Sportlogic

Archive for the ‘Articole – publicatii’ Category

Noile Tehnologii ale Informației și Comunicării și aplicabilitatea lor în procesul pregătirii în vederea optimizarii performanței sportive – gadget sau plusvaloare reală

In Articole - publicatii, Economia sportului, Industria echipamentului, Resurse, Stiinte si educatie on Decembrie 7, 2016 at 12:08 PM

ANTENTIONARE – Cuvantul inainte, peste care puteti trece linistiti, este pentru a explica cum am ajuns sa publicam in culegerea de articole „stiintifice” si de ce am crezut ca este important sa sensibilizam tehnicienii si cluburile in privinta acestor tehnologii. Articolul de fata este un rezumat extras din cel publicat tipografic, iar cei curios pot gasi aici varianta completa (in format pdf.) .

Nu este un mix de copy-paste (la moda in ultimii 20 de ani), nici o lucrare stiintifica, ci un articol de informare/familiarizare pentru ca de cele mai multe ori toate aceste noutati intarzie sa fie adoptate in practica din diverse cauze – neincredere in fiabilitatea lor, fobia de tehnologie, teama de nou, lene, lipsa posibilitatilor, suficienta, aroganta sau ignoranta unora, etc. –  si alte ratiuni mai  mult sau mai putin justificate. Astfel de solutii nu mai costa scump si nici nu mai sunt greu de folosit asa cum a fost cazul primelor generatii, mai mult decat atat, aproape ca s-au banalizat, in multe scoli din diverse tari devenind obligatorii la orele de educatie fizica… Da, da!!!

Cuvant inainte  – Anul acesta m-am hotarat sa dau curs invitatiei unui fost coleg de facultate,  care imi propunea de ceva vreme sa scriu un articol pentru a fi publicat in culegerea de expuneri prezentate in sesiunea anuala de comunicari stiintifice organizata de INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN IAŞI, CASA CORPULUI DIDACTIC „SPIRU HARET” IAŞI si LICEUL CU PROGRAM SPORTIV IAŞI (coordonata de profesorul Viciu Tanase), motivat fiind de o observatie personala care scotea in evidenta intarzierea pe care cei din echipele de rugby din Romania o au fata de practica disciplinei  in alte parti ale lumii, chiar si atunci cand este vorba despre tot felul de noutati cu VALOARE APLICATIVA EVIDENTA, in cazul acesta specific fiind vorba despre sistemele de monitorizare a efortului, un instrument absolut necesar, fie si numai din ratiuni de securitate medicala.  Urasc cand viitorul da dreptate presimtirilor „urate” ale subsemnatului, dar la cateva saptamani dupa aparitia publicatiei in format print, Patrick Ekeng moare pe teren in urma unui stop-cardiorespirator! Astazi in continuare dupa tragedia din Stefan cel Mare, echipele de fotbal si rugby din Romania nu par interesate sa investeasca o suma modica pentru achizitia unor astfel de solutii integrate din motive greu de inteles; probabil pentru ca tehnologia ii depaseste sau ii sperie, stiinta si teoria sunt doar pentru „tocilari” sau pentru ca nu vor sa mai formeze/sa angajeze niste oameni… fiindca alte justificari, cele de genul insuficientei resurselor financiare, au devenit neverosimile.

Dela inceputul verii, perioada cand a avut loc nefericitul eveniment,  am observat o singura echipa care a facut efortul de a se „tehnologiza” – Saracens Timisoara, cu mentiunea ca prin acordul lor cu franciza din UK, au un oarecare „avans” la capitolul mentalitate. Mai circula „zvonuri” ca facultatile de profil au facut si ele in sfarsit pasul in secolul 21, dar ca sistemele au ramas in vitrina sau pentru uzul strict al „cercetatorilor”.

Iata doar un extras, cel mai important, cel despre functiile si utilitatea practica a acestor sisteme, cu alte cuvinte la ce pot servi, dintr-un articol mai lung care, chiar daca este publicat intr-o culegere de comunicari stiintifice, nu are nici o pretentie de genul, ci se vrea doar unul de informare pentru a-i ajuta pe „oamenii nostri de stiinta” si pe „tehnicienii” de Romania sa reia contactul cu stiintele sportului adica cu meseria lor… Si cu tehnologia, fiindca traim intr-o era tehnologica (nu-i asa!?), cu mentiunea ca la nici 3 luni dela publicarea articolului, frecventa de esantionare a solutiilor din gama medie propuse pe piata ajunsese la 35Hz (ceea ce inseamna precizie centimetrica), iar functii pe care le anuntam in Aprilie in faza de proiectare, testare, implementare, intre timp au devenit deja disponibile in solutiile comerciale de pe piata la costuri absolut abordabile… Cam atat de repede avanseaza tehnologia, iar la noi cluburile nici macar „nu au deschis poarta” ca sa intre in aceasta noua era.

Tinand cont de faptul ca solutiile avanseaza intr-un ritm debordant, afisand de la o generatie la alta functii noi, poate ca aceasta „intarziere” nu a fost cel mai rau lucru, dar in momentul de fata ele au devenit „complete”, si chiar daca mereu va fi loc de „si mai bine”, toate functiile majore si necesare tehnicienilor sunt acolo. Insistam pentru rugby, nu pentru ca ar fi „specialitatea casei, ci pentru ca prin natura jocului exista riscuri mari de accidentare grava, iar in astfel de cazuri „prospestimea” jucatorilor este un factor important de diminuare a acestor riscuri… Si asta fara sa mai luam in calcul ca astfel de noutati ne fac meseria frumoasa si pasionanta, fiindca nicicand practicianul de teren nu a fost mai aproape de laboratorul si universul oamenilor de stiinta… Cat despre importanta lor pe planul performantei sportive, poate ca exemplul francizei australiene Waratahs care din ultima clasata in 2012, ajunge ca la numai 2 ani dupa implementarea tehnologiei sa-si reduca numarul accidentarilor cu 80% si sa castige Campionatul de Super Rugby,  este cel mai elocvent.

Speram ca filmul de mai jos sa ilustreze in imagini convingatoare, importanta tehnologiei GPS in procesul pregatirii sportivilor sau invers, extrasul articolului aparut in publicatia sesiunii sa explice pe intelesul tuturor utilitatea si modul de functionare al acestor tehnologii.

______________________

_______________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (26 martie 2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

coperta-sesiune-2016

Noile Tehnologii ale Informației și Comunicării și aplicabilitatea lor în procesul pregătirii în vederea optimizarii performanței sportive –gadget sau plusvaloare reală (pagina 56) – extras

_________________________

Ce ne oferă acest tip de tehnologie și la ce preț – Diversitatea indicatorilor monitorizați și a rapoartelor specifice se diversifică de la an la an, în funcție de competența dezvoltatorilor în  științele și metodologia antrenamentului sportiv. Limitările de acest tip nu împiedică însă ca utilizatorul, pornind de la baza de date creată, să-și elaboreze propriile referințe și indicatori de urmărit cu ajutorul unor foi de calcul de tip excel.

În mare, soluțiile integrate din gama superioară pun la dispoziție o sumă de funcții statistice și analitice prestabilite în oferta tehnico-comercială a produsului. Cele mai întrebuințate și abordabile ofera 3 categorii de statistici:

  1. Individuale de antrenament/joc și efort– intensitatea efortului (frecvența cardiacă), viteza de vârf, indentificarea și inregistrare momentelor/intervalelor de alergare la intensitate maximală, graficul temperaturii corpului, graficul complet pe intervale de câteva minute (între 4 și 6), distanța totală alergată, timpul de efort pe secvențe de intentistate, etc.;
  2. Individuale de gestiune jucător – oferă rapoarte de monitorizare în timp sau pe termen ale sportivilor/jucatorilor. Ele permit evaluare formei sportive și evoluția acesteia pe o durată determinata (ciclu de pregătire, sezon competițional, etc.), prin înregistrarea și generarea la cere a dinamicii (în timp) indicatorilor de efort, randament sau performanță menționati anterior;
  3. Evaluări comparative de raportare interindividuală – oferă statistici comparative a graficelor de travaliu între jucători. Coroborarea acestora cu cele precedente poate oferi un cadru de monitorizare a dinamicii formei fizice/sportive a jucatorilor pentru optimizarea performantei colective și implicit semnala nereguli care pot conduce mai devreme sau mai târziu la indisponibilități; finalitatea este menajarea sportivilor care dau semne de regresie, oboseală, etc. pentru a evita eventuale accidentări și evident depistarea cauzelor care provoacă scăderea nivelului de performanță individual.

Solutiile pot oferi și alte perspective de analiză decât cele specificate. În funcție de nevoile și căutările fiecăruia, ele permit evaluarea impactului altor factori conjugați asupra procesului de pregătire, indiferent dacă în caracteristicile sale nu figurează astfel de funcții. Sistemul în sine este doar un instrument de măsură, dar sarcina de diversificare a aplicațiilor posibile prin interpretarea indicatorilor pe care îi furnizează revine tehnicienilor. Un exemplu în acest sens ar fi faptul că în, urma observării, monitorizării sistematice a variației valorilor parametrilor înregistrați de la o ședință la alta sau de la un microciclu/ciclu de pregătire la altul, antrenorii ar putea aprecia sau evalua dinamica de recuperare, refacere sau regenerare a sportivilor, eficiența programului de regenerare la ritmul și parametrii programați în funcție de volumul și sarcina de antrenament impusă. În aceeași logică și demers poate valida spre exemplu calitatea planului de nutriție, medicației de susținere sau diete impuse sportivilor. La fel va fi și în  cazul eficacității diverselor metode sau programe de antrenament – la altitudine, în  condiții de hipoxie, în  camere hipobarice etc. Dacă o dieta preponderent bogată în carbohidrați ameliorează randamentul energetic la efort, atunci poate fi continuată, daca randamentul energetic se păstrează dar se modifică temperatura și apar inflamații pasagere mai persistente care jenează sportivul, în ciuda randamentului energetic superior, atunci poate că si dieta trebuie revizuită… În  cazul medicației de susținere, efectele devin și mai vizibile, iar monitorizarea este aproape obligatorie. S-au întâlnit destule cazuri în care sportivi, cărora li se administra creatină, au început să declare accidente musculare în lanț cand „toate mergeau ca pe roate”, fară ca nimeni sa ințeleagă cauza. Sunt doar câteva exemple pentru a ilustra posibilitățile pe care tehnicienii le au dispoziție, utilizând aceste soluții, chiar daca din punct de vedere conceptual ele nu au fost prevăzute cu astfel de functii.

Înregistrarea tuturor datelor pe termen lung și corelarea rapoartelor statistice vor facilita în  timp elaborarea unui model biofuncțional dinamic individual sau personalizat (N.A. – termen și concept propriu), în funcție de nivelul de pregătire, aptitudini-calități, capacitate de efort, etc. pentru fiecare sportiv sau jucător în parte care să ofere repere calitative sau funcționale interesante. În cele din urmă este vorba despre cunoașterea cât mai aprofundată a subiectului, eliminarea câtor mai multe necunoscute posibil și controlul câtor mai multe variabile ce ar putea influența procesul de pregătire – igiena și regimul de recuperare, refacere, alternanța ciclurilor și macrociclurilor biologice, răspunsul și capacitatea de adaptare în diverse condiții de efort, factori de risc și stress majori, nevoi nutriționale, etc. – care ar putea duce la anticiparea și evitarea unor riscuri, problematici sau dificultăți, aducând un plus de repere la fixarea obiectivelor de performanță, elaborarea planului de pregătire, și nu în ultimul rând pentru prezervarea integrității și sănătății sportivilor.

Dacă ar fi să ignorăm complet componenta GPS a sistemului și să ne limităm la monitorizarea frecvenței cardiace atât în  timp real sau chiar aposteriori, saltul de progres este deja remarcabil. Introducerea acestor instrumente a permis o monitorizare regulată a travaliului cardiac raportat la sarcina de efort, oferind astfel repere solide de evaluare a formei de moment a sportivului și deci a eficienței programului de pregătire în termeni de impact și rezultat (adaptare respectiv manifestare/expresia adaptărilor), precum și a coerenței diverselor cicluri de pregătire în succesiunea lor, așa cum le prevede programa de antrenament dată. Deși demersul în sine face parte din biblia antrenorilor, pentru mulți este ÎNCĂ o practică care ține mai degrabă de domeniul teoriei și al exigențelor decalate (in opinia lor) față de realitatea de pe teren. Daca este să ne gândim că dincolo de aspectul performanței sportive, la numărul de cazuri mult prea mare de morți subite după sau în timpul antrenamentelor, partidelor, ar trebui să ne oblige la o reflecție profundă înainte de a neglija un instrument ușor disponibil și de utilizat, și cu toate acestea insuficient folosit, cu toate că ar putea oferi posibilitatea identificării unor anomalii cu potențial patologic din timp, înainte ca astfel de tragedii să se consume.

Fără a căuta să forțam nota extremelor, până la colaps (din fericire foarte rar) avem bolile curente, inflamațiile, scăderile de formă, atenuarea motivației sportivului și dispariția poftei de antrenament, accidentările inexplicabile. Toate aceste neajunsuri și piedici în  ciclul de pregătire nu țin întotdeauna de traumatisme, igiena sau modul de viață, și nici de o aparentă armonie/dispozitie psiho-afectivă a sportivului, ele ascunzând uneori diverse alte cauze  independente de ceea ce poate părea „ușor observabil” sau „evidență”.

Ce ne rezervă viitorul – Astfel de sisteme își diversifică funcțiile și aplicabilitatea într-un ritm debordant pentru cei mai multi dintre noi obligandu-ne sa ne actualizam permanent cunostiintele. Primele încercări de testare a soluțiilor de monitorizare GPS a locomoției umane au avut loc în 1997 – terminalul cântarea 4 kg., avea o F.E. de un 1 Hz, iar la o viteză de aproximativ 6 km/h înregistra erori de peste 30%. Primele teste în domeniul sportului au avut loc în 2006. Măsurătorile de atunci lăsau loc unor marje de eroare încă importante în special în disciplinele cu deplasări pe distanțe scurte, la viteze maximale și schimbări multiple de direcție. În  2010 soluțiile erau deja disponibile, terminalul cântarea 80 gr., marjele de eroare erau sub 1% pe distanțe mai mari de 40 m cu GPS de 10 Hz. În 2010, accelerometrele portabile – mici procesoare dotate cu senzori inerțiali care măsoară variația vitezei tridimensional (inclusiv pe verticală – detenta și căderea) – erau doar un proiect. În 2012 au devenit disponibile, iar astăzi sunt o aplicație integrată în toate soluțiile de gamă decentă, permițând măsuratori precise ale variaților de viteză, cu marje de eroare de sub 0.1″ la 35km/h pe 40m în  parcurs variabil (!). În  2011 se căuta modalitatea folosirii acestor tehnologii în  sporturile de sală (indoor), în  anul 2012, în  SUA, arenele și patinoarele marilor echipe erau deja echipate cu senzori de localizare fără fir (wireless) care înregistrau  poziția subiectului în mișcare într-un cadru de referință spațial (hartă) reprezentând suprafața de joc. De asemeni, în 2010 GPS-urile individuale cu frecvență de eșantionare (F.E.) de 10Hz erau rare și la costuri importante, astăzi soluțiile din gama medie propuse la vânzare au F.E. de 25Hz, reducând marajele de eroare la valori imperceptibile… Adiacent trebuie spus că prețul acestor tehnologii a scăzut între 2010 și 1015 de peste 4 ori. Astăzi, un kit colectiv pentru sporturi de echipă cu licența programelor inclusă costă minim 2000 de euro, iar funcțiile disponibile și acurațrea măsurătorilor sunt aproape ireprosabile. În 2013 se vorbea (doar) despre posibila conectare a terminalelor la rețeaua informațională a operatorilor de televiziune, în 2015, în timpul transmisiei partidelor Campionatului Mondial de Rugby, telespectatorii erau informați în timpul transmisiei despre statisticile individuale ale diverșilor jucători. Cazul unor echipe naționale care nu dispun de tehnologie și merg pe site-urile competiției pentru a afla statisticile de joc, este în cel puțin amuzant, iar condițiile de lucru ale tehnicienilor lor aproape frustrante.

La nivelul componenelor tehnice bio-medicale progresul este și mai impresionant, unele aplicații fiind o raritate sau absențe chiar și în  centrele medicale tehnologizate. Primele generații transmiteau frecvența cardiacă. Astăzi, terminalele transmit temperatura corpului, se vorbește  despre nivelul acidului lactic în  sânge, parametri de ventilație și gradul de oxigenare a mușchilor, glicemia, concentrația unor compuși în  transpirație, gradul de deshidratare, etc. în acest moment absența acestor funcții nu este o problemă de ordin tehnologic, ci doar una de ordin comercial, și nu atât din punct de vedere al costurilor, cât datorită unei cereri foarte limitate… deocamdata!

Toate aceste funcții noi oferă materie inepuizabilă de lucru dezvoltatorilor de aplicații informatice pentru elaborarea unor programe capabile să opereze cu indicatori cantitativi-calitativi specifici de mare finețe și să genereze rapoarte a căror detaliere și precizie va fi  limitată doar de progresul cercetării în științele sportului și fiziologia efortului. Cu toate că procesarea tuturor datelor disponibile este încă laborioasă pentru a controla și gestiona ansamblul parametrilor funcționali și variabilelor inerente care pot influența performanța sportivă, ca și în  cazul precedent, integrarea unor noi funcții de calcul, statistice, de raportare sau chiar de diagnostic (pentru ca putem vorbi de diagnoza la nivelul posibilităților pe care tehnologia le oferă) nu mai reprezintă o problemă de ordin tehnic sau tehnologic, ci este doar una de rentabilitate care ține mai mai mult de cerințele pieței decât de complexitatea și costul dezvoltării lor.

Referitor la utilitatea functiilor GPS în aceste soluții, ele sunt evident interesante per ansamblu, dar nu oferă în nici un fel materie de lucru antrenorilor. Datele GPS reprezintă doar valori de coordonate cu funcție de raportare / localizare la sau într-un sistem de referință spațial și temporal. Nici chiar tehnologia video nu oferă repere metodologice și tehnice precise. Cu excepția funcției sale didactice în analiza și pregătirea tactică, tehnologia în sine nu oferă măsurători precise, indicatori și mai ales nu are un sistem de referință pentru evaluarea performanței sportive. Singura componentă a sistemului care pune la dispoziție indicatori și repere care pot ajuta-orienta antrenorul în procesul de pregătire, în respectul axiomei formatoare în  sport –  EVALUARE performanță PLANIFICARE program de pregătire PREGĂTIRE (RE)EVALUARE și analiza rezultatelor (RE)PLANFICARE și ajustare program Ș.A.M.D – este componenta tehnică biomedicală și biomecanică integrată: monitorul de frecvență cardiacă, podometrul sau accelerometrul, tensiometrul, termometrul, etc., căreia i se adaugă aplicațiile informatice specifice.

Dacă ar fi să folosim o parabola cu magicianul din povești care prepară un o elixir sau farmacistul (antrenorul) care prepară un leac (calea/metoda), atunci funcția GPS-ul ar fi adaos (excipiens) liantul care dă forma de agregare a leacului; tehnologia video – colorant și arome; programul de pregătire, igiena și alimentația, etc. – principiile sau substanțele active, cele care într-adevăr vindecă, iar balanța sau cântarul de precizie, subiectul care se exprimă prin efortul care îl produce, ne răspunde și asigură feed-back-ul prin componenta biomedicală, cea care citește și reda miligramele/gramele – adică cifrele referință pentru dozarea corectă a substanțelor, iar performanța ar fi vindecarea (eficiența medicamentului). Revenind la factorul uman, să nu uităm însă că rețeta elixirului sau a leacului o cunosc numai magicianul sau farmacistul. In același timp datorită acestor sisteme/soluții integrate tehnicianul nu a fost nicicând mai aproape de universul laboratorului de cercetare ; o lume în care faimosul ecart între teorie și practică tinde să se estompeze și în  care practicianul devine adevăratul cercetator pentru beneficiază de un un cadru de observare și testare mult mai vast decât cel care lucrează în laborator. În termeni de formare și capitalizare a experienței oportunitatea este aproape neprețuită pentru că oferă în sfârșit posibilitarea implementării bunelor practici și verificării și mai ales relativizarii obiective a diverselor teorii științifice.

Cu toate avantajele expuse aici, dilema celor care nu au folosit tot acest instrumentar tehnologic rămâne dacă multimea de “gadget-uri” care au pătruns în ultimii ani în cultura tehnică a antrenamentului sportiv conțin sau nu codul (sau cifrul) secret al reușitei celor care le folosesc – cel al performanței. Răspunsul nostru la această intrebare ar fi un NU categoric! În primul rând pentru că din momentul în care toți participanții le adoptă, atunci vom avea egalitate pe planul resurselor și mijloacelor, iar diferența o va face, ca aproape întotdeauna, calitatea pregătirii în  ansamblul ei și valoarea efectivului… Din punctul de vedere al competitivității însă, DA (!) cu siguranță, pentru ca ele pot orienta DECISIV procesul pregătirii. În al II-lea rând pentru că tehnologia sau soluția nu este decât un instrument, o unealtă, dar utilizarea ei ține de competențele și inspirația fiecăruia…

____________________________

– O-O Flo –

Anunțuri

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ (Prof. Ioan Gorun – Liceul cu program sportiv Bacau)

In Articole - publicatii, Educatia si sportul, Resurse, Sport viata si destine, Stiinte si educatie on Mai 14, 2016 at 5:07 PM

Sport_stress

Cuvant inainte in loc de recenzie si argumentare – Am ales acest articol din ultima publicatie a sesiunii organizate de academia ieseana pentru utilitatea sa pur practica, aplicabila in activitatea cotidiana a antrenorului. Documentul cuprinde recomandari exprimate intr-un limbaj accesibil,  succint si coerent, prezentand o suma de principii de baza pe care tehnicienii din sport ar trebui sa le integreze pana la nivel „aproape reflex” pentru ca reprezinta bazan sau piatra de temelie a formarii sportivilor… cu asteptari si proiecte ambitioase. Nu va lasati pacaliti sau alungati de terminologia din titlul „interventie psihologica” sau „sport de performanta”… Este de fapt o culegere de sfaturi si repere  folosibile  in toate fazele formarii sportivilor, de la initiere pana la consacrare. La prima vedere pot parea banale, nimic savant, dar in  logica bunului simt practic, si totusi, multora li s-a intamplat sa se piarda in tot felul de preocupari „sofisticate”, uitand de multe aspectele simple, dar esentiale in activitatea de pregatire… Altele necesita disciplina si rigoare, putand parea dificil de implementat, dar pe care  tehnicienii doritori sa-si puna toate atuurile de partea lor si a celor pe care ii pregatesc, vor trebui sa le ia cat se poate de in serios, chiar daca nu neaparat la litera, cel putin orientativ sau la nivel de preocupare,  fiindca altfel ideea de formare si performanta poate fi compromisa.

Perfomanta sportiva (reala si solida) este rezultatul constructii de durata incepand cu initierea si continuand pe durata dezvoltarii atletilor pana la dobandirea autonomiei practicantului, iar antrenorul este cel care indruma pasii acestuia intr-un labirint confuz de factori cu influenta, devenind arhitectul cadrului de formare si dezvoltare pana cand acesta reuseste sau invata sa controleze toate variabilele ambientale si inerente atat in procesul de pregatire cat si in competitie. In aceste conditii „interventia psihologica” nu mai este doar o metodologie de abordare a diverselor faze din pregatirea sportivului, ci insasi cheia longevitatii si performantei sub toate aspectele sale, de la comunicarea interpersonala, baza intregului edificiu, pana la persuaziune, sustinere, motivare si chiar auto-motivare.  Nu este vorba despre dezvaluiri savante sau pretentii in sensul peiorativ  al unor „operatii/ interventii” pe creier sau in mentalul  „elevului”, ci are semnificatie unui demers continuu si permanent in relatia antrenor-sportiv ce reprezinta de fapt educatia acestuia, unul din pilonii de rezistenta a relatiei dintre cei doi si dominanta cadrului si a conditiilor de antrenament ca factorul esential al formarii complete pe toate planurile – afectiv, cognitiv, etic si moral in toate ipostazele – pregatire/antrenament, competitie, viata extrasportiva, imagine de sine, raportul cu adversarii, cu anturajul, semenii si restul interactiunilor sociale din viata sa – in familie, la locul de munca, relatia cu media si publicul, etc.

Desi sunt absolut convins ca mentalul este factorul determinant al performantei in multe discipline, personal nu cred intr-o metodolgie stricta, riguroasa a demersului pentru ca este un univers mult prea complex pentru a pretinde ca un set de principii si recomandari pot duce la fasonarea sa intr-o forma asteptata, dorita, ideala sau ca ar exista o forma/formula care sa raspunda acestor nevoi. Autorul articolului se exprima insa in obiective clar formulate, oferind in acelasi timp si repere metodologice fara a impune si calea, dincolo de calitatea de exemplu  ( ceea ce este foarte bine) si din acest motiv consideram evidentierea articolului in colectia publicata ca fiind de utilatate practica tehnicienilor care au inteles complexitatea abordarii unui proiect pe formare /  performanta pe termen lung. Daca ar fi sa observam o lipsa in materialul propus este abordarea in sens unic, autorul minimalizand (deliberat cred, probabil si conditionat de spatiul publicistic disponibil limitat) aspectul reciproc al formarii/educarii in relatia dintre sportiv si antrenor.

Pe de alta parte capacitatea de control a stressului este unul din factorii majori de influenta ai performantei sportive. Discursurile de motivare repetate, pe langa ca pot deveni rutinante si prin urmare fara efect, de multe ori nu sunt suficiente oricat de argumentate, rationale si intelese ar putea parea, ramanand neputincioase in incercarea de a reda sportivului totalitatea mijloacelor si capacitatii sale de exprimare in competitie… Se intampla destul de des si de cele mai multe ori are drept cauza absenta unei ingiene de practica regulata in acest sens; credem ca nimeni nu poate pretinde ca detine bagheta magica care sa transforme emotii, reactii, aproape „reflexe” psiho-afective sau comportamentale formate, la limita „programate”,  de-a lungul a ani si ani de practica, exact eatunci cand este nevoie, de regula  inaintea sau in timpul competitiei si care este de fapt momentul bilantului muncii antrenorului pe plan mental. Stress-ul nu este un moft sofisticat, elucubratia unor complexe absurde de sportiv alintat. Pe langa limitarea sau dimpotriva, stimularea potentialului performanta (daca este controlat), stress-ul poate deveni cauza unor accidentari serioase (intinderi /rupturi musculare, fracturi) si chiar a unor patologii grave dupa incetarea activitatii sportivului.

De dragul schimbului de experienta si spre comparatie, „filozofia” personala  asupra subiectului este inspirata sau ma rog cuprinsa mai degraba intr-o fraza perfect explicita a lui Constantin „Cus” d’Amato, mentor si antrenorul unei pleiade de mari boxeri, probabil disciplina care insumeaza cel mai bine totalitatea variabilelor psiho-afective si mentale legate de miza competitiei –  nivel de forma, senzatii si capacitatea de a se mobiliza, teama de necunoscut, increderea de sine, calitatile / reactia si forma adversarului, capacitatea de concentrare, stressul fizic extrem produs efort si lovituri, teama de suferinta, umilire, etc.  Iata vorbele marelui guru al ringului, in traducere adaptata : „Cele mai importante lectii nu au fost predate in sala de antrenament, ci au fost invatate seara la (masa de) cina… Orice luptator este ca un bulb ceapa, construit din mai multe foi pe care  le inlaturam (impreuna cu boxerul – NT) una cate una pana ajungem la miez, pana cand el descopera/afla cine sau ceea ce este,… Si incepand din acel moment, odata ce a acceptat adevarul despre sine, sa poata si sa VREA sa faca totul pentru a deveni boxerul care vrea (sau viseaza – completarea noastra) sa fie”.

– O-O Flo –

haideti cu noi pe pagina FB Sportlogic

________________________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

Versiune printabila – (descarca aici versiunea pdf)  – INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ  – Prof. Ioan Gorun – Liceul cu Program Sportiv, Bacau

_________________________________

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ

Prof. Ioan Gorun

Liceul cu Program Sportiv Bacău

 

Există mii de sportivi alergători. Vor învinge aceia care vor face ceva diferit, adică își vor antrena şi psihicul” (Joaquim Cruz)

Capacitățile motivaționale, controlul emoțional, capacitatea de autoevaluare şi autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes, asumarea programului de viață sportivă, sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Prin specificul solicitat de pregătirea pentru probele în discuție, antrenamentele:

  • au un caracter de monotonie destul de accentuat;
  • solicitante fizic, impunând un mare consum energetic;
  • pe parcursul multora dintre antrenamente sportivul are contact limitat cu antrenorul;
  • impun respectarea cu strictete a unui program special de refacere.

Pentru a face înaltă performanță:

  • sportivul este selecționat dintre cei cu caracteristici somatice, funcționale;

biochimice cerute de specificul probelor;

  • antrenorul îi organizeaza antrenamentele conform celor mai adecvate planuri metodice;
  • medicul îi indică un program riguros de nutriție, medicație și refacere și/sau recuperare;

Însă aceasta nu este suficient, adăugăm și punctul:

  • psihologul îi întărește și modelează acele capitole din structura psihologică care să-l susțină pe atlet pentru înalta performanță.

Deja de suficient de mult timp psihologia în general și psihologia sportivă în special, au demonstrat că și capacitățile psihice ca și cele fizice sunt antrenabile.

Mă refer în mod esențial ca fiind antrenabile:

  1. Plăcerea de antrenament; perceperea sinceră și totală a fiecărui antrenament ca a unei activități utile, cu scop, cu consecințe pozitive pentru performanță. Psihologul alături de antrenor realizează aceasta prin practicarea cu consecvență a antrenamentului motivațional.
  2. De exemplu, o modalitate de a realiza aceasta: sportivul primește la fiecare antrenament explicații scurte și clare privind scopul exercițiilor, expresii de genul „nu este ușor dar câștigul tău va fi mare și îl construim împreună” sau „iată argumentele concrete care indică faptul că astăzi ai progresat„, etc. Nici un moment nu trebuie uitat că omul este categoric o ființă condiționabilă care acționează prin implicare și străduința atunci când are clar scopul acțiunii sale și reacționează pozitiv alimentându-se motivațional dacă este gratificat. Niciodata nu vom spune atletului în și după antrenament „astăzi ai muncit degeaba„.
  3. Dedicația pentru probă și performanță, ceea ce înseamnă subordonarea vieții personale sportului practicat; psihologul împreună cu medicul și antrenorul consiliază sportivul pentru managementul activităților proprii, astfel încât restricțiile impuse de viața sportivă să fie trăite cât mai aproape de normal și „libertățile” pe care sportivul și le ia să nu-i dăuneze. Nu trebuie să pierdem din vedere un principiu psihologic puternic și anume că „interdicția mărește trebuința„. Monotonia antrenamentelor și a programul de viață sportivă sunt necesar a fi astfel manageriate încât să ofere varietate și opțiuni.
  4. De exemplu: nu spunem sportivului „să nu faci asta în timpul liber” ci, „cred că în timpul liber ți-ar prinde bine dacă ai face asta sau asta„. Să nu uităm că perioada de antrenare pentru înalta performanță ne pune față în față cu sportivi a căror personalitate este în procesul de formare (16-21/22 ani) sau maturizare, perioada care este caracterizată în mod special prin conturarea unui stil personal de care în procesul complex al antrenării trebuie ținut cont.
  5. Capacitatea de a-și stabili obiective de lungă durată; pentru faptul că rezultatele la aceste probe se văd de cele mai multe ori după perioade lungi de antrenament, sportivul trebuie încă de la bun început cu mare atenție și constanță, învățat și asistat să își stabilească, urmarească și îndeplinească obiectivele „mici„de antrenament. Psihologul împreună cu antrenorul îi formează sportivului această deprindere care se materializează într-un  „Jurnal personal pentru succes” (a nu se confunda cu caietul de antrenament). Rolul esențial al acestuia este că „menține treze” motivația, interesul, susține ambiția și voința, alimentează și crește încrederea în sine.
  6. Atletul va fi învățat și poate să învețe să își abordeze și practice inteligent proba. Jurnalul personal pentru succes îi va permite să noteze și monitorizeze în maniere de evaluare, parametrii specifici pe care proba sa (fie că este semifond, fond sau marș) îi solicită: ritm, accelerație, brațe, cadență, respirație, relaxare, hidratare, durere, epuizare, stres, voință, dorință, tenacitate, mulțumire, rezistență, mobilizare, etc.
  7. Capacitatea de a-și controla emoțiile. Sportivul trebuie și poate să învețe cum să transforme durerea (suferința fizică) și teama, din trăiri devastatoare în trăiri la fel de puternice dar pozitive. De exemplu, durerea poate învăța să o simtă ca semnalizare subiectivă a implicării și consumului din resurse, teama că plăcere și nerăbdarea confruntării, resursa de a alerga cât de bine poate. Psihologul realizează împreună cu antrenorul antrenamentul emoțional al sportivului, marele beneficiu fiind deprinderea stăpânirii de sine și a gestionării resurselor psihologice cum ar fi voința, tenacitate, manifestarea spiritului de învingător.

Deci, capacitățile motivaționale adecvate controlul emoțional capacitatea de autoevaluare și autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes asumarea programului de viață sportivă sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Legat de acest subiect este interesant de prezentat pe scurt un interviu realizat de psihologul Christina Bartoni Versari cu Joaquim Cruz, performer și multimedaliat la probele de 800m si 1500m care spunea că:

  • plăcerea de antrenament;
  • dedicația;
  • perseverența;
  • obiectivele de lungă durată;
  • și adaptabilitatea emotională.

au fost parametrii speciali pe care i-a avut permanent în grijă să-i antreneze. Nu mai astfel, spune Joaquim Cruz, se poate câștiga aurul olimpic.

Foarte recent sportiva noastra M.C. medaliată la Jocurile Olimpice Atena 2004, menționa: „am câștigat pentru că am avut un psihic tare și în momente decisive am avut puterea să mă detașez de presiuni și să răspund sincer și cu toată capacitatea mea fizică acumulată în antrenamente, motivațiilor și obiectivelor de înaltă performanță„. Tot ea menționează că, în perioada competiției  a trăit autentic necesitatea de a-și atenua „febra de start” care părea că o va domina și, prin metode pe care le-a adecvat momentului, a reușit să se echilibreze. Dar aceste metode nu au fost ale momentului, ci le antrenase cu grijă în ani. Ca într-un autentic autoportret cu potențial de campioană M.C. se caracterizează și spune ca a înțeles încă de la bun început că nu este o „nativă” pentru proba și că ceea ce a susținut-o în construcția performantei au fost:

  • plăcerea de a alerga;
  • dispoziția bună și constantă de antrenament în orice condiții;
  • suportarea sau mai bine zis asumarea privațiunilor de viață sportivă;
  • capacitatea de a transforma și resimți durerea, oboseala, solicitarea ca pe satisfacțiile unui antrenament bine făcut.

Nu a terminat niciodată un antrenament fără a-l considera un „câștig„. Într-un studiu prezentat în 2004 la reuniunea anuală a Asociației Psihologilor Americani, psihologul sportiv Shary Young Kuchenbecker, ca urmare a unor chestionari științifice realizate pe un numar de 658 de antrenori din 43 de sporturi, menționa că succesul sportivilor se datorează în primul rând unui profil psihologic pozitiv(favorabil), acesta având rolul esențial de a susține pregătirea și nivelul de exprimare fizică sportivă în performanța.

Antrenorii chestionați au pus pe prim plan ca fiind cele mai importante pentru succesul sportiv:

  • plăcerea de a face efort fizic, mișcare;
  • atitudinea pozitivă;
  • antrenabil;
  • auto-motivant;
  • spirit de echipă;
  • străduința de a se dezvolta;
  • și abia de la pozitia 19 în lista de caracteristici;
  • caracteristici fizice native;
  • capacitatea de a se supune și rezista efortului fizic;
  • coordonarea psihomotrică.

Subliniind în prezentarea sa, antrenabilitatea caracteristicilor psihologice și menirea antrenorilor și a psihologilor sportivi de a face aceasta, autorul studiului recomanda de ex. antrenorilor să nu termine antrenamentul cu sportivul până când nu l-a întrebat:

Ce ți-a mers astăzi bine, ce ai cîștigat ?” și să renunțe la întrebarea formulată în felul: „Cum te-ai simțit astăzi ?”

Acest aparent banal mod de a întreba face parte de fapt din antrenamentul psihologic:

  • stimulează gândirea pozitivă: implementează sportivului ideea ca odată cu fiecare antrenament el trebuie să fi avut un câștig;
  • stimulează și intervine asupra constantei chefului de antrenament;
  • îl determină pe sportiv să gândească critic (în sensul larg al cuvântului) și să se învețe să se înțeleagă, să pretindă și să își pretindă;
  • antrenorul afla mai ușor unele aspecte pe care poate altfel le-ar sesiza mai greu.

De asmenea, ca urmare a faptului că un procent deosebit de mare al antrenorilor intervievați resping criticarea și presarea sportivului ca modalitate de relație sau intervenție, autorul studiului prezentat amintește că aceasta nu trebuie să fie uitat de către cei care lucrează pentru înalta performanță.

Un alt aspect deosebit din profilul psihologic al campionului îl reprezintă statutul și starea de „sportiv medaliat„.

De suficient de multe ori acești sportivi încep să trăiască subliniat sentimentul că pot să facă orice, că de acuma încolo vor sta în vârful performanței. Aceste trăiri pot ca în mod deosebit de periculos să bulverseze motivația sportivului. Acesta, chiar continuând săse antreneze din greu, constată că nu mai are rezultatele așteptate. Se pare că încep să aibă de suferit unele caracteristici ale motivației sportivului, perseverența și tenacitatea.

Concluzia este că așa cum un sportiv trebuie să se antreneze psihologic pentru a fi învingător, tot așa trebuie să fie antrenat (tot psihologic) pentru a depăși cu bine momentele de glorie și de ce nu și de eșec.

În loc de încheiere

Forța fără înțelepciune se prăbușește în propria violență” (Horațiu).

 


 

SPORTUL ÎN LITERATURĂ. SPORTUL – SURSĂ DE INSPIRAŢIE ÎN OPERA MARILOR SCRIITORI (Bibl. prof. Florinela Ştefiuc – Liceul cu Program Sportiv, Iaşi)

In Articole - publicatii, Resurse, Stiinte si educatie on Aprilie 3, 2016 at 2:08 AM

Cuvant inainte – Recent anuntam aici o sesiune de comunicari stiintifice pe care cei de la Inspectoratul scolar din Iasi o organizeaza anual si o sugeram ca un exemplu de urmat si celorlalte academii din tara. Recent am primit textul tipariturii care va aparea sub auspiciile Editurii Corpului Didactic Spiru Haret, totul organizat si prevazut „ca la carte”, cu ISBN si tot dichisul, fiindca pana la urma vorbim de o carte, nu-i asa!?… Si daca tot am ajuns, nu mai stiu cum, un fel de activist al unei cauze inchipuite numai de mine, mi-am propus sa promovez munca acestor oameni pentru ca ei sunt cel mai bun exemplu despre cum ar trebui sa fie un un prof de sport, despre preocuparile sale, despre vocatie si despre felul cum si-au inteles misiunea unii dintre ei…In sintagma „Educatie Fizica”, care nu este chiar sintagma, dar noi vrem sa fie asa… fie si numai pentru ca in ea regasim si cuvantul „educatie”… unde mai intai este vorba  despre educatie, urmata abia dupa si de trimiterea la corpul fizic. Daca suntem de acord sau nu cu anumite aspecte din expunere, daca continutul raspunde satisfacator nevoilor noastre de informare, obiectiile de tot soiul pot fi teme de dezbatere in alte discutii, insa atitudinea critica nu trebuie sa excluda in nici fel recunoasterea meritului ideii, indraznelii, efortul depus, si pentru asta felicitari! Cand vad un prof de sport care forteaza niste granite inchipuite doar de o perceptie absurda (am completa si endemica), zau, ne creste inima pentru ca noi, si altii, stim ca aceste granite sunt de fapt limitele unor prejudecati colective si ca este din ce in ce mai greu sa-i inviti si sa-i incurajezi pe oameni sa vada dincolo de ele.

– O-O Flo –
haideti cu noi pe FaceBook (Y)

Les Foulées Littéraires 2012 Lormont

______________________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (Martie 2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 – ISBN 978-973-579-265-7 – Liceul cu Program Sportiv 796(063)

Versiune printabila – descarca articol aici – SPORTUL ÎN LITERATURĂ. SPORTUL – SURSĂ DE INSPIRAŢIE ÎN OPERA MARILOR SCRIITORI.pdf Bibl. prof. Florinela Ştefiuc – Liceul cu Program Sportiv, Iaşi

_______________________________

Cum ne raportăm la tema aleasă aducând în discuție domeniile pe care aceste douã discipline le implică? Cu greu s-ar găsi punțile de legătură între sport și literatură, luate ca atare, cãci fiecare dintre termeni reprezintă expresia unei activități care – la prima vedere – se opune cu toate mijloacele celeilalte.

Sportul este dinamica ființei CORPORALE, individuale, o acțiune conștientă asupra forței și rezistenței umane, a anduranței, a voinței și a dorinței de a te situa deasupra limitelor. Literatura rămâne, fără îndoială, rezultatul celui mai evident sedentarism, dacă o privim sub aspectul dinamicii corporale. Este o artă a imaginației, opusul acțiunii musculare, care ne obligă la recluziune și este eminamente o acțiune fără spectatori, în intimitatea și locul creatorului, singur în fața foii de hârtie. Cu toate aceste evidente asimetrii, dacă nu opoziții de-a dreptul, literatura este larg deschisă spre tema sportului (ceea ce nu susține și reciproca). O face în modul ei propriu, acela de a imagina, în lumea astfel reprezentată, și acest profil atît de variat al acțiunii fizice conștiente de scopurile ei competitive. Sportul este, cu alte cuvinte, un obiect de studiu, pentru un romancier care doreşte să reprezinte – în detalii – viața și preocupările fizice ale personajelor, sau să le reprezinte în frumusețea clasică a întâlnirii dintre mintea sănătoasă și corpul sănătos.

În literatură, cu precădere în roman, activitatea fizică ordonată poate fi un motiv românesc. Îl găsim acolo unde se urmărește fie observația legată de o dinamică a corpurilor, fie ”știința” strategiei jocurilor sportive, fie competența în acest domeniu a unor personaje sau chiar a autorului, fie informația din cele mai diverse sfere, incluzând și sporturile, fie o  modă a timpului. Moda de a adera la un sport în vogă implică apartenenţa la o anume categorie socială. Ne referim la aristocrația prin care se definea, cu secole în urmă, practicarea exclusivă a tenisului, a cricket-ului, a golfului, a polo-ului sau, dimpotrivă, la democratizarea unor sporturi practicate în masă, precum fotbalul. Literatura de azi reflectă aceste tendințe ale modei sportului, în viziuni caleidoscopice despre practicarea sa individuală sau în echipă. Practicarea sporturilor apare ca o activitate cel puțin dandy, în care cel mai important aspect rămâne antrenarea fizică pentru menținerea ”în formă”, pentru echilibrul sufletesc, nu de puține ori; din snobism -de asemenea. În egală măsură, practicarea sportului este apanajul copilăriei prezentate în ficțiunea românescă.

O interesantă antologie dedicată temei noastre, apărută la Editura Sport Turism în 1990, este semnată de Sebastian Bonifaciu. Se intitulează chiar Sportul în literatură şi a reprezentat un solid element de referinţă pentru demersul nostru. Pe lângă paginile extrase din scriitori străini, precum Ernest Hemingway, Henry de Montherlant, George Bernard Show, Lev Tolstoi, Mark Twain, autorul antologiei mai sus menționate prezintă o selecție și din operele  unor scriitori români, fie în publicistică, fie în beletristică. Sunt aici G. Călinescu, Cella Delavrancea – despre Nadia Comăneci, într-un articol de revistă,  Mircea Eliade, cu un fragment din Autobiografia apărută în limba engleză la San Francisco, pe tema „aventurii nautice”, Mihail Sadoveanu, cu oina, în Jocuri de primăvară, Mihail Sebastian  cu „lecția de schi”, Ionel Teodoreanu cu toposul, locul primordial al întrecerii (Întâiul stadion – maidanul). Fără îndoială, lipsesc din această enumerare mulţi scriitori români care au reflectat, în opera lor, preocuparea personajelor pentru viața sportivă. Camil Petrescu, obsedat de cunoașterea în cât mai multe domenii, s-a considerat întotdeauna un specialist al sportului, un cronicar sportiv și un judecător al formulelor strategice din fotbal. Știm că a practicat comentariul sportiv și a condus o publicație cu acest conținut informativ.

Un exemplu din Mihail Sebastian, în romanul Accidentul, care descrie un personaj în plin antrenament de coborâre, arată deopotrivă euforia și senzațiile, trăirea intensă a primelor zboruri pe skiuri: „Avea în fața ochilor numai întinderi albe de zăpadă, pe care se vedea zburând. Închise ochii și încercă să suspende în el orice gând, ca în acea tulburătoare senzație de plutire, de zbor, de cădere. Ce era de neimaginat, de neregăsit, era tăcerea adâncă ce se făcea în el în acel moment”, dar și eșecurile începătorului: „Paul căzu de nenumărate ori. Nimic din ce învățase pe teren nu-i mai servea acum. Lucruri pe care sus, la Turing –Club, reușea să le facă destul de corect deveneau acum din nou imposibile. Dinspre vârf coborau grupuri de schiori, pe același drum îngust, marcat de triunghiuri galbene. Îi auzea chiuind în urma lui, de la mari distanțe, și, pentru că nu se putea feri la timp din calea lor, se arunca singur în zăpadă, la marginea drumului, lăsându-i să treacă”.

Mărturie a faptului că sportul nu este tratat exhaustiv în romanul românesc interbelic stă piesa lui Vasile Voiculescu intitulată Gimnastică sentimentală, în care mişcarea este conceptualizată la un nivel superior, cel spiritual, de către actorul Puiu Moldavian: ,,Sufletul are şi el mădularele lui, care trebuie exersate zilnic şi cu şi mai mare aplicare şi atenţie […] are funcţiuni care nu trebuie uitate, lăsate în părăsire. Trebuie mereu să le ţii în activitate, să le ţii deştepte. Dacă nu faci gimnastica sentimentelor, te anchilozezi, prinzi burtă la suflet.”.

O privire retrospectivă asupra apropierilor şi distanţărilor pe care le putem identifica în raportul sportului cu literatura ne relevă o dinamică a personajelor văzute prin prisma contactului lor cu mişcarea de orice natură. Acestea se desavârşesc astfel câştigând rotunjime, capătă proeminenţă în economia textului, primesc un plus de valoare în raport cu altele, fapt generat tocmai de preocupările lor pentru exerciţiile fizice.

Relația dintre sport și literatură ține, așadar,  de o componentă umană și de una estetică. Pe de o parte, exprimând dinamismul și inteligența mișcării performante, sportul este o reflectare a caracterului competitiv și perfecționist al omului, în expresie corporală. Pe de altă parte, literatura contemplă acest efort care pune în valoare forța, dar mai ales frumusețea corpului uman. O face în expresie verbală, dar cu ochii sculptorului sau ai pictorului, fiindcă în această imagine funcționează proporția, plasticitatea, capacitatea de a organiza elementele unui tablou în mișcare.

Toate sunt legate de forța creatoare a artistului – capabil de a imagina și de a da expresie LITERARĂ acestei reprezentări a SPORTULUI.

__________________

Bibliografie:

  • Sebastian Bonifaciu, Sportul în litaratură, (antologie), Sport-Turism, Bucureşti, 1990
  • Lăcrămioara Petrescu, Pragul minunii sau despre revelaţie: Vasile Voiculescu, Junimea, Iaşi, 2006 (p.122-125)
  • Mihail Sebastian, Accidentul, Ed. Jurnalul Naţional, Bucureşti, 2012
  • George Călinescu, Cartea nunţii, Ed. Cartex, Bucureşti, 2000
  • Mihail Sadoveanu, Opere (vol.XIX), Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964
  • Ionel Teodoreanu, Iarbă, Colecţia ,, Biblioteca pentru toţi”,f.a., Bucureşti, 1936
  • Mircea Eliade, Autobiograpy, Ed. Harper and Row, San Francisco, 1981. Traducere de Victor Bănciulescu
  • Ioan Chirilă, Mexico 70. Jurnal sentimental, Ed. Gazeta, Bucureşti, 2009

Webibliografie:


Despre formarea si pregatirea sportivilor – consideratii generale cunoscute de toata lumea, dar respectate de putini sau uneori intelese gresit – partea 1

In Articole - publicatii, Ganduri, Resurse, Stiinte si educatie on Februarie 12, 2015 at 6:10 PM

Cuvant inainte: Ne-am gandit ca un blog cu acest nume are nevoie la un moment dat sa vina si cu elemente de continut de ordin „tehnic” care sa aduca in discutie aspecte legate de metodologia antrenamentului si stiintele care acompaniaza demersul pregatirii sportivilor. Nu este un curs magistral si bine inteles nu se adreseaza sportivilor de lot care beneficiaza de expertiza unor specialisti competenti (cel putin o parte dintre ei), ci antrenorilor din teritoriu. In masura in care acestia cunosc deja „subiectul”, atunci ne adresam tinerilor sportivi care doresc sa-si deschida orizontul.  Desi la prima vedere ar putea parea idei arhicunoscute, asa cum sugereaza si titlul, unii vor recunoaste / identifica aspecte neglijate care nu fac decat sa intarzie expresia potentialului performanta la sportivii in formare, uneori staganarea sau chiar si regresia rezultatelor.

Din acest motiv va propunem o serie de 4 articole care incearca sa deshcida teme de reflectie pe care am incercat sa le aducem din sfera dezbaterii teoretice in cea a cunostiintelor practice cu aplicabilitate in activitatea de teren in formarea si antrenamentul sportivilor. Desi sfera discutiei poate fi largita si la multe alte discipline,  pe parcurs vom alege exemple din domentiul sporturilor martiale datorita complexitatii factorilor si soliticitarilor care intervin fata de disciplinele individuale atletice clasice si de asemeni datorita absentei variabilelor colective umane (cum este cazul disciplinelor colective) si a celor calendaristice – frecventa relativ mica a competitiilor, ceea ce ar permite o pregatire judicioasa – coerenta succesiunii ciclurilor de pregatire pe toate termenele dorite sau recomandate si elaborarea unui plan de formare care sa raspunda asteptarilor de valorficare a potentialului sportivului si deci de optimizare a performantei acestuia.

____________________________

COMPLICAT !

_____________________________

Asadar, in prima parte, iata cateva consideratii de ordin general despre :

Intelegerea suportului energetic in sporturile cu dominanta anaeroba lactica  sau
IMPORTANTA RECUPERARII/REGENERARII

De regula sporturile martiale solicita mai mult sau mai putin componenta cardio-respiratorie in sensul de aerobie PURA… In aceste discipline cu exceptia boxului profesionist (8-12 reprize) componenta anaeroba care sutine manifestarea fortei musculare  in forma ei „exploziva” (cu toate interpetarile posibile..nu cautati nimeni nu da o definitie precisa, ne vom limita la cea asimilta cu notiunea de detenta, nu neaparat in raport cu saritura/saltul, ci ca capacitate de a dezvolta o forta mare intr-un interval de timp foarte scurt – masa fiind constanta ne ramane acceleratia…deci viteza) este primordiala si esentiala.

Fara a pune in cauza procesul de antrenament si pregatire sau diverse patologii, calitatea de forta si cele derivate din manifestarea ei sub diverse forme precum viteza/ acceleratia, se poate altera in functie de gradul de oboseala al sportivului. Datorita duratei relativ scurte a confruntarii, filiera aerobie desi joaca rolul ei, ramane secundara din punctul de vedere al conservarii calitatilor primordiale si asociate notiunii de performanta si anume forta, viteza, sincronizarea (coordonare/timing) si precizia. Avand in vedere natura si frecventa solicitarilor in majoritatea disciplinelor martiale pe parcursul unei reprize, aspectul necesitatii recuperarii rapide in urma „sarjelor”/intervalelor de efort intens in cazul antrenameentelor, de regula solicitari de tip (quasi)maximal (ex: viteza de executie si frecventa) este esentiala. Nu este deci vorba de enduranta cardio-respiratorie asa cum poate fi repezentata/imaginata prin idealizarea REDUCTIVA a modelului clasic de efort in cazul unui alergator pe distante lungi, cat este vorba  (simplificand) de cresterea tolerantei ansamblului neuro-muscular la deseurile lactice (rezultate in urma efortului anaerob lactacid – eforturi in regim de viteza sustinuta care depasesc 6-10 secunde… sau chiar situate in acest interval, daca sunt frecvente /repetitive fara intervale de recuperare „completa” vor duce la o stare de similara cu cea a efortului de tip anaerobie lactica)… Este doar un model teoretic, nu va pierdeti timpul cu astfel clasificari orice de efort este sustinut in varii proportii de absolut toate filierele energetice…

…In cazul solicitarilor cu o dominanta anaeroba lactica notiunea de (capacitate de) recuperare rapida (de cele mai multe ori incompleta), dar cat mai eficienta in intervalele/perioadele de efort moderat prin incetinirea ritmului devine un parametru care trebuie luat in considerare in planul sedintelor de antrenament in proportii apropiate de cele pe care regasim in competitie. Aceasta „facultate” a organismului ar trebui deci educata in timpul antrenamentelor in vederea eficientizarii procesului de refacere a resurselor energetice imediat si direct accesabile/ disponibile (ATP-ul) pe toata durata confruntarii in functie de solicitari si bine inteles in pauza dintre reprize. Ea trebuie cultivata in conditii similare – durata a intervalelor (nu a partidei), intensitate, model de miscare si tip de efort – celor impuse de solicitarile disciplinei in conditii de competitie – de unde si notiunea de pregatire fizica integrata.

Chiar si asa antenamentul sportiv in sine nu poate decat ajuta la intarzierea/incetinirea acumularii de lactat prin utilizarea eficienta a resurselor disponibile  si anume: ergonomia posturilor si miscarilor, insusirea unei tehnici perfectionate, o abordare tactica eficienta si cresterea tolerantei la acumularea deseului lactic (mai degraba o dobandire de ordin constient pe plan psihologic prin experimentarea repetata a starii respective, decat o adaptare la nivel fiziologic), eventual ameliorarea/optimizarea unor cai metabolice, dar nu in masura in care ar permite conservarea calitatii neuro-musculare in toate formele ei de manifestare – neuro-transmisie impuls, elasticitate si excitabilitate-reactivitate musculara, recrutare – factori sau procese direct determinante  ale calitatilor de forta in regim de viteza sau invers ale vitezei in regim de forta. Cei care fac apologia fortei in forma ei de manifestare exploziva prin cresterea fortata a masei musculare, a sectiunii fiziologice a muschiului prin diverse mijloace s-au ratacit (putin,… nu mult… atat cat sa greseasca…limitand potentialul performanta al sportivilor). A nu se confunda dezvoltarea naturala a masei musculare, observabila pe termen lung si ca urmare a adaptarilor fizioanatomice, o consecinta/ raspuns la specificitatea antrenamentelor si solicitarilor in disciplina respectiva, cu optiunea de fortare a cresterii masei musculare in ideea ca vom dobandi un plus de calitate atletica si deci optimizarea performantelor; este o diferenta de nuanta.

Pentru a simplifica, un exemplu usor de inteles si verificat este cazul antrenamentului saritorilor in inaltime care au nevoie de forta musculara exploziva (detenta), dar nu recomanda dezvoltarea masei musculare fie si numai din ratiuni de ordin pur fizic (cresterea greutatii trenului inferior) si in egala masura din considerente fizio-anatomice; cresterea masei musculare nu garanteaza si cresterea fortei explozive caci un volum crescut de muschi (pentru cei care cunosc fenomenul cresterii musculare – multiplicarea fibrelor sau dilatarea lor) are nevoie de un numar mai mare de terminatii nervoase, ori la acest nivel este putin probabil ca se poate interveni de maniera imediata si controlata. In mare se doreste optimizarea raportului de contractie forta/kg de greutate corporala fara alterarea potentialului de recrutare si a vitezei de contractie.. Aici suntem asadar mai degraba in registrul calitatii musculare decat in cel energetic. Este oarecum la fel si in sporturile de combat, mai ales atunci cand exista si limitari pe categorii de greutate. Cat despre categoriile grele  fara limita, puteti fi siguri ca odata cu cresterea volumului muscular, care poate asigura o crestere a fortei (generice), dar nu neaparat a fortei de lovire, sau in alte procedee, la care se vor adauga un necesar suplimentar de resurse energetice si evident de O2… Altfel spus exista riscul coborariii pragului de oboseala. De ce nu ar creste si forta de lovire!? Pentru ca forta este produsul dintre masa si acceleratie, daca masa creste si acceleratia scade, rezultatul produsului poate ramane acelasi sau, dar de regula vom observa o pierdere de viteza care se va traduce prin o scadere a fortei de lovire… Mai mult decat atat, pierderea din viteza (eficienta scazuta), asociata (cu o crestere a nevoilor energetice si de oxigen – scadere a pragului de oboseala), vor duce la diminuare cantitativa a capacitatii de lovire (numar si frecventa), procentajul de lovituri care isi vor atinge tinta va scadea si el cu siguranta… si iata cum  riscam un efect invers decat cel scontat.

Multi vor intui ca rezolvarea acestei probleme de ordinul fizicii mecanice isi va regasi rezolvarea in „chimie”/ bio-chimie, dar si chimia isi are rosturile ei, inainte de toate o stiinta a DOZAJELOR. In multe cazuri este o chestiune mult mai simpla, dar care trebuie inteleasa. Aici solutia nu poate veni decat din zona stiintelor nutritiei… si se refera la 3 parametri entropici – bagaj enzimatic (si mineral), echilibru hidric, pH si temperatura mediului intern… la care se adauga natura efortului in functie de specificul disciplinei si factorii de mediu extern – altitudine, temperatura si umiditate care la randul lor vor influenta  randamentul la efort al sportivului, cu toate relatiile de tip cauza-efect la nivel fiziologic pe care le-am putea identifica… sau NU.

In termeni practici cu aplicabilitate in procesul de antrenament si chiar in competitii s-ar putea sa li se administreze degeaba tot felul de proteine, vitamine, glucoze sau alte „sustinatoare de efort sau stimulente”, daca intre serii de efort intens prelungit (lactacid) nu li se administreaza spre exemplu o solutie de batranesca de la alimentara din colt, ati ghicit este bicarbonatul de sodiu. Cand(!? Hai sa spunem cu 20 minute inainte de inceperea confruntarii si chiar in pauza de dupa prima runda. In ce concentratie!? DEPINDE!

Conditia fiziologica a sportivului difera de la o runda la alta si cam asa ar trebui sa fie si compozitia lichidului de hidratare administrat intre runde. La meciurile din circuitul profesionist de box, s-ar putea sa fie nevoie ca procedura sa se repete la fiecare 3-5 reprize. Daca la antrenamente nu este prioritate pentru nimeni, e posbil ca in competitie, chiar si in cele de amatori care se desfasoara dupa modelul turneu, praful bolnavilor de ulcer sa le salveze miza… Un aspect de cele mai multe ori neglijat sau tratat superficial de tehnicieni in comparatie cu programele de pre/competitie in antrenamentele curente este RECUPERAREA  si REGENERAREA DUPA EFORT- nu neaparat cea dintre serii de efort sau reprize, ci aceea dintre antrenamente. Arhicunoscut, doar ca recomandarile nutritionale vizeaza cel mai ades sustinerea efortului si nu pe cea a recuperarii. Iar daca multe produse pretind ca o fac, ele nu propun in ultima instanta decat compensarea pierderilor rezultate din antrenament care vizeaza echilibrul hidric, refacerea energetica (zaharide si carbohidrati), plastica (proteine si colagen) si enzimatica (care le sustin pe celelalte doua – vitamine, minerale, etc). Aceste ingrediente, pe langa faptul ca multe dintre ele nu sunt asimilabile folosibile de organism decat in proportie foarte mica in raport cu aportul recomandat, nu garanteaza re-echilibrarea entropica a organismului (poate eventual echilibrul hidiric), nu garanteaza in nici un fel dozajul pentru stimula complementaritatea/sinergia actiunii de regenerare, cu atat mai mult cu cat folosim mai multe produse sau formule.

„Sportivii dumneavoastra au luat creatina!?… Dar cumva mai tarziu au aparut probleme musculotendinoase (!?), ei bine trebuia sa le dati si colagen… Dar daca le dati colagen nu uitati sa le dati si „altceva” care sa asigure absortia acestuia si folosirea sa acolo unde este nevoie…

Optica sustinerii efortului prin medicatie a fost multa vreme gresit interpretata in sensul de stimulant al capacitatii de efort si implicit de dezvoltare a potentialului performanta. Mare parte (nu toate) dintre  „aporturi” nu ajuta atletul sa ridice, sau sa alerge mai repede, ci accelereaza perioada de recuperare prin refacerea resurselor si furnizarea unor elemente care sa participe la reconstructie si la restabilirea unor parametri fiziologici, dar este este o interventie bruta ale carei mecansime nu sunt inca bine intelese, chiar daca n se para minunate fiindca a 2-a zi il avem la antrenament proaspat ca scos din cutie. Aparentele incurajatoare, senzatiile pozitive si impresiile nu justifica cresterea sarcinii de antrenament pentru a depasi praguri de solicitare normala, ci trebuie considerat ca un instrument de recuperare-regenerare. Mai curand un ajutator de mentinere a frecventei / regularitatii si intensitatii antrenamentelor si nu ca o invitatie la intetirea ciclului de pregatire sau de crestere a acestor „sarje”- (serii, distante, greutati, sedinte suplimentare sau durata sedintelor). In caz contrar degeaba i se administreaza toate aceste sustinatoare, fiindca „hranit” sau nu, „pierderile” – datoria energetica, enzimatica si distrugerea celulara/tisulara – vor fi proportionale cu solicitarile la care a fost supus (deci mai mari decat in cazul in care nu a primit „ajutoare”) ceea ce va duce in timp la o crestere a necesarului de aport, la inhibarea unor procese fiziologice naturale, dependenta si intr-un final dezechilibru si patologii… uneori foarte grave.

Pe de alta parte lipsa acestor mijloace de recuperare vor limita marja si ritmul de progresie pana la stagnare… Si ce-i cu asta(!?); cel putin ii avem sanatosi si o vom putea lua de la capat, desi suntem absolut convinsi ca somnul si o alimentatie inteligenta pot sustine perfect ambitiile de performanta ale oricarui sportiv.. Nu nu suntem naivi, daca toti iau de ce trebuie sa luam si noi si mai ales sa nu uitam ca aportul sistematic poate duce la obisnuirea organismului si diminuarea efectelor scontate, la care daca mai adaugam si dobandirea unei posibile dependente… suntem in scenariul perfect al plafonarii, imbolnavirii si alte nefericiri.. Din aceste ratiuni poate ca ar fi mai interesant sa lasam sustinatoarele pentru perioada de precompetitie si competitie, meciuri in sensul de utilizare ocazionala cand pot avea un efect foarte de interesant (eficace) pe un organism nepoluat. Ar fi bine totusi ca inainte sa se faca o simulare/studiu/incercare.

… Dar ce-ar fi daca cuvantul de ordine nu ar fi nici poluat si nici curat, altfel spus nici refuzul/ interzicerea lor, dar nici incurajarea consumului de „suplimente” uneori numite si  „sustinatoare” (o ipocrizie care justifica abuzurile), ci ne-am gandi la un concept de „quasi-echilibrare entropica” – un aport sub nivelul necesar sau al consumului pentru a lasa organismul sa-si faca datoria… chestie de sanatate.  Si daca unii isi vor spune din nou ca este arhicunoscut, atunci poate ni se explica de ce accidentari fara traumatism si miscari gresite, accidente musculare, fracturi de oboseala, probleme renale, imunitate scazuta… cu toate „sustinatoarele de efort” din lume!?  „Arhicunoscute”, dar de putini stiute si cu atat mai putin intelese.  Da ati ghicit ne laudam, fara a fi specialisti, maine ne puteti inlocui cu cativa nutritioniosti de lot.. Specialitatea mea este rugby :D… Glumim sa mai treaca timpul.

Aceasta stiinta a nutritiei si medicatiei de efort nu este una exacta, ci mai curand una necesar empirica, in care observatia si monitorizarea/jurnalul sunt de miza. Nu exista reteta pentru ca fiecare organism raspunde in felul sau la efort si la o medicatie data. Daca sunt „arhicunoscute” atunci de ce toti jucatorii din loturile de juniori primesc in cantonamente medicatie aproape standard!?… Personalizarea este cruciala pentru acompanierea reusita a sportivului si extrem de dificil de atins fara erori si ajustari. In plus nu va fi nicicand una definitiva pentru ca vor interveni variabile precum anotimpul, perioada de sezon sportiv, alte variabile geoclimatice, geografice,  varsta, etc. Din acest motiv unii sportivi de elita din disciplinele individuale au fiecare „dosarul” lor, altii chiar propriul staff. Daca cumva se crede ca este un factor secundar, mofturi, teorie, atunci de ce forurile tutelare din boxul profesionist au mers pana acolo incat au facut o lista precisa a lichidelor de hidratare permise pe care boxerii au voie sa le foloseasca in pauza dintre runde.

Revenind la micul „pont al bicarbonatului” sau a oricarui alt sustinator, daca functioneaza, nu este un motiv ca a doua zi sa-i se dea  sportivului „acelasi numar de ture” ca si in ziua precedenta, mai ales daca sendinta respectiva a fost una istovitoare. La fel cum nu este motiv sa se abuzeze de el din motivele de obisnuinta amintite, dar mai ales pentru ca excesul ar putea duce in timp la rupturi gastrice. Asa cum viata ne invatat pe toti, peste tot regasim si reversul medaliei. Poate ca ar fi mai bine sa aveti elaborata o baterie de teste care sa indice chiar si aproximativ nivelul de recuperare, iar sarja de antrenament, la fel precum si utilizarea acestor mijloace sa tina cont de indicatorii testului respectiv. Poate fi si jurnalul pulsului sportivului inainte de culcare, la trezire, inainte de antrenament, dupa incalzire si dupa antrenament care coroborat cu structura sedintelor respective sa ofere in timp repere suficiente asupra gradului de oboseala care intotdeauna va avea o legatura fie cu consumul de O2, fie cu nivelul de aciditate musculara.

Este un demers cu incercari, erori, ajustari si pasi marunti, dar antrenorii trebuie sa intelega „ca mai putin” astazi, poate insemna „mai mult” maine.

Vom incheia povestea prafului magic cu o reteta culinara… nu fara a sublinia ca astfel de detalii minuscule pentru unii, pot face diferenta mare si ca personalizarea este imperativa; atat de importanta incat unii antrenori/sportivi au dus cautarile in zone inimaginabile astazi. Pare greu de realizat mai ales in disciplinele colective, dar in cele individuale chiar ca nu avem scuze… Si iata cum ajungem la obiectivul poate numarul 1 al antrenamentului sportiv pe care foarte putini antrenori de la noi l-au inteles… AUTONOMIA SPORTIVULUI SAU SPORTIVUL CA ACTOR ACTIV AL PROPRIEI PREGATIRI… Ii recunoasteti pe cei care nu l-au inteles dupa cumulul de functii :D, atitudinea directiva si care intrebati ce si cum, nu au alt argument decat „stiu eu din…” (nu mai conteaza)… sau schimbatul privirii. De multe ori minimalizeaza discutia facand apel la termenul de „teorie”.

Harry Greb cotat cel mai bun al 7-lea boxer al ultimilor 80 de ani si cel mai bun mijlociu al tuturor timpurilor – 17 infrangeri / 18 remize/ 263 de victorii – obisnuia sa bea la un moment dat in pauza dintre runde un cocktail din sange si whiskey. A murit in 1926, la 32 de ani in urma unei operatii de cataracta (soc anafilactic cauzat de anestezie – se intampla des pe vremea aceea) dupa ce a disputat de-a lungul carierei sale care a durat 13 ani – ATENTIE 298 DE MECIURI LA PROFESIONISTI (10-15 reprize). Aceasta informatie a fost oarecum de dragul istoriei, candva tema preferata a acestui blog.

Mai recent recent,  Fernando Vargas, fost campion mondial, a fost interzis sa foloseasca pentru hidratare bautura Gatorade la revansa impotriva lui Shane Mosley pentru centura mondiala la mijlocie usoara . Intr-un final Vargas a obtinut aprobarea, dar Mosley a contestat decizia mentionand ca el s-a antrenat folosind pentru hidratare apa si ca bautura respectiva ar putea pune in avantaj adversarul, iar el nu poate risca sa foloseasca aceeasi formula atata vreme cat nu conoaste efectele asupra organismului sau… Da, cam atat de importanta pare sa fie personalizarea!!!

Revenind la reteta, in cazul in care disconfortul provocat de gust poate perturba sportivul, atunci se poate opta pentru o bautura izotonica (de tip Izostar – exceptionala in competitie, nu stim si dupa un consum regulat si de durata). Daca nu sunt bani (auzim mereu acest argument), atunci se poate incerca o solutie de fabricatie proprie din glucoza, suc de lamaie, bicarbonat de sodiu si sare (de preferinta de Himalaya) dizolvata in apa… ESTE O GASLENITA PROPRIE PE CARE AM DESCOPERIT-O INAINTE SA APARA POWERADE, GATORADE SAU ALTE IZOSTARURI SI PE CARE NU AM DEPUS-O LA ANPI DOAR PENTRU CA AM CONVINGEREA CA O CUNOSTEA PANA SI BUNICU :D. Am adaugat partea in majuscule ca sa va spun cat de bine functioneaza… dar din nou sunt nevoit sa o spun pentru mine… adica personalizare. Prin personalizare nu trebuie sa se inteleaga neaparat schimbarea compozitiei, cat mai ales DOZAJUL.  Mai toti avem nevoie de aceleasi substante, doar ca unor berea le face mai rau decat altora…sau ceva de genul asta. Rolul bicarbonatului in aceasta ecuatie este reducerea PH-ului intern si a aciditatii musculare, favorizand astfel reciclarea mult mai rapida a excesului de deseu lactic acumulat, principalul factor de diminuare a functiilor neuromusculare amintite.

Pentru a intelege aceste mecanisme trebuie sa luam in calcul toti factorii care ajuta la instalarea prematura a oboselii (dincolo de efort in sine si INEVITABILA IN CADRUL DISPUTELOR ECHILIBRATE SI ANGAJATE) si natura acestora, desi, daca vrem sa simplificam lucrurile, in ultima instanta fenomenul in sine este de factura energetica, cauza oboselii nu poate fi imputata/explicata strict din perspectiva diminuarii stocului energetic… Sau da, dar trebuie inteles care sunt celelalte suporturi fiziologice, decat cele care participa direct la efort, care pot provoca diminuarea lor… Spre exemplu celula nervoasa este un mare consumator de energie in sine, iar in conditii de stress fie el impus de adversar, fie auto-impus (teama de a nu performa, grija recuperarii punctelor pierdute, etc), starile emotive duc la cresterea SEMNIFICATIVA a nivelul de adrenalina in sistem, iar adrenalina este in sine cel mai mare consumator de energie… Poate si de aceea, uneori, in ciuda unor senzatii de plenitudine a potentialului fizic, combatantul nu poate performa conform asteptarilor – apar probleme de apreciere a distantei, de acuratete a executiilor. disparitie explozivitatii, alterarea preciziei loviturilor si atacurilor, probleme de concentrare, timing… Atunci este foarte posibil ca sportivul sa aibe nevoie  sa i se administreze regulat la fiecare 20-30′ in faza premergatoarea meciului o solutie de glucoza si ce mai are nevoie pentru a nu perturba starea/echilibrul hidric, mineral si enzimatic al organismului.

Aceste lucruri sunt bine stiute si cu toate acestea tenicienii nu-si iau masuri sa le preintampine. Fara suportul unor studii stiintifice riguroase, in masura in care aceste studii sunt relevante, ar fi poate interesant ca in perioada de pregatire sportivul sa se antreneze supus unor conditii de stress/handicap…atat fizic, cat si de situatie, care sa-l formeze pe plan afectiv si psiho-cognitiv care sa ajute la dobandirea rezistentei si la dezvoltarea capacitatii de adaptare la aceste situatii generatoare de stress. Nu este neaparat vorba de „ocultarea” totala a unui proces perfect natural, ci despre gestiunea efectelor acestor asupra potentialului performanta al sportivului.

Din nou ne temem ca unii vor spune (poate) „banalitati „, dar cum ne-am putea explica oare evolutia lui Bute impotriva lui Froch sau a lui Tyson impotriva lui Douglas (sunt sute si mii de alte exemple)…dacat printr-o pregatire deficienta la situatii probabile generatoare de stress-ul… Primul caz este un exemplu perfect de stress impus de adversar, al 2-lea de stress auto-generat atunci cand lucrurile nu mergeau cum si-a dorit. In primul caz Bute ar fi trebuit sa faca sparing cu parteneri de categorie mai mare cu alonja si lovituri puternice, in al 2-lea Tyson ar fi trebuit indemnat la sparinguri intense care sa dureze mai mult de 8 reprize si mai ales sa fie pregatit psihic pentru a face fata unui adversar rezistent. Importanta unei astfel de abordari de mult recomandate de specialisti nu se reflecta intodeauna in procesul de pregatire al sportivului, iar alteori, inca si mai grav, nici chiar in momentul acompanierii sale in competitie…

Dintre toate calitatile atletice cea mai afectata de stress-ul sub toate formele sale (fiziologic/ biochimic, psiho-afectiv, mecanic, etc.) sunt cele care se asociaza notiunii si calitatii de „viteza” – reactii si reflexe,  forta exploziva, etc –  si componentelor sale (nervoasa si musculara), adica exact cea care va face diferenta in competitie…. caci in cazul disciplinelor de anduranta suportul energetic si fiziologic sunt diferite si de alta natura efectele inhibitorii ale diversilor factori de stress afectand mai putin randamentul efortului… De aceea nu prea cred in competentele alergatorilor/alergatoarelor de distante lungi, mai ales daca sunt si blonzi sau blonde… Mai glumim si noi ca deh, articol lung.

Vom continua sa fim critici (adica „rai”)… Daca sunt banalitati am fi curiosi sa aflam care este ponderea pregatirii situatiilor defensive in scrima. chiar daca tragatorul in atac este favorizat de maniera de punctare, cati dintre scrimerii nostri (cel putin cei fara alonja) dau importanta momentului defensiv dincolo de ideea parada riposta.. Mai explicit sub asalt cum stam cu deplasarea inapoi in conditii de echilibru perfect, coordonare, luciditate (analiza, procesare, decizie… chiar si „reflexa”… mai ales reflexa) si reactivitate asociata cu precizie. Aici nu vorbim despre campioni, ci despre structura antrenamentului si despre formarea acestor deprinderi/competente la toti sportivii.

Vorbim despre o „invatare totala”; de la procese cognitive, psiho-motorii avand ca finalitate directa maiestria tehnico-tactica in disciplina pe care o practica, pana la experimentarea tuturor tipurilor de situatii tactice, emotii si gestiunea lor, si mai departe inca, pana la autonomia completa a sportivului care trebuie incurajat, invatat si ghidat cum sa observe, sa analizeze/interpreteze toti indicatorii si toate mecansimele in relatie de propriul organism (senzatii), mediul inconjurator, competitie si prestatiile/performantele realizate… Daca se poate cat mai curios, pasionat dar si rational si documentat cu putinta, cu atat mai bine…… va urma (!)… cu ponturi practice in bonus 😉

– O-O Flo –

Link-uri si referinte
Vargas barred from drinking Gatorade during fight
– Goldfinch, J., Mc Naughton, L.R., & Davies, P. (1988). Bicarbonate ingestion and its effects upon 400-m racing time. European Journal of Applied Physiology and Occupational Physiology, 57, 45-48.
– Heigenhauser, G. & Jones, N.L. (1991) Bicarbonate loading. In D. Lamb & M. Williams (Eds.) Ergogenics:enhancement of performance in exercise and sport. (pp.183-212). Dubuque, Iowa: Brown & Benchmark.
– Jones, N., Sutton, J.R., Taylor, R., & Toews, C.J. (1977). Effect of pH on cardiorespiratory and metabolic responses to exercise. Journal of Applied Physiology, 43, 959-964.

 

 

Dinamo culca Timisoara – sau – Unde au fost cainii din 1967 pana ieri!?

In Articole - publicatii, Sportul romanesc on Iunie 2, 2012 at 6:44 PM

„MAI INTAI PRIVESTE ASTA SI PLANGI! PLANGI DINAMOVISTULE PENTRU CEEA CE AI INFAPTUIT IERI SI PLANGI RUGBISTULE PENTRU STRAMOSII TAI! SA PLANGEM CU TOTII PENTRU CEEA CE NU REUSIM SA FACEM ASTAZI! LACRIMILE NE VOR IZBAVI SUFLETUL, LIMPEZI MINTEA, INTARI INIMA SI TRUPUL!”

[evanghelia O2 (O-O) – 2012 – versetul al nustiu catelea

  din „Mantuirea pacatosilor”]

________________________________

Cel mai tare au reusit sa exprime in imagini  aceasta „virtute” pe care incercam sa o sadim sau sa o intarim in sufletele iubitorilor de rugby, cei de la O2 si Federatia Irlandeza de Rugby, printr-un spot genial in care mesajul este:

„In rugby, nu are importanta cine iti sta in fata, ci de fapt cine iti vine din spate”

Nu sunt un maniaco-depresiv al nostalgiei unor vremuri, dar aici vedem cat de adevarat este ce spunea Ion Caramitru (vezi articolul precedent); „in rugby nu poti merge inainte/avansa daca nu privesti inapoi”.

________________________________

Atentat terorist in Super-Liga CEC Bank. Dinamo… BOUM… Timisoara! 🙂

Incepem prin a va asigura ca Sport – Istorie, Cultura si Civilizatie nu este „dinamovist”. 🙂

Sport – Istorie, Cultura si Civilizatie implineste astazi 400 de vizite si 3 saptamani de la lansarea sa de facto. Nu a am fi celebrat nimic daca aceasta zi nu ne-ar fi rezervat o bomba care probabil ar fi „falimentat” orice casa de pariuri. Prilej extraordinar pentru a ne aminti de un moment istoric similar, pastrand proportiile, care fi avut acelasi efect daca la vremea respectiva s-ar fi pariat pe meciurile de rugby.

1967 – INCREDIBIL Dinamo castiga Cupa Campionilor Europeni la Rugby!

________________________________

In semn de apreciere ne-am gandit sa le facem un cadou frumos iubitorilor de rugby si mai ales rugbistilor si fanilor dinamovisti (pentru colectia personala) – o coperta a revistei sport din 1967, cand clubul „din groapa” (in groapa mai mult in zilele noastre decat pe atunci), cucerea Cupa Campionilor Europeni invingand-o in finala pe campiona Frantei A.S. Beziers. Daca vreti sa cititi direct „pe ziar” 🙂 – click aici pentru coperta

Nu am de unde sa stiu fiindca nu aveam decat cativa anisori la vremea respectiva, dar se pare ca a fost un meci de infarct, in care francezii au condus cu 12-0 la pauza, iar dinamovistii,  intr-o repriza a 2-a  epica (si istorica as spune), au reusit sa rastoarne scorul in favoarea lor… Rezultat final 18-12, in urma unui scenariu complet atipic pentru asteptarile (mentalitatea si deznodamantul)  cu care ne-au obisnuit echipele din jocurile/sporturile colective din Romania… cel putin de vreo 30 de ani incoace.

Prestatia de ieri a tinerilor de la Dinamo, ne-a adus cumva aminte despre Dinamo din poze. De fapt „catelusii” erau deja crescuti molosi in toata regula! Din analiza comparativa a loturilor (cel putin pe hartie), victoria de ieri a fost intr-un fel o surpiza cu un vag parfum din perioada anilor de exceptie. Nu suntem un „ziar de stiri sportive”, dar ne vedem obligati ca in treacat sa-i felicitam pe antrenori (Demici si Solomier) dar si pe cei mai putin fericiti pentru  felul in care  au „primit”  infrangerea – (vezi comunicatul timisorenilor).

Revenind la anul de gratie (1967) pentru rugby-ul dinamovist si romanesc, nu vom dezbate cauzele acestei schimbari in raportul de forte dintre rugby-ul autohton si cel „goloa”. Probabil  lipsa de fonduri nu-i asa. Ah sau nu, uitasem, copiii de astazi au calculatoare. In Franta nu au! Ubisoft cel mai mare editor de jocuri din lume (francez), face jocuri doar pentru copiii din Romania.

Este clar si definitiv dobandit;  s-a intamplat si este imposibil de contestat… Este un titlu de Campioana Europeana a Cluburilor  (pentru lectura directa pe taietura de ziar – click aici)

Vorbim despre Beziers, „Sacré Nom de Dieu”… cea a anilor 70 si nu despre „Crociatti” din Parma a zilelor noastre, care daca ar fi sa-i cautam un echivalent in lumea fotbalului, am putea-o compara cu „un fel” de echipa „dintr-un fel de campionat” de prin zona Golfului. Vorbim despre o echipa care ar fi putut ingenunchia orice alt club din lume, mai putin unul sau doua din Tara Galilor. La epoca respectiva, galezii si englezii dominau incontestabil planeta ovala la nivel de cluburi – Exemplu: Scarlets, Neath, London Irish. Cluburile de rugby din emisfera de sud nu erau reprezentative pentru nivelul nationalelor, valoarea si forta lor cristalizandu-se si manifestandu-se incepand cu nivelul selectionatelor provinciale.

A fost o epoca cand „baietii” de la Dinamo, Farul, Grivita, Steaua (au fost luate in ordine alfabetica), tineau  cel putin piept si nu erau rare situatiile cand „mai reuseau” si cate un „hold-up”, castigand trofee importante impotriva tuturor asteptarilor – iar la vremea respectiva asteptarile erau cu mult mai optimiste decat in ziua de astazi. Am numit 4 echipe si nu una; cifra poate fi relevanta cu privire la competitivitatea rugby-ului romanesc. Pe langa pachetele de inaintare si mjlocasi exceptionali, era si vremea cand placam, luam intervale, purtam balonul in 2 maini si chiar mai plimbam si mingea, etc.

Astazi nu mai este cazul, dar noi continuam sa speram, altfel ne-am lasa de „meserie”. Meciul de ieri ne da sperante si ne confirma ca incapatanarea si eforturile noastre de supravietuire nu sunt zadarnice. Lasand la  o parte orice pretentie sau fita patriotica si povestile cu „noi profesionisti – ei amatori” (o alta scuza „la moda” (o gluma – echipele din Franta nu erau chiar amatoare la vremea respectiva) de genul celei cu copiii care au calculatoare),  un astfel de trecut, ne obliga pe noi toti – cei de astazi si cei care vor veni – sa „udam tricoul”  si sa ne onoram blazonul.

– Infranatu’ –

_______________________________________

P.S. > In P.S.-ul nostru despre P.S.-ul lor – FUNNY! 🙂

Invitat Ion Caramitru – despre sport (si rugby) – GENIAL!

In Articole - publicatii, Cultura si sportul on Iunie 2, 2012 at 4:30 PM

Un interviu cu Ion Caramitru din 1986 – nu a trecut foarte mult de atunci – absolut fabulos.

Fabulos fiindca dezvaluie o latura a artistului mai putin cunoscuta de marele public si pentru ca aduce un omagiu sublim rugby-ului. Un omagiu cat un roman intreg, doar intr-o fraza!

Pentru a-l citi direct pe „taietura de ziar”   – dati  click aici sau click pe imagine! Pentru cei interesati, rezumatul redactiei sub imagine.

____________________________

_____________________________

Orice adaos din parte-mi ar fi de prisos, dar pentru cei care se grabesc…pe scurt:

Ion Caramitru, artist si actor emerit, dar si POLISPORTIV – fost component al lotului national de atletism juniori (110 garduri – proba extrem de tehnica), component al echipei  „Arte” (care intr-o vreme „teroriza” campionatul national universitar de baschet – inclusiv pe cei de la „ANEFS”), tenisman de exceptie (apreciat de Nastase pe care l-a surprins prin acuratetea serviciului sau), schior si ma rog tot restul disciplinelor care stau bine (si nu numai) unui actor.

Este bine de stiut ca actorii au si niste „indatoriri” in „fisa postului”. Printre altele sunt marcate si abilitati, indemanare, coordonare si conditie fizica exceptionale.  Toate aceste explicatii pentru a sublinia faptul ca metafora lui I.C. este cu atat mai frumoasa (aprecierea la randul ei fiind si mai  sincera si valoroasa), cu cat vine din partea unui mare iubitor al SPORTURILOR care era in egala masura un polisportiv talentat, chiar daca fara o experienta particulara in rugby, un fin observator si cunoscator al fenomenului, a carui experienta nu s-a limitat numai la aceea de spectator.

Ion Caramitru polisportiv si fost atlet de performanta (de un oarecare succes),  iubea si aprecia rugby-ul mai mult decat oricare alt sport. Intr-o fraza explica ca nimeni altul de ce. Nimic nou sub soare dar absolut genial… Si cat de adevarat!

Ion Caramitru care probabil a jucat si el 2 ore, zile, saptamani, ani de rugby (nu conteaza), a inteles  esenta acestui sport mai bine decat multa,… foarte multa,…. „lume”. Ce mare pacat ca unii dintre noi care s-au investit cu „aceasta” misiune nu reusesc sa se ridice la nivelul de intelegere al unui neofit.

Da(!)… just (!) – DACA AI CARTE AI PARTE!.. Dar aici nu este vorba despre doctorate, pile si lucrari facute din „copy-paste” sau  din „poigner”. Evident nu faceam referinta la cartea „Asul din maneca”!

– Desfranatu’ –

_________________________________

P.S. > … intr-un moment de acalmie… Sper ca nu am fost foarte rau si asa cum am promis, am reusit sa-mi respect angajamentul de a face din acest blog o publicatie educativa si „decenta”… Nici nu stiti cu cate sacrificii si frustrari mi-am pus frana la limba… pardon tastatura.

%d blogeri au apreciat asta: