Sportlogic

Archive for the ‘Olimpismul’ Category

Paste Fericit!…sau nefericit, numai Paste sa fie!

In Blog, Comunitate, Ganduri, Olimpismul on Aprilie 21, 2014 at 10:35 AM

Sunt doar ganduri pentru rugbisti, poveste si urari de Paste cu bonus, o donatie Sportlogic pentru „comunitatea olimpismului din Romania”

__________________________________________

Invitatie cina oferita de Comitetul Olimpica Roman in cinstea ministrului sporturilor din Germania - 1939

Invitatie cina oferita de Comitetul Olimpic Roman in cinstea Ministrului Sporturilor din Germania – 1939

___________________________________________

Pastele sarbatoarea unui miracol…avem o problema aici… Pastele si activismul sunt intr-o relatie confuza. Necazul acestuia din urma este ca militantul este pus in situatii de „confruntare” cu diversi pe care uneori nici nu-i cunoaste foarte bine, dar pe care „meseria sa” il obliga sa-i judece dupa faptele lor.

„Tintele” sunt de cele mai multe ori buni crestini, tipi faini, au pasiuni, necazuri, bucurii ca si cel care ii combate… Ca si „adversarul lor” (activistul), ei doresc binele celor din jur, unii chiar gandesc mai departe, la comunitate sau natiune. Problema este ca binele si raul sunt notiuni pur subiective si de multe ori „circumstantele” decid cine va avea castig de cauza…Si atunci la ce bun sa mai lupte militantul nostru pentru ideile sau principiile sale cand cele doua parti au acelasi scop/obiectiv (cel putin la nivel declarativ), si anume binele comunitatii din care fac parte sau pe care o reprezinta, fiindca de multe ori ii separa doar vizunea fiecaruia. Cine si cum decide cine va avea dreptate!? – legea (?), resursele de care dispun (?), majoritatea (?)…Nu vad decat un sigur raspuns la aceasta dilema – ETICA… Si nu, nu este o vorba mare, mai ales pentru noi rugbistii care mai stim cate ceva despre asumarea riscului, duritatilor in respectul unor valori, al regulamentului si al arbitrilor, fara de care ideea de sacrificiu care ne caracterizeaza si-ar pierde orice noima… Sau cel putin unii, cei mai idealisti dintre noi, asa vedem lucrurile… Etica este totul, iar notiunea include si deontologia, competentele si modul de dobandire a acestora…si mai tot ce ne plangem ca lipseste in functionarea societatii romanesti de azi.

Evident ca in interventiile noastre am incercat initial, pe cat posibil, sa fim echidistanti, sa nu criticam persoane, ci mai degraba institutii, maniere de lucru, moduri de functionare. De fapt la inceput nici nu au existat critici, ci doar propuneri. Au urmat aproprierea lor in batjocura, ridiculizare, au aparut frustrarile care au dus la aparitia primelor nemultumiri, dar si a unor incercari /initiative alternative. Unora li s-a parut necesara sau importanta sabotarea acestora, ceea ce a facut sa creasca supararea si astfel a inceput sa se auda glasul criticilor,… inca rezonabile la inceputurile lor. Cum insa viata de zi cu zi ne-o demonstreaza permanent ca din pacate criticile de bun simt raman de cele mai multe ori fara ecou, atunci de ce sa ne miram cand cei lezati simt nevoia sa puna nume, sa desemneze, sa denunte, sa arate cu degetul (urat, dar sanatos si eficace), sa-si faca blog si pagina FB pentru a striga in „gura mare”, fiindca opinia publica si practica in societatea romaneasca nu este receptiva decat la astfel de demersuri care pot transforma o problema institutionala intr-un atac vizand persoanajele implicate… In cele din urma oricat am incerca sa fim de „politiquement correct”, nu putem face abstractie de faptul ca in spatele institutiilor si oranduirilor se afla persoane, nu-i asa!?

De Paste fiul lui Dumnezeu s-a sacrificat pentru ca noi INDIVIZII sa avem sansa un nou inceput. Este momentul iertarilor si al impacarilor, teoretic ziua in care balanta se pune la „0”. Problema este ca fiecare vede aceasta zi ca pe ocazie unica de „induplecare” a clementei divine intru spalarea pacatelor de un an vechime….Ei bine nu exista o astfel de „intelegere” cu Cel de Sus…Mai ales ca imediat dupa ce trece momentul de pseudocuratire sufleteasca, cei mai multi dintre noi o vor lua din nou si de la capat pe aceeasi carare a convingerilor personale, bune sau rele nu vom sti niciodatata pentru ca asa cum spuneam, intre noi muritorii totul este relativ. Ce bine ar fi daca manturitorul ar veni si ar face „dreptate”…dar din pacate nu se intampla asa… Si nu m-ar mira sa lase lucrurile asa cum sant, pentru ca, filozofic vorbind, toate sunt facute cu voia Domnului si prin umare traim intr-o lume dreapta pana la perfectiune asa cum nu poate fi decat creatia Sa…Nu-i asa!?

De ce spun toate astea(!?); fiindca o astfel de zi cu miracole te indeamna sa fii bun, sa ierti si sa ceri iertare, mai ales de la cei cu care impartasesti aceeasi pasiune si despre care stii sigur ca au aceeasi sensibilitate sau cel putin afinitati – sportul, balonul oval, etc. Teoretic ar trebui sa merg pe la diversele federatii sa le prezint explicatiile de rigoare pentru toate ofensele si ironiile proferate la adresa lor si in revensa, ei, in buni crestini, sa promita ca nu vor mai monopoliza sportul (un bun public si social), fura proiectele si ideile altora, ca nu vor mai da curs nepotismelor, ca-i vor incuraja pe toti cei doritori sa se implice in dezvoltarea sportului pe care il reprezinta (sau cel putin sa nu le mai bage bete in roate), ca vor lua nota de greselile precedente si vor veghea sa nu se mai reproduca. Nu vrea nimeni pe nimeni afara, concediat sau pedepsit, nici judecarea cuiva, ci doar garantia unui cadru just si favorabil tuturor sau cel putin lipsit de tot felul de oprelisti, sabotaje, barfe si mici tirani etc. O utopie!? Oare…Nu este sportul cel mai extraordinar formator de caratere!?…Oare!

Daca discursul meu vi se pare cumva exagerat, sa analizam o relatie „activist vs putere” prin prisma unui exemplu trait si chiar anodin, din sportul meu, rugby-ul…. Nu chiar atat de anodin in cele din urma, dar cel putin in teorie asa ar fi trebuit sa ramana.

…Eram (cred) in anul de gratie 2010 si asistam din tribuna oficiala (se intampla destul de rar, dar in acea zi ploua) la un meci intre Oaks Bucuresti si niste italieni Cruciatii de la Parma (cred), era ultimul minut de joc, italienii conduceau, noi eram in 5 m la ei si toata armata de „oficiali” strigau, „picango…picango”, ori pentru mine solutia era total diferita…Ploua si era posibil ca in orice moment un placaj sau impact violent sa provoace un inainte…Enervat am coborat din tribune si m-am pus in spatele bancii de rezerve (la 0,5m… eram practic acolo cu ei – pe vremea aceea inca mai stateau pe marginea terenului) si incep sa strig exact din spatele lor…”stanga la Ciobi”, „stanga la Ciobi”…Urletele mele se auzeau ca si cum ar fi venit de pe banca de rezerve…Haldan (el era antrenorul) s-a intors si s-a uitat la mine contrariat, aproape sa ma ia de gat, „oficialii” (nu sunt multi, doar unul singur care are dreptul sa comande ) au coborat si ei (dar avea galerie omul) pe primul rand de banci strigand din toti rarunchii „pastreaz-o”… El „pastreaz-o” si coristii dupa el…in antiteza eu singur ca un apucat „Ciobi”, „Ciobi”… In cele din urma dupa al 10-lea „picango” steril in care consumasem/epuizasem tot pachetul, le tremurau genunchii aproape bietii de ei, fara sa generam „momentum” sau dezechilibru (normal cu pick and go static si repetat in vesnica zona zero, ca de aia se si cheama „pick and go”, nu-i asa, nu faci decat sa superi cartitele) demiul (mai mult ca sigur Calafeteanu” nu mai tin minte sigur sau poate Dimofte uvertura face o sarita) ridica capul si deschide peste 10m direct la Ciobi pe stanga in zona liniei de 15m (aglomerarea era pe centru dreapta)… „Irlandezul” nostru o ia din zbor trecand printre ei lansat pentru a plonja cu 2 templieri agatati de poale cu ea „dans la terre promise”… Eseu!!!… Victorie pentru Oaks… Vulcan de bucurie pe stadion, dar punctat de sincope si priviri dusmanoase  de la toti apologetii „picango-ului”. A fost momentul in care mi-am facut niste dusmani. De la acel epispd au hotarat sa mute in sfarsit rezervele in tribuna, desi regulamentul o cerea de ani buni…Cu timpul s-au mai adunat si altele… Ei bine incepand cu acea zi nu m-au iertat niciodata chiar daca au trecut cateva Invieri de atunci si chiar daca urletele mele au fost de bun augur. Intre timp eu am devenit activist din lipsa de ocupatie, nu-i asa (!?), si din pur spirit de reciprocitate am decis sa nu-i mai iert nici eu pe ei… doar ca astfel mi-am pierdut sansa celebrarii unui miracol, iar asta este trist si aproape sufocant pana la pierzanie.

Morala este ca activismul si crestinismul nu fac casa buna intotdeauna, desi cuvantul Domnului a fost raspandit la randul lui de militanti mai mult decat ferventi si chiar daca pe la FRR trece popa de mai multe ori pe an sa o sfiinteasca, cei de acolo, credinciosi pana in maduva oaselor, nu vor sa ierte sau cel putin sa nu mai repete greselile nici in ruptul capului…Dar eu fiindca am stiut intotdeauna ca sunt mai … slab… voi ceda primul, mai ales ca mi-am propus un 2014 in care sa incetez cu propriul „martir”, sa trec mai departe, sa ma gandesc si la mine, pentru ca cei multi vor avea singuri grija de ale lor. Iata inca un paradox, poate aparent sau poate nu; iertarea si binele colectiv ar putea fi primite / obtinute uneori prin ignorarea lor si concentrarea pe problemele fiecaruia dintre noi…adica cu foarte, foarte mult egoism!

Asa ca dragilor, nu-mi mai pasa, zau, sa port crucea „menevrelor” altora, daca „manevre” or fi si nu doar patima mea si fie ca in aceasta sarbatoare sfanta, toata suflarea rugbistica a acestei tari sa se regaseasca eliberata de prejudecati, matrapazlacuri si alte bisericute decat cea a lui Dumnezeu. Sa dea domnul sa ne regasim animati de valorile sportului nostru unic in spiritul sau, pe care cu totii trebuie sa-l onoram asa cum traditia (asta ramane discutabil, dar orice lucru are un inceput) sufletele si pasiunea noastra ne indeamna…

…Sa va dea Domnul tot ce aveti nevoie si sa va bucurati de Sarbatoarea Sfanta a Invierii, cea a unui nou inceput, dar sa nu uitati ca toate in viata se contabilizeaza si nimeni nu scapa de „auditul” final (pentru cei mai norocosi dintre noi poate fi chiar o audienta), asa ca evitati vechile reflexe, fiti intelepti, integri in masura posibilitatilor, sustineti adevaratele valori, fiti exigenti fata de voi insiva, rasplatiti efortul si recunoasteti meritele celorlalti, nu pentru ca numai asa vor fi recunoscute si ale voastre (asta chiar nu v-o poate garanta nimeni), ci doar pentru ca in absenta eticii nu se poate construi nicicand o comunitate puternica, interactiva, proactiva, participativa si fiindca altfel restul nu este decat praf si desertaciune – twitter, facebook, nimic altceva… Si mai dati-l naibii de morcov!

In semn de buna si sincera intentie si in perspectiva promovarii domniei sale in inaltul for Olimpic, Sportlogic ofera domnului Alin Petrache o”invitatie menu” la masa „celor mari” semnata de acestia, printre altele si „autograful” lui George Plagiano (daca il intereseaza sau/si stie cine a fost), un obiect de colectie cu siguranta unic…Daca Alin Petrache, COSR sau Muzeul Sportului Romanesc (in curand una si aceeasi „institutie” – avand in vedere „organigrama”/portofoliul functiilor sale, Domnia Sa este pe cale sa devina institutie in adevaratul sens al cuvantului… vorbesc foarte serios si ma bucur de acest lucru), doreste originalul, sa ma contacteze!… Nu din mandrie nu o predau anonim la COSR, ci doar am nevoie de confirmarea ca Pastele a trecut si pe la ei , fericit sau nu, numai Paste.. sa fie!
__________________________________

P.S. 1 – Propunerea de donatie este serioasa si reala. Evident nu este una „personala”, ci pentru Muzeul Sportului Romanesc, pentru ca Domnia Sa sa nu inceapa prima zi „cu mana goala” ci cu o invitatie la cina (speram nu „cea de taina” ca sa ramanem in atmosfera specifica sarbatorii), dar odata transmisa, dansul va fi cel care va decide soarta „artefactului”… Si acum fiindca in sfarsit, dupa cativa ani buni, a venit „Pastele” si la mine… parca m-am nascut a 2-a oara (atentie nu am spus ca am reinviat :D) ), rasuflu usurat si va urez tuturor iertare cereasca, multa sanatate si Paste fericit!… Scuze pentru povestea asta lunga, dar in ciuda aparentelor este chiar o dovada de respect si consideratie.

Incalzire pentru un exercitiu la inele – extras din istoria nescrisa a Olimpismului (1)

In Educatia si sportul, Epoca moderna, Istoria sportului, Olimpismul, Sportul si politica on Octombrie 29, 2013 at 10:10 AM

„Indrumator si explicativ” – Pentru ca cititorul „nou-venit” sau cel „infidel” sa-si formeze o imagine de ansamblu a celor prezentate pana acum pe un ton ceva mai „sportiv”, despre directia in care vrem sa ducem acesta propunere de studiu a istoriei miscarii olimpice, este necesara o scurta listare a articolelor precedente, importante in masura in care acestea subliniaza aspecte mai putin expuse in publicatiile de interes general pe aceasta tema…

Articolul face parte dintr-o serie ce isi propune sa creeze pe baza unor episoade istorice si a interpretarilor proprii sustinute cu dovezi mai mult sau mai putin solide, o imagine a fenomenului sportiv dincolo de discursul si aparentele cu care ne-am „obisnuit”.  Am plecat dela date si referinte utilizate la scara foarte restransa in publicatii ca caracter didactic sau stiintific, dar informatiile pe care ne vom stradui sa le prezentam evitand (pe cat posibil) orice judecata de ordin etic si  moral, desi mai putin cunoscute, nu sunt sub nici o forma secrete sau lucruri ascunse.

Initial acest blog a dorit sa trateze (fara pretentii academice) problematici legate de miscarea sportiva, de locul si rolul pe care aceasta il ocupa in istoria culturilor si civilizatiilor, punandu-le   intr-o forma cat mai digesta, atat cat ne-a permis talentul pentru a le face atractive cititorilor tineri, din dorinta cultivarii gustului pentru lectura, istorie si interpretarea ei. Scopul este decriptarea si intelegerea mecanismelor si regulilor actuale de guvernare ale universului sportiv  care sa ajute la identificarea parghiilor intime de relationare intre diversii factorii participanti (uneori doar interferenti) in dezvoltarea miscarii sportive, in cariera unui profesionist/tehnician al sportului fie el sportiv, antrenor, viitor manager sau specialist in marketing, etc.

Spre deosebire de articolele listate mai jos, seria pe care incercam sa o relansam va reveni la o linie editoriala mai puttin „personala”, mai apropiata de standardul informational-educativ decat de cel adoptat pana acum, lejer sau angajat, influentat de tendintele la moda pe blogosfera nationala. Speram ca acesta schimbare de ton sa nu faca lectura mai „greoaie”.

Lista articole precedente aparute :

a)  Seria despre „fitness” cu: Partea I-a: “Preambul violent despre fitness” (1)/Partea a II-a: “Nu este o joaca – despre fitness” (2)/Partea a III-a: “Fitness. astazi fita ieri politica de stat- despre fitness” (3)/Partea a IV-a : “Manusa peste ochi(i)” intelectualilor (de 2 bani) fiindca sunt “fit” – despre fitness (4)/Partea a V-a, – ‘Vezi cum facea regina Victoria spagatul” 🙂

si

b) Ciclul din care face parte prezentul articol in care abordam relatia intre Olimpism si cercurile de putere, raportul posibil intre  diverse organizatii considerate aproape oculte si miscarea sportiva si olimpica atat la nivel national cat si international, metaforic numita „Stapanii inelelor” sau istoria nescrisa a Olimpismului cu un singur articol publicat inainte de Olimpiada dela Londra Stapanii Inelelor chiar exista – introducere in „Istoria nescrisa a Olimpismului” (1) .

________________________________

Olimpics_Conspi _3

________________________________

Cuvant inainte – Pentru cineva care nu are rutina studiului istoriei , abordarea unui subiect de o astfel de anvergura cu echidistanta necesara pentru a evita tentatia angajamentului de o parte sau de cealalta si orice forma de intentie de „judecata morala”, revolta, activism sau partie-pris, reprezinta o adevarata provocare. In schimb nu este imposibila o evaluare fie ea si subiectiva a demersului, rationamentului si argumentelor care il sustin, daca este facuta cu buna credinta, in scopul radiografierii adevarului si a celor care au participat la scrierea istoriei Olimpismului.

Pentru unii dintre cititori povestea care urmeaza ar putea parea de domeniul fictiunii, pentru altii ceva similar cu o intentie de atentat la prestigiul imaginii Olimpismului, eventual banala sau rasuflata, dar noi nu ne dorim decat sa aprofundam – poate in premiera in cadrul unui editorial –  cai si perspective mai putin cunoscute care nu au fost propuse pana acum in diversele aparitii sau in literatura academica de specialitate. Idei similare au fost sugerate in contextul unor dezbateri in cerc restrans si daca exista deja publicatii pe aceeasi tematica, altele decat cele pe care noi le vom cita, ne scuzam in avans pentru „revendicarea premierei”.

Seria de fata nu vrea sa demaste pe nimeni sau sa desconspire vreun complot fie el real sau doar inchipuit de minti plictisite. De multe sute de ani istoria lumii este scrisa de niste mesteri priceputi, „nedrepti” si fara pretentia perfectiunii, iar faptul ca o majoritate „acreditata” a ignorat/camuflat aceste informatii importante pentru studiul istoriei sau pur si simplu „nu admit” o astfel de posibilitate, nu face ca relatarile sa fie mai putin (posibil) adevarate. Suntem in plina in zona crepusculara si este prea riscant ca cineva sa-si asume oficial certitudini in aceasta privinta…. De aceea, indiferent de concluziile la care vom ajunge la sfarsitul acestei serii, declaram cu mana pe biblie, coran, talmud, sutre, vede si pe inima, ca am fost, suntem si vom ramane suporteri ferventi ai tuturor formelor de organizare a practicilor fizice si sportive specifice fiecarei culturi, epoci, oranduiri, indiferent de orientarile politice sau spirituale care pot „interfera” cu sportul si cu  functia sa sociala, formativ-educativa si de ce nu spirituala!

Mai presus de toate prezumtiile si certitudinile „pro sau contra” din lume, pentru cei mai multi dintre noi sportul va ramane un univers sublim, irational si magic. Nu ne pasa daca in istoria sa a fost de multe ori  „deturnat”; asta nu-l face mai putin interesant si important sau pe cei despre care vorbim, mai rai decat altii. In conditiile in care acuzatiile aduse de „rau incarnat al acestei lumi”, nu sunt doar (anti)propaganda, intoxicatie informationala sau interpretari profane ale unor creiere spalate, raul despre care vorbim se poate adeveri mai tarziu ca a fost de fapt un bine (si vice- versa!) pentru simplul motiv ca indivizii, organizatiile, comunitatile, popoarele, culturile, civilizatiile sunt intr-un permanent proces de tansformare si o data cu ele se schimba si nevoile, prioritatile, aspiratiile si valorile acestora.

Articolul de fata ar putea constitui premiza oricarui studiu pe tematica miscarii olimpice, a dezvoltarii miscarii sportive si implicit a sportului de masa. Este o incercare de a privi dincolo de simpla insiruire cronologica a momentelor istorice care au dus  la raspandirea si adoptarea  valorilor Olimpismului la nivel global, care isi propune sa puna in lumina natura relatiilor mai putin vizibile intre evenimentele petrecute de-a lungul istoriei acestei miscari, fenomenul sportiv si functiile sale din societatea contemporana – agrement, educatie, sanatate publica, economie, etc. Este o parte semnificativa din istoria (mai putin scrisa) a umanitatii cu toate transformarile sociale si politice  din ultimii 150 de ani sau poate si mai mult.

_____________________________________

…Dar care sunt episoadele care au precedat cele doua mari evenimente ce au angrenat schimbari ireversibile in ordinea mondiala – PERESTROIKA CU DEZMEMBRAREA BLOCULUI DE EST si OPERATIUNEA DESERT STORM (sau Razboiul din Golf) care i-a urmat aproape imediat, la nici 5 luni dupa ce ultima flacara a revolutiilor din Est – Romania si Bulgaria – se stinsese. Cele doua episoade istorice vor marca si initia de fapt inceputul „schimbarilor” dramatice care vor reconfigura practic harta geopolitica si economica a „lumii”.  Evenimentele care s-au produs de atunci incepand – transformarea tarilor comuniste in zone cu economie de piata necontrolata, unificarea Germaniei, dezmembrarea URSS, a Iugoslaviei, a Cehoslovaciei. a Etiopiei si Somaliei, crearea Europei Unite si moneda sa unica, surprinzatoarea retrocedare aunor teritorii de catre fostele puteri coloniale, reformele din Africa de Sud, asazisa unificare a pietelor pe regiuni, etc.,   si terminand cu ce se intampla astazi – converg toate catre un singur deziderat: monopolul resurselor si crearea unei piete economice/monetare unice, intr-un cuvant ceea ce numim astazi, poate putin prea nepasatori sau naivi, „GLOBALIZARE”.  Toate aceste obiective nu s-ar fi putut materializa pe fondul divergentelor politice si ideologice, rivalitatilor istorice intre state si etnii sau a cultului nationalist-traditionalist exacerbat. In astfel de cirumstante ce alta activitate si eveniment poate aduce mai usor laolalta popoarele lumii, impune constiintei colective marile corporatii (sponsorii) sau atenua tensiunile diplomatice intre state,  decat sportul prin multimea de competitii internationale ce culmineaza in acelasi moment apoteotic de sarbatoare sportiva mondiala – Jocurile Olimpice!? Nu este aceasta insasi ratiunea pentru care a fost creata aceasta mare sarbatoare mondiala a sportului!?

Schimbarile  initiate de conjuctura istorica a anilor ’90 au fost precedate de 2 evenimente „nesemnificative”, de fapt termenul corect este „uitate”, dar fara precedent, aproape de neconceput, si mai ales N-E-P-E-R-M-I-S-E!!! In urma lor s-a inteles ca strategia razboiului rece si divizarea lumii in 2 sfere de influenta  ca model de manipulare era impotriva „idealului de globalizare”, mult prea riscanta, operand impotriva „interesului general”, putand duce oricand la prabusirea iminenta a sistemului daca nu chiar la o catastrofa mondiala ireversibila. Aceste doua „antecedente” au fost:

a) 1980 – Olimpiada dela Moscova, boicotata de americani si aliatii lor din Vest, cu mentiunea ca au existat forme de „dizidenta” din partea unor comitete olimpice cu „personalitate” precum cele din Marea Britanie, Franta, Italia care au ales sa participe sub drapelul Olimpic. Un act de curaj din partea celor care au stiut sa se ridice deasubra ideologiilor si amenintarea permanenta a propagandaei razboiului rece, sustinuta de propriile state care nu faceau decat sa perpetueze clivajul natiunilor in doua lumi care se urau. Dupa aceasta neinspirata miscare „occidentala”  are loc o schimbare radicala (surprinzatoare pentru noi toti) ” a politicii externe americane si a relatiilor cu „Estul”, mai precis incepand cu 1981, dupa venirea la putere a lui Ronald Reagan. La „initiativa sa”  (este doar o conventie de exprimare) va demara lungul proces al dezarmarii celor 2 blocuri militare, NATO si tratatul dela Warsovia, care se va sfarsi in 1989, dupa dezmembrarea Blocului de Est, ultimul obstacol in calea neocolonialismului – (credem ca este termenul cel mai potrivit chiar daca era preferat si de Ceausescu, iar ce se intampla in zilele noastre o confirma) – cand au avut loc „revolutiile” din tarile socialiste, printre care si Romania… Sfarsitul cursei inarmarilor a fost clar marele pas spre a face posibila unificarea pietelor intr-una  unitara si mondiala;

b) 1984 – Olimpiada dela Los Angeles este cel de-al 2-lea eveniment premergator marilor schimbari despre care vorbim. Boicotata la randul sau de rusi ca raspuns la campania americana precedenta, a confirmat incercarea de a instrumenta politic Jocurile; simptomul care anunta o situatie cronica care ar fi dus cu siguranta la o fractura ce putea afecta ireversibil relatiile dintre diversele sfere de influenta, compromitand astfel o retea si  mecanica functionarii sale construita cu mari eforturi timp de decenii, daca nu de secole. Pe scurt; a fost probabil picatura care a umplut paharul. ( Observatie importanta – Trebuie subliniat ca Romania a fost singura tara din tratatul dela Warsovia care nu a raspuns pozitiv protestului lansat de Uniunea Sovietica. A fost meritul fantastic al lui Nicolae Ceausescu si tot ceea ce pretind astazi „anal-istii” – ca nu a fost el cel care a gandit-o, ca nu avea incotro si alte povesti sarmane nascocite ca sa discretiteze imaginea fostului lider comunist – nu sunt decat incercari sarmane de discreditare a unei personalitati a vremurilor sale, care cu toate defectele pe care le avea, era un  „pur sange” al politicii pe langa „corciturile” pe care le putem gasi astazi in politica romaneasca fara exceptie).

…Si cum zeii nu bat niciodat cu parul, Andropov si Cernenko (initiatorul si respectiv continuatorul boicotului) au murit la cateva luni dupa ce l-au lansat si respectiv transpus in acte, curios ambii fiind investiti in functii  cand se aflau pe „patul de moarte”, locul lor fiind clar intr-o facilitate pentru pensionari si nu in fruntea uneia dintre cele mai mari puteri mondiale. Impreuna nu au insumat decat 3 ani de mandat la putere (lucru neobisnuit pentru un regim ca cel sovietic), oportunitate sau strategie pentru a fragiliza un sistem totalitar deasupra oricarei slabiciuni care facuse dovada eficacitatii sale timp de 70 de ani. A fost o recunoastere a meritelor unor membri eminenti ai vechii garde sau pentru a asigura rotatia cadrelor de partid si infuzia de sange proaspat? Astfel in 1985 ajunge la putere  Mihail Gorbaciov cu o viziune noua, progresista, cel care avea sa devina cel mai de nadejde partener diplomatic din istoria Statelor Unite… America facuse primul pas in invitatia la dans, venise randul „Marei Doamne” sa raspunda cu reforme radicale si gratie avansurilor cavaleresti venind din lumea „civilizata” pentru a desavarsi impreuna opera dezarmarii globale si sfarsitul razboiului „ideologic”, schimband radical si definitiv natura relatiilor EST-VEST si fata crispata a unei lumi incrancenate de amenintarea razboiului rece aproape de iminenta unei catastrofe nucleare.

Poate ca de fapt nu a fost decat un scenariu avortat al unui plan amanat dar de inainte stabilit in asteptarea gasirii unei solutii mai eficace: exploatari miniere cu cianuri, despaduriri, gaze de sist prin fracturi hidraulice, „conservanti” in alimentatie, diabet, (etc.), a carui finalitate ramane aceeasi. Probabil ca incidentul dela centrala nucleara din Cernobyl (1986) a ajutat si el, oferind tuturor un avangust despre ceea ce s-ar fi putut intampla atunci cand atomii ar fi scapat de sub control, facandu-i sa inteleaga ca nimeni nu poate fi la adapost de o astfel de catastrofa. Mai mult decat atat, la 30 de ani dupa dezastru, natura a preluat controlul zonei si putinii oameni care au refuzat sa paraseasca locurile au atins varste venerabile traind fericiti din roadele pamantului… Ce ghinion!?

Transformarile care au urmat aproape instantaneu la scara cronologica a istoriei, la nici un an dupa cele doua boicoturi, au confirmat faptul ca razboiul rece nu a fost decat un instrument, periculos ce-i drept si greu de controlat, dar atat si nimic mai mult… Cele 2 tari au inceput sa semneze tratate dupa tratate pentru dezarmare,  „pace si buna intelegere”, pentru a culmina cu finalul pe care il cunoastem cu totii dintre 1986/1990 – PERESTROIKA, dezmembrarea blocului sovietic, revolutiile din tarile socialiste. La nici cateva luni, poate cel mult un an dela ultima schimbare din Europa de Est (Bulgaria)  toata planeta rezona deja in cantul dulce si ispititor al economiei de piata si orice urma de constiinta ideologica disparuse cu desavarsire. A fost inca o lectie din care cei prea incapatanati aveau sa invete ca nu este bine sa-i manii pe „Zei” si pe cei care nu vor decat sa le aduca un grandios omagiu o data la  patru ani, cand toata suflarea omeneasca se bucura sarbatorindu-i intr-o unica si cea mai frumoasa comuniune internationala…Pentru ca umanitatea este una singura!

Coincidenta sau nu, greu de produs dovezi care sa ateste posibilitatea unei astfel de relatii intre boicotul olimpiadelor si mutatiile geopolitice la nivel mondial. Cu siguranta cauza acestor evenimente nu a fost boicotul,  dar este aproape cert ca ambele episoade au fost singurii indicatori de „saturatie”, „urgenta” si de mare amploare VIZIBILI, anuntand practic necesitatea unor schimbari fundamentale; simptomele ce au anuntat expirarea unei ordini mondiale in care nu mai credea nimeni, provocand un val de nemultumire critica de pretutindeni.

Exista totusi un episod mai putin cunoscut publicului roman, desi tara noastra a participat si ea la prima editie, care ar putea valida rationamentul notru – The Goodwill Games. „Jocurile Bunavointei” au fost create la initiativa magnatului media american Ted Turner (CNN si multe altele), care a incercat sa le lanseze inca din 1979 ca o reactie independenta si imediata la boicotul lansat de Statele Unite, intr-o incercare de delimitare a unei elite apartinand comunitatii progresiste americane de „erezia anti-olimpica” americana, proiect care in cele din urma a vazut lumina zilei 7 ani mai tarziu, prima editie avand loc la Moscova  in 1986, la doi ani dupa Olimpiada dela Los Angeles si la un an dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Nu stim daca a fost un act de cainta si impacare din partea celor care au sustinut sabotarea Jocurilor, cert este ca raul facut trebuia remediat cumva, o cicactrice trebuia vindecata si aceste jocuri ofereau in sfarsit prilejul si sansa de a sarbatori prima confruntare intre doua cele mari puteri dela Olimpiada din 1976 (Montreal) pana la acea data; politica si ideologiile privasera omenirea  de cea mai mare rivalitate sportiva timp de 10 ani.

In conditiile in care mersul istoriei permite fie si intuitiv asocieri si relatii conexe intre Miscarea Olimpica si transformarile la nivel geopolitic, sau cand magazinul Forbes listeaza pe Jacques Rogge (fostul presedinte al C.O.I.) un medic chirurg ca fiind cel de-al 67-lea cel mai influent om de pe planeta, personaj despre care omenirea nu auzise practic nimic inaintea numirii sale in functie, orice semn de intrebare referitor la natura fortelor care conduc lumea si acest „colos” care este Comitetul Olimpic International devine mai mult decat legitima… Este aproape sigur ca nimeni nu s-ar fi apucat sa rascoleasca in sertarul cu „dosare secrete” daca spre exemplu in fruntea organizatiei s-ar gasi numit sau ales un campion de talia lui Serghei Boubka. Ar fi fost o alegere  care nu ar fi suprins pe nimeni, chiar daca calitatea de fost campion nu atrage dela sine si competentele diplomatice sau manageriale… Bune sau rele sunt practici oarecum firesti si genul de optiuni sau numiri cu care federatiile si guvernele din multe tari ne-au obisnuit demult.

De aceea, de la a constata o ambiguitate bizara si pana la a convinge o masa de miliarde sau fie si un sportiv, suporter, antrenor sau campion  ca exista o legatura directa, puternica si extrem de apropiata intre societatile „secrete” si pasiunea lor cea mai sfanta, sportul –  ultimul bastion al excelentei, meritocratiei si echitatii sociale – este un drum lung si anevoios. Exemplele de izbanda ale unor personalitati care au reusit sa-si depaseasca conditia si sa transgreseze prin sport bariere sociale, culturale, religioase, uneori chiar si biologice inimaginabile este cea mai frumoasa pledoarie impotriva unor astfel de „tribulatii”. Wilma Rudolph, poliomielitica pana la 12 ani devine la 16 ani medaliata cu bronz la Olimpiada dela Melbourne in proba de sprint… Sau cazul Mohamad Ali care in urma dizidentei sale declarate impotriva razboiului din Vietnam si mai tarziu datorita convertirii sale la religia islamica, reuseste prin talentul sau sa redevina de fiecare data personalitatea sportiva nr.1 in  lume si chiar si in tara sa. Mai mult, in 1990 reuseste acolo unde au esuat in incercarile lor autoritatea papala, presedintele SUA si restul potentatilor planetei, si anume sa negocieze cu Sadam Hussein eliberarea ostaticilor in Iraq. Iata doar doua  exemple de „miracole” infaptuite de „Olimpieni”, personalitati provenind din lumea sportului si influenta uriasa, aproape magica pe care acest univers o poate avea asupra destinului oamenilor, comunitatilor sau convingerilor cele mai fanatice… Miracole pe care infaptuitorii lor, cu modestia ce defineste pe toti adevaratii campioni in structura lor intima, le-au atribuit imediat (!) gratiei divine.

Desi subintelesurile ipotezelor SUGERATE suna aproape schizofrenic, paradoxul este doar unul aparent; toate doctrinele se hranesc din dialectica contrariilor. In aceasta opozitie aparenta si constanta rezida un principiu fundamental al evolutiei ca transformare, iar teoria raului necesar nu mai este de mult o revelatie; a darama pentru a reconstrui… Parca am mai auzit asta undeva!…

…Si pentru ca  lumina este cu atat mai stralucitoare cu cat intunericul este mai adanc, la fel incercarea noastra, desi anevoioasa si probabil (usor) neplacuta pentru multi, va fi extrem de pasionanta in masura in care vom reusi sa revelam profilul fondatorilor si sustinatorilor miscarii, chiar daca s-ar putea sa descoperim ca sunt aceiasi care prin actiunile lor (voluntare sau nu) au ajutat de multe ori la perpetuarea inechitatilor sociale si dramelor colective de-a lungul istoriei. Incepem acest demers cu certitudinea si nenumarate dovezi de binele pe care l-au facut, stiind pana ala urma ca uneori drumul spre iad este pavat cu intentii bune!

….In conditiile in care Olimpismul face „miracole”, cultiva valori din ce in ce mai rare si mai de pret in ziua de astazi, intrebarea legitima care ar urma este:  „La ce ar folosi un astfel de studiu, daca Miscarea Olimpica este ceva frumos si bun pentru umanitate !?”

  • In primul rand poate pentru ca sportul si valorile sale care nu sunt intodeauna respectate, merita sa fie protejate si pentru aceasta este nevoie de o intelegere profunda a mecanismelor care ii guverneaza existenta si mersurile. In sport se pot intampla multe abominatii; de la aranajemente josnice, la atentate cum a fost cazul patinatoarelor din SUA, unde s-a mers pana la incercarea de eliminare a adversarului.
  • In al 2-lea rand  – DE CE IDEILE SI ASPIRATIILE NOASTRE CELE MAI FRUMOASE TREBUIE SA SERVEASCA INTERESELOR OBSCURE ALE UNOR INDIVIZI CARE DE MULTE ORI NU AU NICI UN MERIT OLIMPIC (ASPECT MAI PUTIN IMPORTANT), DAR UNII DINTRE EI CALCA PERMANENT IN PICIOARE  VALORILE SFINTE (CEL PUTIN PENTRU NOI) ALE OLIMPISMULUI !? Nu traim intr-o lume de vis, stim asta, dar nici intr-una unde cinsimul si coruptia trebuie lasate sa infloreasca ca un trandafir la soare
  • Si nu in ultimul rand pentru ca neglijenta saboteaza indirect procesul de educatie si emancipare a maselor, de consacrare a valorilor sale autentice, decredibilizandu-le, aruncadu-le in derizoriu pentru a face loc impunitatii inselatoriei (dopaj, aranjamente, „furaciuni”, „manevre” etc) si nedreptatilor de tot felul.

Pe de alta parte, nu avem certitudinea ca pana si cei care fac apel la luciditate vor cu adevarat sa convinga atata vreme cat ei insisi nu vor sa fie siguri 100% pentru ca altfel pierderea va fi dezastruoasa. Cat de siguri putem fi intr-o zona care desi incepe sa fie din ce in ce mai „desecretizata” sau mai bine zis vulgarizata (ceea ce facem noi in momentul de fata) , este inca suficient de ascunsa  pentru a putea vedea clar in spatele „perdelelor de fum” [scuze!].  Un studiu fiabil ce ar putea rescrie istoria miscarilor sportive si validarea aportului acestora la emanciparea  indivizilor si natiunilor in scopul salvarii valorilor INESTIMABILE pe care le promoveaza, nu se va putea intreprinde fara participarea societatilor „secrete” intru recunoasterea si corectarea „erorilor” care continua sa se produca perpetuand la nesfarsit impostura in numele intereselor de grup.

Concluzie… „trecatoare” – Traim in era informatiei si ca in toate cazurile similare in car abunda  „ofertele”, prea multa informatie distruge informarea si mai ales formarea constiintelor devenite refractare la manipulare, care printr-un mecanism de compensare absolut firesc, pot ajunge la cealalta extrema, incurajand „suficienta” in propriile certitudini, ingorand astfel istoria si importanta acesteia. Din pacate inflatia informationala din belsug hranita cu „teorii conspirationiste” – de multe ori in mod voluntar chiar de catre domniile lor – are drept consecinta (sau scop… ramane de vazut) raspandirea si generalizarea reticentei, nihilismului si uneori, culmea sfidarii si a dispretului,  a cinismului, compromitand orice incercare de formare a discernamantului, de exprimare a bunului simt, ca sa nu mai vorbim despre solidaritate, umanism si alte vorbe mari.

…Prin urmare „Istoria nescrisa a Olimpismului” ar putea fi punctul de plecare pentru un studiu „lucid” al istoriei moderne si contemporane a miscarii sportive asa cum o cunoastem astazi,  daca nu prin rigoarea stiintifica a metodei si demersului, cu siguranta ca „idee” de cautare/orientare pentru a intelege acest univers pe care l-am putea numi fara prea multe ezitari „fratia inelelor”.

Singurul risc pe care il implica o astfel de incercare este ca rugby-ul, fotbalul si toate sporturile larg raspandite, jocurile olimpice moderne, nu vor mai fi niciodata asa cum le stiati dumneavoastra sau ceea ce ati crezut pana acum ca sunt…. >> urmeaza intrarea la aparat>>…

– O-O Flo –

Incepe Olimpiada!!! sau „Total Recall” in lumea inelelor

In Bizz sport, Economia sociala, Lifestyle si tendinte, Olimpismul, Sport si societate, Sportul romanesc, Sportul si politica on Iulie 26, 2012 at 4:12 PM

Incepede Olimpiada – sarbatoarea sportului, sarbatoarea umanitatii, una din cele mai mari si mai influente afaceri transnationale, cel mai mare eveniment din lume (nu numai sportiv) – buget, audienta si participare, etc. Ca de obicei, toata planeta este in efervescenta; unii arunca in aer autobuze cu turisti israelieni, CIO si al sau presedinte Jacques Rogue refuza sa acorde „momentul/minutul de reculegere” (cu ocazia ceremoniei de deschidere) in memoria victimelor ultimului atentat. As putea sa sar pe ocazie si sa fac o trimitere aici – Fa-ti CRUCE la RASCRUCE – sau “Gigantica la inele” – intre Jonctiune si “Disjunctie”  si la toate articolele unde am incercat sa propun perspective conspirationiste si sa revelez radacinile „usor” naziste – (socant dar posibil) – ale miscarii olimpice moderne.  Bine-inteles, exponentii celei contemporane sunt deasupra oricarei banuieli in acest sens, dar reactia responsabililor CIO da inca o data prilej autoritatilor israeliene sa-si exprime talentele de „jazz-meni”… Ca sa rezumam, un mare BRAVO pentru Jacques Rogue (de care nu-mi place foarte) pentru ca refuza orice incercare de politizare fatisa. Jocurile Olimpice sunt un „big business” si dupa cum bine stim, politica dauneaza afacerilor… Se vede si in cursul leului, nu-i asa!?

Ei bine, in Romania nu este cazul… Suntem cu totii acordati cu frecventele pe referendumul din 29. Am mai spus-o si nu ma mai satur sa o tot spun: daca Romania nu exista, atunci trebuia inventata. Deci in preajma celui mai mare eveniment al umanitatii, probabil singurul capabil sa transgreseze si să transcendă culturi, religii, traditii, realitatea imediata (situatii economice, politice – criza, razboaie), singura tara in lume unde „nu avem nici o treaba” este Romania. De fapt nu-i adevarat, noi (muritorii de rand) avem treaba sau am vrea, doar ca mogulii si stapanii nostri nu ne ofera sansa si libertatea sa vibram impreuna cu restul semenilor nostri… Ne tot imbuiba capul cu povesti, norme si amenintari europene, ce i-a spus Baroso lui Ponta, piruetele lui Basescu, referendum-uri, etc…  Toata „dinamica informationala si a informatiei” este acaparata de aceste primadone ale vietii romanesti sub toate aspectele – financiar, cultural, economic, mediatic… Ei sunt Alfa si Omega… Inceputul nu stiu daca, dar cu siguranta ei sunt sau vor fi sfarsitul poporului nostru… Am totusi mici raze de speranta; sunt agreabil surpins de decizia primului-ministru Victor Ponta, care in preajma referendumului (moment in care se va decide poate  si viitorul sau politic), a ales sa insoteasca delegatia Romaniei la Londra pentru ceremonia de deschidere. In sfarsit un tip care stie sa relativizeze. Stati sa vedeti articolele de dupa: „Tara arde si Ponta se piaptana” sau „se plimba la Londra pe banii nostri” :))) He He He… Sper ca prezenta si  interesul demonstrat de tanarul sef de guvern sa transmita un minim de incredere sportivilor nostri. Incredere cel putin in faptul ca vor veni vremuri mai bune pentru sportul romanesc.

… Despre ce vorbeam!? Despre faptul ca suntem la 1 zi de ceremonia de deschidere si aproape ca nu ai o veste din Satul Olimpic pentru ca niste moguli ghiolbani vor sa-si faca cartile in jocurile politice!? Despre faptul ca lumea a facut pace, iar noi continuam sa ne tragem la picioare si ca in sfarsit, un tip cu scaun la cap a decis, pe buna dreptate, sa-i dea Cezarului ce-i a Cezarului… In cazul nostru CEZARUL ESTE SPORTUL SI SARBATOAREA SA!

Una dintre ratiunile pentru care au fost create Jocurile Olimpice a fost mentinerea pacii si introducerea unei perioade de armistitiu temporar – 2 luni – intre cetatile Greciei Antice, mistuite la acea vreme de mici dar neincetate lupte interne si razboaie fratricide care fragilizau echilibrul politic, economic si militar in zona… Jocurile Olimpice moderne si-au pastrat aceasta semnificatie. S-au tinut ele in Berlinul lui Hitler, s-au tinut boicotate, au fost si atentate, dar s-au tinut! Pe acest plan, spiritul J.O. este ca un fel de mare Craciun care dureaza o luna si se tin o data la 4 ani.  Bai „Mariile Voastre”, in perioada J.O. toata Europa (ca sa nu spun toata omenirea – inclusiv Coreea de Nord:)) incuie armele, ingroapa securile, baga pistoalele in tocuri si sabiile in teci… Unde mai pui ca la noi apare si Basescu, (cum putea el sa ramana mai prejos sau sa nu se „lipeasca si el la castana”!?), care aprinde si lanseaza pe traseu „flacara democratiei”… Auziti, va rog frumos sa nu uitati „sa faceti” si soseaua de centura pe traseul asta al democratiei, fiindca tot voiati sa le oferiti fetelor personalitate juridica… Fara nici o prejudecata, chiar sunt pentru initiativa voastra! Ce m-ar suprinde mai tare ar fi ca astia sa gaseasca printre burtosii si ghiftuitii din partid niste tipi(e) capabili(e) sa poarte faclia si sa fuga (hai sa spunem) 3 km!?… Ah da am uitat ca il au pe Boc in echipa…Un adevarat campion! Recunosc, cosea bine (ne-a cosit frate pe toti – „diashi barai” colectiv nu alta – a cosit spitale, pensii, a cosit tot baiatul asta… Unde a cosit el nu mai creste nici iarba. Bine ca  nu l-au lasat sa coseasca si pe Lia Manoliu. Cine nu a stiut sa cada, nu s-a mai ridicat!). Batea bine si loviturile de pedeapsa (penalty-uri nene nu gluma – ne-a pedepsit pe capete… o tara intreaga… fara discriminare… penalitati peste tot – taxe, impozite, TVA, intarzieri, garda finaciara, garda de mediu, garda de fier si toate garzile din lume)… Oare cine o fi consultantul in comunicare!? Nu stiu, dar cu siguranta este unul/una total neinspirat(a)… ca sa nu spun un bou…oups! Adica va dati seama, eu un slujitor al inelelor ce reactie pot sa am decat sa strig: BLASFEMIE!!! BLASFEMIE!!! BLASFEMIE!!! si inca de 3 ori BLASFEMIE!!!…

Ma rog, usor ingrijorat de astfel de ganduri, imi dau seama ca nu sunt cu nimic mai presus; ca de fapt nu am citit, nu m-am informat, nu stiu nimic despre ai nostri reprezentanti la J.O…  Si ca sa nu ma simt foarte penibil in fata oglinzii dau si eu niste cautari si fara nici o surprindere (asta nu exclude indignarea), constat ca era cat pe ce  sa nu gasesc (mai) nimic. Noroc cu un articol din aprilie de pe sport365.ro – JO 2012 de la Londra: lotul olimpic al Romaniei, conturat in mare parte – (clic pe link – textul in rosu – pentru cei care vor sa afle componeneta APROXIMATIVA a delegatiei Romaniei)… Si uite cum usor, usor un gust amar de nostalgie incepe sa ma cuprinda.

Prin comparatie va atasez „niste taieturi de ziar” din revista Sport numarul din septembrie 1968, inaintea Olimpiadei de la Mexico… Coperta si prezentarea loturilor Olimpice de box si lupte.

Box 1 si Box 2 click pe link – text rosu

Bine inteles ca publicatia a trecut in revista toate disciplinele. O prezentare respectuoasa asa cum se cuvine unor reprezentanti si fii ai natiunii la o sarbatoare mondiala.

Lupte greco-romane si Lupte Libere – clic pe link (text in rosu)

… Ce „lipsa crasa de interes” manifestata in societatea civila fata de  fenomenul sportiv!?… Mai sa fie!… Unii vor spune ca este vina performantelor sportului romanesc – din ce in ce mai slabe sau care se fac din ce in ce mai rare. Zau!? Pai daca belgienii, polonezii, cehii, olandezii, italienii si multe alte natiuni ar fi gandit asa, sportul sau cel putin unele discipline ar fi disparut de mult din tarile respective… Ori dimpotriva, se poate constata ca toate natiunile la care facem referinta au facut si fac eforturi mari ca sa ajute la dezvoltarea miscarii sportive si disciplinelor, implicit si a performantelor autohtone in competitiile internationale.

Din cate stim, media, relatiile publice, comunicarea fac parte din instrumentele de dezvoltare a oricarei activitati sau preocupari si in special a celor din sfera sau universul sportiv. Este important si pentru sportivi sa se simta valorizati. Atunci cand li se aduc onorurile care li se cuvin, concureaza si ei altfel. Nu stiu daca doar atat va fi suficient ca sa ne asiguram niste locuri pe podiumurile competitiilor internationale, dar cel putin poate ajuta sa nu ratam probe pentru ca nu „am auzit ceasul”, asa cum i s-a intamplat unui fiu al natiunii la Beijing (nici nu vreau sa-i dau numele). Un adevarat specimen care a reusit sa devina un unic si celebrisim caz de premiera mondiala in istoria J.O… Noroc ca ceilalti care au stabilit premiere se numeau Patzachin si Nadia… desi Nadia… pentru mersul pe barna 10 – pentru PR si inteligenta relationala zero barat)… Si de aici incolo nu ma mai pot abtine sa nu fac comparatii.

Intr-o perioada „inumana”, culmea, Romania producea oameni, profesionisti, meseriasi si campioni, si nicidecum tipi care ratau concursul Olimpic fiindca nu au auzit ceasul – INCREDIBIL!!! Intr-o perioada (COMUNISTA spun ei) searbada si lipsita de orice gust, cu specialisti facuti la norma [spun aceiasi idioti – de aia Topescu, Cosasu si altii au ramas un  fel de „gurili” (pluralul de la „guru” :D) jurnalistilor chibiti], un eveniment sportiv era tratat cum se cuvenea; mai ales o Olimpiada. Studiind putin crampeiele de arhiva propusa, putem estima cam cat spatiu editorial si volumul de informatie care erau dedicate evenimentului de catre publicatiile si jurnalistii de atunci. Oare de ce incep parca sa aud deja voci tipand sau dand semne de isterie activista stapanita: „normal, propaganda comunista”. Am incetat de mult sa ma  cert cu teapa asta de chinuiti congenitali… Ca sa nu mai vorbim despre calitatea articolelor, despre stil si forma… Si ca sa extind planul dezbaterii, comparati delegatiile de lupte si box de atunci cu cea de acum –  Chintoan si Alexiuc, 2 luptatori si un boxeur – Bogdan Juratoni… fata de 12 luptatori si 8 boxeuri. Exemplul a fost ales la „intamplare”. De fapt, am optat pentru aceste discipline in idea de a compensa (la un nivel modest – cel al publicatiei noastre) anonimatul trist si descurajant in care au fost uitate aceste discipline spectaculoase, candva pe lista de glorie a sportului romanesc si despre care astazi aproape ca nu se mai vorbeste nicaieri. Despre luptatori am si obosit sa mai caut, nici macar pe site-ul federatiei de specialitate (clic pe link-ul in rosu – le facem si noi „publicitate” cum putem), mai nicaieri nu scria de la ce stil/scoala erau – libere sau greco-romane. Pana la urma am aflat ca Chintoan este la libere si Alexiuc la greco-romane. Cautand am aflat ca Alin Alexiuc a iesit anul acesta si vice-campion european la juniori. Este inca junior, un copil… Poate avem grija sa nu-l pierdem, vindem sau sa ajunga vreun bataus sef de clan. Sper ca noua „ministra a sportului” s-a gandit si la aspectul reconversiei profesionale a sportivilor. Sper ca au de gand sa anuleze legile date de geniile portocalii in acest sens… Sa revenim! In cele din urma informatia am gasit-o pe Adevarul, preluata de la Agerpress (singurii care mai au o rubrica adevarata de sport), era deci  disponibila tuturor publicatiilor si mogulasilor… Cu alte cuvinte este vorba inca o data despre competentele unor editorialisti, sefi de redactie si gusturile lor. Ei sunt cei care „stiu” sau decid ce ne place noua si ce subiecte ne intereseaza. Ei sunt cei care au hotarat ca lotul olimpic al Romaniei NU este un subiect de interes… In rest ce sa mai spun, atat cat si cei mai informati din anturajul meu, habar nu avem despre Olimpicii nostri (ce rusine!) si despre colegii lor, dar as vrea sa stiu mai multe si sa-i cunosc pe baietii astia mai bine. Voi nu!?

… Nu „astia din poza” de pe coperta  „glamour” al faimosului magazin american de fite „Vogue” – 3 membri ai lotului olimpic american. Astora nu le lipseste nimic. Buni sau rai, ei sunt celebri, au o cariera (sunt oarecum impliniti economic si profesional; nu stiu daca si sportiv, dar mai conteaza!?) – sunt respectati, recunoscuti si natiunea ii sprijina… Ba chiar pe unii ii si indrageste lumea… Poate ca se simt si iubiti (mare lucru), dar cu siguranta nu sufera de anonimat sau nu simt indiferenta in jurul lor. Pe ei vi i-am pus ca sa le ofer un exemplu si sursa de inspiratie unor tartani platiti cu bani grei prin filialele corporatiilor de la noi – autohtone sau multinationale. (N.R. – din nou scuze, dar viata m-a invatat ca singurul mod prin care ii poti motiva sau trezi, este sa-i insulti… eventual poate chiar sa-i calci in picioare… Candva v-am adus si dovada cu cei de la P&G Romania – cautati pe site prin arhive)… De fapt nu trebuia sa merg atat de departe pentru a le oferi un exemplu de profesionalism jurnalistilor din Romania. Ar fi fost destul sa fac trimitere la arhivele comunistei reviste Sport de odinioara.

Ce constrast, ce diferenta „de la Cer la Pamant” (ei in Cer, noi la Pamant) intre sportivii americani si gimnastele noastre spre exemplu… Cat optimism si incredere la ei si cate complexe, suferinta si teama la noi. Mai ales cand o auzi pe Catalina Ponor declarand ca „vrea liniste!”, sa-i lasam sa lucreze sa se concentreze, sa nu fim nici optimisti si nici pesimisti si mai ales sa nu aveam asteptari prea mari de la ele… Cum sa nu trezesti afectiuni cronice si sa nu te accidentezi cand esti „varza cu moralul”, tocmai inaintea celui mai mare eveniment din viata unui sportiv, cand trebuie sa fii ca o bomba atomica, gata sa detonezi la cea mai mica vibratie si sa „razi” totul in jur… Bietele fete si sarmanii de  noi! Ce sa mai spunem de Nadia Comaneci care ne asigura ca Romania nu are nici o sansa olimpica la gimnastica si ne explica si de ce… No comment frate! No comment din respect si pentru ca la vremea aia eram indragostit de fetele noastre; le-am trimis si ochiuri la capac pe blat in camere fiindca ni se facuse mila de ele cand am vazut ce si cat mancau la micul dejun. Eram de o varsta si eram in 1977 (daca nu ma insel) la hotelul Belvedere din Cluj… Ca sa fiu sincer imi placea mai mult Teodora, era mai „tzatzoasa” – 14 ani, ce vrei!?… Mi-am riscat „viata” pentru poftele voastre fetelor, de era sa ma sparga Bela Caroli cand m-a prins pe culoar la etajul 6 (cred) cu ochiurile la capac si cascaval topit de-ti muta narile… Cum poti sa spui dintr-astea Campioano, chiar daca ai avea dreptate!? Chiar nu-ti imaginezi impactul vorbelor tale!? Tu care le-ai fost poate idol – role-model pe limba ta – tu (exemplul tau) esti poate muza si zana lor, cea care poate ca le-a inspirat si determinat sa se faca gimnaste, le-ai hranit visele, le-ai fost exemplu. Ei cum sa le spui asa ceva inainte de un proiect la care au muncit 4 ani!? Si in care au revenit de departe cu pretul unor eforturi cumplite. Este ca si cum le-ai scoate inima din piept inainte de a merge la aparate… Ma rog, asta daca articolele din media din Romania au cumva vreo acoperire in realitate si vorbele nu au fost scoase din context… Dar daca este asa, daca ai spus asta, atunci Adios…pana la scuze!

… Si ca sa terminam mai repede acest articol de cosmar (si pentru mine), cine vrea sa afle cu exactitate componenta delegatiei Romaniei la Londra, are de traversat un „parcurs de combatant”; nu stim cu ii cheama, nu stim cum arata, cu mici exceptii nu avem posibilitatea de a pune un chip pe un nume… Este greu, foarte greu, sa creezi o emulatie, sa dezvolti, sa educi fani, sa generezi interes fata de sportul romanesc atunci cand in mod deliberat duci o politica a anonimatului! Cine a fost vreodata fanul unui anonim!? Ma gandesc totusi cum se face ca oricarui analfabet de la stana lui Becali (ca nici miorita sau behaitor nu pot sa le spun – alea dau macar lana…astia nu dau decat scarba) i se vor rezerva 2 coloane in Click sau Libertatea doar pentru ca si-a schimbat marca de muci cu care-si fixeaza freza. Ma gandesc cum toata lumea stie totul despre un politician oarecare (chiar si unul nesemnificativ), cine este presedintele COR (si cum arata), dar foarte putini reusesc sa puna un nume sau chip pe membrii delegatiei Romaniei… pe un campion national (uneori chiar si mai grav, habar nu au (avem) de figura, numele, viata/trecutul unui sportiv care ne-a facut onoarea sa devina campion mondial)  si asta la cea mai mare parte dintre disciplinele la care concuram. Intrebarea este cine ma reprezinta, Murariu sau Juratoni… Mda!…

… Ca sa revin la cat de „prosti si neprofesionisti” eram „pe atunci in comunism” si cat de smecheri si de tari am devenit astazi, am atasat coperta revistei Vogue din iunie-2012, (asa cum puteam sa atasez alte cateva zeci de coperte ale celor mai mari publicatii ale lumii), si pentru ca sa le explic politicienilor si mogulilor ca din luna mai incepand planeta vorbeste „Olimpian” sau sport… Sport si muzica, sport si moda, sport si politica, dar sport!… Pai fetele noastre si gimnastica postdecembrista nu au avut nici macar 10% din onorurile Nadiei (cel putin alea mediatice) si de care imi pare rau ca a trebuit sa fuga din tara ca sa-si construiasca o viata… Asta nu-i da dreptul sa ingroape munca celorlalti mai ales daca incepem sa calculam la bani marunti, sunt vreo cateva care au vitrina ceva mai bogata decat ilustra campioana… mult mai bogata!

Va spun sincer, sunt total dezorientat si nici nu stiu de unde sa incep. As fi vrut sa-i pot prezenta pe fiecare asa cum au facut odinioara jurnalistii „comunisti”… Dar zau de ce sa o fac!? Ii pasa cuiva!? Ma gandesc ca cine vrea sa-i cunoasca pe sportivii Romaniei (mai putin pe cei care sunt tinuti pe la stani cu mioarele), are o singura sansa; sa ia site cu site si articol cu articol si poate, poate  va reusi sa afle cateva nume si sa faca cunostiinta cu chipurile unora dintre ei.

Am sa dau exemplu si am sa inchei acest articol pe o nota mai optimista si chiar „o noutate romaneasca” la aceasta editie a Jocurilor; salutam prima calificare a unui ciclist roman la Olimpiada – din 1968 pana acum !!! Nu este singurul subiect care „merita”, dar  este un eveniment totusi si are si o poveste frumoasa. Bravo!

„Atunci” era un oarecare Emil Rusu, iata-l in poze si o pagina frumoasa si exclusiva dedicata in revista Sport de atunci  – clic pe imagine pentru a o mari si citi articolul vremii… Pentru a intelege spiritul jurnalismului sportiv al epocii precum si interesul natiunii fata de miscarea sportiva… Interesanta de citit si „Nota Redactiei” (semnalata in rosu – dreapta jos)

… Iar „ACUM” il avem pe Andrei Nechita castigator al turului Romaniei (o poza in tricou galben dar bine inteles fara pagina in absolut niciuna din publicatiile majore)… N-are cum, de unde loc cu atatea poze de-ale… mda sa ne calmam! Fac pariu ca habar nu aveti cine este si ca la prima lectura a numelui v-a zburat gandul o secunda la vreun primar sau alta pasare de genul… Si uite frate „ce frumusel este!?”… fac si eu ca babele noastre de odinioara!

Daca cumva un sportiv este prea putin, dar va intereseaza subiectul, atunci nu aveti decat sa cautati asa cum am facut si eu! Daca nu va intereseaza, atunci articolul nu va era destinat… Daca va intereseaza, dar sunteti lenesi sau nu aveti timp, atunci va trebui sa-i dati subsemnatului un post prin vreo redactie (glumesc!) sau, sa va ganditi cum vreti sa sponsorizati miscarea de renastere a sportului romanesc – publicatia SPORTLOGIC!… De data asta nu glumesc! 🙂

Daca nota optimista pe care am vrut sa inchei a fost sub asteptarile dumneavoastra, imi cer scuze! Daca tonul (din nou) nu a reusit sa se detaseze si (din nou) a oparit obrazuri fine fie prin agresivitate sau alte particularitati de stil si (din nou) nu am reusit sa fiu la inaltimea asteptarilor dumneavoastra si a angajamentelor pe care mi le-am luat fata de cititoriii Sportlogic (nu foarte multi de altfel), imi pare sincer si nespus de rau(!),… dar se intampla impotriva vointei mele, iar posibilitatile-mi sunt extrem de limitate in acest moment si mai ales pe acest plan.

– O-O Flo –

P.S. > Cum nu sunt sigur ca „propos”- urile mele vor fi intelese, imi permit sa atrag atentia dragilor cititori, ca acest articol este plin de „ambiguitati”; ca in acea epoca ne respectam (cel putin de ochii lumii si in ochii multimii) sportivii, ca se facea cu adevarat presa sportiva, ca singurul canal media, cel a propagandei comuniste stia sa-si faca datoria… pardon, scuze – job-ul! Evident ca exista valori „clasice”, imuabile si ca publicatiile comuniste nu aveau nimic de invidiat celor moderne de astazi fie ele si americane. Evident, cele 2 coperti (elaborate la interval de 50 ani) au la baza aceeasi logica conceptuala.

%d blogeri au apreciat asta: