Sportlogic

Archive for the ‘Educatia si sportul’ Category

Revelatii dintr-un dosar conspirativ – ROMANIA ESTE INVADATA!… de o specie extraterestra de romani

In Blog, Comunitate, Economia sociala, Educatia si sportul, Ganduri, Sport si societate, Sportul si politica on Septembrie 21, 2017 at 2:17 PM

BREAKING – Este oficial: suntem invadati!!! Nu este un pamflet, ci o certitudine si o catastrofa! Acum intelegem de unde si schimbarile (reformele chiar) din miscarea olimpica, un for vizionar care dupa cum bine stim lanseaza tenditele mergand chiar pana la formatarea viitorului… Exemplu : scoaterea luptelor  si introducerea patinajului pe rotile… sau baschetului in 3,  in curand si a streapteas-ului… sau alte forme de expresie a gratiei asa cum o inteleg unii!… Si acum VESTEA INGRIJORATOARE: ne vom limita la fapte , fara a intra deocamdata in dedesubturile fenomenului.

___________________

___________________

Profesorii de educatie fizica si sport de pe tot teritoriul raporteaza o invazie de extraterestri in efectivele clasei a 9-a promotia 2017/2018. Fenomenul a fost obsevat inca de acum 4-5 ani. In crestere constanta de atunci, schimbarile au atras atentia cadrelor didactice, fara insa a alerta Agentia Nationala pentru Supravegherea Spatiului si a Cosmosului. Exista insa indicii serioase ca Serviciile de Informatii erau la curent cu schimbarile in curs, iar fenomenul nu a trecut neobservat nici in sectorul privat… Astfel, multe asociatii sportive si-au actualizat dotarea pentru a se adapta la transformarile care se anuntau. Sportlogic a lansat o investigatie/ancheta pentru a  stabili premizele care au dus la situatia mai mult decat evidenta in manifestarile ei, dar si gradul de constientizare (awareness cum se spune) in societatea civila si, eventual, a reactiilor de raspuns si adaptare, daca exista, a celor din prima linie, adica cei aflati in contact direct cu fenomenul… Iata ce am descoperit (cateva exemple care demonstreaza clar ca nimeni nu este inocent):

  • de cativa ani cresc vanzarile de baloane umflate cu Heliu catre cluburile de fotbal. Se pare ca antrenorii le folosesc la antrenament in locul mingilor clasice in scopul de a reduce riscurile de fracturi metatarsiene si tibiale in cazul in care elevii lor ar nimeri ^closca^ in timpul miutelor si pentru a facilita invatarea lovirii mingii din voleu… Astfel de baloane, cu o balistica diferita, ar oferi si un ragaz mai mare necesar timpului de procesare de catre practicanti a diverselor situatii tactice in timpul jocului… iar prin dimenisiunile mari cresc sansele de a fi atinse de catre jucatori. Un alt avantaj deloc neglijabil al folosirii lor este ca ar crea situatii cu incetinitorul, dand inpresia jucatorului ca „este la televizor”, pe Youtube sau in Matrix, ceea ce ar constitui un factor deosebit de motivant pentru noile generatii… Motivul principa insa este lipsa de vigoare si robustete osoasa a celor clonati in spatiul intergalatc datorita gravitatii mici sau nule.
  • La rugby unde posibilitatile de adaptare a jocului sunt mai limitate, cluburile s-au echipat cu Play Station si X-Box-uri, au introdus prezenta facultativa la antrenamente si MECIURI, iar altii si-au infiintat in mediul rural (aici intra si orasele precum Tandarei, Faurei, Caracal, etc. mult mai sanatos decat cel urban… spune lumea) ferme bio de crestere a hominidelor. Mai nou in cluburile cu posibilitati se pun la dispozitia jucatorilor truse personale care contin: pensete de sprancene, lotiune pentru epilare, pastile, seringi si produse injectabile care sa-i ajute sa faca fata efortului si sa supravietuiasca conditiilor de pe Terra unde atmosfera incepe sa saraceasca in Oxigen… substitute de ardere se mai numesc. Aceste aspecte demonstreaza clar ca cei din rugby stiau perfect ce se intampla – despre schimbarile in curs.

(N.A. – nu va lasati pacaliti de kit-ul inaintasului, hormonii sunt mascati in puii de la KFC)
Mai nou, ingrijorati de noua tendinta in continua crestere, cei din rugby si-au extins arealul de selectie in toate colturile lumii, pe meleaguri indepartate si tari mai putin afectate de migratia alienilor, unde genomul uman a ramas cat de cat intact, cum ar fi niste insule uitate de prin Pacific.  Nici o ironie si nici o critica in vorbele noastre, ba chiar salutam si incurajam initiativa; daca asta poate fi una din solutiile care ar putea salva speciile endemice, de ce nu!?… Mai ramane de rezolvat problema adaptarii lor in scopul stimularii capacitatii de reproducere, fiindca altfel toate aceste eforturi vor fi fost in zadar. Mai mult decat atat, eu in locul lor cred ca as trimite acolo, departe, si cateva exemplare sanatoase de la noi, fie si numai  pentru a le proteja de contaminarea invaziei cu intentia de a tezauriza / salva zestrea genetica autohtona… macar asa, din ratiuni de conservare a biodiversitatii planetare.

  • In baschet antrenorii incep sa vorbeasca despre dotarea cu catalige sau cu incaltaminte pe arcuri pentru a invinge gravitatia terestra care ar afecta serios capacitatile de exprimare motrica ale viitorilor sportivi emigranti din alte galaxii. In alte parti nu se exclude posibilitatea maririi diametrului inelului la 100 cm si coborarea inaltimii sale la 2.30m. Bine asta ultima este si pentru pamanteni, poate asa o baga si Ciortanu de la libere intr-o finala.

  • Astazi profesorii de educatie fizica si sport raporteaza fenotipuri bizare, morfologii stranii insotite de o crestere alarmanta a accidentarilor la orele lor – entorse de glezna, luxatii de umeri (chiar si fracturi) in urma efectuarii unor exercitii simple cum ar fi rostogolirea inainte (pe saltea), sarituri in lungime de pe loc care nu depasesc 1m (tot gravitatia este de vina), modele locomotorii nemaiintalnite la speciile vertebrate cum ar fi alergarea in crab (intr-o parte) sau specifice speciilor exoscheletice… Cea mai mare surpriza au avut-o insa la exercitile de adresa care depasec orice imaginatie pentru ca subiectii incearca sa trimita mingea sau proiectilul inspre tinta cu puterea mintii…. Si acum bomboana de pe tort: pana si mingea de fotbal ii lasa reci… Orice incercare de a propune o miuta in curtea scolii ramane fara ecou in sufletele lor lipsite de orice pasiune si slabiciune umana. Mai mult decat atat, profesorii in nevoia lor de a comunica cu noile forme de viata aparute in ecosistemele claselor, fac eforturi disperate de a invata limbi si limbaje noi… dar pentru moment singura posibilitate este pedagogia modelului… De unde si numarul crescut de accidente profesionale – rupturi musculare, contracturi sciatice, lombalgii agravate… nu mai spunem despre depresii nervoase si alte manifestari mai putin vizibile. [Ex: – anul trecut un Liceu din Mangalia a solicitat de vreo 8 ori serviciile de urgenta in urma accidentelor la ora de E.F. toate survenite in urma sariturii la capra sau a unei rostogoliri inainte… pe saltea, evident.]

Acestea au fost cateva din transformarile simptomatice indentificate de ancheta noastra, iar faptul ca in 100% dintre cazuri cauza ramane incapacitatea de a gestiona gravitatia terestra, ne confirma ipoteza ca avem de a face cu specii extraterestre. Datele culese concluzia anchetei ne obliga sa avertizam natiunea ca vremea pasivitatii inertiale sau/si a pesimismului contemplativ – sentimentul de descumpanire si dezarmare cauzat de noile tehnologii – a trecut fiindca, dragilor,  toate simularile de laborator dezvaluie scenarii si perspective apocaliptice…

…Dar ca de obicei, „necuratul nu este niciodata chiar asa de negru”, in aceasta „antecamera” a mortii exista niste licariri timide de speranta fiindca speranta, nu-i asa, moare ultima. Specialistii unor ONG-uri de toate orizontorile si tipurile, din pacate prea putine la numar,  s-au pus pe treaba pentru a gasi solutii prin care sa controleze (cat de cat) dinamica acestor schimbari, in speranta gasirii unei solutii pentru a stopa invazia si pentru a le face reversibile (N.A. – macar in urmatorii 20 de ani… daca nu se poate imediat).

Tinand cont de iminenta catstrofei, toate optiunile merita sa fie luate in considerare, ca este vorba de salvarea ultimelor specimene si rezerve genetice ale Homo Sapiens din multiversul si spatiul cyber-mioritic, ca ar putea fi tehnologii care sa permita mutatii genetice la speciile invadatoare… nu mai conteaza, ceva trebuie facut. Asadar totul nu este pierdut daca parintii incubatori de „goaulzi” (fara a generaliza) vor incerca sa puna umarul la aceasta tentativa de salvare / conservare si vor refuza sa creasca sub acoperisurile lor creaturi zamislite sau venite parca din alte lumi, si mai ales daca agentiile guvernamentale, ministerele (etc.) vor lua la cunostiinta si actiona la toate nivelele ; perfectionarea cadrelor si angajatilor, intarirea cadrului legsilativ pentru a actiona toate parghiile de influenta posibile – mass-media, legislatia educatiei, sanitara si de securitate alimentara, etc.

Nu va fi o misiune usoara pentru ca si aici exista zone de incertitudine. Surse neconfirmate sustin ca de fapt invazia ar fi inceput acum vreo 20 de ani, in zona de sus, prin infiltrarea piramidei puterii de catre elemente extraterestre care, in timp, au pus control de functiile manageriale si decizionale ale institutiilor statului si care au promovat in diversele esaloane ale puterii fie factori umani corupti, fie imbecili cu legitimatie sau alte specii de iresponsabili.

In asteptarea trezirii nationale specia Homo Sapisn Mioriticus va fi probabil nevoita sa treaca in mod supravietuire cu optimismul, energia si convingerile care o caracterizeaza… Atata vreme cat exista parinti care au inteles importanta vitala a problematicilor si pericolelor expuse in raportul nostru (tinem sa le multumim celor deja constienti pentru eforturile depuse spre binele si viitorul copiilor lor care vor fi probabil vectorii de transmisie in timp a mostenirii si continuitatii neamului si intru salvarea speciei indigene, dandu-le astfel sanse si avantaj socio-reproductiv) stim ca inca mai exista sanse minime de redresare… Si mai stim ca se poate si ca totul nu este pierdut fiindca toate acestea nu se intampla decat in Romania…. cel putin la scara despre care vorbim.  Daca cei din jur au reusit sa controleze fenomenul, cu siguranta ar trebui sa putem si noi… Daca nu, s-ar putea ca singura solutie sa fie permiterea unor debarcari masive de refugiati pe litoralul Marii Negre, si pe toate canalele de migratie posibile, ca o infuzie genetica sau de sange proaspat si viguros, lipsit de fite si impresii, populatii cu ajutorul carora am putea incerca vindecarea genomului autohton. In caz contrar  s-ar putea ca cei care vor apasa primii butonul rosu sa fie chiar aliatii nostri din NATO si nu „inamicii”  istorici din Est, daca nu chiar toate puterile mondiale pentru a izola si controla invazia extraterestra…. Va urma… daca nu vom fi ridicati si rapiti de vreun carnat zburator, in partea a 2-a „dedesubturile” si cauzele care au dus la acest dezastru al „GENERATIILOR DEGENERATE” (expresie aflata sub incidenta legilor proprietatii intelectuale – paradigma oxymoronica… marca subsemnatului)

– O-O Flo – 

P.S. –  Nu este vorba despre o situatie 100% generalizata… Inca mai exista copii frumosi, parinti constienti si profesori constiinciosi si, ca de obicei, exista si partea plina a paharului; se pare ca indivizii din speciile astea de alieni nevinovati, desi au degete lungi si subtiri, nu au nici o inclinatie pentru mangleala (cel putin nu ca cei din Vest)… Altfel spus parca sunt mai curati decat parintii presupusi. Desi au fost trimisi sa se nasca in tara hotiei, este probabil o reactie de rezistenta si inadaptare la mediu sau un fenomen de incompatibilitate / respingere imuna declansata de natura noastra de panacoti rustici, serios pusa la incercare de sofisticarea gandirii estraterestre, in care tarele celor doua specii se anihileaza reciproc. Cum s-ar spune cui pe cui se scoate…. si mai grav: nici marleti vigurosi si smecheri, nici debili fizic, dar gneial… Si genetica asta. ce coarda curva penala; ne-a dat ce aveau nevoie…  altii pentru noi – batuti in cap, debili fizic si ascultatori. Dar sa nu dramatizam fiindca exista leac pentru orice boala, totul este sa-l gasim. Ne gadim ca poate cu putin efort, prin educatie (adevarata… adica si prin sport) sa cultivam cumva trasaturile lor morale (de ce nu si intleligenta) cu robustetea homo sapiensului autohton…si cine stie, poate ca dupa 20 de ani de demolare, alterare si distrugere continua, vor urma in sfarsit cei 20 de ani reconstructie promisi in 89, si poate ca, spunem poate, peste vreo 20/40 ani sa avem si noi o tara si din nou un popor.

 

Anunțuri

Olimpismul in Romania… despre bani – ce „ne dau” si cate „ne iau”…

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Sportul si politica on August 19, 2016 at 6:39 PM

Recentele „amenintari” din partea celor care conduc sportul romanesc despre divulgarea „sumelor investite” in pregatirea sportivilor nostri mi-au sugerat tema acestui articol. Daca multe alte publicatii au facut acelasi demers din ratiuni care tineau strict de informarea/curiozitatea cititorilor, ei bine, in asteptarea „evenimentului” care urma sa ne lumineze pe toti, ne-am gandit sa „cosmetizam” putin continutul pentru a informa politicienii, sportivii, tehnicienii sportului si chibitii opiniatri sau „parerologii” de tot felul din Romania, despre cat castiga „olimpicii” de pe alte meleaguri.

Motivul este, pe de o parte, acela de a ilustra prin cifre exacte faptul ca performanta nu este sub nici o forma proportionala cu efortul financiar al natiunii si ca sportul romanesc are mai putina nevoie de a investi financiar in „EL”, cat are nevoie de o investitie morala, sufleteasca si afectiva, iar pe de alta parte si in primul rand fenomenul trebuie inteles ca o prioritate a politicilor sociale de dezvoltare, dar inainte de toate doar apreciat si practicat. Evident ca acest lucru necesita eforturi economice, dar sub nici o forma cele despre care ne vorbesc cei mentionati si carora le recomand aceasta lectura pantru ca de ani si ani incearca sa ne convinga de necesitatea unor miliarde irosite, in principal in infrastructura, turnat ciment si santiere sau organizarea de competitii internationale oneroase care nu vor face decat sa saraceasca si mai mult putinele resurse de care dispunem… A fost, este si va fi cazul tuturor tarilor haotice, categoria celor din care face parte si Romania . Oriunde  au fost facute astfel de investitii intr-o logica pe termen scurt, doar pentru ca unii au dorit sa puna mana pe niste contracte publice cu cifre astronomice… Pentru spioni si propagandisti, culmea, dar Rusia nu face parte din categoria celor care si-au batut joc de efortul depus. Franta, Grecia, Coreea de Sud, Slovenia, insa… DA!!! La noi avem deja experienta a numeroase exemple de baze la scara foarte mica care in absenta unui proiect complet (exploatare si valorificare) au ajuns fie inutilizabile, fie gauri de bani – Arena Nationala, sali de sport transformate in saloane de nunti… piscine si patinoare inchise. Daca nu s-a reusit administrarea unor astfel de structuri, este usor de intrevazut de ce am fi capabili in cazul unui mega proiect.

Nimeni nu se opune unor astfel de eforturi de dezvoltare, incercam doar sa semnalam ca „buba” nu este acolo pentru ca motivatia unui sportiv pe toata perioada formarii si pregatirii sale nu poate fi o  determinanta de ordin finaciar, iar multimea de „saraci” ai lumii care reusesc sa performeze ne-o demonstreaza zilnic, la fel cum si cei cativa sportivi romani care au dovedit nu o data ca in ciuda neajunsurilor financiare, performanta este inainte de toate un atribut al daruirii, pasiunii si din ce in ce mai mult al competentei. Cuba este cel mai bun exemplu; zeci de ani de blocada economica, infrastructura cu adevarat in paragina, dar cu educatia prin miscare si cercetarea in stiintele sportului printre pilonii de rezistenta ai strategiei nationale „de supravietuire” au reusit cumva sa ramana acolo nu foarte departe de elita sportului mondial.

Sa incepem asadar cu o scurta poveste „trivia”, asa doar de dragul detaliilor si ca sa intelegem visul pentru care un sportiv isi sacrifica ani din viata fiindca, dragi prieteni, puteti fi siguri ca majoritatea copiilor si juniorilor atunci cand incep sa fantasmeze despre „Everest”, chiar nu se gandesc la renta viagera sau la premiul in beni oferit de COSR si MTS, functii politice, etc., la fel cum nu se gandesc nici la valoare mercantila a medaliilor, ci evident la cea simbolica.

Cat valoreaza deci o medalie Olimpica (o tinichea in sine) ca obiect (?)

  1. Aur: $600  – medalia de aur nu este chiar de aur, ea contine doar 1% aur care se regaseste in stratul galvanizat care o inveleste, corpul sau fiind alcatuit din 92.5% argint si 6.16% cupru.
  2. Argint: $325 – este singura care isi respecta eticheta fiind facuta din argint, cam in aceeasi cantitate ca si in cazul medaliei de aur, doar ca nu mai este imbracata in aur, iar cuprul completeaza procentajul de 1% lipsa.
  3. Bronz: $3 – medalia de „bronz” este facuta din 97% cupru, 2.5% zinc si 0.5% staniu

Cifrele reprezinta doar valoarea pe piata a materialelor folosite. Acestor sume li se adauga costurile care tin de conceptie – design, personalizare, precum si cele de productie, de regula una artizanala si in serie relativ mica, posibil deci si destul de costisitoare; in mod normal si probabil undeva intre 500-3000$/buc, in functie de salariul mesterilor care le lucreaza… Daca pakistanezi sau afgani mai putin, daca nemti foarte scumpe…. Dar dintre toate rubricile chetuiala, cu  siguranta  ca cele din prima categorie  – conceptie/design – sunt cele mai incontrolabile, in functie de semnatura artistului, rubrica la care cred ca ai nostri s-ar ingramadi dandu-si frau liber creativitatii si generozitatii… Am divagat putin dela subiect cu gandul la episodul uniformelor delegatiei olimpice si  la cate ne-a costat noua sigla ANAF (2 milioane de euro – asa spun ziarele)…. Si cu toate acestea „boshii” indraznesc in continuare sa aduca pe tapet lipsa banilor in sport, fara rusine, in timp ce noi ne permitem sa ne imbracam delegatia in niste carpe ordinare facturate astronomic, ca sa nu mai vorbim despre dragostea si respectul pe care o au „boshii” pentru sportul romanesc si cei care ne reprezinta… Oare cam cat ni s-ar imputa o schita si o matrita pentru turnatorie.

In asteptarea cifrelor exacte si oficiale pentru Romania, specificate de maniera extrem de alambicata si stufoasa in diverse legi, H.G.-uri si alte acte oficiale astfel incat in grija lor de transparenta nimeni sa nu gaseasca sau sa inteleaga informatia pitita printre diverse paragrafe imposibil de citit, ne multumim cu cele anuntate in media, la fel si pentru sumele anuntate de forurile olimpice din alte tari…

Cat castiga Olimpicii in cateva dintre tarile participante
Publicatiile  care au  dat  cifrele de mai jos, au ales (presupunem) tarile in asa fel incat sa puna in antiteza culturi si societati cu specific diferit – „democratii” occidentale, tari in foame de imagine / faima si recunoastere internationala, tari mai „conservatoare” pana la autoritare, bogatii si saracii sportului , concurentii si aliatii (desi in sport nu prea exista aliante, mai degraba simpatii politice). Asa fac in fiecare an cand vor sa justifice o surpriza venita de undeva dintr-un colt mai putin stiut de lume sau concurenta serioasa facuta de sportivii rivali istorici, uneori de „dusmanii” politici sau diplomatici.

Inainte insa de a da cifrele pentru RIO (fiindca ele se schimba dela o editie la alta) este bine sa reamintim ca in antichitate participarea la J.O. nu aducea nici medalii si nici beneficii economice directe campionilor… Doar o coroana facuta din ramuri de maslin „sacru”, cu mentiunea ca acestia deveneau pe viata eroi ai comunitatilor din care faceau parte si ca ai lor concetateni aveau grija sa nu le lipseasca nimic din cele necesare traiului pentru tot restul zilelor. Un fel de renta viagera, daca vreti, care era asumata de populatie si nu de adminsitratia centrala. Din punctul acesta de vedere  Romania (care le da o renta sportivilor sai) si Marea Britanie (care nu le da nimic, nici macar o maslina) sunt tarile cele mai apropiate de practica  si respectiv de „spiritul olimpic traditional”… Este foarte probabil ca unele dintre tarile care conduc in  acest top absurd, ofera astfel de recompense pentru a atrage de partea sistemului pe toti fiii gloriosi (si deci populari) ai natiunii, ca sa mascheze prin acte de recunoastere a excelentei si/sau gratitudine exagerata o stare de injustitie si lipsuri sociale grave…. Daca aveti cumva sentimentul ca ati mai intalnit situatia „undeva”, puteti fi siguri ca nu este doar o impresie…. Faza este ca la noi in ciuda unor politici de pacaleala nationala similara, romanii raman si cu banii luati si fara „mandria scontata” (vina lor), adica performanta de care nu ne mai stauram si care de multe ori serveste drept pretext pentru a pompa si mai multi bani dela stat, in defavoarea educatiei prin miscare si a sportului de masa… In tabelul de mai jos puteti regasi cateva cifre care ar valida perspectiva expusa anterior, cu mentiunea ca in cateva dintre aceste tari, spre deosebire de Romania, chiar exista un fenomen sportiv de masa :

Loc TARA  AUR ARGINT BRONZ
1 Singapore US $757,000 $370,000 $189,000
2 Malaysia $600,000 (un lingou de aur) $300,000 $150,000
3 Azerbaidjan $510,000 $255,000 $130,000
4 Kazakhstan $250,000 $150,000 $75,000
5 Thailand  $314,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
6 Philippines  $237,000 (distribuiti pe o perioada de 20 de ani)
7 Kyrgyzstan $200,000
8 Latvia $190,000
9 Italy $189,800 $95,000 $50,000
10 Uzbekistan $150,000
11 Belarus $150,000
12 Ukraine $150,000
13 Russia $180,000 $90,000 $45,000
14 Australia  $126,000
15 Tajikistan  $63,000
16 France $65,000
17 China  $31,400
18 USA  $25,000
19 Germany  $19,500
20 United Kingdom nici o recompensa financiara dela forul lor olimpic

Trebuie spus insa ca cifrele variaza de la sursa la sursa. Cele din tabelul de mai sus sunt luate de pe un site american care (evident) a avut grija sa fie exact pana la rubrica Rusia unde au triplat suma aproape (nu ne mai mira… stim cat le place adevarul), fiindca publicatia The Independent din UK da cu totul alte cifre pentru vecinii nostri (imaginea de mai jos)…. Atentie, cu atributul „massive cash” (!)…

IN COMPLETAREA ACESTUI „TOP” DIN CARE ROMANAIA LIPSESTE IN MOD INEXPLICABIL (OARE DE CE – MINCIUNA SAU OMISIE?) TREBUIE AMINTIT CA SINGURA TARA DIN LUME CARE PLATESTE O RENTA VIAGERA (DE STAT) CAMPIONILOR SAI, NU NUMAI OLIMPICI, CI SI MONDIALI SAU EUROPENI ESTE ROMANIA… SI ASA SA RAMANA, DOAR VA RUGAM SA NU NE MAI ASASINATI TIMPANELE CU SLAGARUL INVESTITIILOR SI LIPSEI BANULUI, SACRIFICIILOR DE TOT FELUL de parca cineva i-ar fi obligat sa-si aleaga cariera. Daca calculam doar 500 – 1000 de euro pe luna timp de 30 de ani, un sportiv roman medaliat va primi intre 150000 si 300000 de euro pana la varsta de aproximativ 60 de ani (dincolo de aceasta, suma este din partea nasului). La aceasta se adauga si premierea performantei, in jur de 70.000 euro, din care jumatate este asigurata de COSR, iar cealalta jumatate de statul roman… Valoarea premiilor oferite ne-ar plasa asadar pe locul 15 in lume, inaintea Frantei, SUA, Germaniei, Chinei, Marii Britanii, dupa cum se poate vedea, deloc modesta comparativ cu cele alocate de „marile puteri occidentale” care ne sunt date exemplu, mai ales daca recompensei anuntate in media ii aduagam si renta… Calculul nostru ar urca Romania pe locul 3 sau 4, acolo sus printre tarile model de „democratie”, transparenta si modernitate… cu siguranta doar o simpla coincidenta :D…  Pe onoarea mea, daca as fi un sprinter jamaican mai slabut sau un fondist kenian mai obosit sau anemic, daca nu as emigra in Romania,… fiindca ce ofera marile puteri, zau, este „par la ceas” fata de „raiul” dela noi… Este drept ca o astfel de miscare ar impune mici sacrificii si neplaceri de genul galeriei care ar imita strigate de maimute, unii colegi care m-ar trata de „cioara” in lipsa mea, Nae Marasescu daca ar mai comenta, nu m-ar scoate din bronzat, iar pe Facebook si in presa poza mea ar aparea din intamplare alaturi de un articol animalier sau despre mizeria dintr-o gradina zoologica… toate mici neajunsuri trecatoare in comparatie cu siguranta unei existente decente pana la adanci batraneti… In plus va trebui sa invat si un imn Science-Fiction-ist… „Desteapta-te romane!” care suna totusi bine si IMPERATIV daca stai sa-l analizezi cat de cat.

Pentru a ridica si mai multe semne de nedumerire celor care vorbesc despre sport pe oriunde ii prinde ploia gasindu-si adapost pe un platou de televiziune, vom aminti aici ca in urma unei statistici publicate  in Business Insider , doar 5 din clasamentul primilor 10 atleti americani (tara „Sport Bishnitz-ului” si a atletismului) castiga mai mult de 15000$/an din sport… suma ce ar putea sugera unora dintre ei ca cel mai bine (si mai prudent) pentru viitorul lor ar fi sa-si caute si un loc de munca in paralel cu activitatea sportiva.

______ SFARSITUL ARTCOLULUI ______

BONUS – Si acum naduful pentru cei care au timp
…De unde vin banii atunci? Evident din sponsorizari… Dar cum din sponsorizari!? Ei bine prin participarea societatii civile in proiectele de dezvoltare sociala. Asta pentru ca marile corporatii sau micii antreprenori locali nu se ingramadesc la usa comitetelor olimpice sau federatiilor pentru a semna contractele de sponsorizare, la fel cum contractele de sponsorizare nu se semneaza in urma unui telefon ocult… sau daca o fac, majoritatea dintre ele nu dau „ignore” sistematic micilor proiecte si initiative locale sau comunitare. Actorii dezvoltarii sociale au inteles ca trebuie sa sustina toate formele de dezvoltare sociala si educatie in comunitatile din care fac parte, probabil ca „parandaratul” daca are loc, atunci se face sub forma semne de atentie si recunostiinta formala si in limita bunului simt, nu pentru a frauda fiscul si nici in ideea da a-si lua o spaga grasa, in plus transparenta ofertelor de parteneriat si a exercitiilor financiare garanteaza cat de cat utilizarea banilor oferiti in scopurile anuntate. …Ceea ce la noi nu prea se intampla din motivele pe care le cunoastem cu totii si dintre care, dincolo de specificul cultural balcanic (foamea permanenta de bani si inavutire a unora.. smenuiala cu orice pret, daca foame nu este), cele mai suparatoare sunt pupincurismul national si blocadele politice sau legate de influenta unora, nevoia de afiliere oculta sau/si politica care  face ca o corporatie sau, la o scara mai mica IMM-urile, sa nu sustina evenimente si proiecte de dezvoltare „minuscule” initiate de cei care nu fac parte din „sistem”.

Concluzia (!) –  Atata vreme  cat sperantele unei reforme morale (sau cel putin de mentalitate/viziune la toate nivelurile – institutional, media, politic… si mai ales individual) sunt absolut minuscule, cat timp va persista gandirea „mica si meschina” intretinuta de un sistem de legi oculte, nescrise si mai necrutatoare decat gravitatia, cat miscarea si sportul vor fi considerate doar instrumente de imagine, control si „imbarligare politica” (fiindca acesta este termenul exact), judecate doar pe baza rezultatelor in competitii (medalii si faima) si nu pentru valorile, functia si calitatile lor de element formator si  dezvoltare individuala si sociala, cat politicienii vor fi preocupati strict de imagine, cei din media strict de rating si influenta, corporatiile strict de aranjamente si vizibilitate, iar romanul strict de faima, mandria sa sau de ce spune vreo legenda poreclita si NU de vigoarea generatiilor tinere, respectuoase fata de valorile colective,… daca miscarea sportiva nationala va ramane terenul de joaca rezervat unor cercuri, „legende”, „nepoti” si-a altor interese si NU vor fi considerate un bun public,  adica toate vorbele pe care le auzim si rostim (ma rog, nu chiar toti), cata vreme vorbim doar despre lipsa de bani, dar ne tragem „drepturi, obligatii” si alte spagi din putinul pe care il avem, atata timp cat intentia ramane doar la nivel de discurs, cat antrenorii si parintii vorbesc despre formare si miscare, dar imediat se lauda cu palmaresul si reusitele lor, in timp ce esecul si infrangerile le intuneca mintile sau cand natiunea uita functia principala sau care ii sunt prioritatile punandu-se accentul pe medalii, glorii apuse, rusine, umilinta si alte OZN-uri insultandu-si sportivii pentru lipsa de rezultate,… pe scurt, cata vreme Dedeman sau altii vor baga mana in buzunar NUMAI SI NUMAI in urma unui telefon venit de la etajul 33 si nu ca sa ajute un sportiv, echipa, club care nu are bani de pregatire sau ca sa participe la o competitie pentru care s-a pregatit, cata vreme pe platourile de televiziune vor fi invitati nechematii, politrucii sau tocmai cei vinovati de situatia existenta in chip de experti si consilieri, sansele „revenirii” (cititi renasterii) noastre vor fi minuscule… Iar cand vorbim despre REVENIRE nu ne referim la numarul de medalii, ci la numarul de copii care nu se impiedica cand traverseaza strada sau nu isi luxeaza clavicula pentru ca au calcat pe o coaja de banana… fiindca asta este situatia in momentul de fata si pentru ca, dragilor, miscarea si sportul sunt NECESITATI, in timp ce medaliile si performanta sunt doar un bonus, cireasa de pe tort, o consecinta fireasca a unui efort, munci sustinute de dezvoltare si formare si nu un scop in sine…. Cand vorbim despre inalta performanta putem avea cel mult dorinte si asteptari pentru ca adversarul nu este nici el din carton si care nu trebuie sa devina carul pus inaintea boilor, adica NU un scop in sine. Americanii, australienii, spaniolii, francezii si britanicii au inteles acest lucru si au gasit un echilbru, o armonie intre prioritati si dorinte, iar asta se vede de ceva vreme incoace numai si numai pentru ca sportul, cultura si educatia, cu sau fara performante notabile, trebuie sustinute neconditionat.

Dupa cum vedeti, daca suprematia mai americana nu surprinde pe nimeni, surclasarea marilor puteri de catre britanici, noua forta olimpica ascendenta,  premiile mari oferite de unele natiuni NU le-au propulsat deasupra celor care se pricep, la fel cum piramida gigantica a Chinei, sumele imense investite, cele cateva sute de centre de formare si excelenta, logica de specializare si profesionalizare timpurie nu le-au imbunatatit cu nimic rezultatul… Mai precis vorbim despre 51000 de sportivi recrutati in centrele de excelenta olimpica, 400.000 de copii inscrisi in scolile olimpice de formare si 1 miliard de dolari investitii de stat in infrastructura numai in 2013 (la costurile de la ei ar insemna dublu la noi ca valoare a investitiei si de doua ori mai putin in termeni de livrabile), mai mult decat orice alta tara… Si cu toate acestea, nu numai ca nu au reusit sa-i intreaca pe americani, dar nici macar pe Britzi… De ce!?… Pentru sportul nu este o afacere de incubator sau de eprubeta asa cum ne sugereaza „expertii” nostri. ci una de politica de masa si de educatie… Si pentru ca sportul de performanta este inainte de toate o rezultanta a unui fenomen de masa susitnut prin educatia prin miscare, o cale de formare si implinire, de ce nu chiar si o activitate de agrement si nicidecum vreo obligatie,  directiva cu miza de stat asa cum incearca sa ne convinga partizanii performantei cu orice pret si domnul Tiriac cu prorgamul sau de 3 miliarde… Sa fie primit, dar nu cu gestionarii de ieri si de astazi.

… Daca chinezilor cu toata cultura, sensul perfectionismului, dedicatia si disciplina lor proverbiala, nu le reuseste… ce sanse are Romania din aceasta perspectiva chiar si la scara redusa. In plus, in opinia noastra, chinezii trec pe langa virtutea, functia si calitatea fundamentala a conceptului de miscare sportiva in acceptiunea sa moderna si mai putin inregimentata… IMPLINIREA INDIVIDULUI!

Performanta este un cumul de factori – sansa, selectie, pregatire, dar mai ales competenta (90%)  pentru ca ea este cea care orienteaza calitatea pregatirii… Ori cu „legende fara voie”, spagari, nepoti, sortulete, pistonati, soldatei de plumb sau plagiatori in functiile cheie ale sistemului, sansele noastre raman minime.   In momentul in care o munca dedicata si asidua ramane fara razultate atunci urmatoarea intrebare legitima ar trebui sa puna in discutie selectia si competentele tehnicienilor, metodologia antrenamentului sportiv. Acestea odata confirmate, daca rezultatele intarzie totusi sa apara (nu neaparat in termeni de performanta fiindca celelalte natiuni continua si ele sa progreseze, dar la un nivel comparativ si subiectiv observabil), ceea ce este foarte putin probabil in situatia in care ne regasim, atunci  intr-adevar poate fi adus in discutie aspectul sustinerii economice – infrastructura, logistica, etc.  – pana atunci insa, nu-mi doresc decat sa vad parcurile si bazele pline de copii facand miscare, mai putine legende atotstiutoare la TV, mai multa sustinere (nu financiara, ci publica) pentru putinii sportivi care ne-au ramas, competitii de toate felurile, societarea civila responsabila si implicata, apreciere pentru efortul celor care se investesc cu adevarat (inclusiv pentru practicantii de toate varstele), cat mai multi copii impliniti… sau cat mai putini indivizi cu 4 membre stangi…. Adica exact ceea ce conteaza in toata acesta poveste! Deocamdata institutiile care guverneaza Miscarea Sportiva din Romania au devenit deliberat sau fara voie un mijloc de capatuire pentru unii, cadou de nunta sau cumatrie, refugiu pentru altii, un instrument politic postdecembrist… o clica antisport si antisportivi, numai o parghie de dezvoltare social-economica nu!

– O-O Flo –

_______________
P.S.  – Ma intreb cum ar fi reactionat publicul din Romania si cei care in urma promisiunilor si angajamentelor luate public – dirigintii infantili ai sportului romanesc care ne tin toata ziua „spiciuri” despre Everest, valori si olimpism – in foamea lor de medalii, glorie si galoane, daca un sportiv roman indraznea ce a facut Abbey D’Agostino atunci cand a renuntat la cursa de calificare in proba de 5000 pentru a ajuta o concurenta Nikki Hamblin (Noua Zeelanda) cazuta la sol

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ (Prof. Ioan Gorun – Liceul cu program sportiv Bacau)

In Articole - publicatii, Educatia si sportul, Resurse, Sport viata si destine, Stiinte si educatie on Mai 14, 2016 at 5:07 PM

Sport_stress

Cuvant inainte in loc de recenzie si argumentare – Am ales acest articol din ultima publicatie a sesiunii organizate de academia ieseana pentru utilitatea sa pur practica, aplicabila in activitatea cotidiana a antrenorului. Documentul cuprinde recomandari exprimate intr-un limbaj accesibil,  succint si coerent, prezentand o suma de principii de baza pe care tehnicienii din sport ar trebui sa le integreze pana la nivel „aproape reflex” pentru ca reprezinta bazan sau piatra de temelie a formarii sportivilor… cu asteptari si proiecte ambitioase. Nu va lasati pacaliti sau alungati de terminologia din titlul „interventie psihologica” sau „sport de performanta”… Este de fapt o culegere de sfaturi si repere  folosibile  in toate fazele formarii sportivilor, de la initiere pana la consacrare. La prima vedere pot parea banale, nimic savant, dar in  logica bunului simt practic, si totusi, multora li s-a intamplat sa se piarda in tot felul de preocupari „sofisticate”, uitand de multe aspectele simple, dar esentiale in activitatea de pregatire… Altele necesita disciplina si rigoare, putand parea dificil de implementat, dar pe care  tehnicienii doritori sa-si puna toate atuurile de partea lor si a celor pe care ii pregatesc, vor trebui sa le ia cat se poate de in serios, chiar daca nu neaparat la litera, cel putin orientativ sau la nivel de preocupare,  fiindca altfel ideea de formare si performanta poate fi compromisa.

Perfomanta sportiva (reala si solida) este rezultatul constructii de durata incepand cu initierea si continuand pe durata dezvoltarii atletilor pana la dobandirea autonomiei practicantului, iar antrenorul este cel care indruma pasii acestuia intr-un labirint confuz de factori cu influenta, devenind arhitectul cadrului de formare si dezvoltare pana cand acesta reuseste sau invata sa controleze toate variabilele ambientale si inerente atat in procesul de pregatire cat si in competitie. In aceste conditii „interventia psihologica” nu mai este doar o metodologie de abordare a diverselor faze din pregatirea sportivului, ci insasi cheia longevitatii si performantei sub toate aspectele sale, de la comunicarea interpersonala, baza intregului edificiu, pana la persuaziune, sustinere, motivare si chiar auto-motivare.  Nu este vorba despre dezvaluiri savante sau pretentii in sensul peiorativ  al unor „operatii/ interventii” pe creier sau in mentalul  „elevului”, ci are semnificatie unui demers continuu si permanent in relatia antrenor-sportiv ce reprezinta de fapt educatia acestuia, unul din pilonii de rezistenta a relatiei dintre cei doi si dominanta cadrului si a conditiilor de antrenament ca factorul esential al formarii complete pe toate planurile – afectiv, cognitiv, etic si moral in toate ipostazele – pregatire/antrenament, competitie, viata extrasportiva, imagine de sine, raportul cu adversarii, cu anturajul, semenii si restul interactiunilor sociale din viata sa – in familie, la locul de munca, relatia cu media si publicul, etc.

Desi sunt absolut convins ca mentalul este factorul determinant al performantei in multe discipline, personal nu cred intr-o metodolgie stricta, riguroasa a demersului pentru ca este un univers mult prea complex pentru a pretinde ca un set de principii si recomandari pot duce la fasonarea sa intr-o forma asteptata, dorita, ideala sau ca ar exista o forma/formula care sa raspunda acestor nevoi. Autorul articolului se exprima insa in obiective clar formulate, oferind in acelasi timp si repere metodologice fara a impune si calea, dincolo de calitatea de exemplu  ( ceea ce este foarte bine) si din acest motiv consideram evidentierea articolului in colectia publicata ca fiind de utilatate practica tehnicienilor care au inteles complexitatea abordarii unui proiect pe formare /  performanta pe termen lung. Daca ar fi sa observam o lipsa in materialul propus este abordarea in sens unic, autorul minimalizand (deliberat cred, probabil si conditionat de spatiul publicistic disponibil limitat) aspectul reciproc al formarii/educarii in relatia dintre sportiv si antrenor.

Pe de alta parte capacitatea de control a stressului este unul din factorii majori de influenta ai performantei sportive. Discursurile de motivare repetate, pe langa ca pot deveni rutinante si prin urmare fara efect, de multe ori nu sunt suficiente oricat de argumentate, rationale si intelese ar putea parea, ramanand neputincioase in incercarea de a reda sportivului totalitatea mijloacelor si capacitatii sale de exprimare in competitie… Se intampla destul de des si de cele mai multe ori are drept cauza absenta unei ingiene de practica regulata in acest sens; credem ca nimeni nu poate pretinde ca detine bagheta magica care sa transforme emotii, reactii, aproape „reflexe” psiho-afective sau comportamentale formate, la limita „programate”,  de-a lungul a ani si ani de practica, exact eatunci cand este nevoie, de regula  inaintea sau in timpul competitiei si care este de fapt momentul bilantului muncii antrenorului pe plan mental. Stress-ul nu este un moft sofisticat, elucubratia unor complexe absurde de sportiv alintat. Pe langa limitarea sau dimpotriva, stimularea potentialului performanta (daca este controlat), stress-ul poate deveni cauza unor accidentari serioase (intinderi /rupturi musculare, fracturi) si chiar a unor patologii grave dupa incetarea activitatii sportivului.

De dragul schimbului de experienta si spre comparatie, „filozofia” personala  asupra subiectului este inspirata sau ma rog cuprinsa mai degraba intr-o fraza perfect explicita a lui Constantin „Cus” d’Amato, mentor si antrenorul unei pleiade de mari boxeri, probabil disciplina care insumeaza cel mai bine totalitatea variabilelor psiho-afective si mentale legate de miza competitiei –  nivel de forma, senzatii si capacitatea de a se mobiliza, teama de necunoscut, increderea de sine, calitatile / reactia si forma adversarului, capacitatea de concentrare, stressul fizic extrem produs efort si lovituri, teama de suferinta, umilire, etc.  Iata vorbele marelui guru al ringului, in traducere adaptata : „Cele mai importante lectii nu au fost predate in sala de antrenament, ci au fost invatate seara la (masa de) cina… Orice luptator este ca un bulb ceapa, construit din mai multe foi pe care  le inlaturam (impreuna cu boxerul – NT) una cate una pana ajungem la miez, pana cand el descopera/afla cine sau ceea ce este,… Si incepand din acel moment, odata ce a acceptat adevarul despre sine, sa poata si sa VREA sa faca totul pentru a deveni boxerul care vrea (sau viseaza – completarea noastra) sa fie”.

– O-O Flo –

haideti cu noi pe pagina FB Sportlogic

________________________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

Versiune printabila – (descarca aici versiunea pdf)  – INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ  – Prof. Ioan Gorun – Liceul cu Program Sportiv, Bacau

_________________________________

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ

Prof. Ioan Gorun

Liceul cu Program Sportiv Bacău

 

Există mii de sportivi alergători. Vor învinge aceia care vor face ceva diferit, adică își vor antrena şi psihicul” (Joaquim Cruz)

Capacitățile motivaționale, controlul emoțional, capacitatea de autoevaluare şi autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes, asumarea programului de viață sportivă, sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Prin specificul solicitat de pregătirea pentru probele în discuție, antrenamentele:

  • au un caracter de monotonie destul de accentuat;
  • solicitante fizic, impunând un mare consum energetic;
  • pe parcursul multora dintre antrenamente sportivul are contact limitat cu antrenorul;
  • impun respectarea cu strictete a unui program special de refacere.

Pentru a face înaltă performanță:

  • sportivul este selecționat dintre cei cu caracteristici somatice, funcționale;

biochimice cerute de specificul probelor;

  • antrenorul îi organizeaza antrenamentele conform celor mai adecvate planuri metodice;
  • medicul îi indică un program riguros de nutriție, medicație și refacere și/sau recuperare;

Însă aceasta nu este suficient, adăugăm și punctul:

  • psihologul îi întărește și modelează acele capitole din structura psihologică care să-l susțină pe atlet pentru înalta performanță.

Deja de suficient de mult timp psihologia în general și psihologia sportivă în special, au demonstrat că și capacitățile psihice ca și cele fizice sunt antrenabile.

Mă refer în mod esențial ca fiind antrenabile:

  1. Plăcerea de antrenament; perceperea sinceră și totală a fiecărui antrenament ca a unei activități utile, cu scop, cu consecințe pozitive pentru performanță. Psihologul alături de antrenor realizează aceasta prin practicarea cu consecvență a antrenamentului motivațional.
  2. De exemplu, o modalitate de a realiza aceasta: sportivul primește la fiecare antrenament explicații scurte și clare privind scopul exercițiilor, expresii de genul „nu este ușor dar câștigul tău va fi mare și îl construim împreună” sau „iată argumentele concrete care indică faptul că astăzi ai progresat„, etc. Nici un moment nu trebuie uitat că omul este categoric o ființă condiționabilă care acționează prin implicare și străduința atunci când are clar scopul acțiunii sale și reacționează pozitiv alimentându-se motivațional dacă este gratificat. Niciodata nu vom spune atletului în și după antrenament „astăzi ai muncit degeaba„.
  3. Dedicația pentru probă și performanță, ceea ce înseamnă subordonarea vieții personale sportului practicat; psihologul împreună cu medicul și antrenorul consiliază sportivul pentru managementul activităților proprii, astfel încât restricțiile impuse de viața sportivă să fie trăite cât mai aproape de normal și „libertățile” pe care sportivul și le ia să nu-i dăuneze. Nu trebuie să pierdem din vedere un principiu psihologic puternic și anume că „interdicția mărește trebuința„. Monotonia antrenamentelor și a programul de viață sportivă sunt necesar a fi astfel manageriate încât să ofere varietate și opțiuni.
  4. De exemplu: nu spunem sportivului „să nu faci asta în timpul liber” ci, „cred că în timpul liber ți-ar prinde bine dacă ai face asta sau asta„. Să nu uităm că perioada de antrenare pentru înalta performanță ne pune față în față cu sportivi a căror personalitate este în procesul de formare (16-21/22 ani) sau maturizare, perioada care este caracterizată în mod special prin conturarea unui stil personal de care în procesul complex al antrenării trebuie ținut cont.
  5. Capacitatea de a-și stabili obiective de lungă durată; pentru faptul că rezultatele la aceste probe se văd de cele mai multe ori după perioade lungi de antrenament, sportivul trebuie încă de la bun început cu mare atenție și constanță, învățat și asistat să își stabilească, urmarească și îndeplinească obiectivele „mici„de antrenament. Psihologul împreună cu antrenorul îi formează sportivului această deprindere care se materializează într-un  „Jurnal personal pentru succes” (a nu se confunda cu caietul de antrenament). Rolul esențial al acestuia este că „menține treze” motivația, interesul, susține ambiția și voința, alimentează și crește încrederea în sine.
  6. Atletul va fi învățat și poate să învețe să își abordeze și practice inteligent proba. Jurnalul personal pentru succes îi va permite să noteze și monitorizeze în maniere de evaluare, parametrii specifici pe care proba sa (fie că este semifond, fond sau marș) îi solicită: ritm, accelerație, brațe, cadență, respirație, relaxare, hidratare, durere, epuizare, stres, voință, dorință, tenacitate, mulțumire, rezistență, mobilizare, etc.
  7. Capacitatea de a-și controla emoțiile. Sportivul trebuie și poate să învețe cum să transforme durerea (suferința fizică) și teama, din trăiri devastatoare în trăiri la fel de puternice dar pozitive. De exemplu, durerea poate învăța să o simtă ca semnalizare subiectivă a implicării și consumului din resurse, teama că plăcere și nerăbdarea confruntării, resursa de a alerga cât de bine poate. Psihologul realizează împreună cu antrenorul antrenamentul emoțional al sportivului, marele beneficiu fiind deprinderea stăpânirii de sine și a gestionării resurselor psihologice cum ar fi voința, tenacitate, manifestarea spiritului de învingător.

Deci, capacitățile motivaționale adecvate controlul emoțional capacitatea de autoevaluare și autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes asumarea programului de viață sportivă sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Legat de acest subiect este interesant de prezentat pe scurt un interviu realizat de psihologul Christina Bartoni Versari cu Joaquim Cruz, performer și multimedaliat la probele de 800m si 1500m care spunea că:

  • plăcerea de antrenament;
  • dedicația;
  • perseverența;
  • obiectivele de lungă durată;
  • și adaptabilitatea emotională.

au fost parametrii speciali pe care i-a avut permanent în grijă să-i antreneze. Nu mai astfel, spune Joaquim Cruz, se poate câștiga aurul olimpic.

Foarte recent sportiva noastra M.C. medaliată la Jocurile Olimpice Atena 2004, menționa: „am câștigat pentru că am avut un psihic tare și în momente decisive am avut puterea să mă detașez de presiuni și să răspund sincer și cu toată capacitatea mea fizică acumulată în antrenamente, motivațiilor și obiectivelor de înaltă performanță„. Tot ea menționează că, în perioada competiției  a trăit autentic necesitatea de a-și atenua „febra de start” care părea că o va domina și, prin metode pe care le-a adecvat momentului, a reușit să se echilibreze. Dar aceste metode nu au fost ale momentului, ci le antrenase cu grijă în ani. Ca într-un autentic autoportret cu potențial de campioană M.C. se caracterizează și spune ca a înțeles încă de la bun început că nu este o „nativă” pentru proba și că ceea ce a susținut-o în construcția performantei au fost:

  • plăcerea de a alerga;
  • dispoziția bună și constantă de antrenament în orice condiții;
  • suportarea sau mai bine zis asumarea privațiunilor de viață sportivă;
  • capacitatea de a transforma și resimți durerea, oboseala, solicitarea ca pe satisfacțiile unui antrenament bine făcut.

Nu a terminat niciodată un antrenament fără a-l considera un „câștig„. Într-un studiu prezentat în 2004 la reuniunea anuală a Asociației Psihologilor Americani, psihologul sportiv Shary Young Kuchenbecker, ca urmare a unor chestionari științifice realizate pe un numar de 658 de antrenori din 43 de sporturi, menționa că succesul sportivilor se datorează în primul rând unui profil psihologic pozitiv(favorabil), acesta având rolul esențial de a susține pregătirea și nivelul de exprimare fizică sportivă în performanța.

Antrenorii chestionați au pus pe prim plan ca fiind cele mai importante pentru succesul sportiv:

  • plăcerea de a face efort fizic, mișcare;
  • atitudinea pozitivă;
  • antrenabil;
  • auto-motivant;
  • spirit de echipă;
  • străduința de a se dezvolta;
  • și abia de la pozitia 19 în lista de caracteristici;
  • caracteristici fizice native;
  • capacitatea de a se supune și rezista efortului fizic;
  • coordonarea psihomotrică.

Subliniind în prezentarea sa, antrenabilitatea caracteristicilor psihologice și menirea antrenorilor și a psihologilor sportivi de a face aceasta, autorul studiului recomanda de ex. antrenorilor să nu termine antrenamentul cu sportivul până când nu l-a întrebat:

Ce ți-a mers astăzi bine, ce ai cîștigat ?” și să renunțe la întrebarea formulată în felul: „Cum te-ai simțit astăzi ?”

Acest aparent banal mod de a întreba face parte de fapt din antrenamentul psihologic:

  • stimulează gândirea pozitivă: implementează sportivului ideea ca odată cu fiecare antrenament el trebuie să fi avut un câștig;
  • stimulează și intervine asupra constantei chefului de antrenament;
  • îl determină pe sportiv să gândească critic (în sensul larg al cuvântului) și să se învețe să se înțeleagă, să pretindă și să își pretindă;
  • antrenorul afla mai ușor unele aspecte pe care poate altfel le-ar sesiza mai greu.

De asmenea, ca urmare a faptului că un procent deosebit de mare al antrenorilor intervievați resping criticarea și presarea sportivului ca modalitate de relație sau intervenție, autorul studiului prezentat amintește că aceasta nu trebuie să fie uitat de către cei care lucrează pentru înalta performanță.

Un alt aspect deosebit din profilul psihologic al campionului îl reprezintă statutul și starea de „sportiv medaliat„.

De suficient de multe ori acești sportivi încep să trăiască subliniat sentimentul că pot să facă orice, că de acuma încolo vor sta în vârful performanței. Aceste trăiri pot ca în mod deosebit de periculos să bulverseze motivația sportivului. Acesta, chiar continuând săse antreneze din greu, constată că nu mai are rezultatele așteptate. Se pare că încep să aibă de suferit unele caracteristici ale motivației sportivului, perseverența și tenacitatea.

Concluzia este că așa cum un sportiv trebuie să se antreneze psihologic pentru a fi învingător, tot așa trebuie să fie antrenat (tot psihologic) pentru a depăși cu bine momentele de glorie și de ce nu și de eșec.

În loc de încheiere

Forța fără înțelepciune se prăbușește în propria violență” (Horațiu).

 


 

SESIUNE COMUNICARI STIINTIFICE „Sportul, de la concepte fundamentale la dimensiuni novatoare in societatea cunoasterii” editia a VIII-a

In Comunitate, Economia sociala, Educatia si sportul, Sport si societate on Martie 25, 2016 at 4:15 PM

Cu cativa ani urma am facut un anunt similar, il puteti gasi aici – Anunt (si nu numai) despre sesiune de comunicari pe tematica educatie fizica si sport- Iasi, martie 2013

De atunci cei din Iasi, sub egida Inspectoratului Scolar si la initiativa profesorului Viciu Tanase, continua sa organizeze in fiecare an un eveniment care in opinia noastra merita mai multa atentie din partea cadrelor didactice datorita tematicii sale  si ca proiect in sine, un exemplu de urmat de catre celelate academii teritoriale.

Manifestarea este destul de singulara in felul ei, cel putin din punctul de vedere al publicului tinta si al subiectelor propuse, oarecum injust ignorata intr-o tara in care dascalii se plang de prabusirea sistemului, altii de stingerea miscarii sportive, foarte multi isi mainifesta ingrijorarea cu privire la robustetea viitoarelor generatii cu toate consecintele posibile in ceea ce priveste sanatatea publica, iar majoritatea se declara dezamagiti de scaderea performantelor sportului romanesc pe plan international. Putinatatea acestui gen de manifestari si slaba participare la cele cateva care exista este oarecum de neinteles, mai ales daca acceptam ideea ca notiunea de educatie fizica si initierea in practica sportiva incepe in viata fiecarui copil in cadrul scolar.

Evenimentul vizeaza audienta si participarea profesorilor de educatie fizica si sport din scoli si licee, fara limitare geografica, si propune prin diversitatea temelor pe care le abordeaza o perspectiva multidiscplinara si transversala a tematicii sport sub toate aspectele sale – istorie, educatie, sport de masa, societate si economie, excelenta si sport de performanta,  noile tehnologii ale informatiei –  cu referire la interactiunea societate- educatie-sport si impactul educatiei prin miscare si al practicilor sportive in viata comunitatilor.  Efortul nu este chiar neglijabil avand in vedere ca la fiecare editie organizatorii au avut grija ca prin concursul Editurii Corpului Didactic „Spiru Haret” sa capitalizeze cunostiintele care s-au acumulat de-a lungul acestor editii intr-o aparitie editoriala referentiata ISBN ce confera vizibilitate si expunere efortului de documentare-cercetare depus de cadrele didactice care doresc sa comunice in cadrul sesiunii.

O initiativa laudabila careia ii dorim sa dobandeasca amploarea pe care astfel de proiecte o merita. In link-ul urmator veti puteti gasi tematicile acestei editii : TEMATICA SESIUNII

– O-O Flo

 

UNDE SUNT (SAU NU SUNT) BANII DIN SPORT – Partea a 1-a: Rezultatul auditului Curtii Nationale de Conturi 2012

In Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Sport si societate, Sportul si politica on Februarie 6, 2016 at 4:09 PM

Spuneam intr-un comentariu pe FB ca mare parte din colegii din sport cand se uita la un buget isi luxeaza pupilele. Nu au trecut 2 saptamani si iata ca o declaratie a Ministrei Sportului – ^Banii sunt, lipsesc insa rezultatele^ sau ceva de genul – face sa curga cerneala in spatiile de socializare virtuala. Confratii sunt intrigati la maxim de declaratiile ministrei pe care nu tin sa o apar, dimpotriva, nu este in natura mea sa tin cu ministrii, dar de data aceasta are dreptate cand spune ca performanta nu depinde doar de bani… Altii vorbesc despre statui campionilor, altii despre burti goale, dar cati stiu spre exemplu ca ani la rand lotul olimpic de gimnastica a avut ani la rand un contract de sponsorizare cu OMV-Petrom (unde si statul are o cota importanta de actiuni) in valoare de aproximativ 1 milion de euro anual… Spun gurile rele, daca nu-i adevarat atunci sa ne spuna partile fiindca asa se cade intr-o tara de drept si europeana. Daca impartiti suma per/capita veti vedea ca nu este chiar putin. Va asigur ca intr-o saracie lucie chiar si fetele de la gimnastica ar fi decrosat pentru federatiile altor tari, asa cum au facut alti sportivi romani cand au simtit ca duc o existenta precara.

Sa vorbim putin despre articolul cu pricina (semnat de Mirela Neag – link aici), cel care a starnit aceasta reactie. Pentru cei grabiti care vor sa afle repede concluzia… Ei bine, inca o piesa insipida, tipica jurnalismului de doua parale de la GPS care in loc sa-i plateasca lui Catalin Tolontan 30000 de euro/ luna pe articole de genul scrisuri din dosarele secreete ale justitiei, ajunse nu stim cum pe masa sa, mai bine ar finanta un lot de juniori intr-o disciplina la alegerea lor.

Autoarea, cu siguranta geniala in viata de zi cu zi (:D ), sare de la o referinta la alta (nu stim daca intentionat, pierduta in statistici sau daca ne ia de fraieri)… Ceva de genul ba ca unii care au ratat olimpiada merita mai mult pentru ca au medalii in competitiile internationale, ba ca cei care au luat medalii in competitiile internationale ^dar mai ai un hop^ pana la Rio nu merita mariri (cazul handbalului), in timp ce canotajul nu ar justifica mariri pentru ca si-a calificat doar 3 echipaje din 4 la Rio… adica doar 75% reusita, spre deosebire de scrima care… mai nimic, dar au luat medalii la niste competitii. Sa mai amintim si faptul ca lotul de scrima este de vreo 3-4 ori mai putin numeros decat cel de canotaj si ca o ambarcatiune de competitie costa de la 20000 de euro in sus (alea din gama de jos). Daca stabilim un ratio pe cap de membru lot vedem ca de fapt scrima ia mai multi bani avand in vedere ca floreta este la pamant, sabie fete sau ca spada baietii nu exista. Daca calculam pe numarul de afiliati, evident scrima merita toata atentia si chiar este pacat ca nu reuseste sa se raspandeasca. Canotajul are rezultate cert, dar de partea cealalta este aproape inexistent daca este sa ne raportam la numarul de practicanti. De ani buni supravietuieste datorita unei celule de performanta aproape fortata, dupa modelul gimnasticii. In ultima vreme cei de la FRG au facut totusi eforturi vizibile si in sfarsit baza de selectie nu se mai numara pe degetele de la maini.

Sa continuam cu propos-urile aceleeasi profesioniste care a intrunit mii si mii de (Y)-uri si sute de distribuiri din partea oamenilor de bine, care a uitat sa mentioneze subventiile statului pentru COSR, CSM-uri si SS-uri intr-o confuzie jalnica intre bugetul federatiilor si cel al sportului la care consiliile locale (unele) participa cu sume importante , urmata in pas sincron de foarte multi ingrijorati de soarta miscarii sportive… dar doar atunci cand vorbim vorbe goale si nicicand atunci cand se propune continut sustenabil.  Cand propui dezbateri de fond, salut, ma intorc imediat, plecat in vacanta, scuze sunt ocupat… si vai nu am observat. (Y)… Incep sa inteleg de ce scrierea in caractere a iconitei ^like^ pe Facebook – un Y mare in paranteze – are de fapt forma unor fese…. Am inteles, pe mine ^nimeni nu ma iubeste^…. sa revenim… Autoarea de bine a uitat o multime de alte federatii sportive, inclusiv cea sportului pentru toti, inclusiv subventiile de la Ministerul Educatiei pentru sportul scolar si universitar sau pentru infrastructuri si instalatii sportive a caror lipsa o deplange toata tara, mai ales federatiile, dar nici una dintre ele nu a depus in ultimii ani o cerere si un proiect de reabilitare a acestora. Banii sunt, dar cineva trebuie sa-i ceara, si nu oricum, ci depunand un proiect…. Este exact situatia fondurilor europene, daor ca cineva trebuie sa-i ceara (repetam cu xprijinul unui proiect), cu mentiunea ca aici se pot obtine mai usor fiindca concurenta este intre federatii; daca una pierde, cu siguranta alta va obtine finantarea proiectului, deci sportul castiga.

…Suntem cu totii de acord ca niste cifre raportate la dimensiuni macro intr-un labirint procedural stufos sunt mai greu de inteles pentru publicul larg… Uneori chiar si pentru cei din sport mai putin preocupati de aspectele administrative… Nu poate fi o scuza, dar poate fi dificil uneori chiar si pentru cei preocupati datorita lipsei de transparenta sau a unei scheme explicite de circulatie a fondurilor. De aceea logic ar fi ca intr-o prima etapa sa explicam cititorilor, oricine ar fi ei, sursele de finantare posibile in sport, dar vom lasa acest demers pentru partea a 2-a a seriei pentru ca sunt nerabdator sa va invit la lectura unor documente oficiale/institutionale, si anume RAPORTUL CURTII DE CONTURI REFERITOR LA UTILIZAREA RESURSELOR DISPONIBILE DE CATRE INSTITUTIILE NATIONALE ALE SPORTULUI pentru ca toata lumea vorbeste de bani si Lista de propuneri venite din partea federatiilor in vederea modificarii Legii 69, cunoscuta si sub numele de Legea Sportului

Din studiul comparativ a celor doua documente putem lesne sa ne imaginam ca atunci cand s-a facut lista de propuneri, mai toti cei convocati spre consultare in momentul intentiei de reforma nu citisera RAPORTUL.

Intr-o discutie despre putinatatea banilor, cineva ma intreba daca am alta idee despre alta sursa de finatare decat statul… DA, AM, chiar despre cum ar trebui facuti si utilizati acesti bani si cum circula aceste fonduri si nu sunt singurul… Asta intr-o societate normala evident. In primul rand banii alocati federatiilor nu reprezinta bugetul sportului. In al 2-lea rand, ar fi bine ca banii in sport sa vina cel putin in aceeasi proportie din sectorul privat.. Iar atunci cand vin din sectorul privat, recomandabil ar fi sa vina pe o filiera transparenta si pentru ca societatea privata, civila, etc. va fi reusit sa inteleaga importanta dezvoltarii miscarii sportive si nu pentru ca X sau Y sunt amici la catarama, frati de cruce sau cumatri. Peste tot in lume functioneaza carnetul de adrese, dar una este sa ai contacte si alta este sa fii singurul care ai acces la niste resurse. Ce se intampla daca maine mantuitorii sportului romanesc fac pojar si nu mai pot veni la servici niciodata!? Vor fi capabili adjunctii sau sagetile lor sa le ia locul si sa se aseze la masa negocierilor cu partenerii privati – banci, corporatii, etc.? Le va mai deschide cineva usile. Cati sponsori a adus Covaliu la FRS de cand este presedinte? Sau poate ca l-au pus presedinte doar ca sa antreneze lotul :)))… Si cand ma gandesc ca Daniel Mitrea de la FRR posta intr-o zi pe FB o imagine pe care erau scrise gandurile unei eminente, nu mai stiu care… care sunau cam asa ^ Un conducator adevarat creaza lideri si nu adepti^… WOW…  Nu cred ca vorbea despre mine. Uite de asta tin eu la Daniel, chiar daca il critic si ma face banuitor. Este diplomat, subtil uneori hmmm… chiar si dizident. Ma gandesc mereu la postarea aia si sper din suflet ca NU vorbea despre vreun conducator de la FRR, fiindca fratilor, bonjour les leaders du rugby roumain… Scuze, m-am lasat dus de val, sa revenim la problemele miscarii sportive din Romania.

In urma  lecturii auditului am tras o concluzie cel putin ingrijoratoare; expertii Curtii de Conturi a Romaniei au o intelegere mai profunda a cadrului si fenomenului miscarii sportive decat confratii din sport, reusind sa indentifice probleme de natura diversa – sistemice, procedurale, legislative, functionale,  etc., ba mai mult, au reamintit surse si programe de finantare, facand pana si efortul de a pune la dispozitia institutiilor sportului solutii si recomandari, plan de masuri, etc. pentru toti cei  care stiu sa citeasca chiar si printre randuri (cine or fi), pe scurt au livrat o multitudine de repere solide pentru ai ajuta la elaborarea unei strategii de redresare/dezvoltare ADEVARATE…

Evident, un astfel de efort si studiu ca sa fie folositor, trebuie ca cineva sa-si dea osteneala sa-l citeasca, dar solutia este acolo, exista, iar baile de multime ale savatorilor carismatici sunt inutile pentru ca in Romania chiar exista oameni priceputi… Dar din pacate sau cel putin in aparenta, nu si cea mai mare parte a celor vizati, adica gestionarii sportului, adica tocmai cei pusi acolo sa vegheze la buna functionare a activitatii… Si nici macar nu este foarte complicat sau dificil.

Este de atfel si motivul pentru care insistam in desertul nepasarii si indiferentei (de multe ori si ce al ignorantei) fiindca stim ca solutii exista si ca din nefericire, marii dusmani ai sportului romanesc sunt de multe ori oamenii de sport (nu toti), unii din motive de incompetenta, altii din lacomie sau din toate cate putin, cu sprijinul clasei politice ale carei interese unii dintre ei le reprezinta.

Concluzia este dezarmanata; mai toate legendele care s-au perindat pana acum in fruntea sportului romanesc, altii mai putin legende oricat s-ar stradui ei sa-i consideram ca atare, sporadic inlocuiti cu marionetele politicii romanesti, UNII (dar prea multi) deciozanari din federatii care au facut din institutia disciplinei lor propria mosie, aproape toti v-au mintit timp de 25 de ani,  devenind factori participativi la sabotarea miscarii sportive din Romania… In ce scop si care sunt rezultantele acestui istorii le vom explica intr-o posibila parte a 3-a. In  Partea a 2-a (sigura) vom veni cu explicatiile promise spre intelesul celor care nu au avut timp, chef, rabdarea sau priceperea de a citi documentul despre care 99,99% din oamenii din sport nu stiu ca exista si in care sunt rezumate proceduri administrative,  sunt stipulate drepturile pe care unii si le reclama fara a face cel mai mic efort de ale dobandi, sursele si procedurile de finatarea, pe scurt chintesenta Legii 69, precum si lipsurile cadrului legilsativ care necesita modificare. Cat despre cei care il stiu si au nevoie de el pentru ca macar o data in viata lor sa dea doavada de profesionalism si eficienta, in marea lor majoritate (presupun ca) nu l-au citit desi este munca lor si sunt platiti pentru asta. Evident nu generalizam, exista in sportul romanesc multi oameni priceputi si constiinciosi, unii chiar si in functii decizionale, dar nimeni nu poate (sau nu vrea) sa se puna in calea tzunamiului de incompetenta, reavointa si intereselor de tot felul. De fapt asta si este mesajul demersului noatru – daca puteti, ar fi bine sa si vreti… sau trebuie sa vreti fratilor ca la un moment dat sa spuneti BASTA!

Auditul a fost comandat de guvernarea PONTA 1, dupa Jocurile Olimpice de la Londra, cu siguranta nu din cauza celor mai proaste rezultate din istoria olimpica din ultimii 50 de ani, o aiureala de altfel (nu exista asa ceva), ci probabil in perspectiva modificarii legii sportului, un proiect promis natiunii pentru 2013. Schimbarea nu a mai avut loc datorita incompetentei, coruptiei, conspiratiei crase a echipei de tineri, noi si mari manageri sportivi care au ocupat functiile decizionale la MTS in momentul schimbarii politice (stim cu totii cine sunt), a unor presedinti de federatii si directii judetene, consultanti si toata fauna care a inceput sa roiasca prin localurile ANST-ului, devenit mai tarziu MTS. sub patronatul lui Banicioiu si care s-au servit de de valul se simpatie sau antipatie si dorinta de a schimba lucrurile dand aparenta unei elaborari participative prin consultarea federatiilor, care la randul lor au consultat cluburile si tot asa, ca sa strecoare intre cele cateva sute de propuneri de bun simt venite din teritoriu si cateva modificari care puteau da ireversibil peste cap orice sansa de redresare – devalizarea MST de activele sale (bazele sportive, etc.) si gestiunea aproape integrala a fondurilor Ministerului… Incredibil cum nici unul dintre aceste genii nu si-au pus intrebarea ^LA CE AR MAI SERVI ATUNCI MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI !?^… Sau cum s-ar fi putut controla afectarea resurselor si traseul banilor odata intrati in conturile unei institutii private!?… Sau ce se vor fi facut federatiile sporturilor care nu sunt discipline olimpice!?

La inceput am crezut MB a fost numit acolo ca sa poata fi manevrat la discretie pentru ca tipul nu avea nici in clin nici in maneca cu sportul, dar mai tarziu am inceput sa cred ca de fapt a pus acolo ca sa tina la distanta rechinii din sport. Glumesc, bunul simt, expertii adevarati in legile administratiei si administratie, vocile razlete pe la colturi din federatii si din sport, poate si noi chiar au dus soaptele la urechea cui trebuia. Miscare reusita pentru ca in cele din urma legea respectiva nu a trecut. Mai tarziu, in guvernul Ponta 2 functia ministeriala a fost ocupata de Zana Everestului… Modificarea legii sportului a fost uitata si locul vointei de reformare a fost luat de erorile de comunicare penibile, nici o viziune sau strategie asa cum Raportul citat recomanda, doar perspective marete;  Everest,  Campionate Mondiale, Universiade, Mausolee, Piramide si altele de genul… Cui sa-i mai pese de pustii batuti de antrenori cu picioarele, injurati in timpul meciului si alte astea, mici si pierduti prin hatisurie de la poalele muntilor, de formarea tehnicienilor, de sportul scolar, de echivalarea diplomelor celor care s-au scolit in alte parti si vin cu o experienta, de ralaxarile fiscale pentru a incuraja initiativele private sau sponsorizarile… Nu, totul se rezuma si este despre activele si bugetul statului.  Ma rog, ideea principala este cineva dintre ei (sau vreun consilier al instantelor superioare) au citit cu siguranta Raportul si astfel noul proiect de modificare a legii NU a trecut pentru ca propunerile marilor iubitori ai sportului si ale salvatorilor sai erau inadmisibile si imposibile din punct de vedere juridic, etic, procedural-institutional.

Punem la dispozitie cele doua documente Raportul Curtii de Conturi  si Propunerilor oamenilor din sport in vederea modificarii legii 69, spre a compara gandirea celor care revendica autogestiunea si expertiza in domeniul lor, cu a celor care au facut auditul pe care il puteti descarca pe link-ul spre pagina site-ului Curtii de Conturi a Romaniei. Imaginea postata mai jos este un ^print screen^ ca sa dovedesc sursa listei de propuneri – (vezi marcajele in rosu) / etichetele negre au evident scopul de a proteja sursa).

Print mail Legea Sportului

Va recomandam atentie la modificarile articolului 20 al legii 69 din 2000, si nu numai.. Cu alte cuvinte stimati cititori, asta-i martoaga cu asta defilam, cu diferenta ca martoaga cuvanta si are mereu functii in stat – lectura placuta, am vrut sa o ilustrez cu caricaturi, dar mai bine nu, parce-que Je ne suis pas Charlie. Daca totusi exista interes, intr-o zi putem dezbate si pe tema viziunii confratilor din breasla, cu conditia ca dezbaterea sa fie participativa. Printre ei sunt multi care s-au opus acestei abominatii, si profitam de ocazie sa le multumim(!), la fel cum sunt multi care au venit cu propuneri interesante.

Ca sa nu dispara o postam si pe baginile blogului nostru. Pana nu o cititi, nu va mai plangeti de bani si mai ales, inainte de a lua cuvantul incercati un minim de documentare… Recomandam de asemeni si ceva mai mult discernamant oricare ar fi preferintele fiecaruia sau cel putin un minim de documentare in promovarea diverselor figuri in stucturile de putere ale sportului si bineteles a articolelor ^habarnautilor^ de tot felul… Cred ca am inventat un termen… Cel putin incercati sa apreciati munca celor care incearca sa aduca putine rigoare si mai putine fese dezvelite in aceasta pledoarie interminabila pentru salvarea/conservarea miscarii sportive din Romania in care regasim anagajata o armata pestrita  formata din soldati, mercenari si foarte putini activisti independenti care nu-si schimba haina in functie de rotatia cadrelor in ministere si federatii… FACE BINE IN OGLINDA DIMINEATA… ZAU!

LECTURA PLACUTA!… ATENTIE, NU ESTE DECAT O SINTEZA (CINE STIE CE MAI CONTINE DOCUMENTUL SI CARE FEDERATII NU (SAU) AU FOST CONTROLATE, DAR NU SUNT MENTIONATE IN SINTEZA)… IDEA DE BAZA NU ESTE CA SPORTUL ROMANESC SURFEAZA PE MILIARDE, CI CA RESURSELE SI FONDURILE EXISTENTE SUNT GESTIONATE ANAPODA, IAR IN ACESTE CONDITII ORICE MARIRE AR FI RISIPA…  CAM LUNG, DAR INSTRUCTIV SI MAI ALES NECESAR!… va urma!…
– O-O Flo –

 

Stejarul, un copac care mai creste doar din inima fiindca radacinile i-au fost taiate!

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica, Star System on Noiembrie 12, 2014 at 12:18 PM
Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca nu i-am gasit organele dar nu mi-am pierdut speranta - creatie proprie

Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca in momentul asta mi-am pierdut „feeling-ul”… – creatie proprie

DOAR ASA CA SA NU NE UITE LUMEA SAU CA SA NU SE CREADA CA AM UITAT / ABANDONAT CAUZA OVALA

As fi putut scrie un articol cum am facut la seriile toamnei anului trecut… Dar zau, nu am mai gasit energia necesara; abia daca am reusit sa urmaresc meciul dintre Stejari si Vulturi… In mare este o fabula despre o pasare care incepe sa-si faca sau sa-si consolideze cuibul pe la noi, de cand cu NATO… In cuib si pe copac Vulturul nu face mare lucru, cloceste, mananca si se usureaza, in rest se bucura de inaltimi in timp ce stejarul ramane pironit la sol… Ce blestem! Stiam ce se va intampla si atunci cand cunosti dinainte rezultatul este ca si cum te-ai apuca sa filozofezi pe tema umiditatii apei. In loc de analiza jocului ma voi multumi sa reamintesc cateva aspecte. Pachetul nostru a aratat un plus de dinamism, dar este evident ca imediat ce incercam sa ne „diversificam” registrul ofensiv, chiar si numai pe inaintare, ies la suprafata carentele tehnice ale jucatorilor datorate fie unei formari insuficiente/incomplete pe planul tehnicii individuale in conditii de crestere a vitezei de joc, fie a neglijentei fata de detalii>>> Este destul sa facem statistica numarului de baloane pierdute in contact si confruntari la sol in conditiile in care pachetul nostru parea a fi dominant. Oricare ar fi cauza, sunt slabiciuni identificate de mult pe care probabil unii jucatori le-au constientizat, dar asta nu inseamna ca pregatirea lor include si elemente care sa ajute la eliminarea acestora. Ramane un aspect pozitiv, acela al cresterii capacitatii de conservare a balonului, dar pe care nu prea stim cum sa-l folosim daca cumva arbitrul uita sa ne ofere penalitati.

Ma rog, lista nu s-a incheiat; aceleasi greseli de aparare, gestiune a efortului si resurselor si aceeasi echipa rupta in doua – un pachet decent si muncitor si liniile de 3/4 care someaza pana la sictirul total al jucatorilor. Ma intreb daca reusesc sa se pastreze „calzi” si ne mai miram ca din 5 atacuri primim 3 eseuri…fiindca deh multi stiu (dar putini „intelege”) ca participarea tuturor jucatorilor in fazele de atac are va mentine constant nivelul de concentrare si responsivitate – pe scurt capacitatea lor de reactie la schimbari si neprevazut. Acest tip de plan de meci ne obliga sa propunem un joc limitat, previzibil si absolut plictisitor. Nu este vina nimanui, atat putem, acestea ne sunt limitele, cel putin deocamdata… A fost o ocazie excelenta pentru a-i ajuta pe optimisti sa inteleaga ca oricare ar fi fost grupa de la mondiale, sansa de a castiga traditionalul meci pentru a evita ultimul loc este una minima.

DAR MOTIVUL PENTRU CARE AM HOTARAT TOTUSI SA-MI SCRIU IMPRESIILE A FOST ALTUL DE FAPT. ACELA DE A SUBLINIA INCA O DATA LIPSA PROFESIONALISMULUI FRR: ACEIASI FACTORI SI ACELEASI ASPECTE CARE FAC CA RUGBY-ul NATIONAL SA NU PROGRESEZE… IMPOSTURA OMNIPREZENTA CARE GUVERNEAZA DIN CULISE VIATA FRR SUB TOATE ASPECTELE EI.

In primul rand imaginea si din nou neglijenta fata de detaliu dusa pana la prostie. Cei care au fost atenti au putut remarca ca buchetul de flori primit de solista care a intonat imnul american era cam de 3 ori mai mic decat cel oferit celei care a intonat imnul national… Ar putea fi considerat un gest de o meschinarie jalnica daca nu as sti ca la mijloc este incompetenta organizatorica… Mi-i pot chiar imagina cum au incropit buchetul „cel meschin” cu cateva flori smulse din jungla pregatita initial pentru diva nationala… Si asta pentru ca ne amintim cu totii ca la IRB NC 2013 noua ni se canta imnul pe vibratii de Metropolitan Opera, in timp ce adversarilor nostri pe un mag Kashthan cu palnie de pathephon in loc de boxe…. Este drept, pare un aspect minor, nu a fost sfarsitul lumii, dar este elocvent cu privire la notiunea de respect, valoare suprema in sportul nostru, si inca o dovada a incompetentei celor doi nechemati, Florin Matei si Lucian Lorin, care au nevoie serioasa de un curs intensiv de educatie si bun simt, cel putin la capitolul ospitalitate.

Un prieten, suporter infocat al Stejarilor, se plange in mod regulat ca in ultima vreme la tribuna oficiala raman sistematic multe locuri libere care chipurile ar fi rezervate pentru sponsori si ca fanii care fac ore de drum pentru a asista la meciurile nationalei nu pot beneficia de aceste locuri in conditiile in care doresc sa le si plateasca, frustrant atunci cand isi sacrifica ziua pentru a fi obligati sa stea in ploaie si frig pentru a striga Hai Romania… Si din nou respectul bata-l vina. Cine are cea mai mica experienta stie ca un organizator de evenimente trebuie sa se asigure cu cateva zile inainte de prezenta invitatilor… Locurile se pot rezerva fara a trimite neaparat biletele, se pot face liste si pot fi inmanate la o intrare separata daca rugby-ul national debordeaza de „VIP-uri” si amici care nu vor sa stea la coada. Bine, asta a fost doar de dragul sacaielii pentru ca in realitate despre ce sponsori vorbim(!?); cei  afisati pe stadion fara sa plateasca un ban, doar pentru a da impresia unei activitati sustinute de „marketare” a brandului national rugbistic, cei care dau cat pot pentru ca „au obligatii” (de partid, sindicat sau alte organizatii 😀 ) si vor liniste si pace, cei care ne ofera niste sticle de vin si niste carnati pentru bufetul de protocol (vorbim despre echipa nationala de rugby totusi), cei carora le-au crescut cefile si falcile de cand sponsorizeaza FRR, cei pupaciosi care asteapta mantuirea si gratia seniorului, sau cei care dau mai mult decat face pentru ca vor chiar sa sustina sportul nostru… Nu sunt multi – probabil CEC Bank si berea Stejar.

Care sponsori (!?), pen’ ca nu exista sponsori..pentru ca echipa nu are sponsori care sa se implice activ, carora sa le pese intradevar de acest parteneriat si care sa-si coroboreze campaniile de comunicare cu cele ale FRR (fiindca evident in federatia avem niste „completati voi cu epitetul adecvat” in materie de comunicare-dezvoltare)… Vorbim despre campanii cu adevarat eficiente care sa se transforme intr-un instrument in serviciul proiectelor de dezvoltare… In cazul nostru sponsorii sunt niste tovarasi care si-au pus semnatura pentru pacea „sufletului”, pentru a-si „crea creante” fiindca, deh, stim  acolo un domn care poate rezulva multe, numai problema rugby-ului national nu… Dar rugby-ul romanesc nu a avut nicicand un sponsor pasionat si interesat fie chiar si numai din ratiuni pragmatice de promovare a brand-ului sau… pentru ca nu are audienta, pentru ca este o lume inchisa, rezerva de vanatoare a unor trogloditi privilegiati.

Boala nationala se reflecta in toate domeniile vietii sociale; lepre la varf, lepre in fruntea bisericii, lepre in sport, lepre… peste tot… si o tara a vorbelor goale, sloganelor si a lucrului facut de mantuiala. Cum putem aspira la performanta si sa ne imaginam ca sportivii nostri pot da tot intr-o tara condusa timp de 25 de ani de smenari, gestionati de federatii de smenari, intr-o tara cu intinderi nesfarsite de nauci  sau somitati capabile doar de rea vointa. In aceste conditii cum mai putem spera sa cultivam dimensiunea patriotica si afectiva a suporterilor si a sportivilor nostri, motivatia in a-si reprezenta tara… Revenind la rugby, in tribune abia daca se aude gangurind imnul… si pe buna dreptate!!! Nu-i condamna nimeni, ii intelegem…. Baietilor nostri nu le ramane decat sa joace pentru ei insisi, pentru familiile si prietenii lor si asta pen’ ca tot felul de „oficiali” si-au inchipuit ca noi toti (inclusiv jucatorii) suntem plamaditi dupa chipul si asemanarea lor… „ca multi vede si putini cunoaste” … ca lumea nu gandeste… nicicand preocupati de consecintele actelor lor… Exact asa cum lumea nu merge la vot, la fel nu mai merge nici la stadion… Povestea cu sponsorii este o gaselnita; putin confort nu face rau nimanui  – unul pe 3 locuri… „in familie” cum se spune, marea familie a rugby-ului – nasi, fini, cumetri, frati, tovarasi de partid etc.

Pe de alta parte daca pe vremurile astea de restriste scot si cele cateva sute de rezervari la vanzare, risca sa goleasca cam un 1/4 din tribuna B, iar camerele de luat vederi care asigura transmisiile bat („ghinion de nesansa”) tocmai pe tribuna B, ceea ce in ultima vreme ar fi sinonim cu impresia de stadion gol, expresia vizuala de necontestat a unui sport in cadere libera (asa cum si este) spre deosebire de baschet spre exemplu, care desi afiseaza tribune goale la meciurile nationalei, au totusi sali pline in meciurile de campionat (este drept sali mici) si are o dinamica de crestere de peste o mie la suta in ultimii ani, unde iata ca rezultatele incep sa se si vada…

In rest toate bune, seria „succesurilor” continua, la juniori locul 7 din  8 echipe (cred) la Campionatul European, la seniori tribune din ce in ce mai goale… Sambata doar 50% din „stadion” umplut,  fata de anul trecut cand aproape ca simteam scrasnind si strivinidu-se fierul sub greutatea suporterilor…  Probabil ca „lumea” a inteles cu cine are de a face, Rosia Montana, alegerile COSR, ciorania din semifinale si telenovela Timisoara, masluiala si nepotismul ne-au ajuns pana peste cap… Dar nu-i nimic… Vom indemna iubitorii sportului sa continue sa mearga la meciuri, spectacolul sportiv este asigurat… daca nu de „Stejari”, atunci de adversari… Sunt rautacios, pentru ca prestatia baietilor nostri a fost una decenta, as spune aproape exceptionala, daca tinem cont de conditiile interne – baza de selectie, competitivitatea campionatului, fair-play-ul si corectitudinea cluburilor si arbitrilor, manariile din campionat… Chiar ne intrebam de unde mai gasesc rugbistii resurse ca sa tina steagul sus, sa nu se faca de ras, pentru ca la meciul de sambata trecuta singurii care si-au dat din nou in stamba au fost organizatorii, echipa nationala demonstrand si confirmand inca o data ca are caracter.

din beci, corespondentul Sportlogic O-O Flo

 

%d blogeri au apreciat asta: