Sportlogic

Archive for the ‘Bizz sport’ Category

Olimpismul in Romania… despre bani – ce „ne dau” si cate „ne iau”…

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Sportul si politica on August 19, 2016 at 6:39 PM

Recentele „amenintari” din partea celor care conduc sportul romanesc despre divulgarea „sumelor investite” in pregatirea sportivilor nostri mi-au sugerat tema acestui articol. Daca multe alte publicatii au facut acelasi demers din ratiuni care tineau strict de informarea/curiozitatea cititorilor, ei bine, in asteptarea „evenimentului” care urma sa ne lumineze pe toti, ne-am gandit sa „cosmetizam” putin continutul pentru a informa politicienii, sportivii, tehnicienii sportului si chibitii opiniatri sau „parerologii” de tot felul din Romania, despre cat castiga „olimpicii” de pe alte meleaguri.

Motivul este, pe de o parte, acela de a ilustra prin cifre exacte faptul ca performanta nu este sub nici o forma proportionala cu efortul financiar al natiunii si ca sportul romanesc are mai putina nevoie de a investi financiar in „EL”, cat are nevoie de o investitie morala, sufleteasca si afectiva, iar pe de alta parte si in primul rand fenomenul trebuie inteles ca o prioritate a politicilor sociale de dezvoltare, dar inainte de toate doar apreciat si practicat. Evident ca acest lucru necesita eforturi economice, dar sub nici o forma cele despre care ne vorbesc cei mentionati si carora le recomand aceasta lectura pantru ca de ani si ani incearca sa ne convinga de necesitatea unor miliarde irosite, in principal in infrastructura, turnat ciment si santiere sau organizarea de competitii internationale oneroase care nu vor face decat sa saraceasca si mai mult putinele resurse de care dispunem… A fost, este si va fi cazul tuturor tarilor haotice, categoria celor din care face parte si Romania . Oriunde  au fost facute astfel de investitii intr-o logica pe termen scurt, doar pentru ca unii au dorit sa puna mana pe niste contracte publice cu cifre astronomice… Pentru spioni si propagandisti, culmea, dar Rusia nu face parte din categoria celor care si-au batut joc de efortul depus. Franta, Grecia, Coreea de Sud, Slovenia, insa… DA!!! La noi avem deja experienta a numeroase exemple de baze la scara foarte mica care in absenta unui proiect complet (exploatare si valorificare) au ajuns fie inutilizabile, fie gauri de bani – Arena Nationala, sali de sport transformate in saloane de nunti… piscine si patinoare inchise. Daca nu s-a reusit administrarea unor astfel de structuri, este usor de intrevazut de ce am fi capabili in cazul unui mega proiect.

Nimeni nu se opune unor astfel de eforturi de dezvoltare, incercam doar sa semnalam ca „buba” nu este acolo pentru ca motivatia unui sportiv pe toata perioada formarii si pregatirii sale nu poate fi o  determinanta de ordin finaciar, iar multimea de „saraci” ai lumii care reusesc sa performeze ne-o demonstreaza zilnic, la fel cum si cei cativa sportivi romani care au dovedit nu o data ca in ciuda neajunsurilor financiare, performanta este inainte de toate un atribut al daruirii, pasiunii si din ce in ce mai mult al competentei. Cuba este cel mai bun exemplu; zeci de ani de blocada economica, infrastructura cu adevarat in paragina, dar cu educatia prin miscare si cercetarea in stiintele sportului printre pilonii de rezistenta ai strategiei nationale „de supravietuire” au reusit cumva sa ramana acolo nu foarte departe de elita sportului mondial.

Sa incepem asadar cu o scurta poveste „trivia”, asa doar de dragul detaliilor si ca sa intelegem visul pentru care un sportiv isi sacrifica ani din viata fiindca, dragi prieteni, puteti fi siguri ca majoritatea copiilor si juniorilor atunci cand incep sa fantasmeze despre „Everest”, chiar nu se gandesc la renta viagera sau la premiul in beni oferit de COSR si MTS, functii politice, etc., la fel cum nu se gandesc nici la valoare mercantila a medaliilor, ci evident la cea simbolica.

Cat valoreaza deci o medalie Olimpica (o tinichea in sine) ca obiect (?)

  1. Aur: $600  – medalia de aur nu este chiar de aur, ea contine doar 1% aur care se regaseste in stratul galvanizat care o inveleste, corpul sau fiind alcatuit din 92.5% argint si 6.16% cupru.
  2. Argint: $325 – este singura care isi respecta eticheta fiind facuta din argint, cam in aceeasi cantitate ca si in cazul medaliei de aur, doar ca nu mai este imbracata in aur, iar cuprul completeaza procentajul de 1% lipsa.
  3. Bronz: $3 – medalia de „bronz” este facuta din 97% cupru, 2.5% zinc si 0.5% staniu

Cifrele reprezinta doar valoarea pe piata a materialelor folosite. Acestor sume li se adauga costurile care tin de conceptie – design, personalizare, precum si cele de productie, de regula una artizanala si in serie relativ mica, posibil deci si destul de costisitoare; in mod normal si probabil undeva intre 500-3000$/buc, in functie de salariul mesterilor care le lucreaza… Daca pakistanezi sau afgani mai putin, daca nemti foarte scumpe…. Dar dintre toate rubricile chetuiala, cu  siguranta  ca cele din prima categorie  – conceptie/design – sunt cele mai incontrolabile, in functie de semnatura artistului, rubrica la care cred ca ai nostri s-ar ingramadi dandu-si frau liber creativitatii si generozitatii… Am divagat putin dela subiect cu gandul la episodul uniformelor delegatiei olimpice si  la cate ne-a costat noua sigla ANAF (2 milioane de euro – asa spun ziarele)…. Si cu toate acestea „boshii” indraznesc in continuare sa aduca pe tapet lipsa banilor in sport, fara rusine, in timp ce noi ne permitem sa ne imbracam delegatia in niste carpe ordinare facturate astronomic, ca sa nu mai vorbim despre dragostea si respectul pe care o au „boshii” pentru sportul romanesc si cei care ne reprezinta… Oare cam cat ni s-ar imputa o schita si o matrita pentru turnatorie.

In asteptarea cifrelor exacte si oficiale pentru Romania, specificate de maniera extrem de alambicata si stufoasa in diverse legi, H.G.-uri si alte acte oficiale astfel incat in grija lor de transparenta nimeni sa nu gaseasca sau sa inteleaga informatia pitita printre diverse paragrafe imposibil de citit, ne multumim cu cele anuntate in media, la fel si pentru sumele anuntate de forurile olimpice din alte tari…

Cat castiga Olimpicii in cateva dintre tarile participante
Publicatiile  care au  dat  cifrele de mai jos, au ales (presupunem) tarile in asa fel incat sa puna in antiteza culturi si societati cu specific diferit – „democratii” occidentale, tari in foame de imagine / faima si recunoastere internationala, tari mai „conservatoare” pana la autoritare, bogatii si saracii sportului , concurentii si aliatii (desi in sport nu prea exista aliante, mai degraba simpatii politice). Asa fac in fiecare an cand vor sa justifice o surpriza venita de undeva dintr-un colt mai putin stiut de lume sau concurenta serioasa facuta de sportivii rivali istorici, uneori de „dusmanii” politici sau diplomatici.

Inainte insa de a da cifrele pentru RIO (fiindca ele se schimba dela o editie la alta) este bine sa reamintim ca in antichitate participarea la J.O. nu aducea nici medalii si nici beneficii economice directe campionilor… Doar o coroana facuta din ramuri de maslin „sacru”, cu mentiunea ca acestia deveneau pe viata eroi ai comunitatilor din care faceau parte si ca ai lor concetateni aveau grija sa nu le lipseasca nimic din cele necesare traiului pentru tot restul zilelor. Un fel de renta viagera, daca vreti, care era asumata de populatie si nu de adminsitratia centrala. Din punctul acesta de vedere  Romania (care le da o renta sportivilor sai) si Marea Britanie (care nu le da nimic, nici macar o maslina) sunt tarile cele mai apropiate de practica  si respectiv de „spiritul olimpic traditional”… Este foarte probabil ca unele dintre tarile care conduc in  acest top absurd, ofera astfel de recompense pentru a atrage de partea sistemului pe toti fiii gloriosi (si deci populari) ai natiunii, ca sa mascheze prin acte de recunoastere a excelentei si/sau gratitudine exagerata o stare de injustitie si lipsuri sociale grave…. Daca aveti cumva sentimentul ca ati mai intalnit situatia „undeva”, puteti fi siguri ca nu este doar o impresie…. Faza este ca la noi in ciuda unor politici de pacaleala nationala similara, romanii raman si cu banii luati si fara „mandria scontata” (vina lor), adica performanta de care nu ne mai stauram si care de multe ori serveste drept pretext pentru a pompa si mai multi bani dela stat, in defavoarea educatiei prin miscare si a sportului de masa… In tabelul de mai jos puteti regasi cateva cifre care ar valida perspectiva expusa anterior, cu mentiunea ca in cateva dintre aceste tari, spre deosebire de Romania, chiar exista un fenomen sportiv de masa :

Loc TARA  AUR ARGINT BRONZ
1 Singapore US $757,000 $370,000 $189,000
2 Malaysia $600,000 (un lingou de aur) $300,000 $150,000
3 Azerbaidjan $510,000 $255,000 $130,000
4 Kazakhstan $250,000 $150,000 $75,000
5 Thailand  $314,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
6 Philippines  $237,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
7 Kyrgyzstan $200,000
8 Latvia $190,000
9 Italy $189,800 $95,000 $50,000
10 Uzbekistan $150,000
11 Belarus $150,000
12 Ukraine $150,000
13 Russia $180,000 $90,000 $45,000
14 Australia  $126,000
15 Tajikistan  $63,000
16 France $65,000
17 China  $31,400
18 USA  $25,000
19 Germany  $19,500
20 United Kingdom nici o recompensa financiara dela forul lor olimpic

Trebuie spus insa ca cifrele variaza de la sursa la sursa. Cele din tabelul de mai sus sunt luate de pe un site american care (evident) a avut grija sa fie exact pana la rubrica Rusia unde au triplat suma aproape (nu ne mai mira… stim cat le place adevarul), fiindca publicatia The Independent din UK da cu totul alte cifre pentru vecinii nostri (imaginea de mai jos)…. Atentie, cu atributul „massive cash” (!)…

IN COMPLETAREA ACESTUI „TOP” DIN CARE ROMANAIA LIPSESTE IN MOD INEXPLICABIL (OARE DE CE – MINCIUNA SAU OMISIE?) TREBUIE AMINTIT CA SINGURA TARA DIN LUME CARE PLATESTE O RENTA VIAGERA (DE STAT) CAMPIONILOR SAI, NU NUMAI OLIMPICI, CI SI MONDIALI SAU EUROPENI ESTE ROMANIA… SI ASA SA RAMANA, DOAR VA RUGAM SA NU NE MAI ASASINATI TIMPANELE CU SLAGARUL INVESTITIILOR SI LIPSEI BANULUI, SACRIFICIILOR DE TOT FELUL de parca cineva i-ar fi obligat sa-si aleaga cariera. Daca calculam doar 500 – 1000 de euro pe luna timp de 30 de ani, un sportiv roman medaliat va primi intre 150000 si 300000 de euro pana la varsta de aproximativ 60 de ani (dincolo de aceasta, suma este din partea nasului). La aceasta se adauga si premierea performantei, in jur de 70.000 euro, din care jumatate este asigurata de COSR, iar cealalta jumatate de statul roman… Valoarea premiilor oferite ne-ar plasa asadar pe locul 15 in lume, inaintea Frantei, SUA, Germaniei, Chinei, Marii Britanii, dupa cum se poate vedea, deloc modesta comparativ cu cele alocate de „marile puteri occidentale” care ne sunt date exemplu, mai ales daca recompensei anuntate in media ii aduagam si renta… Calculul nostru ar urca Romania pe locul 3 sau 4, acolo sus printre tarile model de „democratie”, transparenta si modernitate… cu siguranta doar o simpla coincidenta :D…  Pe onoarea mea, daca as fi un sprinter jamaican mai slabut sau un fondist kenian mai obosit sau anemic, daca nu as emigra in Romania,… fiindca ce ofera marile puteri, zau, este „par la ceas” fata de „raiul” dela noi… Este drept ca o astfel de miscare ar impune mici sacrificii si neplaceri de genul galeriei care ar imita strigate de maimute, unii colegi care m-ar trata de „cioara” in lipsa mea, Nae Marasescu daca ar mai comenta, nu m-ar scoate din bronzat, iar pe Facebook si in presa poza mea ar aparea din intamplare alaturi de un articol animalier sau despre mizeria dintr-o gradina zoologica… toate mici neajunsuri trecatoare in comparatie cu siguranta unei existente decente pana la adanci batraneti… In plus va trebui sa invat si un imn Science-Fiction-ist… „Desteapta-te romane!” care suna totusi bine si IMPERATIV daca stai sa-l analizezi cat de cat.

Pentru a ridica si mai multe semne de nedumerire celor care vorbesc despre sport pe oriunde ii prinde ploia gasindu-si adapost pe un platou de televiziune, vom aminti aici ca in urma unei statistici publicate  in Business Insider , doar 5 din clasamentul primilor 10 atleti americani (tara „Sport Bishnitz-ului” si a atletismului) castiga mai mult de 15000$/an din sport… suma ce ar putea sugera unora dintre ei ca cel mai bine (si mai prudent) pentru viitorul lor ar fi sa-si caute si un loc de munca in paralel cu activitatea sportiva.

______ SFARSITUL ARTCOLULUI ______

BONUS – Si acum naduful pentru cei care au timp
…De unde vin banii atunci? Evident din sponsorizari… Dar cum din sponsorizari!? Ei bine prin participarea societatii civile in proiectele de dezvoltare sociala. Asta pentru ca marile corporatii sau micii antreprenori locali nu se ingramadesc la usa comitetelor olimpice sau federatiilor pentru a semna contractele de sponsorizare, la fel cum contractele de sponsorizare nu se semneaza in urma unui telefon ocult… sau daca o fac, majoritatea dintre ele nu dau „ignore” sistematic micilor proiecte si initiative locale sau comunitare. Actorii dezvoltarii sociale au inteles ca trebuie sa sustina toate formele de dezvoltare sociala si educatie in comunitatile din care fac parte, probabil ca „parandaratul” daca are loc, atunci se face sub forma semne de atentie si recunostiinta formala si in limita bunului simt, nu pentru a frauda fiscul si nici in ideea da a-si lua o spaga grasa, in plus transparenta ofertelor de parteneriat si a exercitiilor financiare garanteaza cat de cat utilizarea banilor oferiti in scopurile anuntate. …Ceea ce la noi nu prea se intampla din motivele pe care le cunoastem cu totii si dintre care, dincolo de specificul cultural balcanic (foamea permanenta de bani si inavutire a unora.. smenuiala cu orice pret, daca foame nu este), cele mai suparatoare sunt pupincurismul national si blocadele politice sau legate de influenta unora, nevoia de afiliere oculta sau/si politica care  face ca o corporatie sau, la o scara mai mica IMM-urile, sa nu sustina evenimente si proiecte de dezvoltare „minuscule” initiate de cei care nu fac parte din „sistem”.

Concluzia (!) –  Atata vreme  cat sperantele unei reforme morale (sau cel putin de mentalitate/viziune la toate nivelurile – institutional, media, politic… si mai ales individual) sunt absolut minuscule, cat timp va persista gandirea „mica si meschina” intretinuta de un sistem de legi oculte, nescrise si mai necrutatoare decat gravitatia, cat miscarea si sportul vor fi considerate doar instrumente de imagine, control si „imbarligare politica” (fiindca acesta este termenul exact), judecate doar pe baza rezultatelor in competitii (medalii si faima) si nu pentru valorile, functia si calitatile lor de element formator si  dezvoltare individuala si sociala, cat politicienii vor fi preocupati strict de imagine, cei din media strict de rating si influenta, corporatiile strict de aranjamente si vizibilitate, iar romanul strict de faima, mandria sa sau de ce spune vreo legenda poreclita si NU de vigoarea generatiilor tinere, respectuoase fata de valorile colective,… daca miscarea sportiva nationala va ramane terenul de joaca rezervat unor cercuri, „legende”, „nepoti” si-a altor interese si NU vor fi considerate un bun public,  adica toate vorbele pe care le auzim si rostim (ma rog, nu chiar toti), cata vreme vorbim doar despre lipsa de bani, dar ne tragem „drepturi, obligatii” si alte spagi din putinul pe care il avem, atata timp cat intentia ramane doar la nivel de discurs, cat antrenorii si parintii vorbesc despre formare si miscare, dar imediat se lauda cu palmaresul si reusitele lor, in timp ce esecul si infrangerile le intuneca mintile sau cand natiunea uita functia principala sau care ii sunt prioritatile punandu-se accentul pe medalii, glorii apuse, rusine, umilinta si alte OZN-uri insultandu-si sportivii pentru lipsa de rezultate,… pe scurt, cata vreme Dedeman sau altii vor baga mana in buzunar NUMAI SI NUMAI in urma unui telefon venit de la etajul 33 si nu ca sa ajute un sportiv, echipa, club care nu are bani de pregatire sau ca sa participe la o competitie pentru care s-a pregatit, cata vreme pe platourile de televiziune vor fi invitati nechematii, politrucii sau tocmai cei vinovati de situatia existenta in chip de experti si consilieri, sansele „revenirii” (cititi renasterii) noastre vor fi minuscule… Iar cand vorbim despre REVENIRE nu ne referim la numarul de medalii, ci la numarul de copii care nu se impiedica cand traverseaza strada sau nu isi luxeaza clavicula pentru ca au calcat pe o coaja de banana… fiindca asta este situatia in momentul de fata si pentru ca, dragilor, miscarea si sportul sunt NECESITATI, in timp ce medaliile si performanta sunt doar un bonus, cireasa de pe tort, o consecinta fireasca a unui efort, munci sustinute de dezvoltare si formare si nu un scop in sine…. Cand vorbim despre inalta performanta putem avea cel mult dorinte si asteptari pentru ca adversarul nu este nici el din carton si care nu trebuie sa devina carul pus inaintea boilor, adica NU un scop in sine. Americanii, australienii, spaniolii, francezii si britanicii au inteles acest lucru si au gasit un echilbru, o armonie intre prioritati si dorinte, iar asta se vede de ceva vreme incoace numai si numai pentru ca sportul, cultura si educatia, cu sau fara performante notabile, trebuie sustinute neconditionat.

Dupa cum vedeti, daca suprematia mai americana nu surprinde pe nimeni, surclasarea marilor puteri de catre britanici, noua forta olimpica ascendenta,  premiile mari oferite de unele natiuni NU le-au propulsat deasupra celor care se pricep, la fel cum piramida gigantica a Chinei, sumele imense investite, cele cateva sute de centre de formare si excelenta, logica de specializare si profesionalizare timpurie nu le-au imbunatatit cu nimic rezultatul… Mai precis vorbim despre 51000 de sportivi recrutati in centrele de excelenta olimpica, 400.000 de copii inscrisi in scolile olimpice de formare si 1 miliard de dolari investitii de stat in infrastructura numai in 2013 (la costurile de la ei ar insemna dublu la noi ca valoare a investitiei si de doua ori mai putin in termeni de livrabile), mai mult decat orice alta tara… Si cu toate acestea, nu numai ca nu au reusit sa-i intreaca pe americani, dar nici macar pe Britzi… De ce!?… Pentru sportul nu este o afacere de incubator sau de eprubeta asa cum ne sugereaza „expertii” nostri. ci una de politica de masa si de educatie… Si pentru ca sportul de performanta este inainte de toate o rezultanta a unui fenomen de masa susitnut prin educatia prin miscare, o cale de formare si implinire, de ce nu chiar si o activitate de agrement si nicidecum vreo obligatie,  directiva cu miza de stat asa cum incearca sa ne convinga partizanii performantei cu orice pret si domnul Tiriac cu prorgamul sau de 3 miliarde… Sa fie primit, dar nu cu gestionarii de ieri si de astazi.

… Daca chinezilor cu toata cultura, sensul perfectionismului, dedicatia si disciplina lor proverbiala, nu le reuseste… ce sanse are Romania din aceasta perspectiva chiar si la scara redusa. In plus, in opinia noastra, chinezii trec pe langa virtutea, functia si calitatea fundamentala a conceptului de miscare sportiva in acceptiunea sa moderna si mai putin inregimentata… IMPLINIREA INDIVIDULUI!

Performanta este un cumul de factori – sansa, selectie, pregatire, dar mai ales competenta (90%)  pentru ca ea este cea care orienteaza calitatea pregatirii… Ori cu „legende fara voie”, spagari, nepoti, sortulete, pistonati, soldatei de plumb sau plagiatori in functiile cheie ale sistemului, sansele noastre raman minime.   In momentul in care o munca dedicata si asidua ramane fara razultate atunci urmatoarea intrebare legitima ar trebui sa puna in discutie selectia si competentele tehnicienilor, metodologia antrenamentului sportiv. Acestea odata confirmate, daca rezultatele intarzie totusi sa apara (nu neaparat in termeni de performanta fiindca celelalte natiuni continua si ele sa progreseze, dar la un nivel comparativ si subiectiv observabil), ceea ce este foarte putin probabil in situatia in care ne regasim, atunci  intr-adevar poate fi adus in discutie aspectul sustinerii economice – infrastructura, logistica, etc.  – pana atunci insa, nu-mi doresc decat sa vad parcurile si bazele pline de copii facand miscare, mai putine legende atotstiutoare la TV, mai multa sustinere (nu financiara, ci publica) pentru putinii sportivi care ne-au ramas, competitii de toate felurile, societarea civila responsabila si implicata, apreciere pentru efortul celor care se investesc cu adevarat (inclusiv pentru practicantii de toate varstele), cat mai multi copii impliniti… sau cat mai putini indivizi cu 4 membre stangi…. Adica exact ceea ce conteaza in toata acesta poveste! Deocamdata institutiile care guverneaza Miscarea Sportiva din Romania au devenit deliberat sau fara voie un mijloc de capatuire pentru unii, cadou de nunta sau cumatrie, refugiu pentru altii, un instrument politic postdecembrist… o clica antisport si antisportivi, numai o parghie de dezvoltare social-economica nu!

– O-O Flo –

_______________
P.S.  – Ma intreb cum ar fi reactionat publicul din Romania si cei care in urma promisiunilor si angajamentelor luate public – dirigintii infantili ai sportului romanesc care ne tin toata ziua „spiciuri” despre Everest, valori si olimpism – in foamea lor de medalii, glorie si galoane, daca un sportiv roman indraznea ce a facut Abbey D’Agostino atunci cand a renuntat la cursa de calificare in proba de 5000 pentru a ajuta o concurenta Nikki Hamblin (Noua Zeelanda) cazuta la sol

RECENZIE EMISIUNE DOLCE SPORT – RUGBY NATION (ULTIMA PANA LA IMBUNATATIRI)

In Bizz sport, Comunitate, Economia sportului on Martie 17, 2016 at 12:11 PM

ACTUALIZARE INAINTEA EMISIUNII NR. 4 –  Imi luasem orice speranta de la aceasta emisiune… Dar felicitari si BIG-LIKE pentru ca a  invitat jucatori, desi in opinia mea (numai a mea) invitatii ar trebui sa fie cumva amestecati… Nu conteaza, este un progres… Sa vedem cum va fi folosit timpul. Oricum carismul baietilor va da o alta atmosfera… Chiar si stangaci, fara exercitiul comunicarii media – (multumim „specialistilor” FRR care in sfarsit au inteles ca NU cumetrii, fostele glorii si alte „eminente” pot constitui parghia de sarcina in promovarea disciplinei, ci cei care sunt acum pe val) – nesiguranta lor este mult mai interesanta si mai charmanta decat certitudinile, platitudinea si mereu acelasi discurs al unor „insarcinati”. Este inadmisibil ca baietii astia sa NU aiba parte de un training specializat in comunicare, sa se poata exprima in toata splendoarea lor, mai ales cand te lauzi ca vrei sa promovezi rugby-ul. Cu mici exceptii este o faza obligatorie pentru toti sportivii cu vizibilitate, fiindca in fata camerei sau audientei publice, oricine poate da rateuri. Cum altfel sa interesezi sponsorii (in afara de cei din agenda de contacte a „baietilor smecheri”) daca nu arati caractere sau personalitati. Abea astept si oricat de dificil le-ar fi fost  cu speranta ca animatorul nu i-a hingherit ca sa dea bine sau ca FRR si menajerii nu le-au dictat discursul!.. Stiu despre ce vorbesc. Sper sa fie ei insisi, asa cum sunt intre prieteni ! Este primul <+> important al acestei emisiuni care are nevoie de mai multa relaxare, punch si deschidere decat fetele scrobite de rictusuri acre si oficiale… In sfarsit realizatorii au inteles ca 2 invitati nu este suficient… mai ales daca sunt si „gemeni” deghizati.

Rugby Nation
CRONICA CELOR 3 EMISIUNI ANTERIOARE – Am asteptat cu totii (poate ca aici exagerez putin) primul magazin audio-vizual Rugby Nation produs de Dolce Sport, care devine mai nou partenerul media al rugby-ului romanesc si pare-se din ce in ce mai interesati de aceasta disciplina. Am urmat sfatul animatorului/realizatorului ei Florin Caruceru, printre putinii din comentatorii romani capabili sa acopere sportul oval, alaturi de Bogdan Cosmescu (tot de la Dolce) si care nu te obliga sistematic sa-ti iei campii cautand un streaming de import pentru a viziona meciurile.

Dupa primul numar pe pagina sa Facebook, realizatorul a adresat un apel de sugestii pentru imbunatatirea formatului. Subsemnatul, voluntar ca intotdeauna si cu zel de dat, a incercat sa-si indeplineasca atributiile de fan. Nu stim daca au fost si altii care si-au dat osteneala, cert este ca au fost discutii in culise pentru ca am asistat la schimbari de la un numar la altul. Nu vorbim despre imbunatitiri cum a fost cazul intre editia 1 si 2, ci despre o schimbare de format. Din acest motiv credem ca o recenzie blogistica se impune…. De ce am ales aceasta editie pentru a publica o recenzie (?); ei bine pentru ca am avut impresia unei satistfactii depline din partea realizatorului si mai ales am avut parte de laudele invitatilor in direct… Iar cand se intampla asa ceva, stim cu totii ca lucrurile sunt pe cale de a lua o intorsatura trista.

Ce am retinut deci din acest numar :
A) DISCUTIILE PE PLATOU
1) Ca am asteptat, nu mai socotesc cati ani, pentru a intelege niste baze – si anume ca jocul diversificat  a fost dintotdeauna singura optiune valida pentru a performa si oferi spectacol. Ma plateste cineva pentru ani si ani de lupta cu morile de vant… macar in (Y) – uri, daca nu un cec… Nu ca ar fi o noutate, ci pentru simplul motiv ca ani de zile oficialii nostri (ACEIASI) s-au justificat ca nu stim sa jucam altfel, ca asta este cultura noastra de joc sau ca accentul trebuie pus pe ceea ce stim sa facem mai bine… Se pare ca nu!…. Evident ca rugby-ul, un joc complet (cum nu mai obosesc sa ne tot explice invitatii de vaza de la FRR) este rugby doar atunci cand se joaca complet… Adica rugby-total.

2)  Ca a trebuit sa inceteze interferenta FRR cu staff-ul… „Adaptat foarte usor” (LORIN) mi se pare laudarosenie pentru ca au trebuit ani si ani ca sa avem niste semne timide de implementare a bunelor practici… Mai ieri aminteam cum presedintele FRR de atunci dicta schimbarile din tribuna. Asta a fost posibil datorita evolutiei mentalitatii si mai ales criticilor si sugestiilor „fanilor” :D… pardon ale subsemnatului , pentru ca nu am intalnit inca un altul care sa nu aiba mandatul FRR in buzunarul de la piept cu intrebarile notate pe spatele fituicii.  Chiar daca propos-urile mele au intrecut masura unor norme intelese gresit (regret, dar altfel nu s-ar fi putut), iata ca in cele din urma au dat roade. Glumesc… Nevoia sau ambitiile i-au obligat!… Pacat de timpul pierdut si de o parte si de alta.

3) Florin Caruceru este un tip fain, am facut cunostiinta, dar un fel de meteahna (jurnalistica) sau o doza de narcisism incontrolabila il impiedica sa se abtina de la vorbe pe care le leaga fortat de contex… Poate este doar o problema de inspiratie de moment, cine stie (!?), dar i se intampla si la meciuri. Nu vad unde este pasul inaintea celuilalt!… Si nu am inteles daca la o astfel de maxima trebuie sa cadem pe spate, sa aplaudam sau sa ne ingrijoram. La fel cum nu am inteles de ce trebuie sa conceptualizam in limba engleza ceva ce se poate exprima foarte bine in romana – „strength in depth”. In plus cu 1/3 din jucatorii nationalei de origine straina ma indoiesc ca este cazul… Toate natiunile nordice au jucatori de imprumut, dar inlocuirea acestora nu ar modifica in nici un fel nivelul general al echipei. Nu este insa si cazul nostru. Ionita este la nu stiu a cata selectie, Nistor are deja doi ani ca si primul.

Toate aceste vorbe fac parte dintr-o manie de a pozitiva fortat – este mult mai bine decat pupice, recunosc – insa nimeni nu spune sa criticam de dragul criticii (desi ea este cea care ne face sa avansam… mai putin in Romania, unde ne face inamici), la fel cum nimeni nu ne obliga sa pozitivam mai mult decat trebuie. Ma tem ca usor, usor ne indreptam spre acelasi format slabut in care toata lumea este de acord, divergentele de opinie sunt de ochii lumii sau fara argumente, mai putin pupicele repet (ceea ce este un progres pentru rugby-ul romanesc) si in care ne vom alapta de la tata (tzatza) seaca a degetelor ridicate pe FB –  unele de incurajare, altele din amicitie/simpatie, foarte multe smack si smack sau slurp si slurp – RECUNOASTEREA PROBLEMELOR DIN TRECUT TREBUIA FACUTA ATUNCI si NU ANI SI ANI DUPA. ASTA NU CRESTE NOTA OBIECTIVITATII EMISIUNII… FIINDCA IMI AMINTESC PERFECT CUM CA SI IN 2007 ERAM O MARE FAMILIE, atat de mare incat eram siguri ca vom castiga 2 meciuri la RWC(!).

4) Da, Hari Dumitras are dreptate… In sfarsit avem linii a 3-a mobile, il avem si pe Nistor…  Cele mai bune din ultimii 20 de ani! Daca Burcea este atat de bun, de ce la RWC a fost rezerva, desi l-am mentionat in sedintele de coaching virtual…. In plus, si ca niciodata, mai avem si variante sau optiuni – Nistor si sa nu-l uitam pe Carpo… Un jucator la care am impresia ca se renunta prea usor. Ma rog, avem de ales… Daca nu lasa vreun gol in linia a 2-a, Van Herden poate fi si el reciclat sau pregatit pentru alte sarcini… s-ar putea sa va surprinda… cel putin ca solutie de criza! De ce!? Ei bine pentru ca jucatorii mai obosesc, unii se lovesc, altii isi pierd forma si atunci trebuie sa ai de unde alege… mai mult nu spun, desi „marii antrenori” ar trebui sa o stie fiindca face parte din bazele psihologiei performantei.

Ce legatura au toate astea cu emisiunea… E clar ca scopul nu este sa fac nationala, dar este genul de continut tehnic interesant – ipoteze, pareri – care lipseste cu desarvarsire in emisiune (actualizare: asa cum vor lipsi probabil si astazi)… De ce nu intreaba animatorul „Ce se intampla cu x sau y”!? Altfel mereu aceleasi strofe chiar daca domnul Dumitras a precizat calitatile celor 3 titulari… Daca tot a fost mentionat Burcea, poate ca o intrebare de genul… „De ce nu a fost folosit mai mult la RWC” ne-ar fi lamurit si adus detalii despre problematicile nationalei la vremea respectiva, cand totul parea atat de roz si toti erau optimisti. Si daca tot vrem sa vorbim despre nationala, unde este interactiunea emisiunii cu suporterii, fanii care au si ei pareri; sau emisiunea este (ca toate celelalte) un bust in cariera jurnalistica si un buffer al ezitarilor FRR… Sau poate ca nationala nu joaca pentru fani, la fel cum emisiunea nu este facuta pentru telespectatori. Pai atunci uitati-va  „voi”, cu federatia si restul pupaciosilor cum s-a intamplat si la rugby show… rugby-ul va supravietui cu aceeasi duzina de devotati, o picatura intr-un ocean. De unde stiti voi sau nu sunteti curiosi sa aflati daca simularile coachingului  virtual al fanilor (toti facem) nu sunt mai inspirate decat cele ale staff-ului. Ne-am saturat de aceeasi cultura SRI-istica mereu si mereu. Burcea trebuia sa joace la RWC, nu sa faca tusa, iar acum iete ca-l redescoperiti voi … De ce trebuie sa se justifice telespectatorul „cine este el” ca sa se tina cont de parerile sale. Poate faptul ca Matt Giteau sau Beale a fost adusi la nationala datorita presiunii fanilor, la fel cum Morne Stein a fost indepartat de la nationala SA, ar trebui sa va sugereze cama cat se pricep fanii si sa va invete  despre cum se face o emisiune interesanta si atragatoare. De ce nu aveti putine incredere in subsemnatul care se pricepe, CEL PUTIN TOT ATAT de bine cat invitatii vostri; o  stiu, o simt, este in codul meu genetic 😉 E simplu… Buna ziua, ma numesc Mozart! Si cu asta am spus tot! Fa Si Do Sol Do! Ei bine, este mai mult decat posibil ca acolo in decor sa fie alti tipi care sa se priceapa de 1000 de ori mai bine decat mine, dar despre care voi nu ati auzit pentru ca sunt timizi sau nu vor sa se remarce, dar mai ales pentru ca nu stiti sa creati un cadru pentru ai lasa sa se exprime sau pentru a genera o dinamica de audienta – se cheama INTERACTIVITATE, care apropos este deja fumata, in mintile treze se vorbeste de ani buni deja despre PROACTIVITATE, adica a veni in intampinarea asteptarilor clientilor, partenerilor… sotiei, etc.  😀 .

„Nu stiu altii cum sunt”, dar pe mine ma intereseaza sa auzim despre lucuri concrete, nu recituri si ode despre marea familie , blah, blah, mult talent, etc., toate solfegii pe care le-am auzit si tot rasauzit, ce ne-au fost servite pana la saturatie. Aceleasi strofe au fost rostite si de toti cei 6 invitati de pana acum, fiecare in felul lor. Discutiile trebuie sa fie libere si nu planificate, altfel avem o vaga impresie de naclaiala, gripare, claustrare… sufocare a gandurilor si evident a reflectiei care este asasinata din fasa si stiu ca nu este doar vina invitatilor – am vazut cum Cosmescu a vrut sa-si spuna punctul de vedere si Zebega a incercat sa nu spuna „da” la orice.

Imi amintesc raspunsul de carton a lui Lucian Lorin la intrebarea legata de desemnarea omului meciului – lamentabil – „Nu este (sau este mai putin) important!”… OK nu este, dar nu el este acela care decide ce vrem noi sa aflam sau care sunt asteptarile noastre intr-o emisiune… Nu vrei sa dai din casa, spui „nu stiu!”. Feudalismul asta informational exaspereaza… Poate ca toata lumea este curioasa sa stie care sunt criteriile prin care se desemneaza omul meciului si mai ales procedura… Cine desemneaza? Nu suntem noi, telespectatorii, care ar trebui sa o facem!? Cum se face (!?) … Si iarasi vorbim despre respectul fata de telespectator, interactiunea cu acesta si dinamica audientei. Nu sunt filme, cei de la Eurosport o fac de ani si ani, la radio la fel. Caruceru stie cum se poate face, i-am si sugerat cum…  In mare nu este vorba despre raspuns in sine, ci despre atitudine! Eu nu l-as fi lasat sa scape pe Lorin cu asta… Si cred ca aici am raspuns (in locul sau) si la intrebarea „PENTRU CINE ESTE FACUTA EMISIUNEA”.

Poate ca ii este frica de ei, poate nu vrea sa-i supere, dar trebuie sa-i reamintim ca „stapanii” unei emisiuni de genul asta sunt telespectatorii (audienta) si nu el sau FRR!  Daca critica nu este dorita, atunci oferiti-ne cel putin sansa unor intrebari, lamuriri, precizari (!!!) si daca se poate… nu formale si cu raspunsuri pregatite. Nu-i nimic daca se sifoneaza unii, uite asa se decanteaza lucrurile  si aflam cine are capacitatea animarii unor astfel de discutii sau personajele cu carisma care pot sustine mediatic un demers/campanie de promovare a disciplinei.

FORMATUL EMISIUNII
a) Structura emisiunii s-a schimbat – o pastila rezumat, discutii despre atmosfera, o pastila istorica si o minimizarea a continutului 6 N. Se pare ca Florin Caruceru a inteles ca inainte de a incepe un proiect trebuie sa-si puna o intrebare… pe care in sfarsit si-a pus-o…. Pentru cine sau ce face emisiunea!? Acum avem si raspunsul cel putin pentru editia a 3-a, clar orientata pe rugby-ul romanesc si nationala… foarte bine!

b) ALTE CRITICI  – Ei bine, ca de obicei romanul este un extremist fara convingeri si ratiuni valide… sau cel mult un Xerox defect. La fel ca si cu fumatul, normele anti-incendiu dupa Collectif, destinul maidanezilor, actiunile fiscale, permisele de conducere, coruptia… cand dupa 20 de ani de jaf la drumul mare, banuim sau arestam oameni pentru ca au fost vazuti in compania unui „corupt”, dar culmea, el nu pateste nimic… Toate astea in conditiile in care suntem un popor extrem de moderat… Adica excesiv, doar si numai, in moderatia sa! Odata iesiti din casa insa, trecem de la o extrema la alta fara absolut nici un fel de jena sau perioada de adaptare si  doar de ochii lumii. Asta a fost o aluzie la rezumatul meciului cu Rusia, la ponderea detinuta de subiectul 6 N in structura emisiunii care a trecut de la peste 40%, la cateva secunde care nu ne-au spus nimic, mai bine nu le punea!!!…  Daca avea insa nevoie de un generic la sfarsit, atunci il intelegem.

Dupa ce au schimbat genericul (Y) din prima emisiune (nu mi-a multumit inca), iata o noutate care din pacate denota  „know-how-ul” 😀 relativ al realizatorilor de televiziune din Romania in materie de emisiuni sport. Ca sa fac legatura cu ce spuneam, ne confrutnam mereu cu aceleasi  extreme. Astfel dupa ani si ani s-a trecut de la rezumate searbade, in care ni se prezentau punctele marcate fara nici o tranzitie si ilustratie sonora, la o extrema fortata – un rezumat la limita manelismului productiei video, cu montaje de imagini care-ti spulbera creierii si muzica epica care nu justifica imaginile prezentate, cu efecte aproape stroboscopice si din care nimeni nu intelege nimic despre meciul pe care ar trebui sa ni-l prezinte pe scurt, de ca si cum nu am avea imagini care sa sustina fondul comentariului (laudaros)… Evident cand folosesti toata ziua superlative (pozitive sau din contra – scoala jurnalistica de Romania), dar nu ai imagini care sa sustina discursul, faci apel la artificii; in speta muzica si montajul.

Un sfat… telespectatorul nu este stupid… (sper) sau daca nu sesizeaza astfel de subtilitati, cu siguranta va ramane cu un gust neinteles, in plus are la dispozitie o multime de materiale online care puse alaturi vor umbri interesul pentru magazinul Rugby Nation. Remediere posibila – comentariul sa fie pe masura prestatiei, el fiind cel care conditioneaza selectia de imagini si ilustratia sonora astfel incat rezultatul sa fie unul armonios… si mai ales respectand bunul simt despre care tot vorbim. In media din Romania bunul simt circula numai in discurs, nu si in faptele celor care il aclama si  tot reclama.

Evident toate cele spuse reflecta doar opinia si asteptarile subsemnatului, perfect constient ca mijloacele si resursele sunt limitate, de aceea vreau sa precizez ca insasi existenta acestei emisiuni este deja un aspect pozitiv pentru care vreau sa felicit echipa de realizare care probabil au avut de dus niste lupte serioase in culise pentru a-i face loc in grila de programe. Inutil sa adaug ca toate aceste critici nu au intentia unui asasinat mediatic, voi continua sa urmaresc emisiunea, si ca scopul este este elaborarea unui produs audio-vizual de calitate care sa ajute la promovarea acestui sport.

––––- FISA DE EVALUARE––––––

Per ansamblu dupa 3 editii… inregistram o crestere de la un episod la altul…
Editia numarul 1 – nota 2 (pentru existenta) i-as aduaga un punct pentru onestitatea lui Cosmescu chiar daca au fost excese.

Editia numarul 2 – nota 3.5-4 (pentru divergenta dintre opinii, nu foarte flagrante dar prezentate oarecum de maniera ludica) si pentru ca au schimbat genericul

Editia numarul 3 – nota de la 1 la 5 – ma explic  (pentru stabilirea unei structuri care in sfarsit va defini publicul tinta al emisiunii – nota 5)… DIN PUNCTUL DE VEDERE AL MATERIALELOR VIDEO A FOST SUB NIVELUL PRIMEI EMISIUNI – NOTA 1 – MAI JOS NU SE POATE… Din pacate am avut dreptul la un rezumat din MATRIX :)))).

_________________________

IN CONCLUZIE – daca structura a  fost clar mai bine legata, calitatea materialelor video a fost absolut SARACA la numarul 3, recomandam o intoarcere la editiile precedente mai putin genericul de la 1… Evident cei din echipa tehnica nu stapanesc cultura acestui sport. Nestapanind cultura sa, nu au cum sa-si modeleze maniera de expresie audio-vizuala a continutului oricat de coerent ar fi el ca concept. In plus se resimt semne clare de preferinte/gusturi impuse ca un fel de amprenta personala in realizare, ceea ce in opinia mea constituie o eroare  atunci cand se aplica la estetica expresiei audio-vizuale… Astfel de „marcaje” se recomanda cu siguranta in dezbaterea de platou, in felul in care este condusa discutia sau animata emisiunea si nu prin impunera preferintelor muzicale ale realizatorilor. Ele nu prea intereseaza pe nimeni (cred) in acest context, si cu siguranta NU pe juniorii (sau miile de copii… as paria ca nici pe majoritatea seniorilor sau familiile acestora) care, in opinia mea, ar putea deveni un public tinta de preferat sutelor de cumetri, fini, amici sau verisori ai invitatilor… Este doar o directie sugerata, un exemplu de raspuns posbil la intrebarea – PENTRU CINE ESTE FACUTA RUGBY NATION ??? PENTRU PORMOVAREA RUGBYului SAU CEA PERSONALA, A FRR, ETC.

In cele din urma cat de interesanta sau nu, daca ne place sau nu emisiunea, este alta discutie. Eu abea acum mi-am oferit timp pentru a o viziona pentru ca pur si simplu nu ma interesa continutul,  cat felul in care realizatorii au fost capabili sa-si imbunatateasca formatul.

– oricat ar semana cu CTP, nu este decat pur

– O-O Flo –

😀  😀 😀

_______________________________

P.S. – Pastila cu analiza video  a fost cel putin hilara…. Analiza video in timpul meciului… La ce!? :)))) Ce nu se poate observa cu ochiul liber? :)))) Fiindca detaliile ma indoiesc ca pot fi analizate in timp real, si mai ales corectate; probabil inca un complex federal dupa ce MisteRugby Romania a (am) prezentat clipuri cu situatiile defensive in care nationala a incasat eseuri in meciurile din trecut.  Este un alt exemplu pe care il sugerez cu privire la asteptarile posibile ale unei categorii de telespectatori… altfel stim de inainte ce vor spune Dumitras, Mitrea, Petrache, Matei sau altii pentru ca de 20 de ani auzim aceleasi banalitati si generalitati! Sceneta despre analiza video din ultima emisiune a fost absolut sterila si goala de continut, ca o nuca in perete, din care nimeni nu a inteles nimic dacat ca chipurile avem analist video (ce realizare), in loc de un moment de analiza video reala in emisiune sau, de ce nu, statiticile pe care nepretuitul analist al nationalei le-a inregistrat in timpul partidei :)))) – PENIBIL!

__________________________________

Dincolo de a sti sau a nu sti, a putea sau a nu putea face o emisiune din diverse cauze (saracie informationala adica meciuri anoste, putinatatea resurselor, competente, CREATIVITATE, etc… cele din urma vin cu timpul (sa speram), deci nu este grav…invatam pe masura ce avansam) atunci evaluarea spectatorului se va raporta LA INTENTIE…

ESTE ULTIMA OARA CAND VOI FACE RECENZIA… Ne-am facut cu prisosinta datoria de activist rugby chiar daca  nu avem garantia ca cei pe care incercam sa-i ajutam pot intelege nuantele de forma si fond sau daca vor da curs liber sugestiilor si recomadarilor noastre….  Cand voi fi cucerit de emisiune, voi fi primul care voi da de stire, onest ca de obicei 😀

.

2016 incepe cu recordul absurdului la atletism (pamflet des_cifrat si serios)

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Industria echipamentului, PORNO SPORT, Sportul si politica, Star System on Ianuarie 16, 2016 at 11:39 PM

ACTUALIZARE – de la publicarea articolului (pe care intre timp l-am arhivat), au luat atitudine si alte nume din atletims. Dintre toti, Paula Radcliffe si Mike Powell au fost cei mai transanti.

Ceea ce anticipam (mai jos in text) in momentul publicarii, iata ca s-a si intamplat; la nici 10 zile dupa lansarea ^dezbaterii^, firma Adidas si-a suspendat  (sau nu a reinnoit, dar mai conteaza) contractul de sponsorizare cu Federatia Italiana de Atletism – 7 milioane de euro – pe motiv ca nu doreste sa-si asocieze imaginea cu scandaluri de acest gen, ce ar putea aduce prejudicii valorilor ^sportului curat… murdar^, asta in conditiile in care federatia italiana nu este cea mai infestata dintre cele vizate de acest scandal ramas in coada de peste… Asta a fost apropos de implicatiile economice ale sustinerii si promovarii acestei aberatii… Actualizarile de mai sus ar fi suficiente, dar pentru cei care vor sa afle mai in detaliu despre toata aceasta tarasenie, aveti in continuare articolul initial

_________________________________

Incepem anul sportiv si olimpic 2016 cu o bomba ouata de scafarliile unor oficiali si sustinatori ai noii ere in atletism – era feciorelor neprihanite – de inspiratie britanica, mai precis a celor de la federatia britanica… Nici nu se putea altfel. Credeam ca postasem vestea pe pagina Facebook a blogului, Sportlogic, dar nu. De atunci nimeni nu  luat nici o atitudine in spatiul public. Pe retelele de socializare, ca de obicei, s-a trezit orzul in gloata de moralisti,  dar pana ieri nici un nume mare nu s-a gandit sa-si dea cu parerea despre aceasta idee originala… Cand era cat pe ce sa cred ca atletismul a devenit un sport de struti, iata ca Usain Bolt (cine altul) a iesit la rampa si a incercat sa explice ca el apreciaza munca celor care vor sa mentina sportul curat, dar ca el si multi altii ca el, toti cei care au fost cautati de toti cromozomii si carora nu li s-a gasit nimic, nu prea sunt de acord cu astfel de masuri… declarandu-se chiar socat de gaselnita mintilor crete si de bine. Evident, il intelegem si ii salutam curajul, pentru ca in zilele noastre sa spui ce gandesti a devenit un risc, daca nu un act de sacrificiu. Pai cum!? Cine a tras 20 de ani ca un animal de povara, muncind mii si mii de ore ca sa ajunga acolo, doar nu mascaricii care au lansat ideea… Iata raspusnul/declaratia lui Usain la auzul propunerii:

Bolt Vomita

Si daca cumva  functionarul cu pricina nu a inteles ce si cum, poate ca un filmulet l-ar ajuta sa-si faca si el o idee… Un filmulet care incearca sa rezume si sa ilustreze cam despre ce este vorba, care este pretul pe care il plateste, atentie, un talent, ce sa mai spunem despre parcursul si munca pe care ar trebui sa o depuna un atlet mai putin dotat si a carui arja de eroare este deci mult mai mica. Sa alergi nu este usor;  in antrenamentele celor care participa la probele de alergare, sarituri, aruncari nu exista diversitatea pe care o regasesti la alte discipline… Fie numai si pentru rutina mentala, repetitii fara sfarsit pentru dobandirea gestului perfect, in care perfectiunea nu o stabileste nici un standard cu specifcari… ci doar cronometrul si alte unitati de masura; mii si mii de ore pentru cateva secunde de implinire si cateva sutimi de diferenta. Un furuncul mutilat afectiv vine si ne testeaza discernamantul, fara pic de respect si empatie cu cei pe care ar trebui sa-i respecte si sa-i ajute, cei care fac sa sa geama stadioanele, adica sa le mearga lor afacerea.

Dar despre ce este vorba!? Cu putin inainte de sfarsitul anului trecut, ^niste moralisti^ (niste inglishi mai precis) din cercul IAAF, s-au gandit ei ashea, la un ^faiv o cloc^, ce cadou sa faca lumii de Craciun… si au propus stergerea tuturor recordurilor din atletism pentru a marca inceputul noii ere, cea a atletismului curat, era antidoping…. Hotarat lucru, oligofrenia nu este o boala endemica… Sunt tot felul de ^baieti dashtepti^  care nu se dau in laturi de la nimic pentru a falsifica cultura atletismului in ; vorbim despre generatii si generatii de sportivi (si suporteri), despre decenii de competitii. Deci cineva pus acolo sa apere interesele atletismului, vrea sa mature pe jos cu istoria si blazonul disciplinei fara de care probabil nu ar exista alte sporturi… Este un fel de a spune pentru a sugera importanta culturii atletice in mai toate ramurile sportive. Putem sau puteti fi siguri (eu unul sunt deja) ca o tara fara atletism este o tara fara sport, iar o tara fara sport nu exista… Nu credeti(!?), uitati-va la noi. Pe de alta parte, in industria atletismului (fiindca este o industrie) implicatiile financiare si economice vor fi resimtite la toate nivelurile. Aici nu este vorba despre recorduri… sau despre sport curat, ci despre politica, bani, audienta, sponsori si influenta… Niste calcule aberante fiindca cu toata multimea cazurilor de dopaj audienta nu a incetat sa creasca in ultimii 20 de ani, doar ca sunt mai multi la masa si nu intotdeauna cei doriti.

Putem fantaza cat dorim, dar avand in vedere ca UK de foarte putina vreme marcheaza cumva scena atletismului mondial – in ultimii 50 de ani au avut cativa semifondisti, fondisti si din cand in cand cate o surpriza in stafetele de sprint… + o legenda Johnathan Edwards… – suntem indreptatiti sa credem ca isi doresc un loc la masa celor foarte mari.  In ultimii 6 ani atlelismul britanic s-a instalat intr-o pozitie dominanta in Europa si nu numai, avand si cativa atleti de exceptie in topul ierahiei internationale. Nu mai ramane decat sa-i imbranceasca pe unii ca sa (re)faca putin loc pentru ai lor, iar cand spunem ai lor nu ne referim la atleti, ci la absolut totul – institutii, sponsori, organizatori, la aliatii istorici si la tot Commonwealthul…. inclusiv laboratoarele lor farmaceutice.

Pai cum altfel va putea saluta omenirea (si sponsorii) primele recorduri mondiale si olimpice la Rio, dintre care, cu putina sansa, vor fi si vreo 3-4 recorduri mondiale britanice – 5000/10000, heptatlon fete, lungime baieti – iar restul plombele imperiului, fiindca deh, prestigiul coroanei. Culmea este cum vin astfel de idei nastrusnice in momentul in care incepe sa se confirme scaderea performantelor prietenilor americani in mai toate probele, chiar si cele cu ^staif^ pe care acestia le controlau si a caror piata reprezinta o cota importanta din economia atletismului mondial.

Ma intreb cum vad ei asta… Sa o luam ianpoi in timp; Usain Bolt 9.58 la gunoi, ramane urmatorul timp 9. 62 tot el, jamaican… nu este bine, 9.69… iarasi jamaicani, commonwealthul il iubim, dar totusi ce ne facem… si tot asa, retrospectiv in istorie, pana cand!? Dopati, dopati, dar pana cand sau pana unde; pana la Carl Lewis poate!? Sa-l lasam pe el ultimul campion recordman oficial la sprint…Nu!? S-a dopat si el!? Nasol… Pana la Jesse Owens atunci, asa ca o consolare fiindca Hitler n-a vrut sa-i stranga mana!?… Cine este (sau a fost) omul cel mai rapid de pe planeta in cazul asta!?… Ok si ce facem cu recordurile mondiale care sunt si recorduri nationale – altfel spus performanta lui Lavillenie va ramane record national in Franta, dar nu si mondial… Ma rog, suna ca si cum toti ^fraierii^ astia au muncit degeaba, iar mai tarziu in istorie pentru generatiile urmatoare nici nu vor fi existat. Intr-o zi nu foarte indepartata, toti ^ratatii^ care vor sa marcheze istoria intr-un fel si nu au reusit inca, sunt invitati ca imediat dupa intrarea in vigoare a acestei masuri briliante, sa bage repede un circuit atletic si sa trimita rezultatele cu inregistrarea video pentru ca cel putin vreo 2 miliarde dintre noi vom avea sansa sa devenim fie si pentru 3 secunde recordmeni mondiali la toate probele pistei… Sansa unica si pentru schiopi la saritura cu prajina.. sau ma rog, in carje… Ii sfatuim sa fie vigilenti pentru ca va fi un moment unic si istoric care nu trebuie ratat.

Ne-am mai putea imagina ca de fapt britzii si amerlocii au descoperit piatra filosofala – 3 picaturi de vitamina X… care se transforma in aur… si care, evident, are o formula secreta, numai si numai de ei stiuta, magica si mai ales nedectabila…. Sa fie ingineria genetica unde sunt lideri pe piata!?… S-o creada ei. Fac pariu ca si asa vor pierde cursa inarmarilor; unii au inceput deja sa se alarmeze de numarul finalistilor ^galbeni^ – (inseamna asiatici in limba lui Nae Marasescu… scuze nu m-am putut abtine sa nu citez din acest mare umanist al sportului autohton) – in finalele competiilor internationale de sprint. S-au inmultit ^ingrijorator^, Doamneee, si asta nu-i a bine… Sa speram ca nu vom trai era in care sprinterilor, dupa incheierea carierei sportive le vor creste  copite sau gheare in loc de unghii la picioare, saritorii pensionari isi vor purta cumparaturile in propriul marsupiu, prajinistii vor dansa pe la nunti pe  cantecul ploii cu pene pe spate sau aruncatorii nu-si vor depurica unii altora coama de par argintiu de pe greaban…  Glumim, dar gluma noastra nu poate fi mai proasta decat delirul deontologic al unor federatii… Sau poate ca nu ne-am prins; pamfletistii sunt ei, si asta a fost de fapt o demonstratie de umor britanic.

Sa admitem ca toti ar fi dopati, ei bine atunci recordurile pot ramane valabile (nu e vina nimanui ca altii au chimisti mai buni)…. Cine ii impiedica pe acesti politruci sa lupte in continuare pentru mentinerea sportului *curat*… murdar. Pe cine vor ei sa prosteasca!? Este limpede ca pe fondul improbabilitatii inregistrarii unor noi recorduri mondiale intr-un viitor foarte apropiat, din simplul motiv ca performanta umana este limitata, baietii s-au gandit sa dechida o noua carte a recordurilor… Si-au facut probabil calculele si au inteles ca sunt foarte mici sansele ca cineva sa mai fuga prea curand 100m in 9.54 (dopat sau nu). Din cate in cate zeci de ani se vor mai naste unii care  sara peste 2.46 in inaltime, peste 9 m in lungime sau peste 18,45 la triplu… Fiindca dragii mei, in opina unora atletismul are nevoie de fețe noi si de recorduri ca sa traiasca, altfel is bad for the business… very bad.

Putem specula la infinit, enervant este insa faptul ca acesti papitoi invoca etica pentru a justifica masuri cu finalitate mercantila intr-un context favorabil lor si dificil pentru concurenti, inchipuindu-si ca o planeta de ranjiti vor asista holbati la competitiile lor ca sa vada in sfarsit care este cel mai curat si mai rapid alergaret (sau saritor…whatever) de pe planeta. Ce ma distreaza cel mai tare este naivitatea unora care isi imagineaza ca debutul unei noi ^ere^ va impiedica atletii sa se dopeze atata vreme cat miza sponsorilor care finanteaza sportul international este recordul pentru ca, cred ei, recordurile ar fi cele care o genereaza. Si ce ma enerveaza cel mai tare este ca in fruntea sportului mondial au aparut secretarii de stat – colenelul Powell, Condoleaza si alti cavaleri ai luminii… Adica niste clowni tristi care ne iau de prosti si ne calca in picioare visele, aminitirile, emotiile, bucuria si mandria, chiar si deceptiile (mai rau atunci) unor generatii si a milioane si milioane dintre noi!

Cei de la federatia britanica  nu au spus cum vad ei asta; daca de maine se creaza o noua baza de referinta (statistica), daca vechile recorduri vor ramane totusi mentionate undeva de dragul istoriei sau spre comparatie, au dat o duma, au facut o poza, asa de jos in sus, si gata… La fel cum IAAF nu s-au pronuntat daca au de gand sa dea curs anularii tuturor recordurilor si totusi legatura dintre cele doua institutii nu este foarte greu de stabilit. Suntem asadar intr-un moment istoric si reformator… Care la fel ca in toate revolutiile, Primavara Araba, lupta impotriva terorismului, drogurilor, evaziunii fiscale, etc… pentru o lume ma buna, nu-i asa, singurul scop este ingroparea celorlalti si cum altfel s-ar putea realiza mai cu surle si fanfare decat negandu-le realizarile in numele unor valori de nimeni respectate, stergand din analele istoriei trecutul sau fundatia altora, adica reperele, recordurile, toti marii campioni care au fost controlati si rascontrolati pe durata intregii cariere fara sa fi fost gasiti vreodata pozitivi…  Intreaga mostenire lasata de generatii cu bune si cu rele, pe scurt intreaga cultura a disciplinei in unele tari, valorile lor, dar care (SÎC) au fost adoptate universal, inchipuindu-si ca pot construi viitorul pe nimic.

– O-O Flo –

RUGBY OR NOT TO BE – TOP-ul „revenitilor printre cei vii” la Rugby World Cup 2015

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sportului, Ganduri, Sport viata si destine, Star System on Octombrie 21, 2015 at 2:12 PM

Rugby or not to be

Parafrazand faimoasa dilema Shakespear-iana ” to be or not to be” – Rugby or not to be este TOPUL „MisteRugby Romania” AL REVENITILOR PRINTRE VII  – jucatori pe care ii credeam „epuizati”/ „expirati” vorba lui Dinca – „is not about skills, is about balamale” (buna Coane!) si care au surprins pe toata lumea demonstrand ca mai au un cuvant de spus … Puteam sa-i spun „Die Hard”, „welcome back boys” sau in alte 7 feluri… Prezenta lor ma bucura enorm pentru ca inainte de competitie, datorita retragerii sau iesirii din forma/ accidentarii sau intrebarilor legate de conditia unui numar mare dintre jucatorii emblematici, ma asteptam la o Cupa Mondiala, daca nu trista, cel putin  enervanta cu fata lui Mc Caw si Owen „Fartwell” peste tot… Si cand colo, iata ca am avut parte de cea mai pasionanta dintre toate editiile de pana acum, mai ales ca Romania a reusit sa reinnoade traditia cu victoria minima si istorica ca o conditie a participarii sale in instoria competitiei dupa un trist si istoric zero la editia 2011…. Cu o mentiune speciala: de data aceasta, pentru prima oara dupa cea impotriva Insuleleor Fidji din 1991 (!), Romania a castigat (cu putina sansa ce-i drept, dar asa este in sport) cu o echipa care joaca rugby si inca unul de o mare frumusete – Canada si nu Portugalia sau Zimbabwe! Welcome back boys too!

Ca in cazul celui publicat anterior (doar pe pagina „MisteRugby Romania”) – „Cele mai frumoase meciuri ale editiei” – TOPUL nostru face  abstractie de notiunea aberanta de ordine valorica. Nici nu am avea cum pentru ca nu se pot face ierarhizari intre jucatori care joaca pe posturi diferite apartinand unor colective total diferite… Evident nu-i vom mentiona pe cei despre care antrenorii lor au crezut ca sunt „acolo” si i-au impus in ciuda evidentelor (daca mai putem vorbi despre evidente… atata vreme cat iata putem avea surprize) sau pe cei ce nu au fost folositi decat prea putin de antrenori in meciurile disputate pana acum… Si binenteles ca nu i-am uitat pe cei care desi prezenti, nu au putut juca (cum ar fi Parise care ne-a oferit o secventa scurta, dar suficient de explicita) sau pe marii absenti, ignorati fie de ideile (sau orbirea antrenorilor), cum ar fi Abendanon… la SA nu mai vorbim fiindca acolo este obsitnatie, si nici pe  cei pe care speram sa-i vedem refacand legatura cu reusita si care parca ne lipsesc de pe terenuri… pentru ca undeva s-au pierdut pe drum… Ma gandesc la James O’Connor sau chiar la controversatul Quade Cooper. Iata lista celor despre care va vorbeam, aproape zombies exorcizati, pe care talentul si alte calitati i-au adus spre bucuria noastra printre cei vii, demonstrand ca totul nu a fost doar conjunctura sau intamplare:

– Fourie Du Preez 33 de ani – 9-rul SA-filor considerat de multi unul dintre cei mai mari mijlocasi ai lumii, s-a retras brusc din varful piramidei pentru  o lunga vacanta „binemeritata” in Japonia. Pana la RWC – intre cele 2 cupe mondiale – nu jucase decat 2 meciuri ca titular la nationala  intr-un test in toamna trecuta… si unul anul acesta.  Fanii Springboks (SUNT UNUL SI RAU INCA… la propriu si la figurat), il asteptam cu rezerve. Ei bine, a inscris un eseu salvator in meciul cu Tara Galilor asigurand calficarea in semi si mai ales a adunat cu farasul resturile unei echipe daramate dupa infrangerea cu Japonia, pardon de Heinke Meyer. Il banui cumva si de reformatarea listei titularilor. Mersi Fourie, ne-ai salvat pe toti de la un atac de apoplexie.

– Schalk Burger (Scalc poate invata si comentatorii nostri cum se pronunta) 32 de ani SA – dupa o absenta medicala de aproape 4 ani, a revenit in forta in ultimul sezon din Super… Nu este o surpriza la RWC, dar totusi dupa 4 ani de lupte cu o boala potential mortala – meningita bacteriana (luni si luni de antibiotice si anti-inflamatorii) – ne intrebam daca inca mai poate juca la un asemenea nivel…Ei bine poate…  si inca bine!… Evident nu in pozitia de 8 cum si-a imaginat Meyer.

– Drew Mitchell, 31 de ani, Australia, „terminat” cum se spune si fara sanse in tara sa de origine, a fost din „respect’ luat de Laporte la Toulon ca pensionar de lux (CE INSEAMNA SA AI OCHI SI EXPERIENTA), unde multa vreme a facut tusa… pana la urma insa, investitia a dat roade, in ultimul sezon a renascut parca din propria-i cenusa… Nu putem spune ca fost in vacanta, dar nici foarte solicitat.. Oricum aducerea sa la nationala parea riscanta pentru unii… Admirabil flerul coach-ului Michael Cheika si cat curaj in tara aripilor de meserie, unde se putea gasi usor  un Speigth, Tomani si altii mai mlt decat decenti.

– Ashley Adam Cooper (31), Australia – mereu conectat, nu era subiect de indoieli, dar ne intrebam cu totii cat va mai rezista, mai ales ca in jocul pe care il practica este nemilos fata de el insusi… Adica jos palaria pentru continuitate… si mai ales pentru faptul ca in toata cariera sa de club sau nationala, nu stiu daca a lipsit vreodata pe un motiv sau altul – accidentare, lipsa de forma etc… La felul in care joaca si se angajeaza, ar trebui bagat cred in cartea recordurilor… CE BARBAT!!!

– Matt Giteau 33 de ani, Australia – aici trisam, dar OMU’ MERITA O EXCEPTIE – nu a fost o secunda un „zombi” si nici pensionar de lux, adica iesit din forma, si nici nu a pierdut contactul cu rugby-ul de inalt nivel, fiind mereu un adevarat animator, inima sau macar un ventricul al ei in echipele in care a jucat….Din nou Michael Cheika… Nici o surpriza. Il pomenim si pentru faptul ca este inca un exemplu de jucator promovat la nationala de fani. La Cupa Mondiala din 2011, presiunea fanilor nu a functionat, iar  Mr Dean a renuntat la serviciile sale. Suparat Matt a luat drumul „pribegiei” (bucurie mare la Toulon) facand o alegere care punea practic capat carierei sale la nationala. Asta poate ar raspunde si intrebarilor unora de genul „cum de-si permit armatele de chibiti sa dea instructiuni marilor antrenori”… Ei bine uite asa fraierilor, fiindca asa vrem noi, fiindca ne dorim sa traim in mod activ fenomenul sportiv si pentru ca ei sunt acolo pentru noi. Ce intrebare stupida!? Aproape toata nationala Africii de Sud spre exemplu, cea care a supravietuit in aceasta editie (iat-o in semifinale), a fost construita pe spumele si sudoarea „chibitilor”, pentru ca cea construita de Meyer & Co. era varza. Pana la urma unul din marile merite ale unui antrenor este si capacitatea sa de a se pune in discutie si de a fi flexibil in alegerile sale, atent la ce gandesc mii si mii de creiere…. Altfel spus Meyer nu este chiar prost pana la moarte. Cheika, spre deosebire de omologul sau, nu a ezitat foarte mult, desi avea o constrangere in staff – Larkham, „mastermind-ul” liniilor din spate – ori toti stim ca acolo unde vine Mat Giteau, orice „mastermind” dispare fiindca (sotto) el ii va lua locul. In conjunctura creata, toti stim ca oricat de mare ar fi talentul jucatorului, o absenta de 4 ani si revenirea intr-un colectiv complet nou nu este reusita garantata.  Nu a fost insa cazul pentru ca Michael Cheika a inteles ca la Toulon se juca exact tipul de rugby pe care el avea de gand sa-l propuna la nationala Australiei. Si probabil ca Matt a fost solutia implementarii sale aducand si un suflu nou de incredere, o mentalitate de invingator dobandita in cei 4 ani petrecuti in Franta, intr-o nationala plina de indoieli, aproape distrusa mandatul lui Dean si bulversata de pasajul scurt al lui Mc Kenzie! (Y)… Cine va uita vreodata tusa de la sfarsit in meciul din 4 N (2015) cu Noua Zeelanda!?… A fost si va ramane ca o marca de afirmare a personalitatii acestui jucator (n-am cuvinte) si a intoarcerii sale la nationala… In trecere atat Matt cat si Michael ii pot multumi si lui Bernard Laporte de unde a preluat blue-print-ul proiectului de joc… Atentie mare !!!

– Will Genia – doar 27 de ani (un alt caz „surprinzator” de varsta tanara a unor jucatori pe care multi dintre noi ii credeam deja pe cale de „expirare”), tot din Australia. A fost mereu pe aproape si activ in circuitul de inalt nivel, dar in acelasi timp parea mai mereu indispus, accidentat (sau fragilizat). Performantele sale modeste din campionat il trecusera la capitolul amintiri frumoase… Fabulos jucator, o stiam cu totii, dar incetasem sa mai speram in revenirea sa! Surpriza pentru mai toata lumea (evident nu si pentru fani… sunt unul) a fost redobandirea locului de titular la nationala… Am sa ma laud din nou pentru ca timp de doi ani am mers impotriva curentului spunand ca Phipps is not the man. Mersi coach!

– Freddia Michalak (33), Franta – A debutat la nationala la 18 ani si se anunta a fi noul copil minune al ovalului; briliant (adevarat, nu tinichea) , curajos, polivalent (9-10-15), tehnic si mai ales inventiv – creativ- imprevizibil. Constitutia sa mai putin robusta (1.82m si 85 kg… ca sa vezi unde a ajuns rugby-ul) l-a transformat in tinta predilecta a apararilor adverse, ceea ce a dus evident la o serie de accidentari grave si scoaterea sa din circuit inainte de termen.  Rezultatul a fost cel asteptat, Fred a inteles ca sanatatea este de mare pret si a inceput sa se fereasca si sa ezite pe teren. Atitudinea sa neconventionala, mereu independent si in disonanta cu mediul abiental ptin mai gri (asta este cultura rugby din pacate… aici in Nord) au inversat tendinta, facand ca in scurta vreme sa devina din alintatul publicului, subiect de deriziune… Intr-un fel misterios, sansa, destinul sau nu stim ce – probabil calitatile sale – au facut ca Fred, in ciuda tendintei generale, sa ramana cumva in carti si in vestiarul marilor cluburi…Acest lucru a aduagat si mai mult la sentimentul general care s-a  transformat treptat in antipatie si contestare. Aici m-am raliat si eu miscarii fiindca vedeam un lobby care dauna afirmarii altor talente si jucatori merituosi. Nu am mers niciodata pana la antipatie pentru ca eram fan candva, dar am devenit critic… Mi-am cerut scuze pentru asta, desi criticile nu erau deloc nefondate. Mereu in auto-conservare (de inteles), de multe ori absent in faza defensiva, incepuse sa dea „kix” si in executiile tehnice. Trebuia sa ma prind ca ceva imi lipsea in diganostic din momentul in care l-au recuperat Sharks si mai apoi insasi Bernard Laporte… In cazul lui Laporte insa era de inteles – intodeauan a crezut in el. Insa am vazut acolo mai mult influenta unui lobby decat calitate demonstrata, desi stiam ca (sigur) competentele erau acolo; aveam impresia doar ca-i lipsea energia, suflul de prospetime si nu vedeam chiar de unde si-l putea recupera. Michalak a fost probabil singura obsesie sau fixatie buna pe care Philippe Saint Andre a avut-o pentru ca a simtit ca in noul Michalak, inca mai traia undeva ascuns vechiul Michalak… Si totusi ce puteam spune despre un jucator titular la nationala, dar rezerva in propriul club. Acest indicator s-a demonstrat a fi perfect fiabil in cazul lui Pape. Recnosc ca nici nu i-am urmarit meciurile cu atentie… De unde atata timp? Ei bine Michalak a fost in formula prezentata de PSA singurul si ultimul mohican al flerului francez… Chapeau bas!… Si mai ales pesntru faptul ca face parte dintre jucatorii de rugby (aparent fragili) a caror constitutie nu s-a tranformat radical si „inexplicabil” de-a lungul anilor. MARE LUCRU! Candva cu siguranta unul dintre cei mai inventivi jucatori din lume in pozitia 10, a demonstrat cel putin ca nimic nu a fost o intamplare.

– Brian Habana (32 de ani – SA) – Cu toate ca a ramas in acest rastimp in circuitul de inalt nivel, mai toata lumea incepuse sa creada ca uitase cum se culca balonul in but…. Dar iata ca nu! Oricum travaliul sau defensiv si siguranta pe care o confera apararii, dorinta de a contesta orice balon au fost motivele pentru care atat clubul din Toulon, cat si staff-ul nationalei (si orice club sau antrenor din lume) le-ar avea mereu in vedere… La-m trecut aici pentru ca a fost mia bine decat ma asteptam… Dar nu inca extraordinar de bine; cu Japonia modest, au urmat meciuri relativ „usoare” (am pus ghilimele), a fost insa prezent cu Tara Galilor cu o misiune foarte grea (Geoge North)… din nou prezent in faza defensiva si mai putin impresionant in atac in couda faptului ca din punct de vedere ale motricitatii ramane o amenintare permanenta. Parearea mea este ca se pripeste… si anticipeaza prea mult in faza de atac.

– JP Pietersen (doar 29 de ani – Africa de Sus) – pana si susbsemnatul candva fan, am fost surprins cand am (re)aflat ce varsta are. Prestatiiile sale, pierderea aparenta a vivacitatii, kilogramele in plus, anii multi nelipsit din formula Springbok, retragerea timpurie in Japonia, toate acestea aproape ca ma convinsesera ca mai are putin si face jumatatea de veac… Pe onoarea mea, mai aveam putin si credeam ca suntem de aceeasi varsta. Contestat de multi din ratiuni mai mult subiective, probabil enervant prin atitudinea sa relaxata/detasata si usor aroganta care da impresia ca nu misca un deget si ca nu-i pasa de incrancenarea colegilor de alaturi, ramane o polita de asigurare pentru nationala si omul care lasa o marja foarte mica de eroare adversarului… Poate mai putin eficace in initiativele sale, este unul dintre cei mai inteligenti jucatori in nationala SA, un oportunist/speculator innascut cu o capacitate uimitoare de adaptare la situatiile nou create. Jocul sau fara balon, de aniticipatie si de exploatare a erorilor adversarului poate fi materie de studiu… In ciuda unui fizic impresionant si aparent greoi care orienteaza asteptarile noastre spre un registru de exprimare fizic, JPP este jucatorul care la sfarsitul meciului iese cel mai curat de pe teren (enervant de curat), odhinit parca, zambind sau in cel mai rau caz aparent indiferent, oricare ar fi rezultatul (probabil ca a inteles)… dar de multe ori cu eseuri marcate sau alte statistici pozitive, fiind cel care poate schimba soarta meciului intr-o singura faza fie ea defensiva sau ofensiva. Este alaturi de (De) Allende singurul care ar putea prelua misiunea Julian Saveea si chiar spulbera un mit pe cale de a se forma…  SALUTE!

– David Pocock (27 de ani – Australia) – acum un an il dadeam deja „disparut” din nationala – mea culpa. Dupa o absenta de aproape 2 ani pe motive medicale, revenit in competitie in ultimul sezon, a fost, putem spune, una dintre piesele importante in angrenajul australienilor… Noroc ca Michael Cheika l-a reconvertit in 8 si efectiv nu intelegem cum de a fost folosit in 7 aproape toata cariera sa, cand evident jocul sau inchis era practic un Dead-End Road pentru circulatia balonului. (Drum infundat – semnalat de ani multi – Adrian Dinca  martor si mai ales fan neconditionat Pishcock) . In plus acum a inceput sa mai faca si pase. Ce inseamna sa ai un antrenor EXTRAORDINAR… Evolutia sa la RWC i-a dat dreptul sa-si redobandeasca numele de Pocock :D… Dinca va fi fericit! 😀

– Juan Martin Hernandez (33 ani) – fosta uvertura a pumelor, reciclat in 12 in ultimii 2 ani de Hourcade (UN GENIU ABSOLUT) care initial parea ca va renunte la serviciile sale, punea pana nu demeult cateva semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea sa de a face fata provocarilor fizice la centru, el fiind mai degraba un jucator discret ale carui atu-uri erau clar intr-un registru de factura tehnico-creativa. Este inca un exemplu de jucator care combate prejudecatile legate de specializare, capacitatea de reprofilare la varste inaintate (axioma formatorilor nostri).. Astfel Hurcade a ocupat pozitia de 10 cu un initiator/declansator (Sanchez), in timp ce lui Hernadez i-a incredintat o misiune de distributie-transformare a jocului si rafinare a baloanelor… Baiatul asta este o incantare sa-l vezi si mai ales sa-l studiezi cand joaca – rafinamentul tehnic in toata splendoarea… Evident nu este singurul, cum de altfel nu sunt nici putini, dar merita subliniat pentru discretia sa. „Toata lumea” stie, vede, „dar putini vorbeste”… si nu inteleg de ce!? Comentatorii vad doar evadarile lui Sanchez si finisurile lui Imhoff sau Tuculet, provocarile lui Bosch… in timp ce aproape toate actiunile Argentinei poarta amprenta aproape invizibila a jocului de legatura pe care Hernandez il face in circulatia balonului…

Abia astept intalnirea cu Australia, unde Cheika a implementat aceeasi idee de joc – un initiator (fire starter) in 10 – Foley secondat in 12 de Mat Giteau (sau Tomua) ambii niste „procesoare” cu acelasi rol de transformare, legatura si distributie…. In plus sunt convins ce atat Hernandez cat si Giteau au pe langa rolul de „back-up” (evident), si pe cel de supraveghetori si temporizatori al entuziasmului ofensiv al decarilor lor… Dincolo de clash-ul dintre inaintari asteptat de toata lumea, unde Australia este mai argentiniana decat Argentina, duelul din zona 10-12 credem ca va fi de fapt cheia deznodamantului, evident completat de continuarea pe 3/4, unde Argentina in momentul de fata este mai „australiana” decat Australia. CE REGAL! Va fi probabil cea mai nebuna si spectaculoasa partida a RWC!… Pentru mine este adevarata finala… Regret inca odata absenta irlandei de la RDV-ul semifinal… Exista si un top al celor pe care ii asteptam pe cai mari, dar au reusit sau au avut ghinion (Sexton ar fi unul)…

– Ovidiu Tonita, 35 de ani, Romania – nu am apucat sa-l vedem foarte mult din cauza unei accidentari vremelnice, dar evident intrarile sale pe teren au marcat jocul nationalei noastre, schimband echilibrul de forte pe teren. Marturisesc ca nu ma asteptam!

Ultimii pe lista vor suprinde pe toata lumea, dar trebuie mentionati, chiar daca nu au fost nicicand „Zombies” si au ramas conectati in competitiile de inalt nivel:

– Primul este Daniel Carter incercat la greu de uzura si accidentari repetate… Nu sunt singurul care mi-am pus intrebari mai ales atunci cand inlocuitorul sau de lux, Aaron Cruden, era in mare forma, in ultimii ani aproape ca-l si detronase de calitatea de titular, insa accidentarea decarului de la Chiefs l-a readus in carti cu toate ca a avut un sezon aproape sters, absent o buna bucata de vreme, iar atunci cand a jucat evolutia sa in Super Rugby a fost relativ mediocra comparativ cu ceea ce eram obisnuiti. In rest, orice prezentare ar fi de prisos… Cu siguranta unul dintre cei mai mari decari ai acestui secol.

– Iar al 2-lea este nimeni altul decat Ma Boy, Ma’a Nonu, un jucator pe care l-as da exemplu oricui ca pe suma completa a tuturor „virtutilor” de care un jucator de rugby are nevoie – gabarit, tehnicitate, inteligenta – creativtate, calitate fizica si mentalitate..plus sa nu uitam calitatea umana. Chiar daca a fost numit jucatorul anului 2015 in Noua Zeelanda, sa ne reamintim ca in 2014 se vorbea despre scoaterea sa din efectivul All Black, chibitii (nu eu, chibitii… chibiti… aia de pub) vorbeau despre blestemul Ma’a care facea ca toate echipele la care juca sa nu performeze. Nu inteleg de ce, fiindca de regula in cei 2 ani precedenti mutarii sale Hurricanes fusese mai degraba rezerva decat titular… Nu am incetat sa cred in el si este pana acum de departe cel mai bun 12 al Mondialului… Este drept, inca nu a avut clienti seriosi in fata sau o opozitie foarte grea… Dar are si calitatea de a face cumva (si reuseste) ca antrenorii si echipele adverse sa nu-l „remarce” ca fiind un pericol omnipotent… Nu am vazut in ultimii ani planuri de joc anti Ma’s Nonu (sau Conrad Smith) spre exemplu – incredibil!… Daca vrei sa stii ce va urma in materie de constructie de joc, atunci fii atent unde se afla cei doi, plus Sam Smith, Mc Caw sau Read si nu la ce face Dan Carter, Saveea sau altii… care isi foaca propria partitura… Altfel spus daca vrei sa intelegi ce va face Carter, cauta-l pe Ma’a Nonu. Logic, NU!?  In timp ce antrenorii elaboreaza strategii care sa-i pazeasca de Sonny Bill care nici macar nu este titular si vine doar ca sa dea estocada buhaiului obosit de toreador, Ma’a si cu Conrad i-au facut deja sa vorbeasca singuri. Sa vedem ce se va intampla cu De Allende care de vreo doi incoace este o nuca tare (din toate punctele de vedere – fizic, calitate, inteligenta, mental) pentru oricine , dar care incepe sa dea semne serioase de oboseala pentru ca geniul lui Meyer a reusit sa-l tranforme in Vermeuillen 2…. Sper ca nu este nevoie sa mai punem si ghilimele.

Daca nu sunteti de acord sau daca am uitat vreunul… suntem aici!… Dar in mare sa stiti ca daca nu-i regasiti in TOP pe alesii vostri, inseamna ca au ramas „Zombies” :D… Este o figura de stil doar, nu va opariti, adica umbra celor ce-au fost, lipsita de insinuari si intentia de ai jigni, pentru ca stim, varsta nu iarta pe nimeni… Poate totusi ca putin realism si onestitate din partea lor, dupa exemplul lui Jacque Fourrie, ar fi lasat locul liber altor jucatori care ar fi avut mai multa nevoie de participarea la Cupa Mondiala… Nu ma gandesc la Mealamu (dimpotriva ma inchin) care este ca un fel de port-bonheur, de patron spiritual al All-Blacks… adevarat duh protector, ci la cazuri precum Victor Matfield spre exemplu, si nu este singurul, dar in special la el, mai ales in calitatea sa de tanar antrenor care pare-se ca nu a inteles care sunt cerintele noii sale cariere si existente… DECEPTIONANT!… IN REST, WELCOME BACK BOYS! … SUNTEM CU TOTII FERICITI DE INTOARCEREA VOASTRA… MAI ALES ORGANIZATORII; FARA VOI AR FI FOST JALE, CEL PUTIN PENTRU STAR SYSTEM SI SPONSORI!

– O-O Flo –

Tyson Fury vs Wladimir Klitschko… sau cand boxul este sublimat in „tango”

In Bizz sport, Economia sportului, Ganduri, Sportul si politica, Star System on Octombrie 13, 2015 at 9:56 PM

Klitchko vs Fury

Cei doi ne tot „ameninta” de ceva vreme, dar iata ca partida a fost din nou amanata cu o luna (asa din auzite).  Din ce motive nu stim exact; ‘sales feed-back” nesatisfacator, acorduri nedefinitivate, negocieri interminabile, oferte pentru drepturi de transmisie sub asteptari, bani putini, previziuni audienta/rating sub nevoile media si sponsorilor… ou juste histoire de faire monter la sauce (?), nu stim, orice este posibil!? Datele financiare sunt evazive daca nu total opace. Meciul era prevazut pentru 24 Octombrie la Dusseldorf, evaluarile unora sustineau ca evenimentul merita cel putin 30 milioane USD (drepturi de transmisie)… anuntasera ca s-au vandut deja 44000 de bilete si garantau o prezenta de 55000 de spectatori….

Nu vrem sa facem pronosticuri pentru ca nici nu stim inca daca meci va fi… Nici sa-l vedem pe Fury campion. Personal as vrea sa-l vad pe Klithcko putin cosmetizat pentru ca nu este normal ca dupa atatia ani de box sa ai fata unui jucator de tenis 😀 Glumim! Stiu atat doar; ca oricine ar castiga, „daca Klitchko a doua zi / merge sa-si faca cumparaturile la Givenchy” (de dragul rimei)… ma intelegi cititorule, adica cosmetice si fond de ten, inseamna ca vom fi avut un meci pe cinste sau ca in timp ce lesina, Tyson l-ar fi putut atinge cu tocurile si sparge aracada lui WK, fiindca, de ce sa ne mai amagim, la cetegoria grea este ca si in Turul Frantei: toti pedaleaza, dar castiga mereu acelasi si asta timp de ani si ani la rand.

Cum este departe de mine gandul de a duce in faliment industria „entertainmentului”… show-bizz-ului sportiv, voi face ca si cum am trai intr-o lume de vis…. chiar si efortul unor „analize”. Bine este doar un exercitiu „previzional”, de amorul artei… si nimic mai mult. Incerc si eu sa ma excit cum pot si eu cu ce mai vedem pe la altii, pentru ca la noi a fost seceta mare in ultima vreme. Noroc cu Mondialele de Atletism, Cupa Mondiala la Rugby, fiindca altfel ma apucam de apicultura… Sa vedem asadar ce avem noi aiceeea… Bine dincolo de vrajeala asta de meci, sa ne prefacem putin ca suntem de meserie, sa relativizam certitudinile pariorilor si sa ne prefacem ca avem chiar o situatie de „suspence”:

1) Este pentru prima oara dupa Lennox Lewis cand Klitschko infrunta un adversar mai aproape de talia sa, ba chiar mai inalt si ne-am putea gandi ca alonja, avantajul major al ucraineanului in fata majoritatii challangerilor precedenti nu mai reprezinta un atu, stilul sau fiind predominant o nemiloasa dictatura a jab-ului. Mai mult, punctele preferentiale de lovire vizate se vor afla deasurpa liniei umerilor sai.. O situatie noua pentru campion… Poate ca ar fi fost mai bine sa-i acorde o sansa lui Valuev acum cativa ani. Sic!

2) La fel si garda va trebui sustinuta (cat mai mult timp si cat mai sus) pentru ca de data aceasta pericolul poate veni si din alte directii decat de obicei si de la alte distante decat cele cu care este obisnuit. Evident ca Mr K va trebui sa faca si mai multi pasi in ring, eschive, vor fi „clinch”-uri… Sa spunem ca va fi ceva mai „solicitant” decat de obicei.. pentru ca se schimba si registrul solicitarilor

3) Datele noi care apar ne indreptatesc sa ne gandim ca exista sanse ca oboseala sa se instaleze mai devreme, iar Campionul sa fie expus riscului loviturilor care isi ating tinta… Un element daca nu nou, cel putin nu foarte proaspat in memoria ultimelor lupte. Nu stim de asemeni rezistenta sa actuala la lovituri… si cu siguranta ca forta sa de lovire si freceventa loviturilor vor fi afectate si ele, deci va avea mai putine „argumente” in cazul unei decizii la puncte.

4) De cealalta parte aceleasi reflectii sunt valabile si pentru Mr Fury, cu mentiunea ca acesta nu refuza lupta de aproape, ceea ce ar putea fi un avantaj major (in teorie) si in plus, desi „aratos” si el, pare mai putin panicat de ideea de a incasa… Pe de alta parte insa, cu siguranta nu stie inca sa-si fructifice avantajul alonjei… Dar s-ar putea sa fie o impresie; circula zvonul ca ar fi masochist… Adica iubeste castanele… Ceva in genul lui Froch. Daca este asa, atunci treaba devine serioasa.

5) Atu-ul experienta este net in favoarea campionului

6) Stil, continuitate/cursivitate la fel, inteligenta si constructia tactica, capacitatea de adaptare pe parcurs si ea in favoarea mezinului „en titre”

7) Varsta ??? In boxul pro se pare ca nu mai este o referinta, pragul critic a fost doborat de multi si K nu l-a atins inca

8) Pregatirea fizica – fitness –  va fi probabil un factor care va cantari greu in economia meciului. „K Junior” este un pro, Fury a fost de multe ori in situatii dificile pe planul andurantei, dar in ultimul an corpul sau s-a schimbat total, ceea ce denota un travail sustinut si de lunga durata si asta i-ar putea pune pe plan de egalitate la acest capitol.

Un bilant simplificat ne spune ca centura va ramane acolo unde este, dar in box totul este posibil, mai ales pentru unii 😀

Foamea in schimb ar putea reprezinta o dona importanta in economia meciului…. Iar foamea este in ochii (si in numele) challanger-ului (Fury). … I’m joking… :)))) Lenox Lewis, nu-i da absolut nici o sansa… si vreau sa cred ca stie despre ce vorbeste, dar in acelasi timp imi place sa visez ca in viata totul este posibil 😀 .

Ma rog, vom avea asadar o „dialectica de idei” :))) intre doua personalitati diametral opuse: un tip asezat, echilibrat, educat, manierat si sigur pe el versus un excitat, nu lipsit de farmec,  cu excese din cand in cand (destul de colorate), nimic ofensator… evident o strategie de imagine. Nu stim nimic despre IQ-ul sau si diplome, dar din discurs pare inteligent si chiar rasat, daca nu ar fi cele cateva iesiri putin decalate.. Hai sa spunem ca baiatul este „cocky” si total dezinhibat. De asemeni sa nu uitam ca este un englez si sa ne aducem aminte de „galera” lui K in meciul cu David Haye. .. Daca este intr-adevar si masochist, cum se spune, atunci Tyson Fury, oricati pumni in nas isi va lua (spre plecerea sa… nu-i asa!?), este marele castigator al acestei combine pentru ca dupa meci lumea il va lua in sfarsit in serios (sau dimpotriva)… Oricum meciul cu K jr. anunta intrarea sa in clubul select al celor mari (daca nu ai istoriei, cel putin ai momentului), daca nu o fi insasi recunoasterea sa ca boxer… cel putin pentru unii. Dupa cum vedeti (personal) sunt mai interesat de oameni, de povestea lor de viata, decat cine va da mai multi pumni in freza celuilalt. Nu in meciul asta, oricum… Pentru asa ceva ma uit la meciurile lui 3G 😀 (asta a fost cu dedicatie pentru Nelutu Stoian)

In cele din urma se anunta un meci interesant desi stim ca boxul cu Klitchko (W) nu ofera nimic transcedental, dar toti iubitorii „nobilei arte” aveam nevoie la categoria suprema de „ceva”, un cutremur, nu stim ce,   cazuta serios in umbra celor in care competitia este acerba (mijlocie mica +/-1).

Regretam insa conul de umbra in care zace perspectiva acestui meci, practic o unificare de centuri. Zau daca promotorii lui Hammer Ciocan nu-s mai talentati., doar ca la el… (hic, hic, tuse inabusita). Din pacate europenilor nu le reuseste nici pe departe maioneza asa cum se intampla in cazul „marilor sefi” americani… Vorbim despre „bucatarie”  despre Grands Chefs ca se ne Vina Cheful (asta a fost dedicatie pentru Victoras Melian in speranta unei tocanite in sange pe cinste). Vorbim deci despre organizare si despre promotori, despre stralucirea chiar si fortata (usor artificiala) pe care un astfel de eveniment ar fi avut-o daca butoanele ar fi fost pe mana fratilor de peste ocean… Is good 4 the business, pentru ca nu uitati, in box ca si in arta si cultura… Is all about the money, orice v-ar spune predicatorii de sambata…. Sper doar atat, ca in cazul in care Klitschko pierde, fratele sau nu va iesi brusc presedinte in Ukraina… Sa mai astepte si el vreo cativa ani. Nu vreau sa fie un sportiv si un fost Olimpic cel ce ar putea incepe cel de-al nu stiu catelea razboi mondial.

– O-O Flo –

Forza Rossa, Forta Rosie, Victor Ponta si Formula 1 sau de la mandria nationala la „spalatul de bani”… ultima combinatie PSD sau votul, baba si tichia de margaritar

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Sport si societate, Sportul si politica on Noiembrie 15, 2014 at 3:31 AM

DACA ESTI PATRIOT SI IUBESTI SPORTUL ROMANESC, CITESTE SI DA MAI DEPARTE

PREAMBUL – Avem alegeri in Romania si fiind un blog de atitudine nu putem sa ignoram un moment major in viata politica a tarii noastre, cel care va crea premisele cursului pe care societatea romaneasca, inclusiv sportul si miscarea sportiva il vor lua dupa 18 noiembrie. Mentionez acest lucru fiindca inca asteptam mult promisa lege a sportului (nu ca ar fi fost nevoie de una, dar daca tot ne-au promis-o) si reformele anuntate la inceputul mandatului actualei guvernari. Dupa o tentiva esuata in care printre propuneri generaliste se ascundea o intreaga masinarie menita sa vaduveasca Ministerul Sportului si Tineretului de resursele alocate pentru un buget deja insuficient in favoarea Comitetului Olimpic Roman, iata ca un nou proiect cu aere masinarie gaselnita face suprafata in media. Tentativa despre care vorbim, respectiv proiectul pentru noua lege a sportului, viza si transferul proprietatii activelor ministerului, bazele de antrenament si ospitalitate, in custodia sau chiar propietatea aceluiasi COSR despre care foarte putina lume stie ca este o institutie de drept privat de utilitate publica si nicidecum o institutie de stat.

Aceasta tentativa denuntata imediat pe blogul nostru si pe pagina sa Facebook a picat ulterior (si din fericire) in faza de analiza si consultare publica. Mai tarziu a urmat o schimbare „surpriza” survenita in fruntea COSR,  cand Alin Petrache, fostul presedinte al FRR, este ales presedintele COSR in urma demisiei lui Octavian Morariu, dupa ce in prealabil fusese „ales” vicepresedintele comitetului in urma unor alegeri practic fara contracandidat. Ma rog, in ultimele zile a aparut un al 2-lea candidat „domnul Pierre Cercetatorul” (sef de loja) aflat la varsta pensionarii. Trecand peste o sumedenie de anomalii la limita legalitatii datorita conflictului de interese –  secretar de stat la minister, mai apoi deputat, presedintele comisiei parlamentare pentru sport si tineret, presedinte de federatie, vice presedinte COSR, in traducere legislator, executiv si beneficiar in acelasi timp, pe care Sportlogic le-a semnalat la vremea respectiva, observam o serie de evenimente care preced aceasta evolutie fulminanta a carierei tinerei sperante PSD-iste, mantuitorul „noii” miscari sportive din Romania. Ele marcheaza practic fiecare numire intr-o noua functie  – construirea sediului COSR pe un teren concesionat de FRR, cu vicepresedentia si mai tarziu functia suprema in COSR, cedarea unei alt activ al aceleiasi federatii catre guvernul Romaniei pentru construirea unui minister (cel de externe cred) cu functia executiva… Nu sunt jurist, nu stiu daca cumulul de functii este infractiune in tara noastra, conflictul de interese probabil ca da, dar mi-as dori sa aflu cum se traduce in limba romana delictul de abuz de bun social… mai explicit atunci cand un demnitar,  functionar de stat sau sef de antrepriza, organizatie, etc. foloseste bunurile, activele, resursele de orice tip ale institutiei din care face parte in scopul interesului personal si dobandirii de avanataje materiale, sociale, profesionale sau de orice alt tip. Toate acestea sunt elemente pe care le-am prevazut si comentat inca inainte de a avea loc, aproape din momentul in care COSR si-a construit noul sediu pe terenul oferit de Federatia romana de Rugby. Nu am insistat din simplul motiv ca  ascendenta frenetica si la limita penala avea la baza doar sentimentul impunitatii senioriale, bufeuri de primadona, necunoasterea unor principii elementare ce tineau de logica bunului simt, dispretul fata de „prostime” si incompetenta cea mai crasa…. Ce vreti, era presedintele unei federatii ce avea drept sigla o frunza de stejar, finanta o echipa botezata Lupii Bucuresti  care la meciuri aveau drept mascota un URS.

Dupa simulacrul de alegeri (cu cantec) pentru presedintia COSR, a urmat o perioda lunga de tacere, probabil ragaz ca sa se linisteasca apele, in care aproape ca nu am mai auzit nimic; o liniste adanca, aproape abisala in care televiziunile nu ne-au mai gratificat cu interviurile domnului Alin Petrache pana atunci mare amator de bai media, interviuri si multime… Cateva selfi-uri ale ministrei Gabriela Szabo si in rest pace si liniste, incat ne puneam chiar intrebarea „ce se intampla… oare ce pun la cale!?”, pana acum cateva zile cand gasesc  pe Prosport.ro un articol trecut aproape neobservat de marile media si in mod inexplicabil nespeculat de opozitie tocmai acum la finish-ul alegerilor.

Deci ce ne-au mai pregatit triadele PSD… Incep sa inteleg de ce Victor Ponta are o slabiciune pentru civilizatiile orientului.. Nimic grav… Si noi avem!

_______________________________

In aceasta atmosfera de pace cu care, zau, nu suntem obisnuiti pana la punctul in care evaluam drept incompetent un candidat rezervat, cu cei 7 ani de acasa si care nu ne deformeaza ecranul cu grimase si chicoteli de prost gust, intr-atat am devenit dependenti de scandal, linistea „anormala” fata de cazul Forza Rossa (asa se cheama „dosarul”…Forta Rosie, ca sa vezi) ma face sa cred ca toti sunt complici sau ca nu este adevarat… Pana la noi revelatii, vom prefera sa incercam sa ne pazim doar pentru a trece de primejdia rea. De aceea ne-am gandit ca ar fi mai bine sa distribuim articolul sursa, mobilat si cu gandurile noastre pentru ca experienta ne-a demonstrat ca nu exista coincidente… si mai ales ca de multe ori realitatea depaseste fictiunea…. O facem pentru a ajuta comunitatea sportului din Romania (daca o exista una), suporterii, parintii si pe toti cei carora li se spune ca in Romania nu exista bani pentru sport, sa inteleaga mai bine discursului celor pe care i-au ales si ii protejeaza. Este in acelasi timp si cadoul meu pentru Ministra Sportului (fiindca cuvantul „tineretului” din titulatura a fost uitat demult) de ziua ei… Nici o rautate aici, chiar incerc sa o ajut sa-si tripleze (cel putin) bugetul ministerului.

Iata pe scurt faptele din articolul cu pricina pe care il puteti citi aici  Forza Rossa anunţă că nu mai intră în Formula 1 în 2015 : un fel de societata privata tutelata pare-se de Ferrari Romania si-a depus cererea de a participa  cu prima echipa sub drapel romanesc in Campionatul Mondial de Formula 1… Puteti gasi  informatia si pe o alta publicatie (una de mare audienta) de data aceasta din Marea Britanie, cea care a revelat pentru prima oara acest proiect, dar la data respectiva fara componenta Ponta – vezi link:  EXCLUSIVE: F1 heading for eastern revolution as new team emerges from Romania

Din fericire Federatia Internationala de Automobilism NU a aprobat cererea; spunem din fericire pentru ca oricat de socant ar parea iubitorilor sportului cu motor si multimilor adunate sistematic cu ocazia acestor competitii, proiectul putea deveni cea mai paguboasa „geniala combinatie” din istoria sportului si miscarii sportive din Romania, oricat de specataculoase, interesante si  apreciate ar putea fi cursele de formula… Si cand spunem asta avem masura vorbelor si competentele necesare pentru a evalua un astfel de proiect… Sper ca cei din federatii care vor citi articolul nostru vor intelege in sfarsit problematica reala a sportului romanesc si cine le sunt adevaratii dusmani… Ei se numesc coruptia, lacomia si demagogia… si reprezentantii sau mai bine zis instrumentele lor. Pe de alta parte fiecare rau isi are la randu-i o fata ascunsa… cea a consecintelor salvatoare si a binelui nebanuit.invizibil, fiindca feri Doamne, ce ne faceam daca lasau pe mana blondei glorioase si a „fiului risipitor” atatea zeci de milioane de euro!?

Pentru a explica cat mai bine rationamentul si pozitia Sportlogic, nimic extraordinar doar simt practic si rationalitate, iata cateva repere. O echipa de formula 1 este un proiect complicat si costisitor. Este un proiect transversal ce necesita o armata de specialisti, competente de varf si cu conexiune in aproape toate  domeniile pe care le putem regasi in industria si economia sportului: ingineri in cercetare si proiectare de la termica si motoare la materiale compozite si aerodinamica, ingineri de proces, in telecomunicatii si informatica, electronisti, o armata de mecanici, alti tehnicieni de inalta calificare, manageri, servicii economice, servicii de lobby, PR si comunicare, staff tehnic sportiv – manager de echipa, kinetoterapeuti, antrenori fitness, psiholog, medici si mai ales piloti.

Puteam intelege daca s-ar fi vorbit si despre o etapa de Formula 1, desi nu avem circuite, iar un „grand prix” organizat in jurul Casei Poporului ar fi cu adevarat o gluma trista… Un proiect riscant daca tinem cont de pretul de constructie al kilometrului de autostrada in Romania, 4 milioane de euro, echivalentul a minimum 8 sali de sport… dar in realitate credem ca la suma asta vom avea doar un drum judetean. In cele din urma un circuit poate parea necesar; unde se vor face testele si antrenamentul de presezon daca o astfel de echipa ar vedea lumina zilei… Unde vom pregati generatiile de piloti de formula 1 😀 Probabil la Monaco unde totul este „mai ieftin” si mai ales serviciile bancare… Lasand glumele intristate la o parte, Romania nu are piloti si nici tehnicieni; acuza o lipsa totala a experientei si competentelor in acest domeniu ce merge de la aspectul tehnic pana la staff-ul medical pentru ca acest sport solicita pilotii intr-un mod specific si relativ putin inteles de medicii de rand si nu numai. Nu mai pomenim despre piloti si antrenamentul lor. Toate aceste lucruri costa! Cat!?… Haideti sa incercam o simulare.

Cercetare proiectare motor si ansambluri  cel putin 5 milioane de euro (atat i-a costat pe Renault acum 12 ani (!); Ferrari au bagat in 2006 (cred) aproape 200 milioane de euro in constructia bolizilor. Atentie evaluarile noastre sunt pentru lumea a 3-a, potrivite celei mai sarace tari din Europa.. si veti vedea si de ce. Conceptie proiectare sasiu, caroserie, tren rulant, suspensie si restul inseamna si ele cel putin 3-4 milioane de euro; constructie masini si testari alte minimum 4 milioane de euro, salarii la tot ce-am enumerat mai putin staff-ul sportiv  de la 4 milioane de euro in sus; salar piloti si restul staff-ului sportiv aproximativ 20 milioane de euro; consumabile – pneuri, combustibili, piese si reparatii aproximativ 4-5 milioane de euro daca lucrurile functioneaza bine; costuri de functionare/participare la competitiile in cele „n” colturi ale lumii – logistica si transport, ospitalitate, locatii piste, servicii etc. – minim 2 milioane de euro (daca se vor multumi cu „clasa a 2-a”); asigurari cel putin 2 milioane de euro, drept si grarantii de participare – 20 de milioane de euro… Total buget in primul an de participare – 64 milioane de euro… In plus datorita lipsei de experienta toti ne vor taxa pana la os. Aici mai putem adauga si rezerva pentru cheltuieli neprevazute despre care habar nu avem, intre 8 si 15% din total. Deasemenea sa nu uitam corectitudinea proverbiala a gestionarul roman (nici cu cel italian nu ne-ar fi rusine) de fonduri…. Hmmm! Pentru a diminua riscurile unui esec lamentabil si a face economie la cercetare-proiectare, o  alta optiune ar fi sa preluam o echipa (cel mai probabil de looseri din alta tara), in speta cazul vecinilor rusi care si-au incredintat visele de glorie celor de la Caterham Sports… Culmea, managerul si chipurile initiatorul acestui proiect romanesc, fost fotbalist la Steaua, domnul Constantin Cojocar, se pare ca a si cumparat o firma britanica specializata, iar firma se numeste (ca sa vezi) tot Caterham Sports, cea  care a proiectat masinile echipei Caterham si aceeasi ale carei servicii le-a inchiriat si Marussia, prima echipa ruseasca… SA INTELEGEM CA RUSII AU DEVENIT CLIENTII NOSTRI DE MILIOANE!!? Daca-i asa, atunci zau, voi retrage tot si devin primul sustinator al domnului Ponta. Poate ar mai trebui sa adaugam faptul ca cele 2 echipe care piloteaza masini Caterham sunt pe ultimele doua locuri in clasamentul competitiei…

…Si atunci ma intreb de ce vrea Romania sa participe in F1!? Ca sa fim ciuca batailor?… Nu, clar ca nu! O alta intrebare ar fi de ce cei de la filiala Ferrari, poate una dintre cele mai experimentate echipe de F1 si posesori ai unei tehnologii de varf, ar cumpara o echipa de looseri britanici pentru a reprezenta Romania in F1… De ce nu ne-ar oferi tehnologiile lor depasite,,, si tot am fi mai performanti decat cu rateurile britanice!?… Si incep sa ma intreb daca teapa care se profileaza este una de conceptie pur romaneasca sau ii vizeaza si pe italieni… Sau poate amandoua si de ce nu chiar si pe fratii rusi. Intuitia imi spune ca Caterham de Romania (scuze pentru cacofonie dar se potriveste de minune) va fi un fel de pubela a tehnologiilor Ferrari, depasite si cu siguranta la cost supraevaluat… ca orice masina de spalat… La fel ca si Airbusurile de mana a 2-a ale lui Petre Roman, pe atunci premierul lui Iliescu. S-a intamplat prin 90-91… Nu ne-au costat decat 400 milioane de dolari (in banii de astazi 4 miliarde), „adicatelea” toata rezerva valutara a Romaniei la acea data. La fel, mai recent, este si cazul avioanelor de vanatoare F18 expirate pe care nu stiu daca le-am mai cumparat sau nu de la US Army… Teapa asta sau tentativa de, credem ca revine tandemului Base-Boc… nu suntem siguri si nici nu mai conteaza!

Daca cumva ne gandim sa mai facem si un circuit, la 4 milioane de euro/km, va lasam sa faceti calculele. Bine, unii vor spune ca circuitul va aduce turisti si ca va face publicitate Romaniei. Mai mult decat atat, ca va ramane infrastructura pentru alte competitii si evenimente. Recordurile de intrari turistice legate de astfel de evenimente sunt in jur de 200.000 de spectatori (dar media este insa doar de 50.000), iar costurile organizarii trec de 10 milioane de euro. Se mai incaseaza bani multi din publictate si drepturile de transmisie (intre 5 si 10 milioane de euro) … Pe scurt este o afacere CARE IN CONDITII NORMALE AR PUTEA FI PROFITABILA… Dar ce pacat ca va fi pe cheltuiala statului si veniturile vor merge la privati… De multe ori niste firme cu 1 angajat, cel care stinge lumina… (la plecare evident). Oricum ne complicam degeaba, ai nostri nu au anuntat intentia de a construi un circuit pentru organizarea unei etape, asa cum o fac multe alte tari, ci doar proiectul participarii cu o echipa care in aceasta ecuatie devine aspiratorul si NU pompa de bani, asa cum ar trebui sa fie si am avea nevoie… Si atunci nu este oare legitim sa ne intrebam de ce nu invers, cum fac atatia altii cu scaun la cap (Ungaria, Singapore, Monaco, etc.) care organizeaza etape fara sa aiba nici o echipa in competitie!? Cu bugetul pe un an tara noastra ar ramane cu o infrastructura… Este de fapt diferenta intre investitie si cheltuiala!

Acum nu ca am fi retrograzi si inamicii progresului, dar ce treaba are Romania in Formula 1!?… Noi care ne rupem gatul in gropile de pe drumurile noastre, care compromitem mai toate proiectele de care ne apucam, ne da pe afara mandria nationala sa concuram cu „extraterestrii”!?… Ce specialisti si piloti avem noi!? Poate pe domnul Ponta… Il vad doritor sa intre si el cumva in istoria sportului romanesc ca fiind primul pilot din F1 roman intr-o masina cu cocpit largit pe masura burtii.  Cu ce masina dementiala de F1 ar putea veni Romania sau mai precis domnul Ponta, ca sa faca fata marilor ecurii de Formula 1?… Poate cu una de spalat bani… Cel putin suntem siguri de un lucru – bolizii (aspiratoarele de bani) vor fi rosii… Sotto!… Acolo da, vom iesi cu siguranta campioni… Auzi la ei Forza Rossa; ma intreb de ce nu i-au spus direct Forza PSD!?

Daca aveti rezerve in privinta calculelor noastre, ei bine, aveti dreptate pentru ca si noi avem. Nu ne ramane decat sa va punem la dispozitie singura sursa fiabila cu date financiare de care dispunem si aceea datand din 2007… Din pacate de atunci pana in prezent costurile nu au facut decat sa creasca… Daca luam in calcul doar rata inflatiei (in medie de 2.2% in economiile puternice) vom avea o crestere a costurilor de cel putin 20%. In imaginea de mai jos veti gasi selectate cheltuielile echipelor participante la editia 2007. Costurile sunt atat de mari incat majoritatea constructorilor, colosii industriei de automobile, incep sa se retraga sau sa se asocieze intre ei.

Formula 1 Costs breakdown

In incheiere, daca cumva nici macar cifrele oficiale nu v-au convins ca domnul Ponta nu este un tip lipsit de viziune (normal, numai domnia sa crede ca cifrele ne-ar putea convinge) nu-mi ramane decat sa va comunic bugetul Ministerului Sportului si Tineretului din Romania, cel pe care sunt obligate sa si-l imparta toate federatiile inclusiv cea a sportului pentru toti – buget 2014 (sursa site-ul ministerului de resort)… Nu va ma uitati, ca domnii de la MTS au uitat sa faca totalul… Cine vrea sa stea sa adune n-are decat, dar vai de noi ce-am spus…MTS…  Sa intelegem ca ministerul este al tineretului si sportului si nu al sportului si tineretului… Ei bine nu am gasit resurse alocate pentru tineret, ci doar pe sport si cheltuieli administrative… !

Ca sa va simplific sarcina pot in schimb sa va ofer link-ul catre bugetul destinat federatiilor sportive din Romania – 6o milioane de lei, aproximativ 13 milioane de euro – buget federatii 2014 sursa site-ul ministerului – cam de 4 ori mai mic decat bugetul anual al unei presupuse echipe de F1 sustinuta de statul roman, mai precis de premierul Victor Ponta, fenomenal copilot de raliuri…in fantasmele domniei sale, cel care imediat dupa numirea sa in functie a dispus triadei din fruntea sportului Romanesc (Tocala, Petrache, Szabo – aceeasi ca si acum) infiintarea federatiei romane de karting pentru ca juniorii din familia sa adora sa se dea in masinute. Unul dintre ei este se pare chiar talentat si cine stie, poate chiar viitor prim…sau primul pilot de formula 1 roman…

Domnule Ponta, experienta si logica bunului simt recomanda prioritatea unui circuit si evident asta doar daca credeti ca Romania are nevoie sa-si bucure cocalarii (o masa electorala importanta) cu o infrastructura unde sa-si demosntreze talentele… Ei si „menajerii” de corporatii din noua generatie de „lideri” sclipitori obsedati de „performanta”… Sau daca credeti ca juniorul are nevoie de un teren largit de joaca fiindca nu puteti sa nu va proiectati propriile aspiratii ratate in constructia viitorului progeniturii dumneavoastra, trebuie sa respectati ordinea fireasca a lucrurilor; un viitor pilot creste si se formeaza mai intai in cursele de karting, de unde trece la cele de formula inferioara si doar daca confirma, atunci poate ca va avea o sansa in F1. Baiatul face karting deja… si dupa cum spune proverbul, lucrul inceput e pe jumatate facut, mai ales ca este si talentat, dar ce pacat ca nu va avea unde sa se antreneze… Nu mai vorbim despre faptul ca multe sute de mii de copii, cei ai romanilor de rand, nu au unde sa faca educatia fizica si nu ca sa ajunga campioni, ci doar ca sa se dezvolte armonios, >

Ne intrebam daca a face o ecurie nationala de formula 1 pentru feciorasul care promite (il felicitam si incurajam cu aceasta ocazie), nu se cheama complot sau nu este un fel de abuz de bunuri sociale pe termen lung!? Glumim! Nu(!), se cheama doar feudalism,… de moment ce majoritatea scolilor din Romania isi tin lectiile de educatie fizica in sali de clasa, pe ciment si fara instalatii… Cineva este pe cale sa puna bazele unei dinastii, oare(!?). Incepe sa capete sens povestea(!?) Coincidenta (!?) Complot(!?) Spalatorie de bani(!?)… Nu stim!… Poate ne ajuta cei de la SIE, SRI si DNA-ul! Dar oare chiar ne intereseaza!? NU, atata vreme cat banii NU vin din visteria statului.

UPDATE –  La 2 zile dupa refuzul FIA de inscriere a echipei Forza Rossa, iata ca mai primim si vizita premierului Italiei… Tebuie sa ne asteptam (oare) la un vot masiv al diasporei din Italia in favoarea lui Victor Ponta!?… Cred ca a venit vremea sa ne „uschim” cu totii in Peninsula; se pare ca a sosit momentul de glorie a romanilor din cizma!

Pana sa va luati talpasita, va rog sa calculati cam ce s-ar putea face cu 60 de milioane de euro/an pentru sportul romanesc – 120 de sali de sport… sau… 30 de bazine olimpice acoperite… sau… 60 de terenuri/stadioane mai frumoase decat cel national de rugby… de ce nu 3 sali polivalente de capacitate medie spre mare (3000-5000 de locuri)… sau… 300 de competitii si finale nationale decente si nu in sali de gimnaziu, 20 de campionate europene in orice disciplina… Nici nu are anul si Europa atatea zile si sporturi cate evenimente s-ar putea organiza, cat despre sportul de masa – fara numar! Dar cu 120 de milioane de euro, cel mai mic buget de formula 1, pentru ca la 60 de milioane (cifre valabile pentru anul 2007) cu siguranta si din fericire nu ne vor primi… Ce-am putea face pentru sportul romanesc, educatie, sanatate, mediu cu banii astia!? Sa ne gandim la atleti, boxeri, rugbisti, gimnasti, luptatori, canotori, scrimeri si la toti sportivii… Mai ales la copii si juniori, ca unele loturi cam au tot ce le trebuie, degeaba sa tot plang… Ba chiar i-am ruga sa mai schimbe placa… si antrenorii.  La salile cu igrasie, fara dusuri sau cu dusuri cu apa rece, la terenurile de rugby mlastinoase, la formarea, perfectionarea si salariile antenorilor, la indemnizatiile sportivilor mereu platite in intarziere sau neplatite deloc cum sunt primele federale de merit pentru castigarea titlurilor nationale (cazul RCM Tm), la competiile externe ratate din lipsa de fonduri, la cantonamente, la asigurarile in caz de accidentare si asistenta medicala, la echipamentele ponosite… toate sacrificate pentru doua mofturi rosii sangerii si lucioase care scot fum si baraie, la zeci de milioane de euro investite in fum si zgomot… tichia de margaritar a babei, pardon a „Bunicutei” :D… Dar oare eu trebuie sa ma gandesc…sau noi… si voi!?… Voi, comunitatea sportului,din Romania, ce faceti!?

Eh… Cam aceasta ar fi diferenta dintre investitie si cheltuiala; cea dintre constructia unui circuit sau doar organizarea unei etape si finantarea unei echipe de formula 1… Dar pana la urma ce!?),… o teapa de 60 de milioane de euro ne-a facut pe noi!? Mai ales in Romania… Sau mai degraba sa incepem sa ne ingrijoram ca suntem pe cale de a ne „iesi din mana”? Acum sa nu scoateti vreo hartie si sa ne spuneti, tratandu-ne de mincinosi, ca cel mai mic buget de Formula 1 este de „doar” 50 milioane de dolari US… Va rog frumos!

… Dragi cititori, sportivi, antrenori, parinti si suporteri, mu mai am decat un singur lucru sa va rog:

MERGETI LA VOT!!!..

LUATI-VA LA URNE PRIETENII, SUPORTERII, COLEGII, IUBITELE SI IUBITII, FAMILIA SI RUDELE… CHIAR SI MORTII DACA SE POATE!!!

iar in trecere, incercati sa nu va si sa nu  ne vindeti!

– din beciurile Sportlogic – O-O Flo – va urma… sper

%d blogeri au apreciat asta: