Sportlogic

Archive for the ‘Cultura si sportul’ Category

Stejarul, un copac care mai creste doar din inima fiindca radacinile i-au fost taiate!

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica, Star System on Noiembrie 12, 2014 at 12:18 PM
Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca nu i-am gasit organele dar nu mi-am pierdut speranta - creatie proprie

Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca in momentul asta mi-am pierdut „feeling-ul”… – creatie proprie

DOAR ASA CA SA NU NE UITE LUMEA SAU CA SA NU SE CREADA CA AM UITAT / ABANDONAT CAUZA OVALA

As fi putut scrie un articol cum am facut la seriile toamnei anului trecut… Dar zau, nu am mai gasit energia necesara; abia daca am reusit sa urmaresc meciul dintre Stejari si Vulturi… In mare este o fabula despre o pasare care incepe sa-si faca sau sa-si consolideze cuibul pe la noi, de cand cu NATO… In cuib si pe copac Vulturul nu face mare lucru, cloceste, mananca si se usureaza, in rest se bucura de inaltimi in timp ce stejarul ramane pironit la sol… Ce blestem! Stiam ce se va intampla si atunci cand cunosti dinainte rezultatul este ca si cum te-ai apuca sa filozofezi pe tema umiditatii apei. In loc de analiza jocului ma voi multumi sa reamintesc cateva aspecte. Pachetul nostru a aratat un plus de dinamism, dar este evident ca imediat ce incercam sa ne „diversificam” registrul ofensiv, chiar si numai pe inaintare, ies la suprafata carentele tehnice ale jucatorilor datorate fie unei formari insuficiente/incomplete pe planul tehnicii individuale in conditii de crestere a vitezei de joc, fie a neglijentei fata de detalii>>> Este destul sa facem statistica numarului de baloane pierdute in contact si confruntari la sol in conditiile in care pachetul nostru parea a fi dominant. Oricare ar fi cauza, sunt slabiciuni identificate de mult pe care probabil unii jucatori le-au constientizat, dar asta nu inseamna ca pregatirea lor include si elemente care sa ajute la eliminarea acestora. Ramane un aspect pozitiv, acela al cresterii capacitatii de conservare a balonului, dar pe care nu prea stim cum sa-l folosim daca cumva arbitrul uita sa ne ofere penalitati.

Ma rog, lista nu s-a incheiat; aceleasi greseli de aparare, gestiune a efortului si resurselor si aceeasi echipa rupta in doua – un pachet decent si muncitor si liniile de 3/4 care someaza pana la sictirul total al jucatorilor. Ma intreb daca reusesc sa se pastreze „calzi” si ne mai miram ca din 5 atacuri primim 3 eseuri…fiindca deh multi stiu (dar putini „intelege”) ca participarea tuturor jucatorilor in fazele de atac are va mentine constant nivelul de concentrare si responsivitate – pe scurt capacitatea lor de reactie la schimbari si neprevazut. Acest tip de plan de meci ne obliga sa propunem un joc limitat, previzibil si absolut plictisitor. Nu este vina nimanui, atat putem, acestea ne sunt limitele, cel putin deocamdata… A fost o ocazie excelenta pentru a-i ajuta pe optimisti sa inteleaga ca oricare ar fi fost grupa de la mondiale, sansa de a castiga traditionalul meci pentru a evita ultimul loc este una minima.

DAR MOTIVUL PENTRU CARE AM HOTARAT TOTUSI SA-MI SCRIU IMPRESIILE A FOST ALTUL DE FAPT. ACELA DE A SUBLINIA INCA O DATA LIPSA PROFESIONALISMULUI FRR: ACEIASI FACTORI SI ACELEASI ASPECTE CARE FAC CA RUGBY-ul NATIONAL SA NU PROGRESEZE… IMPOSTURA OMNIPREZENTA CARE GUVERNEAZA DIN CULISE VIATA FRR SUB TOATE ASPECTELE EI.

In primul rand imaginea si din nou neglijenta fata de detaliu dusa pana la prostie. Cei care au fost atenti au putut remarca ca buchetul de flori primit de solista care a intonat imnul american era cam de 3 ori mai mic decat cel oferit celei care a intonat imnul national… Ar putea fi considerat un gest de o meschinarie jalnica daca nu as sti ca la mijloc este incompetenta organizatorica… Mi-i pot chiar imagina cum au incropit buchetul „cel meschin” cu cateva flori smulse din jungla pregatita initial pentru diva nationala… Si asta pentru ca ne amintim cu totii ca la IRB NC 2013 noua ni se canta imnul pe vibratii de Metropolitan Opera, in timp ce adversarilor nostri pe un mag Kashthan cu palnie de pathephon in loc de boxe…. Este drept, pare un aspect minor, nu a fost sfarsitul lumii, dar este elocvent cu privire la notiunea de respect, valoare suprema in sportul nostru, si inca o dovada a incompetentei celor doi nechemati, Florin Matei si Lucian Lorin, care au nevoie serioasa de un curs intensiv de educatie si bun simt, cel putin la capitolul ospitalitate.

Un prieten, suporter infocat al Stejarilor, se plange in mod regulat ca in ultima vreme la tribuna oficiala raman sistematic multe locuri libere care chipurile ar fi rezervate pentru sponsori si ca fanii care fac ore de drum pentru a asista la meciurile nationalei nu pot beneficia de aceste locuri in conditiile in care doresc sa le si plateasca, frustrant atunci cand isi sacrifica ziua pentru a fi obligati sa stea in ploaie si frig pentru a striga Hai Romania… Si din nou respectul bata-l vina. Cine are cea mai mica experienta stie ca un organizator de evenimente trebuie sa se asigure cu cateva zile inainte de prezenta invitatilor… Locurile se pot rezerva fara a trimite neaparat biletele, se pot face liste si pot fi inmanate la o intrare separata daca rugby-ul national debordeaza de „VIP-uri” si amici care nu vor sa stea la coada. Bine, asta a fost doar de dragul sacaielii pentru ca in realitate despre ce sponsori vorbim(!?); cei  afisati pe stadion fara sa plateasca un ban, doar pentru a da impresia unei activitati sustinute de „marketare” a brandului national rugbistic, cei care dau cat pot pentru ca „au obligatii” (de partid, sindicat sau alte organizatii 😀 ) si vor liniste si pace, cei care ne ofera niste sticle de vin si niste carnati pentru bufetul de protocol (vorbim despre echipa nationala de rugby totusi), cei carora le-au crescut cefile si falcile de cand sponsorizeaza FRR, cei pupaciosi care asteapta mantuirea si gratia seniorului, sau cei care dau mai mult decat face pentru ca vor chiar sa sustina sportul nostru… Nu sunt multi – probabil CEC Bank si berea Stejar.

Care sponsori (!?), pen’ ca nu exista sponsori..pentru ca echipa nu are sponsori care sa se implice activ, carora sa le pese intradevar de acest parteneriat si care sa-si coroboreze campaniile de comunicare cu cele ale FRR (fiindca evident in federatia avem niste „completati voi cu epitetul adecvat” in materie de comunicare-dezvoltare)… Vorbim despre campanii cu adevarat eficiente care sa se transforme intr-un instrument in serviciul proiectelor de dezvoltare… In cazul nostru sponsorii sunt niste tovarasi care si-au pus semnatura pentru pacea „sufletului”, pentru a-si „crea creante” fiindca, deh, stim  acolo un domn care poate rezulva multe, numai problema rugby-ului national nu… Dar rugby-ul romanesc nu a avut nicicand un sponsor pasionat si interesat fie chiar si numai din ratiuni pragmatice de promovare a brand-ului sau… pentru ca nu are audienta, pentru ca este o lume inchisa, rezerva de vanatoare a unor trogloditi privilegiati.

Boala nationala se reflecta in toate domeniile vietii sociale; lepre la varf, lepre in fruntea bisericii, lepre in sport, lepre… peste tot… si o tara a vorbelor goale, sloganelor si a lucrului facut de mantuiala. Cum putem aspira la performanta si sa ne imaginam ca sportivii nostri pot da tot intr-o tara condusa timp de 25 de ani de smenari, gestionati de federatii de smenari, intr-o tara cu intinderi nesfarsite de nauci  sau somitati capabile doar de rea vointa. In aceste conditii cum mai putem spera sa cultivam dimensiunea patriotica si afectiva a suporterilor si a sportivilor nostri, motivatia in a-si reprezenta tara… Revenind la rugby, in tribune abia daca se aude gangurind imnul… si pe buna dreptate!!! Nu-i condamna nimeni, ii intelegem…. Baietilor nostri nu le ramane decat sa joace pentru ei insisi, pentru familiile si prietenii lor si asta pen’ ca tot felul de „oficiali” si-au inchipuit ca noi toti (inclusiv jucatorii) suntem plamaditi dupa chipul si asemanarea lor… „ca multi vede si putini cunoaste” … ca lumea nu gandeste… nicicand preocupati de consecintele actelor lor… Exact asa cum lumea nu merge la vot, la fel nu mai merge nici la stadion… Povestea cu sponsorii este o gaselnita; putin confort nu face rau nimanui  – unul pe 3 locuri… „in familie” cum se spune, marea familie a rugby-ului – nasi, fini, cumetri, frati, tovarasi de partid etc.

Pe de alta parte daca pe vremurile astea de restriste scot si cele cateva sute de rezervari la vanzare, risca sa goleasca cam un 1/4 din tribuna B, iar camerele de luat vederi care asigura transmisiile bat („ghinion de nesansa”) tocmai pe tribuna B, ceea ce in ultima vreme ar fi sinonim cu impresia de stadion gol, expresia vizuala de necontestat a unui sport in cadere libera (asa cum si este) spre deosebire de baschet spre exemplu, care desi afiseaza tribune goale la meciurile nationalei, au totusi sali pline in meciurile de campionat (este drept sali mici) si are o dinamica de crestere de peste o mie la suta in ultimii ani, unde iata ca rezultatele incep sa se si vada…

In rest toate bune, seria „succesurilor” continua, la juniori locul 7 din  8 echipe (cred) la Campionatul European, la seniori tribune din ce in ce mai goale… Sambata doar 50% din „stadion” umplut,  fata de anul trecut cand aproape ca simteam scrasnind si strivinidu-se fierul sub greutatea suporterilor…  Probabil ca „lumea” a inteles cu cine are de a face, Rosia Montana, alegerile COSR, ciorania din semifinale si telenovela Timisoara, masluiala si nepotismul ne-au ajuns pana peste cap… Dar nu-i nimic… Vom indemna iubitorii sportului sa continue sa mearga la meciuri, spectacolul sportiv este asigurat… daca nu de „Stejari”, atunci de adversari… Sunt rautacios, pentru ca prestatia baietilor nostri a fost una decenta, as spune aproape exceptionala, daca tinem cont de conditiile interne – baza de selectie, competitivitatea campionatului, fair-play-ul si corectitudinea cluburilor si arbitrilor, manariile din campionat… Chiar ne intrebam de unde mai gasesc rugbistii resurse ca sa tina steagul sus, sa nu se faca de ras, pentru ca la meciul de sambata trecuta singurii care si-au dat din nou in stamba au fost organizatorii, echipa nationala demonstrand si confirmand inca o data ca are caracter.

din beci, corespondentul Sportlogic O-O Flo

 

Am gasit (Sport)Logica terenului de fotbal in panta din Finis, judetul Bihor

In Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica on Aprilie 1, 2014 at 12:37 PM

___________________________________

Terenul de fotbal din comuna Finis, judetul Bihor Romania

Terenul de fotbal din comuna Finis, judetul Bihor Romania

_____________________________

O stim cu totii, dar nici dupa atata vreme nu-mi vine sa cred inca; suntem absolut convinsi ca este una din minunile lumii si ca in nici o alta tara nu mai exista asa ceva… Si cand spun asta ma gandesc la mandria celor care se iau de tigani, ii critica pe rusi, folosesc expresii precum „turcisme”, „chinezarii”, „republica bananiera” desemnand astfel anumite tari despre care isi inchipuie ca ar fi cumva referinta in materie de „necivilizatie” si „proasta calitate”…Inca ar fi bine sa definim si cuvantul civilizatie pentru ca am senzatia ca multi dintre noi nu prea inteleg ce cuprinde „notiunea” (si nu este singura).

Romania tara tuturor posibilitatilor…. intr-adevar (!)… sau „sunt roman deci pot”… sigur ca poti frate :))) …sau „eu nu am cerut sa fiu roman, am avut norocul sa ma nasc” si alte pagini facebook cu denumiri care mai de care mai imbecile, toate au trecut pe langa aceasta superba realizare a unei comunitati din Romania, mai precis din comuna Finis, judetul Bihor. As adauga aceasta poza si la faimoasa pagina „nu stiu cate locuri de vazut inainte de a pleca din Romania”… Daca as fi un lider respectat al comunitatii globale as cere suspendarea Romaniei din toate forurile si organizatiile, inclusiv din UE pana cand ultimul faptas al acestei minuni nu va fi fost divulgat, rambursat paguba si va fi plantat arbori pe suprafata respectiva.

Nu mai vorbim despre spitale ucigase, despre coruptie, despre blocarea tuturor initiativelor si circuitelor antreprenoriale pentru cei care nu fac parte din gasti, despre incompetenta sau in cel mai bun caz indiferenta generalizata la toate nivelurile posibile si sa ramanem doar la acest caz care este absolut suficient sa ne intrebam cum de mai existam, care mai este legitimitatea institutiilor statului (si pe aceasta cale vreau sa-i felicit pentru cei care dau dovada de nesupunere civica, neplatind impozite acestor bande „praduitori” de drumul mare), cum de anumite formatiuni politice mai pot exista si pot pretinde ca ei ar avea solutia care ar putea ajuta la redresarea tarii… Evident asta nu-i crediteaza cu nimic pe cei care se aflau in opozitie. Terenul de fotbal din Finis este pentru cei mai multi dintre noi culmea absurdului, intamplarea deasupra oricarei logici, atat de flagrant incat a trecut practic nesanctionat, un fel de culme a geniului infractional, la a carui pomenire compatriotul meu cetatean rade tamp fara nici cea mai mica tresarire de indignare. Eu l-as cataloga in top 10 al jafurilor tuturor timpurilor, crimelor perfecte, peste toate tepele cosmice pe care le-am indurat in Romania pentru simplul motiv ca este singura realizare terestra care sfideaza legile gravitatiei. Degeaba va ofuscati cu privire la dosarele privatizarilor si retrocedarilor abuzive, la cele 2 milioane de euro noua sigla a ANAF-ului despre care, culmea, dupa o scurta exclamare de genul „vai de mine, cum se poate asa ceva” nimeni nu mai spune nimic, bine ca ne-am iesit din minti cu scena de 50000 de euro a lui Rizti-Pitzi… Nu va speriati, nu ma erijez intr-un fel de avocat-procuror al poporului, veti vedea ca nu joc catusi de putin rolul justitiarului, ci dimpotriva cel al aparatorului acestei minuni, fiindca Sportlogic a sfarsit prin a gasi o functionalitate acestui proiect despre care veti afla ca ar putea deveni cea mai rentabila investitie din Romania ultimilor 20 de ani. Sunt atat de optimist incat in cele din urma nici nu stiu daca sa-i mai critic sau sa-i laud pe autorii celei mai bune glume din istoria omenirii… Zau, Charlie Chaplin, Buster Keaton, Benny Hill, Mr Bean, Stan si Bran sunt mici copii pe langa baietii astia.

Pe de alta parte, pasivitatea colectiva vis-a-vis de aceasta „erezie” ma complexeaza; ma face sa cred ca nu am nici cel mai mic procentaj de simt al umorului in gene si prin urmare nici de inteligenta. „Dilema” nu este chiar lipsita de miza; ma intreb daca in tara in care s-a construit acest teren, isi mai are rostul un proiect intitulat „Sportlogic” si de ce mi-as manca zilele cu chestii pentru unii de nuanta, cand astfel de realizari flagrante trec practic „neobservate” si nesanctionate. Ba mai grav decat atat, incep sa-mi pun probleme serioase despre capacitatea mea de intelegere si daca edilii din comuna Finiş (nume predestinat :D) nu au hotarat construirea lui in scopul de a suscita discutii si face cunoscuta la nivel planetar o localitate despre care nu au auzit poate nici multi dintre bihoreni; un fel de strategie diabolica de dezvoltare a turismului si care, ” ma gandesc eu in sinea mea”, ar depasi absolut toate inchipuirile celor mai mari strategi ai lumii….Sfinte Sisoe, atunci chiar nu vreau sa fiu mai prejos decat ei! Ma voi stradui sa-i dau un sens, cel putin in inchipuirile mele, sa caut „sportlogica” acestui proiect, la care pe masura ce ma gandesc, incep sa-l gasesc din ce in ce mai genial.

Serios, ce-ar fi ca sa incurajam edilii sa organizeze acolo „singura si unica competitie” din analele sportului planetar de fotbal in panta!?!?!? Le pot chiar sugera si segmentul de piata pe care comunicarea ar putea avea succes – o anumita categorie de public britanic, nu vreau sa generalizez cum fac ei cu romanii, dar este o natiune cu multe antecedente in zona excentrica dusa pana la decadenta, ca sa nu spunem degenerare. Cine poate omora in bataie suporterii altor echipe, face bani din a plimba o persona in lesa si in 4 labe , cine poate controla piata finaciara mondiala fara nici o resursa, cu siguranta poate juca si fotbal in panta. Pana la urma nu este decat ducerea sportului rege inventat de ei intr-o alta dimensiune, una la care nici creatorii sai nu s-au gandit. Fac pariu ca bine asortat cu un rezervor inepuizabil de bere ieftina si muzica pentru prosti (la care tot ei sunt neintrecuti, manelistii nostri fiind adevarti barzi pe langa artistii lor pop) are toate sansele unui succes rasunator la scara planetara si cu siguranta se vor gasi si canale de sport care sa ceara exclusivitatea transmisiei competitiei… Ar mai fi si fanii de punk-rock, dar nu mi-as dori ca terenul sa devina loc pentru concerte si sa vad „satanele” cum distrug bunatate de peluza 😀

…Dincolo de glumitele ( serioase) cine vrea sa afle mai mult despre „dedesubturile” si istoria acestui proiect infam, nu pentru ca terenul ar fi construit in panta, cat pentru faptul ca afost construit din bani publici, care nu inseamna neaparat ai nimanui, ci ai vostri si ai nostri, poate citi articolul aparut demult si deja fumat (de sabotori) in Evenimentul Zilei – EXCLUSIV. Povestea reală a celui mai celebru TEREN DE FOTBAL din România. Un caz ca la RADIO EREVAN”

…Noi il readucem in actualitate pentru simplul motiv ca aveam impresia ca o frauda INCREDIBILA (nu conteaza de cat) a fost prea usor uitata… Daca totusi nu este loc de „drept” si ne place panta, cel putin sa-l expunem pe autorul proiectului (de geniu in opinia noastra) fiindca pana acum aproape nici o media nu au publicat poze cu el in articole asociate acestei „minunatii” – Ioan Man il cheama..He is the man…si sa ne mai indoim „de metafizica” sau ca ar exista legatura intre nume si destine. Credem ca romanul a carui minte a zamislit probabil singura realizare cu adevarat remarcabila din perioada post-decembrista, isi merita momentul sau de celebritate…pe masura realizarii sale.

Ioan Man - primarul comunei Finis, autorul proiectului

Ioan Man – primarul comunei Finis, autorul proiectului

Acum frauda ca frauda, dar ce sa mai spunem despre sfidare, insulta ultragianta adusa celui mai elementar bun simt si mai ales gravitatiei…despre care incep sa ma indoiesc…la fel cum incep sa ma indoiesc de toate legile domnului Newton atata vreme cat faptasii nu cad catusi de putin „la vale”…

– O-O Flo –

Ultimul James Bond sau deznodamant „neasteptat” in saga conspirationista a Leilor Britanici – poveste „kamikaze” (2)

In Cultura si sportul, Ganduri, PORNO SPORT, Sport si societate, Sportul si politica, Star System on August 7, 2013 at 7:29 PM

[ Dedicatie  – Pamflet pentru cei care mai au inca dubii ca sportul poate face casa buna cu beletristica si cultura 😀]

Cuvant inainte – Acest articol este despre ce trebuia sa retina omenirea in urma acestui turneu „fara precedent”, „istoric” si cum o mai fi fost el numit in cele 6 luni de campanie mediatica dedicate… Mult zgomot prentru un mare „fas”, fara alta logica decat cea financiara (am vorbit despre „ce” si „de ce” in partea a I-a)… Scuze deci pentru acest articol umoristic si delirant care vine cu intariziere si este continuarea celui inca prezent pe „homepage-ul” blog-ului: Rugby, British Lions, conspiratie, propaganda – o poveste “Kamikaze” (1) 

Cine vrea sa mai inteleaga ceva va trebui sa (re)citeasca si episodul precedent mentionat aici deasupra… Articolul de fata nu va afecta in nici un fel mersul omenirii, miscarea de rotatie a planetei sau concluziile primului articol, dar pentru ca l-am promis…. IATA-L!  :D)… Si de ce nu, poate pentru ca este inca o posibila trimitere alaturi de cele evidente (cum ar fi numele :)))) despre rolul perfidului Albion, despre complexitatea relatiei sport-cultura-societate, originea rugby-ului, menirea sa si statutul marilor puteri, in cazul de fata imperialismul britanic cu tot ceea ce se leaga de el; noua ordine mondiala, conspiratii, (etc.) … si implicit RAPORTURILE SALE CU POLITICA… DACA CUMVA PARCURSUL PRESEDINTILOR FEDERATIEI ROMANE DE RUGBY NU AU REUSIT SA VA LAMUREASCA… Este doar o pilula umoristica pentru desteptarea „popandaului roman” sau cel putin a baietilor care descarca caramizi sublimate in forme ovale.

Si de aici ma tranform in Kamikaze sadea!…Banzaiiiiiiii !!!  :D)

________________________________

Sexton and Craig

Daniel Craig (agentul 007…Bond, James Bond) emotionat in bratele decarului Irlandei si al Leilor Britanici, Johnny Sexton, in urma triumfului turneului australian in 2013

________________________________

…Deci „Britshitzii” nu au vrut decat sa complexeze inca odata lumea cu parsul asta asta de 007…Altfel cum sa inteleg faptul ca dupa 3 luni in care au agresat, excitat, provocat toata planeta cu turneul lor, pozele si poza cea mai plebiscitata este omagiul suprem adus de pilonul puterii britanice reprezentata de faimosul sau agent 007 „fighting spirit-ului” (spiritului de lupta) irlandez !?. Sa fie oare vreun gest cu mesaj subliminal de recunoastere a independetei si meritului Irlandei in mentinerea suprematiei coroanei in turneul austral !?  Noi suntem OK cu asta dar poate ca trebuie vorbit la departamentul lor de resurse umane… sau la cel de relatii publice..

… Riscanta juxtapunere si foarte greu de transmis forta coroanei cu „sclembergi” atarnati la sanul unui leu britanic. Si inca au fost atenti sa nu-l trimita langa unul ca O’Connell, irlandez si el, fiindca asocierea ar fi devenit caricaturala cu „marele James Bond” in chip de piercing ombilical imbratisand talia unui ogru nordic…  Daca pe Sexton l-au ales pentru ca era cel mai „mic” si mai „scandura” pentru a evita contrastele ridicole – in opinia mea nu prea le-a reusit 😀 – de ce totusi un irlandez; un fiu al natiunii razvratite, mai ales ca Sexton nici nu terminase meciul in formula de joc. Acum 30 de ani, l-ar fi avut pentru un moment similar pe Sean Connery care avea aproape 1,90m… un barbat frumos… chiar daca „Scot”, dadea ceva prestanta imperiului…, dar probabil ca originile sale de animal cu sange cald :D) au deranjat putin elita reptiliana de la curte :D)… De altfel, pe atunci era si  vremea cand baietii in fusta aveau inima si mintea impanate cu tot felul de ganduri si intentii separatiste si trebuiau deci recunoscuti ca oameni de isprava ai imperiului, iar asta nu se putea altfel decat mereu in slujba reginei si a regatului… Ma rog, stiti povestea,… si a pacii si a democratiei, blah, blah, etc.

…Deci momentul acesta de tandrete virila intre doua natiuni a caror relatie cu greu o putem intelege noi cei din exterior, cu Daniel numar impar si magic (adica fara pereche) care vine sa se alinte gangurind ca o coarda la pectoralii vanosi ai lui Johnny Sex…ton (ce nume parca conspirativ) – vezi in poza de mai sus – este singurul lucru care trebuia sa ramana marcant in memoria noastra; amintirea pe care omenirea trebuia sa o retina… ZAU!!?… How pathetic! ;D) –  la sanul unui fiu al Irlandei (!?), cel care ii fugareste pe toti, ii prinde la ei acasa, le rupe bratul cu tot cu mana din umar si-i trage cu ea de urechi si le mai da si doua dupace dupa ceafa pentru ca nu au fost cuminti este de fapt un animal din familia parsului de alun, poate ceva mai mare… Dar atentie, s-ar putea sa ma insel fiindca cunostiintele mele de zoologie sunt intr-adevar precare…. Cei care se uita la serialul Grimm stiu despre ce vorbesc; o aratare dintr-astea este capabila sa surpinda mai mult de unul!!! Atentie!!! …Nu mai conteaza, ce trebuie sa retineti este ca 007 este unealta imperiului menita sa pedepseasca pe cineva; de regula pe cei criticati pe Fox News sau de alte media reprezentative si aparatoare ale valorilor democratiei.

Pai sa zica mersi australienii, pentru ca sunt altii care au patit-o mai rau decat  ei care cel putin raman cu un 2 la 1, o infrangere la limita datorata alunecarii unui aborigen minabil si ingrat in timpul unei lovituri de pedeapsa din ultima secunda a meciului …Zau faza asta este de „poltergeist” si ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri. Lui Beal nu i s-a mai intamplat nicicand asa ceva. Si nu nu numai lui; ci nimanui intr-un asemenea moment, la un asemenea nivel si pe o asemenea meteo… Flacara violet pe bune!!!

… Ati scapat ieftin fratilor fiindca de obicei tipul asta, spaima railor, cancerul femeilor si bucuria stilistilor, se plimba nestingherit noaptea prin birourile presedintelui unei tari ca a noastra, asa repede si pe intuneric ii repara si computerul in pana de doua zile fiindca nu-i recunoaste „memory stick-ul” din generatia urmatoare cu care spera sa copieze planurile avicolei de la Crevedia, unde EL banuie ca ar fi crescuti pui modificati genetic si radioactivi, din gainatul carora se pot face focoase nucleare… Si cand tocmai credea ca-si indeplinise cu brio misiunea (ca de obicei), gata-gata de plecare, observa un detaliu care ii retine inexplicabil atentia (ca de obicei): un presse-papiers, un fel de sarma in foi de varza, sub care zaceau niste documente neglijate tot ca de obicei)…  Cand sa ridice obiectul respectiv ca sa ia hartiile, ce sa vezi!? Presse-papiers-ul era pe bune o sarma sleita…Ma rog, rasfoindu-le repede ajunge sa inteleaga adevarata miza a cazului; era un dosar despre conceperea in vitro a calului de lasagna: masinatiune diabolica demna de o natiune de ex-comunisti detestabili, prin care acestia vor fi incercat sa saboteze infloritoarea industrie britanica a carnii de bou, „world leader since 1892”, singura care creste cornute ecornate, bine educate, carora le sunt respectate drepturile civile si pentru care au chiar si un plan de asigurare sociala si asistenta medicala gratuita pe viata… daca aia se mai poate numi viata. Ne aducem cu totii aminte despre preocuparile britanicilor pentru sanatatea mentala a vacilor, ei fiind singurii care au format si angajat pshilogi pentru depistarea si tratarea nebuniei prietenelor noastre istorice, bovinele, amenintate de un flagel care incepuse, se pare, sa bage in „sparieti” toata Europa disparata sa nu fie contaminata. Ce mai business extraordinar si sanatoriile astea cu tot felul de facilitati pentru cornutele razvratite impotriva furajului care le-a rapus.

Sa revenim la  „veverita” ucigasa cu permis si blazon; dupa ce mai  scotoceste putin  prin sertare, ia ce mai are nevoie, in trecere isi da si cu putin parfum din colectia prezidentiala; o sticluta gasita pe birou… De ce face asta !? Ca sa ne complexeze, evident ! Sau ca sa ne contrarieze pe cei mai tari de duh.

…Dar pentru alti vreo 100.000.000 de imbecili de pe planeta este o poanta buna…Mai ales daca in treacat vedem si marca parfumului cu care se da Corsarul de presedinte, un marlete prost, dar care are gusturi fine in materie de femei si de mirosuri… Eso es claro conio!!!…. Piratul are nas, simte oportunitatile de la o leghe marina, iar oo7 pare sa-i recunoasca aceste merite pentru ca si-a stricat proprii feromoni cu duhoarea prezidentiala… Ce spectacol!?… Zau ca merita la 10 euro biletul de cinema; ce mai conteaza restul de 7 miliarde pe care urineaza amuzat ori de cate ori au ocazia „si-i fac” doar din capricii bursiere. Ma rog, este momentul in care in gandul nostru incepe sa devina obsedat de intrebarea „de ce face EL asta (!?); extravanganta, pedanterie britanica, grija de a fi spilcuit si „fuckable” 24 din 24 („noblesse oblige” ca doar este Sir,  ce pana mea) sau doar dispret si cinism marca „britshit”!?”…

… Ei bine nu!!! Domniile lor au grija sa aflam si raspunsul imediat! La MI6 totul are un scop si se desfasoara conform unui plan bine si mai ales „dinainte” stabilit (dar nedezvaluit nimanui). La ei nimic nu este „gratuit” sau lasat la voia intamplarii. Cand in sfarsit reuseste sa ne surprinda cu aprecierea sa fata de gusturile presedintelui incoronat de un popor de victime naive si lenese (niste tipi ca noi), ti-ai gasit, iata-l ca inainte de plecare face o tura prin dormitorul prezidential, cunoscut si sub numele de camera in forma simultana de stea,  pentagon. secera si ciocan dar si ovala 🙂 – multifunctionalitatea a fost intotdeauna o pasiune a „arhitectilor” din tarile mici – si ghiciti ce face !? Incepe sa se joace cu sfarcurile primei doamne pe care o cunoscuse cu o zi inainte la „petrecerea de la ambasada”. Femeie candva foarte frumoasa, naiva dar de treaba; ea a fost ceea care a lasat o fereastra a palatului deschisa in speranta unei vizite nocturne a irezistibilului farmec britanic, dar mai ales pentru ca a inteles oportunitatea unui viitor mai bun pentru poporul sau. O visatoare! Ma rog, momentul nu dureaza mult, doar cat sa i se asterne un zambet pe fata-i (inca) angelica a frumoasei (inca) adormite (inca) pentru a o reconcilia pe trecuta, dar (inca) atractiva doamna, cu viata si cu sotul ei dupa 20 de ani de convietuire sado-masochista… Parfumul era o deghizare pentru a pacali nasurile prezidentiale, iar din zambetul „madamei” am inteles ca „00barat” (in logo) a reusit sa o impace cu sotul, oferindu-i in somn un moment de fericire demult asteptat… Da Mylady, nu v-ati inselat in privinta sa, Imparatul stie si a stiut dintotdeauna unde sunt si ce sa faca cu sfarcurile dumneavoastra… doar ca problemele inalte de stat l-au instrainat de micile placeri simple ale vietii…

…Acesta este momentul precis in care tu, spectatorule mediocru de sex masculin si posesor al unui pasaport emis de niste „mongoli”cu uniforma similara cu a celor de care isi bate joc Daniel in film, te simti luat serios la misto si te intrebi in mintea-ti anglofonata de spectacolul  cinematografic : „what a fuck!?”… „Ce este asta !?; un fel de rasplata pentru serviciile aduse coroanei si implicit in slujba cauzei drepturilor omului!? Fiindca mesajul care se subintelege te vexeaza peste poate; „greu alaturi de un badaran, scolit in conditii precare, cu accent imposibil si mereu mirosind a whisky cu ceapa » … Dar Coroana stie sa nu intinda coarda si tocmai cand te pregateai sa arunci cu pantofu-ti in ecran,  dupa indeplinirea misiunii pardon a „misiunilor” – cea delegata si cea de suflet –  „Unealta” iese pe fereastra „knockoutand” in trecere 2 rotweilleri cu mult mai prosti si impotenti decat orice setter englezesc si evident, doar adiacent, si pe seful securitatii, o gorila cu o cicatrice mare si dinti de otel care ar inspaimanta „Balcanii”,  terminand toata chestia cu o iesire in Tsukahara legata cu o cadere de la etajul 6 pe craca stajarului din fata, amortizata cu spatele pe o craca aflata 3 m mai jos, istorie de a-si pune rinichii la locul lor, de unde sare pe stalpul antenei „Vodafone” (aici cineva ar trebui sa ne plateasca) si mai departe pe zidul de imprejmuire pentru a finaliza cu o saritura si genoflexiune cu picioarele stranse si in extensie toracica jos langa masina pe care o parcase acolo la sosire… desi UK este zero in gimnastica, se vede ca la serviciile secrete ne pricepem! James is scutura o crenguta de pe rever, isi da si cu spray de gura, zambeste smart, se suie in BMW (ouuups) si dispare in intuneric…. [Nota – La un calcul scurt trebuia deja sa tai vreo 3 facturi; noroc ca fac filme la negru si ca CNA-ul nu ma cunoaste.]

Dupa toate aceste peripetii, nobila miniatura ia in fuga un stealth fighter pe care-l piloteaza cu maiestrie strabatand cu de mai multe ori viteza sunetului emisferele planetei, violeaza spatiul aerian a unei intregi lumi de maimute inapoiate, dar marturisind semne vadite de civilizatie fiindca mai toti poarta turbane (nu-i asa!?) si trag cu prastii dupa ceva care li se pare a fi un OZN pentru ca intr-un final sa aterizeze direct pe o autostrada in desertul australian, nu de alta dar trebuia sa evite cumva formalitatile vamale care l-ar fi intarziat in mod neplacut… De acolo incaleca pe o motobicla de cross ca sa calatoreasca direct si off-road, in nerespectul total al tuturor regulilor de circulatie (pe care adiacent le si apara in meseria sa) pentru a ajunge la timp sa pozeze la gatul unui „BRITSHIT LION”, atarnand ca un sugaci emotionat la pectoralii de „baietash” al celui mai talentat decar din emisfera nordica – Johnny…dar nu ala, cred ca le-a incurcat fisele, nu-i nimic si Sex_ton este bine… Hai ca pe covorul rosu de la Cannes, pentru o poza langa „tzatza” caspica si suculenta a lui Kim Kardashian le-as mai intelege eforturile, poentru ca imperiul trebuie sa fie „peshte” tot nu-i asa (!?),  dar ce facea el in fata fotografilor lumii atarnat la sanul protector al lui Johnny Sexton…Zau, daca ma pici cu ceara si nu ma prind !?…Ah Dumnezeule si daca si el, ca si mine. il dusmaneste visceral pe  „Owen Fartwell” – „the Paris Hilton Boy” -sa nu-mi para rau de tot ce-am scris pana acum!?…Pentru ca asta ar insemna ca Daniel chiar se pricepe la rugby frate.

…Ma rog deliram in veselie, dar una peste alta, nu intelegem cum de crede inca regina mama ca mai reuseste sa pacaleasaca (sau sa sperie) lumea cu un parsulet cu ochi albastri, realizand toate aceste filme, poze si produse derivate de propaganda al caror mesaj este ” daca nu veti fi cuminti, va vom baga dihorul in pat…  Atentie cum apasati pe butoanele de vot la Bruxelles sau la ONU  fiindca altfel vi-l trimitem pe Daniel 007 :D… ” Na ca m-am inselat; nu era pars, era dihor si chestia asta schimba toata povestea. Pana la urma destul de veridic; ce alt animal mai agresiv, brav, viclean, inteligent si strecurator decat un dihor, nevastuica sau verii lor poate exista… Daniel sunt obligat sa-mi cer scuze pentru aceasta confuzie zoologica si pentru a te fi tratat de pars pe tot cuprinsul acestui articol :D. Poate ca de fapt mesajul nu este pentru presedintii pirati si raii viscerali, ci pentru noi cei de rand si vrea sa zica „Stati calmi, nu va speriati ca v-au cazut pantalonii pe vine, Daniel zerozerobarat este un tip bine care lupta pentru libertatile voastre, nu-l dusmaniti :D…acum are nevoie sa va faca un toucheu de prostata fiindca se pare ca va pisati pe voi… de smecheri”!!!…Ahhhh ???? WTF!?

Concluzia dupa momentul „chinului de talent”

… Daca-i asa sau nu, nu mai conteaza, poza aceasta nejustificata este aproape singurul lucru care ramane posteritatii de pe urma turneului 2013 al „Leilor” in care tu nu ai nici o treaba, dar chiar nici o treaba…Pardon tocmai ma contrazic!…Da scuze, de fapt ai o treaba si inca foarte mare care si miroase de la distanta, chiar daca  esti priceput in ale „ovaliei” si probabil ca esti pentru ca l-ai practicat ani multi in tineretea ta, inainte sa devii „00barat”. In orice caz a fost poza cea mai difuzata pe net la incheierea turului!!! Ce alt exemplu mai concludent de deturnare a efortului (si sacrificiului pentru unii) a 30 de barbati generosi si naivi vreti, decat consacrarea unei minciuni ca amintire suprema a momentului si evenimentului (!?); un brit zambitor imbratisand inocent si recunoscator un razboinic irlandez care a luptat dedicat sub culorile coroanei… asa adauga si fara sa-si dea seama. Confuz sentiment sa fii irlandez patriot, star si selctionat in BIL. Daca nu ne credeti, intrebati-l atunci pe Ronan O’Gara, predecesorul lui Johnny in nationala Irlandei, unul dintre foarte putinii care au indraznit sa nu-si scoata mainile din buzunare in fata reginei si chiar sa nu-i accepte preaimparateasa-i extensie intinsa, cam cate motive (istorice si recente) ar avea orice patriot irlandez (cu „o pereche” solida si bine atarnata in chiloti) sa refuze terminalul intins a Coroanei, ba chiar sa-i faca si guler din podoaba-i capilara… „in public si de fata cu toata lumea”.

Ronan O'Garra

Ronan O’Gara snoband regina sau regina mama, cine le mai stie si pana la urma cui ii mai pasa!?

… Cat despre noi, carcotasi sau ba, vom ramane cu sansa si bucuria unui exercitiu in stilul celor de la revista Kamikaze, Catavencu sau „Le Canard Enchainé” (mai conteaza!?), nu stim de ce, fiindca asa ne-am trezit noi si a vrut „agentul” nostru intr-una din diminetile trecute.

De fapt „scandura” lui Adi Dinca, Johnny Sexton, decarul irlandez si al celor de la Britshit Lions are 1.88m si 92 de kile coane…Pana la urma Daniel 007 nu este decat un om normal, nu chiar o nevastuica si deci nu chiar atat de usor de „bagat” prin toate gaurile interzise…cel putin asa ar trebui sa fie!

Imaginea sugereazaa sau chiar demonstreaza inca o data relatia dintre institutii aparent fara nici o legatura, coroana, rugby-ul, imperiul, „British Lions” (hai sa le spunem si pe nume din cand cand), etc., etc… Mi ca-mi vine sa ma intreb de ce mai are Romania nevoie de rugby de inalt nivel; ca sa vina James Bond sa se rupa in figuri dupa meci pe peluza de la „Arcul de Tirumf”!?. O poveste mai nebuna chiar decat cea mai schizo vaca englezeasca , dar adevarata si pe care speram ca intr-o zi Sportlogic sa va o poata povesti cu lux de amanunte – [foto: Johnny Sexton felicitat de 007 (generatia a 4-a) dupa triumful Britshit Lionshilor in turneul din Australia incheiat sambata cu o victorie fara precedent 41-16… mai mai mai!!!]…

Facatura regizata…Evident ! Falsa (!?),…NU ! Daniel Craig ca orice englez bine educat a jucat ani multi rugby, dar spre deosebire „Wolverine” ca sa-i parafrazez pe amantii de la FRR, care la randul lor au incercat sa ne copie fara talent :D) , l-a jucat cu bucurie si placere. Zambetul lui Daniel si suportul sau pentru rugby si „Lei”  este sincer atat in viata sa publica, cat si in cea intima-personala, dar prezenta sa acolo unde toate camerele (foto) erau armate, NU ! Trebuia sa ramana ceva din toata povestea asta ; ceva mai mult decat un modest palmares de 2 la 1 pentru „Lei” sau decat lacrimile unui jucator celebru, dar necunoscut marii majoritati a locuitorilor planetei, capitanul Australiei – Horwill…

…Hai sa ignoram serviciile aduse coroanei si faptul ca ti se da acces la sfarcurile femeilor de frunte ale tuturor natiunilor si sa ramanem cu afectiunea pe care o avem pentru orice frate indragostit de closca ovala…Multumim Daniel (!),  in numele cauzei rugby-ului… MULTUMIM !…Iar data viitoare te asteptam si pe la noi atarnat la tzatzele amantilor de la FRR, ca au de unde si-s naturale facute din greu cu papa bun si gras si shaorme de langa stadionul de atletism… Sa-i inveti putin PR sau cum in loc sa cheltuie bani pe publicitate, sa faca bani din ea… Sau nu te daruiesti looserilor, penala mica… Ah iti sunt subalterni; la birou esti cuminte…Aha!…Nu amesteci placerea cu munca!?…Du-te ba de aici, daca spunea altcineva il mai credeam.

– O-O Flo –

Rugby Club Toulon sau cronica unei aventuri umane!

In Cultura si sportul, Istoria sportului, Sport si societate, Sport viata si destine on Iunie 25, 2013 at 12:03 AM

muguetCuvant inainte -Aceasta poveste este versiunea romantata si „profana” a istoriei clubului RC Toulon, proaspat incoronat campion in emisfera nordica a Ovaliei .

_________________________

1. Simbolul clubului … si de unde buchetul de lacramioare!?. Rugby-ul, este un sport extrem de incarcat de simboluri. Este destul sa observi numarul de insemne  cu semnificatie mai mult sau mai putin transparenta pe care mai toate slectionatele lumii le arboreaza ca sa intelegi acest lucru. Este singura disciplina unde imaginea echipelor nationale se asociaza si altor simboluri decat celor nationale. Pentru a intelege semnficatia lor trebuie sa studiem istoria disciplinei sau a echipei respective. Cand este vorba despre cluburi lucrurile devin mai simple; uneori simbolistica aceastei heraldice sportive ramane ascunsa celor de astazi; ea poate fi in relatie cu un eveniment, personaj, iar alteori este doar rezultatul unui brain-storming de agentie sau al inspiratiei unui individ.

In cazul Rugby Club-ului Toulon este greu de stabilit  legatura intre o „adunatura de brute” ce alcatuiesc un club de „Top 14” si un buchet de lacramioare gingase, mai ales cand denumirile la moda sunt BULLshi, Taigerii si alte natii de specii ucigase care fac sa vibreze simtirea multimii insetate de… „big-hits” 🙂 !!! Este mult prea simplu sa reducem totul la buchetul fetish al unui Mecena al clubului. Interesant este parcursul, povestea; sa aflam cum se pot intalni si impleti destine in urma unui eveniment minor, intalniri si  „intamplari intamplatoare”  care pot  marca definitiv mersul „lucrurilor” si al istoriei…

______________________________

Semnificatia buchetului de lacramioare –   Vom trece peste perioada antica, dar este cunoscut faptul ca mai toate sarbatorile din prezent isi pot gasi radacini ascunse in culturile pagane de odinioara; sa luam doar datele, personajele si faptele care pot da un sens istorioarei noastre:

1 mai, 1561 : evident nu este inca ziua muncii.  Pe langa semnificatia pe care o cunoastem in prezent, in Franta este si Ziua Lacramioarei, floare careia pana la acea data ii erau atribuite printre altele si puteri magice, uneori chiar malefice. Pe vremea inchizitiei, daca erai „prins in flagrant” cu un buchet de lacramioare in mana, riscai cel putin un interogatoriu si o biciuire educativa in beciurile preasfintitilor… Nu mai conteaza; impotriva recomadarilor sanatoase din partea „fratilor”, sarbatoarea a fost oficializata de catre regele Frantei Carol al IX-lea si mama sa Catherine de Medici  carora cu un an inainte, de 1 Mai (data este pura coincidenta),  le fusesera oferite buchete si salbe de lacramioare ca sa le poarte noroc… Se pare ca „aranjamentul floral” le-a adus numai lucruri pozitive pentru ca incepand cu data 1 Mai a anului urmator, cei doi au inceput sa ofere in jurul lor, tuturor curtenilor si angajatilor, buchete de lacramioare… Iar de atunci obiceiul a devenit traditie la curtea regilor Frantei.

Astfel ziua de 1 mai si lacramioara raman timp de 3 secole o zi a declaratiilor gandurilor bune. ….Pana in anul 1886 cand Sindicatul National al Muncitorilor Americani declanseaza prima mare greva in istoria SUA. Obiectivul acestei miscari de mase era limitarea zilei de munca la 8 ore. La manifestare au participat pe tot cuprinsul Americii aproximativ 400.000 de muncitori dintre care intre zece si treizeci de mii, numai in New York. Cifrele sunt astronomice pentru acele vremuri.

Nu stim daca este din pura coincidenta tinerea demonstratiei in ziua in care „guritele fine” (les bouches fines) si burtile satule isi ofera „buchetzele” de flori sau doar pentru ca 1 Mai era ziua de incepere a exercitiului contabil pentru noul an de activitate economica in SUA, dar cert este ca incepand cu acea data lumea a dat uitarii traditionalele buchete de flori si a inceput sa se puna la punct mai degraba cu miscarile de guerilla pentru a face fata represaliilor demonstratiilor; 1 Mai devenise ziua revendicarilor sociale peste tot in lumea occidentala. Peste tot, dar mai putin la Paris si alte orase mari din Franta unde cetatenii incercau cu un oarecare succes  sa se achite de ambele obligatii: cea impusa de traditia innobilanta si innobilatoare de ale carei valori fiecare francez care se respecta se va simti responsabil si atasat pana la moarte, oricate revolutii ar face ei… si evident cea dictata de vederile progresiste ale epocii care scotea multimile in strada pentru cauza unei emancipari aproape universale. Astfel parizianul de rand era obligat ca in ziua de 1 Mai sa-si negocieze temotiile intre buchetelul de lacramioare insotit de intentii binevoitoare si eschive si riposte in fata  batelor spargatorilor de demonstratii.  In cele din urma primii care reusesc sa puna de acord vechea traditie regala si noua sarbatoare proletara sunt casele de creatie si de moda… La Christian  Dior spre exemplu, incepand cu 1905 a devenit traditie ca toti cei din conducere sa ofere de 1 Mai un buchet de lacramioare tuturor muncitoarelor si ucenicelor din ateliere!…   Care poate fi deci raportul intrte buchetul de lacramioare si semnficatiile sale ambigue, ziua de 1 mai si R.C. Toulon?

…Niciunul, pana la data de 1 mai („sarbatoarea lacramioarei”) 1895, cand un star in devenire al music-hall-ului francez, Felix Mayol, soseste la Paris pentru premiera spectacolului sau la „Concert Parisien”. O prietena care-l asteapta in gara  ii ofera in semn de bun venit un buchetel de lacramioare; era 1 Mai si cu greu puteai gasi alte flori pe strazile capitalei. Seara inainte de spectacol, costumierul uita la randul sau (sau nu reuseste) sa procure camelii si in lipsa de altceva artistul isi pune la butoniera un buchetel de lacramioare. Premiera are un succes rasunator si incepand cu acea zi gingasa floare de mai va deveni pentru tot restul carierei sale floarea sa fetisa, imaginea sa de marca, nelipsita in vestimentatia si decorurile spectacoleleor sale – (vezi florile de la butoniera si chiar si motivul floral de pe drapajele scenei)

Phonoscène d’Alice Guy – 1905 – N & B – F. M cante „La polka des trottins” (A. Trébitsch/ H. Christiné) – Gaumont

Felix Mayol un indragostit de meseria sa, va fi sortit unei cariere ilustre de ani si ani de spectacole si de stagiuni de mare succes, devenind cu timpul un star al music-hall-ului si o icoana a chansonnettei franceze,… dar mai ales si un tip extrem de bogat… Pana intr-o zi,  cand plimbandu-se prin orasul sau natal, Toulon, trecand prin preajma unui teren de sport, o minge de bizara il loveste zburandu-i palaria si ametindu-l putin. „Omuletul”  parca fermecat sau transformat  pe loc de atingerea obiectului magic  – („prietenii stiu de ce! 😀) – se indragosteste instantaneu de sportul practicat cu un balon ridicol si „periculos pe deasupra” si in special cu reguli „absurde”. Impresionat de conditiile mizerabile in care se antrenau cei care tocmai trimisesera mingea cu pricina artistul doreste sa afle mai mult despre ei. Dupa o scurta discutie cu jucatorii aflati pe teren, acesta decide  sa cumpere imediat un teren pentru cunstructia unui stadion modern de rugby. Dupa achizitionarea terenului, Mayol se dedica aproape exclusiv rugbyului si compozitiei muzicale, renuntand aproape la activitatea sa de scena. Scrie si compune pentru toate numele mari ale vremii , iar cu banii incasati continua sa finanteze constructia stadionului si a instalatiilor sportive aferente si implicit a echipei de rugby locale. Pe 28 martie 1920 este inaugurat stadionul Le Temple (TEMPLUL!!!) de la Besagne, care astazi poarta numele eroului nostru – Stadionul Felix Mayol – care ulterior si-a dedicat viata, munca si averea clubului R.C Toulon.

In 1921 buchetul de lacramioare, atat de indragit de Felix Mayol, devine oficial si ramane pana in zilele noastre emblema clubului unui oras pana nu de mult cu puternice traditii si forte proletare.

In 1931, 10 ani mai tarziu, clubul castiga pentru prima oara in istoria sa campionatul Frantei…

…Iar anul acesta 2013, 81 de ani mai tarziu, RC Toulon cucereste in premiera istorica titlul suprematiei europene, trofeul Heinecken Cup – un fel de Champions League in rugby.

R. C. Toulon  – Rugby Club Toulon – este in prezent considerat de multi  „un proiect fortat, pentru tulonezi in schimb si pentru marea majoritate a iubitorilor sportului, dincolo de ratiunile economice, clubul de astazi reprezinta o aventura spectaculoasa si fascinanta probabil unica in istoria rugby-ului.

Numai niste analfebeti in ale vietii isi pot inchipui ca bugetul sau banii pot rezolva totul; ca este usor sa aduci la unison intr-un proiect de joc colectiv superstaruri provenind din sase sau mai multe tari (implicit si scoli sau culturi de rugby) diferite, cu ego-uri mai mari decat terenul pe care joaca, care toata viata lor au fost adversari si sa faci astfel incat toti sa vorbeasca aceeasi limba, sa-si daruiasca ultimele lor picaturi de sange si de energie culorilor unui club care pentru majoritatea dintre ei nu exista sau nu figura in proiectele lor de cariera. Bine inteles acum lucrurile s-au schimbat… „Parce que Toulon” a devenit o calitate de „brand”, un fel de „must” pentru incununarea unei cariere de succes, pentru unii poate ultima sansa de dobandire a recunoasterii talentului, meritelor si sacrificiilor de o viata sau de ce nu de castigare a unei competitii / trofeu de prestigiu, iar pentru altii, de ce nu, o „vacanta” bine-meritata pe malul mediteranei  la Toulon, in „tara minunata a Var-ului”.

Pentru mine in schimb este un proiect magnific pe masura vietii si fortelor care scapa tuturor ratiunilor, constrangerilor pentru a se manifesta si implini urmandu-si destinul; cel de a exista si dainui prin pasiune si dragoste impotriva adversitatilor de tot felul, care mai de care mai absurde… Inima si sufletul, ele sunt in centrul si secretul tuturor reusitelor, iar ele scapa ratiunilor meschine !

Istoria si imaginea de prestigiu a acestui club a fost cladita mai putin prin performantele sale (nici ele neglijabile) cat prin implicarea si eforturile unor personaje exceptionale care i-au animat existenta de-a lungul istoriei.

Tmp de aproape doua decade intre 1970 si 1990, unul dintre aceste personaje de exceptie a fost si fostul optar si capitan emblematic al „Cocosilor”Daniel Herrero, Daniel Herrero. Mai intai ca jucator si capitan, iar mai tarziu ca antrenor, omul cu bandana rosie pe care inca o mai poarta si acum in zilele noastre pentru ca este culoarea clubului sau pentru ca el este „un rosu’ de stanga” sau poate pentru ca nu a avut bani sa-si cumpere o cravata… Si pentru ca este culoarea pasiunii, a lichidului vietii (sangele), a sacrificiului sau doar pentru ca-i sta bine… Poate pentru ca a tinut sa protesteze sub toate formele impotriva extremismului de dreapta, el fiind nascut si crescut in Toulon, un oras cu vechi traditii politice radicale de toate orientarile, dar mai ales de extrema dreapta… Sau  pentru ca „poate cate putin din toate”.

Sa incercam sa-l descriem pe Daniel Herrero aici ar fi credem desart si reductiv din partea noastra fata de unul dintre cele mai pitoresti si carismatice aparitii din lumea sportului, cel care a schimbat crampoanele cu pana si scrisul devenind pe rand conferentiar universitar, scriitor si eseist de succes, globtrotter, povestitor si evident asa cum ii sta bine oricarui „cetatean al lumii”, deschis sa-i inteleaga, sa-i invete si sa invete de la cei din jur,  un maestru al comunicarii; omul care poate spune orice fara sa supere pe nimeni… Este un personaj la fel de fermecat si fermecator ca si sportul cu balonul oval si mingea care l-a lovit „intamplator” pe Felix Mayol, care poate convinge pe oricine despre frumusetea si magia rugby-ului, devenind cu timpul unul dintre putinii apologeti si esteti ai miscarii, comunicarii si ai sportului caruia i s-a dedicat, tranformandu-l intr-o filozofie a vietii, o cale a cunoastereii si intelgerii valorilor umane si relatiilor dintre semeni… Daca nu o fi chiar singurul!

Dincolo de carisma si talentul sau retoric, inspiratia si talcul cuvintelor sale, aproape toate proverbiale in cultura franceza de astazi, Daniel, fost jucator la RCT, este antrenorul sub bagheta caruia in 1987 clubul a castigat titlul pentru a 2-a oara in existenta sa, implinindu-si astfel gustul pentru marile epopei… Fusesera deja finalisti in multe dintre editiile precedente, dar parca ceva nu voia sa-i lase sa se implineasca… Titlul precedent si primul, data din 1931 si de atunci tulonezii au trait cu constiinta specificului lor, certitudinea ca sunt facuti sa stea „pe acoperisul lumii”, doar ca nu reuseau sa-l atinga…Normal nu erau singurii care-si doreau acest lucru. Dupa plecarea sa, Herero a lasat si cultivat mai mult decat oricand gustul pentru marile realizari. Cei de la RC au mai jucat o finala in 1989 si castigat un titlu in 1992 intr-o finala in care au jucat cu 4 juniori, capitanul fiind fratele mai mic al lui Daniel , Bernard Herrero.

A urmat coborarea in infernuri datorita plecarii jucatorilor exponentiali sau pentru ca asa o cerea un anumit ciclu, nu mai conteaza, a fost un du-te vino repetat intre TOP si liga secunda, pana cand…

…In 2006, la carma clubului a venit fiul unor emigranti algerieni  – milionarul autodidact Mourad Boudjellal – care oricat de contestat ar fi, pare sa stie exact ce vrea, ce face si unde vrea sa ajunga, cum de altfel a si reusit  inca din frageda copilarie si tinerete. Multi vorbesc despre un contract cu norocul in afaceri, altii despre spalare de bani in contul presedintelui algerian Bouteflika (o aberatie), cei mai mistici despre intelegere cu necuratul 😀 sau despre un fler diabolic dublat de stiinta managementului… In opinia noastra este vorba „doar’ despre un sens innascut al oportunismului antreprenorial, un gust obsesiv pentru legende care se vede si in productiile sale artistice si fara discutie are si geniul dezvoltarii marilor proiecte in el… eventual poate si putina „inspiratie divina”. Altfel ce sa crezi despre un copil de emigrant (de regula au o viata extrem de dificila in Franta) care la varsta de 10 ani isi infiintase deja propria publicatie de benzi desenate (Mourad Editions), la 15 ani nu intelege nimeni cum reuseste sa devina coorganizator la targul de benzi desenate de la Hyeres (unul dintre cele mai mari saloane de benzi desenate din Hexagon si din lume), la  20 ani si-a deschis o mica librarie specializata in B.D. (benzi desenate) si o editura in care publica si vindea productiile proprii si ale fratelui sau… Si iata cum usor, usor, inainte ca marii jucatori din sector sa inteleaga ce se intampla, Mourad devine un actor important pe piata de B.D. din Franta, una dintre cele mai mari din lume. In 1989 infiinteaza Les Editions Soleil (Editura Soarelui) prin care  reuseste sa cumpere drepturile pentru Rahan, pe atunci aflat in posesia unui editor falimentar, pe care il relanseaza in topul preferintelor pasionatilor de „comix”-uri si cu care da lovitura. Doar in prima saptamana dupa lansare si intr-un singur punct de vanzare, mica sa librarie din Toulon, Rahan este vandut in 8000 de exemplare. Asta a fost tot, Mourad a prins trenul, ba nu, chiar TGV-ul.  Astazi Boudjellal este asociat cu TF1 (daca nu primul, probabil al 2-lea trust media din Franta), are o casa de productie de desene animate… si este cel care 80 de ani mai tarziu, la fel ca si predecesorul sau Felix Mayol, din fonduri proprii a preluat clubul si a finantat salariile marilor staruri care au ajutat la redresarea si relansarea culorilor sale…

De ce s-a riscat Mourad Boudjelall in aceasta antrepriza, nu stim, dar ne putem imagina… Este totusi cel care a deschis pentru unii cutia nesabuintei, Pandorei, cosmarul oricarui presedinte de club si anume salariile jucatorilor pro care pana la proiectul  Boudjelall castigau onorarii pentru care un fotbalist de divizia a 3-a nici nu ar fi iesit din casa. De atunci cei mai mari jucatori ai lumii vin sa joace pe sume pe care nici macar in fantasmele lor initme nu ar fi indraznit sa le viseze; seria a fost inaugurata de Tana Umaga care a venit cu un contract de 400.000 de euro pentru 10 meciuri jucate… A urmat reintoarcerea in TOP 14, moment din care nici nu are sens sa mai enumeram lista numelor celebre care au trecut prin vestiarele de la Toulon, un club fantastic pe care tot felul de „specialisti” de carton nu au incetat sa-l numeasca  sanatoriul pensinarilor celebri, legiunea mercenarilor, etc., dar pe care eu il voi numi Beverlly Hills -ul, Hollywood-ul, Broadway-ul, „Templul” (na ca am comis-o!) rugby-ului international si care iata ca intr-o formula magica – management, tehnicieni si jucatori – dovedeste ca totul nu se reduce doar la bani si ca mercenarii au si ei o inima.

Johnny Wilkinson si Mourad Boudjellal dupa semnarea contractului in 2009-5-27In 2011, tanarul magnat exasperat probabil de seria lunga a ratarilor milimetrice, dupa ce in prealabil a fost refuzat de Daniel Hererro si Tana Umaga sa preia in duo conducerea tehnica a echipei, il cheama la carma clubului pe Bernartd Laporte, un alt personaj de exceptie si romanesc al sportului din Hexagon – un fel Cardinal Mazarin al rugby-ului francez; barbat deschis la minte cu un orizont cultural si de intelegere impresionant care mai mult ca nicicand construieste echipa aproape in exlcusivitate din jucatori  de mare experienta si valoare („pensionarii’ cum ii numesc gurile rele). Cert multi dintre ei sunt fie trecuti de prima lor tinerete, fie niste „renegados” notorii cum ar fi spre exemplu fratii Armitage  – aproape niste „persona non grata” in rugby-ul britanic – sau Mat Bastaraud si alte temperamente cunoscute in rugby-ul profesionist ca fiind dificil de „gestionat” si antrenat…Intr-un cuvant doar „caractere”.

Trebuie mult curaj sa faci asa ceva!…Si iata ca intuitia acestui mare antrenor Guy Noves si Bernard Laporte - 2 antrenori cu caractercel putin atiptic – proprietar de cazino-uri, acuzat de legaturi cu filiera Corsicana si cate si mai cate – ba chiar si recent fost ministru al sportului in mandatul lui Sarkozy, vine si preia  in 2011 Racing Club Toulonais, clubul care a stiut sa aduca omagiu sustinatorilor, fanilor, jucatorilor si „mercenarilor” sai, incepand cu emblema, „buchetul de lacrimoare” al lui Felix Mayoll, cel care mai tarziu dupa moartea sa a dat si numele stadionului construit initial de el, pana la strigatul de razboi al galeriei de suporteri avand ca M.C. (maestru de ceremonii) un vocalist tatuat cu motive etnice maori in cinstea lui  Tana Umaga primul mare star international care a venit sa lupte sub culorile tulonezilor – faimosul „Pilou, Pilou” – un fel de haka vocala colectiva si specific locala, devenita si ea parte integranta a culturii locale, INCANTATA (!) inaintea fiecarui meci in cinstea si memoria tuturor neo-zeelandezilor care au venit si au pus umarul la relansarea clubului… si pentru descatusarea energiilor si spiritelor care ii vor conduce catre victorie.

Laporte nu va avea nevoie decat de 2 ani pentru a aduce in vitrina clubului  primul trofeu european, desi in cei doi ani de mandat reuseste sa dispute doua finale consecutive in TOP 14, ultima o va pierde de maniera oarecum frustranta si cu „mult drept de apel” impotriva celor de la Castres Olympique, dupa ce in prealabil cu 2 saptamani inainte reusisera sa castige mult ravnita Heineken Cup.

Cata onestitate, smerenie si luciditate din partea lui Bernard Laporte. Aratati-mi un singur personaj din lumea sportului care s-a intors din functia de ministru la un job de antrenor, oricat de bine platit ar fi el!? Iar in cazul lui Laporte, zau, banii au alta semnificatie decat pentru majoritatea confratilor sai. Banii sunt doar un mijloc pentru a atinge scopuri grandioase si nu o motivatie personala in sine.

…Cat despre patronul clubului, dincolo de performanta sportiva, Mourad Boudjellal fiu de emigrant algerian, nascut si crescut la Toulon, indragostit de orasul sau natal a reusit prin eforturi greu de descris, sustinute de o pasiune  fara limite sa transforme un oras port naval si militar, intr-una din capitalele mondiale ale rugby-ului si a benzilor desenate… Daca nu capitala mondiala a acestui sport, cu siguranta un fel de Hollywood sau Beversly Hills; de resedinta temporara, de vacanta cum spun unii sau de lucru dupa cum se vede, a marilor staruri ale jocului… Cei neinitiati realizeaza cu greu ce inseamna sa fii algerian si fara un trecut semnificativ in acest sport si pe deasupra sa-ti permiti si „indrazneala” sa achizitionezi un club de rugby, si inca unul mitic, in sudul Frantei  care alaturi de Noua Zeelanda si Tara Galilor poate ca este cea de-a 3-a planeta a rugby-ului in univers.

Nu credem ca exageram cu nimic in interpretarile noastre despre fenomenul RCT; iata ca si acum cand un titlu in TOP 14 este asteptat mai mult ca nicicand, conducerea clubului isi pune din nou sperantele in jucatori de legenda, dintre care cel putin unul reprezinta cazul clasic de pensionar ignorat in tara sa de origine… de parca RCT s-ar simti responsabili sa repare injustitiile vietii si sa acorde jucatorilor onorurile pe care le merita. Incepand cu sezonul viitor, la echipa vor sosi nimeni altii decat Bryan Habana de la South Africa Stormers, Australia Drew Mitchell de la Australia Waratahs siItaly Martin Castrogiovanni 😀 – Este evident, presedintele Boudgjellal nu refuza publicului si staff-ului sau nimic… Si am adauga ca  nu-si refuza nici siesi nici un capriciu si nici o bucurie si mai ales rugby-ului si marilor jucatori cand este vorba despre  recunoasterea meritelor unei cariere. Sa joci la Toulon poate fi considerat ca fiind o onoare si un privilegiu rezervat unei categorii restranse de rugbisti; cea a celor de clasa internationala.

La Toulon totul este intens, nu exista cale de mijloc.  Ce vor (sau au vrut) ei sa demonstreze lumii acesti frumosi nebuni „vizionari” sau cel putin dedicati precum Felix Mayol, Daniel Herrero sau Mourad Boudjellal (!?)..Nimic; totul nu este decat rezultatul unui amestec divin:  implicare, efortul si generozitatea unor indragostiti de rugby si de orasul lor de origine sau de adoptie, misterele sfinte ale vietii in toata splendoarea ei destinele unor oameni, pasiunea lor si aventura umana, impreuna fac istoria.

– O-O Flo –

 

Despre sport si arhitectura (1) – De la teatrul grec, la Colosseum si pana la Arenele ROmane

In Cultura si sportul, Origini si "preistorie" on Aprilie 8, 2013 at 12:31 PM

Cuvant inainte – Ideea acestui articol a fost inspirata de o intalnire in „spatiul virtual” cu unul dintre cititorii blogului Sportlogic, domul Traian Musatescu arhitect, care in timpul liber imagineaza complexe, baze, diverse proiecte menite activitatilor sportive. Arhitectura este dupa cum stim considerata o arta majora si probabil domeniul cel mai vizibil prin care se materializeaza  in viata practica si cotidiana creativitatea artistica. Ori printre cele mai apreciate/ prestigioase edificii ale civilizatiilor antice, dar si ale timpului prezent, aveau si respectiv au drept menire gazduirea marilor competitii si derularea ceremoniilor sportive  – palestrele, stadioanele, arenele sau marile complexe olimpice.

Da (!), inca o data, sportul este despre istorie, cultura si civilizatie, altfel romanii nu ar fi ales efigia celei mai mari capitale din istoria antica a umanitatii, reprezentarea edificiului din imagine; dintr-o multime interminabila de minunatii. nimic altceva decat site-ul unei arene sportive, intr-un fel (aproape) primul stadion din lume in forma sa clasica, cea in care s-a perpetuat pana in zilele noastre – „Colosseum-ul din Roma” – un spatiu destinat in principal competitiilor sportive… Ma rog, sporturilor vremii: luptele de gladiatori, spectacolele de vanatoare, luptele cu animale, cursele de care de lupta, etc.

Este un articol de dragul tematicii blogului, cam delasata in ultima vreme, dar si cu bataie lunga si de folos practic in sprijinul celor care vor urma pe fondul campaniei noastre de resuscitare a miscarii sportive din Romania.

____________________________

Roma - Colosseum

Roma – Colosseum

Da (!) sportul este parte integranta din ceea ce numim cultura unei epoci/civilizatii/societati dar mai mult considerat ca fenomen social si politic, pentru ca obiectul activitatilor sportive in sine nu reprezinta nimic iesit din comun si nu ar fi marcat atat de proeminent istoria si memoria culturii universale pana intr-acolo incat sa resuscitam rituri pagane la mai bine de 1500 de ani de la interzicerea lor. Fenomenul sportiv s-a transmis peste timp odata cu memoria civilizatiilor apuse care au influentat ireversibil cursul istoriei si mersul omenirii… Dar tot istoria ne-a demonstrat ca nici ele nu ar fi supravietuit „timpului” sau mai bine zis uitarii, daca nu am fi avut cronicarii, scriitorii, pictorii si pe toti cei care au avut grija sa „(de)savarseasca” adevarate opere ale geniului si creativitatii umane, imortalizand timpul si epocile in lucrarile lor… Si ce alte astfel de realizari cunoasteti care ar fi putut dainui si lasa marturie inconstenstabila, (si mai bogata), asupra trecutului civilizatiilor decat  constructiile, monumentele si edificiile arhitectonice.

Este una din ratiunile pentru care am considerat util sa publicam un articol de informare sumara – bine inteles fara pretentii academice, dar cert indicand niste repere – despre istoria primelor structuri edificate de om amenajate special pentru organizarea competitiilor/evenimentelor sportive. Este un demers intreprins in scopul inobilarii sportului si a eradicarii ultimelor ramasite de ev mediu din mentalitatea si constiinta colectiva … Nu, nu cea a poporului nostru, ci mai degraba a asa ziselor elite ale culturii si societatii noastre… Vorbim evident despre ROmania.

_____________________________

Colosseumul din Roma (sursa Wiki)

Colosseumul din Roma in zilele noastre – vedere interioara (sursa Wiki)

______________________________

Colliseumul din Roma, care la inceputurile sale se numea Amfiteatrum Flavium [pentru ca fost construit in timpul dinastiei Flavianilor – care au condus Roma in perioada 69-96], la vremea respectiva reprezenta o premiera si un proiect tehnic unic din punct de vedere conceptual, fiind prima constructie de acest tip care „se sustinea liber pe ea insasi” (in traducere – ridicata pe verticala), capabila sa cuprinda un o numar impresionant de spectatori – intre 50000 si 70000, (mai mare decat Lia Manoliu), foarte probabil intreaga suflare (autonoma social si economic) a cetatii la vremea respectiva.

De fapt numele sau generic initial a fost „circ” (in latina circus) de la forma circulara pe care o au arenele si este un „amestec” inspirat din forma stadioanelor (stadium) si cea a teatrelor grecesti (perfect semicirculare). Asa cum fiecare dintre acestea avea  o functionalitate/utilitate precisa, la fel noua structura imbina pe langa elemente de forma comune celor doua si functionalitatile lor cu caracterisici hibride de teatru pentru spectacole artistice si stadion pentru jocuri si intreceri sportive; altfel spus, un „CIRC” si la propriu si la figurat. De altfel semnificatia contemporana a termenului se trage cu siguranta de la aceasta intrebuinare polivalenta, cand in perioadele de sarbatoarea comunitatea avea ocazia sa asiste la reprezentatii de toate genurile.

Sa nu ne lasam tentati sa credem ca romanii au facut o mare salata din regulile impuse de greci. De fapt circurile propuneau o arena de lungimea stadioanelor grecesti pe care se puteau amenaja piste de concurs pe distante variabile, doar ca au crescut latimea suprafetei pentru a oferi teren de desfasurare luptelor de gladiatori, intrecerilor de atletica grea, spectacolelor de vanatoare, curselor de care romane si implicit pentru cresterea numarului de locuri prin crearea celei de-a doua „peluze” si marirea razei cercului de viraj sau racord intre cele doua „stadii” paralele tribunelor aflate pe lungimea pistei. Astfel romanii au creat pista de atletism asa cum o cunoastem astazi si anume un traseu in forma de elipsa inchisa.  Termenul de „stadium” definea de fapt o unitate de masura a lungimii, 185 m., care era un standard pentru competitiile de alergare in Grecia antica, iar pista sau suprafata de concurs avea cel mai adesea o forma in U si o lungime totala de aproximativ 400 m (2 stadium-uri plus bucla de viraj). Romanii chiar daca i-au schimbat forma au preluat intocmai distantele pe care care se organizau cursele de  alergare.

Stadion antic grec - rezervat intrecerilor atletice - la Perge in Tucia

Stadion antic grec – rezervat intrecerilor atletice – la Perge in Tucia

Singurul stadion modern care a fost construit si respecta proportiile instalatiilor din Olympia antica este Panathinaicos, care a fost inaugurat in 1896 cu ocazia primei editii a Jocurilor Olimpice moderne  la Atena.

Stadionul de atletism Panathinaikos - Atena, Grecia

Stadionul de atletism Panathinaikos – Atena, Grecia

Stadionul era deci conceput special pentru intreceri atletice, in timp ce teatrul era destinat unei intrebuintari polivalente dar de preferentia spectacolelor artistice (comediilor si tragediilor), reuniunilor publice, uneori chiar si intrecerilor sportive, evident nu pentru alergari si aruncari, ci mai degraba pentru lupte si dueluri si poate nu intotdeauna sub egida unei competitii sportive in sine.

Mai tarziu arhitectii Romani au avut ideea sa „inchida bucla” prin alaturarea a doua 2 semicercuri,  creand astfel „circul” sau amfiteatrul, care muta scena in centrul cercului. De fapt era format din 2 jumatati de elipsa pentru a obtine forma ovala a stadioanelor de astazi. Spre deosebire de amfiteatrele  inspirate de modeul teatrelor grecesti, intotdeauna construite in preajma templelor, in afara zonelor rezidentiale, sapate pe versantii colinelor, circurile romane se ridicau pe verticala, tribunele fiind suspendate la inaltimi relativ mari deasupra solului si erau amplasate in centrul „civic” al urbei. [N.A. –  Limba romana A PRELUAT GRESIT  (si din nou din franceza !!!) semnificatia unui cuvant; conform dictionarului latin vechi, cuvantul „amphitheatrum” desemneaza un dublu teatru oval sau circular avand scena in mijloc si NU a unui arc de cerc sau un semicerc dupa modelul grec cum ne-au obisnuit arhitectura teatrelor de vara sau a salilor de cursuri din universitatile noastre. O lista nesfarsita de astfel de exemple ne face sa ne interogam serios cu privire la latinitatea noastra, ba chiar si cea a francezilor…si stim ca nu suntem singurii!]

Amfiteatrul din Pompei, Napoli, cel mai vechi din Italia sapata dupa modelul grec si cel mai vechi amfiteatru Roman cunoscut sau  sau ramas - anul 70 i.e.n - construit din donatiile unor leaderi locali - Quinctius Valgus and Marcus Porcius

Amfiteatrul din Pompei, Napoli, cel mai vechi din Italia, sapat dupa modelul grec si cel mai vechi amfiteatru Roman cunoscut – anul 70 i.e.n – construit din donatiile unor leaderi locali – Quinctius Valgus and Marcus Porcius

Noul edificiu care avea sa devina emblema Romei a fost (aproape) primul stadion – amfiteatru sau circ ridicat pe verticala. O adevarata realizare arhitectonica si ingenereasca a acelor vremuri.

De fapt mutatia marcheaza si un fel de democratizare, vulgarizare a competiilor sportive care dintr-un caracter ceremonial si sacru, incep sa se multiplice, dobandind alaturi de functiile traditionale socio-culturale si politice mostenite de la greci, un dominant caracter economic – o functie de consum!… Bine ati venit in lumea industriei spectacolului sportiv (veritabil show-bizz antic!) cu absolut toate ingredientele de astazi – cronici, barfe mondene, transferuri intercluburi, pariuri si vedete.

Spunem „aproape primul” pentru ca exista o constructie similara si contemporana, Arenele Romane din Nimes care se pare ca au fost prima constructie (sau/si singura care a ramas alaturi de Colosseum) unde s-a incercat la proportii mai mici aceasta solutie inovanta pe niveluri suprapuse sustinute de structuri de rezistenta in forma de bolta si a carei reusita ar fi putut inspira si incuraja edificarea celei de la Roma. Inaugurat in anul 7o e.n. , an in care constructia celui din Roma se pare ca abia incepuse, „Circul” din Nimes, desi mult mai mic,  ramane cu cele 12000-15000 locuri capacitate,un edificiu totusi impozant si o realizare remarcabila a inginerilor romani din epoca respectiva.

Nîmes - centrul orasului - vedere aeriana

Arenele Romane din Nîmes, Franta – centrul orasului – vedere aeriana – sursa Wiki

Constructia este cu atat mai impresionanta cu cat este „inca vie”, ramanand functionala si utilizabila pana in zilele noastre cand i se atribuie practic „aproape” aceeasi folosinta ca si acum 2000 de ani: spectacole de tauromahie si artistice. Arenele Romane domina centrul istoric al „charmantei” cetati din sud si sunt, ca si fratele lor  mai mare, obiectivul istoric de referinta intr-unul dintre cele mai vizitate orase din Franta (numarul 1 in turismul mondial) si centrul desfasurarii unui faimos si foarte pitoresc festival urban anual, cu o importanta dimensiune traditionala si istorica – „Feeriile din Nimes”… De altfel, nu foarte diferite de sarbatorile de odinioara din metropolele Imperiului Roman.

Cele doua edificii au  la baza un proiect probabil identic si datorita faptului ca solutiile sau optiunile tehnice pentru realizari de o asemenea anvergura erau relativ limitate la vremea respectiva, dar poate si datorita grijei pentru  perpetuarea si afirmarea efigiilor/simbolurilor romane peste tot in teritoriile ocupate. Este de presupus a ca o astfel de abordare permitea „modelizarea” unui anumit tip de proiect, deci o capitalizare eficienta a experientei si implicit previziunea si controlul fiabil al costurilor.

Apropos de costuri, se pare ca „Colosul din Roma” ar fi fost construit din bogatiile confiscate in urma inabusirii rascoalei evreilor din anul 70 si ca celebreaza victoria romanilor in acele lupte. Constructia sa ar fi durat 10 ani, inaugurarea sa avand loc in anul 80 – la 10 ani dupa cel din Nimes. In cadrul sarbatorilor de deschidere care ar fi durat peste de 2 luni, au fost organizate o multime de reprezentatii de factura diversa, iar dintre toate acestea spectacolele de vanatoare ar fi constituit atractia principala – „platoul de rezistenta” – al „feeriilor”. Anumite surse avanseaza cifra de de 9000 de animale salbatice aduse de peste tot din imperiu si din tinuturile vecine si care ar fi pierit in timpul acelor spectacole,

Foarte repede dupa darea sa in folosinta, Colosseum-ul a devenit centrul de interes si obiectivul care sustinea practic intreaga economie locala. Numele sau desemneaza de altfel notiunea de gigantic – colos(al) – imens… Si daca aruncam o privire rapida peste cifre, ne dam seama repede ca faimosul edificiu roman care este „icoana” si reprezinta efectiv imaginea Romei antice, si-a dobandit pe buna dreptate numele: un plan eliptic cu o lungime 189 de metri si o latime de 156 de metri, cu o amprenta totala la sol de 24000m2 si o inaltime a zidului exterior de 48 de m, construita pe 4 niveluri din piatra si beton, ar reprezenta chiar si in zilele noastre o realizare impresionanta.

Cu o capacitate de minim 50.000 de spectatori, constructia romana oferea o zona de confort individual (prin perimetrul locului afectat ocupantului) mai mare decat cea din stadioanele de astazi. Constructia prevedea amenajari (dependite si facilitati)  aproape identice cu cele ale unei baze sportive moderne la standarde internationale – vestiare, dusuri, bai cu sauna si zone de refacere, infirmerie pentru gladiatori, grajduri si menajerie pentru cai si animalele salbatice. Numeroase alte facilitati existau in cladirile anexe, majoritatea legate de arena principala prin tuneluri subterane. Astfel in cadrul complexului mai erau o scoala (gymnasium) pentru antrenamentul gladiatorilor, sali de arme, dormitoare, cantina si evident o morga cu servicii funebre pentru victimele confruntarilor martiale sau spectacolul  condamnarilor si executiilor publice… Daca acestea s-au derulat cu adevarat in spatiul arenelor!?…Poate doar disimulate sub forma unor competitii de lupte! Site-ul era prevazut pentru amanejarea de numeroase spatii cu destinatie comerciala care erau presarate peste tot in incinta complexului – „pensiuni” pentru vizitatori, restaurante, piata, abatoare.

Exista dovezi istorice din surse sigure ca noi cei de astazi nu prea am inventat nimic ci dimpotriva, am uitat de fapt foarte multe lucruri. [„Reflectie compulsiva” 🙂 – Poate ca poporul roman ar fi cazut mai greu victima armei letale post-decembriste – Visa si Mastercard, care ne-au subjugat constiintele si ruinat natiunea – daca stramosii nostri ar fi construit si la noi un Colosseum in loc sa se multumeasca doar cu drumurile pe care sa transporte prada jefuita din maruntaiele pamantului. In felul acesta am fi stiut si noi astazi ce este „aia” economia de piata si cum se proiecteaza un  shopping center.]

… Se poate deci presupune sau afirma chiar, ca amfiteatrele au devenit in scurt timp un fel de „Baneasa City Mall sau alt shopping center” de astazi; in functie de marimea urbei, o zona importanta de activitati comerciale, un loc de intalnire a cetatenilor, unde se purtau discutii despre absolut orice; de la politica si afaceri, la barfele mondene, unde se incheiau tranzactii, se putea petrece timpul intr-un mod agreabil, se „plateau polite”, unii socializau, altii complotau fie ca era o zi de reprezentatie, intre doua acte de spectacol sportiv, fie in zilele libere si fara program… (N.A. – Si speram ca aceasta ultima propozitie sa faca sa se invarta rotitele in creierul unora…Vom vorbi despre acest subiect intr-un articol viitor, dar ilustratia de mai jos poate ca va ajuta sa va faceti o idee despre amenajarea si functionalitatea spatiului si implicit despre ritmul vietii, „activitatile”, evenimentele, incidentele si natura relatiilor posibile din perimetrul complexului la vremea respectiva).

Viata in Colisseum - sursa Wiki

Viata in Colisseum – sursa Wiki

Colloseumul era un loc de intalnire viu si in afara perioadelor de sarbatoare sau a jocurilor (probabil sinonime), dar este evident ca magia/magnetismul si existenta sa erau ritmate de acestea. Cel mai mare eveniment inregistrat in cronici pe care l-a adapostit complexul de-a lungul venerabilei sale existente a  fost (ghiciti!) petrecerea data de Imparatul Traian [stramosul si seful nostru :)] in 107 e.n. in cinstea cuceririi Daciei cu un an inainte (106 e.n.); de atat au avut nevoie romanii ca sa „importe” din „teritoriile ocupate” 16000 tone de aur !!!!!!!!!!!!!!!! Cu vistieria plina, Dom’ Traian (nume predestinat de biruitor ) a oferit cetatenilor Romei [stramosii nostri :)] o sarbatoare de 123 de zile, in care au fost masacrate 11000 de animale salbatice si au participat 10000 de gladiatori.

Dar ce se stie mai putin este ca una dintre destinatiile initale ale complexului, prevazut de la inceput in scopuri multifunctionale, a fost aceea de a organiza spectacole navale !!! Acest aspect inca constituie subiect de dezbatere intre specialisti care nu au gasit informatii clare despre elemente tehnice care ar fi permis etanseizarea arenei, desi exista surse care mentioneaza ca spectacolul inaugural a fost o reeditare a bataliei navale intre  Corcyreani si  Corinthieni (Corfu si Corinth – vechi civilizatii greccesti), in care s-au folosit pentru animarea/deplasrea navelor si decorurilor cai si tauri special antrenati in mediu acvatic… [„sursa wikipedia – no comment!„]

Datorita vicisitudinilor istoriei, Colosseum-ul Roman a avut o viata mult mai scurta in comparatie cu fratele sau de la Nimes „viu inca” si in zilele noastre. Printre acestea se numara un incendiu devastator in anul 273 e.n. care aproape ca i-ar fi adus „sfarsitul”, dar cum un proverb vechi spunea ca Roma va rezista atat timp cat va rezista si „Colosul”, edilii s-au grabit sa-l restaureze; ca de altfel de fiecare data cand acesta a suferit de pe urma dezastrelor. Cutremure repetate au pus in cele din urma capat utilizarii sale initiale.  Nici o problema, piatra ruinelor a fost folosita la reconstructia locuintelor cazute, iar restul structurilor ramase au gazduit pe rand o biserica, o confrerie religioasa, locuinte si ateliere de mestesugari. Mai tarziu zona arenei de lupta s-a transformat in cimitir, ba unii din familia Frangipani chiar au si reusit sa si-l inaproprieze  pe la 1200 (va aminteste de ceva ?! 🙂 ) dorind sa-l tansforme in castel fortificat.

Simbolul maretiei Romei de odinioara a rezistat pana in 1349 cand  un cutremur violent a dus la prabusirea unei mari parti din zidul exterior…  Dar nici atunci cetatenii Romei nu au renuntat definitiv la el. Unul dintre papii Vaticanului aproape ca a fost gata sa autorizeze din nou luptele cu tauri, dar opozitia unor personaje influente din autoritatea clericala a facut ca aceasta idee nastrusnica din partea unui ocupant al Sfantulu Scaun sa fie abandonata. Tot cei de la Vatican s-au gandit la un moment dat sa construiasca in interior o fabrica de textile (lana) pentru a da de lucru prostituatelor din Roma si imprejurimi. Astfel „Colosseumul-ului” i-a fost harazit sa slujeasca/serveasca cetatenilor Romei intr-un fel sau altul pana in anul 1749, cand Vaticanul a decretat stadionul un loc sfant unde au fost martirizati crestinii timpurii, devenind astfel un loc de pelerinaj. Este actul prin care monumentul a fost probabil salvat de la distrugerea totala, caci intre timp devenise sursa de piatra pentru constructia vilelor diversilor inavutiti ai Romei. A fost chiar si comandat un frontispiciu cu o placa in care au fost gravate numele tuturor celor sacrificati pentru credinta lor, dar despre care nu se mai stie nimic. …Poate si pentru faptul ca NU EXISTA NICI O DOVADA ISTORICA CA MAREA ARENA SAU ORICARE ALT AMFITEATRU ROMAN AR FI SERVIT VREODATA DE LOC PENTRU CONDAMNAREA SI EXECUTAREA CRESTINILOR!!! Cu toate acestea, diversii papi care s-au succedat au intreprins numeroase lucrari de consolidare a ruinelor, fara a neglija aspectul exploatarii sale comerciale de pe urma pelerinajului… [Si din nou ne simtim napaditi  de „reflectii reflexe” –   Aproape ca-i invidiem pe Romanii din toate timpurile pentru liderii lor, (chiar si pentru cei mai „degenerati” dintre ei), fiindca au avut destula intelepciune sa inteleaga (inca) de acum 2000 de ani miza investitiilor „in sport” si in special in infrastructura :)… Glumim!… Cam cat de important trebuie sa fi fost „circul” si istoria sa pentru linistea, pacea politica si dezvoltarea sociala ca sa justifice o asemenea investitie de resurse, preocupare, energie si fonduri.]

[In loc de conluzie : Daca cele enuntate mai sus sunt adevarate, fara nici cea mai mica urma de cinism, nu ma pot impiedica sa-mi pun intrebarea;… „cum naiba suntem noi urmasii Romei, daca nu suntem capabili sa gandim functional si sa reproducem tehnic  (cel putin) realizarile stramosilor nostri de acum 2000 de ani?! Cat despre spectacol si „mise-en-scene” a unui episod istoric precum o batalie navala intr-o instalatie/arena sportiva, mi se pare atat de departe de posibilitatile noastre in ziua de astazi (cert nu imposibil si vorbesc despre ROmania), incat nici nu indraznesc sa visez la asa ceva. Imaginati-va ca merge cineva la directia complexului Lia Manoliu si ca le propune sa organizeze o cursa de jet-sky, cum ose faceau pana mai acum cativa ani la Paris-Bercy, care in plus este o sala – este un spatiu inchis. Nici nu vreau sa-mi imaginez.

O a 2-a observatie amuzanta, fara legatura aparenta cu continutul articolului, dar care ne trimite involuntar cu gandul la Arenele Romane din Bucucesti, despre care constatam ca NU seamana foare mult cu constructiile romane, ci sunt mai degraba un fel de realizare pe modelul edificiilor grecesti – o imperechere (totusi resusita !!!) intre stadionul antic, teatrul si palestrele acestora; forma eliptica retezata (forma de U), coloane sustinad un plafon orizontal decorat si un fronton triunghiular in partea opusa scenei (la intrare) –  elemente preluate si de romani dar totusi specific grecesti!  Specificul latin ar fi fost  sugerat mai degraba (credem noi) de arcadele si boltele circurilor care reprezentau cu adeverat aportul romanilor in arhitectura acestor edificii. Poate ca aici cititorul nostru ne va poate ajuta cu niste informati.

Arenele Romane, Bucuresti, Romania

Arenele Romane, Bucuresti, Romania

Din pacate nu am gasit nici o evidenta documentara care  sa indice sursele de inspiratie ale arhitectului Leonida Negrescu atunci cand a proiectat Arenele Romane din capitala, edificiu realizat in 1906 in semn de omagiu adus  culturii si originii latine a poporului roman… Sa fie oare influenta coloniilor grecesti de la malul marii 🙂, istoria fanariota a Bucurestilor sau amprenta mostenirii culturale si a patriotismului „conasilor Leonida” – nici o legatura cu personajul lui Caragiale (sau ma rog) – stim cu totii, promotori ai unei mentalitati destul de controversate; cea de revendicatori ai maternitatii si paternitatii civilizatiei latine, dar in acelasi timp si de „contestatari” ai celor care, dupa unii, le-au „plagiat si mutilat” cultura. Nu stim (!), cert este ca cel mai mare monument al latinitatii din capitala Romaniei are aere de palestra greaca, lucru care nu este intru nimic injositor ci doar ne permitem sa-l semnalam ca pe o simpla constatare daca nu chiar evidenta…  Oricum, nu ma simt foarte atasat de aceasta idee a latinitatii, dar asta nu este decat un punct de vedere personal… Daca credeti ca poate hrani „constiinta de neam” si ca poate face bine poporului nostru [de ce nu (!?)], dar atunci haideti sa o respectam.

… Din pacate si din nou „si ca la noi ca la nimeni sau nicaieri”, ca in mai toate proiectele „preluate”, ideea a fost scoasa din contextul original. La Arenele ROmane cu chip grecesc din Bucuresti nu se mai organizeaza decat spectacole pentru fete palide si zambete condescendente in loc de turnee de pancrate sau evenimente comunitare. Bune si alea pentru fetele palide decat ruina si uitarea, dar parca a venit vremea sa-i dam Cezarului ce-i apartine, asta daca nu suferim de un fel de Alzheimer colectiv si national.  Un exemplu concludent si de urmat ar putea fi inspirat de data de 19 septembrie 1931 cand Lucian Popescu, primul campion european de box dat de Romania, isi apara titlul in fata spaniolului Carlos Fix in prezenta unei multimi de 6000 de spectatori, record absolut si neegalat in Romania la un meci de boxAstea da arene romane!Ce vremuri de entuziams!]

– O-O Flo –

Anunt (si nu numai) despre sesiune de comunicari pe tematica educatie fizica si sport- Iasi, martie 2013

In Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Sport si societate on Ianuarie 16, 2013 at 9:46 AM
Obiect articol – vezi linkuri active:
________________________________
Pe data de 16 martie 2013 se va desfasura la Liceul cu Program Sportiv  din Iasi, sesiunea de comunicari stiintifice „Sportul, de la concepte fundamentale la dimensiuni novatoare in societatea cunoasterii”, manifestare care se afla in pragul celei de a V-a editii.
Afis_sesiune_comunicari_2013
Evenimentul este organizat cu participarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, Inspectoratului Scolar Iasi si a Liceului cu Program Sportiv (LPS), datorita eforturilor dedicate si constante ale initiatorului sau, profesorul Viciu Tanase.
Manifestarea este anuala si  are ca tematici generale educatia fizica si sportul expuse intr-o perspectiva pluri si interdisciplinara care isi propune sa analizeze-decripteze importanta dezvoltarii educatiei si a miscarii sportive, precum si impactul acestora in viata comunitatii si transformarile social-economice de astazi sau in sens invers, impactul dezvoltarii economice, tehnologice si al schimbarilor sociale in modelarea, derularea  activitatilor educatiei prin sport si asupra culturii proprii miscarii sportive.
In opinia noastra, calitatea esentiala a acestei sesiuni este principiul sau de derulare; Organizatorii anunta cu 6 luni inainte tematica punctuala a sesiunii, iar profesorii si specialistii din sport (sau din domeniile asociate – psihologie, management, comunicare, tehnologie, etc. – s-a intamplat mai rar motiv pentru care propunem celor insarcinati eforturi in acest sens) sunt invitati sa-si expuna lucrarile in fata publicului alcatuit din categoriile descrise.
Dupa lectura, materialele prezentate vor fi regrupate intr-un volum de comunicari – da, da o carte , inregistrata ISBN chiar  (ceea ce impune si un anumit nivel de comunicare credem noi) – care va fi livrat fiecarui autor. Pentru comenzi de mai multe exemplare din acest volum, cei interesati pot contacta organizatorii.
Este, credem, o forma frumoasa si generoasa de a rasplati eforturile celor care vor avea curajul „sa plonjeze” cum se spune; sa-si exprime ideile sau sa-si faca cunoscute preocuparile, gandurile, viziunea sau chiar si lucrarile (in) public.
Dincolo de punctele acumulate din participari si publicatii de catre cadrele didactice pentru notatiile personale de sfarsit de an, o astfel de actiune reprezinta o oportunitate (si un „pretext”) pentru practica  unui exercitiu interesant (aproape obligatoriu) care nu poate decat sa stimuleze si sa promoveze preocupari si  „competente” esentiale in opinia noastra pentru cei implicati in educatie si sport, dar care din pacate par sa fi disparut de pe lista de „pasiuni” a multora dintre cei care au fost investiti cu misiunea perpetuarii si dezvoltarii acestor ramuri – curiozitatea, documentarea, perfectionarea si comunicarea.
Este greu sa ne imaginam sau sa speram in ziua de astazi  – era boom-ului informational si a globalizarii in toate domeniile – la un reviriment al miscarii sportive si implicit sa aspiram sau sa pretindem la rezultate atat in educatie cat si in performanta sportiva, fara o actualizare permanenta  a cunostiintelor, fara un demers stiintific propriu cunoasterii si activitatilor de cercetare .
O alta particularitate a evenimentului este supletea sa tematica – cerintele sunt flexibile, iar axele propuse spre reflexie par sa fie orientative, organizatorii fiind deschisi si altor subiecte care s-ar putea asocia tematicii editiei respective.
EDUCATIA FIZICA si SPORTUL sunt la modul generic domenii extraodinar de interesante si complexe, iar acest proiect in contextul (national) de astazi , chiar daca nu este decat o actiune „indrazneata si timida” in acelasi timp, evident mai mult locala/regionala a celor de la Iasi,  pare sa fie genul de actiune   (cel putin pe hartie) de care au nevoie comunitatile pentru a impulsiona si acorda (inca) o sansa educatiei  si miscarii sportive… si ne oprim aici pentru a nu fi banuiti de activism… Merita deci sustinuta, perpetuata si chiar dezvoltata pe directii care in aparenta pot parea a fi in afara  sferei stiintelor educatiei; pentru ca educatia in sine este un univers multidisciplinar si transversal, iar sportul este practic domeniul in care se face simtita cel mai bine  dimensiunea interdisciplinara si  in care aceasta trasatura se manifesta in mod curent – este o zona de fuziune a unei diversitati fascinante de stiinte si domenii: stiintele educatiei (pedagogie); tehnologie si cercetare (echipament, instalatii, instrumente de masura); economie marketing si comunicare (industrii de agrement, echipament si eveniment-spectacol),  stiintelor sportului (de la metodologia antrenamentului  la cercetare bio-medicala), inclusiv cele ale sanatatii si medicinei si multe altele.
Invitatii sau inscrisii care locuiesc in zone indepartate sau care din anumite motive nu pot participa fizic la manifestare, pot trimite materialele organizatorilor in vederea publicarii lor sub rezerva unei evaluarii prealabile.
Pentru cei interesati de propunerea celor din Iasi si care vor sa afle toate detaliile (tematica si conditiile de participare)  – descarcati „Scrisoarea de informare” aici sau contactati pe reprezentantul organizatorilor evenimentului. In linkul urmator – Editii precedente – veti gasi si o scurta prezentare a tematicii sesiunilor anterioare
Persoana de contact pentru informatii suplimentare –  Vasile Viciu Tanase Inspector de Educatie Fizica si Sport/ email: viciutanase@yahoo.com/ tel: 0740 363625
%d blogeri au apreciat asta: