 20 de ani), nici o lucrare stiintifica, ci un articol de informare/familiarizare pentru ca de cele mai multe ori toate aceste noutati intarzie sa fie adoptate in practica din diverse cauze – neincredere in fiabilitatea lor, fobia de tehnologie, teama de nou, lene, lipsa posibilitatilor, suficienta, aroganta sau ignoranta unora, etc. –  si alte ratiuni mai  mult sau mai putin justificate. Astfel de solutii nu mai costa scump si nici nu mai sunt greu de folosit asa cum a fost cazul primelor generatii, mai mult decat atat, aproape ca s-au banalizat, in multe scoli din diverse tari devenind obligatorii la orele de educatie fizica… Da, da!!!

Cuvant inainte  – Anul acesta m-am hotarat sa dau curs invitatiei unui fost coleg de facultate,  care imi propunea de ceva vreme sa scriu un articol pentru a fi publicat in culegerea de expuneri prezentate in sesiunea anuala de comunicari stiintifice organizata de INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN IAŞI, CASA CORPULUI DIDACTIC „SPIRU HARET” IAŞI si LICEUL CU PROGRAM SPORTIV IAŞI (coordonata de profesorul Viciu Tanase), motivat fiind de o observatie personala care scotea in evidenta intarzierea pe care cei din echipele de rugby din Romania o au fata de practica disciplinei  in alte parti ale lumii, chiar si atunci cand este vorba despre tot felul de noutati cu VALOARE APLICATIVA EVIDENTA, in cazul acesta specific fiind vorba despre sistemele de monitorizare a efortului, un instrument absolut necesar, fie si numai din ratiuni de securitate medicala.  Urasc cand viitorul da dreptate presimtirilor „urate” ale subsemnatului, dar la cateva saptamani dupa aparitia publicatiei in format print, Patrick Ekeng moare pe teren in urma unui stop-cardiorespirator! Astazi in continuare dupa tragedia din Stefan cel Mare, echipele de fotbal si rugby din Romania nu par interesate sa investeasca o suma modica pentru achizitia unor astfel de solutii integrate din motive greu de inteles; probabil pentru ca tehnologia ii depaseste sau ii sperie, stiinta si teoria sunt doar pentru „tocilari” sau pentru ca nu vor sa mai formeze/sa angajeze niste oameni… fiindca alte justificari, cele de genul insuficientei resurselor financiare, au devenit neverosimile.

Dela inceputul verii, perioada cand a avut loc nefericitul eveniment,  am observat o singura echipa care a facut efortul de a se „tehnologiza” – Saracens Timisoara, cu mentiunea ca prin acordul lor cu franciza din UK, au un oarecare „avans” la capitolul mentalitate. Mai circula „zvonuri” ca facultatile de profil au facut si ele in sfarsit pasul in secolul 21, dar ca sistemele au ramas in vitrina sau pentru uzul strict al „cercetatorilor”.

Iata doar un extras, cel mai important, cel despre functiile si utilitatea practica a acestor sisteme, cu alte cuvinte la ce pot servi, dintr-un articol mai lung care, chiar daca este publicat intr-o culegere de comunicari stiintifice, nu are nici o pretentie de genul, ci se vrea doar unul de informare pentru a-i ajuta pe „oamenii nostri de stiinta” si pe „tehnicienii” de Romania sa reia contactul cu stiintele sportului adica cu meseria lor… Si cu tehnologia, fiindca traim intr-o era tehnologica (nu-i asa!?), cu mentiunea ca la nici 3 luni dela publicarea articolului, frecventa de esantionare a solutiilor din gama medie propuse pe piata ajunsese la 35Hz (ceea ce inseamna precizie centimetrica), iar functii pe care le anuntam in Aprilie in faza de proiectare, testare, implementare, intre timp au devenit deja disponibile in solutiile comerciale de pe piata la costuri absolut abordabile… Cam atat de repede avanseaza tehnologia, iar la noi cluburile nici macar „nu au deschis poarta” ca sa intre in aceasta noua era.

Tinand cont de faptul ca solutiile avanseaza intr-un ritm debordant, afisand de la o generatie la alta functii noi, poate ca aceasta „intarziere” nu a fost cel mai rau lucru, dar in momentul de fata ele au devenit „complete”, si chiar daca mereu va fi loc de „si mai bine”, toate functiile majore si necesare tehnicienilor sunt acolo. Insistam pentru rugby, nu pentru ca ar fi „specialitatea casei, ci pentru ca prin natura jocului exista riscuri mari de accidentare grava, iar in astfel de cazuri „prospestimea” jucatorilor este un factor important de diminuare a acestor riscuri… Si asta fara sa mai luam in calcul ca astfel de noutati ne fac meseria frumoasa si pasionanta, fiindca nicicand practicianul de teren nu a fost mai aproape de laboratorul si universul oamenilor de stiinta… Cat despre importanta lor pe planul performantei sportive, poate ca exemplul francizei australiene Waratahs care din ultima clasata in 2012, ajunge ca la numai 2 ani dupa implementarea tehnologiei sa-si reduca numarul accidentarilor cu 80% si sa castige Campionatul de Super Rugby,  este cel mai elocvent.

Speram ca filmul de mai jos sa ilustreze in imagini convingatoare, importanta tehnologiei GPS in procesul pregatirii sportivilor sau invers, extrasul articolului aparut in publicatia sesiunii sa explice pe intelesul tuturor utilitatea si modul de functionare al acestor tehnologii.

______________________

_______________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (26 martie 2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

coperta-sesiune-2016

Noile Tehnologii ale Informației și Comunicării și aplicabilitatea lor în procesul pregătirii în vederea optimizarii performanței sportive –gadget sau plusvaloare reală (pagina 56) – extras

_________________________

Ce ne oferă acest tip de tehnologie și la ce preț – Diversitatea indicatorilor monitorizați și a rapoartelor specifice se diversifică de la an la an, în funcție de competența dezvoltatorilor în  științele și metodologia antrenamentului sportiv. Limitările de acest tip nu împiedică însă ca utilizatorul, pornind de la baza de date creată, să-și elaboreze propriile referințe și indicatori de urmărit cu ajutorul unor foi de calcul de tip excel.

În mare, soluțiile integrate din gama superioară pun la dispoziție o sumă de funcții statistice și analitice prestabilite în oferta tehnico-comercială a produsului. Cele mai întrebuințate și abordabile ofera 3 categorii de statistici:

  1. Individuale de antrenament/joc și efort– intensitatea efortului (frecvența cardiacă), viteza de vârf, indentificarea și inregistrare momentelor/intervalelor de alergare la intensitate maximală, graficul temperaturii corpului, graficul complet pe intervale de câteva minute (între 4 și 6), distanța totală alergată, timpul de efort pe secvențe de intentistate, etc.;
  2. Individuale de gestiune jucător – oferă rapoarte de monitorizare în timp sau pe termen ale sportivilor/jucatorilor. Ele permit evaluare formei sportive și evoluția acesteia pe o durată determinata (ciclu de pregătire, sezon competițional, etc.), prin înregistrarea și generarea la cere a dinamicii (în timp) indicatorilor de efort, randament sau performanță menționati anterior;
  3. Evaluări comparative de raportare interindividuală – oferă statistici comparative a graficelor de travaliu între jucători. Coroborarea acestora cu cele precedente poate oferi un cadru de monitorizare a dinamicii formei fizice/sportive a jucatorilor pentru optimizarea performantei colective și implicit semnala nereguli care pot conduce mai devreme sau mai târziu la indisponibilități; finalitatea este menajarea sportivilor care dau semne de regresie, oboseală, etc. pentru a evita eventuale accidentări și evident depistarea cauzelor care provoacă scăderea nivelului de performanță individual.

Solutiile pot oferi și alte perspective de analiză decât cele specificate. În funcție de nevoile și căutările fiecăruia, ele permit evaluarea impactului altor factori conjugați asupra procesului de pregătire, indiferent dacă în caracteristicile sale nu figurează astfel de funcții. Sistemul în sine este doar un instrument de măsură, dar sarcina de diversificare a aplicațiilor posibile prin interpretarea indicatorilor pe care îi furnizează revine tehnicienilor. Un exemplu în acest sens ar fi faptul că în, urma observării, monitorizării sistematice a variației valorilor parametrilor înregistrați de la o ședință la alta sau de la un microciclu/ciclu de pregătire la altul, antrenorii ar putea aprecia sau evalua dinamica de recuperare, refacere sau regenerare a sportivilor, eficiența programului de regenerare la ritmul și parametrii programați în funcție de volumul și sarcina de antrenament impusă. În aceeași logică și demers poate valida spre exemplu calitatea planului de nutriție, medicației de susținere sau diete impuse sportivilor. La fel va fi și în  cazul eficacității diverselor metode sau programe de antrenament – la altitudine, în  condiții de hipoxie, în  camere hipobarice etc. Dacă o dieta preponderent bogată în carbohidrați ameliorează randamentul energetic la efort, atunci poate fi continuată, daca randamentul energetic se păstrează dar se modifică temperatura și apar inflamații pasagere mai persistente care jenează sportivul, în ciuda randamentului energetic superior, atunci poate că si dieta trebuie revizuită… În  cazul medicației de susținere, efectele devin și mai vizibile, iar monitorizarea este aproape obligatorie. S-au întâlnit destule cazuri în care sportivi, cărora li se administra creatină, au început să declare accidente musculare în lanț cand „toate mergeau ca pe roate”, fară ca nimeni sa ințeleagă cauza. Sunt doar câteva exemple pentru a ilustra posibilitățile pe care tehnicienii le au dispoziție, utilizând aceste soluții, chiar daca din punct de vedere conceptual ele nu au fost prevăzute cu astfel de functii.

Înregistrarea tuturor datelor pe termen lung și corelarea rapoartelor statistice vor facilita în  timp elaborarea unui model biofuncțional dinamic individual sau personalizat (N.A. – termen și concept propriu), în funcție de nivelul de pregătire, aptitudini-calități, capacitate de efort, etc. pentru fiecare sportiv sau jucător în parte care să ofere repere calitative sau funcționale interesante. În cele din urmă este vorba despre cunoașterea cât mai aprofundată a subiectului, eliminarea câtor mai multe necunoscute posibil și controlul câtor mai multe variabile ce ar putea influența procesul de pregătire – igiena și regimul de recuperare, refacere, alternanța ciclurilor și macrociclurilor biologice, răspunsul și capacitatea de adaptare în diverse condiții de efort, factori de risc și stress majori, nevoi nutriționale, etc. – care ar putea duce la anticiparea și evitarea unor riscuri, problematici sau dificultăți, aducând un plus de repere la fixarea obiectivelor de performanță, elaborarea planului de pregătire, și nu în ultimul rând pentru prezervarea integrității și sănătății sportivilor.

Dacă ar fi să ignorăm complet componenta GPS a sistemului și să ne limităm la monitorizarea frecvenței cardiace atât în  timp real sau chiar aposteriori, saltul de progres este deja remarcabil. Introducerea acestor instrumente a permis o monitorizare regulată a travaliului cardiac raportat la sarcina de efort, oferind astfel repere solide de evaluare a formei de moment a sportivului și deci a eficienței programului de pregătire în termeni de impact și rezultat (adaptare respectiv manifestare/expresia adaptărilor), precum și a coerenței diverselor cicluri de pregătire în succesiunea lor, așa cum le prevede programa de antrenament dată. Deși demersul în sine face parte din biblia antrenorilor, pentru mulți este ÎNCĂ o practică care ține mai degrabă de domeniul teoriei și al exigențelor decalate (in opinia lor) față de realitatea de pe teren. Daca este să ne gândim că dincolo de aspectul performanței sportive, la numărul de cazuri mult prea mare de morți subite după sau în timpul antrenamentelor, partidelor, ar trebui să ne oblige la o reflecție profundă înainte de a neglija un instrument ușor disponibil și de utilizat, și cu toate acestea insuficient folosit, cu toate că ar putea oferi posibilitatea identificării unor anomalii cu potențial patologic din timp, înainte ca astfel de tragedii să se consume.

Fără a căuta să forțam nota extremelor, până la colaps (din fericire foarte rar) avem bolile curente, inflamațiile, scăderile de formă, atenuarea motivației sportivului și dispariția poftei de antrenament, accidentările inexplicabile. Toate aceste neajunsuri și piedici în  ciclul de pregătire nu țin întotdeauna de traumatisme, igiena sau modul de viață, și nici de o aparentă armonie/dispozitie psiho-afectivă a sportivului, ele ascunzând uneori diverse alte cauze  independente de ceea ce poate părea „ușor observabil” sau „evidență”.

Ce ne rezervă viitorul – Astfel de sisteme își diversifică funcțiile și aplicabilitatea într-un ritm debordant pentru cei mai multi dintre noi obligandu-ne sa ne actualizam permanent cunostiintele. Primele încercări de testare a soluțiilor de monitorizare GPS a locomoției umane au avut loc în 1997 – terminalul cântarea 4 kg., avea o F.E. de un 1 Hz, iar la o viteză de aproximativ 6 km/h înregistra erori de peste 30%. Primele teste în domeniul sportului au avut loc în 2006. Măsurătorile de atunci lăsau loc unor marje de eroare încă importante în special în disciplinele cu deplasări pe distanțe scurte, la viteze maximale și schimbări multiple de direcție. În  2010 soluțiile erau deja disponibile, terminalul cântarea 80 gr., marjele de eroare erau sub 1% pe distanțe mai mari de 40 m cu GPS de 10 Hz. În 2010, accelerometrele portabile – mici procesoare dotate cu senzori inerțiali care măsoară variația vitezei tridimensional (inclusiv pe verticală – detenta și căderea) – erau doar un proiect. În 2012 au devenit disponibile, iar astăzi sunt o aplicație integrată în toate soluțiile de gamă decentă, permițând măsuratori precise ale variaților de viteză, cu marje de eroare de sub 0.1″ la 35km/h pe 40m în  parcurs variabil (!). În  2011 se căuta modalitatea folosirii acestor tehnologii în  sporturile de sală (indoor), în  anul 2012, în  SUA, arenele și patinoarele marilor echipe erau deja echipate cu senzori de localizare fără fir (wireless) care înregistrau  poziția subiectului în mișcare într-un cadru de referință spațial (hartă) reprezentând suprafața de joc. De asemeni, în 2010 GPS-urile individuale cu frecvență de eșantionare (F.E.) de 10Hz erau rare și la costuri importante, astăzi soluțiile din gama medie propuse la vânzare au F.E. de 25Hz, reducând marajele de eroare la valori imperceptibile… Adiacent trebuie spus că prețul acestor tehnologii a scăzut între 2010 și 1015 de peste 4 ori. Astăzi, un kit colectiv pentru sporturi de echipă cu licența programelor inclusă costă minim 2000 de euro, iar funcțiile disponibile și acurațrea măsurătorilor sunt aproape ireprosabile. În 2013 se vorbea (doar) despre posibila conectare a terminalelor la rețeaua informațională a operatorilor de televiziune, în 2015, în timpul transmisiei partidelor Campionatului Mondial de Rugby, telespectatorii erau informați în timpul transmisiei despre statisticile individuale ale diverșilor jucători. Cazul unor echipe naționale care nu dispun de tehnologie și merg pe site-urile competiției pentru a afla statisticile de joc, este în cel puțin amuzant, iar condițiile de lucru ale tehnicienilor lor aproape frustrante.

La nivelul componenelor tehnice bio-medicale progresul este și mai impresionant, unele aplicații fiind o raritate sau absențe chiar și în  centrele medicale tehnologizate. Primele generații transmiteau frecvența cardiacă. Astăzi, terminalele transmit temperatura corpului, se vorbește  despre nivelul acidului lactic în  sânge, parametri de ventilație și gradul de oxigenare a mușchilor, glicemia, concentrația unor compuși în  transpirație, gradul de deshidratare, etc. în acest moment absența acestor funcții nu este o problemă de ordin tehnologic, ci doar una de ordin comercial, și nu atât din punct de vedere al costurilor, cât datorită unei cereri foarte limitate… deocamdata!

Toate aceste funcții noi oferă materie inepuizabilă de lucru dezvoltatorilor de aplicații informatice pentru elaborarea unor programe capabile să opereze cu indicatori cantitativi-calitativi specifici de mare finețe și să genereze rapoarte a căror detaliere și precizie va fi  limitată doar de progresul cercetării în științele sportului și fiziologia efortului. Cu toate că procesarea tuturor datelor disponibile este încă laborioasă pentru a controla și gestiona ansamblul parametrilor funcționali și variabilelor inerente care pot influența performanța sportivă, ca și în  cazul precedent, integrarea unor noi funcții de calcul, statistice, de raportare sau chiar de diagnostic (pentru ca putem vorbi de diagnoza la nivelul posibilităților pe care tehnologia le oferă) nu mai reprezintă o problemă de ordin tehnic sau tehnologic, ci este doar una de rentabilitate care ține mai mai mult de cerințele pieței decât de complexitatea și costul dezvoltării lor.

Referitor la utilitatea functiilor GPS în aceste soluții, ele sunt evident interesante per ansamblu, dar nu oferă în nici un fel materie de lucru antrenorilor. Datele GPS reprezintă doar valori de coordonate cu funcție de raportare / localizare la sau într-un sistem de referință spațial și temporal. Nici chiar tehnologia video nu oferă repere metodologice și tehnice precise. Cu excepția funcției sale didactice în analiza și pregătirea tactică, tehnologia în sine nu oferă măsurători precise, indicatori și mai ales nu are un sistem de referință pentru evaluarea performanței sportive. Singura componentă a sistemului care pune la dispoziție indicatori și repere care pot ajuta-orienta antrenorul în procesul de pregătire, în respectul axiomei formatoare în  sport –  EVALUARE performanță PLANIFICARE program de pregătire PREGĂTIRE (RE)EVALUARE și analiza rezultatelor (RE)PLANFICARE și ajustare program Ș.A.M.D – este componenta tehnică biomedicală și biomecanică integrată: monitorul de frecvență cardiacă, podometrul sau accelerometrul, tensiometrul, termometrul, etc., căreia i se adaugă aplicațiile informatice specifice.

Dacă ar fi să folosim o parabola cu magicianul din povești care prepară un o elixir sau farmacistul (antrenorul) care prepară un leac (calea/metoda), atunci funcția GPS-ul ar fi adaos (excipiens) liantul care dă forma de agregare a leacului; tehnologia video – colorant și arome; programul de pregătire, igiena și alimentația, etc. – principiile sau substanțele active, cele care într-adevăr vindecă, iar balanța sau cântarul de precizie, subiectul care se exprimă prin efortul care îl produce, ne răspunde și asigură feed-back-ul prin componenta biomedicală, cea care citește și reda miligramele/gramele – adică cifrele referință pentru dozarea corectă a substanțelor, iar performanța ar fi vindecarea (eficiența medicamentului). Revenind la factorul uman, să nu uităm însă că rețeta elixirului sau a leacului o cunosc numai magicianul sau farmacistul. In același timp datorită acestor sisteme/soluții integrate tehnicianul nu a fost nicicând mai aproape de universul laboratorului de cercetare ; o lume în care faimosul ecart între teorie și practică tinde să se estompeze și în  care practicianul devine adevăratul cercetator pentru beneficiază de un un cadru de observare și testare mult mai vast decât cel care lucrează în laborator. În termeni de formare și capitalizare a experienței oportunitatea este aproape neprețuită pentru că oferă în sfârșit posibilitarea implementării bunelor practici și verificării și mai ales relativizarii obiective a diverselor teorii științifice.

Cu toate avantajele expuse aici, dilema celor care nu au folosit tot acest instrumentar tehnologic rămâne dacă multimea de “gadget-uri” care au pătruns în ultimii ani în cultura tehnică a antrenamentului sportiv conțin sau nu codul (sau cifrul) secret al reușitei celor care le folosesc – cel al performanței. Răspunsul nostru la această intrebare ar fi un NU categoric! În primul rând pentru că din momentul în care toți participanții le adoptă, atunci vom avea egalitate pe planul resurselor și mijloacelor, iar diferența o va face, ca aproape întotdeauna, calitatea pregătirii în  ansamblul ei și valoarea efectivului… Din punctul de vedere al competitivității însă, DA (!) cu siguranță, pentru ca ele pot orienta DECISIV procesul pregătirii. În al II-lea rând pentru că tehnologia sau soluția nu este decât un instrument, o unealtă, dar utilizarea ei ține de competențele și inspirația fiecăruia…

____________________________

– O-O Flo –

Copiii Centrului Olimpic de sabie din Brasov nu mai au ce manca de 1 saptamana… si eu ce pot sa fac (ganduri)

In Blog, Comunitate, Ganduri, Sportul si politica on Septembrie 19, 2016 at 3:17 PM

Noutati pe Frontul de Est… Ce ghinion ca s-a inchis!… Da voi scrie mai mult despre mine fiindca a venit momentul dulce al „razbunarii”; cel in care pot sa-i arat cu degetul pe „prosti” (creduli) si sa le cer compensatie morala.. !!!

Am primit vineri un mesaj cu o poveste care m-a intors putin pe dos…. dar mult mai putin decat m-ar fi intors cu ceva vreme in urma. Nu am publicat-o imediat pentru ca nu stiam cat de adevarata este, iar trogloditii din sportul romanesc abea asteapta sa facem un pas gresit ca sa ne decredibilizeze, ca sa nu mai spunem ca ne-am gandit si la alternativa unui complot stangaci impotriva lui Rares Dumitrescu sau Covaliu… Sau poate invers, cei 2 mari strategi ai lamei si-au inchipuit ca si-au gasit fraierul. Nu ca ne-ar pasa de carierea lor de „manageri”, niste glume, dar pentru am hotarat ca binele colectiv sa nu mai fie oala noastra de bors. Pe de alta parte Sportslogic este un proiect care mi-a luat ani din viata… destui ca sa ma imbolnaveasca la propriu. Da, m-am imbolnavit dela stat in fund cu ochii in ecran fiindca in ciuda celor despre care va vorbesc medicii si alti neaveniti, ochii pironiti intr-o sursa luminoasa cu anumite caracteristici (exact alea pe care le au computerele, tabletele si smartphone-urile) nu strica doar ochii, ci modifica complet echilibrul endocrin al persoanei, iar cand acest lucru se intampla toate se dau peste cap si primul care pica este sistemul imunitar care sufera mutatii… Iar cand pica sistemul imunitar, toate se duc pe apa sambetei intr-o avalansa fara sfarsit. Atentie mare Piticule! Cand am inteles asta a fost prea tarziu, dar am continuat pentru ca aveam impresia ca ma zbat pentru ceva important, nu pentru sportivi, ci pentru o cauza. Altfel spus pentru educatie si viitor; probabil asa inteleg eu patriotismul si din oroare fata de aplaudaci si indiferenti… Cat despre marea masa a oamenilor nostri am inteles demult ca nu sunt decat o sursa permanenta de deceptie – tac malc, spun mereu da stapanului, se dau cu cel mai tare oricat de corupt sau incompetent ar fi acesta, lasi si fara mila, mereu pe val, crezandu-se smecheri atunci cand ies din expectativa si profita de munca altora care invariabil sfarsesc zdrobiti de o stanca. Iar daca valul este prea slab, atunci mai dau si o mana de ajutor, punand umarul la desavarsirea operei legilor naturii de genul „cel mai pervers supravietuieste”.

Astazi, cand in sfarsit dupa aproape 5 ani de strofocari „am picat” si eu intr-o „supa” mai pe gustul meu – adica colegi  inteligenti si cu caracter, agreabili si cu spirit, oameni pe care ii cunosc de tot atatia ani, mi-am spus ca a venit momentul sa-mi vad de ale mele, atat cat voi mai putea. Adica chiar ma simt bine acolo unde sunt – ne „injuram”, ne „certam”, ne „descoperim” zilnic unii pe altii, invatam unii dela altii si invatam sa ne apreciem si mai mult… Polemizam ore intregi despre antrenament, despre stiintele sportului,  despre politica…. „despre una despre alta ca un zbor cu parapanta”, ajungem acasa si ne gandim din nou la ce-am discutat, sfarsind prin a ne da dreptate (fie doar si partial) unii altora. Nu a fost usor, am sadit samanta acum 3 ani… iar ei dupa o serie de glumite enervante, au stropit-o si crescut-o, iar cand aceasta a incoltit, m-au invitat in gradina lor sa ma bucur de floricica…  Mai este mult pana departe, dar cel putin mai sunt sperante si sper ca pana la sfarsit, drumul sa fie cel pe care mi l-am dorit. Pacat de timpul pierdut, dar ce frumos si ce bucurie sa vezi ca printre noi mai exista bun simt. Este adevarat ca nici nu prea aveau de unde alege :)))), fiindca visatori ca subsemnatul „nu se gaseste” la fiecare colt. De fapt chestia care m-a motivat sa ma „lipesc” definitiv este un episod petrecut in aceasta vara cand un fost junior,  a venit si m-a intrebat daca-l pot ajuta cu un raspuns la o dilema pe care o avea. Un club ii propusese o suma de bani, iar el la noi (binenteles….cum as fi putut pica in alta parte) ca si toti ceilalti care suntem campioniii voluntariatului, era pe vorbe frumoase. Suma era interesanta… iar nevoile sale erau mari. I-am spus ce gandeam si dupa cateva zile l-am intrebat daca s-a decis. Cand am auzit raspunsul sau – „mai da-i in PLM cu banii lor” – am inteles ca eram acolo unde trebuia si ce munca frumoasa a facut cel care i-a crescut. Chapeau dragi colegi, nici nu stiti cat a cantarit asta si ce mare lucru ati realizat… Desi va banui de un mic scenariu regizat acolo :))), dar chiar si asa pentru mine o minciuna frumoasa are si ea pana la urma farmecul ei :)))… Acum 5 ani am fost martor la modul in care o generatie interesanta de rugbisti, renuntand la visul lor de copii (un titlu national), s-au tradat singuri pentru 200-600 de lei luna si vise despre o glorie promisa de viitori profesionisti, un proiect „flash”, adica un foc de paie care s-a stins exact asa cum s-a si pornit, aprins de o echipa de „experti si somitati”… Se intampla la Pantelimon in anul 2011. Astazi, in afara de 2-3, nici unul nu mai joaca, echipa a murit dupa 2 ani de existenta glorioasa , iar cei care mai joaca o fac si ei asa cum pot. Nu-i crescusem eu, dar credeam ca anul petrecut impreuna si entuziasmul  ii va molipsi si va ramane marcat in constructia lor, cu speranta ca vom fi putut realiza impreuna lucruri frumoase… Dar ca de obicei nu a fost alltceva decat inca o TEAPA in palmaresul subsemnatului!… Ce antiteza spectaculoasa (!?); „tradatori” pentru 600 lei vs „devotati” renuntand la 2500 lei… un copil de 19 ani… TARE! Rugby vs Baschet – in human contest, castiga baschet (chestie de educatie si orizont – de la inaltime poti vedea ceva mai departe), lumea s-a intors pe dos… Mai nou (glumesc cand spun nou) rugby-ul a devenit o lume de contabili, iar baschetul una de visatori si romantici, cand de obicei, pardon, cand toata viata mea am crezut (impotrivindu-ma evidentelor) ca lucrurile stateau invers… Este destul sa comparati salariile in cele doua sporturi, chiar si in Romania (tara tuturor anomaliilor) ca sa intelegeti ca lucrurile stau asa cum va spun eu.

… Ma rog… Acum suntem la momentul in care „atitudinea din sport” vrem sa o predam sportivilor nostri, fiindca pe Facebook, zau, strigatul se stinge in ecou intr-un colt ascuns al contiintei fiecaruia. Mii de postari si reflectii, mii de ore pierdute pentru documentare, redactare, corectare si o boala la sfarsit, toate astea pentru cateva aprecieri si distribuiri care sa imprastie sovaielnic grandirea sanatoasa, determinarea si entuziasmul nostru, in speranta ca cei carora le mai pasa inca se vor contamina si ei… Dar „canci” sau „din parti”, desi este oarecum usor de imaginat pentru toti cei care-si doresc schimbare ca atunci cand o dorinta sau o tendinta se naste, cand o nevoie se exprima, pentru ca acestea sa se materializeze, pentru ca nevoia sa-si gaseasca raspuns, este nevoie de sprijin si audienta…. Dar NU, pe nimeni nu intereseaza decat propria situatie, nimanui nu-i pasa de problemele celuilalt, ba dimpotriva, mai aveam putin si defetismul unora, resemnarea generala, erau cat pe ce sa ne contamineze, dar am fost ajutat si multumesc pentru ca asa ceva nu puteam lasa sa se intample.

Dragilor, noi nu suntem jurnalisti, de altfel nu inteleg de ce mi se mai intampla sa mai vorbesc la plural, ci un tehnician din sport revoltat (sau poate doar deceptionat) care, datorita unor „intarzieri” legislative si unor piedici administrative, nu-si poate face meseria in tara sa de bastina… Si daca ar putea si tot i-ar fi imposibil datorita mentalitatilor, influentelor de tot felul, finilor, nasilor, cumetrilor si altor soiuri de „experti” care au ocupat toate pozitiile si circuitele… Dar in prezent nu mai este cazul pentru ca ajutat de cei  care m-au inteles si s-au hotarat sa ma accepte asa cum sunt, acum am sansa sa-mi fac din nou meseria si asta este de nepretuit. Multumesc Nea Costica (profesorul Constantin Dumitrescu), multumesc Piticule, multumesc Directore!.. Multumesc ca m-ati scos din casa, dela calculator… Sa revenim!…

___ imaginea print screen a mesajului ___

mesaj___________________________

Sa trecem la obiectul, mai bine zis pretextul, acestei interventii cu un „copy-paste” al mesajului primit pe Facebook, fara poza de profil sau alte indicatii… I-am scos numele din ratiuni lesne de inteles, in cazul in care o fi cel adevarat:

______ copy-paste text mesaj______

Buna ziua, va citesc recunosc nu destul de des dar imi place tare mult felul dvs de a aborda o problema . Vrem ca sportul romanesc sa mai fie in varf , nu prea se mai poate deoarece nu stim sa gestionam nici un fel de problema. De exemplu daca ai fost campion olimpic nu inseamna ca esti si un bun manager, jos palaria pentru ce ai facut ca sportiv dar pentru restul….

Centrul de scrima de la brasov nu mai au mancare de marti , asa pur si simplu. iar cei de la bucuresti doar le-au comunicat ca de miercuri nu mai aveti masa fara sa-i intereseze totusi acei copii ce mananca nu se gandesc ca acolo sunt copii de 15 – 16 -17 ani care au in buzunar 5 sau 10 lei in cel mai fericit caz iar el trebuie sa manance de 3 ori pe zi ca face si scoala si antrenament. (sfarsitul mesajului)

________________________

Gandurile care urmeaza pleaca de la premiza ca vestea trista este adevarata si ca problema este asa cum ne-a fost prezentata, una reala, si anume ca sportivii dela Centrul Olimpic (juniori, adica minori) au fost abdandonati de autoritati. Revenind la criza din titlu, imi amintesc perfect reactia celor din comunitatea scrimei cand m-am luat de „legenda” Covaliu pentru cumul de functii sau pentru ca a creat la Brasov o jucarie fostului coleg de lot, „elev” si concetatean, Rares Dumitrescu, nu mai spun despre „ofensiva” dusa impotriva camarilei Petrache si toti presedintii de federatii care au jurat supunere noului prodigiu crezand ca ei vor pune mana pe putere si face gaura in ocean. Sportul nu se face cu doar cu „somitati”, „legende” si „agende”, ci mai ales cu competente. Este suficient sa ne reamintim ca pe cei mai multi dintre ei nu i-au crescut si format legende, la fel cum in fruntea forurilor sportive nu erau fosti campioni, ci camarila de partid care, asa proasta cum era, stia totusi sa tina fraiele organizatiei.

…Le fel cum imi amintesc ca am criticat ideea de a concentra toate talentele la un loc, o optiune toxica din varii motive. In primul rand acest lucru urma sa duca la disparitia competitiei reale dintre diversele scoli de scrima din tara (pentru ca evident copiii urmau sa se ataseze afectiv noii structuri, chiar daca ramaneau afiliati in cluburile lor… iar un asalt intr-un meci oficial ar fi devenit prelungirea rutinei de antrenament cu aceiasi adversari) ; fara competitie acerba intre scoli nu exista performanta, oricat de mare ar fi concurenta in interiorul unui nucleu de elita. In al 2-lea rand retragerea varfurilor din cluburi (vorbim despre prezenta lor fizica si in acte) nu putea duce decat la plafonarea restului efectivului acestora, fiindca varful este mereu cel vizat de cei cu aspiratii care vor sa-l intreaca, el consituind un reper si o motivatie pentru colegii sai. In al 3-lea rand, daca tu federatie te tot plangi ca nu ai bani, de ce ai mai face eforturi suplimentare pentru a-ti asuma intretinerea si formarea unor juniori, retragandu-i din centrele si familiile lor, de acolo de unde au fost formati si crescuti „bine” (presupunem), fiindca altfel nu punea nimeni ochii pe ei. Nimeni nu critica centrele de excelenta sportiva si programele de perfectionare daca se tin regulat si se fac sub forma de stagii; poate ca intr-o zi antrenorii si restul „expertilor” nostri vor intelege ca ce este prea mult strica, ca un tanar pentru a se implini si desavarsi fie chiar si pe plan sportiv mai are nevoie si de altceva decat sa faca tumbe cat este ziua de lunga… Mai are nevoie de familie, de prieteni, de camera sa, de un rol social, de timp ca sa citeasca o carte, sa se uite in oglinda, sa joace ceva, sa socializeze etc.

Sa va mai spun de ce se intampla toate astea in sportul romanesc!? Fiindca avem experti facuti din spaga si din imagine,  multi dintre ei lacomi si tot felul alti boi pe lumea asta (sa ma ierte onorabilele animele)  care si-au facut rost sau li s-a dat cadou asa si  dintr-odata (peste noapte la un pahar de vorba) o legitimatie/reputatie de somitate, expert, smecher si alte „baze”…. cand ei de fapt rup penita stiloului daca-i pui sa semneze. Imi mai aduc aminte si cum am criticat felul in care s-au debarasat de Bituca la Iasi, iar astazi centrul de acolo abea daca mai da din aripi – (la capitolul performanta, nu mai stiu nimic despre efectiv).

…Si acum ca m-am enervat, imi mai aduc aminte cum au fost primite toate aceste critici de voi, mica mare familie a scrimerilor si parintilor de muschetari, la fel cum imi aduc aminte ca prietenii mei juniori dela Pantelimon incepusera sa-mi dea ZAP la semnale pentru ca-si imaginau ca de fapt eram ciudos si cum acum regreta anii pierduti, visele naruite si vanataile. Imi aduc aminte perfect cum am spus-o aici si pe pagina Facebook a blogului ca fara educatie si valori etice, performanta este o iluzie si cum primeam retururi de genul Don Quijote, carcotas, se baga in seama, etc. Acum primesc mesaje de suparare despre prostia si incompetenta celor pe care i-am criticat, din disperarea celor care i-au propulsat acolo dandu-si coate si intrecandu-se in aplauze.

Copy-paste-ul modelelor de afara nu va rezolva nici o problema daca nu exista competenta si stiinta implementarii si a organizarii (pe romaneasca noua a imbecililor corporatisti – „know how”-ul) , iar cea mai reusita dintre implementari nu va dura daca totul s-a facut strict pe baza unui telefon si influentelor politice sau de alta natura. Ecuatia este simpla – Petrache aplecat, Covaliu a ramas in fundul gol, acum trebuie sa plece si Covaliu pentru ca devotat Petrache, sufera deci Centrul Olimpic infiintat de Covaliu cu dedicatie pentru Rares Dumitrescu… Ar fi bine, dar sufera niste copii smulsi din paturile lor si carora peste cativa ani le veti reprosa banii cheltuiti cu ei pentru ca nu au dat totul ca sa vedeti voi drapelul pe podiumul olimpiadei – banda de idioti…. Este daca nu cazul, cel putin genul de scenariu de infiintare si functionare a proiectelor de Romania, gen „Centrului Olimpic” creat la Brasov care, iata, acum dupa plecarea lui Alin Petrache, la nici 3 ani de existenta se confrunta cu probleme mari… Daca o fi asa… Asta pentru ca la noi „legendele” nu considera ca au nevoie de competente,  ci de o medalie si juramant de slugarnicie fata  de potentati, nu concep o viata retrasa si indestulata, ei vor sa raman acolo sus pe Everest sau Olimp pana la sfarsitul zilelor, dom’le… Cum eu care am adus medalii!?

… Nici ramanerea lui Alin Petrache in functie nu ar fi fost o solutie, fara nici o aluzie la diversele anomalii cum ar fi si cazul uniformelor sau olimpiadelor scolare, acordurilor semnate cu sponsori de anvergura si nici cum din toate acestea sportul romanesc nu a ramas decat cu comunicate de presa, articole sau reportaje media si strangeri de mana imortalizate de lumina blitz-urilor… Stie cineva cine a castigat „olimpiadele scolare”, a ramas in urma acestor olimpiade vreo baza de selectie, s-au inmultit copiii in cluburi??? Acum parca imi pare rau ca Alin Petrache nu a ramas, sa-i fi pus aceste intrebari atunci cand se va fi laudat in viitoarea campanie de alegeri… La ce au servit „milioanele” si sponsorizarile trambitate daca in cele din urma cu toate „milioanele” COSR-ului, MTS-ului sau cine se mai ocupa de aceste centre olimpice, nu  mai au resurse sa plateasca viitorilor campioni ai lumii (glumesc) o masa calda??? Intr-o astfel de situatie nu vedem alta solutie  decat ca parintii sa-si retraga copiii si sa se ocupe de educatia lor, sa practice in continuare sportul pe care il indragesc, dar in masura posibilitatilor pe care le au…

Incheiem totusi cu cateva nedumeriri  – Doamna Lipa, Domnule Nicu Vlad in interim la COSR, Domnule Rares Dumitrescu „legenda proaspata” si pur produs al scolii de management din Romania (glumesc.. despre scoala) , daca „tatuca” sau „mamuca” isi rup gatul alunecand pe sapun in baie, planeta inceteaza sa se mai invarta???… Chiar nu-l duce pe nici unul capul dintre cei care se ocupa de acest centru cum sa faca in asa fel incat activitatea sa continue!? Se pare ca nu!..  Bai legendo si managerule, si daca ii luai pe toti la tine acasa sa manance si tot rezolvai cumva situatia asta… Macar din punct de vedere uman. Maybe after all, nu esti chiar cel care crezi ca esti de nu gasesti o cantina sa-i primeasca… Sau totul nu a fost decat inca o mica afacere incubata la sanul closcutei federale… Si din nou Bravo Boc, Ciolos, Ponta si restul „somitatilor” care s-au perindat in ultimii ani pe la carma guvernelor pentru a fi numit in fruntea sportului romanesc tot felul de legende… „blonde” si alti analfabeti profesional.

– O-O Flo –

P.S. – Anonimule, acum ca am dat curs dorintei tale neformulate, sper cel putin sa ai O-Ole la locul lor si sa distribui acest articol pentru cele inca cateva ore din viata pierdute pentru  odraslele  unor necunoscuti (ipotetice prodigii) carora nu le datorez nimic…. si care nu si-au facut niciodata simtita prezenta sau sprijinul in toti acesti ani… De ce nu-i scriti lui Tolontan fratilor, nu este el noua stea a jurnalismului sportiv din Romanica… general cu stele si cu cifrul tuturor „seifurilor” cu secrete din sportul romanesc!?

Olimpismul in Romania… despre bani – ce „ne dau” si cate „ne iau”…

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Sportul si politica on August 19, 2016 at 6:39 PM

Recentele „amenintari” din partea celor care conduc sportul romanesc despre divulgarea „sumelor investite” in pregatirea sportivilor nostri mi-au sugerat tema acestui articol. Daca multe alte publicatii au facut acelasi demers din ratiuni care tineau strict de informarea/curiozitatea cititorilor, ei bine, in asteptarea „evenimentului” care urma sa ne lumineze pe toti, ne-am gandit sa „cosmetizam” putin continutul pentru a informa politicienii, sportivii, tehnicienii sportului si chibitii opiniatri sau „parerologii” de tot felul din Romania, despre cat castiga „olimpicii” de pe alte meleaguri.

Motivul este, pe de o parte, acela de a ilustra prin cifre exacte faptul ca performanta nu este sub nici o forma proportionala cu efortul financiar al natiunii si ca sportul romanesc are mai putina nevoie de a investi financiar in „EL”, cat are nevoie de o investitie morala, sufleteasca si afectiva, iar pe de alta parte si in primul rand fenomenul trebuie inteles ca o prioritate a politicilor sociale de dezvoltare, dar inainte de toate doar apreciat si practicat. Evident ca acest lucru necesita eforturi economice, dar sub nici o forma cele despre care ne vorbesc cei mentionati si carora le recomand aceasta lectura pantru ca de ani si ani incearca sa ne convinga de necesitatea unor miliarde irosite, in principal in infrastructura, turnat ciment si santiere sau organizarea de competitii internationale oneroase care nu vor face decat sa saraceasca si mai mult putinele resurse de care dispunem… A fost, este si va fi cazul tuturor tarilor haotice, categoria celor din care face parte si Romania . Oriunde  au fost facute astfel de investitii intr-o logica pe termen scurt, doar pentru ca unii au dorit sa puna mana pe niste contracte publice cu cifre astronomice… Pentru spioni si propagandisti, culmea, dar Rusia nu face parte din categoria celor care si-au batut joc de efortul depus. Franta, Grecia, Coreea de Sud, Slovenia, insa… DA!!! La noi avem deja experienta a numeroase exemple de baze la scara foarte mica care in absenta unui proiect complet (exploatare si valorificare) au ajuns fie inutilizabile, fie gauri de bani – Arena Nationala, sali de sport transformate in saloane de nunti… piscine si patinoare inchise. Daca nu s-a reusit administrarea unor astfel de structuri, este usor de intrevazut de ce am fi capabili in cazul unui mega proiect.

Nimeni nu se opune unor astfel de eforturi de dezvoltare, incercam doar sa semnalam ca „buba” nu este acolo pentru ca motivatia unui sportiv pe toata perioada formarii si pregatirii sale nu poate fi o  determinanta de ordin finaciar, iar multimea de „saraci” ai lumii care reusesc sa performeze ne-o demonstreaza zilnic, la fel cum si cei cativa sportivi romani care au dovedit nu o data ca in ciuda neajunsurilor financiare, performanta este inainte de toate un atribut al daruirii, pasiunii si din ce in ce mai mult al competentei. Cuba este cel mai bun exemplu; zeci de ani de blocada economica, infrastructura cu adevarat in paragina, dar cu educatia prin miscare si cercetarea in stiintele sportului printre pilonii de rezistenta ai strategiei nationale „de supravietuire” au reusit cumva sa ramana acolo nu foarte departe de elita sportului mondial.

Sa incepem asadar cu o scurta poveste „trivia”, asa doar de dragul detaliilor si ca sa intelegem visul pentru care un sportiv isi sacrifica ani din viata fiindca, dragi prieteni, puteti fi siguri ca majoritatea copiilor si juniorilor atunci cand incep sa fantasmeze despre „Everest”, chiar nu se gandesc la renta viagera sau la premiul in beni oferit de COSR si MTS, functii politice, etc., la fel cum nu se gandesc nici la valoare mercantila a medaliilor, ci evident la cea simbolica.

Cat valoreaza deci o medalie Olimpica (o tinichea in sine) ca obiect (?)

  1. Aur: $600  – medalia de aur nu este chiar de aur, ea contine doar 1% aur care se regaseste in stratul galvanizat care o inveleste, corpul sau fiind alcatuit din 92.5% argint si 6.16% cupru.
  2. Argint: $325 – este singura care isi respecta eticheta fiind facuta din argint, cam in aceeasi cantitate ca si in cazul medaliei de aur, doar ca nu mai este imbracata in aur, iar cuprul completeaza procentajul de 1% lipsa.
  3. Bronz: $3 – medalia de „bronz” este facuta din 97% cupru, 2.5% zinc si 0.5% staniu

Cifrele reprezinta doar valoarea pe piata a materialelor folosite. Acestor sume li se adauga costurile care tin de conceptie – design, personalizare, precum si cele de productie, de regula una artizanala si in serie relativ mica, posibil deci si destul de costisitoare; in mod normal si probabil undeva intre 500-3000$/buc, in functie de salariul mesterilor care le lucreaza… Daca pakistanezi sau afgani mai putin, daca nemti foarte scumpe…. Dar dintre toate rubricile chetuiala, cu  siguranta  ca cele din prima categorie  – conceptie/design – sunt cele mai incontrolabile, in functie de semnatura artistului, rubrica la care cred ca ai nostri s-ar ingramadi dandu-si frau liber creativitatii si generozitatii… Am divagat putin dela subiect cu gandul la episodul uniformelor delegatiei olimpice si  la cate ne-a costat noua sigla ANAF (2 milioane de euro – asa spun ziarele)…. Si cu toate acestea „boshii” indraznesc in continuare sa aduca pe tapet lipsa banilor in sport, fara rusine, in timp ce noi ne permitem sa ne imbracam delegatia in niste carpe ordinare facturate astronomic, ca sa nu mai vorbim despre dragostea si respectul pe care o au „boshii” pentru sportul romanesc si cei care ne reprezinta… Oare cam cat ni s-ar imputa o schita si o matrita pentru turnatorie.

In asteptarea cifrelor exacte si oficiale pentru Romania, specificate de maniera extrem de alambicata si stufoasa in diverse legi, H.G.-uri si alte acte oficiale astfel incat in grija lor de transparenta nimeni sa nu gaseasca sau sa inteleaga informatia pitita printre diverse paragrafe imposibil de citit, ne multumim cu cele anuntate in media, la fel si pentru sumele anuntate de forurile olimpice din alte tari…

Cat castiga Olimpicii in cateva dintre tarile participante
Publicatiile  care au  dat  cifrele de mai jos, au ales (presupunem) tarile in asa fel incat sa puna in antiteza culturi si societati cu specific diferit – „democratii” occidentale, tari in foame de imagine / faima si recunoastere internationala, tari mai „conservatoare” pana la autoritare, bogatii si saracii sportului , concurentii si aliatii (desi in sport nu prea exista aliante, mai degraba simpatii politice). Asa fac in fiecare an cand vor sa justifice o surpriza venita de undeva dintr-un colt mai putin stiut de lume sau concurenta serioasa facuta de sportivii rivali istorici, uneori de „dusmanii” politici sau diplomatici.

Inainte insa de a da cifrele pentru RIO (fiindca ele se schimba dela o editie la alta) este bine sa reamintim ca in antichitate participarea la J.O. nu aducea nici medalii si nici beneficii economice directe campionilor… Doar o coroana facuta din ramuri de maslin „sacru”, cu mentiunea ca acestia deveneau pe viata eroi ai comunitatilor din care faceau parte si ca ai lor concetateni aveau grija sa nu le lipseasca nimic din cele necesare traiului pentru tot restul zilelor. Un fel de renta viagera, daca vreti, care era asumata de populatie si nu de adminsitratia centrala. Din punctul acesta de vedere  Romania (care le da o renta sportivilor sai) si Marea Britanie (care nu le da nimic, nici macar o maslina) sunt tarile cele mai apropiate de practica  si respectiv de „spiritul olimpic traditional”… Este foarte probabil ca unele dintre tarile care conduc in  acest top absurd, ofera astfel de recompense pentru a atrage de partea sistemului pe toti fiii gloriosi (si deci populari) ai natiunii, ca sa mascheze prin acte de recunoastere a excelentei si/sau gratitudine exagerata o stare de injustitie si lipsuri sociale grave…. Daca aveti cumva sentimentul ca ati mai intalnit situatia „undeva”, puteti fi siguri ca nu este doar o impresie…. Faza este ca la noi in ciuda unor politici de pacaleala nationala similara, romanii raman si cu banii luati si fara „mandria scontata” (vina lor), adica performanta de care nu ne mai stauram si care de multe ori serveste drept pretext pentru a pompa si mai multi bani dela stat, in defavoarea educatiei prin miscare si a sportului de masa… In tabelul de mai jos puteti regasi cateva cifre care ar valida perspectiva expusa anterior, cu mentiunea ca in cateva dintre aceste tari, spre deosebire de Romania, chiar exista un fenomen sportiv de masa :

Loc TARA  AUR ARGINT BRONZ
1 Singapore US $757,000 $370,000 $189,000
2 Malaysia $600,000 (un lingou de aur) $300,000 $150,000
3 Azerbaidjan $510,000 $255,000 $130,000
4 Kazakhstan $250,000 $150,000 $75,000
5 Thailand  $314,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
6 Philippines  $237,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
7 Kyrgyzstan $200,000
8 Latvia $190,000
9 Italy $189,800 $95,000 $50,000
10 Uzbekistan $150,000
11 Belarus $150,000
12 Ukraine $150,000
13 Russia $180,000 $90,000 $45,000
14 Australia  $126,000
15 Tajikistan  $63,000
16 France $65,000
17 China  $31,400
18 USA  $25,000
19 Germany  $19,500
20 United Kingdom nici o recompensa financiara dela forul lor olimpic

Trebuie spus insa ca cifrele variaza de la sursa la sursa. Cele din tabelul de mai sus sunt luate de pe un site american care (evident) a avut grija sa fie exact pana la rubrica Rusia unde au triplat suma aproape (nu ne mai mira… stim cat le place adevarul), fiindca publicatia The Independent din UK da cu totul alte cifre pentru vecinii nostri (imaginea de mai jos)…. Atentie, cu atributul „massive cash” (!)…

IN COMPLETAREA ACESTUI „TOP” DIN CARE ROMANAIA LIPSESTE IN MOD INEXPLICABIL (OARE DE CE – MINCIUNA SAU OMISIE?) TREBUIE AMINTIT CA SINGURA TARA DIN LUME CARE PLATESTE O RENTA VIAGERA (DE STAT) CAMPIONILOR SAI, NU NUMAI OLIMPICI, CI SI MONDIALI SAU EUROPENI ESTE ROMANIA… SI ASA SA RAMANA, DOAR VA RUGAM SA NU NE MAI ASASINATI TIMPANELE CU SLAGARUL INVESTITIILOR SI LIPSEI BANULUI, SACRIFICIILOR DE TOT FELUL de parca cineva i-ar fi obligat sa-si aleaga cariera. Daca calculam doar 500 – 1000 de euro pe luna timp de 30 de ani, un sportiv roman medaliat va primi intre 150000 si 300000 de euro pana la varsta de aproximativ 60 de ani (dincolo de aceasta, suma este din partea nasului). La aceasta se adauga si premierea performantei, in jur de 70.000 euro, din care jumatate este asigurata de COSR, iar cealalta jumatate de statul roman… Valoarea premiilor oferite ne-ar plasa asadar pe locul 15 in lume, inaintea Frantei, SUA, Germaniei, Chinei, Marii Britanii, dupa cum se poate vedea, deloc modesta comparativ cu cele alocate de „marile puteri occidentale” care ne sunt date exemplu, mai ales daca recompensei anuntate in media ii aduagam si renta… Calculul nostru ar urca Romania pe locul 3 sau 4, acolo sus printre tarile model de „democratie”, transparenta si modernitate… cu siguranta doar o simpla coincidenta :D…  Pe onoarea mea, daca as fi un sprinter jamaican mai slabut sau un fondist kenian mai obosit sau anemic, daca nu as emigra in Romania,… fiindca ce ofera marile puteri, zau, este „par la ceas” fata de „raiul” dela noi… Este drept ca o astfel de miscare ar impune mici sacrificii si neplaceri de genul galeriei care ar imita strigate de maimute, unii colegi care m-ar trata de „cioara” in lipsa mea, Nae Marasescu daca ar mai comenta, nu m-ar scoate din bronzat, iar pe Facebook si in presa poza mea ar aparea din intamplare alaturi de un articol animalier sau despre mizeria dintr-o gradina zoologica… toate mici neajunsuri trecatoare in comparatie cu siguranta unei existente decente pana la adanci batraneti… In plus va trebui sa invat si un imn Science-Fiction-ist… „Desteapta-te romane!” care suna totusi bine si IMPERATIV daca stai sa-l analizezi cat de cat.

Pentru a ridica si mai multe semne de nedumerire celor care vorbesc despre sport pe oriunde ii prinde ploia gasindu-si adapost pe un platou de televiziune, vom aminti aici ca in urma unei statistici publicate  in Business Insider , doar 5 din clasamentul primilor 10 atleti americani (tara „Sport Bishnitz-ului” si a atletismului) castiga mai mult de 15000$/an din sport… suma ce ar putea sugera unora dintre ei ca cel mai bine (si mai prudent) pentru viitorul lor ar fi sa-si caute si un loc de munca in paralel cu activitatea sportiva.

______ SFARSITUL ARTCOLULUI ______

BONUS – Si acum naduful pentru cei care au timp
…De unde vin banii atunci? Evident din sponsorizari… Dar cum din sponsorizari!? Ei bine prin participarea societatii civile in proiectele de dezvoltare sociala. Asta pentru ca marile corporatii sau micii antreprenori locali nu se ingramadesc la usa comitetelor olimpice sau federatiilor pentru a semna contractele de sponsorizare, la fel cum contractele de sponsorizare nu se semneaza in urma unui telefon ocult… sau daca o fac, majoritatea dintre ele nu dau „ignore” sistematic micilor proiecte si initiative locale sau comunitare. Actorii dezvoltarii sociale au inteles ca trebuie sa sustina toate formele de dezvoltare sociala si educatie in comunitatile din care fac parte, probabil ca „parandaratul” daca are loc, atunci se face sub forma semne de atentie si recunostiinta formala si in limita bunului simt, nu pentru a frauda fiscul si nici in ideea da a-si lua o spaga grasa, in plus transparenta ofertelor de parteneriat si a exercitiilor financiare garanteaza cat de cat utilizarea banilor oferiti in scopurile anuntate. …Ceea ce la noi nu prea se intampla din motivele pe care le cunoastem cu totii si dintre care, dincolo de specificul cultural balcanic (foamea permanenta de bani si inavutire a unora.. smenuiala cu orice pret, daca foame nu este), cele mai suparatoare sunt pupincurismul national si blocadele politice sau legate de influenta unora, nevoia de afiliere oculta sau/si politica care  face ca o corporatie sau, la o scara mai mica IMM-urile, sa nu sustina evenimente si proiecte de dezvoltare „minuscule” initiate de cei care nu fac parte din „sistem”.

Concluzia (!) –  Atata vreme  cat sperantele unei reforme morale (sau cel putin de mentalitate/viziune la toate nivelurile – institutional, media, politic… si mai ales individual) sunt absolut minuscule, cat timp va persista gandirea „mica si meschina” intretinuta de un sistem de legi oculte, nescrise si mai necrutatoare decat gravitatia, cat miscarea si sportul vor fi considerate doar instrumente de imagine, control si „imbarligare politica” (fiindca acesta este termenul exact), judecate doar pe baza rezultatelor in competitii (medalii si faima) si nu pentru valorile, functia si calitatile lor de element formator si  dezvoltare individuala si sociala, cat politicienii vor fi preocupati strict de imagine, cei din media strict de rating si influenta, corporatiile strict de aranjamente si vizibilitate, iar romanul strict de faima, mandria sa sau de ce spune vreo legenda poreclita si NU de vigoarea generatiilor tinere, respectuoase fata de valorile colective,… daca miscarea sportiva nationala va ramane terenul de joaca rezervat unor cercuri, „legende”, „nepoti” si-a altor interese si NU vor fi considerate un bun public,  adica toate vorbele pe care le auzim si rostim (ma rog, nu chiar toti), cata vreme vorbim doar despre lipsa de bani, dar ne tragem „drepturi, obligatii” si alte spagi din putinul pe care il avem, atata timp cat intentia ramane doar la nivel de discurs, cat antrenorii si parintii vorbesc despre formare si miscare, dar imediat se lauda cu palmaresul si reusitele lor, in timp ce esecul si infrangerile le intuneca mintile sau cand natiunea uita functia principala sau care ii sunt prioritatile punandu-se accentul pe medalii, glorii apuse, rusine, umilinta si alte OZN-uri insultandu-si sportivii pentru lipsa de rezultate,… pe scurt, cata vreme Dedeman sau altii vor baga mana in buzunar NUMAI SI NUMAI in urma unui telefon venit de la etajul 33 si nu ca sa ajute un sportiv, echipa, club care nu are bani de pregatire sau ca sa participe la o competitie pentru care s-a pregatit, cata vreme pe platourile de televiziune vor fi invitati nechematii, politrucii sau tocmai cei vinovati de situatia existenta in chip de experti si consilieri, sansele „revenirii” (cititi renasterii) noastre vor fi minuscule… Iar cand vorbim despre REVENIRE nu ne referim la numarul de medalii, ci la numarul de copii care nu se impiedica cand traverseaza strada sau nu isi luxeaza clavicula pentru ca au calcat pe o coaja de banana… fiindca asta este situatia in momentul de fata si pentru ca, dragilor, miscarea si sportul sunt NECESITATI, in timp ce medaliile si performanta sunt doar un bonus, cireasa de pe tort, o consecinta fireasca a unui efort, munci sustinute de dezvoltare si formare si nu un scop in sine…. Cand vorbim despre inalta performanta putem avea cel mult dorinte si asteptari pentru ca adversarul nu este nici el din carton si care nu trebuie sa devina carul pus inaintea boilor, adica NU un scop in sine. Americanii, australienii, spaniolii, francezii si britanicii au inteles acest lucru si au gasit un echilbru, o armonie intre prioritati si dorinte, iar asta se vede de ceva vreme incoace numai si numai pentru ca sportul, cultura si educatia, cu sau fara performante notabile, trebuie sustinute neconditionat.

Dupa cum vedeti, daca suprematia mai americana nu surprinde pe nimeni, surclasarea marilor puteri de catre britanici, noua forta olimpica ascendenta,  premiile mari oferite de unele natiuni NU le-au propulsat deasupra celor care se pricep, la fel cum piramida gigantica a Chinei, sumele imense investite, cele cateva sute de centre de formare si excelenta, logica de specializare si profesionalizare timpurie nu le-au imbunatatit cu nimic rezultatul… Mai precis vorbim despre 51000 de sportivi recrutati in centrele de excelenta olimpica, 400.000 de copii inscrisi in scolile olimpice de formare si 1 miliard de dolari investitii de stat in infrastructura numai in 2013 (la costurile de la ei ar insemna dublu la noi ca valoare a investitiei si de doua ori mai putin in termeni de livrabile), mai mult decat orice alta tara… Si cu toate acestea, nu numai ca nu au reusit sa-i intreaca pe americani, dar nici macar pe Britzi… De ce!?… Pentru sportul nu este o afacere de incubator sau de eprubeta asa cum ne sugereaza „expertii” nostri. ci una de politica de masa si de educatie… Si pentru ca sportul de performanta este inainte de toate o rezultanta a unui fenomen de masa susitnut prin educatia prin miscare, o cale de formare si implinire, de ce nu chiar si o activitate de agrement si nicidecum vreo obligatie,  directiva cu miza de stat asa cum incearca sa ne convinga partizanii performantei cu orice pret si domnul Tiriac cu prorgamul sau de 3 miliarde… Sa fie primit, dar nu cu gestionarii de ieri si de astazi.

… Daca chinezilor cu toata cultura, sensul perfectionismului, dedicatia si disciplina lor proverbiala, nu le reuseste… ce sanse are Romania din aceasta perspectiva chiar si la scara redusa. In plus, in opinia noastra, chinezii trec pe langa virtutea, functia si calitatea fundamentala a conceptului de miscare sportiva in acceptiunea sa moderna si mai putin inregimentata… IMPLINIREA INDIVIDULUI!

Performanta este un cumul de factori – sansa, selectie, pregatire, dar mai ales competenta (90%)  pentru ca ea este cea care orienteaza calitatea pregatirii… Ori cu „legende fara voie”, spagari, nepoti, sortulete, pistonati, soldatei de plumb sau plagiatori in functiile cheie ale sistemului, sansele noastre raman minime.   In momentul in care o munca dedicata si asidua ramane fara razultate atunci urmatoarea intrebare legitima ar trebui sa puna in discutie selectia si competentele tehnicienilor, metodologia antrenamentului sportiv. Acestea odata confirmate, daca rezultatele intarzie totusi sa apara (nu neaparat in termeni de performanta fiindca celelalte natiuni continua si ele sa progreseze, dar la un nivel comparativ si subiectiv observabil), ceea ce este foarte putin probabil in situatia in care ne regasim, atunci  intr-adevar poate fi adus in discutie aspectul sustinerii economice – infrastructura, logistica, etc.  – pana atunci insa, nu-mi doresc decat sa vad parcurile si bazele pline de copii facand miscare, mai putine legende atotstiutoare la TV, mai multa sustinere (nu financiara, ci publica) pentru putinii sportivi care ne-au ramas, competitii de toate felurile, societarea civila responsabila si implicata, apreciere pentru efortul celor care se investesc cu adevarat (inclusiv pentru practicantii de toate varstele), cat mai multi copii impliniti… sau cat mai putini indivizi cu 4 membre stangi…. Adica exact ceea ce conteaza in toata acesta poveste! Deocamdata institutiile care guverneaza Miscarea Sportiva din Romania au devenit deliberat sau fara voie un mijloc de capatuire pentru unii, cadou de nunta sau cumatrie, refugiu pentru altii, un instrument politic postdecembrist… o clica antisport si antisportivi, numai o parghie de dezvoltare social-economica nu!

– O-O Flo –

_______________
P.S.  – Ma intreb cum ar fi reactionat publicul din Romania si cei care in urma promisiunilor si angajamentelor luate public – dirigintii infantili ai sportului romanesc care ne tin toata ziua „spiciuri” despre Everest, valori si olimpism – in foamea lor de medalii, glorie si galoane, daca un sportiv roman indraznea ce a facut Abbey D’Agostino atunci cand a renuntat la cursa de calificare in proba de 5000 pentru a ajuta o concurenta Nikki Hamblin (Noua Zeelanda) cazuta la sol

%d blogeri au apreciat asta: