Sportlogic

Archive for the ‘Ganduri’ Category

Revelatii dintr-un dosar conspirativ – ROMANIA ESTE INVADATA!… de o specie extraterestra de romani

In Blog, Comunitate, Economia sociala, Educatia si sportul, Ganduri, Sport si societate, Sportul si politica on Septembrie 21, 2017 at 2:17 PM

BREAKING – Este oficial: suntem invadati!!! Nu este un pamflet, ci o certitudine si o catastrofa! Acum intelegem de unde si schimbarile (reformele chiar) din miscarea olimpica, un for vizionar care dupa cum bine stim lanseaza tenditele mergand chiar pana la formatarea viitorului… Exemplu : scoaterea luptelor  si introducerea patinajului pe rotile… sau baschetului in 3,  in curand si a streapteas-ului… sau alte forme de expresie a gratiei asa cum o inteleg unii!… Si acum VESTEA INGRIJORATOARE: ne vom limita la fapte , fara a intra deocamdata in dedesubturile fenomenului.

___________________

___________________

Profesorii de educatie fizica si sport de pe tot teritoriul raporteaza o invazie de extraterestri in efectivele clasei a 9-a promotia 2017/2018. Fenomenul a fost obsevat inca de acum 4-5 ani. In crestere constanta de atunci, schimbarile au atras atentia cadrelor didactice, fara insa a alerta Agentia Nationala pentru Supravegherea Spatiului si a Cosmosului. Exista insa indicii serioase ca Serviciile de Informatii erau la curent cu schimbarile in curs, iar fenomenul nu a trecut neobservat nici in sectorul privat… Astfel, multe asociatii sportive si-au actualizat dotarea pentru a se adapta la transformarile care se anuntau. Sportlogic a lansat o investigatie/ancheta pentru a  stabili premizele care au dus la situatia mai mult decat evidenta in manifestarile ei, dar si gradul de constientizare (awareness cum se spune) in societatea civila si, eventual, a reactiilor de raspuns si adaptare, daca exista, a celor din prima linie, adica cei aflati in contact direct cu fenomenul… Iata ce am descoperit (cateva exemple care demonstreaza clar ca nimeni nu este inocent):

  • de cativa ani cresc vanzarile de baloane umflate cu Heliu catre cluburile de fotbal. Se pare ca antrenorii le folosesc la antrenament in locul mingilor clasice in scopul de a reduce riscurile de fracturi metatarsiene si tibiale in cazul in care elevii lor ar nimeri ^closca^ in timpul miutelor si pentru a facilita invatarea lovirii mingii din voleu… Astfel de baloane, cu o balistica diferita, ar oferi si un ragaz mai mare necesar timpului de procesare de catre practicanti a diverselor situatii tactice in timpul jocului… iar prin dimenisiunile mari cresc sansele de a fi atinse de catre jucatori. Un alt avantaj deloc neglijabil al folosirii lor este ca ar crea situatii cu incetinitorul, dand inpresia jucatorului ca „este la televizor”, pe Youtube sau in Matrix, ceea ce ar constitui un factor deosebit de motivant pentru noile generatii… Motivul principa insa este lipsa de vigoare si robustete osoasa a celor clonati in spatiul intergalatc datorita gravitatii mici sau nule.
  • La rugby unde posibilitatile de adaptare a jocului sunt mai limitate, cluburile s-au echipat cu Play Station si X-Box-uri, au introdus prezenta facultativa la antrenamente si MECIURI, iar altii si-au infiintat in mediul rural (aici intra si orasele precum Tandarei, Faurei, Caracal, etc. mult mai sanatos decat cel urban… spune lumea) ferme bio de crestere a hominidelor. Mai nou in cluburile cu posibilitati se pun la dispozitia jucatorilor truse personale care contin: pensete de sprancene, lotiune pentru epilare, pastile, seringi si produse injectabile care sa-i ajute sa faca fata efortului si sa supravietuiasca conditiilor de pe Terra unde atmosfera incepe sa saraceasca in Oxigen… substitute de ardere se mai numesc. Aceste aspecte demonstreaza clar ca cei din rugby stiau perfect ce se intampla – despre schimbarile in curs.

(N.A. – nu va lasati pacaliti de kit-ul inaintasului, hormonii sunt mascati in puii de la KFC)
Mai nou, ingrijorati de noua tendinta in continua crestere, cei din rugby si-au extins arealul de selectie in toate colturile lumii, pe meleaguri indepartate si tari mai putin afectate de migratia alienilor, unde genomul uman a ramas cat de cat intact, cum ar fi niste insule uitate de prin Pacific.  Nici o ironie si nici o critica in vorbele noastre, ba chiar salutam si incurajam initiativa; daca asta poate fi una din solutiile care ar putea salva speciile endemice, de ce nu!?… Mai ramane de rezolvat problema adaptarii lor in scopul stimularii capacitatii de reproducere, fiindca altfel toate aceste eforturi vor fi fost in zadar. Mai mult decat atat, eu in locul lor cred ca as trimite acolo, departe, si cateva exemplare sanatoase de la noi, fie si numai  pentru a le proteja de contaminarea invaziei cu intentia de a tezauriza / salva zestrea genetica autohtona… macar asa, din ratiuni de conservare a biodiversitatii planetare.

  • In baschet antrenorii incep sa vorbeasca despre dotarea cu catalige sau cu incaltaminte pe arcuri pentru a invinge gravitatia terestra care ar afecta serios capacitatile de exprimare motrica ale viitorilor sportivi emigranti din alte galaxii. In alte parti nu se exclude posibilitatea maririi diametrului inelului la 100 cm si coborarea inaltimii sale la 2.30m. Bine asta ultima este si pentru pamanteni, poate asa o baga si Ciortanu de la libere intr-o finala.

  • Astazi profesorii de educatie fizica si sport raporteaza fenotipuri bizare, morfologii stranii insotite de o crestere alarmanta a accidentarilor la orele lor – entorse de glezna, luxatii de umeri (chiar si fracturi) in urma efectuarii unor exercitii simple cum ar fi rostogolirea inainte (pe saltea), sarituri in lungime de pe loc care nu depasesc 1m (tot gravitatia este de vina), modele locomotorii nemaiintalnite la speciile vertebrate cum ar fi alergarea in crab (intr-o parte) sau specifice speciilor exoscheletice… Cea mai mare surpriza au avut-o insa la exercitile de adresa care depasec orice imaginatie pentru ca subiectii incearca sa trimita mingea sau proiectilul inspre tinta cu puterea mintii…. Si acum bomboana de pe tort: pana si mingea de fotbal ii lasa reci… Orice incercare de a propune o miuta in curtea scolii ramane fara ecou in sufletele lor lipsite de orice pasiune si slabiciune umana. Mai mult decat atat, profesorii in nevoia lor de a comunica cu noile forme de viata aparute in ecosistemele claselor, fac eforturi disperate de a invata limbi si limbaje noi… dar pentru moment singura posibilitate este pedagogia modelului… De unde si numarul crescut de accidente profesionale – rupturi musculare, contracturi sciatice, lombalgii agravate… nu mai spunem despre depresii nervoase si alte manifestari mai putin vizibile. [Ex: – anul trecut un Liceu din Mangalia a solicitat de vreo 8 ori serviciile de urgenta in urma accidentelor la ora de E.F. toate survenite in urma sariturii la capra sau a unei rostogoliri inainte… pe saltea, evident.]

Acestea au fost cateva din transformarile simptomatice indentificate de ancheta noastra, iar faptul ca in 100% dintre cazuri cauza ramane incapacitatea de a gestiona gravitatia terestra, ne confirma ipoteza ca avem de a face cu specii extraterestre. Datele culese concluzia anchetei ne obliga sa avertizam natiunea ca vremea pasivitatii inertiale sau/si a pesimismului contemplativ – sentimentul de descumpanire si dezarmare cauzat de noile tehnologii – a trecut fiindca, dragilor,  toate simularile de laborator dezvaluie scenarii si perspective apocaliptice…

…Dar ca de obicei, „necuratul nu este niciodata chiar asa de negru”, in aceasta „antecamera” a mortii exista niste licariri timide de speranta fiindca speranta, nu-i asa, moare ultima. Specialistii unor ONG-uri de toate orizontorile si tipurile, din pacate prea putine la numar,  s-au pus pe treaba pentru a gasi solutii prin care sa controleze (cat de cat) dinamica acestor schimbari, in speranta gasirii unei solutii pentru a stopa invazia si pentru a le face reversibile (N.A. – macar in urmatorii 20 de ani… daca nu se poate imediat).

Tinand cont de iminenta catstrofei, toate optiunile merita sa fie luate in considerare, ca este vorba de salvarea ultimelor specimene si rezerve genetice ale Homo Sapiens din multiversul si spatiul cyber-mioritic, ca ar putea fi tehnologii care sa permita mutatii genetice la speciile invadatoare… nu mai conteaza, ceva trebuie facut. Asadar totul nu este pierdut daca parintii incubatori de „goaulzi” (fara a generaliza) vor incerca sa puna umarul la aceasta tentativa de salvare / conservare si vor refuza sa creasca sub acoperisurile lor creaturi zamislite sau venite parca din alte lumi, si mai ales daca agentiile guvernamentale, ministerele (etc.) vor lua la cunostiinta si actiona la toate nivelele ; perfectionarea cadrelor si angajatilor, intarirea cadrului legsilativ pentru a actiona toate parghiile de influenta posibile – mass-media, legislatia educatiei, sanitara si de securitate alimentara, etc.

Nu va fi o misiune usoara pentru ca si aici exista zone de incertitudine. Surse neconfirmate sustin ca de fapt invazia ar fi inceput acum vreo 20 de ani, in zona de sus, prin infiltrarea piramidei puterii de catre elemente extraterestre care, in timp, au pus control de functiile manageriale si decizionale ale institutiilor statului si care au promovat in diversele esaloane ale puterii fie factori umani corupti, fie imbecili cu legitimatie sau alte specii de iresponsabili.

In asteptarea trezirii nationale specia Homo Sapisn Mioriticus va fi probabil nevoita sa treaca in mod supravietuire cu optimismul, energia si convingerile care o caracterizeaza… Atata vreme cat exista parinti care au inteles importanta vitala a problematicilor si pericolelor expuse in raportul nostru (tinem sa le multumim celor deja constienti pentru eforturile depuse spre binele si viitorul copiilor lor care vor fi probabil vectorii de transmisie in timp a mostenirii si continuitatii neamului si intru salvarea speciei indigene, dandu-le astfel sanse si avantaj socio-reproductiv) stim ca inca mai exista sanse minime de redresare… Si mai stim ca se poate si ca totul nu este pierdut fiindca toate acestea nu se intampla decat in Romania…. cel putin la scara despre care vorbim.  Daca cei din jur au reusit sa controleze fenomenul, cu siguranta ar trebui sa putem si noi… Daca nu, s-ar putea ca singura solutie sa fie permiterea unor debarcari masive de refugiati pe litoralul Marii Negre, si pe toate canalele de migratie posibile, ca o infuzie genetica sau de sange proaspat si viguros, lipsit de fite si impresii, populatii cu ajutorul carora am putea incerca vindecarea genomului autohton. In caz contrar  s-ar putea ca cei care vor apasa primii butonul rosu sa fie chiar aliatii nostri din NATO si nu „inamicii”  istorici din Est, daca nu chiar toate puterile mondiale pentru a izola si controla invazia extraterestra…. Va urma… daca nu vom fi ridicati si rapiti de vreun carnat zburator, in partea a 2-a „dedesubturile” si cauzele care au dus la acest dezastru al „GENERATIILOR DEGENERATE” (expresie aflata sub incidenta legilor proprietatii intelectuale – paradigma oxymoronica… marca subsemnatului)

– O-O Flo – 

P.S. –  Nu este vorba despre o situatie 100% generalizata… Inca mai exista copii frumosi, parinti constienti si profesori constiinciosi si, ca de obicei, exista si partea plina a paharului; se pare ca indivizii din speciile astea de alieni nevinovati, desi au degete lungi si subtiri, nu au nici o inclinatie pentru mangleala (cel putin nu ca cei din Vest)… Altfel spus parca sunt mai curati decat parintii presupusi. Desi au fost trimisi sa se nasca in tara hotiei, este probabil o reactie de rezistenta si inadaptare la mediu sau un fenomen de incompatibilitate / respingere imuna declansata de natura noastra de panacoti rustici, serios pusa la incercare de sofisticarea gandirii estraterestre, in care tarele celor doua specii se anihileaza reciproc. Cum s-ar spune cui pe cui se scoate…. si mai grav: nici marleti vigurosi si smecheri, nici debili fizic, dar gneial… Si genetica asta. ce coarda curva penala; ne-a dat ce aveau nevoie…  altii pentru noi – batuti in cap, debili fizic si ascultatori. Dar sa nu dramatizam fiindca exista leac pentru orice boala, totul este sa-l gasim. Ne gadim ca poate cu putin efort, prin educatie (adevarata… adica si prin sport) sa cultivam cumva trasaturile lor morale (de ce nu si intleligenta) cu robustetea homo sapiensului autohton…si cine stie, poate ca dupa 20 de ani de demolare, alterare si distrugere continua, vor urma in sfarsit cei 20 de ani reconstructie promisi in 89, si poate ca, spunem poate, peste vreo 20/40 ani sa avem si noi o tara si din nou un popor.

 

Anunțuri

Copiii Centrului Olimpic de sabie din Brasov nu mai au ce manca de 1 saptamana… si eu ce pot sa fac (ganduri)

In Blog, Comunitate, Ganduri, Sportul si politica on Septembrie 19, 2016 at 3:17 PM

Noutati pe Frontul de Est… Ce ghinion ca s-a inchis!… Da voi scrie mai mult despre mine fiindca a venit momentul dulce al „razbunarii”; cel in care pot sa-i arat cu degetul pe „prosti” (creduli) si sa le cer compensatie morala.. !!!

Am primit vineri un mesaj cu o poveste care m-a intors putin pe dos…. dar mult mai putin decat m-ar fi intors cu ceva vreme in urma. Nu am publicat-o imediat pentru ca nu stiam cat de adevarata este, iar trogloditii din sportul romanesc abea asteapta sa facem un pas gresit ca sa ne decredibilizeze, ca sa nu mai spunem ca ne-am gandit si la alternativa unui complot stangaci impotriva lui Rares Dumitrescu sau Covaliu… Sau poate invers, cei 2 mari strategi ai lamei si-au inchipuit ca si-au gasit fraierul. Nu ca ne-ar pasa de carierea lor de „manageri”, niste glume, dar pentru am hotarat ca binele colectiv sa nu mai fie oala noastra de bors. Pe de alta parte Sportslogic este un proiect care mi-a luat ani din viata… destui ca sa ma imbolnaveasca la propriu. Da, m-am imbolnavit dela stat in fund cu ochii in ecran fiindca in ciuda celor despre care va vorbesc medicii si alti neaveniti, ochii pironiti intr-o sursa luminoasa cu anumite caracteristici (exact alea pe care le au computerele, tabletele si smartphone-urile) nu strica doar ochii, ci modifica complet echilibrul endocrin al persoanei, iar cand acest lucru se intampla toate se dau peste cap si primul care pica este sistemul imunitar care sufera mutatii… Iar cand pica sistemul imunitar, toate se duc pe apa sambetei intr-o avalansa fara sfarsit. Atentie mare Piticule! Cand am inteles asta a fost prea tarziu, dar am continuat pentru ca aveam impresia ca ma zbat pentru ceva important, nu pentru sportivi, ci pentru o cauza. Altfel spus pentru educatie si viitor; probabil asa inteleg eu patriotismul si din oroare fata de aplaudaci si indiferenti… Cat despre marea masa a oamenilor nostri am inteles demult ca nu sunt decat o sursa permanenta de deceptie – tac malc, spun mereu da stapanului, se dau cu cel mai tare oricat de corupt sau incompetent ar fi acesta, lasi si fara mila, mereu pe val, crezandu-se smecheri atunci cand ies din expectativa si profita de munca altora care invariabil sfarsesc zdrobiti de o stanca. Iar daca valul este prea slab, atunci mai dau si o mana de ajutor, punand umarul la desavarsirea operei legilor naturii de genul „cel mai pervers supravietuieste”.

Astazi, cand in sfarsit dupa aproape 5 ani de strofocari „am picat” si eu intr-o „supa” mai pe gustul meu – adica colegi  inteligenti si cu caracter, agreabili si cu spirit, oameni pe care ii cunosc de tot atatia ani, mi-am spus ca a venit momentul sa-mi vad de ale mele, atat cat voi mai putea. Adica chiar ma simt bine acolo unde sunt – ne „injuram”, ne „certam”, ne „descoperim” zilnic unii pe altii, invatam unii dela altii si invatam sa ne apreciem si mai mult… Polemizam ore intregi despre antrenament, despre stiintele sportului,  despre politica…. „despre una despre alta ca un zbor cu parapanta”, ajungem acasa si ne gandim din nou la ce-am discutat, sfarsind prin a ne da dreptate (fie doar si partial) unii altora. Nu a fost usor, am sadit samanta acum 3 ani… iar ei dupa o serie de glumite enervante, au stropit-o si crescut-o, iar cand aceasta a incoltit, m-au invitat in gradina lor sa ma bucur de floricica…  Mai este mult pana departe, dar cel putin mai sunt sperante si sper ca pana la sfarsit, drumul sa fie cel pe care mi l-am dorit. Pacat de timpul pierdut, dar ce frumos si ce bucurie sa vezi ca printre noi mai exista bun simt. Este adevarat ca nici nu prea aveau de unde alege :)))), fiindca visatori ca subsemnatul „nu se gaseste” la fiecare colt. De fapt chestia care m-a motivat sa ma „lipesc” definitiv este un episod petrecut in aceasta vara cand un fost junior,  a venit si m-a intrebat daca-l pot ajuta cu un raspuns la o dilema pe care o avea. Un club ii propusese o suma de bani, iar el la noi (binenteles….cum as fi putut pica in alta parte) ca si toti ceilalti care suntem campioniii voluntariatului, era pe vorbe frumoase. Suma era interesanta… iar nevoile sale erau mari. I-am spus ce gandeam si dupa cateva zile l-am intrebat daca s-a decis. Cand am auzit raspunsul sau – „mai da-i in PLM cu banii lor” – am inteles ca eram acolo unde trebuia si ce munca frumoasa a facut cel care i-a crescut. Chapeau dragi colegi, nici nu stiti cat a cantarit asta si ce mare lucru ati realizat… Desi va banui de un mic scenariu regizat acolo :))), dar chiar si asa pentru mine o minciuna frumoasa are si ea pana la urma farmecul ei :)))… Acum 5 ani am fost martor la modul in care o generatie interesanta de rugbisti, renuntand la visul lor de copii (un titlu national), s-au tradat singuri pentru 200-600 de lei luna si vise despre o glorie promisa de viitori profesionisti, un proiect „flash”, adica un foc de paie care s-a stins exact asa cum s-a si pornit, aprins de o echipa de „experti si somitati”… Se intampla la Pantelimon in anul 2011. Astazi, in afara de 2-3, nici unul nu mai joaca, echipa a murit dupa 2 ani de existenta glorioasa , iar cei care mai joaca o fac si ei asa cum pot. Nu-i crescusem eu, dar credeam ca anul petrecut impreuna si entuziasmul  ii va molipsi si va ramane marcat in constructia lor, cu speranta ca vom fi putut realiza impreuna lucruri frumoase… Dar ca de obicei nu a fost alltceva decat inca o TEAPA in palmaresul subsemnatului!… Ce antiteza spectaculoasa (!?); „tradatori” pentru 600 lei vs „devotati” renuntand la 2500 lei… un copil de 19 ani… TARE! Rugby vs Baschet – in human contest, castiga baschet (chestie de educatie si orizont – de la inaltime poti vedea ceva mai departe), lumea s-a intors pe dos… Mai nou (glumesc cand spun nou) rugby-ul a devenit o lume de contabili, iar baschetul una de visatori si romantici, cand de obicei, pardon, cand toata viata mea am crezut (impotrivindu-ma evidentelor) ca lucrurile stateau invers… Este destul sa comparati salariile in cele doua sporturi, chiar si in Romania (tara tuturor anomaliilor) ca sa intelegeti ca lucrurile stau asa cum va spun eu.

… Ma rog… Acum suntem la momentul in care „atitudinea din sport” vrem sa o predam sportivilor nostri, fiindca pe Facebook, zau, strigatul se stinge in ecou intr-un colt ascuns al contiintei fiecaruia. Mii de postari si reflectii, mii de ore pierdute pentru documentare, redactare, corectare si o boala la sfarsit, toate astea pentru cateva aprecieri si distribuiri care sa imprastie sovaielnic grandirea sanatoasa, determinarea si entuziasmul nostru, in speranta ca cei carora le mai pasa inca se vor contamina si ei… Dar „canci” sau „din parti”, desi este oarecum usor de imaginat pentru toti cei care-si doresc schimbare ca atunci cand o dorinta sau o tendinta se naste, cand o nevoie se exprima, pentru ca acestea sa se materializeze, pentru ca nevoia sa-si gaseasca raspuns, este nevoie de sprijin si audienta…. Dar NU, pe nimeni nu intereseaza decat propria situatie, nimanui nu-i pasa de problemele celuilalt, ba dimpotriva, mai aveam putin si defetismul unora, resemnarea generala, erau cat pe ce sa ne contamineze, dar am fost ajutat si multumesc pentru ca asa ceva nu puteam lasa sa se intample.

Dragilor, noi nu suntem jurnalisti, de altfel nu inteleg de ce mi se mai intampla sa mai vorbesc la plural, ci un tehnician din sport revoltat (sau poate doar deceptionat) care, datorita unor „intarzieri” legislative si unor piedici administrative, nu-si poate face meseria in tara sa de bastina… Si daca ar putea si tot i-ar fi imposibil datorita mentalitatilor, influentelor de tot felul, finilor, nasilor, cumetrilor si altor soiuri de „experti” care au ocupat toate pozitiile si circuitele… Dar in prezent nu mai este cazul pentru ca ajutat de cei  care m-au inteles si s-au hotarat sa ma accepte asa cum sunt, acum am sansa sa-mi fac din nou meseria si asta este de nepretuit. Multumesc Nea Costica (profesorul Constantin Dumitrescu), multumesc Piticule, multumesc Directore!.. Multumesc ca m-ati scos din casa, dela calculator… Sa revenim!…

___ imaginea print screen a mesajului ___

mesaj___________________________

Sa trecem la obiectul, mai bine zis pretextul, acestei interventii cu un „copy-paste” al mesajului primit pe Facebook, fara poza de profil sau alte indicatii… I-am scos numele din ratiuni lesne de inteles, in cazul in care o fi cel adevarat:

______ copy-paste text mesaj______

Buna ziua, va citesc recunosc nu destul de des dar imi place tare mult felul dvs de a aborda o problema . Vrem ca sportul romanesc sa mai fie in varf , nu prea se mai poate deoarece nu stim sa gestionam nici un fel de problema. De exemplu daca ai fost campion olimpic nu inseamna ca esti si un bun manager, jos palaria pentru ce ai facut ca sportiv dar pentru restul….

Centrul de scrima de la brasov nu mai au mancare de marti , asa pur si simplu. iar cei de la bucuresti doar le-au comunicat ca de miercuri nu mai aveti masa fara sa-i intereseze totusi acei copii ce mananca nu se gandesc ca acolo sunt copii de 15 – 16 -17 ani care au in buzunar 5 sau 10 lei in cel mai fericit caz iar el trebuie sa manance de 3 ori pe zi ca face si scoala si antrenament. (sfarsitul mesajului)

________________________

Gandurile care urmeaza pleaca de la premiza ca vestea trista este adevarata si ca problema este asa cum ne-a fost prezentata, una reala, si anume ca sportivii dela Centrul Olimpic (juniori, adica minori) au fost abdandonati de autoritati. Revenind la criza din titlu, imi amintesc perfect reactia celor din comunitatea scrimei cand m-am luat de „legenda” Covaliu pentru cumul de functii sau pentru ca a creat la Brasov o jucarie fostului coleg de lot, „elev” si concetatean, Rares Dumitrescu, nu mai spun despre „ofensiva” dusa impotriva camarilei Petrache si toti presedintii de federatii care au jurat supunere noului prodigiu crezand ca ei vor pune mana pe putere si face gaura in ocean. Sportul nu se face cu doar cu „somitati”, „legende” si „agende”, ci mai ales cu competente. Este suficient sa ne reamintim ca pe cei mai multi dintre ei nu i-au crescut si format legende, la fel cum in fruntea forurilor sportive nu erau fosti campioni, ci camarila de partid care, asa proasta cum era, stia totusi sa tina fraiele organizatiei.

…Le fel cum imi amintesc ca am criticat ideea de a concentra toate talentele la un loc, o optiune toxica din varii motive. In primul rand acest lucru urma sa duca la disparitia competitiei reale dintre diversele scoli de scrima din tara (pentru ca evident copiii urmau sa se ataseze afectiv noii structuri, chiar daca ramaneau afiliati in cluburile lor… iar un asalt intr-un meci oficial ar fi devenit prelungirea rutinei de antrenament cu aceiasi adversari) ; fara competitie acerba intre scoli nu exista performanta, oricat de mare ar fi concurenta in interiorul unui nucleu de elita. In al 2-lea rand retragerea varfurilor din cluburi (vorbim despre prezenta lor fizica si in acte) nu putea duce decat la plafonarea restului efectivului acestora, fiindca varful este mereu cel vizat de cei cu aspiratii care vor sa-l intreaca, el consituind un reper si o motivatie pentru colegii sai. In al 3-lea rand, daca tu federatie te tot plangi ca nu ai bani, de ce ai mai face eforturi suplimentare pentru a-ti asuma intretinerea si formarea unor juniori, retragandu-i din centrele si familiile lor, de acolo de unde au fost formati si crescuti „bine” (presupunem), fiindca altfel nu punea nimeni ochii pe ei. Nimeni nu critica centrele de excelenta sportiva si programele de perfectionare daca se tin regulat si se fac sub forma de stagii; poate ca intr-o zi antrenorii si restul „expertilor” nostri vor intelege ca ce este prea mult strica, ca un tanar pentru a se implini si desavarsi fie chiar si pe plan sportiv mai are nevoie si de altceva decat sa faca tumbe cat este ziua de lunga… Mai are nevoie de familie, de prieteni, de camera sa, de un rol social, de timp ca sa citeasca o carte, sa se uite in oglinda, sa joace ceva, sa socializeze etc.

Sa va mai spun de ce se intampla toate astea in sportul romanesc!? Fiindca avem experti facuti din spaga si din imagine,  multi dintre ei lacomi si tot felul alti boi pe lumea asta (sa ma ierte onorabilele animele)  care si-au facut rost sau li s-a dat cadou asa si  dintr-odata (peste noapte la un pahar de vorba) o legitimatie/reputatie de somitate, expert, smecher si alte „baze”…. cand ei de fapt rup penita stiloului daca-i pui sa semneze. Imi mai aduc aminte si cum am criticat felul in care s-au debarasat de Bituca la Iasi, iar astazi centrul de acolo abea daca mai da din aripi – (la capitolul performanta, nu mai stiu nimic despre efectiv).

…Si acum ca m-am enervat, imi mai aduc aminte cum au fost primite toate aceste critici de voi, mica mare familie a scrimerilor si parintilor de muschetari, la fel cum imi aduc aminte ca prietenii mei juniori dela Pantelimon incepusera sa-mi dea ZAP la semnale pentru ca-si imaginau ca de fapt eram ciudos si cum acum regreta anii pierduti, visele naruite si vanataile. Imi aduc aminte perfect cum am spus-o aici si pe pagina Facebook a blogului ca fara educatie si valori etice, performanta este o iluzie si cum primeam retururi de genul Don Quijote, carcotas, se baga in seama, etc. Acum primesc mesaje de suparare despre prostia si incompetenta celor pe care i-am criticat, din disperarea celor care i-au propulsat acolo dandu-si coate si intrecandu-se in aplauze.

Copy-paste-ul modelelor de afara nu va rezolva nici o problema daca nu exista competenta si stiinta implementarii si a organizarii (pe romaneasca noua a imbecililor corporatisti – „know how”-ul) , iar cea mai reusita dintre implementari nu va dura daca totul s-a facut strict pe baza unui telefon si influentelor politice sau de alta natura. Ecuatia este simpla – Petrache aplecat, Covaliu a ramas in fundul gol, acum trebuie sa plece si Covaliu pentru ca devotat Petrache, sufera deci Centrul Olimpic infiintat de Covaliu cu dedicatie pentru Rares Dumitrescu… Ar fi bine, dar sufera niste copii smulsi din paturile lor si carora peste cativa ani le veti reprosa banii cheltuiti cu ei pentru ca nu au dat totul ca sa vedeti voi drapelul pe podiumul olimpiadei – banda de idioti…. Este daca nu cazul, cel putin genul de scenariu de infiintare si functionare a proiectelor de Romania, gen „Centrului Olimpic” creat la Brasov care, iata, acum dupa plecarea lui Alin Petrache, la nici 3 ani de existenta se confrunta cu probleme mari… Daca o fi asa… Asta pentru ca la noi „legendele” nu considera ca au nevoie de competente,  ci de o medalie si juramant de slugarnicie fata  de potentati, nu concep o viata retrasa si indestulata, ei vor sa raman acolo sus pe Everest sau Olimp pana la sfarsitul zilelor, dom’le… Cum eu care am adus medalii!?

… Nici ramanerea lui Alin Petrache in functie nu ar fi fost o solutie, fara nici o aluzie la diversele anomalii cum ar fi si cazul uniformelor sau olimpiadelor scolare, acordurilor semnate cu sponsori de anvergura si nici cum din toate acestea sportul romanesc nu a ramas decat cu comunicate de presa, articole sau reportaje media si strangeri de mana imortalizate de lumina blitz-urilor… Stie cineva cine a castigat „olimpiadele scolare”, a ramas in urma acestor olimpiade vreo baza de selectie, s-au inmultit copiii in cluburi??? Acum parca imi pare rau ca Alin Petrache nu a ramas, sa-i fi pus aceste intrebari atunci cand se va fi laudat in viitoarea campanie de alegeri… La ce au servit „milioanele” si sponsorizarile trambitate daca in cele din urma cu toate „milioanele” COSR-ului, MTS-ului sau cine se mai ocupa de aceste centre olimpice, nu  mai au resurse sa plateasca viitorilor campioni ai lumii (glumesc) o masa calda??? Intr-o astfel de situatie nu vedem alta solutie  decat ca parintii sa-si retraga copiii si sa se ocupe de educatia lor, sa practice in continuare sportul pe care il indragesc, dar in masura posibilitatilor pe care le au…

Incheiem totusi cu cateva nedumeriri  – Doamna Lipa, Domnule Nicu Vlad in interim la COSR, Domnule Rares Dumitrescu „legenda proaspata” si pur produs al scolii de management din Romania (glumesc.. despre scoala) , daca „tatuca” sau „mamuca” isi rup gatul alunecand pe sapun in baie, planeta inceteaza sa se mai invarta???… Chiar nu-l duce pe nici unul capul dintre cei care se ocupa de acest centru cum sa faca in asa fel incat activitatea sa continue!? Se pare ca nu!..  Bai legendo si managerule, si daca ii luai pe toti la tine acasa sa manance si tot rezolvai cumva situatia asta… Macar din punct de vedere uman. Maybe after all, nu esti chiar cel care crezi ca esti de nu gasesti o cantina sa-i primeasca… Sau totul nu a fost decat inca o mica afacere incubata la sanul closcutei federale… Si din nou Bravo Boc, Ciolos, Ponta si restul „somitatilor” care s-au perindat in ultimii ani pe la carma guvernelor pentru a fi numit in fruntea sportului romanesc tot felul de legende… „blonde” si alti analfabeti profesional.

– O-O Flo –

P.S. – Anonimule, acum ca am dat curs dorintei tale neformulate, sper cel putin sa ai O-Ole la locul lor si sa distribui acest articol pentru cele inca cateva ore din viata pierdute pentru  odraslele  unor necunoscuti (ipotetice prodigii) carora nu le datorez nimic…. si care nu si-au facut niciodata simtita prezenta sau sprijinul in toti acesti ani… De ce nu-i scriti lui Tolontan fratilor, nu este el noua stea a jurnalismului sportiv din Romanica… general cu stele si cu cifrul tuturor „seifurilor” cu secrete din sportul romanesc!?

2016 incepe cu recordul absurdului la atletism (pamflet des_cifrat si serios)

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Industria echipamentului, PORNO SPORT, Sportul si politica, Star System on Ianuarie 16, 2016 at 11:39 PM

ACTUALIZARE – de la publicarea articolului (pe care intre timp l-am arhivat), au luat atitudine si alte nume din atletims. Dintre toti, Paula Radcliffe si Mike Powell au fost cei mai transanti.

Ceea ce anticipam (mai jos in text) in momentul publicarii, iata ca s-a si intamplat; la nici 10 zile dupa lansarea ^dezbaterii^, firma Adidas si-a suspendat  (sau nu a reinnoit, dar mai conteaza) contractul de sponsorizare cu Federatia Italiana de Atletism – 7 milioane de euro – pe motiv ca nu doreste sa-si asocieze imaginea cu scandaluri de acest gen, ce ar putea aduce prejudicii valorilor ^sportului curat… murdar^, asta in conditiile in care federatia italiana nu este cea mai infestata dintre cele vizate de acest scandal ramas in coada de peste… Asta a fost apropos de implicatiile economice ale sustinerii si promovarii acestei aberatii… Actualizarile de mai sus ar fi suficiente, dar pentru cei care vor sa afle mai in detaliu despre toata aceasta tarasenie, aveti in continuare articolul initial

_________________________________

Incepem anul sportiv si olimpic 2016 cu o bomba ouata de scafarliile unor oficiali si sustinatori ai noii ere in atletism – era feciorelor neprihanite – de inspiratie britanica, mai precis a celor de la federatia britanica… Nici nu se putea altfel. Credeam ca postasem vestea pe pagina Facebook a blogului, Sportlogic, dar nu. De atunci nimeni nu  luat nici o atitudine in spatiul public. Pe retelele de socializare, ca de obicei, s-a trezit orzul in gloata de moralisti,  dar pana ieri nici un nume mare nu s-a gandit sa-si dea cu parerea despre aceasta idee originala… Cand era cat pe ce sa cred ca atletismul a devenit un sport de struti, iata ca Usain Bolt (cine altul) a iesit la rampa si a incercat sa explice ca el apreciaza munca celor care vor sa mentina sportul curat, dar ca el si multi altii ca el, toti cei care au fost cautati de toti cromozomii si carora nu li s-a gasit nimic, nu prea sunt de acord cu astfel de masuri… declarandu-se chiar socat de gaselnita mintilor crete si de bine. Evident, il intelegem si ii salutam curajul, pentru ca in zilele noastre sa spui ce gandesti a devenit un risc, daca nu un act de sacrificiu. Pai cum!? Cine a tras 20 de ani ca un animal de povara, muncind mii si mii de ore ca sa ajunga acolo, doar nu mascaricii care au lansat ideea… Iata raspusnul/declaratia lui Usain la auzul propunerii:

Bolt Vomita

Si daca cumva  functionarul cu pricina nu a inteles ce si cum, poate ca un filmulet l-ar ajuta sa-si faca si el o idee… Un filmulet care incearca sa rezume si sa ilustreze cam despre ce este vorba, care este pretul pe care il plateste, atentie, un talent, ce sa mai spunem despre parcursul si munca pe care ar trebui sa o depuna un atlet mai putin dotat si a carui arja de eroare este deci mult mai mica. Sa alergi nu este usor;  in antrenamentele celor care participa la probele de alergare, sarituri, aruncari nu exista diversitatea pe care o regasesti la alte discipline… Fie numai si pentru rutina mentala, repetitii fara sfarsit pentru dobandirea gestului perfect, in care perfectiunea nu o stabileste nici un standard cu specifcari… ci doar cronometrul si alte unitati de masura; mii si mii de ore pentru cateva secunde de implinire si cateva sutimi de diferenta. Un furuncul mutilat afectiv vine si ne testeaza discernamantul, fara pic de respect si empatie cu cei pe care ar trebui sa-i respecte si sa-i ajute, cei care fac sa sa geama stadioanele, adica sa le mearga lor afacerea.

Dar despre ce este vorba!? Cu putin inainte de sfarsitul anului trecut, ^niste moralisti^ (niste inglishi mai precis) din cercul IAAF, s-au gandit ei ashea, la un ^faiv o cloc^, ce cadou sa faca lumii de Craciun… si au propus stergerea tuturor recordurilor din atletism pentru a marca inceputul noii ere, cea a atletismului curat, era antidoping…. Hotarat lucru, oligofrenia nu este o boala endemica… Sunt tot felul de ^baieti dashtepti^  care nu se dau in laturi de la nimic pentru a falsifica cultura atletismului in ; vorbim despre generatii si generatii de sportivi (si suporteri), despre decenii de competitii. Deci cineva pus acolo sa apere interesele atletismului, vrea sa mature pe jos cu istoria si blazonul disciplinei fara de care probabil nu ar exista alte sporturi… Este un fel de a spune pentru a sugera importanta culturii atletice in mai toate ramurile sportive. Putem sau puteti fi siguri (eu unul sunt deja) ca o tara fara atletism este o tara fara sport, iar o tara fara sport nu exista… Nu credeti(!?), uitati-va la noi. Pe de alta parte, in industria atletismului (fiindca este o industrie) implicatiile financiare si economice vor fi resimtite la toate nivelurile. Aici nu este vorba despre recorduri… sau despre sport curat, ci despre politica, bani, audienta, sponsori si influenta… Niste calcule aberante fiindca cu toata multimea cazurilor de dopaj audienta nu a incetat sa creasca in ultimii 20 de ani, doar ca sunt mai multi la masa si nu intotdeauna cei doriti.

Putem fantaza cat dorim, dar avand in vedere ca UK de foarte putina vreme marcheaza cumva scena atletismului mondial – in ultimii 50 de ani au avut cativa semifondisti, fondisti si din cand in cand cate o surpriza in stafetele de sprint… + o legenda Johnathan Edwards… – suntem indreptatiti sa credem ca isi doresc un loc la masa celor foarte mari.  In ultimii 6 ani atlelismul britanic s-a instalat intr-o pozitie dominanta in Europa si nu numai, avand si cativa atleti de exceptie in topul ierahiei internationale. Nu mai ramane decat sa-i imbranceasca pe unii ca sa (re)faca putin loc pentru ai lor, iar cand spunem ai lor nu ne referim la atleti, ci la absolut totul – institutii, sponsori, organizatori, la aliatii istorici si la tot Commonwealthul…. inclusiv laboratoarele lor farmaceutice.

Pai cum altfel va putea saluta omenirea (si sponsorii) primele recorduri mondiale si olimpice la Rio, dintre care, cu putina sansa, vor fi si vreo 3-4 recorduri mondiale britanice – 5000/10000, heptatlon fete, lungime baieti – iar restul plombele imperiului, fiindca deh, prestigiul coroanei. Culmea este cum vin astfel de idei nastrusnice in momentul in care incepe sa se confirme scaderea performantelor prietenilor americani in mai toate probele, chiar si cele cu ^staif^ pe care acestia le controlau si a caror piata reprezinta o cota importanta din economia atletismului mondial.

Ma intreb cum vad ei asta… Sa o luam ianpoi in timp; Usain Bolt 9.58 la gunoi, ramane urmatorul timp 9. 62 tot el, jamaican… nu este bine, 9.69… iarasi jamaicani, commonwealthul il iubim, dar totusi ce ne facem… si tot asa, retrospectiv in istorie, pana cand!? Dopati, dopati, dar pana cand sau pana unde; pana la Carl Lewis poate!? Sa-l lasam pe el ultimul campion recordman oficial la sprint…Nu!? S-a dopat si el!? Nasol… Pana la Jesse Owens atunci, asa ca o consolare fiindca Hitler n-a vrut sa-i stranga mana!?… Cine este (sau a fost) omul cel mai rapid de pe planeta in cazul asta!?… Ok si ce facem cu recordurile mondiale care sunt si recorduri nationale – altfel spus performanta lui Lavillenie va ramane record national in Franta, dar nu si mondial… Ma rog, suna ca si cum toti ^fraierii^ astia au muncit degeaba, iar mai tarziu in istorie pentru generatiile urmatoare nici nu vor fi existat. Intr-o zi nu foarte indepartata, toti ^ratatii^ care vor sa marcheze istoria intr-un fel si nu au reusit inca, sunt invitati ca imediat dupa intrarea in vigoare a acestei masuri briliante, sa bage repede un circuit atletic si sa trimita rezultatele cu inregistrarea video pentru ca cel putin vreo 2 miliarde dintre noi vom avea sansa sa devenim fie si pentru 3 secunde recordmeni mondiali la toate probele pistei… Sansa unica si pentru schiopi la saritura cu prajina.. sau ma rog, in carje… Ii sfatuim sa fie vigilenti pentru ca va fi un moment unic si istoric care nu trebuie ratat.

Ne-am mai putea imagina ca de fapt britzii si amerlocii au descoperit piatra filosofala – 3 picaturi de vitamina X… care se transforma in aur… si care, evident, are o formula secreta, numai si numai de ei stiuta, magica si mai ales nedectabila…. Sa fie ingineria genetica unde sunt lideri pe piata!?… S-o creada ei. Fac pariu ca si asa vor pierde cursa inarmarilor; unii au inceput deja sa se alarmeze de numarul finalistilor ^galbeni^ – (inseamna asiatici in limba lui Nae Marasescu… scuze nu m-am putut abtine sa nu citez din acest mare umanist al sportului autohton) – in finalele competiilor internationale de sprint. S-au inmultit ^ingrijorator^, Doamneee, si asta nu-i a bine… Sa speram ca nu vom trai era in care sprinterilor, dupa incheierea carierei sportive le vor creste  copite sau gheare in loc de unghii la picioare, saritorii pensionari isi vor purta cumparaturile in propriul marsupiu, prajinistii vor dansa pe la nunti pe  cantecul ploii cu pene pe spate sau aruncatorii nu-si vor depurica unii altora coama de par argintiu de pe greaban…  Glumim, dar gluma noastra nu poate fi mai proasta decat delirul deontologic al unor federatii… Sau poate ca nu ne-am prins; pamfletistii sunt ei, si asta a fost de fapt o demonstratie de umor britanic.

Sa admitem ca toti ar fi dopati, ei bine atunci recordurile pot ramane valabile (nu e vina nimanui ca altii au chimisti mai buni)…. Cine ii impiedica pe acesti politruci sa lupte in continuare pentru mentinerea sportului *curat*… murdar. Pe cine vor ei sa prosteasca!? Este limpede ca pe fondul improbabilitatii inregistrarii unor noi recorduri mondiale intr-un viitor foarte apropiat, din simplul motiv ca performanta umana este limitata, baietii s-au gandit sa dechida o noua carte a recordurilor… Si-au facut probabil calculele si au inteles ca sunt foarte mici sansele ca cineva sa mai fuga prea curand 100m in 9.54 (dopat sau nu). Din cate in cate zeci de ani se vor mai naste unii care  sara peste 2.46 in inaltime, peste 9 m in lungime sau peste 18,45 la triplu… Fiindca dragii mei, in opina unora atletismul are nevoie de fețe noi si de recorduri ca sa traiasca, altfel is bad for the business… very bad.

Putem specula la infinit, enervant este insa faptul ca acesti papitoi invoca etica pentru a justifica masuri cu finalitate mercantila intr-un context favorabil lor si dificil pentru concurenti, inchipuindu-si ca o planeta de ranjiti vor asista holbati la competitiile lor ca sa vada in sfarsit care este cel mai curat si mai rapid alergaret (sau saritor…whatever) de pe planeta. Ce ma distreaza cel mai tare este naivitatea unora care isi imagineaza ca debutul unei noi ^ere^ va impiedica atletii sa se dopeze atata vreme cat miza sponsorilor care finanteaza sportul international este recordul pentru ca, cred ei, recordurile ar fi cele care o genereaza. Si ce ma enerveaza cel mai tare este ca in fruntea sportului mondial au aparut secretarii de stat – colenelul Powell, Condoleaza si alti cavaleri ai luminii… Adica niste clowni tristi care ne iau de prosti si ne calca in picioare visele, aminitirile, emotiile, bucuria si mandria, chiar si deceptiile (mai rau atunci) unor generatii si a milioane si milioane dintre noi!

Cei de la federatia britanica  nu au spus cum vad ei asta; daca de maine se creaza o noua baza de referinta (statistica), daca vechile recorduri vor ramane totusi mentionate undeva de dragul istoriei sau spre comparatie, au dat o duma, au facut o poza, asa de jos in sus, si gata… La fel cum IAAF nu s-au pronuntat daca au de gand sa dea curs anularii tuturor recordurilor si totusi legatura dintre cele doua institutii nu este foarte greu de stabilit. Suntem asadar intr-un moment istoric si reformator… Care la fel ca in toate revolutiile, Primavara Araba, lupta impotriva terorismului, drogurilor, evaziunii fiscale, etc… pentru o lume ma buna, nu-i asa, singurul scop este ingroparea celorlalti si cum altfel s-ar putea realiza mai cu surle si fanfare decat negandu-le realizarile in numele unor valori de nimeni respectate, stergand din analele istoriei trecutul sau fundatia altora, adica reperele, recordurile, toti marii campioni care au fost controlati si rascontrolati pe durata intregii cariere fara sa fi fost gasiti vreodata pozitivi…  Intreaga mostenire lasata de generatii cu bune si cu rele, pe scurt intreaga cultura a disciplinei in unele tari, valorile lor, dar care (SÎC) au fost adoptate universal, inchipuindu-si ca pot construi viitorul pe nimic.

– O-O Flo –

Relapse and Overlap Syndrome #Colectifffff#, O BOALA MAI VECHE – REVOLUTIE, EVOLUTIE, INVOLUTIE si ALZHEIMER… sau despre paharul care este pe 1/2 „plin sau gol” (stai ca am uitat)… mai bine „plin si gol”

In Blog, Ganduri on Noiembrie 13, 2015 at 2:58 PM

Articolul a fost sub presa inca de la inceputul spatamanii trecute, publicat de vineri, necorectat si  nedistribuit pe motive de „amaraciune” si „singuratate”… sau poate de renuntare si plictis. Moartea lui Alex Pascu in urma transportului „sanitar” spre Paris si jongleriile politice cu ocazia propunerilor de numire pentru noul guvern ma indeamna sa-l scot la lumina pentru uzul „adunaturii de bine” numita „La Strada”… CU ACTUALIZARI (UPDATES MAI NOU PE ROMANESTE) – in litere ingrosate (bold cica)

Xray_about

Ma simt cumva ca in poza de mai sus… As putea sa scriu un intreg pamflet, dar nu stiu daca ar servi la ceva. Pana la urma asta ar fi cred singura ratiune acceptabila ce ar putea justifica pierderea de vreme, suportarea cresterii nivelului de antipatie inca nemanifestata, dar usor de resimtit…. Am s-o iau deci pe scurtatura, apropos de blocaje.

In continuarea gandurilor formulate pe FB atunci cand au inceput evenimentele (un cosmar asternut in randuri intitulat „Romania in KKT”) voi formula cateva reflectii referitoarea la miscarile din „strada” si la ce au dus ele in urma demisiei guvernului, ce putea face acesta, ce putea face presedintia, ce puteau face strada si media… Ce nu a facut nimeni…. Ce se mai poate face sau… NU…. Direct la subiect calcand in picioare, energii, emotii, pasiuni, frustrari si buna credinta a celor multi, din pacate doar creduli… Stim, realitatea este cruda, in schimb adevarul nu doare fiindca facem cumva si ne fofilam, sa nu-l admitem, tradati fiind de memoria noastra scurta… (Cica encefalul uita ca sa salveze energie!… o spun studiile)… Asadar:…

1) Transportarea ranitilor pune multiple probleme de ordin juridic, de asistenta medicala si administrative celor in custodia carora se afla victima (spitale, transportatori/companiilor aeriene, unitatile de primire).

2) Decapitarea sistemului bun sau rau produce un vid de responsabilitate si scurtcircuiteaza elaborarea unui plan de masuri, precum si implementarea lor (procesul decizional)… Este cea mai mare riscanta optiune in conditii de criza pentru ca masurile luate, bune sau rele, poarta cel putin o semnatura si astfel exista posibilitatea unui recurs ulterior… ca sa nu vorbim ca orice masinarie pentru a functiona are nevoie de o scurta perioada de adaptare. Salvarea nu poate veni de la Primul Ministru al Marii Britanii (si alti papitoi de genul); ei nu vor telefona nicicand directorului unei clinici din Romania sa-i dea ordine (nu poate si regulile diplomatiei si comunicarii institutionale nu i-ar permite-o degeaba se dau de ceasul mortii medicii si „umanistii” de toate natiile)… Nici macar sa-l roage pe Twitter nu poate fiindca stim cu totii care sunt riscurile interpretarii.  La fel cum nici ministrul sanatatii din alta tara nu o poate face…si nici directorul unui spital… decat daca au fost tovarasi de chef pe la vreun simpozion medical… Ceea ce nu prea se intampla fiindca a doua zi risca sa apara in Can Can. Prin urmare ceea ce se intampla acum este si datorita „revolutionarilor” de o viata si „cetatenilor” de 3 zile. Nimeni dintre cei de la care asteptam salvare nu are aceasta putere, dar mai ales acum nu mai au nici interlocutorii institutionali cu care sa comunice (adica prim-ministru, ministru al sanatatii in Romania), decat cei care au ramas cu raspunderi limitate.

3) Presiunea strazii poate paraliza orice decizie atunci cand multimea cere capete si nu rezolvare… Intre riscurile de „malpraxis”, labirintul procedurilor administrative si constrangerile impuse de responsabilitatea civila (si penala) asumata, situatia se poate transforma intr-un haos care ar face imposibila orice reorganizare si rezolvare a crizei… Nimanui nu-i pasa de dorintele noastre sau ale familiilor atata vreme cat clauzele asigurarilor sunt stricte si pot costa sute de milioane, facand loc unui risc juridic, financiar si de imagine… Niciunul dintre cei ramasi in functie nu-si vor asuma responsabilitati  care nu fac parte din fisa postului, mai ales intr-o tara in care tragem cu tunul dupa vrabii si cu alice de porumbel dupa ursi…. iar institutiile ce puteau depasi astfel de limite in situatii de criza prin ordonante de urgenta (adica ministerele) temporar nu  exista… Nasol!

4) In sittuatia de fata o comisie/un delegat ministerial sau guvernamental ar fi fost o insitutie de recurs pentru familiile victimelor, un intermediar care ar fi putut facilita sau urgenta niste proceduri… Un prim-ministru in functie ar fi putut pune la dispozitia celor aflati in situatie grava un avion militar sau inchiria un avion de linie pentru transportul acestora si evident lua masurile pentru a deresponsabiliza printr-un acord cu familiile in masura in care solutia expatrierii era necesara. Presiunea strazii trebuia sa vizeze ancheta si masuri dictate de logica bunului simt elementar (securizarea conditiei celor aflati inca in peril) si nu paralizarea sistemului de la care asteptam solutii pentru rezolvarea crizei…  Cand vaporul naufragiaza trebuie sa ne preocupe salvarea vietilor si nu pedepsirea capitanului… Pentru asta exista tot timpul din lume.

Nu spun ca guvernul Ponta ar fi luat aceste masuri… Dar acum cineva l-a aruncat peste bord (sau a sarit de buna voie) cu dot cu cheile de magazia in care erau depozitate vestele de salvare. Poate ca aceste ganduri vor explica unora de ce am spus ca Ponta a fost las, prost sfatuit… sau doar consilierii si ministrii sai incompententi (nu ar fi o noutate niciuna dintre variante, cate putin din toate este probabil ipoteza valida) atunci cand am sugerat ideea ca era prima si singura data cand trebuia sa faca fata presiunii strazii… „sa-si infrunte poporul” pentru binele „Colectiff”. Astfel de masuri evident ar fi putu fi luate si de presedintie, dar din pacat am votat (subsemnatul inclusiv) un ageamiu. Pe langa ageamisme si decenta, se pare ca fizica si gandirea determinista nu l-au ajutat foarte tare, el fiind cel care a incurajat demisia guvernului in momentul in care tara avea cea mai mare nevoie de el. Cred ca aceasta „prioritate” putea astepta si ultimul pumn de tarana aruncat peste mormintele victimelor si binenteles stabilizarea starii celor care se afla inca intr-o situatie conditie critica.

UPDATE – acum dupa publicarea intiala, vazand lista propuneilor guvernamentale este usor de inteles ca demisia nu a schimbat nimic, ba dimpotriva, iata-ne intr-o situatie de tipul „din lac in put”.

In aceeasi logica as putea presupune ca Ponta a ratat o ocazie unica de impaciuire cu poporul pe care „nu doreste sa-l infrunte”, facand fata adversitatii politice care a instrumentat strada, dar ar fi gresit… Este o certitudine, baietii sunt pe o mana, toti fac parte din fetele aceluasi Rubicon, colorate diferit care migreaza dintr-o parte in alta cand pentru rezolvarea  jocului, cand pentru dezordonarea sa, in care fiecare fata ne este afisata o data la fiecare 4 ani… Acum ceva mai des fiindca lumea a inceput sa-si piarda rabdarea si atunci apare cineva care il strica si-l reface propunandu-ne o fata identica (normal este un cub) dar colorata diferit, obtinuta prin miscari (solutii) de acelasi tip, dar in final este acelasi joc, un cacat de cub, cu aceiasi algortimi de rezolvare, aceleasi miscari, diferentele de culoare nu constituie decat repere vizuale… aparente. Acum realizez cat de tampiti sunt cei care se uita si acorda chiar si premii celor care il fac si redesfac la infinit. Asta a fost 1/2 goala a paharului… Nu mai stiu ce scapare au gasit cei din The Cube, eu unul nu vad decat o lovitura de baros care sa-l sfarame in bucatele si farasul… Sau cel mai simplu ar fi sa ne facem rost de alta jucarie….
_______________
UPDATE – Stim, stim toate astea suna banal, le cunoastem cu totii… Bun si atunci de ce mai iesiti in strada si strigati „demisia”… Credeti ca sistemul din care fac parte partidele sunt in criza de roti de rezerva neafiliate care sa duca mai departe opera de distrugere!? Ba inca au de toate felurile si pentru toate gusturile… pentru cei care cred ca tineretea sau competenta au vreo legatura intre ele si ca  impreuna ar reprezenta o garantie de moralitate….  Sova sau Ghita nu era tineri!? Ba pot sa va sigur ca vor ramane tineri pana la 80 de ani… Ambii fac parte din categoria specimenelor pe care batranetea nu-i va trada nicicand, traindu-si tineretile tumultos pana la adanci batraneti…. Oufff… suna cam straniu… Ca sa limpezim lucrurile, va spun din proprie experienta – „prost un jour, prost toujours”… Uitati-va la Cristoiu, Gadea etc.
______________

Jumatatea plina este ca momentul a demonstrat, chiar reconfirmat dupa episodul Rosia Montana, semnele ca sentimentul de solidaritate mai exista, ca suntem inca un popor… chiar daca discernamentul nu face parte din calitatile evidente ale neamului si asta este nesperat de bine… Doar ca o revolutie adevarata nu se face in 3 zile sau 3 luni, nici chiar in 3 ani… si consta in schimbari, nu in decapitari sau alte actiuni dictate de crize si emotia generala… Are Romania un organ pentru revolutie? Din istorie am inteles ca nu prea. Mai toate cele de pana acum ne-au iesit cam prost. Avem oare nevoie de revolutie, un cutit cu doua taisuri, o strada bifurcata, sau are nevoie mai degraba de evolutie…. Ultima optiune este in opinia mea cu siguranta calea preferata, mai ceva decat au nevoie moldovenii si Porumboiu de ploaie intr-un an cu seceta…. O revolutie adevarata nu taie capul balaurului pentru a-i pune fratele in loc… ci domesticeste balaurul, facandu-l sa fie mai receptiv la nevoile celor care il hranesc

Revenind la 1/2 -a goala, de ce un act punitiv justificat, meritat si limitat, necesita intotdeauna distrugerea temporara, pana la scoaterea din functie a intregului sistem (fie el si cub) pentru a crea mereu premizele lansarii aceluiasi slagar politic despre „odioasa mostenire” si intarzia reformele de care avem nevoie. Circumstantele pot cere cel mult decapitarea celor direct vinovati, dar cu siguranta nu a intregului sistem; acesta necesita reconstructie si se face dupa un plan, cu un proiect in fata.
______________
UPDATE: acum ne vom trezi cu inca un guvern de panarame, dar care de aceasta data nu va putea fi imputat niciunei parti, lasand astfel din nou loc liber discursurilor de campanie desfranate, rostite de aceiasi penali (sau reprezentatii lor necunoscuti) ce-si vor arunca tot felul de injurii unii altora, peste gard si doar de ochii lumii
_______________

Pe de alta parte, intorcandu-ma la 1/2-a plina, ma pot gandi ca stiind de ce sunt capabile (sau incapabile) institutiile statului guvernate de clasa noastra politica, sa ne amintim de fetele colorate ale aceluiasi cub, poate ca era nevoie de un mic cutremur… Revendicarile au fost ascultate… Insa acum  nu se mai intampla nimic, nici o ajustare a discursului, lozincile au ramas pe aceeasi tema… victimele au fost uitate. Banii stransi sau donati in cea mai mare parte nu au ajuns acolo unde trebuiau si nu vad Antena 3 luata cu asalt, iar fondurile nu pot obliga companiile aeriene sa-i ia pe raniti, sau pe medici sa semneze ordinele de transfer atata vreme ca situatia acestora nu este stabila… (Stabila catre ce !? recuperare sau sfarsitul chinurilor!?) .. Acordul familliilor nu este suficient cata vreme nu exista o interventie legislativa si juridica care sa permita derogarea unor responsabilitati, iar decesul unei victime in timpul transportului nu a facut decat sa agraveze impasul in care ne regasim…. Companiile de zbor nu pot fi fortate… Acum presedintele „lucrului bine facut” poate ca ar trebui sa-i dea o palma dupa ceafa consilierului adormit cu balele susurande pe la comisura buzelor, si in calitate de sef al fortelor armate sa disponibilizeze un avion militar, prezidential sau ce vrea domnia sa. Ca sa nu spunem ca ar putea discuta si aduce o armata de specialisti si echipament medical pentru asistenta medicala in tara… unii deja prezenti benevol, printre ei „umanisti” lasati de izbeliste de confratii de breasla romani care nu-si vad capul de-ale lor (unii), altii disperati pentru reputatia lor si cativa de incompetenti ce sunt… amanunte care deja nu mai conteaza.

… Si fara nici o tranzitie avem si o rugaminte pentru strada, media si alti voitori de bine : nu-i mai ucideti cu zile pe cei care vreti (sau spuneti ca vreti) sa-i salvati, ci ajutati-i prin a influenta urgentarea procedurilor si masurilor de reorganizare de care este nevoie cat mai repede… Decat sa donati bani ca fetele batrane orfelinatelor de dragul suetelor in reuniunile comitetelor de femei comunitare si alte evenimente de falsa caritate pentru sponzorizarea asistentei medicale a celor care mai pot fi salvati, mai bine faceti presiuni in directiile dictate de bunul simt comun si ca sa vezi… „Colectiff”…
_____________
UPDATE – acum este prea tarziu, ajutorul si bunavointa „strazii” i-a terminat  deja… pe cei mai multi dintre ei… Si Ponta va multumeste ca i-ati oferit inca o sansa pentru alegerile urmatoare.
_____________
… De aceea rugamintea „zilei” ar fi s-o lasati mai moale cu „revolutia” si sa-i dati bataie cu evolutia, schimbarile, reorganizarea si reforma, cu atat mai mult cu cat nimeni nu are inca habar despre cauza dezastrului… S-ar putea ca in sufletul multora sa se nasca indoieli si sa avem surprize, altii confirmari amare. „Teoria conspiratiei”, ironie pe care nu dau nici doi muci, este par la ceas pe langa naivitatea generalizata uneori dusa pana la prostie si condescendenta pe deasupra…. „Solidaritatea” neasteptata a „strazilor” din alte orase europene da serios de gandit, ca de altfel de fiecare data cand impactul depaseste clar asteptarile „preconizate” cel putin „statistic”. Cand tragi cu alice de porumbel si vezi ca moare ursul, inseamna ca un sniper invizibil sta pe undeva pitit prin boscheti… sau pe o culme pe care NU o poti zari din cauza copacilor… Spre exemplu Monica Macovei este in joc de glezne… Intrebarea este pentru cine!?… Ultimul pragraf nu stiu de ce l-am scris, ca nu are ce cauta aici… cred… 😀

Fidel imperativelor dictate de scurtatura, adica „shortcut-uri” pe romaneasca secolului 21, o limba in curs de degenerare… O fi si asta tot vina politicienilor care ne-au privat de „mandria de a fi romani”, voi incheia cu cateva mesaje… aruncand cu nuci in pereti si in toata lumea:

  • Catre clasa politica si catre strada independenta… Daca tot a inceput Armagedonul, mai bine sa nu-l lasam neterminat: primii dezbracarea, ceilalti pregatiti cazanele cu smoala si sacii cu pene de porc…
  • Catre MEDIA, CTP-isti, Chirili, Moisesti, Mihai, Cartaresti, Cristoi, Oresti, Dichisiti si alti oligofreni…  precum si afiliatii lor pe Facebook…  SPAM! (asta am luat-o de la artistul poporului „Rahat cu perje, Partzovschi”) sau mai bine
  • Cititorilor lor si militantilor sinceri… Imi sunteti dragi, dar de data asta, zau, … poate ca a venit timpul sa cresteti mari (!) caci nimeni nu ne poate salva de noi insine… Pana cand si cat sau cate generatii vor mai pune botul, cat va mai dura pana sa intelegem unde, cand, de ce si pentru ce este nevoie de un protest sau campanie, care pot fi consecintele ei si cum trebuie organizata…

De ce am scris toate „banalitatile” astea… Pai in scop terapeutic.. pentru „starada”; inca o teapa si de data asta, dupa care vom avea nevoie de alti 25 de ani (vreo doua generatii) ca sa uitam, fiindca desi cumva romanul are memoria scurta, cea pe termen lung este impresonant de eficae… Nu stiu, o fi Alzheimer!?

– Dar este bine ca va pasa! Sanatate si la multi ani! O-O Flo –

PAMFLET – TOP 10 lectii pe care le-am invatat dupa participarea Romaniei la RWC 2015

In Blog, Comunitate, Ganduri on Octombrie 21, 2015 at 10:29 PM

Cupa Mondiala a intrat pe ultima lungime. Memorabila, istorica cu premiere si momente de magie pe care le dorim sa se repete  la fiecare editie de acum incolo… In sfarsit rugby-ul international, in ciuda unor semifinale prevazute de unii mai fatalisti, a devenit o competitie in care cartile nu mai sunt facute in avans cu toate eforturile unor arbitri, ultimii gardieni din Pleistocen, care fac sa intarzie (inca) o revolutie mondiala pe planeta ovala.

Este de acum obisnuinta universala ca in media nationale sau in blogosfera, evolutia echipelor nationale sa fie cumva analizata, pusa sub lupa. Mai putin poate in insule unde toti sunt cumatri si discutiile au loc in jurul focului, in familie, pe armonii de mandolina si mirosuri ametitoare de sangria. Motivele sunt diverse – frustrari, capitalizarea experientei, concluzii, reflectie retroactiva pentru a intelege care au fost elementele/factorii ce au conditionat performanta echipelor nationale… Din pacate in peisajul rugby-ului romanesc nu prea se intampla nimic de genul, desi avem un numar insemnat de oameni de rugby. Doar laude, nici o nemultumire, critica sau sugestie (cu exceptia subsemnatului), in cel mai bun caz  variatii a acelorasi smiorcaiti intonand sistematic vechiului slagar impotriva fotbalistilor… Patetic! Aloo treceti mai departe fratilor…  Si atunci mi-am spus ca cineva trebuie sa sparga gheata, asa ca m-am pus pe treaba. Cand mi-am terminat exercitul mi-am dat seama ca nu era nimic despre care sa nu fi vorbit inainte si m-am gandit sa schimb perspectiva (!?), incercand sa nu ma mai repet…ca s-au saturat si oamenii de astia de mine… Si ghiciti ce (!?); m-am distrat copios fiindca fara voia mea a iesit in cele din urma un pamflet, oricat de serios si aplicat am incercat sa fiu… Iata deci topul celor 10 invataminte majore pe care le-am putut desprinde:

1) Forta Stejarilor este coeziunea… federatiei! – Rugby-ul romanesc este o mare familie… toti se iubesc si se apreciza sincer si neconditionat la bine si la greu.. Mai ales ales la greu, fiindca atunci se vede care iti sunt prietenii adevarati – FELICITARI! La noi fiindca e din ce in ce mai greu,  SOLIDARITATEA a atins niveluri alarmante pentru ca in ultima vreme familia a fost supusa tuturor incercarilor… Mai sudati de atat nu credem ca se poate. In plus, la FRR mai toti sunt si rude – pamflet sau nu, asta e! Acum (de vreo 10 ani) ca s-a format un colectiv unit, speram ca vom putea incepe sa jucam si rugby.

2) Rugby-ul modern evolueaza necontenit, ceea ce stim cu certitudine astazi, maine va fi insuficient pentru a genera performanta. In timpul acestei competitii a aparut un nou procedeu devastator – PUPICUL!… De fapt el aparuse de mult, dar acum putem constata ca s-a generalizat, iar maiestria tehnica a atins cotele perfectiunii. In plus mai toate echipele au inceput sa-l practice. Cu toate acestea FRR au anticipat aceasta noua tendinta, ma gandesc cumva daca nu suntem chiar noi cei care au inventat-o, si au comandat firmei Tall Ball, faimoasa marca de echipament sportiv „creata de cineva”, sa proiecteze protectiile anti-pupic pentru jucatorii de rugby…. si un model similar pentru oficiali. Ele vor fi impuse obligatoriu in echipamentul de joc pentru a evita placajele de tip mangaiere, sarut si alte procedee vicioase care pot da nastere la interpretari legate de valorile si moralitatea in rugby. Din pacate echipamentul nu este dorit de toata lumea; spre exemplu arbitrul galez Nigel Owens a spus clar si din capul locului ca este impotriva folosirii sale….”Pupic, is good!” a explicat el…. [Cum vad ca nu rade nimeni, poate ca trebuie sa explicam ca Nigel is gay].

Oricat de ridicola vi s-ar parea situatia, era si timpul ca cineva sa descopere un astfel de auxiliar. Spre exemplu am citit pe un site, nu-l voi numi pentru ca autorul era destul de evaziv in formulare… si ma tem ca vorbea serios. Acolo se spunea ca Romania este singura tara in care fotbalistii sunt huiduiti chiar si atunci cand reusesc o calificare… Foarte bine asa le trebuie – niste piti – in timp ce rugby-ul romanesc are toata adeziunea populara… Dovada (!?);  chiar si atunci cand pierd sau nu-si indeplineste obiectivele pe care si le fixeaza (singuri), toata lumea se felicita si este felicitata… Se pare ca cei felicitati chiar cred ca urarile sunt sincere. Zau acum, cum poate ca cineva care sta mereu cu buzele tuguiate sa fie sincer!? Spre exemplu la meciul Franta-Noua Zeelanda, comentatorul de la Digisport l-a felicitat la randul sau pe Hari Dumitras  (IN DIRECT si nu in timpul cafelei dinainte)  pentru evolutia nationalei la mondiale…. Hari a raspuns destul de sigur pe el, ca nu lui trebuie adresate (felicitarile), ci jucatorilor fiindca ei sunt cei care au jucat, dar comentatorul nu s-a lasat…  Cred ca Hari purta faimoasa protectie, altfel cine stie ce sunete am mai fi putut auzi pe fundalul transmisiei… Sau poate ca s-au auzit, nu stiu, eu am schimbat imediat streamingul.  Bine ca nu au castigat si al 2-lea meci, nu mai spun de calificare in sferturi fiindca ce-ar fi fost? Feri Doamne! Publicul din Romania, mai ales jurnalistii, „nu este inca pregatiti sa faca fata marilor succesuri”. Halep s-ar fi innegurat de gelozie cred, si cine stie, dar o odata cu miscarea capitalului ar fi putut sa ceara si alta nationalitate, lasandu-l pe CTP fara slujba…  Ce tragedie! Daca s-ar  intampla asa ceva, atunci cine ar mai putea schimba sortii alegerilor in Romania.

Alt exemplu; ieri am dat peste un articol care anunta despre transferul unor jucatori romani la Aquila, in Italia… Transferuri care faceau evident obiectul unor negocieri ce datau inainte de inceperea Cupei Mondiale. Ei bine, nu stim cum, dar autorul articolului respectiv a tras concluzia ca prestatia echipei nationale i-a convins pe cei de la Acquila sa investeasca in jucatori romani… si asta inainte ca meciul sa fie jucat… Asa o fi sau suntem deja in Poltergeist! Spun acest lucru pentru ca unul dintre cei patru era sigur deja legitimat la club inainte de meci, iar un altul dintre ei era ce-i drept roman, dar nascut sau ma rog, crescut acolo la ei…  Unele zvonuri spun chiar ca cei 4 erau deja in Italia, s-au uitat la meci impreuna cu antrenorul lor Dragos Nicolae… Deci si italienii aplica metode de dezvoltarea a facultatilor paranormale, dar despre asta vom vorbi in cele ce urmeaza. Bine, baiatul crescut acolo tot roman ramane, dar prin procedeul pupic, atentie figura poate veni de oriunde si din orice directie picand napraznic pe orice parte a corpului, a ajuns in legendarul club italian (transferat din alt club italian) nu datorita calitatilor sale, ci datorita virtuozitatii demonstrate de nationala Romaniei…. Inainte ca meciul sa se joace!?… WOW! Reflectia este valabila pentru toti 4. De altfel este bine pentru noi toti, acum ca nationala Romaniei a convins, ma gandesc serios sa postulez ca antrenor intr-un club italian, la naiba cu ce-am invatat in Franta… niste fraieri! Glumesc! Acest exemplu este un caz tipic de pupic care poate darama orice constructie oricat de solida ar fi ea… O ARMA DEVASTATOARE… care te poate lasa fara meritul eforturilor tale intr-o secunda, fara ca cineva sa bage de seama – SMAC si gata, nu mai existi, nu ai facut nimic, cine naiba esti tu!? Am uitat sa spun ca este singurul procedeu in rugby cu dubla valenta… Merge atat in atac cat si in aparare!

3) Stejarii „extrema urgenta” au mare nevoie de mijlocasi la deschidere… aaa… pardon, la gramada. Cine ar fi crezut dupa generatii si generatii de nouari de exceptie – Florescu, Paraschiv, Neaga, Mitu va urma o asemenea seceta si nu i-am numit pe cei care nu au avut sansa sa ajunga la nationala, desi ar fi meritat… In zilele noastre eram obisnuti sa avem doar doi mijlocasi la deschidere in toata tara – Calafeteanu si Surugiu. Primul era atat de bun incat si-l imprumutau cluburile intre ele, de nu mai stia nici el saracu – Steaua, Arad, Timisoara… La un moment data era cat pe ce sa joace in acelasi meci pentru ambele echipe: Valentin vs Calafeteanu, dar cum si unuia si altuia le lipseau protectiile anti-pupice, arbitrul i-a interzis unuia dintre ei sa joace. Deci pana la Cupa Mondiala aveam doar doi mijlocasi la gramada Surugiu si Calafeteanu (la Valentin s-a renuntat ca sa nu-l streseze pe Calafeteanu), dar asta pana sa apara Tudorel Bratu pe teren. De atunci a mai ramas doar unul… 😀

4) Romania este prea buna pentru Rugby Union… Spunem asta fiindca au ales sa joace in 13 intr-un cod de 15… si s-au descurcat mai mult decat onorabil. Va dati seama ce rupere era daca jucam in League. Am putea conclude ca Romania este din ce in ce mai buna… Daca la Mondialul trecut am jucat in 14, lasandu-l pe Catalin Fercu acasa, de data asta chiar si cu Fercu in echipa, Stejarii au ales sa joace in 13.  Problema este insa alta. Stim cu totii despre rivalitatea istorica intre cele doua organizatii, League si Union. Cei de la International Board, de care apartinem,  sunt negri de manie si ameninta cu excluderea noastra din competitile sale.  Hari Dumitras a facut recurs spunand „cum, dar am fost 15, dovada este ca avem si doua eseuri date la aripa”. .. Oficialii au spus „de o aripa, prietene… Unde este a doua? Cand a atins ea mingea ultima oara!?”  Speriati cei de la FRR au facut demersuri discrete pe langa International Rugby League, codul in 13, in cazul in care vor fi sanctionati de Union… Insa au fost refuzati pentru ca s-a demonstrat clar ca in meciul cu Italia au folosit ilegal un jucator in plus, aripa Apostol care a si marcat 2 eseuri… Acum Federatia nu stie exact in ce directie sa apuce. Ar vrea sa ramana in Union, dar pentru asta trebuie sa joace in 15 si mai ales sa dea un eseu cu cealalta aripa… si chiar si asa rezultatul nu este sigur… cei de la Board au spus ca daca inscriu si cu aripa dreapta 😀 (hai ca nu v-ati prins – este partea pasei deficitare) atunci vor lua in considerare cererea noastra. Analistul Flo spune ca cel mai bine ar fi ca Romania sa inscrie in acelasi meci eseuri cu ambele aripi, iar asta va fi probabil dovada irefutabila ca Romania joaca rugby in 15 si va inchide definitiv gura contopistilor de la federatia internationala. Presedintele FRR, Hari Dumitras, a incercat sa explice ca desi Romania a jucat in 13 – RWC este totusi o competitie de 15 in care au fost aliniati 15 jucatori si in care ne-am descurcat onorabil, dovada este repriza a 2-a impotriva Italiei si victoria asupra Canadei… Dar cei de la Union i-au raspuns raspicat, dezvaluind si un secret nedorit: „Canada erau sa va bata jucand rugby in 7″… Cazul a ramas in stand-by.

5) In rugby-ul modern nu suntem nicicand la adapost de o surpriza – In sporturile colective se pot bate recorduri nationale in probe individuale – pasa lui Vlaicu la aripa din meciul cu Italia va intra cu siguranta in istoria rugby-ului romanesc ca fiind cea mai lunga facuta  vreodata de un troacar altui troacar si asta din alergare (ceva mai) rapida… Asteptam o executie similara si pentru aripa din dreapta. La anul si la multi ani!

6) Criticile nu fac bine moralului Stejarilor – Toate criticile inexistente la adresa staff-ului nationalei sunt COMPLET FARA ACOPERIRE. Romania spre deosebire de celelalte natiuni avea in organigrama si „Managerul de inalta performanta” in persoana lui Daniel Mitrea – o premiera in materie de management sportiv, functia, nu Daniel… Atentie, nu ne referim la staff-ul federatiei, ci la staff-ul nationalei… chiar daca uneori este aproape identic. Acesta, dupa cum spune si titulatura postului, a manageriat fiecare aspect punand la dispozitia lotului toate mijloacele si resursele necesare pregatirii la cel mai inalt nivel si tot el a elaborat si programa de antrenament. Printre altele, Romania a fost un pas inaintea celorlalti, fiind singura si natiune care a introdus in mod oficial in ciclul de pregatire si tehnici de dezvoltare a calitatilor PARANORMALE ale jucatorilor… Avem si dovada; privirea lui Daniel Carpo aruncata lui Calafeteanu la eseul lui Earls din meciul cu Irlanda in fata camerelor de luat vederi, cand a fost surprinsa unda de soc receptionata de capul lui Valentin emisa fiind de retina necrutatoare a inaintasului – vezi momentul in secventa de mai jos. De atunci profesorul Magneto, in cautare de un inlocuitor pentru Ciclop, cel pierit eroic in X-MEN 6, a pus ochii pe flankerul nostru pentru a respinge atacurile galactice cu meteoriti care ameninta civilizatia pe Terra. zzzzT – zzzzT – zzzzT!…

7) Tehnicile de inductie paranormala functioneaza – Dovada (!?): dupa privirea lui Carpo din meciul cu Irlanda, Valentin Calafeteanu a demonstrat cresterea pragului de agresivitate (e bine si pe la spate) lovind cu capul in ceafa unui canadian care comitea ilegalitati in maul-ul ce a precedat inscrierea unui eseu pentru Romania… I’m bad, I’m bad… youhooo!!! la momentul 1’40” din rezumatul meciului se vede clar!

8) FRR are nevoie de un clarvazator (paranormal) – Acum ca avem dovada eficientei stiintelor parnormale aplicate in sportul de performanta, Hari Dumitras si Daniel Mitrea ar trebui ca inainte de a fixa obiectivele nationalei, sa o consulte si pe Urania.

9) Romania este o tara a rugby-ului – Degeaba spune lumea ca in Romania rugby-ul este in (s)cadere; nu numai ca sportul gentlemen-ilor nu pierde teren, ba dimpotriva, s-a dovedit a fi si unul dintre cele mai populare sporturi nationale.  Dovada (!?); articolele si publicatiile aparute in media despre Stejari au intrunit cel mai mare numar de „like-uri” din partea cititorilor care nu le-au citit si chiar si a celor care nu s-au uitat in viata lor la un meci de rugby.

10) Avem in continuare mare nevoie de Lynn Howells care, culmea,  is alive... L-am vazut cu totii sarind de pe scaun… si nu o data; o spunem doar asa fiindca circulau vorbe pe la colturi ca ar fi fost inchiriat de FRR de la British Museum… Dar nu! Acum, dupa prelungirea contractului, in asteptarea primelor semne de aptitudine pentru inscrierea celui de-al 2-lea eseu cu aripa de pe partea dreapta, se pare ca FRR vor sa-l inchirieze la Antipa ca sa-si poate scoate o parte din investitie… Acolo conditiile de conservare sunt excelente, nu este departe de Casin, mai fac si un ban expunandu-l, deci toata lumea este fericita…Numai sa nu-l uite pe acolo, fiindca avem nevoie de cel de-al 2-lea eseu.  Ca sa nu se simta singur, dirgintiii FRR s-au gandit sa-l trimita si pe antrenorul emerit Achim, doar ca cei de la Antipa i-au rugat sa mai astepte putin pana vor repara senzorii de miscare. FRR insista explicand ca domul profesor Achim este el insusi un senzor de miscare si inca unul dintre cei mai sensibili… pornit impotriva a tot ceea ce se misca, in special a jucatorilor. Chiar si prezenta unei mingi de rugby face sa i se aprinda beculetele de alerta inainte ca acesteia sa-i treaca prin gand sa se miste… De aceea, cand este el de fata, mingile stau nemiscate… Nu zic nici pas, saracutele de ele, fiindca rugby-ul in miscare este interzis.

Nu a fost o lista exhaustiva a invatamintelor pe care le-am fi putut desprinde, dar credem ca cele evidentiate in articol stabilesc o ordine coerenta a prioritatilor pe care FRR ar trebui sa le ia in considerare pentru a aduce elemente solide de plus-valoare la strategia de dezvoltare  a miscarii rugby in Romania…

 – oricat vi s-ar parea ca da, Je ne suis pas Charlie –

RUGBY OR NOT TO BE – TOP-ul „revenitilor printre cei vii” la Rugby World Cup 2015

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sportului, Ganduri, Sport viata si destine, Star System on Octombrie 21, 2015 at 2:12 PM

Rugby or not to be

Parafrazand faimoasa dilema Shakespear-iana ” to be or not to be” – Rugby or not to be este TOPUL „MisteRugby Romania” AL REVENITILOR PRINTRE VII  – jucatori pe care ii credeam „epuizati”/ „expirati” vorba lui Dinca – „is not about skills, is about balamale” (buna Coane!) si care au surprins pe toata lumea demonstrand ca mai au un cuvant de spus … Puteam sa-i spun „Die Hard”, „welcome back boys” sau in alte 7 feluri… Prezenta lor ma bucura enorm pentru ca inainte de competitie, datorita retragerii sau iesirii din forma/ accidentarii sau intrebarilor legate de conditia unui numar mare dintre jucatorii emblematici, ma asteptam la o Cupa Mondiala, daca nu trista, cel putin  enervanta cu fata lui Mc Caw si Owen „Fartwell” peste tot… Si cand colo, iata ca am avut parte de cea mai pasionanta dintre toate editiile de pana acum, mai ales ca Romania a reusit sa reinnoade traditia cu victoria minima si istorica ca o conditie a participarii sale in instoria competitiei dupa un trist si istoric zero la editia 2011…. Cu o mentiune speciala: de data aceasta, pentru prima oara dupa cea impotriva Insuleleor Fidji din 1991 (!), Romania a castigat (cu putina sansa ce-i drept, dar asa este in sport) cu o echipa care joaca rugby si inca unul de o mare frumusete – Canada si nu Portugalia sau Zimbabwe! Welcome back boys too!

Ca in cazul celui publicat anterior (doar pe pagina „MisteRugby Romania”) – „Cele mai frumoase meciuri ale editiei” – TOPUL nostru face  abstractie de notiunea aberanta de ordine valorica. Nici nu am avea cum pentru ca nu se pot face ierarhizari intre jucatori care joaca pe posturi diferite apartinand unor colective total diferite… Evident nu-i vom mentiona pe cei despre care antrenorii lor au crezut ca sunt „acolo” si i-au impus in ciuda evidentelor (daca mai putem vorbi despre evidente… atata vreme cat iata putem avea surprize) sau pe cei ce nu au fost folositi decat prea putin de antrenori in meciurile disputate pana acum… Si binenteles ca nu i-am uitat pe cei care desi prezenti, nu au putut juca (cum ar fi Parise care ne-a oferit o secventa scurta, dar suficient de explicita) sau pe marii absenti, ignorati fie de ideile (sau orbirea antrenorilor), cum ar fi Abendanon… la SA nu mai vorbim fiindca acolo este obsitnatie, si nici pe  cei pe care speram sa-i vedem refacand legatura cu reusita si care parca ne lipsesc de pe terenuri… pentru ca undeva s-au pierdut pe drum… Ma gandesc la James O’Connor sau chiar la controversatul Quade Cooper. Iata lista celor despre care va vorbeam, aproape zombies exorcizati, pe care talentul si alte calitati i-au adus spre bucuria noastra printre cei vii, demonstrand ca totul nu a fost doar conjunctura sau intamplare:

– Fourie Du Preez 33 de ani – 9-rul SA-filor considerat de multi unul dintre cei mai mari mijlocasi ai lumii, s-a retras brusc din varful piramidei pentru  o lunga vacanta „binemeritata” in Japonia. Pana la RWC – intre cele 2 cupe mondiale – nu jucase decat 2 meciuri ca titular la nationala  intr-un test in toamna trecuta… si unul anul acesta.  Fanii Springboks (SUNT UNUL SI RAU INCA… la propriu si la figurat), il asteptam cu rezerve. Ei bine, a inscris un eseu salvator in meciul cu Tara Galilor asigurand calficarea in semi si mai ales a adunat cu farasul resturile unei echipe daramate dupa infrangerea cu Japonia, pardon de Heinke Meyer. Il banui cumva si de reformatarea listei titularilor. Mersi Fourie, ne-ai salvat pe toti de la un atac de apoplexie.

– Schalk Burger (Scalc poate invata si comentatorii nostri cum se pronunta) 32 de ani SA – dupa o absenta medicala de aproape 4 ani, a revenit in forta in ultimul sezon din Super… Nu este o surpriza la RWC, dar totusi dupa 4 ani de lupte cu o boala potential mortala – meningita bacteriana (luni si luni de antibiotice si anti-inflamatorii) – ne intrebam daca inca mai poate juca la un asemenea nivel…Ei bine poate…  si inca bine!… Evident nu in pozitia de 8 cum si-a imaginat Meyer.

– Drew Mitchell, 31 de ani, Australia, „terminat” cum se spune si fara sanse in tara sa de origine, a fost din „respect’ luat de Laporte la Toulon ca pensionar de lux (CE INSEAMNA SA AI OCHI SI EXPERIENTA), unde multa vreme a facut tusa… pana la urma insa, investitia a dat roade, in ultimul sezon a renascut parca din propria-i cenusa… Nu putem spune ca fost in vacanta, dar nici foarte solicitat.. Oricum aducerea sa la nationala parea riscanta pentru unii… Admirabil flerul coach-ului Michael Cheika si cat curaj in tara aripilor de meserie, unde se putea gasi usor  un Speigth, Tomani si altii mai mlt decat decenti.

– Ashley Adam Cooper (31), Australia – mereu conectat, nu era subiect de indoieli, dar ne intrebam cu totii cat va mai rezista, mai ales ca in jocul pe care il practica este nemilos fata de el insusi… Adica jos palaria pentru continuitate… si mai ales pentru faptul ca in toata cariera sa de club sau nationala, nu stiu daca a lipsit vreodata pe un motiv sau altul – accidentare, lipsa de forma etc… La felul in care joaca si se angajeaza, ar trebui bagat cred in cartea recordurilor… CE BARBAT!!!

– Matt Giteau 33 de ani, Australia – aici trisam, dar OMU’ MERITA O EXCEPTIE – nu a fost o secunda un „zombi” si nici pensionar de lux, adica iesit din forma, si nici nu a pierdut contactul cu rugby-ul de inalt nivel, fiind mereu un adevarat animator, inima sau macar un ventricul al ei in echipele in care a jucat….Din nou Michael Cheika… Nici o surpriza. Il pomenim si pentru faptul ca este inca un exemplu de jucator promovat la nationala de fani. La Cupa Mondiala din 2011, presiunea fanilor nu a functionat, iar  Mr Dean a renuntat la serviciile sale. Suparat Matt a luat drumul „pribegiei” (bucurie mare la Toulon) facand o alegere care punea practic capat carierei sale la nationala. Asta poate ar raspunde si intrebarilor unora de genul „cum de-si permit armatele de chibiti sa dea instructiuni marilor antrenori”… Ei bine uite asa fraierilor, fiindca asa vrem noi, fiindca ne dorim sa traim in mod activ fenomenul sportiv si pentru ca ei sunt acolo pentru noi. Ce intrebare stupida!? Aproape toata nationala Africii de Sud spre exemplu, cea care a supravietuit in aceasta editie (iat-o in semifinale), a fost construita pe spumele si sudoarea „chibitilor”, pentru ca cea construita de Meyer & Co. era varza. Pana la urma unul din marile merite ale unui antrenor este si capacitatea sa de a se pune in discutie si de a fi flexibil in alegerile sale, atent la ce gandesc mii si mii de creiere…. Altfel spus Meyer nu este chiar prost pana la moarte. Cheika, spre deosebire de omologul sau, nu a ezitat foarte mult, desi avea o constrangere in staff – Larkham, „mastermind-ul” liniilor din spate – ori toti stim ca acolo unde vine Mat Giteau, orice „mastermind” dispare fiindca (sotto) el ii va lua locul. In conjunctura creata, toti stim ca oricat de mare ar fi talentul jucatorului, o absenta de 4 ani si revenirea intr-un colectiv complet nou nu este reusita garantata.  Nu a fost insa cazul pentru ca Michael Cheika a inteles ca la Toulon se juca exact tipul de rugby pe care el avea de gand sa-l propuna la nationala Australiei. Si probabil ca Matt a fost solutia implementarii sale aducand si un suflu nou de incredere, o mentalitate de invingator dobandita in cei 4 ani petrecuti in Franta, intr-o nationala plina de indoieli, aproape distrusa mandatul lui Dean si bulversata de pasajul scurt al lui Mc Kenzie! (Y)… Cine va uita vreodata tusa de la sfarsit in meciul din 4 N (2015) cu Noua Zeelanda!?… A fost si va ramane ca o marca de afirmare a personalitatii acestui jucator (n-am cuvinte) si a intoarcerii sale la nationala… In trecere atat Matt cat si Michael ii pot multumi si lui Bernard Laporte de unde a preluat blue-print-ul proiectului de joc… Atentie mare !!!

– Will Genia – doar 27 de ani (un alt caz „surprinzator” de varsta tanara a unor jucatori pe care multi dintre noi ii credeam deja pe cale de „expirare”), tot din Australia. A fost mereu pe aproape si activ in circuitul de inalt nivel, dar in acelasi timp parea mai mereu indispus, accidentat (sau fragilizat). Performantele sale modeste din campionat il trecusera la capitolul amintiri frumoase… Fabulos jucator, o stiam cu totii, dar incetasem sa mai speram in revenirea sa! Surpriza pentru mai toata lumea (evident nu si pentru fani… sunt unul) a fost redobandirea locului de titular la nationala… Am sa ma laud din nou pentru ca timp de doi ani am mers impotriva curentului spunand ca Phipps is not the man. Mersi coach!

– Freddia Michalak (33), Franta – A debutat la nationala la 18 ani si se anunta a fi noul copil minune al ovalului; briliant (adevarat, nu tinichea) , curajos, polivalent (9-10-15), tehnic si mai ales inventiv – creativ- imprevizibil. Constitutia sa mai putin robusta (1.82m si 85 kg… ca sa vezi unde a ajuns rugby-ul) l-a transformat in tinta predilecta a apararilor adverse, ceea ce a dus evident la o serie de accidentari grave si scoaterea sa din circuit inainte de termen.  Rezultatul a fost cel asteptat, Fred a inteles ca sanatatea este de mare pret si a inceput sa se fereasca si sa ezite pe teren. Atitudinea sa neconventionala, mereu independent si in disonanta cu mediul abiental ptin mai gri (asta este cultura rugby din pacate… aici in Nord) au inversat tendinta, facand ca in scurta vreme sa devina din alintatul publicului, subiect de deriziune… Intr-un fel misterios, sansa, destinul sau nu stim ce – probabil calitatile sale – au facut ca Fred, in ciuda tendintei generale, sa ramana cumva in carti si in vestiarul marilor cluburi…Acest lucru a aduagat si mai mult la sentimentul general care s-a  transformat treptat in antipatie si contestare. Aici m-am raliat si eu miscarii fiindca vedeam un lobby care dauna afirmarii altor talente si jucatori merituosi. Nu am mers niciodata pana la antipatie pentru ca eram fan candva, dar am devenit critic… Mi-am cerut scuze pentru asta, desi criticile nu erau deloc nefondate. Mereu in auto-conservare (de inteles), de multe ori absent in faza defensiva, incepuse sa dea „kix” si in executiile tehnice. Trebuia sa ma prind ca ceva imi lipsea in diganostic din momentul in care l-au recuperat Sharks si mai apoi insasi Bernard Laporte… In cazul lui Laporte insa era de inteles – intodeauan a crezut in el. Insa am vazut acolo mai mult influenta unui lobby decat calitate demonstrata, desi stiam ca (sigur) competentele erau acolo; aveam impresia doar ca-i lipsea energia, suflul de prospetime si nu vedeam chiar de unde si-l putea recupera. Michalak a fost probabil singura obsesie sau fixatie buna pe care Philippe Saint Andre a avut-o pentru ca a simtit ca in noul Michalak, inca mai traia undeva ascuns vechiul Michalak… Si totusi ce puteam spune despre un jucator titular la nationala, dar rezerva in propriul club. Acest indicator s-a demonstrat a fi perfect fiabil in cazul lui Pape. Recnosc ca nici nu i-am urmarit meciurile cu atentie… De unde atata timp? Ei bine Michalak a fost in formula prezentata de PSA singurul si ultimul mohican al flerului francez… Chapeau bas!… Si mai ales pesntru faptul ca face parte dintre jucatorii de rugby (aparent fragili) a caror constitutie nu s-a tranformat radical si „inexplicabil” de-a lungul anilor. MARE LUCRU! Candva cu siguranta unul dintre cei mai inventivi jucatori din lume in pozitia 10, a demonstrat cel putin ca nimic nu a fost o intamplare.

– Brian Habana (32 de ani – SA) – Cu toate ca a ramas in acest rastimp in circuitul de inalt nivel, mai toata lumea incepuse sa creada ca uitase cum se culca balonul in but…. Dar iata ca nu! Oricum travaliul sau defensiv si siguranta pe care o confera apararii, dorinta de a contesta orice balon au fost motivele pentru care atat clubul din Toulon, cat si staff-ul nationalei (si orice club sau antrenor din lume) le-ar avea mereu in vedere… La-m trecut aici pentru ca a fost mia bine decat ma asteptam… Dar nu inca extraordinar de bine; cu Japonia modest, au urmat meciuri relativ „usoare” (am pus ghilimele), a fost insa prezent cu Tara Galilor cu o misiune foarte grea (Geoge North)… din nou prezent in faza defensiva si mai putin impresionant in atac in couda faptului ca din punct de vedere ale motricitatii ramane o amenintare permanenta. Parearea mea este ca se pripeste… si anticipeaza prea mult in faza de atac.

– JP Pietersen (doar 29 de ani – Africa de Sus) – pana si susbsemnatul candva fan, am fost surprins cand am (re)aflat ce varsta are. Prestatiiile sale, pierderea aparenta a vivacitatii, kilogramele in plus, anii multi nelipsit din formula Springbok, retragerea timpurie in Japonia, toate acestea aproape ca ma convinsesera ca mai are putin si face jumatatea de veac… Pe onoarea mea, mai aveam putin si credeam ca suntem de aceeasi varsta. Contestat de multi din ratiuni mai mult subiective, probabil enervant prin atitudinea sa relaxata/detasata si usor aroganta care da impresia ca nu misca un deget si ca nu-i pasa de incrancenarea colegilor de alaturi, ramane o polita de asigurare pentru nationala si omul care lasa o marja foarte mica de eroare adversarului… Poate mai putin eficace in initiativele sale, este unul dintre cei mai inteligenti jucatori in nationala SA, un oportunist/speculator innascut cu o capacitate uimitoare de adaptare la situatiile nou create. Jocul sau fara balon, de aniticipatie si de exploatare a erorilor adversarului poate fi materie de studiu… In ciuda unui fizic impresionant si aparent greoi care orienteaza asteptarile noastre spre un registru de exprimare fizic, JPP este jucatorul care la sfarsitul meciului iese cel mai curat de pe teren (enervant de curat), odhinit parca, zambind sau in cel mai rau caz aparent indiferent, oricare ar fi rezultatul (probabil ca a inteles)… dar de multe ori cu eseuri marcate sau alte statistici pozitive, fiind cel care poate schimba soarta meciului intr-o singura faza fie ea defensiva sau ofensiva. Este alaturi de (De) Allende singurul care ar putea prelua misiunea Julian Saveea si chiar spulbera un mit pe cale de a se forma…  SALUTE!

– David Pocock (27 de ani – Australia) – acum un an il dadeam deja „disparut” din nationala – mea culpa. Dupa o absenta de aproape 2 ani pe motive medicale, revenit in competitie in ultimul sezon, a fost, putem spune, una dintre piesele importante in angrenajul australienilor… Noroc ca Michael Cheika l-a reconvertit in 8 si efectiv nu intelegem cum de a fost folosit in 7 aproape toata cariera sa, cand evident jocul sau inchis era practic un Dead-End Road pentru circulatia balonului. (Drum infundat – semnalat de ani multi – Adrian Dinca  martor si mai ales fan neconditionat Pishcock) . In plus acum a inceput sa mai faca si pase. Ce inseamna sa ai un antrenor EXTRAORDINAR… Evolutia sa la RWC i-a dat dreptul sa-si redobandeasca numele de Pocock :D… Dinca va fi fericit! 😀

– Juan Martin Hernandez (33 ani) – fosta uvertura a pumelor, reciclat in 12 in ultimii 2 ani de Hourcade (UN GENIU ABSOLUT) care initial parea ca va renunte la serviciile sale, punea pana nu demeult cateva semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea sa de a face fata provocarilor fizice la centru, el fiind mai degraba un jucator discret ale carui atu-uri erau clar intr-un registru de factura tehnico-creativa. Este inca un exemplu de jucator care combate prejudecatile legate de specializare, capacitatea de reprofilare la varste inaintate (axioma formatorilor nostri).. Astfel Hurcade a ocupat pozitia de 10 cu un initiator/declansator (Sanchez), in timp ce lui Hernadez i-a incredintat o misiune de distributie-transformare a jocului si rafinare a baloanelor… Baiatul asta este o incantare sa-l vezi si mai ales sa-l studiezi cand joaca – rafinamentul tehnic in toata splendoarea… Evident nu este singurul, cum de altfel nu sunt nici putini, dar merita subliniat pentru discretia sa. „Toata lumea” stie, vede, „dar putini vorbeste”… si nu inteleg de ce!? Comentatorii vad doar evadarile lui Sanchez si finisurile lui Imhoff sau Tuculet, provocarile lui Bosch… in timp ce aproape toate actiunile Argentinei poarta amprenta aproape invizibila a jocului de legatura pe care Hernandez il face in circulatia balonului…

Abia astept intalnirea cu Australia, unde Cheika a implementat aceeasi idee de joc – un initiator (fire starter) in 10 – Foley secondat in 12 de Mat Giteau (sau Tomua) ambii niste „procesoare” cu acelasi rol de transformare, legatura si distributie…. In plus sunt convins ce atat Hernandez cat si Giteau au pe langa rolul de „back-up” (evident), si pe cel de supraveghetori si temporizatori al entuziasmului ofensiv al decarilor lor… Dincolo de clash-ul dintre inaintari asteptat de toata lumea, unde Australia este mai argentiniana decat Argentina, duelul din zona 10-12 credem ca va fi de fapt cheia deznodamantului, evident completat de continuarea pe 3/4, unde Argentina in momentul de fata este mai „australiana” decat Australia. CE REGAL! Va fi probabil cea mai nebuna si spectaculoasa partida a RWC!… Pentru mine este adevarata finala… Regret inca odata absenta irlandei de la RDV-ul semifinal… Exista si un top al celor pe care ii asteptam pe cai mari, dar au reusit sau au avut ghinion (Sexton ar fi unul)…

– Ovidiu Tonita, 35 de ani, Romania – nu am apucat sa-l vedem foarte mult din cauza unei accidentari vremelnice, dar evident intrarile sale pe teren au marcat jocul nationalei noastre, schimband echilibrul de forte pe teren. Marturisesc ca nu ma asteptam!

Ultimii pe lista vor suprinde pe toata lumea, dar trebuie mentionati, chiar daca nu au fost nicicand „Zombies” si au ramas conectati in competitiile de inalt nivel:

– Primul este Daniel Carter incercat la greu de uzura si accidentari repetate… Nu sunt singurul care mi-am pus intrebari mai ales atunci cand inlocuitorul sau de lux, Aaron Cruden, era in mare forma, in ultimii ani aproape ca-l si detronase de calitatea de titular, insa accidentarea decarului de la Chiefs l-a readus in carti cu toate ca a avut un sezon aproape sters, absent o buna bucata de vreme, iar atunci cand a jucat evolutia sa in Super Rugby a fost relativ mediocra comparativ cu ceea ce eram obisnuiti. In rest, orice prezentare ar fi de prisos… Cu siguranta unul dintre cei mai mari decari ai acestui secol.

– Iar al 2-lea este nimeni altul decat Ma Boy, Ma’a Nonu, un jucator pe care l-as da exemplu oricui ca pe suma completa a tuturor „virtutilor” de care un jucator de rugby are nevoie – gabarit, tehnicitate, inteligenta – creativtate, calitate fizica si mentalitate..plus sa nu uitam calitatea umana. Chiar daca a fost numit jucatorul anului 2015 in Noua Zeelanda, sa ne reamintim ca in 2014 se vorbea despre scoaterea sa din efectivul All Black, chibitii (nu eu, chibitii… chibiti… aia de pub) vorbeau despre blestemul Ma’a care facea ca toate echipele la care juca sa nu performeze. Nu inteleg de ce, fiindca de regula in cei 2 ani precedenti mutarii sale Hurricanes fusese mai degraba rezerva decat titular… Nu am incetat sa cred in el si este pana acum de departe cel mai bun 12 al Mondialului… Este drept, inca nu a avut clienti seriosi in fata sau o opozitie foarte grea… Dar are si calitatea de a face cumva (si reuseste) ca antrenorii si echipele adverse sa nu-l „remarce” ca fiind un pericol omnipotent… Nu am vazut in ultimii ani planuri de joc anti Ma’s Nonu (sau Conrad Smith) spre exemplu – incredibil!… Daca vrei sa stii ce va urma in materie de constructie de joc, atunci fii atent unde se afla cei doi, plus Sam Smith, Mc Caw sau Read si nu la ce face Dan Carter, Saveea sau altii… care isi foaca propria partitura… Altfel spus daca vrei sa intelegi ce va face Carter, cauta-l pe Ma’a Nonu. Logic, NU!?  In timp ce antrenorii elaboreaza strategii care sa-i pazeasca de Sonny Bill care nici macar nu este titular si vine doar ca sa dea estocada buhaiului obosit de toreador, Ma’a si cu Conrad i-au facut deja sa vorbeasca singuri. Sa vedem ce se va intampla cu De Allende care de vreo doi incoace este o nuca tare (din toate punctele de vedere – fizic, calitate, inteligenta, mental) pentru oricine , dar care incepe sa dea semne serioase de oboseala pentru ca geniul lui Meyer a reusit sa-l tranforme in Vermeuillen 2…. Sper ca nu este nevoie sa mai punem si ghilimele.

Daca nu sunteti de acord sau daca am uitat vreunul… suntem aici!… Dar in mare sa stiti ca daca nu-i regasiti in TOP pe alesii vostri, inseamna ca au ramas „Zombies” :D… Este o figura de stil doar, nu va opariti, adica umbra celor ce-au fost, lipsita de insinuari si intentia de ai jigni, pentru ca stim, varsta nu iarta pe nimeni… Poate totusi ca putin realism si onestitate din partea lor, dupa exemplul lui Jacque Fourrie, ar fi lasat locul liber altor jucatori care ar fi avut mai multa nevoie de participarea la Cupa Mondiala… Nu ma gandesc la Mealamu (dimpotriva ma inchin) care este ca un fel de port-bonheur, de patron spiritual al All-Blacks… adevarat duh protector, ci la cazuri precum Victor Matfield spre exemplu, si nu este singurul, dar in special la el, mai ales in calitatea sa de tanar antrenor care pare-se ca nu a inteles care sunt cerintele noii sale cariere si existente… DECEPTIONANT!… IN REST, WELCOME BACK BOYS! … SUNTEM CU TOTII FERICITI DE INTOARCEREA VOASTRA… MAI ALES ORGANIZATORII; FARA VOI AR FI FOST JALE, CEL PUTIN PENTRU STAR SYSTEM SI SPONSORI!

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: