Sportlogic

Archive for the ‘Origini si „preistorie”’ Category

Despre sport si arhitectura (1) – De la teatrul grec, la Colosseum si pana la Arenele ROmane

In Cultura si sportul, Origini si "preistorie" on Aprilie 8, 2013 at 12:31 PM

Cuvant inainte – Ideea acestui articol a fost inspirata de o intalnire in „spatiul virtual” cu unul dintre cititorii blogului Sportlogic, domul Traian Musatescu arhitect, care in timpul liber imagineaza complexe, baze, diverse proiecte menite activitatilor sportive. Arhitectura este dupa cum stim considerata o arta majora si probabil domeniul cel mai vizibil prin care se materializeaza  in viata practica si cotidiana creativitatea artistica. Ori printre cele mai apreciate/ prestigioase edificii ale civilizatiilor antice, dar si ale timpului prezent, aveau si respectiv au drept menire gazduirea marilor competitii si derularea ceremoniilor sportive  – palestrele, stadioanele, arenele sau marile complexe olimpice.

Da (!), inca o data, sportul este despre istorie, cultura si civilizatie, altfel romanii nu ar fi ales efigia celei mai mari capitale din istoria antica a umanitatii, reprezentarea edificiului din imagine; dintr-o multime interminabila de minunatii. nimic altceva decat site-ul unei arene sportive, intr-un fel (aproape) primul stadion din lume in forma sa clasica, cea in care s-a perpetuat pana in zilele noastre – „Colosseum-ul din Roma” – un spatiu destinat in principal competitiilor sportive… Ma rog, sporturilor vremii: luptele de gladiatori, spectacolele de vanatoare, luptele cu animale, cursele de care de lupta, etc.

Este un articol de dragul tematicii blogului, cam delasata in ultima vreme, dar si cu bataie lunga si de folos practic in sprijinul celor care vor urma pe fondul campaniei noastre de resuscitare a miscarii sportive din Romania.

____________________________

Roma - Colosseum

Roma – Colosseum

Da (!) sportul este parte integranta din ceea ce numim cultura unei epoci/civilizatii/societati dar mai mult considerat ca fenomen social si politic, pentru ca obiectul activitatilor sportive in sine nu reprezinta nimic iesit din comun si nu ar fi marcat atat de proeminent istoria si memoria culturii universale pana intr-acolo incat sa resuscitam rituri pagane la mai bine de 1500 de ani de la interzicerea lor. Fenomenul sportiv s-a transmis peste timp odata cu memoria civilizatiilor apuse care au influentat ireversibil cursul istoriei si mersul omenirii… Dar tot istoria ne-a demonstrat ca nici ele nu ar fi supravietuit „timpului” sau mai bine zis uitarii, daca nu am fi avut cronicarii, scriitorii, pictorii si pe toti cei care au avut grija sa „(de)savarseasca” adevarate opere ale geniului si creativitatii umane, imortalizand timpul si epocile in lucrarile lor… Si ce alte astfel de realizari cunoasteti care ar fi putut dainui si lasa marturie inconstenstabila, (si mai bogata), asupra trecutului civilizatiilor decat  constructiile, monumentele si edificiile arhitectonice.

Este una din ratiunile pentru care am considerat util sa publicam un articol de informare sumara – bine inteles fara pretentii academice, dar cert indicand niste repere – despre istoria primelor structuri edificate de om amenajate special pentru organizarea competitiilor/evenimentelor sportive. Este un demers intreprins in scopul inobilarii sportului si a eradicarii ultimelor ramasite de ev mediu din mentalitatea si constiinta colectiva … Nu, nu cea a poporului nostru, ci mai degraba a asa ziselor elite ale culturii si societatii noastre… Vorbim evident despre ROmania.

_____________________________

Colosseumul din Roma (sursa Wiki)

Colosseumul din Roma in zilele noastre – vedere interioara (sursa Wiki)

______________________________

Colliseumul din Roma, care la inceputurile sale se numea Amfiteatrum Flavium [pentru ca fost construit in timpul dinastiei Flavianilor – care au condus Roma in perioada 69-96], la vremea respectiva reprezenta o premiera si un proiect tehnic unic din punct de vedere conceptual, fiind prima constructie de acest tip care „se sustinea liber pe ea insasi” (in traducere – ridicata pe verticala), capabila sa cuprinda un o numar impresionant de spectatori – intre 50000 si 70000, (mai mare decat Lia Manoliu), foarte probabil intreaga suflare (autonoma social si economic) a cetatii la vremea respectiva.

De fapt numele sau generic initial a fost „circ” (in latina circus) de la forma circulara pe care o au arenele si este un „amestec” inspirat din forma stadioanelor (stadium) si cea a teatrelor grecesti (perfect semicirculare). Asa cum fiecare dintre acestea avea  o functionalitate/utilitate precisa, la fel noua structura imbina pe langa elemente de forma comune celor doua si functionalitatile lor cu caracterisici hibride de teatru pentru spectacole artistice si stadion pentru jocuri si intreceri sportive; altfel spus, un „CIRC” si la propriu si la figurat. De altfel semnificatia contemporana a termenului se trage cu siguranta de la aceasta intrebuinare polivalenta, cand in perioadele de sarbatoarea comunitatea avea ocazia sa asiste la reprezentatii de toate genurile.

Sa nu ne lasam tentati sa credem ca romanii au facut o mare salata din regulile impuse de greci. De fapt circurile propuneau o arena de lungimea stadioanelor grecesti pe care se puteau amenaja piste de concurs pe distante variabile, doar ca au crescut latimea suprafetei pentru a oferi teren de desfasurare luptelor de gladiatori, intrecerilor de atletica grea, spectacolelor de vanatoare, curselor de care romane si implicit pentru cresterea numarului de locuri prin crearea celei de-a doua „peluze” si marirea razei cercului de viraj sau racord intre cele doua „stadii” paralele tribunelor aflate pe lungimea pistei. Astfel romanii au creat pista de atletism asa cum o cunoastem astazi si anume un traseu in forma de elipsa inchisa.  Termenul de „stadium” definea de fapt o unitate de masura a lungimii, 185 m., care era un standard pentru competitiile de alergare in Grecia antica, iar pista sau suprafata de concurs avea cel mai adesea o forma in U si o lungime totala de aproximativ 400 m (2 stadium-uri plus bucla de viraj). Romanii chiar daca i-au schimbat forma au preluat intocmai distantele pe care care se organizau cursele de  alergare.

Stadion antic grec - rezervat intrecerilor atletice - la Perge in Tucia

Stadion antic grec – rezervat intrecerilor atletice – la Perge in Tucia

Singurul stadion modern care a fost construit si respecta proportiile instalatiilor din Olympia antica este Panathinaicos, care a fost inaugurat in 1896 cu ocazia primei editii a Jocurilor Olimpice moderne  la Atena.

Stadionul de atletism Panathinaikos - Atena, Grecia

Stadionul de atletism Panathinaikos – Atena, Grecia

Stadionul era deci conceput special pentru intreceri atletice, in timp ce teatrul era destinat unei intrebuintari polivalente dar de preferentia spectacolelor artistice (comediilor si tragediilor), reuniunilor publice, uneori chiar si intrecerilor sportive, evident nu pentru alergari si aruncari, ci mai degraba pentru lupte si dueluri si poate nu intotdeauna sub egida unei competitii sportive in sine.

Mai tarziu arhitectii Romani au avut ideea sa „inchida bucla” prin alaturarea a doua 2 semicercuri,  creand astfel „circul” sau amfiteatrul, care muta scena in centrul cercului. De fapt era format din 2 jumatati de elipsa pentru a obtine forma ovala a stadioanelor de astazi. Spre deosebire de amfiteatrele  inspirate de modeul teatrelor grecesti, intotdeauna construite in preajma templelor, in afara zonelor rezidentiale, sapate pe versantii colinelor, circurile romane se ridicau pe verticala, tribunele fiind suspendate la inaltimi relativ mari deasupra solului si erau amplasate in centrul „civic” al urbei. [N.A. –  Limba romana A PRELUAT GRESIT  (si din nou din franceza !!!) semnificatia unui cuvant; conform dictionarului latin vechi, cuvantul „amphitheatrum” desemneaza un dublu teatru oval sau circular avand scena in mijloc si NU a unui arc de cerc sau un semicerc dupa modelul grec cum ne-au obisnuit arhitectura teatrelor de vara sau a salilor de cursuri din universitatile noastre. O lista nesfarsita de astfel de exemple ne face sa ne interogam serios cu privire la latinitatea noastra, ba chiar si cea a francezilor…si stim ca nu suntem singurii!]

Amfiteatrul din Pompei, Napoli, cel mai vechi din Italia sapata dupa modelul grec si cel mai vechi amfiteatru Roman cunoscut sau  sau ramas - anul 70 i.e.n - construit din donatiile unor leaderi locali - Quinctius Valgus and Marcus Porcius

Amfiteatrul din Pompei, Napoli, cel mai vechi din Italia, sapat dupa modelul grec si cel mai vechi amfiteatru Roman cunoscut – anul 70 i.e.n – construit din donatiile unor leaderi locali – Quinctius Valgus and Marcus Porcius

Noul edificiu care avea sa devina emblema Romei a fost (aproape) primul stadion – amfiteatru sau circ ridicat pe verticala. O adevarata realizare arhitectonica si ingenereasca a acelor vremuri.

De fapt mutatia marcheaza si un fel de democratizare, vulgarizare a competiilor sportive care dintr-un caracter ceremonial si sacru, incep sa se multiplice, dobandind alaturi de functiile traditionale socio-culturale si politice mostenite de la greci, un dominant caracter economic – o functie de consum!… Bine ati venit in lumea industriei spectacolului sportiv (veritabil show-bizz antic!) cu absolut toate ingredientele de astazi – cronici, barfe mondene, transferuri intercluburi, pariuri si vedete.

Spunem „aproape primul” pentru ca exista o constructie similara si contemporana, Arenele Romane din Nimes care se pare ca au fost prima constructie (sau/si singura care a ramas alaturi de Colosseum) unde s-a incercat la proportii mai mici aceasta solutie inovanta pe niveluri suprapuse sustinute de structuri de rezistenta in forma de bolta si a carei reusita ar fi putut inspira si incuraja edificarea celei de la Roma. Inaugurat in anul 7o e.n. , an in care constructia celui din Roma se pare ca abia incepuse, „Circul” din Nimes, desi mult mai mic,  ramane cu cele 12000-15000 locuri capacitate,un edificiu totusi impozant si o realizare remarcabila a inginerilor romani din epoca respectiva.

Nîmes - centrul orasului - vedere aeriana

Arenele Romane din Nîmes, Franta – centrul orasului – vedere aeriana – sursa Wiki

Constructia este cu atat mai impresionanta cu cat este „inca vie”, ramanand functionala si utilizabila pana in zilele noastre cand i se atribuie practic „aproape” aceeasi folosinta ca si acum 2000 de ani: spectacole de tauromahie si artistice. Arenele Romane domina centrul istoric al „charmantei” cetati din sud si sunt, ca si fratele lor  mai mare, obiectivul istoric de referinta intr-unul dintre cele mai vizitate orase din Franta (numarul 1 in turismul mondial) si centrul desfasurarii unui faimos si foarte pitoresc festival urban anual, cu o importanta dimensiune traditionala si istorica – „Feeriile din Nimes”… De altfel, nu foarte diferite de sarbatorile de odinioara din metropolele Imperiului Roman.

Cele doua edificii au  la baza un proiect probabil identic si datorita faptului ca solutiile sau optiunile tehnice pentru realizari de o asemenea anvergura erau relativ limitate la vremea respectiva, dar poate si datorita grijei pentru  perpetuarea si afirmarea efigiilor/simbolurilor romane peste tot in teritoriile ocupate. Este de presupus a ca o astfel de abordare permitea „modelizarea” unui anumit tip de proiect, deci o capitalizare eficienta a experientei si implicit previziunea si controlul fiabil al costurilor.

Apropos de costuri, se pare ca „Colosul din Roma” ar fi fost construit din bogatiile confiscate in urma inabusirii rascoalei evreilor din anul 70 si ca celebreaza victoria romanilor in acele lupte. Constructia sa ar fi durat 10 ani, inaugurarea sa avand loc in anul 80 – la 10 ani dupa cel din Nimes. In cadrul sarbatorilor de deschidere care ar fi durat peste de 2 luni, au fost organizate o multime de reprezentatii de factura diversa, iar dintre toate acestea spectacolele de vanatoare ar fi constituit atractia principala – „platoul de rezistenta” – al „feeriilor”. Anumite surse avanseaza cifra de de 9000 de animale salbatice aduse de peste tot din imperiu si din tinuturile vecine si care ar fi pierit in timpul acelor spectacole,

Foarte repede dupa darea sa in folosinta, Colosseum-ul a devenit centrul de interes si obiectivul care sustinea practic intreaga economie locala. Numele sau desemneaza de altfel notiunea de gigantic – colos(al) – imens… Si daca aruncam o privire rapida peste cifre, ne dam seama repede ca faimosul edificiu roman care este „icoana” si reprezinta efectiv imaginea Romei antice, si-a dobandit pe buna dreptate numele: un plan eliptic cu o lungime 189 de metri si o latime de 156 de metri, cu o amprenta totala la sol de 24000m2 si o inaltime a zidului exterior de 48 de m, construita pe 4 niveluri din piatra si beton, ar reprezenta chiar si in zilele noastre o realizare impresionanta.

Cu o capacitate de minim 50.000 de spectatori, constructia romana oferea o zona de confort individual (prin perimetrul locului afectat ocupantului) mai mare decat cea din stadioanele de astazi. Constructia prevedea amenajari (dependite si facilitati)  aproape identice cu cele ale unei baze sportive moderne la standarde internationale – vestiare, dusuri, bai cu sauna si zone de refacere, infirmerie pentru gladiatori, grajduri si menajerie pentru cai si animalele salbatice. Numeroase alte facilitati existau in cladirile anexe, majoritatea legate de arena principala prin tuneluri subterane. Astfel in cadrul complexului mai erau o scoala (gymnasium) pentru antrenamentul gladiatorilor, sali de arme, dormitoare, cantina si evident o morga cu servicii funebre pentru victimele confruntarilor martiale sau spectacolul  condamnarilor si executiilor publice… Daca acestea s-au derulat cu adevarat in spatiul arenelor!?…Poate doar disimulate sub forma unor competitii de lupte! Site-ul era prevazut pentru amanejarea de numeroase spatii cu destinatie comerciala care erau presarate peste tot in incinta complexului – „pensiuni” pentru vizitatori, restaurante, piata, abatoare.

Exista dovezi istorice din surse sigure ca noi cei de astazi nu prea am inventat nimic ci dimpotriva, am uitat de fapt foarte multe lucruri. [„Reflectie compulsiva” 🙂 – Poate ca poporul roman ar fi cazut mai greu victima armei letale post-decembriste – Visa si Mastercard, care ne-au subjugat constiintele si ruinat natiunea – daca stramosii nostri ar fi construit si la noi un Colosseum in loc sa se multumeasca doar cu drumurile pe care sa transporte prada jefuita din maruntaiele pamantului. In felul acesta am fi stiut si noi astazi ce este „aia” economia de piata si cum se proiecteaza un  shopping center.]

… Se poate deci presupune sau afirma chiar, ca amfiteatrele au devenit in scurt timp un fel de „Baneasa City Mall sau alt shopping center” de astazi; in functie de marimea urbei, o zona importanta de activitati comerciale, un loc de intalnire a cetatenilor, unde se purtau discutii despre absolut orice; de la politica si afaceri, la barfele mondene, unde se incheiau tranzactii, se putea petrece timpul intr-un mod agreabil, se „plateau polite”, unii socializau, altii complotau fie ca era o zi de reprezentatie, intre doua acte de spectacol sportiv, fie in zilele libere si fara program… (N.A. – Si speram ca aceasta ultima propozitie sa faca sa se invarta rotitele in creierul unora…Vom vorbi despre acest subiect intr-un articol viitor, dar ilustratia de mai jos poate ca va ajuta sa va faceti o idee despre amenajarea si functionalitatea spatiului si implicit despre ritmul vietii, „activitatile”, evenimentele, incidentele si natura relatiilor posibile din perimetrul complexului la vremea respectiva).

Viata in Colisseum - sursa Wiki

Viata in Colisseum – sursa Wiki

Colloseumul era un loc de intalnire viu si in afara perioadelor de sarbatoare sau a jocurilor (probabil sinonime), dar este evident ca magia/magnetismul si existenta sa erau ritmate de acestea. Cel mai mare eveniment inregistrat in cronici pe care l-a adapostit complexul de-a lungul venerabilei sale existente a  fost (ghiciti!) petrecerea data de Imparatul Traian [stramosul si seful nostru :)] in 107 e.n. in cinstea cuceririi Daciei cu un an inainte (106 e.n.); de atat au avut nevoie romanii ca sa „importe” din „teritoriile ocupate” 16000 tone de aur !!!!!!!!!!!!!!!! Cu vistieria plina, Dom’ Traian (nume predestinat de biruitor ) a oferit cetatenilor Romei [stramosii nostri :)] o sarbatoare de 123 de zile, in care au fost masacrate 11000 de animale salbatice si au participat 10000 de gladiatori.

Dar ce se stie mai putin este ca una dintre destinatiile initale ale complexului, prevazut de la inceput in scopuri multifunctionale, a fost aceea de a organiza spectacole navale !!! Acest aspect inca constituie subiect de dezbatere intre specialisti care nu au gasit informatii clare despre elemente tehnice care ar fi permis etanseizarea arenei, desi exista surse care mentioneaza ca spectacolul inaugural a fost o reeditare a bataliei navale intre  Corcyreani si  Corinthieni (Corfu si Corinth – vechi civilizatii greccesti), in care s-au folosit pentru animarea/deplasrea navelor si decorurilor cai si tauri special antrenati in mediu acvatic… [„sursa wikipedia – no comment!„]

Datorita vicisitudinilor istoriei, Colosseum-ul Roman a avut o viata mult mai scurta in comparatie cu fratele sau de la Nimes „viu inca” si in zilele noastre. Printre acestea se numara un incendiu devastator in anul 273 e.n. care aproape ca i-ar fi adus „sfarsitul”, dar cum un proverb vechi spunea ca Roma va rezista atat timp cat va rezista si „Colosul”, edilii s-au grabit sa-l restaureze; ca de altfel de fiecare data cand acesta a suferit de pe urma dezastrelor. Cutremure repetate au pus in cele din urma capat utilizarii sale initiale.  Nici o problema, piatra ruinelor a fost folosita la reconstructia locuintelor cazute, iar restul structurilor ramase au gazduit pe rand o biserica, o confrerie religioasa, locuinte si ateliere de mestesugari. Mai tarziu zona arenei de lupta s-a transformat in cimitir, ba unii din familia Frangipani chiar au si reusit sa si-l inaproprieze  pe la 1200 (va aminteste de ceva ?! 🙂 ) dorind sa-l tansforme in castel fortificat.

Simbolul maretiei Romei de odinioara a rezistat pana in 1349 cand  un cutremur violent a dus la prabusirea unei mari parti din zidul exterior…  Dar nici atunci cetatenii Romei nu au renuntat definitiv la el. Unul dintre papii Vaticanului aproape ca a fost gata sa autorizeze din nou luptele cu tauri, dar opozitia unor personaje influente din autoritatea clericala a facut ca aceasta idee nastrusnica din partea unui ocupant al Sfantulu Scaun sa fie abandonata. Tot cei de la Vatican s-au gandit la un moment dat sa construiasca in interior o fabrica de textile (lana) pentru a da de lucru prostituatelor din Roma si imprejurimi. Astfel „Colosseumul-ului” i-a fost harazit sa slujeasca/serveasca cetatenilor Romei intr-un fel sau altul pana in anul 1749, cand Vaticanul a decretat stadionul un loc sfant unde au fost martirizati crestinii timpurii, devenind astfel un loc de pelerinaj. Este actul prin care monumentul a fost probabil salvat de la distrugerea totala, caci intre timp devenise sursa de piatra pentru constructia vilelor diversilor inavutiti ai Romei. A fost chiar si comandat un frontispiciu cu o placa in care au fost gravate numele tuturor celor sacrificati pentru credinta lor, dar despre care nu se mai stie nimic. …Poate si pentru faptul ca NU EXISTA NICI O DOVADA ISTORICA CA MAREA ARENA SAU ORICARE ALT AMFITEATRU ROMAN AR FI SERVIT VREODATA DE LOC PENTRU CONDAMNAREA SI EXECUTAREA CRESTINILOR!!! Cu toate acestea, diversii papi care s-au succedat au intreprins numeroase lucrari de consolidare a ruinelor, fara a neglija aspectul exploatarii sale comerciale de pe urma pelerinajului… [Si din nou ne simtim napaditi  de „reflectii reflexe” –   Aproape ca-i invidiem pe Romanii din toate timpurile pentru liderii lor, (chiar si pentru cei mai „degenerati” dintre ei), fiindca au avut destula intelepciune sa inteleaga (inca) de acum 2000 de ani miza investitiilor „in sport” si in special in infrastructura :)… Glumim!… Cam cat de important trebuie sa fi fost „circul” si istoria sa pentru linistea, pacea politica si dezvoltarea sociala ca sa justifice o asemenea investitie de resurse, preocupare, energie si fonduri.]

[In loc de conluzie : Daca cele enuntate mai sus sunt adevarate, fara nici cea mai mica urma de cinism, nu ma pot impiedica sa-mi pun intrebarea;… „cum naiba suntem noi urmasii Romei, daca nu suntem capabili sa gandim functional si sa reproducem tehnic  (cel putin) realizarile stramosilor nostri de acum 2000 de ani?! Cat despre spectacol si „mise-en-scene” a unui episod istoric precum o batalie navala intr-o instalatie/arena sportiva, mi se pare atat de departe de posibilitatile noastre in ziua de astazi (cert nu imposibil si vorbesc despre ROmania), incat nici nu indraznesc sa visez la asa ceva. Imaginati-va ca merge cineva la directia complexului Lia Manoliu si ca le propune sa organizeze o cursa de jet-sky, cum ose faceau pana mai acum cativa ani la Paris-Bercy, care in plus este o sala – este un spatiu inchis. Nici nu vreau sa-mi imaginez.

O a 2-a observatie amuzanta, fara legatura aparenta cu continutul articolului, dar care ne trimite involuntar cu gandul la Arenele Romane din Bucucesti, despre care constatam ca NU seamana foare mult cu constructiile romane, ci sunt mai degraba un fel de realizare pe modelul edificiilor grecesti – o imperechere (totusi resusita !!!) intre stadionul antic, teatrul si palestrele acestora; forma eliptica retezata (forma de U), coloane sustinad un plafon orizontal decorat si un fronton triunghiular in partea opusa scenei (la intrare) –  elemente preluate si de romani dar totusi specific grecesti!  Specificul latin ar fi fost  sugerat mai degraba (credem noi) de arcadele si boltele circurilor care reprezentau cu adeverat aportul romanilor in arhitectura acestor edificii. Poate ca aici cititorul nostru ne va poate ajuta cu niste informati.

Arenele Romane, Bucuresti, Romania

Arenele Romane, Bucuresti, Romania

Din pacate nu am gasit nici o evidenta documentara care  sa indice sursele de inspiratie ale arhitectului Leonida Negrescu atunci cand a proiectat Arenele Romane din capitala, edificiu realizat in 1906 in semn de omagiu adus  culturii si originii latine a poporului roman… Sa fie oare influenta coloniilor grecesti de la malul marii 🙂, istoria fanariota a Bucurestilor sau amprenta mostenirii culturale si a patriotismului „conasilor Leonida” – nici o legatura cu personajul lui Caragiale (sau ma rog) – stim cu totii, promotori ai unei mentalitati destul de controversate; cea de revendicatori ai maternitatii si paternitatii civilizatiei latine, dar in acelasi timp si de „contestatari” ai celor care, dupa unii, le-au „plagiat si mutilat” cultura. Nu stim (!), cert este ca cel mai mare monument al latinitatii din capitala Romaniei are aere de palestra greaca, lucru care nu este intru nimic injositor ci doar ne permitem sa-l semnalam ca pe o simpla constatare daca nu chiar evidenta…  Oricum, nu ma simt foarte atasat de aceasta idee a latinitatii, dar asta nu este decat un punct de vedere personal… Daca credeti ca poate hrani „constiinta de neam” si ca poate face bine poporului nostru [de ce nu (!?)], dar atunci haideti sa o respectam.

… Din pacate si din nou „si ca la noi ca la nimeni sau nicaieri”, ca in mai toate proiectele „preluate”, ideea a fost scoasa din contextul original. La Arenele ROmane cu chip grecesc din Bucuresti nu se mai organizeaza decat spectacole pentru fete palide si zambete condescendente in loc de turnee de pancrate sau evenimente comunitare. Bune si alea pentru fetele palide decat ruina si uitarea, dar parca a venit vremea sa-i dam Cezarului ce-i apartine, asta daca nu suferim de un fel de Alzheimer colectiv si national.  Un exemplu concludent si de urmat ar putea fi inspirat de data de 19 septembrie 1931 cand Lucian Popescu, primul campion european de box dat de Romania, isi apara titlul in fata spaniolului Carlos Fix in prezenta unei multimi de 6000 de spectatori, record absolut si neegalat in Romania la un meci de boxAstea da arene romane!Ce vremuri de entuziams!]

– O-O Flo –

„Ce sa le luam cadou de nunta?”…”O bara, frate!”

In Blog, Origini si "preistorie", PORNO SPORT on Mai 7, 2012 at 12:57 PM

Nota – Acest articol este continuarea celui publicat in blog-roll –”Mai cu talent Dorele !

Imi cer scuze ca „prelungesc suspence-ul” si nu aduc inca lamuriri clare (si imediate) despre cum ne-au pus fetele la bara si cum – atunci cand au vazut ca incepe sa ne placa – ne-au dat jos „presto” (cel putin pe unii)…

_________________________________

(Abstract 🙂 )

…Aceasta s-a intamplat cu foarte mult timp in urma, cu mult mai mult decat ne-am fi asteptat. De fapt, femeile ne-au luat bara din momentul in care au hotarat ca in prezenta accesoriului vertical, solid si dur, merita sa lasi sa-ti mai cada „o hainuta”…Si uite cum – in urma cu vreo 5000 de ani – a aparut „strip-tease-ul”! De ce vorbim de «striptizz»: pentru ca veti vedea, cele 2 activitati sunt strans legate intre ele, dar nu asa cum credeam noi. Estetii (de fapt estetele) acestei discipline, ca sa o innobileze si mai mult decat este, au hotarat ca zeita fertilitatii la Sumerieni – Inanna (fata de mai sus – are you kidding me!?) -, a coborat in infern sa-si readuca la viata iubitul  (pe domnul Domouz). Se pare (spun „ele”) ca dansul la bara semnifica coborarea si urcarea din Infern, iar stripteas-ul – felul in care ea a reusit sa ajunga in lumea mortilor, seducand astfel paznicii celor 7 porti ale Infernului… Ei bine, viata ne-a invatat sa nu credem si sa cercetam si iata ce am aflat:

___________________________________

…Efectiv, prima doamna consemnat indecenta in istoria umanitatii se pare ca a fost Inanna, zeita cerurilor la Sumerieni (Ishtar la Babylonieni – nu faceti misto fiindca ei cel putin isi irigau gradinile).Ea s-a hotarat sa coboare in Infern, sa dea piept cu sora-sa, Ereshkigalv – dusman de moarte si zeita taramului de«dincolo», pentru a lua in stapanire si imparatia adancurilor. Toata lumea (cu scaun la cap) stie ca pentru a intra in universul interzis al lumii de dedesubt (cititi a-i patrunde misterele), trebuie sa-ti asumi riscuri imense. Astfel,  pentru a trece de toate „probele”, Inanna a ales sa-i farmece pe paznicii celor 7 porti ale Infernului cu un dans lasciv, lasand fiecaruia  amintire cate un voal sau bijuterie din vestimentatia proprie ( ce perversa!?). Intr-un final, ajunsa goala-goluta pe lumea cealalta (a se citi „dezbracata si fara nici un argument” – evident daca ne inchipuim ca fiecare voal si bijuterie reprezenta o virtute a sa), se expune judecatii celor 7 judecatori ai Infernului si este condamnata la moarte prin spanzuratoare. Un prieten bun de la suprafata (care stia despre antrepriza „nebunei”, aceasta din urma lansandu-i vorba ca de nu se intoarce in 3 zile sa traga alarma) pune o vorba buna pentru ea si in sfarsit, dupa interventii grele, sora-sa se lasa induplecata sa-i permita sa o readuca printre cei vii. Accepta rugamintea lor cu conditia ca Inanna sa trimita pe cineva in locul ei.

Prima morala a acestui recit mitologic este ca streapteas-ul este ceva nesanatos pentru cei care se risca; coborare in infern asigurata – uneori chiar letala. A doua morala ar fi ca de un peste sau proxeneta nu poti sa scapi fara a gasi un/o  inlocuitoare…(N.R. – cand va spuneam ca este un blog despre viata nu ma credeati!).

Glumim! Hai sa spunem ca de pacat nu scapi usor si de cele mai multe ori trebuie sacrificati cei dragi. Prin extrapolare (imi place acest cuvant mai ales ca subiectul este « pole dancing »), putem intelege ca pentru a depasi o conditie sau un destin harazit, pentru a reusi, indeplini lucruri marete, cineva trebuie sacrificat in locul tau… Va suna cunoscut ?…Oare ce parere o avea mesterul Manole!?

… Revenind la povestea noastra, aflam ca singurul care a putut fi acceptat de Ereshkigalv si trimis in Infern, a fost sotul Inannei, Domouz sau Tomuzzi (o vorba care circula spune ca o suparase cu ceva), damnat sa le serveasca ca amant 6 luni/an pe fiecare dintre ele, perioada care corespunde pare-se unei succesiuni a anotimpurilor la vremea si in zona respectiva… Nasol, daca stam sa ne uitam la picioarele Inannei;… ma gandesc cu groaza la ce secrete ar fi putut ascunde anatomia surorii sale, stapana iadurilor. Este in mod evident mai placut decat sa cazi victima mistriei mesterului national. Un lucru este cert, pe toata perioada lipsei zeitei din lumea celor vii, Pamantul a devenit sterp si neproductiv. Unii chiar spun ca Inanna s-a intors in Infern pentru a-si aduce iubitul la suprafata, deci nu era chiar fata rea… Odata revenita, lucrurile si-au reluat fagasul normal. Credem ca acest (posibil) episod le-a determinat pe colegele noastre in ale istoriei si culturii sa traga concluzia ca dansul la bara este un ritual al fertilitatii. Si ca sa fiu sincer chiar le dau dreptate, doar ca imi place sa ma alint.

Hein(!)… Ce spuneti, mai ganditi la fel despre dansul la bara !?…Eu, dupa ce am reflectat putin, mi-am promis ca primul cadou de nunta pe care-l voi oferi prietenilor care vor face acest pas, va fi o bara fraaate! Zau, chiar nu vad in vremurile pe care le traim un cadou mai sincer pentru a le ura cu adevarat „casa de piatra”…. >>> va urma >>>

O-O Flo

P.S. – evident si functional pentru soliditatea si durabilitatea casniciei 🙂

Fotbalul gaelic – stramosul supravietuitor (si din ce in ce mai „ferches”) al jocurilor colective „clasice” de astazi

In Epoca moderna, Istoria sportului, Origini si "preistorie", Sport si societate, Sportul si politica on Mai 3, 2012 at 3:14 PM

Din multimea jocurilor colective „ancestrale”, una a reusit (este drept si ea „cosmetizata”)  sa se pastreze pana in ziele noastre. Singurul dintre jocuri care „a stiut” sa se adapteze si sa raspunda cerintelor culturii moderne (distractiv/ludic, spectaculos, nu foarte riscant si accesibil – usor de inteles, democratic) este Fotablul Gaelic.  De fapt sunt doua; mai exista si fotbalul australian, dar acolo situatia nu sta chiar asa. Lucrurile sunt mai putin inocente, vom reveni…

Inainte de a ne lansa va recomadim un clip, pentru a va lasa sa va faceti o parere singuri;  stim cu totii ca o imagine face cat o mie de cuvinte, darmite un filmulet.

___________________________________

Putina Istorie – In vremurile vechi, fotbalul care evident, nu se chema la fel peste tot, se practica cam peste tot in lume, nu avea reguli precise si se juca in toate felurile in functie de traditiile locale. Formele sale de practica de atunci aveau totusi toate cateva trasaturi comune (cel putin pe teritoriul britanic):

  • se juca si cu mana si cu piciorul ;
  • se juca cu o minge ;
  • avea o poarta si portar ;
  • restul regulilor erau flexibile sau schimbatoare in functie de locatie, gradul de alcoolemie (bere) in sange, intrigile locale, etc. J
  • punctele se inscriau in poarta

De altfel (ca o paranteza), pana nu de mult, rugby-ul era „FOTBALUL”, pentru ca mai tarziu sa devina rugby fotbal. In Anglia, federatia de rugby se cheama Rugby Football Union, in emisfera de sud jucatorii de rugby sunt numiti fotbalisti si platiti ca atare (important :J). Si «colac peste pupaza» sau ironia sortii (cum preferati), fotbalul nu se chema fotbal, ci de fapt «soccer» (probabil de la sucker – glumesc, scuze).

Fotbalul gaelic a aparut in Irlanda in secolul XIV,  iar prima mentiune istorica si scrisa, dateaza din 1308 si  face referire la un act de acuzare impotriva unui individ John McCrocan, care a injunghiat in mod accidental (? – oare cum arata un meci pe atunci) in timpul unui meci,  pe un jucator de fotbal  pe nume William Bernard – (ca sa vezi ca nu numai la Ploiesti se intampla).

Disciplina a fost reglementata si  institutionalizata tarziu in secolul XIX – 1887/1888,  cand elita irlandeza a hotarat ca specificul national si traditiile trebuiesc salvate. Bine inteles ca nu ar fi fost motiv sa se  intample si ar fi putut juca in continuare intre orase, sate si cartiere, fara regulament scris si federatie, asa cum  jucasera si pana ataunci. Nu stim daca sportul a fost institutionalizat ca o miscare de rezistenta culturala si nationala in fata dominatiei britanice, sau pentru ca nu le pica foarte bine sa-si piarda publicul din cauza „inventiilor” englezesti numite ba handbal, ba rugby sau fotbal in functie de interese, partizani si jocuri politice.  Este foarte posibil sa fie doar initiativa unor unor „baieti smecheri”, care vazand succesul federatiilor create anterior din discipline derivate, sa fi luat initiativa pentru a prelua controlul pe o miscare sportiva independenta si foarte populara in Irlanda. Un lucru este sigur – toata lumea anticipa crearea jocurilor olimpice, se stia forma de organizare si importanta sindicatelor/federatiilor si mai ales, la meciurile locale se consumau tone de bere si de fripturi nesanatoase. (Da da, nu radeti – ca un comentariu –  mergeti si rugati-i pe cei de la federatie sa va lase sa puneti o toneta de inghetata cand se disputa meciuri pe stadionul lor…. sa vedem raspusnul… Nimic rau in asta doar ca sa spunem ca anumite scheme logice exista si dureaza de secole si milenii si asa vor ramane multa vreme de acum incolo… Sa revenim!)

____________________________________

In zilele noastre – Alaturi de baschet (dar acesta intr-o masura mai mica), este ultimul supravietuitor din familia jocurilor colective ancestrale cu balonul. Fotbalul gaelic este matricea (sau closca daca vreti) de dezvoltare a cel putin 3 discipline majore de astazi, care la randul lor au facut si ele pui :

  • rugby –  a dat rugby in 7, rugby in 13 si fotbalul american (cu varianta sa in sala), touch, tag, beach
  • handbal – (care pana foarte tarziu se juca pe teren mare in 11 oameni si cu poarta de fotbal) ;
  • fotbal cu toate variantele sale  – sala, beach etc. De altfel fotbalul si celelalte au trecut prin procesul de reducere a efectivului si mutarea suprafetelor de joc in sali ;

Sa nu uitam fotbalul australian care,  in opinia mea, este sportul cel mai apropiat de forma de origine a fotbalului gaelic si practica sa ancestrala;  probabil datorita numarului important de coloni irlandezi si galezi si bine inteles a izolarii geografice fata de coroana.  Este posibil ca si aceste comunitati, din dorinta de a-si crea o identiate proprie, de a se demarca teritorial, cultural  sa fi schimbat elemente specifice jocului – forma balonului, terenului si a buturilor. Extrasul video de mai jos cu  secvente de fotbal australian, va poate ajuta sa va  faceti  o idee si sa comparati cele doua discipline:

De altfel despre conspiratia celor 2 sporturi fotablul gaelic si autralian (este de actualitate) – pedeapsa „ofensiva” pe care strabunicul vrea sa le-o aplice nepotilor imperinenti si tradatori acum 150 de ani, va vom vorbi in urmatorul articol al acestei serii.

In prezent in tara unde se practica regulat si la scara, Irlanda, nu este chiar un fenomen marginalizat. La finala unui campionat s-a inregistrat recordul absolut de prezenta pe stadion la un eveniment sportiv in istoria sportului irlandez – peste 83000 de spectatori – cu statistici care dau de inteles  ca este chiar sportul cel mai popular la „airishi”.  Daca in tara in cara s-a nascut Brian O’Driscoll, sportul numarul 1 nu este rugby, va puteti imagina impactul fenomenului. De altfel in ultimii ani fotbalul gaellic arata indicatori de crestere importanti  peste tot in lume, cu deosebire in USA (New York) si peste tot unde exista comunitati de origine irlandeza (sau anglo saxona de confesie catolica)… Ca sa vedeti cam pana unde  „bat” anumite lucruri in aparenta fara nici o legatura unul cu altul,  gasindu-si radacinile in episoadele istoriei popoarelor.

_____________________________________

Cu ce seamana, cateva explicatii, logica sa si cerinte – Pana atunci sa revenim la disciplina de astazi; fotabalul gaelic  este stramosul comun al jocurilor mentionate  (toate provenite din insula – nu ma intrebati ce sa intamplat cu jocurile cu balon locale), de aceea  este logic sa ne ni se para ca un fel de sinteza a acestora. Avand in vedere ca aparut cu mult inainte, dar ca pe hartie este mai tanar decat nepotii, sunt inclinat sa cred ca de fapt parintii fondatori la institutionalizarea sa, au incercat sa-l faca sa arate ca pe  frumosul pastor, gardian al tutror oitelor ratacite.

In prezent fotbalul gaelic se joaca in 15 (ca in rugby – asta este un compliment pentru noi), cu o minge de fotbal clasica (de modelul celor folosite in fotbal pana in anii ’60 – asta mai putin, dar o punem pe seama popularitatii balonului rotund si mai ales pe seama usurintei de manuire), pe un teren similar celui de fotbal sau de rugby doar ca are 145m lungime si 90 de m latime, avand poarta de fotbal si buturi de rugby. De fapt fotbalul are poarta de fotbal gaellic iar rugby-ul buturile sale :). Nu exista off-side, asa cum nu exista nici in fotbal sau rugby inainte de anii 30.

Introducerea mingii in poarta este 3 puncte (asa cum era in rugby transformarea), trimiterea ei printre buturi 1 punct. Nu poti face mai mult de 3 pasi cu balonul purtat – dupa 3 pasi trebuie fie sa o bati o data (nu de 2 ori fiindca altfel faci dubla – ca in handbal si baschet), fie sa o jonglezi cu piciorul, fie sa o pasezi cu piciorul (ca la fotbal) sau cu mana lovind-o ca la volley. Inscrierea punctelor se face  doar cu piciorul (de unde si numele de fotbal, nu pentru ca s-ar juca cu piciorul, asa cum era si cazul rugby-ului pana in anii 20 – nu stiati asta pun pariu 🙂 – de aia se si chema incercare si nu inscriere. incercarea era „zero” puncte  – vom vorbi si despre asta).

Este un joc spectaculos – poate „frumosul” familiei (si asta o spune un servitor al rugby-ului), care necesita o pregatire complexa in special pe plan tehnic – deci trebuiesc dezvoltate „abilitatile”. Cu siguranta mai simplu, nu atat de elaborat tactic ca nici unul dintre „derivate” deci mai accesibil si implicit mai usor de inteles.  Efortul se situeaza in registrul viteza- rezistenta si rezistenta-viteza, pentru a ilustra mai bine,  ar necesita capacitati de alergatori de 800-1500, dar cu gabarit mai important fiindca exista si elementul/notiunea de contact.  De cand cu reducerea timpului de joc (inainte se juca pana la abandon – nu ai fi vrut sa faci sport pe vremea aia) la 60′ si aparitia  competitiilor pe reguli internationale, au inceput sa apara si jucatorii de gabarit. Daca facem o lista, este usor de observat ca asemenea atuu-ri si calitati, pot deschide oportunitati importante de raspandire a disciplinei care ar putea sensibiliza destul de multa lume (practicanti si spectatori)… O singura scanteie trebuie, asa cum Murdoch a dat-o rugby-ului in 1996, este destul ca vreunui mogul sa i se puna pata si uite cum pe GSP va trece Galderick inaintea lui Becali… O singura problema; infastructura prin suprafata terenului 140mx90m pe vremurile astea cu speculanti,…hmmm, cam greu.

Cam atat ar fi de spus, cei pasionati sa mai caute si ei… si sa ne scrie daca cumva vor gasi ceva interesant sau important de completat.

…Da(!), ar mai fi sa uram acestui sport care este dovada vie a zadarniciei oricarei tentative de asasinat cultural a unui popor si culturi (oare!?, am vrea noi sa fie asa)…deci sa-i uram „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” , caci „era cat pe ce”… Ce bine ca de de data asta perfidului Albion nu i-a reusit.

O-O Flo

_________________________________

P.S. – Daca nu v-am plictisit, si simtiti ca va fi interesant dati va rog un like paginii Facebook a blogului si vorba englezului trendy – „stay tunned” – fiindca ca vom veni cu revelatii „colosale” (ca de exemplu – vorba amicului Cojo – despre regina Victoria care facea „spagatul” :J)… deci va urma….

%d blogeri au apreciat asta: