Sportlogic

Archive for the ‘Sportul romanesc’ Category

Adevarata poveste a lui Cogea Mitu, de Octavian Pescaru

In Epoca moderna, Istoria sportului, Sport viata si destine, Sportul romanesc on Martie 31, 2016 at 1:49 AM
Gogea + Toma

Gogea Mitu si boxerul Aurel Toma, dublu campion european la profesionisti pozeaza pentru presa in vara 1935.

Pentru cei „grabiti” aici -> Gogea Mitu, Colosul de Lut <- aventura pugilistica a personajului, relatata de Octavian Pescaru.

____________________

Acum vreo cativa ani, cand am descoperit publicatia Historia – oarecum placut surprins la inceput, continuarea insa m-a dezamagit –  le-am scris un mesaj si i-am intrebat : „cum sa face ca o revista cu numele asta nu abordeaza si teme din istoria sportului romanesc?”. Nu mi-au raspuns de la prima incercare, dar nu au trecut 10 zile si au iesit cu un articol „povestea lui Cogea Mitu” sau ceva de genul, despre care nu stiam mare lucru decat ca era un personaj mare, aproape fictiv sau mai degraba proverbial, decat o existenta trecuta in analele sportului romanesc.. Cert este ca nu aveam absolut nici o idee despre cariera sa puglistica.

La aparitia articolului, aproape ca-mi era ciuda pe mine pentru lipsurile pe care le am in ale istoriei si istorioarelor… In cele din urma, dupa cateva cautari sumare, am preluat articolul cu smerenie si naivitate, pe care l-am reprodus pe blog, binenteles cu permisiunea celor de la Historia (care curios mi-au raspuns la al 2-lea mesaj) si care, in treacat fie spus, de atunci au mai incercat niste subiecte legate de sport, absolut nereusite ca de fapt intreaga lor linie editoriala din ultima vreme – Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu? .

Recent, cautand pe net, am dat insa de adevarata poveste a lui Cogea Mitu, povestita de nimeni altul decat de Octavian Pescaru, in opinia mea cel mai bun jurnalist-scriitor sportiv in activitate, despre care am mai pomenit pe aici si pe pagina Facebook a blogului Sportlogic… O munca titanica de documentare cu toate capcanele, „gropile si damburile”  obisnuite unui asemnea parcurs, a carui dificultate putini si-o imagineaza si cu atat mai putini sunt capabili sa il duca la bun sfarsit. Pentru a intelege este destul sa constati zecile de imagini lipsa in dreptul numelor marilor campioni din  editia comemorativa a celor 100 de ani de Olimpism in Romania.

Acum, coroborand datele, incep sa cred ca cei de la Historia au pompat sec in munca jurnalistului de la GSp, pe care au altoit cateva informatii in graba, innebuniti de pontul sugerat si crezand ca vor da lovitura in clasamentele de rating ale nisei… Se pare insa ca „vanatorul de legende” a ramas si este numai unul si inegalat,.. cel putin deocamdata!

 

Cogea Mitu masaj
Cu riscul de a dezamagi cativa patrioti mai infocati decat ar trebui, povestea olteanului urias si determinat sa-si faca un nume in boxul mondial a dat in cele din urma dreptate lipsei mele de cultura in istoria nobilei arte din Romania. Cogea, un baiat simplu „dela tara”, apare din relatari ca fiind un tip determinat, cu o directie precisa, dand dovada chiar de „punch” (in negocieri doar… si nu este putin lucru), dar ale carui calitati pugilistice tineau mai mult de aspiratiile sale decat de un potential real in ring. In cele din urma „fenomenul” Mitu a fost inca o oportunitate, ca si atatea altele, de a specula un fel de „curiozitate” a naturii si momentului; o spoiala pentru a masca un spectacol de prost gust si nemilos cu pretul vietii unui individ suferind care nu dorea decat sa fie ceva mai mult decat o atractie de balci.

Pe langa istoria „uriasului” in care ne este descris, aproape cu lux de amanunte, episodul in care acesta a luat contact cu lumea boxului si alte momente din scurta sa incercare de cariera, Octavian Pescaru ne ofera si cateva documente ale vremii, unele preluate si in confesiunea fara pretentii de „recenzie” a subsemnatului (scuze le-am „sterpelit”, shit happens), si in bonus, doua fragmente de filmari inregistrate – probabil pentru jurnalele de stiri – care nu mi-au iesit la cautarile pe care le-am facut  in momentul aparitiei din Historia… Ce bine, fiindca evident nu le-au iesit nici lor din cate se pare!

Nu ne ramane decat sa va recomandam aceasta poveste neromantata de talentul lui  Pescaru, intotdeauna pe faza, documentat, interesant si mai ales inspirat, dar in acelasi timp grijuliu sa transmita nota dramatica a acestui destin trist si fortat – Lectura placuta ! – LINK:

Gogea Mitu, Colosul de Lut

– O-O Flo –

 

 

Tomania – Ronga sau radiografia unui succes neasteptat (1)

In Comunitate, Ganduri, Sportul romanesc on Noiembrie 15, 2013 at 2:40 AM

Florin Vlaicu_________________

1. „Incalzirea” – Victoria istorica a Romaniei in fata unei natiuni redutabile, Tonga, poate mai putin niste campioni ai viziunii si organizarii, dar cu siguranta dotati cu calitati native exceptionale, intuitivi si inzestrati de talent cu carul, a facut mici valuri in presa internationala de specialitate foarte surprinsa de rezultat. Media din Franta, care urmeaza sa intalneasca Tonga sambata viitoare, au incercat chiar sa impute esecul transformerului tongan, Fangatapu Apikotoa,  care a ratat doua lovituri de pedeapsa din pozitii „convenabile”. Probabil ca se tem ca victoria noastra sa nu stirbeasca din prestigiul viitorului test al albastrilor, care iata, acum dupa un meci impotriva campionilor mondiali in care francezii au aratat intentii frumoase si incurajatoare, dominand practic partida, se vad nevoiti sa infrunte o echipa invinsa de o nationala cu performante in general modeste. Victoria noastra asupra insularilor ar putea afecta audienta acestui meci si dilua substantial savoarea revansei atat de asteptate in fata celor care  au creat surpriza Cupei Mondiale din 2011, reusind sa surclaseze fara drept de apel pe nimeni alta decat viitoarea finalista a editiei.

Da,  Stejarii nostri reusesc o victorie impotriva tuturor pronosticurilor… dar doar a celor care cred ca se pricep, in schimb deloc imposibila pentru cei care urmaresc performantele echipelor. Tonga este o echipa capabila de miracole precum si de cele mai surprinzatoare boacane…Tonga este echipa care poate rezista 60 de minute unei mari natiuni si lua 5 eseuri in 10 minute, echipa care poate invinge Franta si lua bataie de la Canada… De altfel i-am si spus la inceputul meciului lui Dan Ionescu (vampir vicesef la Dracula Old Boys)  ca meciul acesta este in „posibilitatile” noastre cu conditia sa fim exacti in aparare, prevazand posibilitatea de a-l castiga,  ceea ce s-a si intamplat de altfel… Sincer (!), erau calcule teoretice si vorbe ca sa ma dau istet, pentru ca in realitate eram la randu-mi foarte sceptic in privinta sanselor noastre de a castiga meciul, chiar daca cei care se pricep (cat de cat), stiu ca Tonga (la fel ca si Africa de Sud, la o alta scara) este inainte de toate genul de echipa care se bate singura. Ma rog, v-am relatat acest episod pentru ca exista martori, sa nu spuna lumea ca dupa razboi multi viteji se arata, dar mai ales pentru mai tarziu, cand voi avea nevoie de un exemplu in articolul de fata.

Pana la urma cel mai important este faptul ca baietii au crezut in ei. Pentru ca ei sunt cei care trebuie sa poarte convingerea in sufletul lor si mai putin noi din tribune sau din fotoliul caldut din fata televizorului. Apropos de crezut in sansele sale, profit de tranzitie pentru a-l scoate in evidenta pe Surugiu – ce motor, ce locomotiva baiatul asta, ce luptator, ce dorinta de a invinge; adevarat motivator, agent molipsitor , virus contaminant…Ii stiam pe Tincu, Fercu si Lemnaru, remarcasem si la „piticul atomic” aceleasi „simptome” de care nationala noastra avea parca atata nevoie, dar la meciul cu Tonga s-a intrecut pe sine.  Felicitari pentru determinarea si dorinta de a invinge la care voi adauga si cateva „observatii” la momentul cuvenit si care speram noi, sa-l ajute.

Spuneam de Dan Ionescu ca exemplu de atitudine; stadionul Arcul de Triumf este mic  si se mai intampla ca jucatorii sa auda ce mai striga lumea, mai ales cand este vocea presedintelui pe care de data aceasta nu am mai auzit-o. Din nou surpriza; sa fi fost oare cauza pentru care  baietii nostri au castigat!? :D). (…Si din nou toata lumea imi datoreaza o bere!… Glumim!). Nu cred ca reprosuri facute cu voce tare fac bine celui care tocmai a gresit… Nici chiar atunci cand jucatorul cu pricina greseste cu adevarat. Dropul lui Calafeteanu a fost incercat pe o minge deschisa defectuos, care a trebuit cautata in spate si pe fondul unui avantaj dictat in favoarea echipei noastre. Faza nu putea fi continuata la mana, iar astfel de tentative pot ajuta jucatorul sa depaseasca un prag psihologic, sa se testeze, sa dobandeasca senzatii, sa faca niste reglaje care mai tarziu pot fi utile in meci. In al 2-lea rand, stimati iubitori ai rugby-ului, in sportul nostru tribuna nu sanctioneaza greseala, dimpotriva incurajeaza intentia. In rugby publicul isi arata nemultumirea doar fata de lipsa de implicare si daruire, impotriva  violentei gratuite si a jocului periculos. Pana la urma m-am enervat si a trebuit sa plec de langa el fiindca ma scotea din sarite cu strigatele la adresa lui Vali Calafeteanu… Si vreau sa-i transmit pe aceasta cale carismaticului animator de la faimoasa echipa de old boys, ca atunci cand se afla in tribune, prin venele sale nu mai curge sange cu globule ovale, ci cu unele rotunde si peticite cu hexagoane. Da coane, te comporti ca un microbist… desi esti un tip de treaba.

…Sa revenim!…  Vali nu este nici pe departe jucatorul meu „preferat”, daca un fost antrenor are voie sa se exprime in felul acesta, dar nici nu-i pot reprosa efortul de a face fata situatiei, mai ales cand stiu ca a ajuns in postura respectiva si datorita mie putin. Glumesc! Nu poti critica un jucator care a jucat toata viata sa in 9 (am sa ignor perioada de la Dinamo) si pe care dintr-odata nevoile unei echipe il trimit pe postul de uvertura… Acolo este o alta lume. Voi aborda subiectul reconversiei sale la noul post in echipa nationala in episodul 2 al acestui articol…Sper sa-l pot publica pana sambata. Astazi nu doresc decat sa-i transmit atat lui Vali – „Sa nu-ti pese de criticile care vin din tribuna, nici de la asazisii specialisti… Nimeni nu este perfect si uneori chiar si „cei mai mari specialisti” au momente in care li se pune pata, altii sunt de rea credinta, in timp ce unii chiar nu se pricep. Vom vorbi si despre erori, dar la meciul cu Tonga, inaintea greselilor sale (la propriu), eu am vazut printre altele ca toate mingile transmise de mijlocasul la gramada au fost INEXPLOATABILE. Este foarte posibil ca deschiderile sale sa fi fost influentate si de pozitia avansata a decarului, obligandu-l sa-si schimbe unghiul si deci orientarea corpului in pozitia de sprijin din momentul efectuarii pasei. Un lucru este cert, Surugiu a trimis multe baloane lente, unele chiar prea in spate. Daca uvertura este statica si nu-si lanseaza liniile, demi-ul are datoria sa trimita baloane care sa-l cheme la receptie, sa oblige decarul sa caute mingea (sau sa intre in ea cum se spune). Calafeteanu a dorit probabil sa joace partitura provocarii/fortarii liniilor defensive cat mai aproape de linia avantajului, un fel de apel prin care uverturile invita liniile de aparare la o iesire rapida, din care rezulta o fixare a aparatorului direct pe numarul 10, pentru a crea culoar unui coechipier desemnat sa vina lansat din spate pentru o pasa scurta (Quade Cooper este maestru in asta)… Ideea, domnule Calafeteanu, este ca nu trebuie sa-ti pese foarte mult de ce auzi in tribune, indrazneste, ia initiative, fiindca asta inseamna sa fii un „10” util echipei tale; nu te sinchisi de tipi ca Dan Ionescu care desi iubesc Romania, iubesc rugby-ul, va iubesc si pe voi jucatorii, sunt pasionati si de aia mai au scapari… multi stand mai slabut si la capitolul intelegere; ei nu stiu decat sa fuga…ori calul stie si el sa fuga, dar  cu siguranta nu joaca rugby….Sa revenim (!)

2. „Meciul” …Da, spuneam ca sambata seara a fost printre putinele dati cand nationala a tras Romania si tribuna – relativ apatica sau ma  rog rezervata si timida (la fel si in timpul intonarii imnului, nu inteleg de ce!?) – dupa ea, oferind o „surpriza” (am pus ghilimele) de proportii uriase… Ma asteptam ca tonganii sa se menajeze in perspectiva meciului cu Franta, ma asteptam sa-si repete gamele si asta au si facut, dar nici chiar asa. Ba mai mult, surprizantor,  mi s-au parut mai organizati, mai aplicati si mai disciplinati ca oricand, cand  de fapt alaturi de Georgieni, sunt probabil singurele 2 natiuni gata sa „scoata cutitul” de la orice si in orice moment al meciului. Nu caut nod in papura sau sa diminuez meritul baietilor, dar Tonga nu au aratat mai nimic din jocul de coliziune care ii caracterizeaza si voi pune asta pe seama menajarii in asteptarea meciului de saptamana viitoare impotriva Frantei, care are puternice aliuri de targ de toamna… Dupa cum se stie, inaintea reprizei din primavara, in emisfera de nord incepe sezonul ultimelor cumparaturi (cele de Craciun :D) . Una peste alta, a fost un meci cinstit care a demonstrat clar nivelul rugbistic al celor doua natiuni atunci cand una din parti nu face sa vorbeasca „dementa” sau nu face uz de plusul de agresivitate nativa – un meci cu mintea limpede si cu picioarele in apa rece cum se spune. Acest constat cred ca rimeaza foarte bine cu vechea vorba „sunt si ei oameni cu doua maini si doua picioare”,  lucru care ar trebui sa-i convinga pe rugbistii (si antrenorii) nostri despre faptul ca un meci se joaca inainte de toate in inima si mintile protagonistilor si nu in mitologii despre lei-caralei si alti zmei…Iar pe tehnicieni despre adevaratele puncte slabe, directii de cautare, unde sa puna accentul pentru orientarea procesului de pregatire… Vorba francezului „tout est dans la tete”…Eu as spune ca secretul sau factorul determinant in rugby este „o inima mare”.

In sfarsit Romania a inteles importanta apararii, pentru ca nimeni nu poate spune ca am dominat Tonga, dimpotriva au fost perioade lungi din meci, mai ales a doua jumatate a reprizei intai in care practic nu am atins balonul si ne-au plimbat dintr-o parte in alta cum au vrut…Ce sa mai spun de cele 10 minute cand am jucat in 13. Baietii au fost exacti, aplicati si aceasta rigoare neobisnuita in cultura jocului nostru ne-a adus o victorie nesperata. Speram sa ne fie invatura (vesnica) de minte; stim cu totii ca o floare nu aduce primavara. De aceea spun victorie exceptionala, dar am sa raman prudent in asteptarea confirmarii cu meciurile care urmeaza. Meciuri dela care personal nu astept victorie ci atitudine, aplicare, rigoare si  „eliberarea” baietilor; cea mentala, dezinhibitia, dementa, lasatul taurilor, pitbullilor, lupilor, auuuuuuuuuu!!! Da baieti este singurul lucru de care aveti nevoie!!!

[frrrrrrrrrr! Lovitura de pedeapsa! Paranteza!Numele asta mi-l datorati tot mie sa stiti; mi l-a FURAT Florin Matei intr-o discutie in care incercam sa-i explic ca Stejarii Bucuresti nu se pot chema tot Stejari fie ei din Bucuresti, cand echipa nationala se cheama Stejarii, juniorii Stejarei, fetele Stejarite, ghinde, radacini (s.a.m.d.), pentru ca poate crea confuzie, totul devine o mare supa botanica, nu permite segmentarea demersului de cautare a sponsorilor, reduce din oficiu numarul lor pe baza clauzei de exclusivitate si deci si capacitatea de atragere a resurselor, nu mai spun despre ineficienta comunicarii si demarcarii fiecarei entitati in parte… Aceasta paranteza a fost pentru domnul Petrache care nu intelege de ce sunt atat de „asarnat” pe colegii domniei sale…Si fiindca spunea cum ca daca am idei, sa vin sa le expun in fata specialistilor de la FRR…Am facut-o domnule presedinte si nu m-am ales cu nimic…bun… Ca de aia v-ati numit un secol Stejarii Bucuresti si dintr-odata ati devenit lupi…Momentul, 2011, concide cu perioada in care au sosit 2 sponsori noi…Salonta si Murfatlar… demers intreprins tot de mine prin agentia „Cap”. Acolo nu ati castigat nimic stiu! …Culmea este ca eu le recomadasem sa-si schimbe numele si am dat lupii si alte animale ca exemplu… Nu cerusem decat o scrisoare de recomandare domnului Matei, ca sa pot tine niste cursuri de marketing sportiv… Vreti sa va mai povestesc, ca lista este mai lunga de atat…O scrisoare de recomandare… ATAT! Daca dumneavoastra numiti asta „pierdut”, eu o numesc josnicie…sau ceva total impotriva spiritului acestui joc de care suntem cu totii, cei care l-am practicat, atat de mandri… Un tip josnic nu poate fi nicicand in trecutul sau viitorul sau un jucator si un om de rugby adevarat si spun asta ca sa serveasca de invatatura tinerilor de astazi care vor fi antrenorii si managerii de maine. Daca veti analiza atent istoria recenta a rugby-lui romanesc, veti intelege ca toate contraperformatele din ultimii 20 de ani nu se datoreaza putinatatii resurselor si schimbarilor prin care a trecut tara si natiunea, ci meschinariei si josniciei oamenilor asazisi de rugby. Acesta este de fapt mesajul pe care il adresez jucatorilor nostri: onestitate, generozitate, verticalitate…numai asa se poate performa in rugby…Nu poti fi reptila in viata de zi cu zi si leu pe teren (este o alegorie)…poti fi un jucator rapid, tehnic sau puternic, dar nu poti deveni rugbist atata vreme cat „Eul tau intim” este limitat si sufocat de complexe meschine. Acest meci cu Tonga l-ati castigat pentru ca ati fost generosi, v-ati daruit, sacrificat… Dupa o astfel de experienta, cand s-au stins luminile in vestiare, nu poti redeveni vreo potaie de maidan pentru ca altfel tot sacrificiul este pangarit si isi pierde orice sens. Deci se poate, o aveti in voi, flacara, nu mai ramane decat sa o intretineti, sa o hraniti ca sa ramana acolo pentru tot restul vietii inchis paranteza, repunere dela centru!]… revenim la meci!

Daca Tonga au patit-o cu noi, atunci canadienilor va trebui sa le fie si mai greu; cel putin teoretic. Sa nu uitam totusi ca viitorii nostri adversari au reusit la randul lor o victorie istorica asupra insularilor la Cupa Mondiala. Nu exista nici un dubiu, Tonga este o echipa net peste valoarea „tapinarilor” din Lumea Noua. Intr-o zi „hotarata” si binecuvantata de spirite, insularii pot fi un os tare pentru toata lumea, cel putin la nivelul jocului de contact…  Dar daca s-a putut cu ei, credem ca se va putea si cu baietii din nord… Problema este ca sambata seara am vazut o alta Tonga, care ne-a propus fineturi si joc defasurat in veselie, o forma de exprimare neobisnuita in cultura lor. Presupunem ca a fost tematica fixata a testului in ideea repetarii gamelor pregatite pentru meciul cu Franta. Am vazut cu totii incercarea in urma unei faze de un-doi demna de contra-atacurile de handbal, in care apararea noastra nu mai stia unde este mingea. Sa fim obiectivi ; ei au inscris 2 eseuri si ar mai fi putut baga doua daca nu era Fercu ca sa intervina salutar, in timp ce noi nu am inscris decat unul. La nesansa insularior mai putem adauaga si cele doua penalitati ratate din pozitii prielnice. Nu trebuie sa se inteleaga ca statisticile meciului  ar diminua meritul baietilor, dar nici nu ne putem lasa dusi de euforie si sa tragem concluzii dintr-o surpriza datorata putin si norocului. Este mai sanatos asa. Antrenorul Irlandei spre exemplu, s-a aratat foarte rezervat in aprecierile sale chiar si in urma unei victorii nete in fata celor din Samoa. Este atitudinea pe care o recomandam in abordarea partidelor care vor urma –  un exemplu de luciditate, smerenie si concentrare.

Pana la urma, intamplare sau nu, ramane un triumf istoric, marcat de o prestatie exceptionala a baietilor nostri in faza defensiva – cea mai importanta pentru ca acolo se castiga meciurile!… Si daca mai sunt „specialisti” care au impresia ca as exagera importanta fazei defensive, intrebati-i pe cei de la Springboks cum este sa reusesti sa inscrii 4 eseuri intr-un singur meci celor de la Noua Zeelanda, mai multe decat au incasat All Blacks adunate in 2 ani de la toate echipele cu care au jucat cred…si in cele din urma sa pierzi totusi meciul…Nu cred ca exista exemplu mai concludent oferit in ultimii ani, care sa ilustreze mai bine importanta defensivei in economia jocului de rugby. Africa de Sud nu a aratat demult o astfel de forta de atac, dar din pacate nici rigoarea defensiva din 2007 cand au cucerit titlul. La fel si Franta, tot sambata, impotriva campionilor mondiali, intr-o partida pe care au dominat-o impresionant in aproape toate compartimentele, au fost pana la urma executati cu 3 eseuri din 6 atacuri.

Daca nationala noastra va arata acelasi calm, rigoare si daruire in faza defensiva si in meciul cu Canada – pana la urma este arma care facea gloria rugby-ului nostru candva – cred ca putem anticipa definitiv o schimbare importanta in bine si aproape ireversibila in cultura de joc a Stejarilor, dar deocamdata prefer sa nu ma imbat cu apa rece!

Un alt motiv ca ma face sa fiu rezervat este si prestatia ofensiva a baietilor care nu a convins… Fie ca are demi-ul de deschidere in forma sau nu, fie ca are o uvertura de meserie sau nu, nationala nu reuseste sa schimbe aspectul meciurilor in termeni de volum de joc si incercari inscrise din faze dinamice, ceea ce inseamna ca ceva nu este bine facut…Dar deloc; este ca si cum ai pune acolo pe oricine, rezultatul va fi acelasi. Asa ceva nu se poate ! Nu poti sa ramai la un eseu inscris pe meci oricare ti-ar fi adversarii – Georgia, Tonga, Noua Zeelanda, Rusia etc… Exageram putin, dar asta este impresia pe care ne-o da forta noastra de atac.

La capitolul ofensiva si conservare, cu exceptia a 4-5 moluri (stiam despre ele, este arma noastra preferata), Romania nu aratat foarte mult la nivel colectiv. De ce aceste regrupari nesfarsite produse de atacuri in zona „O” pe care vrem sa le tranformam invariabil in spontane sau moluri ? Nu zic ca-s rele, dar putina diversitate fratilor nu ne-ar strica.

Toate acestea nu sunt decat simple constatari, nici macar critici, pentru ca imi imaginez ca astfel de „preocupari” nu au facut parte din planul de meci, obiectivul sau „tema de joc” fiind probabil apararea si eventual relansari rapide ale baloanelor de recuperare pe fondul dezorganizarii adversarului… dar daca si numai daca s-ar fi ivit ocazia. In rest planul a fost joc de ocupare, sut si pressing ofensiv moderat sau intensiv in functie de zona (cu presiune maxima la ei in zonele usor de transformat) pentru obtinerea penalitatilor convertibile sau pentru jucarea tuselor penale. Din cand in cand au fost si scurte acese de „furie” traduse prin actiuni de conservare cu multe aglomerari succesive, lipsite de dinamism, cu intentia de ajunge cu posesia dincolo de 40-ul lor in scopul provocarii unor greseli si bonificarii lor in puncte prin loviturile de pedeapsa sau marcarea unor incercari in urma eternelor molurilor rezultate din tusele „penale”. (Explicatietonganii sau tongienii sunt recunoscuti ca fiind deficitari cu disciplina, dar din nou surpriza ; nu a fost cazul !… La fel cum nu au fost duritati gratuite din partea lor…Ei uite ca ne-au pacalit si au fost disciplinati, daca nu chiar cuminti comparativ cu ceea ce ne-au obisnuit pana acum!)…Ei bine pana si conservarea nu ne-a reusit prea mult, iar castigul de teren, penetrarea liniilor defensive, s-a produs intotdeauna  in urma initiativelor personale, cautate parca dincolo de sinele si de limitele umane ale unora dintre jucatorii nostri si nicidecum prin exploatarea spatiilor, varierea jocului si distributia optima a baloanelor – intr-un cuvant prin optiunile ofensive propuse, etc.

…Din pacate la capitolul atac, diversificarea jocului, creativitate (nimic nou), nu am fost nemaipomeniti. …Fie din cauza defensivei tongane, fie a monotoniei atacurilor/provocarilor sistematice in zona „zero”, fie datorita deschiderilor lui Surugiu care l-au pus mereu pe Calafeteanu in dificultate, oprindu-l sau obligandu-ul sa recupereze baloane dificile, lente si in spate, etc. Aici probabil ca trebuie sa le explicam ca pozitia avansata si statica a decarului pentru a incrucisa cu centrul sau pentru ai oferi o pasa „la nivel” (flat pass) cu sau fara fixare de aparator unui coleg venit lansat  pentru ai crea acestuia profunzime si spatiu de accelerare/lansare maxima in culoare este oarecum usor previzibila pentru aparatori… daca nu esti un magician al pasei. Cu centrii pe care ii avem, nu poate urma decat o aglomerare care in faza a 2-a, datorita mobilitatii nu foarte generoase  a inaintasilor nostri, se va tranforma in mod inevitabil intr-un sir neintrerupt de fortari cu pachetul de inaintare – monoton, uzant in gestiunea efortului – nu foarte eficient la rubrica incercari. Logic; ne pierdem inertia avansarii colective (momentum-ul) si dam in permanenta posibilitatea si timpul necesar apararii ca sa se reorganizeze. Vom reveni asupra acestui aspect.

…Dar sa ne intoarcem la sentimente mai bune, la partea plina a paharului cum se spune. Pachetul de inaintare imperial la capitolul combativitate (chiar exceptionali) si totusi as vrea sa evidentiez efortul liniilor din spate si a celor din linia a 3-a pentru momentul in care am ramas in 13. Acolo s-a jucat victoria si asta nu le-o pate lua nimeni Stejarilor. (Explicatie pentru neofiti – Diminuarea efectivului de jucatori rezultata in urma suspendarilor, creaza spatii suplimentare pe teren care sunt greu de gestionat ; ei bine baietii nostri s-au mobilizat cand trebuia… Ciobi, Ionut Dumitru,  Vlaicu si trebuie sa mai spun odata Fercu au fost eroici…Tot meciul au fost exceptionali, precisi in aparare (cu exceptia unei faze)…Ramane in continuare aceasta aparare absurda cu un pilier in zona 2 (Lazar, tine sistematic centrul terenului) care nu are absolut nici o sansa in fata unui „troacar „… Iar cei care cred ca este o capcana sau ca astfel cresc forta de recuperare in caz de aglomerare la centru, se inseala amarnic (vom reveni la fel in episodul al 2-lea). Pentru mine nu ramane decat faptul ca liniile noastre au fost batute de 4 ori absolut fara speranta de scapare si doar interventiile miraculoase, venite parca din documentarele de pe Animal Planet  ale lui Catalin Fercu (si una a lui Calafeteanu) ne-au salvat patria in extremis… Au fost faze in care 90% din fundasii lumii ar fi luat eseu, cu o aripa de viteza si gabarit lansata cu 3 optiuni de joc…Noroc ca nu au avut suport sau ca „eroul meu” (asa am sa-l numesc de acum) i-a izolat prin unghiul de abordare. Ce jucator, ce jucator FANTASTIC!!!…Nu ma pot abtine ! Nu vreau sa termin seria elogiilor fara al remarca pe Vlaicu; cata stapanire de sine!!! Ma rog, nu mai conteaza; este bine ca baietii incep sa ne redea sperante si ne bucuram cu totii. Incepand cu IRB Nations Cup 2012, incepe sa devina istorie confirmata; era caprelor a luat sfarsit, cea de care ne era rusine, cu vedete pretioase din  Federala 3 difuzand bezele peste tot in tribune, care mangaiau adeversarii, ba uneori chiar ii si impingeau inspre but daca erau cumva prea obositi ca sa mai ajunga dincolo de linie.   Avem o nationala de luptatori  si asta ne umple sufletul de mandrie… >> va urma>>

– O-O Flo –

3. Revenirea la calm – concluzii – in loc de P.S. sau numiti-le cum vreti voi – Asadar daca schimbarea este reala, daca aceasta victorie cu Tonga nu a fost doar o intamplare, atunci asteptam confirmarea intrucat canadienii dupa ce au suferit serios in Georgia, vor veni sa-si refaca prestigiul. Teoretic si statistic par o echipa la indemana noastra, mult mai la indemana decat adversarii nostri de ieri… Dar nu(!)… Ci dimpotriva, cred va trebui sa negociem cu o echipa ranita in amorul ei propriu, care de 3 ani incoace joaca fiecare meci implicati 1000%, generosi, dezinvolti care nu ezita sa-si asume riscuri…si mai ales foarte mandri!

Cu Laura Badea despre performanta – pentru tinerii antrenori si viitorii campioni

In Comunitate, Educatia si sportul, Sportul romanesc on Martie 21, 2013 at 10:18 PM

_________________________

Laura Badea - Campioana Mondiala

Laura Badea – Campioana Mondiala floreta la The Hague 1995 – foto de Hans M.Rupp

__________________________

Cuvant inainte si explicatii – aceasta „discutie” este partea a III-a dintr-o serie realizata prin corespondenta cu Laura Badea Carlescu – singura Campioana Olimpica de scrima (floreta) data de scoala romaneasca. Palmaresul impresionant il puteti gasi in prima parte a interviului publicat:  Asalt – sport si scrima in Romania – cu Laura Badea (1), Cei care doresc detalii, este simplu; Wikipedia cea mai mare realizare a umanitatii de pana acum, va poate scoate din impas :).

Partea a II-a a interviului a fost un exercitiu „de cunoastere” – un interviu „Sfarsitul Lumii” – „Checklist / playlist pentru sfarsitul lumii cu Laura Badea (2)” – luat chiar atunci, nu cu mult inainte de ziua „fatidica”.

Dar pentru cei care nu vor sa rascoleasca in arhive sau pe alte surse, cel mai simplu si mai frumos portret al Laurei Badea este o pastila audio-vizuala din ciclul „Fabrica de campioni” realizat de unul dintre cei mai talentati jurnalisti sportivi aparuti dupa ’90 – Octavian Pescaru si o alta revelatie a reportajului tematic, semnalata si de noi in momentul „recenziei”  cartii sale, campioana de gimnastica Andreea Raducan. [Cei curiosi pot gasi „pseudo-recenzia” noastra aici –  Andreea Raducan – in loc de recenzie de carte – “Eroina Inelelor” (4)] – mai mult un articol despre episodul de la Sidney.

Dupa ce s-a retras din activitatea competitionala, Laura nu a continuat parcursul firesc pentru multi dintre fostii sportivi de performanta, acela de tehnician. Este o pierdere in opinia noastra, pentru ca dupa cum am mai spus-o de multe ori in articolele Sportlogic, una dintre cauzele contraperformantelor din sportul romanesc este absenta oricarei forme de capitalizare a experientei. Aceasta lipsa duce la formarea unor tehnicieni de multe ori limitati fie la registrul experientei personale, fie la cel teoretic. Dobandirea unei experiente practice evolutive, perfectibile si cu adevarat de valoare se face anevoios, in timp, iar aceasta dificultate ar putea fi usor inlaturata prin crearea unui sistem de resurse si de capitalizare a experientei… O chestie la care ar fi trebuit sa se gandeasca generatiile de experti si somitati care s-au perindat in ultimii 20 de ani pe la carma sportului romanesc… Dar NU!  De multe ori cele doua resurse (experienta personala si cunostiintele teoretice) nu sunt suficiente. Pentru a forma o scoala de tehnicieni romani performanti este nevoie de acumularea observatiilor in practica de zi cu zi a tuturor celor angajati in formarea sportivilor, analiza si interpretarea lor in scopul realizarii unei colectii care sa ofere repere tehnicienilor nostri.

Rolul unei astfel de biblioteci nu ar fi acela de a pune bazele unei „dogme”, teorii a metodoligiei antrenamentului, nici macar de a stabili principii in scopul generalizarii unor concluzii validate pe teren, ci doar de a furniza suport orientativ, directii posibile de cautare sau referinte flexibile pentru ca antrenorii si sportivii sa-si atinga mai sigur obiectivele de performanta si atentie, dar si cele de educatie. Aceasta nu exclude testarea unor directii noi; dimpotriva, recomandam iesirea din tipare atata vreme cat exista fundamente, argumente, logica in noul demers, doar ca fiecare pas nou si rezultatul obtinut ar trebui capitalizat fie el si la nivel de remarca sau pura constatare. Antrenamentul desi recurge din ce in ce mai mult la stiinte si tehnologie, nu poate fi o stiinta exacta pentru ca antrenorii lucreaza cu oameni, iar „oamenii sunt totul mai putin exacti”. O astfel de platforma poate fi iceva in genul arhivelor juristilor in care sunt inregistrate toate cazurile de jurisprudenta.

Proiectul in sine nu ar fi un capat de lume si nu exista nici o scuza pentru nerealizarea sa; din punct de vedere institutional, bugetar si uman cadrul a fost creat, doar ca nu este folosit. Pentru asta este nevoie ca antrenorii sa-si faca meseria „ca la carte” (acum depinde si ce carte) si sa inteleaga ca schimbul de experienta, partajul cunostiintelor chiar daca le-ar putea ingreuna parcursul elevilor lor catre titluri,  va avea ca efect cresterea nivelului de performanta in competitiile la care participa si implicit progresul celor pe care ii formeaza… Dar asa incercam sa ne bucuram cat putem de faptul ca „in tara orbilor, chiorul este imparat”. Cati antrenori cunoasteti care au mers sa solicite asistenta de la Institutul pentru cercetare in stiintele sportului? Atentie, am folosit cuvantul asistenta nu cel de expertiza, petru ca in „secunda doi” vor fi fost colegi de breasla care ar fi luat foc.

De aceea ne-am gandit ca listarea-arhivarea unor repere proprii unei campioane de exceptie cum a fost Laura Badea, poate fi un excercitiu interesant pentru cei care se gasesc angrenati sub o forma sau alta in activitatea competitionala, mai ales ca nu cu mult inaintea intervului vizitasem scoala de scrima de la Iasi. De fapt am vrut sa aflam cheia succesului, fie ea si personala, daca cea universala nu exista… Sau cel putin asa se pare…

Ca si in celelalte doua parti, interviul (impropriu numit astfel) este de fapt un dialog alcatuit din intrebarile noastre, raspunsurile Laurei si comentat „de gandurile” subsemnatului. Este o situatie care ne pune in avantaj pentru ca cel intervievat nu poate reactiona imediat, dar fiti convinsi publicatia noastra ofera oricand si oricui spatiu pentru precizari, comentarii sau pentru dreptul la replica. Astfel in caractere italice este prezentarea cadrului intrebarii, a contextului, observatiile, notele si comentariile „Sportlogic” (SL), in italic bold sunt intrebarile „Sportlogic”  si  in caractere „normale” sunt raspunsurile invitatei ! Comentariile noastre reprezinta doar opinii strict personale care initial nu a fost prevazute, dar am simtit nevoia precizarilor sau a intaririi afirmatiilor Laurei care au fost reproduse integral si intocmai!

________________________________

1)      Ati declarat ca – ati devenit campioana „fara sa neglijati scoala si mergand si la discoteca”. – http://www.adevarul.ro/sport/antifotbal/Laura_Badea-_-Am_avut_succes_si_mergand_la_discoteca_0_458354850.html.

Inteleg prin aceasta ca sportivii trebuie (sa invete) sa se si bucure de viata. Sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra – campionii trebuie sa se bucure de viata si reusite.

(N.R. – Husain Bolt – desi este un exemplu dus la extrema – a declarat, spre indignarea unora, ca este tanar si ca nici nu se gandeste sa se priveze de bucuriile vietii de dragul performantei. Nu este singurul si chiar subscriu acestei viziuni despre sport, implicit declaratiei dumneavoastra).

Poate ca este doar o impresie, dar am remarcat lipsa „relaxarii” in comportamenul sportivilor (si a campionilor) nostri in situatiile de relationare cu media si publicul. Nu de putine ori transpare o atmosfera destul de defensiva si incrancenata. Dar am observat aceeasi crispare si in situatie de competitie, concurs… chiar si in caz de reusita sau victorie. Nu este cazul dumneavoastra !

Q. 1 – Ce sfat ati da tinerilor, copiilor din scrima si din toate sporturile… (nu fiti „zgarcita” cu invatamintele) – cateva principii calauzitoare ; disciplina, „igiena” efortului antrenamentului (cand sa se „opreasca” cand sa nu !), relatia elev – antrenor… cand sa relativizeze cand sa nu…

L.B. 1 – Sportul te educa din toate punctele de vedere. Bineinteles, este dificil sa ne acceptam esecurile. De fiecare data când pierdem o intrecere, trebuie sa respectam succesul celuilalt ca si cum ar fi al nostru.

Sportivii trebuie sa invete sa castige dar si sa piarda, sa inteleaga si sa accepte ca cel mai bun trebuie sa invinga. Fiecare viseaza la victorie dar este necesara multa munca, ore intregi de antrenament, multe sacrificii pentru a o obtine. Atunci când participa la un concurs, sportivii viseaza sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului, sa câstige medalia de aur si sa-si auda imnul national. Este cea mai dorita si iubita recompensa. Dar toti uita ceva foarte important. Simplul fapt de a participa la o astfel de competitie, de a concura corect, de a-ti respecta efortul si de a-i respecta pe ceilalti este deja o victorie, iar singura lupta care merita efortul este cea cu tine insuti.

Nota/comentariu SL Total de acord. Ultima fraza absolut geniala. Cat despre sportivii nostri, cand ma gandesc la atitudinea unora dintre jurnalistii sportivi, nu pot decat sa le inteleg prudenta atunci cand intra in contact cu media; problema este ca da „prost pe sticla” si este greu sa creezi modele sociale din persoane crispate… Prea multi dintre ei se dovedesc mai mult decat stangaci atunci cand isi manifesta bucuria pentru a celebra o reusita, ca si cum nu ar fi pregatiti pentru victorie… Si probabil ca nici nu sunt unii! Nu stiu daca este o trasatura culturala sau de vina este educatia, viata si problemele ei cotidiene, dar cu siguranta exista o cale (arta pentru unii) daca nu a succesului, cel putin a usorului si placutului… Pentru ca sportul trebuie facut cu bucurie si din placere. Iar noi publicul nu putem sa ne lasam cuceriti de o persoana inchisa, putin comunicativa, uneori aproape ostila. Unul dintre putinii pe care i-am vazut ca stiu sa evolueze in fata celor din media este Catalin Morosanu (in ciuda parerii multora), acest baiat poate da cu siguranta lectii de comunicare (si strategie a comunicarii) multora dintre consilieri de imagine pe care ii stiu…Pe mine unul ma incanta, cand il vad cum se bucura inainte de concurs sau dupa o victorie si chiar si sportivitatea/detasarea cu care recunoaste infrangerea intr-o suferinta stoica dar niciodata capituland, fara a lasa nici o urma de dubii asupra superioritatii adversarului in acea confruntare, dar nici a dorintei sale de a reveni. Incredibil cum unii elitisti se pot lasa pacaliti de un accent si un stil (ca sa nu spun si fata)… Am facut acest comentariu, pentru ca sa ma dau si eu putin mare..altfel spus am si eu un sfat pentru tinerii sportivi. Faceti totul cu bucurie, iar daca simtiti ca bucuria a disparut, atunci trebuie sa „luati masuri”, pentru ca ceva nu este in regula in practica voastra.

L.B. (continuare) – … Ca sa obtii rezultate in scrima nu sunt de ajuns doar 4-5 ore de antrenament pe zi. Trebuie sa muncesti mai mult, sa faci o pregatire  suplimentara. Talentul trebuie dublat de munca, de perseverenta, de meticulozitate, care toate au un numitor comun: pasiunea. In orice meserie exista trepte care trebuie urcate pas cu pas, care incep cu ucenicia, apoi cu rodajul si pâna ajungi in vârful profesional al unei cariere trebuie foarte multa munca.

As spune ca orice cariera sportiva este o succesiune de victorii si de infrângeri. Sportul de performanta este o lume dominata de valori autentice, o lume in care inca exista demnitate si principii, platite, este adevarat, cu multe sacrificii si mult efort. Lumea sportului e o lume in care inca poti sa fii tu insuti, fara sa fii silit sa porti diverse masti sociale. Lumea sportului iti lasa posibilitatea sa ai un crez pentru care sa lupti din toate puterile. Nimeni nu este permanent invingator, din fiecare infrângere poti sa inveti ceva care sa te duca la o victorie, trebuie sa suporti cu demnitate atât victoria, cât mai ales infrângerea si sa nu abandonezi niciodata.

Observatie SL – In nici o disciplina sportiva orele de antrenament nu sunt suficiente pentru a obtine rezultate. Exista un ansamblu, un mix savant de pregatire si disciplina a comportamentului/reactiilor, igiena a vietii, gandului si sufletului, pana si relaxarii, decompresarii care trebuie urmate in fiecare clipa a existentei cotidiene. Un fel de autoprogramare sau de autosetare pe care sportivul trebuie sa si-o impuna in mod constant sau cel putin regulat.

Q. 2 – Ce sfaturi (pe care nu le gasim in carti – de utilitate practica imediata) ati da tinerilor sau viitorilor antrenori ? Nu fac referire la aspectul tehnic al antrenamentului cat la cel psiho-afectiv al relatiei antrenor-sportiv. Nu stiu daca antrenati sau nu, dar cred ca un sfat din perspectiva unui campion ar fi bine-venit.

L.B.2 – Sfaturi?. Din experinţa dobândită pe parcursul activităţii competiţionale, pot afirma că principalele calităţi care ţin de inteligenţa motrică şi care condiţionează evoluţia unui scrimer de mare performanţă sunt:

  • Viteza de alegere a celui mai potrivit procedeu de atac, contraatac sau apărare, indiferent dacă iniţiativa luptei, în momentul respectiv, îi aparţine lui sau adversarului.
  • Capacitatea de a crea sau alege momentul cel mai potrivit pentru a-şi plasa lovitura asupra adversarului- simţul timpului.
  • Capacitatea de a aprecia corect distanţa reală faţă de corpul adversarului – simţul distanţei.
  • Execuţia loviturilor care cer forţă într-un regim de viteză apt să le asigure întâietate şi precizie, deci eficienţă.
  • Capacitatea fizică în măsură să-i confere rezistenţă în luptă, atât în fazele de atac, cât şi de apărare.
  • Calmul care conferă sportivului stăpânirea de sine, calitate care îi permite să-şi studieze din mers adversarul, observând şi alegând soluţiile optime, dar şi să-şi controleze şi să-şi mascheze emoţiile.
  • Încrederea în forţele proprii, cu un accent  suplimentar pe cunoaşterea procedeelor tehnice.
  • Perseverenţa (compusă din răbdare şi tenacitate) – calitate care îl motivează şi îi asigură realizarea planului de luptă pregătit.
  • Mobilitatea intelectuală şi emoţională, în sensul evaluării din mers a datelor specifice luptei, ceea ce permite schimbarea planului tactic iniţial. Aceasta calitate se întâlneşte şi este denumită, cel mai adesea, prin noţiunea de “inspiraţie”.

Marii campioni care şi-au binemeritat locul în istoria scrimei sunt cei care au reuşit să găsească ineditul, să creeze şi să soluţioneze situaţii originale. Prin specificul ei, lupta directă cu adversarul conţine o neîndoioasă componentă psihologică. Aceasta apare cu atât mai importantă cu cât victoria nu revine celui care are o constituţie fizică robustă şi armonioasă, ci aceluia care dă cu facilitate şi inteligenţă tuşa (lovitura).

Q.3 – Ce intrebare v-ati dor sa vi se puna intr-un interviu (sau ati fi dorit in cazul de fata si nu v-am pus-o) ?

L.B. 3 – As dori ca jurnalistii sa ma intrebe/ sa ii intrebe pe sportivi: Cat muncesc pentru a ajunge la performanta? cat de mult transpira la antrenament?

Raspuns SL – Laura nu sunt jurnalist, dar imi cer scuze ca nu am facut-o. Aici as putea sa scriu o tona, dar cred ca am spus aproape totul in comentariul primei intrebari sau in alte articole. Inteleg efortul pe care il depune un sportiv de inalt nivel. Eu care am fost un sportiv mediocru dar totusi inscris in diverse circuite de performanta stiu cat imi era de greu cu 16 ore de antrenament pe saptamana… Dar chiar si asa mai bagam si de la mine cateva in plus atunci cand se putea. Raman totusi la parerea ca sportul trebuie sa fie facut din placere si oricat de dificil poate deveni, cei care au sansa sa-l practice la nivel inalt, nu prea au voie sa se „planga”. Nu trebuie sa asteptam recunoastere atunci cand ne facem meseria bine sau cand ne investim in propria pasiune. Este ca si cum un medic s-ar lauda ca nu te-a omorat in timpul operatiei sau un sofer ca nu face accidente. Cand optam pentru o cariera in sport este o alegere pe care o facem in deplina cunostiinta de cauza; stim ce responsabilitati ne asumam si pentru ce. Cei care mai au si norcul sa simta sau sa se infrupte, chiar si frugal, din tortul invingatorului si aburii biruintei, vor sti ca fiecare secunda de suferinta a meritat. Iertati-ma Laura, am uitat sa va intreb chestia asta din motivele pe care tocmai le-am expus…  Zau, nu am vrut sa termin pe aceasta nota si sper ca nimeni nu va interpreta gresit spusele mele, dar  scopul interviului meu este inainte de toate unul educativ si nu doresc ca cei carora le dedic eforturile mele sa-si construiasca o imagine „descurajanta” despre efortul care TREBUIE depus, dar mai ales despre sansa de a face sport si ce sa mai spun despre bucuria de a fi campion. Rasplata merita toate sacrificiileIar Laura ramane campioana absoluta a scrimei romanesti, realizarile sale fiind cu atat mai impresionante cu cat avem o scoala de prestigiu international. Draga Laura, multumim din suflet pentru onoarea pe care ne-ati facut-o acordandu-ne acest interviu!

– O-O Flo –

S-A TERMINAT OLIMPIADA – DAR OARE SI CU SPORTUL ROMANESC – ATLETISMUL (1)

In Blog, Ganduri, PORNO SPORT, Sportul romanesc on August 12, 2012 at 11:00 AM

… Un articol in puncte, puncte… si fara suspence !!!

Cuvant inainte incep cu cele rele, vreau sa las dragostea pentru „la urma”…fiindca cei din urma vor fi cei dintai 😀

ATTENTIE! – articol porno – dar CENZURAT – interzis nimanui!!!

nivel protectie - extrem

_______________________________

Ca de obicei Sportlogic va deschide pestera lui Alibaba oferindu-va fragmente din istoria sportului romanesc – „sarbatoritul” zilei este atletismul! Saracul!

In bonus aveti un articol din arhiva, datat 1967 – atentie format foarte mare; pentru o lectura confortabila dati clic-uri pe imagine pana obtineti lupa) –  care „ante-pecetluieste” intr-un fel  soarta disciplinelor atletice in Romania!

…De dragul adevarului (si istoric printre altele) bine-inteles!

_______________________________

S-A TERMINAT OLIMPIADA… cel putin pentru mine

Nu, nu… este doar o gluma; dar asa cum am deschis-o inaintea celor de la Londra, din nou, in aroganta mea stanjenitoare, imi permit sa o declar inchisa! Ma gandeam sa o inchid dupa hold-up-il jamaican la 200 de m.  Extraordinar: 3 steaguri jamaicane pe catarg. Am trait asta si noi candva (la Sidney – gimnastica dupa care „efedrina bat-o vina”, ne-a papat unul). Dar am zis sa mai astept si stafeta de 4x100m.

… SI A MERITAT!!!. Cum sa nu merite(!?); deja cand ai avut la atletism o zi precum cea de vineri 10 august 2012 (sa o notam pentru ca a fost plina, totala si istorica) cu „antreu” si desert semifinalele de foc la handbal masculin (vom reveni in alt articol)… Sa nu uitam de la meniul zilei si savoarea cometariului celui de la  TVR care a preluat transmisiile partidelor de handbal. Baiatul  care inventeaza natiuni noi de fete handbaliste – „spanioloaicele”, „germancele”, etc… oare ce-o fi aia „SPANIOLOAICA”?… Sau pe Cernat de la Eurosport, care-l dadea necalificat pe Bolt in finale, iar dupa 2 zile  pretindea ca mai bine s-ar apuca de pariuri… He he he !

Trebuie spus totusi ca astfel de placeri implica si riscuri, uneori chiar sacrificii… Cum ar fi acela de a-l asculta pe „marele” Nae Marasecu (a 2-a vioara la atletism pe Eurosport), „poate cel mai mare antrenor de atletism” al Romaniei (spun epigonii sai; unii sunt de alta parere) si cu siguranta cel mai aspru dintre ghiolbanii care si-au castigat dreptul la microfon!… Nu stim cum! Evident, nu-i cere nimeni sa reziste sclerozei… asta ca sa-i dau o scuza; parerea mea este ca asa a fost intotdeauna, fiindca senil nu pare. Poate ne spune colegul Cernat!? Dar daca domnia sa este victima bolilor batranetii, poate ca le putem cere celor de la  CNA sa amendeze canalul pentru nenumaratele dati in care mari campioni au fost pe rand evaluati si catalogati de guru-ul atletismului romanesc drept labili psihic, tampiti…ce sa mai spunem despre atletii africani si afro-americani, care din „colorati” nu au fost scosi pe toata durata transmisiilor… Nu de alta, dar exista tineri cu talent care au greutati in a-si plati facturile si zau, nu inteleg pentru cine a fost adus la microfonul Eurosport acest   „mandrie si emerit” a atletismului national, care de ani buni fugareste audienta canalului atunci cand este pus sa comenteze intrecerile atletice care nu sunt deloc putine pe canalul TV „de refugiu”. Asa il numesc pentru ca nu mai pot sa ma uit la niciunii… si atunci prefer sa-mi linistesc sufletul in fata unei partide de snooker care face cat toata farmacopea sedativelor la un loc.

Sa revenim! Daca domnia sa a fost la conducerea federatiei si a diverselor loturi timp de decenii, nu ma mai mir de ce atletismul masculin romanesc este inexitent – cu exceptia unor mici sclipiri (una la 50 de ani… si aia dubioasa). Toti cei cu puta lunga sa moara, nu-i asa ?! Cat despre cel feminin, avem cate un rezultat la 10 de ani, absolut toate la probe de fond si semifond unde nu-ti trebuie decat doi „creieri” – cei din coapse…fiindca dimensiunea tehnica a probelor este foarte aproape de „0”… si nu necesita altceva decat cunostiinte avansate in nutritie si chimie.

Asa ca domnule Marasescu, daca nu intelegeti de ce avem rezultate la juniori si de ce acestia mai tarziu la seniori sunt copiii ploiii, uitati-va in oglinda si veti avea raspunsul. Aerele sau/si reputatia de expert nu mai tin!… „Agramatica” dumneavoastra devine din ce in ce mai evidenta si usor de detectat chiar si pentru neofiti… Noi oricum ii vom ajuta pe cititorii nostri  sa inteleaga misterul „succesurilor” dumneavoastra rasunatoare. De altfel ar fi injust din parta-mi sa va scot tap ispasitor. Nu sunteti decat un comentator, nu-i asa? Sau ( pardon !), ce sunteti exact: antrenor federal, director tehnic, presedinte de federatie, expert, profesor universitar, doctor in atletism la toate probele, ministru, cel mai mare antrenor in viata!?… Care din toate astea?

Hai ca sunt rau sa ma iau de o „icoana vie”, ca si cum el ar fi vinovat de toate. Subiectul nu era Nae Marasecu, el nu este dacat un produs pur „Made in Romania”, caci lucrurile au stat intodeauna la fel in atletismul romanesc; atat atunci cand domnia sa („miezul”) avea in mana cutia cu butoane, cat si inainte, precum si dupa… Ghinionul nostru a fost ca „dupa”, a urmat democratia si nu prea se mai putea gasi nimeni care sa ia bice  si pastile colorate de la expertii sportului romanesc… Nimeni care  sa taca dar sa si faca… de pomana!!! … De aia este nevoie de bani, nu-i asa!? Pai deh- cum altfel, daca respect nu gasesc, recunoastere publica nici atat, oportunitati si perspective profesionale „jale mare”… Pana si respectul si solidaritatea antrenorilor se pare ca este prea mult… sau cel putin afectiunea si intelegerea acestora… Dar NU(!), de multe ori nu au nici macar atat… Mai putin fetele care si i-au luat de soti… Ce sa mai spunem despre sanatate distrusa, familii varza, etc. Deh, daca dragoste nu este, o facem pe bani… Vorba de „centurista”, dar pista aia pana la urma cu ce seamana!? Si pe buna dreptate!… Nu sariti ca nu eu am facut analogia (eu am facut doar comparatia)… Analogia sau mai degraba „confuzia” ati facut-o voi expertilor!

De 60 de ani nimic nu s-a schimbat; dam de „una” cu care ne laudam vreo 3 generatii,pe care o punem sa traga in jug pana lesina, isi distruge sanatatea obligand-o sa-si asume riscuri… si pentru ce!? Pentru galoanele voastre! Exemple sunt eroine precum Tarlea, Oprea, Melinte … Ce s-a intamplat inainte nu se pune, stim cu totii cum s-a construit performanta in Romanica… Dovada este si modul in care atletii nostri dintotdeauna au  grija sa obtina performante „incredibile” la nationalele si internationalele Romaniei (si alte mitinguri de gen) dar,  in mod paradoxal si spre surpriza tuturora, sunt loviti de tot felul de ghinioane, boli, accidentari, indispozitii sau labilitatea psihica atunci cand este vorba despre o competitie majora in care se fac controale serioase.

Nu, nu (!), nu fac insinuari sau afirmatii tendentioase. Statisticile vin sa ma apere… As mai avea o nedumerire; de ce toate rezultatele remarcabile s-au inregistrat doar in atletismul feminin? Este un caz absolut unic in analele sportului romanesc. Chiar si la gimnastica baietii au mai luat cate o medalie. Nu se compara cu fetele, dar mai gasim cate un campion mondial, olimpic, iar distinctii la „Europene” chiar din belsug.  Sa inteleg ca barbatii Romaniei se pricep mai bine sa faca „spagatul” decat la prajina  sau ca sunt mai inceti!?… Sau poate mai betivi!?… Sau parintii nu reusesc sa-si transmita talentul decat progeniturilor de sex feminin!? Poate cate putin din toate!?… Sau metodele marilor antrenori de la nord de Dunare nu functioneaza decat la fete… Aaaa sunt doua discipline diferite…Viteza la fete este diferita de cea de la barbati!? Aaaa fetele sunt de pe Venus si baietii de Marte…Asta trebuie sa fie; cu zeitele dragostei stiti sa va descurati mai usor decat cu extraterestrii…

Daca as exclude suspiciunile referitoare la dopaj, atunci asta nu face decat sa „ingroape” si mai mult pe toti acesti guru cu microfoane, confirmand incompetenta crasa a celor carora li se incredinteaza (de cand lumea – „grupuri infractionale” e la moda – prieteni, pistoane si spagi imense) carma tehnica a loturilor (VALABIL IN TOATE SPORTURILE CU CATEVA EXCEPTII, SI ACOLO SE VAD REZULTATELE)… Daca atletii vostri nu s-au dopat, inseamna ca sunteti zero in metodologie, ca nu ati stiut sa va stabiliti prioritatile si obiectivele, sa va faceti planificarea (si periodizarea) astfel incat sa-i tineti sanatosi si in forma pana in ziua „Z” si chiar si dupa… Nu zau – ce sa cred despre o tara de antrenori, in care de 50 de ani incoace 99% dintre atletii lor (cu exceptiile mentionate – bine inteles)  sunt in forma DOAR pentru cupa „Prietenia” si „Balcaniada” si NICIODATA in forma la campionatele europene, mondiale si olimpiade… Sa mai adaug si faptul ca incepand cu Sidney, absolut toti finalistii sunt controlati anti-doping „la sange” (evident 🙂 – in sensul de controale performante)… Nu pot sa uit cum Anisoara Cusmir sarea peste 7 m in lungime doar in concursurile de la Bucuresti sau din tara „vicina si prietina”  Bulgaria. In vest, cei 7m deveneau brusc „vreo 5 si jumate”… Ce sa-i faci frate daca cumparati „metrul” de la chinezi…aia fiind mai mici la vremea aia, se stia ca trisau la cantar si centimetri!

In rest aceleasi scuze cu si despre mari talente murind sperante, „neseriosi”, „invariabili tampiti si labili psihic”, „complexati fara incredere”  – vorba marelui antrenor citat – dovada si acest articol despre saritura in lungime de pe vremea lui „Pazvante”:

– Revista Sport Nr.10 – 1967 –

Cititi „caracterizarile” in pozele medalion ale saritorilor nostri – pana si comentariile de atunci seamana cu cele facute „astazi” de „fostul mare antrenor”…caruia i-am facut onoarea sa-l transform in lait motivul „compunerii” mele... De regula „chestia asta” o numim limbaj de lemn… Nu compunerea mea „of course” :)… Mai am un gand-intrebare, care-mi bantuie „creierele”: oare de ce numai la noi (si la cei ca noi – normal!) „marii antrenori”, „marii jucatori si sportivi” ajung presedinti de federatie?… De ce in tarile alea cu care incercam sa tinem pasul, un antrenor emerit moare antrenor si nu ministru? Chiar daca de la o varsta nu pot antrena, atunci formeaza antrenori, dar tot antrenori se cheama. Au mai fost scapari si la ei, dar au inteles repede greseala si nu a durat nicodata mai mult de 2 ani. V-ati pus intrebarea asta vreodata!?… Intrebarea ca intrebarea, dar asteptati sa vedeti raspunsul – este  subiectul altor dezbateri cu tenta diferita pe care speram sa le putem lansa cat mai curand intr-un cadru largit.

Si uite  cum am gasit tranzitia perfecta –  Nae Marasescu – catre subiectul acestui articol despre situatia si implicit despre viitorul  atletismului romanesc… Din pacate atletismul romanesc este dupa chipul si asemanarea personajului principal al povestii mele – cel mai „titrat” antrenor – ca si al meu articol… PE SFARSITE !…Dead, mort, конце („canietz film”)… >> va urma >>… dar despre altceva :)…

– O-O Flo –

____________________________________

Si din nou P.S. >>   Zau, stau si ma gandesc ce as putea scrie despre atletismul romanesc. As incerca ceva precum jurnalistii vremii… Dar mi-am dat seama ca nu am ce… Pentru ca – pare-se – atletismul romanesc nu mai exista… Iar daca o Olimpiada nu constituie un reper, atunci sa-mi spuna un specialist, care sunt referintele de care ar trebui sa tinem seama… Va rog, nu incepeti cu mondialele de juniori, pentru ca inca o data o spun… Este exasperant; istoria chiar ca nu se schimba! 

Incepe Olimpiada!!! sau „Total Recall” in lumea inelelor

In Bizz sport, Economia sociala, Lifestyle si tendinte, Olimpismul, Sport si societate, Sportul romanesc, Sportul si politica on Iulie 26, 2012 at 4:12 PM

Incepede Olimpiada – sarbatoarea sportului, sarbatoarea umanitatii, una din cele mai mari si mai influente afaceri transnationale, cel mai mare eveniment din lume (nu numai sportiv) – buget, audienta si participare, etc. Ca de obicei, toata planeta este in efervescenta; unii arunca in aer autobuze cu turisti israelieni, CIO si al sau presedinte Jacques Rogue refuza sa acorde „momentul/minutul de reculegere” (cu ocazia ceremoniei de deschidere) in memoria victimelor ultimului atentat. As putea sa sar pe ocazie si sa fac o trimitere aici – Fa-ti CRUCE la RASCRUCE – sau “Gigantica la inele” – intre Jonctiune si “Disjunctie”  si la toate articolele unde am incercat sa propun perspective conspirationiste si sa revelez radacinile „usor” naziste – (socant dar posibil) – ale miscarii olimpice moderne.  Bine-inteles, exponentii celei contemporane sunt deasupra oricarei banuieli in acest sens, dar reactia responsabililor CIO da inca o data prilej autoritatilor israeliene sa-si exprime talentele de „jazz-meni”… Ca sa rezumam, un mare BRAVO pentru Jacques Rogue (de care nu-mi place foarte) pentru ca refuza orice incercare de politizare fatisa. Jocurile Olimpice sunt un „big business” si dupa cum bine stim, politica dauneaza afacerilor… Se vede si in cursul leului, nu-i asa!?

Ei bine, in Romania nu este cazul… Suntem cu totii acordati cu frecventele pe referendumul din 29. Am mai spus-o si nu ma mai satur sa o tot spun: daca Romania nu exista, atunci trebuia inventata. Deci in preajma celui mai mare eveniment al umanitatii, probabil singurul capabil sa transgreseze si să transcendă culturi, religii, traditii, realitatea imediata (situatii economice, politice – criza, razboaie), singura tara in lume unde „nu avem nici o treaba” este Romania. De fapt nu-i adevarat, noi (muritorii de rand) avem treaba sau am vrea, doar ca mogulii si stapanii nostri nu ne ofera sansa si libertatea sa vibram impreuna cu restul semenilor nostri… Ne tot imbuiba capul cu povesti, norme si amenintari europene, ce i-a spus Baroso lui Ponta, piruetele lui Basescu, referendum-uri, etc…  Toata „dinamica informationala si a informatiei” este acaparata de aceste primadone ale vietii romanesti sub toate aspectele – financiar, cultural, economic, mediatic… Ei sunt Alfa si Omega… Inceputul nu stiu daca, dar cu siguranta ei sunt sau vor fi sfarsitul poporului nostru… Am totusi mici raze de speranta; sunt agreabil surpins de decizia primului-ministru Victor Ponta, care in preajma referendumului (moment in care se va decide poate  si viitorul sau politic), a ales sa insoteasca delegatia Romaniei la Londra pentru ceremonia de deschidere. In sfarsit un tip care stie sa relativizeze. Stati sa vedeti articolele de dupa: „Tara arde si Ponta se piaptana” sau „se plimba la Londra pe banii nostri” :))) He He He… Sper ca prezenta si  interesul demonstrat de tanarul sef de guvern sa transmita un minim de incredere sportivilor nostri. Incredere cel putin in faptul ca vor veni vremuri mai bune pentru sportul romanesc.

… Despre ce vorbeam!? Despre faptul ca suntem la 1 zi de ceremonia de deschidere si aproape ca nu ai o veste din Satul Olimpic pentru ca niste moguli ghiolbani vor sa-si faca cartile in jocurile politice!? Despre faptul ca lumea a facut pace, iar noi continuam sa ne tragem la picioare si ca in sfarsit, un tip cu scaun la cap a decis, pe buna dreptate, sa-i dea Cezarului ce-i a Cezarului… In cazul nostru CEZARUL ESTE SPORTUL SI SARBATOAREA SA!

Una dintre ratiunile pentru care au fost create Jocurile Olimpice a fost mentinerea pacii si introducerea unei perioade de armistitiu temporar – 2 luni – intre cetatile Greciei Antice, mistuite la acea vreme de mici dar neincetate lupte interne si razboaie fratricide care fragilizau echilibrul politic, economic si militar in zona… Jocurile Olimpice moderne si-au pastrat aceasta semnificatie. S-au tinut ele in Berlinul lui Hitler, s-au tinut boicotate, au fost si atentate, dar s-au tinut! Pe acest plan, spiritul J.O. este ca un fel de mare Craciun care dureaza o luna si se tin o data la 4 ani.  Bai „Mariile Voastre”, in perioada J.O. toata Europa (ca sa nu spun toata omenirea – inclusiv Coreea de Nord:)) incuie armele, ingroapa securile, baga pistoalele in tocuri si sabiile in teci… Unde mai pui ca la noi apare si Basescu, (cum putea el sa ramana mai prejos sau sa nu se „lipeasca si el la castana”!?), care aprinde si lanseaza pe traseu „flacara democratiei”… Auziti, va rog frumos sa nu uitati „sa faceti” si soseaua de centura pe traseul asta al democratiei, fiindca tot voiati sa le oferiti fetelor personalitate juridica… Fara nici o prejudecata, chiar sunt pentru initiativa voastra! Ce m-ar suprinde mai tare ar fi ca astia sa gaseasca printre burtosii si ghiftuitii din partid niste tipi(e) capabili(e) sa poarte faclia si sa fuga (hai sa spunem) 3 km!?… Ah da am uitat ca il au pe Boc in echipa…Un adevarat campion! Recunosc, cosea bine (ne-a cosit frate pe toti – „diashi barai” colectiv nu alta – a cosit spitale, pensii, a cosit tot baiatul asta… Unde a cosit el nu mai creste nici iarba. Bine ca  nu l-au lasat sa coseasca si pe Lia Manoliu. Cine nu a stiut sa cada, nu s-a mai ridicat!). Batea bine si loviturile de pedeapsa (penalty-uri nene nu gluma – ne-a pedepsit pe capete… o tara intreaga… fara discriminare… penalitati peste tot – taxe, impozite, TVA, intarzieri, garda finaciara, garda de mediu, garda de fier si toate garzile din lume)… Oare cine o fi consultantul in comunicare!? Nu stiu, dar cu siguranta este unul/una total neinspirat(a)… ca sa nu spun un bou…oups! Adica va dati seama, eu un slujitor al inelelor ce reactie pot sa am decat sa strig: BLASFEMIE!!! BLASFEMIE!!! BLASFEMIE!!! si inca de 3 ori BLASFEMIE!!!…

Ma rog, usor ingrijorat de astfel de ganduri, imi dau seama ca nu sunt cu nimic mai presus; ca de fapt nu am citit, nu m-am informat, nu stiu nimic despre ai nostri reprezentanti la J.O…  Si ca sa nu ma simt foarte penibil in fata oglinzii dau si eu niste cautari si fara nici o surprindere (asta nu exclude indignarea), constat ca era cat pe ce  sa nu gasesc (mai) nimic. Noroc cu un articol din aprilie de pe sport365.ro – JO 2012 de la Londra: lotul olimpic al Romaniei, conturat in mare parte – (clic pe link – textul in rosu – pentru cei care vor sa afle componeneta APROXIMATIVA a delegatiei Romaniei)… Si uite cum usor, usor un gust amar de nostalgie incepe sa ma cuprinda.

Prin comparatie va atasez „niste taieturi de ziar” din revista Sport numarul din septembrie 1968, inaintea Olimpiadei de la Mexico… Coperta si prezentarea loturilor Olimpice de box si lupte.

Box 1 si Box 2 click pe link – text rosu

Bine inteles ca publicatia a trecut in revista toate disciplinele. O prezentare respectuoasa asa cum se cuvine unor reprezentanti si fii ai natiunii la o sarbatoare mondiala.

Lupte greco-romane si Lupte Libere – clic pe link (text in rosu)

… Ce „lipsa crasa de interes” manifestata in societatea civila fata de  fenomenul sportiv!?… Mai sa fie!… Unii vor spune ca este vina performantelor sportului romanesc – din ce in ce mai slabe sau care se fac din ce in ce mai rare. Zau!? Pai daca belgienii, polonezii, cehii, olandezii, italienii si multe alte natiuni ar fi gandit asa, sportul sau cel putin unele discipline ar fi disparut de mult din tarile respective… Ori dimpotriva, se poate constata ca toate natiunile la care facem referinta au facut si fac eforturi mari ca sa ajute la dezvoltarea miscarii sportive si disciplinelor, implicit si a performantelor autohtone in competitiile internationale.

Din cate stim, media, relatiile publice, comunicarea fac parte din instrumentele de dezvoltare a oricarei activitati sau preocupari si in special a celor din sfera sau universul sportiv. Este important si pentru sportivi sa se simta valorizati. Atunci cand li se aduc onorurile care li se cuvin, concureaza si ei altfel. Nu stiu daca doar atat va fi suficient ca sa ne asiguram niste locuri pe podiumurile competitiilor internationale, dar cel putin poate ajuta sa nu ratam probe pentru ca nu „am auzit ceasul”, asa cum i s-a intamplat unui fiu al natiunii la Beijing (nici nu vreau sa-i dau numele). Un adevarat specimen care a reusit sa devina un unic si celebrisim caz de premiera mondiala in istoria J.O… Noroc ca ceilalti care au stabilit premiere se numeau Patzachin si Nadia… desi Nadia… pentru mersul pe barna 10 – pentru PR si inteligenta relationala zero barat)… Si de aici incolo nu ma mai pot abtine sa nu fac comparatii.

Intr-o perioada „inumana”, culmea, Romania producea oameni, profesionisti, meseriasi si campioni, si nicidecum tipi care ratau concursul Olimpic fiindca nu au auzit ceasul – INCREDIBIL!!! Intr-o perioada (COMUNISTA spun ei) searbada si lipsita de orice gust, cu specialisti facuti la norma [spun aceiasi idioti – de aia Topescu, Cosasu si altii au ramas un  fel de „gurili” (pluralul de la „guru” :D) jurnalistilor chibiti], un eveniment sportiv era tratat cum se cuvenea; mai ales o Olimpiada. Studiind putin crampeiele de arhiva propusa, putem estima cam cat spatiu editorial si volumul de informatie care erau dedicate evenimentului de catre publicatiile si jurnalistii de atunci. Oare de ce incep parca sa aud deja voci tipand sau dand semne de isterie activista stapanita: „normal, propaganda comunista”. Am incetat de mult sa ma  cert cu teapa asta de chinuiti congenitali… Ca sa nu mai vorbim despre calitatea articolelor, despre stil si forma… Si ca sa extind planul dezbaterii, comparati delegatiile de lupte si box de atunci cu cea de acum –  Chintoan si Alexiuc, 2 luptatori si un boxeur – Bogdan Juratoni… fata de 12 luptatori si 8 boxeuri. Exemplul a fost ales la „intamplare”. De fapt, am optat pentru aceste discipline in idea de a compensa (la un nivel modest – cel al publicatiei noastre) anonimatul trist si descurajant in care au fost uitate aceste discipline spectaculoase, candva pe lista de glorie a sportului romanesc si despre care astazi aproape ca nu se mai vorbeste nicaieri. Despre luptatori am si obosit sa mai caut, nici macar pe site-ul federatiei de specialitate (clic pe link-ul in rosu – le facem si noi „publicitate” cum putem), mai nicaieri nu scria de la ce stil/scoala erau – libere sau greco-romane. Pana la urma am aflat ca Chintoan este la libere si Alexiuc la greco-romane. Cautand am aflat ca Alin Alexiuc a iesit anul acesta si vice-campion european la juniori. Este inca junior, un copil… Poate avem grija sa nu-l pierdem, vindem sau sa ajunga vreun bataus sef de clan. Sper ca noua „ministra a sportului” s-a gandit si la aspectul reconversiei profesionale a sportivilor. Sper ca au de gand sa anuleze legile date de geniile portocalii in acest sens… Sa revenim! In cele din urma informatia am gasit-o pe Adevarul, preluata de la Agerpress (singurii care mai au o rubrica adevarata de sport), era deci  disponibila tuturor publicatiilor si mogulasilor… Cu alte cuvinte este vorba inca o data despre competentele unor editorialisti, sefi de redactie si gusturile lor. Ei sunt cei care „stiu” sau decid ce ne place noua si ce subiecte ne intereseaza. Ei sunt cei care au hotarat ca lotul olimpic al Romaniei NU este un subiect de interes… In rest ce sa mai spun, atat cat si cei mai informati din anturajul meu, habar nu avem despre Olimpicii nostri (ce rusine!) si despre colegii lor, dar as vrea sa stiu mai multe si sa-i cunosc pe baietii astia mai bine. Voi nu!?

… Nu „astia din poza” de pe coperta  „glamour” al faimosului magazin american de fite „Vogue” – 3 membri ai lotului olimpic american. Astora nu le lipseste nimic. Buni sau rai, ei sunt celebri, au o cariera (sunt oarecum impliniti economic si profesional; nu stiu daca si sportiv, dar mai conteaza!?) – sunt respectati, recunoscuti si natiunea ii sprijina… Ba chiar pe unii ii si indrageste lumea… Poate ca se simt si iubiti (mare lucru), dar cu siguranta nu sufera de anonimat sau nu simt indiferenta in jurul lor. Pe ei vi i-am pus ca sa le ofer un exemplu si sursa de inspiratie unor tartani platiti cu bani grei prin filialele corporatiilor de la noi – autohtone sau multinationale. (N.R. – din nou scuze, dar viata m-a invatat ca singurul mod prin care ii poti motiva sau trezi, este sa-i insulti… eventual poate chiar sa-i calci in picioare… Candva v-am adus si dovada cu cei de la P&G Romania – cautati pe site prin arhive)… De fapt nu trebuia sa merg atat de departe pentru a le oferi un exemplu de profesionalism jurnalistilor din Romania. Ar fi fost destul sa fac trimitere la arhivele comunistei reviste Sport de odinioara.

Ce constrast, ce diferenta „de la Cer la Pamant” (ei in Cer, noi la Pamant) intre sportivii americani si gimnastele noastre spre exemplu… Cat optimism si incredere la ei si cate complexe, suferinta si teama la noi. Mai ales cand o auzi pe Catalina Ponor declarand ca „vrea liniste!”, sa-i lasam sa lucreze sa se concentreze, sa nu fim nici optimisti si nici pesimisti si mai ales sa nu aveam asteptari prea mari de la ele… Cum sa nu trezesti afectiuni cronice si sa nu te accidentezi cand esti „varza cu moralul”, tocmai inaintea celui mai mare eveniment din viata unui sportiv, cand trebuie sa fii ca o bomba atomica, gata sa detonezi la cea mai mica vibratie si sa „razi” totul in jur… Bietele fete si sarmanii de  noi! Ce sa mai spunem de Nadia Comaneci care ne asigura ca Romania nu are nici o sansa olimpica la gimnastica si ne explica si de ce… No comment frate! No comment din respect si pentru ca la vremea aia eram indragostit de fetele noastre; le-am trimis si ochiuri la capac pe blat in camere fiindca ni se facuse mila de ele cand am vazut ce si cat mancau la micul dejun. Eram de o varsta si eram in 1977 (daca nu ma insel) la hotelul Belvedere din Cluj… Ca sa fiu sincer imi placea mai mult Teodora, era mai „tzatzoasa” – 14 ani, ce vrei!?… Mi-am riscat „viata” pentru poftele voastre fetelor, de era sa ma sparga Bela Caroli cand m-a prins pe culoar la etajul 6 (cred) cu ochiurile la capac si cascaval topit de-ti muta narile… Cum poti sa spui dintr-astea Campioano, chiar daca ai avea dreptate!? Chiar nu-ti imaginezi impactul vorbelor tale!? Tu care le-ai fost poate idol – role-model pe limba ta – tu (exemplul tau) esti poate muza si zana lor, cea care poate ca le-a inspirat si determinat sa se faca gimnaste, le-ai hranit visele, le-ai fost exemplu. Ei cum sa le spui asa ceva inainte de un proiect la care au muncit 4 ani!? Si in care au revenit de departe cu pretul unor eforturi cumplite. Este ca si cum le-ai scoate inima din piept inainte de a merge la aparate… Ma rog, asta daca articolele din media din Romania au cumva vreo acoperire in realitate si vorbele nu au fost scoase din context… Dar daca este asa, daca ai spus asta, atunci Adios…pana la scuze!

… Si ca sa terminam mai repede acest articol de cosmar (si pentru mine), cine vrea sa afle cu exactitate componenta delegatiei Romaniei la Londra, are de traversat un „parcurs de combatant”; nu stim cu ii cheama, nu stim cum arata, cu mici exceptii nu avem posibilitatea de a pune un chip pe un nume… Este greu, foarte greu, sa creezi o emulatie, sa dezvolti, sa educi fani, sa generezi interes fata de sportul romanesc atunci cand in mod deliberat duci o politica a anonimatului! Cine a fost vreodata fanul unui anonim!? Ma gandesc totusi cum se face ca oricarui analfabet de la stana lui Becali (ca nici miorita sau behaitor nu pot sa le spun – alea dau macar lana…astia nu dau decat scarba) i se vor rezerva 2 coloane in Click sau Libertatea doar pentru ca si-a schimbat marca de muci cu care-si fixeaza freza. Ma gandesc cum toata lumea stie totul despre un politician oarecare (chiar si unul nesemnificativ), cine este presedintele COR (si cum arata), dar foarte putini reusesc sa puna un nume sau chip pe membrii delegatiei Romaniei… pe un campion national (uneori chiar si mai grav, habar nu au (avem) de figura, numele, viata/trecutul unui sportiv care ne-a facut onoarea sa devina campion mondial)  si asta la cea mai mare parte dintre disciplinele la care concuram. Intrebarea este cine ma reprezinta, Murariu sau Juratoni… Mda!…

… Ca sa revin la cat de „prosti si neprofesionisti” eram „pe atunci in comunism” si cat de smecheri si de tari am devenit astazi, am atasat coperta revistei Vogue din iunie-2012, (asa cum puteam sa atasez alte cateva zeci de coperte ale celor mai mari publicatii ale lumii), si pentru ca sa le explic politicienilor si mogulilor ca din luna mai incepand planeta vorbeste „Olimpian” sau sport… Sport si muzica, sport si moda, sport si politica, dar sport!… Pai fetele noastre si gimnastica postdecembrista nu au avut nici macar 10% din onorurile Nadiei (cel putin alea mediatice) si de care imi pare rau ca a trebuit sa fuga din tara ca sa-si construiasca o viata… Asta nu-i da dreptul sa ingroape munca celorlalti mai ales daca incepem sa calculam la bani marunti, sunt vreo cateva care au vitrina ceva mai bogata decat ilustra campioana… mult mai bogata!

Va spun sincer, sunt total dezorientat si nici nu stiu de unde sa incep. As fi vrut sa-i pot prezenta pe fiecare asa cum au facut odinioara jurnalistii „comunisti”… Dar zau de ce sa o fac!? Ii pasa cuiva!? Ma gandesc ca cine vrea sa-i cunoasca pe sportivii Romaniei (mai putin pe cei care sunt tinuti pe la stani cu mioarele), are o singura sansa; sa ia site cu site si articol cu articol si poate, poate  va reusi sa afle cateva nume si sa faca cunostiinta cu chipurile unora dintre ei.

Am sa dau exemplu si am sa inchei acest articol pe o nota mai optimista si chiar „o noutate romaneasca” la aceasta editie a Jocurilor; salutam prima calificare a unui ciclist roman la Olimpiada – din 1968 pana acum !!! Nu este singurul subiect care „merita”, dar  este un eveniment totusi si are si o poveste frumoasa. Bravo!

„Atunci” era un oarecare Emil Rusu, iata-l in poze si o pagina frumoasa si exclusiva dedicata in revista Sport de atunci  – clic pe imagine pentru a o mari si citi articolul vremii… Pentru a intelege spiritul jurnalismului sportiv al epocii precum si interesul natiunii fata de miscarea sportiva… Interesanta de citit si „Nota Redactiei” (semnalata in rosu – dreapta jos)

… Iar „ACUM” il avem pe Andrei Nechita castigator al turului Romaniei (o poza in tricou galben dar bine inteles fara pagina in absolut niciuna din publicatiile majore)… N-are cum, de unde loc cu atatea poze de-ale… mda sa ne calmam! Fac pariu ca habar nu aveti cine este si ca la prima lectura a numelui v-a zburat gandul o secunda la vreun primar sau alta pasare de genul… Si uite frate „ce frumusel este!?”… fac si eu ca babele noastre de odinioara!

Daca cumva un sportiv este prea putin, dar va intereseaza subiectul, atunci nu aveti decat sa cautati asa cum am facut si eu! Daca nu va intereseaza, atunci articolul nu va era destinat… Daca va intereseaza, dar sunteti lenesi sau nu aveti timp, atunci va trebui sa-i dati subsemnatului un post prin vreo redactie (glumesc!) sau, sa va ganditi cum vreti sa sponsorizati miscarea de renastere a sportului romanesc – publicatia SPORTLOGIC!… De data asta nu glumesc! 🙂

Daca nota optimista pe care am vrut sa inchei a fost sub asteptarile dumneavoastra, imi cer scuze! Daca tonul (din nou) nu a reusit sa se detaseze si (din nou) a oparit obrazuri fine fie prin agresivitate sau alte particularitati de stil si (din nou) nu am reusit sa fiu la inaltimea asteptarilor dumneavoastra si a angajamentelor pe care mi le-am luat fata de cititoriii Sportlogic (nu foarte multi de altfel), imi pare sincer si nespus de rau(!),… dar se intampla impotriva vointei mele, iar posibilitatile-mi sunt extrem de limitate in acest moment si mai ales pe acest plan.

– O-O Flo –

P.S. > Cum nu sunt sigur ca „propos”- urile mele vor fi intelese, imi permit sa atrag atentia dragilor cititori, ca acest articol este plin de „ambiguitati”; ca in acea epoca ne respectam (cel putin de ochii lumii si in ochii multimii) sportivii, ca se facea cu adevarat presa sportiva, ca singurul canal media, cel a propagandei comuniste stia sa-si faca datoria… pardon, scuze – job-ul! Evident ca exista valori „clasice”, imuabile si ca publicatiile comuniste nu aveau nimic de invidiat celor moderne de astazi fie ele si americane. Evident, cele 2 coperti (elaborate la interval de 50 ani) au la baza aceeasi logica conceptuala.

Dinamo culca Timisoara – sau – Unde au fost cainii din 1967 pana ieri!?

In Articole - publicatii, Sportul romanesc on Iunie 2, 2012 at 6:44 PM

„MAI INTAI PRIVESTE ASTA SI PLANGI! PLANGI DINAMOVISTULE PENTRU CEEA CE AI INFAPTUIT IERI SI PLANGI RUGBISTULE PENTRU STRAMOSII TAI! SA PLANGEM CU TOTII PENTRU CEEA CE NU REUSIM SA FACEM ASTAZI! LACRIMILE NE VOR IZBAVI SUFLETUL, LIMPEZI MINTEA, INTARI INIMA SI TRUPUL!”

[evanghelia O2 (O-O) – 2012 – versetul al nustiu catelea

  din „Mantuirea pacatosilor”]

________________________________

Cel mai tare au reusit sa exprime in imagini  aceasta „virtute” pe care incercam sa o sadim sau sa o intarim in sufletele iubitorilor de rugby, cei de la O2 si Federatia Irlandeza de Rugby, printr-un spot genial in care mesajul este:

„In rugby, nu are importanta cine iti sta in fata, ci de fapt cine iti vine din spate”

Nu sunt un maniaco-depresiv al nostalgiei unor vremuri, dar aici vedem cat de adevarat este ce spunea Ion Caramitru (vezi articolul precedent); „in rugby nu poti merge inainte/avansa daca nu privesti inapoi”.

________________________________

Atentat terorist in Super-Liga CEC Bank. Dinamo… BOUM… Timisoara! 🙂

Incepem prin a va asigura ca Sport – Istorie, Cultura si Civilizatie nu este „dinamovist”. 🙂

Sport – Istorie, Cultura si Civilizatie implineste astazi 400 de vizite si 3 saptamani de la lansarea sa de facto. Nu a am fi celebrat nimic daca aceasta zi nu ne-ar fi rezervat o bomba care probabil ar fi „falimentat” orice casa de pariuri. Prilej extraordinar pentru a ne aminti de un moment istoric similar, pastrand proportiile, care fi avut acelasi efect daca la vremea respectiva s-ar fi pariat pe meciurile de rugby.

1967 – INCREDIBIL Dinamo castiga Cupa Campionilor Europeni la Rugby!

________________________________

In semn de apreciere ne-am gandit sa le facem un cadou frumos iubitorilor de rugby si mai ales rugbistilor si fanilor dinamovisti (pentru colectia personala) – o coperta a revistei sport din 1967, cand clubul „din groapa” (in groapa mai mult in zilele noastre decat pe atunci), cucerea Cupa Campionilor Europeni invingand-o in finala pe campiona Frantei A.S. Beziers. Daca vreti sa cititi direct „pe ziar” 🙂 – click aici pentru coperta

Nu am de unde sa stiu fiindca nu aveam decat cativa anisori la vremea respectiva, dar se pare ca a fost un meci de infarct, in care francezii au condus cu 12-0 la pauza, iar dinamovistii,  intr-o repriza a 2-a  epica (si istorica as spune), au reusit sa rastoarne scorul in favoarea lor… Rezultat final 18-12, in urma unui scenariu complet atipic pentru asteptarile (mentalitatea si deznodamantul)  cu care ne-au obisnuit echipele din jocurile/sporturile colective din Romania… cel putin de vreo 30 de ani incoace.

Prestatia de ieri a tinerilor de la Dinamo, ne-a adus cumva aminte despre Dinamo din poze. De fapt „catelusii” erau deja crescuti molosi in toata regula! Din analiza comparativa a loturilor (cel putin pe hartie), victoria de ieri a fost intr-un fel o surpiza cu un vag parfum din perioada anilor de exceptie. Nu suntem un „ziar de stiri sportive”, dar ne vedem obligati ca in treacat sa-i felicitam pe antrenori (Demici si Solomier) dar si pe cei mai putin fericiti pentru  felul in care  au „primit”  infrangerea – (vezi comunicatul timisorenilor).

Revenind la anul de gratie (1967) pentru rugby-ul dinamovist si romanesc, nu vom dezbate cauzele acestei schimbari in raportul de forte dintre rugby-ul autohton si cel „goloa”. Probabil  lipsa de fonduri nu-i asa. Ah sau nu, uitasem, copiii de astazi au calculatoare. In Franta nu au! Ubisoft cel mai mare editor de jocuri din lume (francez), face jocuri doar pentru copiii din Romania.

Este clar si definitiv dobandit;  s-a intamplat si este imposibil de contestat… Este un titlu de Campioana Europeana a Cluburilor  (pentru lectura directa pe taietura de ziar – click aici)

Vorbim despre Beziers, „Sacré Nom de Dieu”… cea a anilor 70 si nu despre „Crociatti” din Parma a zilelor noastre, care daca ar fi sa-i cautam un echivalent in lumea fotbalului, am putea-o compara cu „un fel” de echipa „dintr-un fel de campionat” de prin zona Golfului. Vorbim despre o echipa care ar fi putut ingenunchia orice alt club din lume, mai putin unul sau doua din Tara Galilor. La epoca respectiva, galezii si englezii dominau incontestabil planeta ovala la nivel de cluburi – Exemplu: Scarlets, Neath, London Irish. Cluburile de rugby din emisfera de sud nu erau reprezentative pentru nivelul nationalelor, valoarea si forta lor cristalizandu-se si manifestandu-se incepand cu nivelul selectionatelor provinciale.

A fost o epoca cand „baietii” de la Dinamo, Farul, Grivita, Steaua (au fost luate in ordine alfabetica), tineau  cel putin piept si nu erau rare situatiile cand „mai reuseau” si cate un „hold-up”, castigand trofee importante impotriva tuturor asteptarilor – iar la vremea respectiva asteptarile erau cu mult mai optimiste decat in ziua de astazi. Am numit 4 echipe si nu una; cifra poate fi relevanta cu privire la competitivitatea rugby-ului romanesc. Pe langa pachetele de inaintare si mjlocasi exceptionali, era si vremea cand placam, luam intervale, purtam balonul in 2 maini si chiar mai plimbam si mingea, etc.

Astazi nu mai este cazul, dar noi continuam sa speram, altfel ne-am lasa de „meserie”. Meciul de ieri ne da sperante si ne confirma ca incapatanarea si eforturile noastre de supravietuire nu sunt zadarnice. Lasand la  o parte orice pretentie sau fita patriotica si povestile cu „noi profesionisti – ei amatori” (o alta scuza „la moda” (o gluma – echipele din Franta nu erau chiar amatoare la vremea respectiva) de genul celei cu copiii care au calculatoare),  un astfel de trecut, ne obliga pe noi toti – cei de astazi si cei care vor veni – sa „udam tricoul”  si sa ne onoram blazonul.

– Infranatu’ –

_______________________________________

P.S. > In P.S.-ul nostru despre P.S.-ul lor – FUNNY! 🙂

%d blogeri au apreciat asta: