Sportlogic

Archive for the ‘Sport viata si destine’ Category

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ (Prof. Ioan Gorun – Liceul cu program sportiv Bacau)

In Articole - publicatii, Educatia si sportul, Resurse, Sport viata si destine, Stiinte si educatie on Mai 14, 2016 at 5:07 PM

Sport_stress

Cuvant inainte in loc de recenzie si argumentare – Am ales acest articol din ultima publicatie a sesiunii organizate de academia ieseana pentru utilitatea sa pur practica, aplicabila in activitatea cotidiana a antrenorului. Documentul cuprinde recomandari exprimate intr-un limbaj accesibil,  succint si coerent, prezentand o suma de principii de baza pe care tehnicienii din sport ar trebui sa le integreze pana la nivel „aproape reflex” pentru ca reprezinta bazan sau piatra de temelie a formarii sportivilor… cu asteptari si proiecte ambitioase. Nu va lasati pacaliti sau alungati de terminologia din titlul „interventie psihologica” sau „sport de performanta”… Este de fapt o culegere de sfaturi si repere  folosibile  in toate fazele formarii sportivilor, de la initiere pana la consacrare. La prima vedere pot parea banale, nimic savant, dar in  logica bunului simt practic, si totusi, multora li s-a intamplat sa se piarda in tot felul de preocupari „sofisticate”, uitand de multe aspectele simple, dar esentiale in activitatea de pregatire… Altele necesita disciplina si rigoare, putand parea dificil de implementat, dar pe care  tehnicienii doritori sa-si puna toate atuurile de partea lor si a celor pe care ii pregatesc, vor trebui sa le ia cat se poate de in serios, chiar daca nu neaparat la litera, cel putin orientativ sau la nivel de preocupare,  fiindca altfel ideea de formare si performanta poate fi compromisa.

Perfomanta sportiva (reala si solida) este rezultatul constructii de durata incepand cu initierea si continuand pe durata dezvoltarii atletilor pana la dobandirea autonomiei practicantului, iar antrenorul este cel care indruma pasii acestuia intr-un labirint confuz de factori cu influenta, devenind arhitectul cadrului de formare si dezvoltare pana cand acesta reuseste sau invata sa controleze toate variabilele ambientale si inerente atat in procesul de pregatire cat si in competitie. In aceste conditii „interventia psihologica” nu mai este doar o metodologie de abordare a diverselor faze din pregatirea sportivului, ci insasi cheia longevitatii si performantei sub toate aspectele sale, de la comunicarea interpersonala, baza intregului edificiu, pana la persuaziune, sustinere, motivare si chiar auto-motivare.  Nu este vorba despre dezvaluiri savante sau pretentii in sensul peiorativ  al unor „operatii/ interventii” pe creier sau in mentalul  „elevului”, ci are semnificatie unui demers continuu si permanent in relatia antrenor-sportiv ce reprezinta de fapt educatia acestuia, unul din pilonii de rezistenta a relatiei dintre cei doi si dominanta cadrului si a conditiilor de antrenament ca factorul esential al formarii complete pe toate planurile – afectiv, cognitiv, etic si moral in toate ipostazele – pregatire/antrenament, competitie, viata extrasportiva, imagine de sine, raportul cu adversarii, cu anturajul, semenii si restul interactiunilor sociale din viata sa – in familie, la locul de munca, relatia cu media si publicul, etc.

Desi sunt absolut convins ca mentalul este factorul determinant al performantei in multe discipline, personal nu cred intr-o metodolgie stricta, riguroasa a demersului pentru ca este un univers mult prea complex pentru a pretinde ca un set de principii si recomandari pot duce la fasonarea sa intr-o forma asteptata, dorita, ideala sau ca ar exista o forma/formula care sa raspunda acestor nevoi. Autorul articolului se exprima insa in obiective clar formulate, oferind in acelasi timp si repere metodologice fara a impune si calea, dincolo de calitatea de exemplu  ( ceea ce este foarte bine) si din acest motiv consideram evidentierea articolului in colectia publicata ca fiind de utilatate practica tehnicienilor care au inteles complexitatea abordarii unui proiect pe formare /  performanta pe termen lung. Daca ar fi sa observam o lipsa in materialul propus este abordarea in sens unic, autorul minimalizand (deliberat cred, probabil si conditionat de spatiul publicistic disponibil limitat) aspectul reciproc al formarii/educarii in relatia dintre sportiv si antrenor.

Pe de alta parte capacitatea de control a stressului este unul din factorii majori de influenta ai performantei sportive. Discursurile de motivare repetate, pe langa ca pot deveni rutinante si prin urmare fara efect, de multe ori nu sunt suficiente oricat de argumentate, rationale si intelese ar putea parea, ramanand neputincioase in incercarea de a reda sportivului totalitatea mijloacelor si capacitatii sale de exprimare in competitie… Se intampla destul de des si de cele mai multe ori are drept cauza absenta unei ingiene de practica regulata in acest sens; credem ca nimeni nu poate pretinde ca detine bagheta magica care sa transforme emotii, reactii, aproape „reflexe” psiho-afective sau comportamentale formate, la limita „programate”,  de-a lungul a ani si ani de practica, exact eatunci cand este nevoie, de regula  inaintea sau in timpul competitiei si care este de fapt momentul bilantului muncii antrenorului pe plan mental. Stress-ul nu este un moft sofisticat, elucubratia unor complexe absurde de sportiv alintat. Pe langa limitarea sau dimpotriva, stimularea potentialului performanta (daca este controlat), stress-ul poate deveni cauza unor accidentari serioase (intinderi /rupturi musculare, fracturi) si chiar a unor patologii grave dupa incetarea activitatii sportivului.

De dragul schimbului de experienta si spre comparatie, „filozofia” personala  asupra subiectului este inspirata sau ma rog cuprinsa mai degraba intr-o fraza perfect explicita a lui Constantin „Cus” d’Amato, mentor si antrenorul unei pleiade de mari boxeri, probabil disciplina care insumeaza cel mai bine totalitatea variabilelor psiho-afective si mentale legate de miza competitiei –  nivel de forma, senzatii si capacitatea de a se mobiliza, teama de necunoscut, increderea de sine, calitatile / reactia si forma adversarului, capacitatea de concentrare, stressul fizic extrem produs efort si lovituri, teama de suferinta, umilire, etc.  Iata vorbele marelui guru al ringului, in traducere adaptata : „Cele mai importante lectii nu au fost predate in sala de antrenament, ci au fost invatate seara la (masa de) cina… Orice luptator este ca un bulb ceapa, construit din mai multe foi pe care  le inlaturam (impreuna cu boxerul – NT) una cate una pana ajungem la miez, pana cand el descopera/afla cine sau ceea ce este,… Si incepand din acel moment, odata ce a acceptat adevarul despre sine, sa poata si sa VREA sa faca totul pentru a deveni boxerul care vrea (sau viseaza – completarea noastra) sa fie”.

– O-O Flo –

haideti cu noi pe pagina FB Sportlogic

________________________________

Sportul – de la concepte fundamentale la dimensiunea novatoare în societatea cunoaşterii. Sesiune de comunicări ştiinţifice (2016 ; Iaşi) / Liceul cu Program Sportiv Iaşi. – Iaşi : Editura Spiru Haret, 2016 –  ISBN 978-973-579-265-7 – I. Liceul cu Program Sportiv  796(063)

Versiune printabila – (descarca aici versiunea pdf)  – INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ  – Prof. Ioan Gorun – Liceul cu Program Sportiv, Bacau

_________________________________

INTERVENȚIA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORTUL DE PERFORMAȚĂ

Prof. Ioan Gorun

Liceul cu Program Sportiv Bacău

 

Există mii de sportivi alergători. Vor învinge aceia care vor face ceva diferit, adică își vor antrena şi psihicul” (Joaquim Cruz)

Capacitățile motivaționale, controlul emoțional, capacitatea de autoevaluare şi autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes, asumarea programului de viață sportivă, sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Prin specificul solicitat de pregătirea pentru probele în discuție, antrenamentele:

  • au un caracter de monotonie destul de accentuat;
  • solicitante fizic, impunând un mare consum energetic;
  • pe parcursul multora dintre antrenamente sportivul are contact limitat cu antrenorul;
  • impun respectarea cu strictete a unui program special de refacere.

Pentru a face înaltă performanță:

  • sportivul este selecționat dintre cei cu caracteristici somatice, funcționale;

biochimice cerute de specificul probelor;

  • antrenorul îi organizeaza antrenamentele conform celor mai adecvate planuri metodice;
  • medicul îi indică un program riguros de nutriție, medicație și refacere și/sau recuperare;

Însă aceasta nu este suficient, adăugăm și punctul:

  • psihologul îi întărește și modelează acele capitole din structura psihologică care să-l susțină pe atlet pentru înalta performanță.

Deja de suficient de mult timp psihologia în general și psihologia sportivă în special, au demonstrat că și capacitățile psihice ca și cele fizice sunt antrenabile.

Mă refer în mod esențial ca fiind antrenabile:

  1. Plăcerea de antrenament; perceperea sinceră și totală a fiecărui antrenament ca a unei activități utile, cu scop, cu consecințe pozitive pentru performanță. Psihologul alături de antrenor realizează aceasta prin practicarea cu consecvență a antrenamentului motivațional.
  2. De exemplu, o modalitate de a realiza aceasta: sportivul primește la fiecare antrenament explicații scurte și clare privind scopul exercițiilor, expresii de genul „nu este ușor dar câștigul tău va fi mare și îl construim împreună” sau „iată argumentele concrete care indică faptul că astăzi ai progresat„, etc. Nici un moment nu trebuie uitat că omul este categoric o ființă condiționabilă care acționează prin implicare și străduința atunci când are clar scopul acțiunii sale și reacționează pozitiv alimentându-se motivațional dacă este gratificat. Niciodata nu vom spune atletului în și după antrenament „astăzi ai muncit degeaba„.
  3. Dedicația pentru probă și performanță, ceea ce înseamnă subordonarea vieții personale sportului practicat; psihologul împreună cu medicul și antrenorul consiliază sportivul pentru managementul activităților proprii, astfel încât restricțiile impuse de viața sportivă să fie trăite cât mai aproape de normal și „libertățile” pe care sportivul și le ia să nu-i dăuneze. Nu trebuie să pierdem din vedere un principiu psihologic puternic și anume că „interdicția mărește trebuința„. Monotonia antrenamentelor și a programul de viață sportivă sunt necesar a fi astfel manageriate încât să ofere varietate și opțiuni.
  4. De exemplu: nu spunem sportivului „să nu faci asta în timpul liber” ci, „cred că în timpul liber ți-ar prinde bine dacă ai face asta sau asta„. Să nu uităm că perioada de antrenare pentru înalta performanță ne pune față în față cu sportivi a căror personalitate este în procesul de formare (16-21/22 ani) sau maturizare, perioada care este caracterizată în mod special prin conturarea unui stil personal de care în procesul complex al antrenării trebuie ținut cont.
  5. Capacitatea de a-și stabili obiective de lungă durată; pentru faptul că rezultatele la aceste probe se văd de cele mai multe ori după perioade lungi de antrenament, sportivul trebuie încă de la bun început cu mare atenție și constanță, învățat și asistat să își stabilească, urmarească și îndeplinească obiectivele „mici„de antrenament. Psihologul împreună cu antrenorul îi formează sportivului această deprindere care se materializează într-un  „Jurnal personal pentru succes” (a nu se confunda cu caietul de antrenament). Rolul esențial al acestuia este că „menține treze” motivația, interesul, susține ambiția și voința, alimentează și crește încrederea în sine.
  6. Atletul va fi învățat și poate să învețe să își abordeze și practice inteligent proba. Jurnalul personal pentru succes îi va permite să noteze și monitorizeze în maniere de evaluare, parametrii specifici pe care proba sa (fie că este semifond, fond sau marș) îi solicită: ritm, accelerație, brațe, cadență, respirație, relaxare, hidratare, durere, epuizare, stres, voință, dorință, tenacitate, mulțumire, rezistență, mobilizare, etc.
  7. Capacitatea de a-și controla emoțiile. Sportivul trebuie și poate să învețe cum să transforme durerea (suferința fizică) și teama, din trăiri devastatoare în trăiri la fel de puternice dar pozitive. De exemplu, durerea poate învăța să o simtă ca semnalizare subiectivă a implicării și consumului din resurse, teama că plăcere și nerăbdarea confruntării, resursa de a alerga cât de bine poate. Psihologul realizează împreună cu antrenorul antrenamentul emoțional al sportivului, marele beneficiu fiind deprinderea stăpânirii de sine și a gestionării resurselor psihologice cum ar fi voința, tenacitate, manifestarea spiritului de învingător.

Deci, capacitățile motivaționale adecvate controlul emoțional capacitatea de autoevaluare și autodezvoltare prin formarea deprinderii de a avea un Jurnalul personal pentru succes asumarea programului de viață sportivă sunt caracteristici din tabloul psihologic și comportamental al sportivului care pot și trebui să fie la fel de atent antrenate ca și capacitățile fizice, ele fiind o componentă esențială a înaltei performanțe.

Legat de acest subiect este interesant de prezentat pe scurt un interviu realizat de psihologul Christina Bartoni Versari cu Joaquim Cruz, performer și multimedaliat la probele de 800m si 1500m care spunea că:

  • plăcerea de antrenament;
  • dedicația;
  • perseverența;
  • obiectivele de lungă durată;
  • și adaptabilitatea emotională.

au fost parametrii speciali pe care i-a avut permanent în grijă să-i antreneze. Nu mai astfel, spune Joaquim Cruz, se poate câștiga aurul olimpic.

Foarte recent sportiva noastra M.C. medaliată la Jocurile Olimpice Atena 2004, menționa: „am câștigat pentru că am avut un psihic tare și în momente decisive am avut puterea să mă detașez de presiuni și să răspund sincer și cu toată capacitatea mea fizică acumulată în antrenamente, motivațiilor și obiectivelor de înaltă performanță„. Tot ea menționează că, în perioada competiției  a trăit autentic necesitatea de a-și atenua „febra de start” care părea că o va domina și, prin metode pe care le-a adecvat momentului, a reușit să se echilibreze. Dar aceste metode nu au fost ale momentului, ci le antrenase cu grijă în ani. Ca într-un autentic autoportret cu potențial de campioană M.C. se caracterizează și spune ca a înțeles încă de la bun început că nu este o „nativă” pentru proba și că ceea ce a susținut-o în construcția performantei au fost:

  • plăcerea de a alerga;
  • dispoziția bună și constantă de antrenament în orice condiții;
  • suportarea sau mai bine zis asumarea privațiunilor de viață sportivă;
  • capacitatea de a transforma și resimți durerea, oboseala, solicitarea ca pe satisfacțiile unui antrenament bine făcut.

Nu a terminat niciodată un antrenament fără a-l considera un „câștig„. Într-un studiu prezentat în 2004 la reuniunea anuală a Asociației Psihologilor Americani, psihologul sportiv Shary Young Kuchenbecker, ca urmare a unor chestionari științifice realizate pe un numar de 658 de antrenori din 43 de sporturi, menționa că succesul sportivilor se datorează în primul rând unui profil psihologic pozitiv(favorabil), acesta având rolul esențial de a susține pregătirea și nivelul de exprimare fizică sportivă în performanța.

Antrenorii chestionați au pus pe prim plan ca fiind cele mai importante pentru succesul sportiv:

  • plăcerea de a face efort fizic, mișcare;
  • atitudinea pozitivă;
  • antrenabil;
  • auto-motivant;
  • spirit de echipă;
  • străduința de a se dezvolta;
  • și abia de la pozitia 19 în lista de caracteristici;
  • caracteristici fizice native;
  • capacitatea de a se supune și rezista efortului fizic;
  • coordonarea psihomotrică.

Subliniind în prezentarea sa, antrenabilitatea caracteristicilor psihologice și menirea antrenorilor și a psihologilor sportivi de a face aceasta, autorul studiului recomanda de ex. antrenorilor să nu termine antrenamentul cu sportivul până când nu l-a întrebat:

Ce ți-a mers astăzi bine, ce ai cîștigat ?” și să renunțe la întrebarea formulată în felul: „Cum te-ai simțit astăzi ?”

Acest aparent banal mod de a întreba face parte de fapt din antrenamentul psihologic:

  • stimulează gândirea pozitivă: implementează sportivului ideea ca odată cu fiecare antrenament el trebuie să fi avut un câștig;
  • stimulează și intervine asupra constantei chefului de antrenament;
  • îl determină pe sportiv să gândească critic (în sensul larg al cuvântului) și să se învețe să se înțeleagă, să pretindă și să își pretindă;
  • antrenorul afla mai ușor unele aspecte pe care poate altfel le-ar sesiza mai greu.

De asmenea, ca urmare a faptului că un procent deosebit de mare al antrenorilor intervievați resping criticarea și presarea sportivului ca modalitate de relație sau intervenție, autorul studiului prezentat amintește că aceasta nu trebuie să fie uitat de către cei care lucrează pentru înalta performanță.

Un alt aspect deosebit din profilul psihologic al campionului îl reprezintă statutul și starea de „sportiv medaliat„.

De suficient de multe ori acești sportivi încep să trăiască subliniat sentimentul că pot să facă orice, că de acuma încolo vor sta în vârful performanței. Aceste trăiri pot ca în mod deosebit de periculos să bulverseze motivația sportivului. Acesta, chiar continuând săse antreneze din greu, constată că nu mai are rezultatele așteptate. Se pare că încep să aibă de suferit unele caracteristici ale motivației sportivului, perseverența și tenacitatea.

Concluzia este că așa cum un sportiv trebuie să se antreneze psihologic pentru a fi învingător, tot așa trebuie să fie antrenat (tot psihologic) pentru a depăși cu bine momentele de glorie și de ce nu și de eșec.

În loc de încheiere

Forța fără înțelepciune se prăbușește în propria violență” (Horațiu).

 


 

Adevarata poveste a lui Cogea Mitu, de Octavian Pescaru

In Epoca moderna, Istoria sportului, Sport viata si destine, Sportul romanesc on Martie 31, 2016 at 1:49 AM
Gogea + Toma

Gogea Mitu si boxerul Aurel Toma, dublu campion european la profesionisti pozeaza pentru presa in vara 1935.

Pentru cei „grabiti” aici -> Gogea Mitu, Colosul de Lut <- aventura pugilistica a personajului, relatata de Octavian Pescaru.

____________________

Acum vreo cativa ani, cand am descoperit publicatia Historia – oarecum placut surprins la inceput, continuarea insa m-a dezamagit –  le-am scris un mesaj si i-am intrebat : „cum sa face ca o revista cu numele asta nu abordeaza si teme din istoria sportului romanesc?”. Nu mi-au raspuns de la prima incercare, dar nu au trecut 10 zile si au iesit cu un articol „povestea lui Cogea Mitu” sau ceva de genul, despre care nu stiam mare lucru decat ca era un personaj mare, aproape fictiv sau mai degraba proverbial, decat o existenta trecuta in analele sportului romanesc.. Cert este ca nu aveam absolut nici o idee despre cariera sa puglistica.

La aparitia articolului, aproape ca-mi era ciuda pe mine pentru lipsurile pe care le am in ale istoriei si istorioarelor… In cele din urma, dupa cateva cautari sumare, am preluat articolul cu smerenie si naivitate, pe care l-am reprodus pe blog, binenteles cu permisiunea celor de la Historia (care curios mi-au raspuns la al 2-lea mesaj) si care, in treacat fie spus, de atunci au mai incercat niste subiecte legate de sport, absolut nereusite ca de fapt intreaga lor linie editoriala din ultima vreme – Cine a fost cu adevărat Gogea Mitu? .

Recent, cautand pe net, am dat insa de adevarata poveste a lui Cogea Mitu, povestita de nimeni altul decat de Octavian Pescaru, in opinia mea cel mai bun jurnalist-scriitor sportiv in activitate, despre care am mai pomenit pe aici si pe pagina Facebook a blogului Sportlogic… O munca titanica de documentare cu toate capcanele, „gropile si damburile”  obisnuite unui asemnea parcurs, a carui dificultate putini si-o imagineaza si cu atat mai putini sunt capabili sa il duca la bun sfarsit. Pentru a intelege este destul sa constati zecile de imagini lipsa in dreptul numelor marilor campioni din  editia comemorativa a celor 100 de ani de Olimpism in Romania.

Acum, coroborand datele, incep sa cred ca cei de la Historia au pompat sec in munca jurnalistului de la GSp, pe care au altoit cateva informatii in graba, innebuniti de pontul sugerat si crezand ca vor da lovitura in clasamentele de rating ale nisei… Se pare insa ca „vanatorul de legende” a ramas si este numai unul si inegalat,.. cel putin deocamdata!

 

Cogea Mitu masaj
Cu riscul de a dezamagi cativa patrioti mai infocati decat ar trebui, povestea olteanului urias si determinat sa-si faca un nume in boxul mondial a dat in cele din urma dreptate lipsei mele de cultura in istoria nobilei arte din Romania. Cogea, un baiat simplu „dela tara”, apare din relatari ca fiind un tip determinat, cu o directie precisa, dand dovada chiar de „punch” (in negocieri doar… si nu este putin lucru), dar ale carui calitati pugilistice tineau mai mult de aspiratiile sale decat de un potential real in ring. In cele din urma „fenomenul” Mitu a fost inca o oportunitate, ca si atatea altele, de a specula un fel de „curiozitate” a naturii si momentului; o spoiala pentru a masca un spectacol de prost gust si nemilos cu pretul vietii unui individ suferind care nu dorea decat sa fie ceva mai mult decat o atractie de balci.

Pe langa istoria „uriasului” in care ne este descris, aproape cu lux de amanunte, episodul in care acesta a luat contact cu lumea boxului si alte momente din scurta sa incercare de cariera, Octavian Pescaru ne ofera si cateva documente ale vremii, unele preluate si in confesiunea fara pretentii de „recenzie” a subsemnatului (scuze le-am „sterpelit”, shit happens), si in bonus, doua fragmente de filmari inregistrate – probabil pentru jurnalele de stiri – care nu mi-au iesit la cautarile pe care le-am facut  in momentul aparitiei din Historia… Ce bine, fiindca evident nu le-au iesit nici lor din cate se pare!

Nu ne ramane decat sa va recomandam aceasta poveste neromantata de talentul lui  Pescaru, intotdeauna pe faza, documentat, interesant si mai ales inspirat, dar in acelasi timp grijuliu sa transmita nota dramatica a acestui destin trist si fortat – Lectura placuta ! – LINK:

Gogea Mitu, Colosul de Lut

– O-O Flo –

 

 

RUGBY OR NOT TO BE – TOP-ul „revenitilor printre cei vii” la Rugby World Cup 2015

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Economia sportului, Ganduri, Sport viata si destine, Star System on Octombrie 21, 2015 at 2:12 PM

Rugby or not to be

Parafrazand faimoasa dilema Shakespear-iana ” to be or not to be” – Rugby or not to be este TOPUL „MisteRugby Romania” AL REVENITILOR PRINTRE VII  – jucatori pe care ii credeam „epuizati”/ „expirati” vorba lui Dinca – „is not about skills, is about balamale” (buna Coane!) si care au surprins pe toata lumea demonstrand ca mai au un cuvant de spus … Puteam sa-i spun „Die Hard”, „welcome back boys” sau in alte 7 feluri… Prezenta lor ma bucura enorm pentru ca inainte de competitie, datorita retragerii sau iesirii din forma/ accidentarii sau intrebarilor legate de conditia unui numar mare dintre jucatorii emblematici, ma asteptam la o Cupa Mondiala, daca nu trista, cel putin  enervanta cu fata lui Mc Caw si Owen „Fartwell” peste tot… Si cand colo, iata ca am avut parte de cea mai pasionanta dintre toate editiile de pana acum, mai ales ca Romania a reusit sa reinnoade traditia cu victoria minima si istorica ca o conditie a participarii sale in instoria competitiei dupa un trist si istoric zero la editia 2011…. Cu o mentiune speciala: de data aceasta, pentru prima oara dupa cea impotriva Insuleleor Fidji din 1991 (!), Romania a castigat (cu putina sansa ce-i drept, dar asa este in sport) cu o echipa care joaca rugby si inca unul de o mare frumusete – Canada si nu Portugalia sau Zimbabwe! Welcome back boys too!

Ca in cazul celui publicat anterior (doar pe pagina „MisteRugby Romania”) – „Cele mai frumoase meciuri ale editiei” – TOPUL nostru face  abstractie de notiunea aberanta de ordine valorica. Nici nu am avea cum pentru ca nu se pot face ierarhizari intre jucatori care joaca pe posturi diferite apartinand unor colective total diferite… Evident nu-i vom mentiona pe cei despre care antrenorii lor au crezut ca sunt „acolo” si i-au impus in ciuda evidentelor (daca mai putem vorbi despre evidente… atata vreme cat iata putem avea surprize) sau pe cei ce nu au fost folositi decat prea putin de antrenori in meciurile disputate pana acum… Si binenteles ca nu i-am uitat pe cei care desi prezenti, nu au putut juca (cum ar fi Parise care ne-a oferit o secventa scurta, dar suficient de explicita) sau pe marii absenti, ignorati fie de ideile (sau orbirea antrenorilor), cum ar fi Abendanon… la SA nu mai vorbim fiindca acolo este obsitnatie, si nici pe  cei pe care speram sa-i vedem refacand legatura cu reusita si care parca ne lipsesc de pe terenuri… pentru ca undeva s-au pierdut pe drum… Ma gandesc la James O’Connor sau chiar la controversatul Quade Cooper. Iata lista celor despre care va vorbeam, aproape zombies exorcizati, pe care talentul si alte calitati i-au adus spre bucuria noastra printre cei vii, demonstrand ca totul nu a fost doar conjunctura sau intamplare:

– Fourie Du Preez 33 de ani – 9-rul SA-filor considerat de multi unul dintre cei mai mari mijlocasi ai lumii, s-a retras brusc din varful piramidei pentru  o lunga vacanta „binemeritata” in Japonia. Pana la RWC – intre cele 2 cupe mondiale – nu jucase decat 2 meciuri ca titular la nationala  intr-un test in toamna trecuta… si unul anul acesta.  Fanii Springboks (SUNT UNUL SI RAU INCA… la propriu si la figurat), il asteptam cu rezerve. Ei bine, a inscris un eseu salvator in meciul cu Tara Galilor asigurand calficarea in semi si mai ales a adunat cu farasul resturile unei echipe daramate dupa infrangerea cu Japonia, pardon de Heinke Meyer. Il banui cumva si de reformatarea listei titularilor. Mersi Fourie, ne-ai salvat pe toti de la un atac de apoplexie.

– Schalk Burger (Scalc poate invata si comentatorii nostri cum se pronunta) 32 de ani SA – dupa o absenta medicala de aproape 4 ani, a revenit in forta in ultimul sezon din Super… Nu este o surpriza la RWC, dar totusi dupa 4 ani de lupte cu o boala potential mortala – meningita bacteriana (luni si luni de antibiotice si anti-inflamatorii) – ne intrebam daca inca mai poate juca la un asemenea nivel…Ei bine poate…  si inca bine!… Evident nu in pozitia de 8 cum si-a imaginat Meyer.

– Drew Mitchell, 31 de ani, Australia, „terminat” cum se spune si fara sanse in tara sa de origine, a fost din „respect’ luat de Laporte la Toulon ca pensionar de lux (CE INSEAMNA SA AI OCHI SI EXPERIENTA), unde multa vreme a facut tusa… pana la urma insa, investitia a dat roade, in ultimul sezon a renascut parca din propria-i cenusa… Nu putem spune ca fost in vacanta, dar nici foarte solicitat.. Oricum aducerea sa la nationala parea riscanta pentru unii… Admirabil flerul coach-ului Michael Cheika si cat curaj in tara aripilor de meserie, unde se putea gasi usor  un Speigth, Tomani si altii mai mlt decat decenti.

– Ashley Adam Cooper (31), Australia – mereu conectat, nu era subiect de indoieli, dar ne intrebam cu totii cat va mai rezista, mai ales ca in jocul pe care il practica este nemilos fata de el insusi… Adica jos palaria pentru continuitate… si mai ales pentru faptul ca in toata cariera sa de club sau nationala, nu stiu daca a lipsit vreodata pe un motiv sau altul – accidentare, lipsa de forma etc… La felul in care joaca si se angajeaza, ar trebui bagat cred in cartea recordurilor… CE BARBAT!!!

– Matt Giteau 33 de ani, Australia – aici trisam, dar OMU’ MERITA O EXCEPTIE – nu a fost o secunda un „zombi” si nici pensionar de lux, adica iesit din forma, si nici nu a pierdut contactul cu rugby-ul de inalt nivel, fiind mereu un adevarat animator, inima sau macar un ventricul al ei in echipele in care a jucat….Din nou Michael Cheika… Nici o surpriza. Il pomenim si pentru faptul ca este inca un exemplu de jucator promovat la nationala de fani. La Cupa Mondiala din 2011, presiunea fanilor nu a functionat, iar  Mr Dean a renuntat la serviciile sale. Suparat Matt a luat drumul „pribegiei” (bucurie mare la Toulon) facand o alegere care punea practic capat carierei sale la nationala. Asta poate ar raspunde si intrebarilor unora de genul „cum de-si permit armatele de chibiti sa dea instructiuni marilor antrenori”… Ei bine uite asa fraierilor, fiindca asa vrem noi, fiindca ne dorim sa traim in mod activ fenomenul sportiv si pentru ca ei sunt acolo pentru noi. Ce intrebare stupida!? Aproape toata nationala Africii de Sud spre exemplu, cea care a supravietuit in aceasta editie (iat-o in semifinale), a fost construita pe spumele si sudoarea „chibitilor”, pentru ca cea construita de Meyer & Co. era varza. Pana la urma unul din marile merite ale unui antrenor este si capacitatea sa de a se pune in discutie si de a fi flexibil in alegerile sale, atent la ce gandesc mii si mii de creiere…. Altfel spus Meyer nu este chiar prost pana la moarte. Cheika, spre deosebire de omologul sau, nu a ezitat foarte mult, desi avea o constrangere in staff – Larkham, „mastermind-ul” liniilor din spate – ori toti stim ca acolo unde vine Mat Giteau, orice „mastermind” dispare fiindca (sotto) el ii va lua locul. In conjunctura creata, toti stim ca oricat de mare ar fi talentul jucatorului, o absenta de 4 ani si revenirea intr-un colectiv complet nou nu este reusita garantata.  Nu a fost insa cazul pentru ca Michael Cheika a inteles ca la Toulon se juca exact tipul de rugby pe care el avea de gand sa-l propuna la nationala Australiei. Si probabil ca Matt a fost solutia implementarii sale aducand si un suflu nou de incredere, o mentalitate de invingator dobandita in cei 4 ani petrecuti in Franta, intr-o nationala plina de indoieli, aproape distrusa mandatul lui Dean si bulversata de pasajul scurt al lui Mc Kenzie! (Y)… Cine va uita vreodata tusa de la sfarsit in meciul din 4 N (2015) cu Noua Zeelanda!?… A fost si va ramane ca o marca de afirmare a personalitatii acestui jucator (n-am cuvinte) si a intoarcerii sale la nationala… In trecere atat Matt cat si Michael ii pot multumi si lui Bernard Laporte de unde a preluat blue-print-ul proiectului de joc… Atentie mare !!!

– Will Genia – doar 27 de ani (un alt caz „surprinzator” de varsta tanara a unor jucatori pe care multi dintre noi ii credeam deja pe cale de „expirare”), tot din Australia. A fost mereu pe aproape si activ in circuitul de inalt nivel, dar in acelasi timp parea mai mereu indispus, accidentat (sau fragilizat). Performantele sale modeste din campionat il trecusera la capitolul amintiri frumoase… Fabulos jucator, o stiam cu totii, dar incetasem sa mai speram in revenirea sa! Surpriza pentru mai toata lumea (evident nu si pentru fani… sunt unul) a fost redobandirea locului de titular la nationala… Am sa ma laud din nou pentru ca timp de doi ani am mers impotriva curentului spunand ca Phipps is not the man. Mersi coach!

– Freddia Michalak (33), Franta – A debutat la nationala la 18 ani si se anunta a fi noul copil minune al ovalului; briliant (adevarat, nu tinichea) , curajos, polivalent (9-10-15), tehnic si mai ales inventiv – creativ- imprevizibil. Constitutia sa mai putin robusta (1.82m si 85 kg… ca sa vezi unde a ajuns rugby-ul) l-a transformat in tinta predilecta a apararilor adverse, ceea ce a dus evident la o serie de accidentari grave si scoaterea sa din circuit inainte de termen.  Rezultatul a fost cel asteptat, Fred a inteles ca sanatatea este de mare pret si a inceput sa se fereasca si sa ezite pe teren. Atitudinea sa neconventionala, mereu independent si in disonanta cu mediul abiental ptin mai gri (asta este cultura rugby din pacate… aici in Nord) au inversat tendinta, facand ca in scurta vreme sa devina din alintatul publicului, subiect de deriziune… Intr-un fel misterios, sansa, destinul sau nu stim ce – probabil calitatile sale – au facut ca Fred, in ciuda tendintei generale, sa ramana cumva in carti si in vestiarul marilor cluburi…Acest lucru a aduagat si mai mult la sentimentul general care s-a  transformat treptat in antipatie si contestare. Aici m-am raliat si eu miscarii fiindca vedeam un lobby care dauna afirmarii altor talente si jucatori merituosi. Nu am mers niciodata pana la antipatie pentru ca eram fan candva, dar am devenit critic… Mi-am cerut scuze pentru asta, desi criticile nu erau deloc nefondate. Mereu in auto-conservare (de inteles), de multe ori absent in faza defensiva, incepuse sa dea „kix” si in executiile tehnice. Trebuia sa ma prind ca ceva imi lipsea in diganostic din momentul in care l-au recuperat Sharks si mai apoi insasi Bernard Laporte… In cazul lui Laporte insa era de inteles – intodeauan a crezut in el. Insa am vazut acolo mai mult influenta unui lobby decat calitate demonstrata, desi stiam ca (sigur) competentele erau acolo; aveam impresia doar ca-i lipsea energia, suflul de prospetime si nu vedeam chiar de unde si-l putea recupera. Michalak a fost probabil singura obsesie sau fixatie buna pe care Philippe Saint Andre a avut-o pentru ca a simtit ca in noul Michalak, inca mai traia undeva ascuns vechiul Michalak… Si totusi ce puteam spune despre un jucator titular la nationala, dar rezerva in propriul club. Acest indicator s-a demonstrat a fi perfect fiabil in cazul lui Pape. Recnosc ca nici nu i-am urmarit meciurile cu atentie… De unde atata timp? Ei bine Michalak a fost in formula prezentata de PSA singurul si ultimul mohican al flerului francez… Chapeau bas!… Si mai ales pesntru faptul ca face parte dintre jucatorii de rugby (aparent fragili) a caror constitutie nu s-a tranformat radical si „inexplicabil” de-a lungul anilor. MARE LUCRU! Candva cu siguranta unul dintre cei mai inventivi jucatori din lume in pozitia 10, a demonstrat cel putin ca nimic nu a fost o intamplare.

– Brian Habana (32 de ani – SA) – Cu toate ca a ramas in acest rastimp in circuitul de inalt nivel, mai toata lumea incepuse sa creada ca uitase cum se culca balonul in but…. Dar iata ca nu! Oricum travaliul sau defensiv si siguranta pe care o confera apararii, dorinta de a contesta orice balon au fost motivele pentru care atat clubul din Toulon, cat si staff-ul nationalei (si orice club sau antrenor din lume) le-ar avea mereu in vedere… La-m trecut aici pentru ca a fost mia bine decat ma asteptam… Dar nu inca extraordinar de bine; cu Japonia modest, au urmat meciuri relativ „usoare” (am pus ghilimele), a fost insa prezent cu Tara Galilor cu o misiune foarte grea (Geoge North)… din nou prezent in faza defensiva si mai putin impresionant in atac in couda faptului ca din punct de vedere ale motricitatii ramane o amenintare permanenta. Parearea mea este ca se pripeste… si anticipeaza prea mult in faza de atac.

– JP Pietersen (doar 29 de ani – Africa de Sus) – pana si susbsemnatul candva fan, am fost surprins cand am (re)aflat ce varsta are. Prestatiiile sale, pierderea aparenta a vivacitatii, kilogramele in plus, anii multi nelipsit din formula Springbok, retragerea timpurie in Japonia, toate acestea aproape ca ma convinsesera ca mai are putin si face jumatatea de veac… Pe onoarea mea, mai aveam putin si credeam ca suntem de aceeasi varsta. Contestat de multi din ratiuni mai mult subiective, probabil enervant prin atitudinea sa relaxata/detasata si usor aroganta care da impresia ca nu misca un deget si ca nu-i pasa de incrancenarea colegilor de alaturi, ramane o polita de asigurare pentru nationala si omul care lasa o marja foarte mica de eroare adversarului… Poate mai putin eficace in initiativele sale, este unul dintre cei mai inteligenti jucatori in nationala SA, un oportunist/speculator innascut cu o capacitate uimitoare de adaptare la situatiile nou create. Jocul sau fara balon, de aniticipatie si de exploatare a erorilor adversarului poate fi materie de studiu… In ciuda unui fizic impresionant si aparent greoi care orienteaza asteptarile noastre spre un registru de exprimare fizic, JPP este jucatorul care la sfarsitul meciului iese cel mai curat de pe teren (enervant de curat), odhinit parca, zambind sau in cel mai rau caz aparent indiferent, oricare ar fi rezultatul (probabil ca a inteles)… dar de multe ori cu eseuri marcate sau alte statistici pozitive, fiind cel care poate schimba soarta meciului intr-o singura faza fie ea defensiva sau ofensiva. Este alaturi de (De) Allende singurul care ar putea prelua misiunea Julian Saveea si chiar spulbera un mit pe cale de a se forma…  SALUTE!

– David Pocock (27 de ani – Australia) – acum un an il dadeam deja „disparut” din nationala – mea culpa. Dupa o absenta de aproape 2 ani pe motive medicale, revenit in competitie in ultimul sezon, a fost, putem spune, una dintre piesele importante in angrenajul australienilor… Noroc ca Michael Cheika l-a reconvertit in 8 si efectiv nu intelegem cum de a fost folosit in 7 aproape toata cariera sa, cand evident jocul sau inchis era practic un Dead-End Road pentru circulatia balonului. (Drum infundat – semnalat de ani multi – Adrian Dinca  martor si mai ales fan neconditionat Pishcock) . In plus acum a inceput sa mai faca si pase. Ce inseamna sa ai un antrenor EXTRAORDINAR… Evolutia sa la RWC i-a dat dreptul sa-si redobandeasca numele de Pocock :D… Dinca va fi fericit! 😀

– Juan Martin Hernandez (33 ani) – fosta uvertura a pumelor, reciclat in 12 in ultimii 2 ani de Hourcade (UN GENIU ABSOLUT) care initial parea ca va renunte la serviciile sale, punea pana nu demeult cateva semne de intrebare in ceea ce priveste capacitatea sa de a face fata provocarilor fizice la centru, el fiind mai degraba un jucator discret ale carui atu-uri erau clar intr-un registru de factura tehnico-creativa. Este inca un exemplu de jucator care combate prejudecatile legate de specializare, capacitatea de reprofilare la varste inaintate (axioma formatorilor nostri).. Astfel Hurcade a ocupat pozitia de 10 cu un initiator/declansator (Sanchez), in timp ce lui Hernadez i-a incredintat o misiune de distributie-transformare a jocului si rafinare a baloanelor… Baiatul asta este o incantare sa-l vezi si mai ales sa-l studiezi cand joaca – rafinamentul tehnic in toata splendoarea… Evident nu este singurul, cum de altfel nu sunt nici putini, dar merita subliniat pentru discretia sa. „Toata lumea” stie, vede, „dar putini vorbeste”… si nu inteleg de ce!? Comentatorii vad doar evadarile lui Sanchez si finisurile lui Imhoff sau Tuculet, provocarile lui Bosch… in timp ce aproape toate actiunile Argentinei poarta amprenta aproape invizibila a jocului de legatura pe care Hernandez il face in circulatia balonului…

Abia astept intalnirea cu Australia, unde Cheika a implementat aceeasi idee de joc – un initiator (fire starter) in 10 – Foley secondat in 12 de Mat Giteau (sau Tomua) ambii niste „procesoare” cu acelasi rol de transformare, legatura si distributie…. In plus sunt convins ce atat Hernandez cat si Giteau au pe langa rolul de „back-up” (evident), si pe cel de supraveghetori si temporizatori al entuziasmului ofensiv al decarilor lor… Dincolo de clash-ul dintre inaintari asteptat de toata lumea, unde Australia este mai argentiniana decat Argentina, duelul din zona 10-12 credem ca va fi de fapt cheia deznodamantului, evident completat de continuarea pe 3/4, unde Argentina in momentul de fata este mai „australiana” decat Australia. CE REGAL! Va fi probabil cea mai nebuna si spectaculoasa partida a RWC!… Pentru mine este adevarata finala… Regret inca odata absenta irlandei de la RDV-ul semifinal… Exista si un top al celor pe care ii asteptam pe cai mari, dar au reusit sau au avut ghinion (Sexton ar fi unul)…

– Ovidiu Tonita, 35 de ani, Romania – nu am apucat sa-l vedem foarte mult din cauza unei accidentari vremelnice, dar evident intrarile sale pe teren au marcat jocul nationalei noastre, schimband echilibrul de forte pe teren. Marturisesc ca nu ma asteptam!

Ultimii pe lista vor suprinde pe toata lumea, dar trebuie mentionati, chiar daca nu au fost nicicand „Zombies” si au ramas conectati in competitiile de inalt nivel:

– Primul este Daniel Carter incercat la greu de uzura si accidentari repetate… Nu sunt singurul care mi-am pus intrebari mai ales atunci cand inlocuitorul sau de lux, Aaron Cruden, era in mare forma, in ultimii ani aproape ca-l si detronase de calitatea de titular, insa accidentarea decarului de la Chiefs l-a readus in carti cu toate ca a avut un sezon aproape sters, absent o buna bucata de vreme, iar atunci cand a jucat evolutia sa in Super Rugby a fost relativ mediocra comparativ cu ceea ce eram obisnuiti. In rest, orice prezentare ar fi de prisos… Cu siguranta unul dintre cei mai mari decari ai acestui secol.

– Iar al 2-lea este nimeni altul decat Ma Boy, Ma’a Nonu, un jucator pe care l-as da exemplu oricui ca pe suma completa a tuturor „virtutilor” de care un jucator de rugby are nevoie – gabarit, tehnicitate, inteligenta – creativtate, calitate fizica si mentalitate..plus sa nu uitam calitatea umana. Chiar daca a fost numit jucatorul anului 2015 in Noua Zeelanda, sa ne reamintim ca in 2014 se vorbea despre scoaterea sa din efectivul All Black, chibitii (nu eu, chibitii… chibiti… aia de pub) vorbeau despre blestemul Ma’a care facea ca toate echipele la care juca sa nu performeze. Nu inteleg de ce, fiindca de regula in cei 2 ani precedenti mutarii sale Hurricanes fusese mai degraba rezerva decat titular… Nu am incetat sa cred in el si este pana acum de departe cel mai bun 12 al Mondialului… Este drept, inca nu a avut clienti seriosi in fata sau o opozitie foarte grea… Dar are si calitatea de a face cumva (si reuseste) ca antrenorii si echipele adverse sa nu-l „remarce” ca fiind un pericol omnipotent… Nu am vazut in ultimii ani planuri de joc anti Ma’s Nonu (sau Conrad Smith) spre exemplu – incredibil!… Daca vrei sa stii ce va urma in materie de constructie de joc, atunci fii atent unde se afla cei doi, plus Sam Smith, Mc Caw sau Read si nu la ce face Dan Carter, Saveea sau altii… care isi foaca propria partitura… Altfel spus daca vrei sa intelegi ce va face Carter, cauta-l pe Ma’a Nonu. Logic, NU!?  In timp ce antrenorii elaboreaza strategii care sa-i pazeasca de Sonny Bill care nici macar nu este titular si vine doar ca sa dea estocada buhaiului obosit de toreador, Ma’a si cu Conrad i-au facut deja sa vorbeasca singuri. Sa vedem ce se va intampla cu De Allende care de vreo doi incoace este o nuca tare (din toate punctele de vedere – fizic, calitate, inteligenta, mental) pentru oricine , dar care incepe sa dea semne serioase de oboseala pentru ca geniul lui Meyer a reusit sa-l tranforme in Vermeuillen 2…. Sper ca nu este nevoie sa mai punem si ghilimele.

Daca nu sunteti de acord sau daca am uitat vreunul… suntem aici!… Dar in mare sa stiti ca daca nu-i regasiti in TOP pe alesii vostri, inseamna ca au ramas „Zombies” :D… Este o figura de stil doar, nu va opariti, adica umbra celor ce-au fost, lipsita de insinuari si intentia de ai jigni, pentru ca stim, varsta nu iarta pe nimeni… Poate totusi ca putin realism si onestitate din partea lor, dupa exemplul lui Jacque Fourrie, ar fi lasat locul liber altor jucatori care ar fi avut mai multa nevoie de participarea la Cupa Mondiala… Nu ma gandesc la Mealamu (dimpotriva ma inchin) care este ca un fel de port-bonheur, de patron spiritual al All-Blacks… adevarat duh protector, ci la cazuri precum Victor Matfield spre exemplu, si nu este singurul, dar in special la el, mai ales in calitatea sa de tanar antrenor care pare-se ca nu a inteles care sunt cerintele noii sale cariere si existente… DECEPTIONANT!… IN REST, WELCOME BACK BOYS! … SUNTEM CU TOTII FERICITI DE INTOARCEREA VOASTRA… MAI ALES ORGANIZATORII; FARA VOI AR FI FOST JALE, CEL PUTIN PENTRU STAR SYSTEM SI SPONSORI!

– O-O Flo –

Despre „Quenelles” FRS si sfaturile noastre pentru viitorul sabiei iesene…

In Comunitate, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Sport si societate, Sport viata si destine on Ianuarie 22, 2015 at 5:04 PM

Cuvant inainte – Acum m-am prins ca cele mai lungi si perfide „quenelle” le pot da scrimerii… Acest articol ne-a fost inspirat de un articol aparut in Evenimentul – Încă o recunoaştere pentru scrima ieşeană.

Acum 3 ani am fost la CSM Iasi si am avut o discutie filmata cu antrenorul emerit Iulian Bituca. Nu l-am publicat pentru ca (sincer) calitatea imaginii  mi se parea execrabila cu subsemnatul si cele 30 de kile in plus :)))… Dar poate fi interesant pentru cei care au inca indoieli. Atunci am inteles ca munca de reporter pe teren este o meserie in sine pentru care nu am nici o vocatie si de aceea am si lasat-o balta… Poate ca unii dintre dirigintii sportului romanesc ar trebui sa-mi urmeze exemplul daca evidentele demonstreaza ca nu sunt facuti pentru ceea ce isi inchipuie ei ca ar fi in ambitiile lor nemarturisite!

Cu aceeasi ocazie ni s-a oferit sansa sa purtam cateva discutii „flash” cu fetele si baietii care incrucisau lamele in sala… Scopul acelor „interviuri” (care i-au surprins pe unii) a fost sa constituie o baza de referinta in eventualitatea unor revederi tarzii; sa ne amintim daca le mai place aceeasi mancare, daca asculta aceeasi muzica, daca au ajuns acolo unde isi propusesera candva… Sper ca voi putea finaliza ceea ce am inceput, dar ne servim de acel moment pentru a ne aminti ca in articolele care au urmat am ignorat (ne cerem scuze… dar a fost cu un scop si ma felicit) interviul a 2 fete; Andreea Lupu (articolul il am inca in faza de ciorna terminat, corectat, dar nepublicat) si Cerasela Dragan, cea mai modesta, introvertita (cel putin la intalnirea noastra) si cea mai ezitanta in aspiratiile sale… Iata ca acum dupa 3 ani, Andreea si Cerasela sunt cele care demonstreaza cea mai spectaculoasa dinamica de progres si implicit a performantelor obtinute, probabil sperantele sabiei feminine romanesti… Fara sa vreau nu pot sa nu ma intreb pentru a nu stiu cata oara cum este posibil sa fii performant in spada feminina si nu in cea masculina sau in sabia masculina si nu in cea feminina (concluzia sa o traga fiecare… pentru el :D). Mai recent, mai precis incepand cu 2013, 3 (sau chiar 4… o includem si pe Ana Maria Ciobanu) dintre fetele de atunci par sa faca obiectul dorintelor si obsesia permanenta a antrenorilor de sabie aflati in cercul apropiatilor puterii federale – in imaginea de mai jos de la stanga la dreapta: Vrabie Alesia, Adreea Lupu si Cerasela Dragan, poza jurnalistului iesean Arhire Dragan caruia i-am imprumutat-o de pe Facebook (scuze si multumiri)… Pe Ana Maria nu o mai postam in spatiul acesta fiindca are deja poza pe site…Suntem totusi curiosi sa vedem cum a crescut 🙂 – vezi link

fetele iasului_______________________________

SI ACUM URMEAZA „LA GROSSE QUENELLE +” 😀

Un titlu gresit… Noi am fi intitulat articolul „inca un ventilator de bani”. orice ar spune specialistii, nu  intelegem si nu ne impacam cu ideea „de ce toate talentele trebuie sa mearga la Bucuresti” daca sunt descoperite si antrenate (obtinand si performante) intr-un oras, dintrodata data clubul respectiv devine prea mic pentru ele…Halucinant…Inca o reforma „extraordinara” a COSR… Ne amintim ca dupa o alta idee stralucita, reflectia acelorasi minti sclipitoare care se dadeau de ceasul mortii sa mute centrul olimpic la Brasov pentru a le oferi materie de lucru „colegilor de tinereti”, dar iata ca numai dupa un an programul revine la Iasi. La vremea respectiva, somitatile de la FRR au reusit sa convinga doar o speranta ieseana. despre care am aflat recent ca asteapta nerabdatoare sa se intoarca acasa in modestul si dulcele targ al Iesilor. Cum ca medalii de tot felul, trompetele si surlitele, nu sunt suficiente ca sa obtii performanta… Sa fie oare pentru ca performanta este rezultatul unei chimii complexe in care nu intra doar competentele antrenorilor… Medaliile de sportiv nu garanteaza in nici un fel talentul pedagogic, ba uneori chiar dimpotriva… Sau poate cainii nu erau chiar cu colaci in coada asa cum pomiteau gornistii FRS la vremea respectiva.  Oricum in momentul de fata sunt aproape gata sa pun pariu ca scrimera care s-a expatriat un an la fabulosul centru de la Brasov, cu antrenori
„pfai de mine”, nu ar repeta in ruptul capului experienta acum promisa de mitici. Oare asta chiar nu inseamna nimic pentru parinti si sportivi!?… Oricum de data aceasta ne-am hotarat sa mutam discutia de pe Facebook pe blog… asa ca sa raman scris… sa o oficializam 😀

…Oare nimeni nu intelege ca performanta intr-um sport individual este rezultatul unui cumul c0mplex de factori si variabile, care merge de la peisajul din fata ferestrei pana la o cearta buna cu mama sau cu tata… Ca in disciplinele individuale, la competitiile importante,  loturile ar trebui sa ia in staff-ul lor si antrenorii de club ai sportivilor respectivi pentru ca antrenorul de lot, oricat de maiastru ar fi el, nu poate controla niste variabile de ordin psiho-afectiv, dar cu care ar putea jongla doar antrenorul care a crescut sportivul!? Ma rog, daca este antrenor cu adevarat. Mai trebuie sa amintim cum lotul de box a dezertat din cantonament acum un an inaintea europenelor, ca nu-si mai haleau de nici o culoare „maestrii”!?… Ca intr-o  confruntare, pe langa maiestria tehnica, o pondere majora il joaca factorul psiho-afectiv si cognitiv si el la randu-i dependent de procese psihice intime si specifice fiecarui sportiv… Poate faptul ca majoritatea atletelor noastre (si a altora) de renume au sfarsit prin a se casatori cu antrenorii lor, ar putea oferi masura acestei dependente sportiv-antrenor… caz de situatie intalnit in mai toate tarile in foarte multe discipline individuale.

In ciuda rezultatelor absolut remarcabile, scrima romaneasca are si ea probelemele ei. Vechiul scenariu al gastii si republicii prietenilor este omniprezent. Am inteles asta din momentul in care noul presedinte al FRS a insumat un cumul de functii (ce ridicol!!!), si a inceput sa mute toate valorile in propria ograda – presedinte, antrenorul lotului national, antrenor la Dinamo, in timpul liber director de dezvoltare, director la PR si marketing.. te si doare capul cu atata stiinta. Dintr-o data avem surpriza ca domnul Covaliu, un nume mare al sportului romanesc si mondial se pricepe la toate. Zau asa, chiar la toate… Departe de noi gandul de a-i da lectii de management sau de a-l discredita, dar un lucru este sigur: diviziunea sociala a muncii a aparut din epoca bronzului si pentru un motiv bine intemeiat… Nu te poti pricepe la toate sau chiar daca te pricepi sau ai idei, cu siguranta nu le poti face pe toate… Sau le poti, dar in ferma ta… Ori sportul romanesc, un club, etc nu este si nu poate fi ograda nimanui oricat de bine intentionat ar fi, si oricat de glorioasa i-ar fi putut fi cariera respectivului campion… In Romania oriunde intorci capul vezi numai asta. Nu chiar oriunde. Nu la handbal, nu la haltere, nici la judo sau atletism cred. Pana nu de mult Alin Petrache era procuror, avocat, judecator si calau in rugby si mai tarziu in piramida puterii sportive… „Sfaturile” noastre cred ca l-au ajutat semnificativ sa-si redobandeasca credibilitatea… Acum ca si-a vazut sacii in caruta pare sa se fi retras discret in linistea Olimpului, dar sa nu ne facem iluzii. As mai numi pe cineva, dar nu doresc sa ranesc persoane la care tin. Sportul romanesc este plin de fosti campioni (uneori mai putin campioni) care cred ca fara ei planeta nu se poate invarti. Pacat!… Pacat ca dascalii si mentorii lor nu i-au invatat ca „bogatia”, performanta, evolutia, farmecul lumii care ne inconjoara si frumusetea sportului  rezida si rezulta din diversitate si concurenta REALA!

De ce domnii de la FRS nu fac centrul acolo unde se afla majoritatea sportivilor selectionati… Este un principiu fundamental al democratiei si al bunului simt. Adica prefeream sa delocalizam 3 formati de o scoala performanta, in locul a 2 formati la o scoala si ea performanta…candva si ceva mai putin. Probabil ca orasul Iasi nu este de nasul lor sau sa intelegem ca Bucuresti incearca cumva sa-si imparta prajitura sabiei romanesti – baietii la Dinamo si fetele la Steaua!?

…Si de ce nu s-ar lucra la un program pentru elita juvenila – o metodologie unica si nationala de antrenament – destinata antrenorilor sportivilor selectati sa faca parte din aceste centre si banii sa fie alocati pe cote de reprezentare cluburilor respective, cu destinatie precisa pentru formarea sportivilor de elita sau cu potential evident de performanata care sa ramana acasa si sa-si vada de vietile lor, in orasele, familiile si cluburile lor. Exista destule competitii nationale si internationale in care copiii sa fie pusi la incercare, testati si mai ales formatoare. Si daca numarul este limitat, iar maine apare o noua stea sau unul/una dintre  sportivi/sportive se accidenteaza/se imbolnaveste, etc., ce vor face baietii destepti; il vor trimite pe cel „consumat” acasa dupa 2 ani de „exil” ca sa-si reia viata in orasul de bastina de acolo de unde a lasat-o cu doi ani in urma? Am putea intelege o astfel de optiune pentru un sportiv talentat format intr-un club fara performante, fara echipa, fara echipament si infrastructura, dar aici vorbim despre scoala ieseana de sabie breee… Nu stiu daca cineva a inteles, dar IASUL ESTE CAPITALA MONDIALA A SABIEI MASCULINE! De cate ori trebuie sa facem calculul produselor acestei fabuloase „industrii” de tragatori de elita in ultimii 50 de ani de exercitiu pentru a linisti toate fantasmele miticilor si fidelilor lor !?

Iata o situatie tip si un motiv in plus ca parintii sa vegheze ca progeniturile sa nu neglijeze scoala si invatarea perfecta a unei limbi straine; noi i-am sfatui sa faca orice pentru a obtine o bursa intr-un colegiu american, britanic sau oriunde… De ce ar merge un sportiv sa umple buzunarele unui club sau antrenor din alta parte care nu a facut nimic pentru el!? Pentru 300 de lei bursa olimpica si eventual alte 800 daca semneaza la Steaua? De ce nu ar merge la Monaco sa dea lectii de sabie odraslelor princiare si daca este bun(a) chiar si cu sansa la vreun podium international!? Cine stie daca va iesi campion/campioana (cu atat mai bine), daca nu, cel putin isi pune sansele de partea sa pentru un viitor cat de cat decent pentru ca in mod evident, logica performantei in sportul romanesc din cate se pare nu se poate altfel decat trecand „prin sau pe la Bucuresti” si se rezuma la 300 de euro/luna, camin si mese calde la cantina vreunui minister sau institutii… Dar sa admitem ca idea nu ar fi rea daca COSR ar propune si contracte pe durate stabilite cu asigurari pentru cluburi si sportivi, ma tem insa ca deja vorbim in chineza.

Poate ca primarii acestor orase in care printr-un miracol si munca de o viata a unor pasionati a permis crearea unor scoli remarcabile intr-o disciplina oarecare, dupa decenii de succese frumoase, ar trebui sa aloce fonduri substantiale (firimituri la cat se ciordeste) in sporturi din care ar putea sa faca elemente de imagine ale urbei lor, in loc sa bata campii cu tot felul de fantasme din propria copilarie visandu-se Maradona.  Ma intreb ce face fundatia sportului iesean pentru ca este clar si limpede pentru toata lumea ca resursele pentru sportivii de elita trebuie gestionate separat, dar nu de la Bucuresti, ci acolo de unde provin! Vorbim despre 3 fete pentru Dumnezeu, 3 copile care daca ar ramane in clubul lor ar putea trage tot lotul dupa ele, adevarate surse de inspiratie pentru generatiile care vor urma. Scrima ca si multe alte discipline ale sportului romanesc (si toata Romania de altfel) este din pacate iremediabil prizoniera unor minti incompetente, unor primadone care vor sa culeaga rodul muncii celorlalti, vajnici vanatori de glorie!

Asadar inca un proiect cu aluri de goarna – ca si cel de la Brasov – vom indesa cat putem cuiul pentru a-i umili pe detractorii nostri, ca sa inteleaga in sfarsit si ei cam cat ii duce „viziunea”- al carui obiectiv este interesul personal (sau de gasca) a unor tipi doritori sa-si bage in buzunar presedintii de federatii facandu-le toate mofturile… Si iata cum prin hazard acest asa zis centru vizeaza valorile unuia si acelasi club, CSM Iasi. Nu se intreaba nimeni cine castiga din astfel de proiecte sau ce va castiga clubul iesean, orasul, daca lasa sa-i plece toate sperantele. Da, hotarat lucru, scrima ieseana „face rau” unor inchipuiti guru ai lamei, umiliti ani la rand de un antrenor cu tarele si lipsurile sale care le-a demonstrat timp de 30 de ani ca meseria este o chestiune de vocatie. Cand ii aud pe unii ca nu are nici un merit, ii rog sa ia o samanta de orice soi fabulos si sa o planteze pe o bata (ciomag) sa o ude si sa o „ingrase” cat si cu ce vor ei…la sfarsit ii mai rog sa-mi spuna cate roade au cules si la ce le-au servit fitele.

Am sa inchei acest articol cu un mesaj „personal”: draga scrimerule sau scrimero, daca ai crescut si cunoscut gloria sub indrumarea cuiva, de ce sa-l parasesti pentru promisiunile desarte ale unor sacali de curte… Daca toti prietenii si familia iti sunt dragi si tii la ei ca facand parte din viata ta, din tine, oferindu-ti tot ce ai nevoie pentru o viata decenta, de ce sa-i parasesti? Evident ca toti vrem sa progresam si evident ca orice voiaj si experienta noua poate fi constructiva si formatoare, dar intreaba-te daca promisiunea ce ti se face si rezultatul final merita sa sacrifici tot ceea ce reprezinti. Poate ca simti nevoia unei schimbari, dar este putin probabil cand iti petreci tineretile in autocar, avion, tren, hoteluri , cantonamente si competitii. Daca ai fi practicant al unei discipline colective o astfel de alegere ar fi poate de inteles… Nimeni nu este absurd sa ceara unui rugbist, fotbalist, handbalist, poloist de valoare sa ramana in Romania si cu atat mai mult intr-un club neperformant in care cariera sa depinde de o multitudine de alti factori externi si independenti de implicarea sa, dar in scrima, box, lupte etc… zau nu cred ca cineva te poate priva de medalii si de echipa nationala daca nu faci parte din centrul lor, mai ales daca iti bati adeversarii pe plansa… Si daca totusi se intampla, inseamna ca acel sport nu te merita fiindca a esuat in valorile sale reprezentaive – excelenta si fair-play-ul… Poti sa optezi pentru o schimbare daca simti ca pierzi teren, ca antrenorul pe care il ai nu-ti poate oferi mai mult, daca si-a atins limita competentelor sale, dar nu atunci cand esti pe o panta ascendenta datorita celor care au investit in tine.

– O-O Flo –

Stejarul, un copac care mai creste doar din inima fiindca radacinile i-au fost taiate!

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica, Star System on Noiembrie 12, 2014 at 12:18 PM
Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca nu i-am gasit organele dar nu mi-am pierdut speranta - creatie proprie

Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca in momentul asta mi-am pierdut „feeling-ul”… – creatie proprie

DOAR ASA CA SA NU NE UITE LUMEA SAU CA SA NU SE CREADA CA AM UITAT / ABANDONAT CAUZA OVALA

As fi putut scrie un articol cum am facut la seriile toamnei anului trecut… Dar zau, nu am mai gasit energia necesara; abia daca am reusit sa urmaresc meciul dintre Stejari si Vulturi… In mare este o fabula despre o pasare care incepe sa-si faca sau sa-si consolideze cuibul pe la noi, de cand cu NATO… In cuib si pe copac Vulturul nu face mare lucru, cloceste, mananca si se usureaza, in rest se bucura de inaltimi in timp ce stejarul ramane pironit la sol… Ce blestem! Stiam ce se va intampla si atunci cand cunosti dinainte rezultatul este ca si cum te-ai apuca sa filozofezi pe tema umiditatii apei. In loc de analiza jocului ma voi multumi sa reamintesc cateva aspecte. Pachetul nostru a aratat un plus de dinamism, dar este evident ca imediat ce incercam sa ne „diversificam” registrul ofensiv, chiar si numai pe inaintare, ies la suprafata carentele tehnice ale jucatorilor datorate fie unei formari insuficiente/incomplete pe planul tehnicii individuale in conditii de crestere a vitezei de joc, fie a neglijentei fata de detalii>>> Este destul sa facem statistica numarului de baloane pierdute in contact si confruntari la sol in conditiile in care pachetul nostru parea a fi dominant. Oricare ar fi cauza, sunt slabiciuni identificate de mult pe care probabil unii jucatori le-au constientizat, dar asta nu inseamna ca pregatirea lor include si elemente care sa ajute la eliminarea acestora. Ramane un aspect pozitiv, acela al cresterii capacitatii de conservare a balonului, dar pe care nu prea stim cum sa-l folosim daca cumva arbitrul uita sa ne ofere penalitati.

Ma rog, lista nu s-a incheiat; aceleasi greseli de aparare, gestiune a efortului si resurselor si aceeasi echipa rupta in doua – un pachet decent si muncitor si liniile de 3/4 care someaza pana la sictirul total al jucatorilor. Ma intreb daca reusesc sa se pastreze „calzi” si ne mai miram ca din 5 atacuri primim 3 eseuri…fiindca deh multi stiu (dar putini „intelege”) ca participarea tuturor jucatorilor in fazele de atac are va mentine constant nivelul de concentrare si responsivitate – pe scurt capacitatea lor de reactie la schimbari si neprevazut. Acest tip de plan de meci ne obliga sa propunem un joc limitat, previzibil si absolut plictisitor. Nu este vina nimanui, atat putem, acestea ne sunt limitele, cel putin deocamdata… A fost o ocazie excelenta pentru a-i ajuta pe optimisti sa inteleaga ca oricare ar fi fost grupa de la mondiale, sansa de a castiga traditionalul meci pentru a evita ultimul loc este una minima.

DAR MOTIVUL PENTRU CARE AM HOTARAT TOTUSI SA-MI SCRIU IMPRESIILE A FOST ALTUL DE FAPT. ACELA DE A SUBLINIA INCA O DATA LIPSA PROFESIONALISMULUI FRR: ACEIASI FACTORI SI ACELEASI ASPECTE CARE FAC CA RUGBY-ul NATIONAL SA NU PROGRESEZE… IMPOSTURA OMNIPREZENTA CARE GUVERNEAZA DIN CULISE VIATA FRR SUB TOATE ASPECTELE EI.

In primul rand imaginea si din nou neglijenta fata de detaliu dusa pana la prostie. Cei care au fost atenti au putut remarca ca buchetul de flori primit de solista care a intonat imnul american era cam de 3 ori mai mic decat cel oferit celei care a intonat imnul national… Ar putea fi considerat un gest de o meschinarie jalnica daca nu as sti ca la mijloc este incompetenta organizatorica… Mi-i pot chiar imagina cum au incropit buchetul „cel meschin” cu cateva flori smulse din jungla pregatita initial pentru diva nationala… Si asta pentru ca ne amintim cu totii ca la IRB NC 2013 noua ni se canta imnul pe vibratii de Metropolitan Opera, in timp ce adversarilor nostri pe un mag Kashthan cu palnie de pathephon in loc de boxe…. Este drept, pare un aspect minor, nu a fost sfarsitul lumii, dar este elocvent cu privire la notiunea de respect, valoare suprema in sportul nostru, si inca o dovada a incompetentei celor doi nechemati, Florin Matei si Lucian Lorin, care au nevoie serioasa de un curs intensiv de educatie si bun simt, cel putin la capitolul ospitalitate.

Un prieten, suporter infocat al Stejarilor, se plange in mod regulat ca in ultima vreme la tribuna oficiala raman sistematic multe locuri libere care chipurile ar fi rezervate pentru sponsori si ca fanii care fac ore de drum pentru a asista la meciurile nationalei nu pot beneficia de aceste locuri in conditiile in care doresc sa le si plateasca, frustrant atunci cand isi sacrifica ziua pentru a fi obligati sa stea in ploaie si frig pentru a striga Hai Romania… Si din nou respectul bata-l vina. Cine are cea mai mica experienta stie ca un organizator de evenimente trebuie sa se asigure cu cateva zile inainte de prezenta invitatilor… Locurile se pot rezerva fara a trimite neaparat biletele, se pot face liste si pot fi inmanate la o intrare separata daca rugby-ul national debordeaza de „VIP-uri” si amici care nu vor sa stea la coada. Bine, asta a fost doar de dragul sacaielii pentru ca in realitate despre ce sponsori vorbim(!?); cei  afisati pe stadion fara sa plateasca un ban, doar pentru a da impresia unei activitati sustinute de „marketare” a brandului national rugbistic, cei care dau cat pot pentru ca „au obligatii” (de partid, sindicat sau alte organizatii 😀 ) si vor liniste si pace, cei care ne ofera niste sticle de vin si niste carnati pentru bufetul de protocol (vorbim despre echipa nationala de rugby totusi), cei carora le-au crescut cefile si falcile de cand sponsorizeaza FRR, cei pupaciosi care asteapta mantuirea si gratia seniorului, sau cei care dau mai mult decat face pentru ca vor chiar sa sustina sportul nostru… Nu sunt multi – probabil CEC Bank si berea Stejar.

Care sponsori (!?), pen’ ca nu exista sponsori..pentru ca echipa nu are sponsori care sa se implice activ, carora sa le pese intradevar de acest parteneriat si care sa-si coroboreze campaniile de comunicare cu cele ale FRR (fiindca evident in federatia avem niste „completati voi cu epitetul adecvat” in materie de comunicare-dezvoltare)… Vorbim despre campanii cu adevarat eficiente care sa se transforme intr-un instrument in serviciul proiectelor de dezvoltare… In cazul nostru sponsorii sunt niste tovarasi care si-au pus semnatura pentru pacea „sufletului”, pentru a-si „crea creante” fiindca, deh, stim  acolo un domn care poate rezulva multe, numai problema rugby-ului national nu… Dar rugby-ul romanesc nu a avut nicicand un sponsor pasionat si interesat fie chiar si numai din ratiuni pragmatice de promovare a brand-ului sau… pentru ca nu are audienta, pentru ca este o lume inchisa, rezerva de vanatoare a unor trogloditi privilegiati.

Boala nationala se reflecta in toate domeniile vietii sociale; lepre la varf, lepre in fruntea bisericii, lepre in sport, lepre… peste tot… si o tara a vorbelor goale, sloganelor si a lucrului facut de mantuiala. Cum putem aspira la performanta si sa ne imaginam ca sportivii nostri pot da tot intr-o tara condusa timp de 25 de ani de smenari, gestionati de federatii de smenari, intr-o tara cu intinderi nesfarsite de nauci  sau somitati capabile doar de rea vointa. In aceste conditii cum mai putem spera sa cultivam dimensiunea patriotica si afectiva a suporterilor si a sportivilor nostri, motivatia in a-si reprezenta tara… Revenind la rugby, in tribune abia daca se aude gangurind imnul… si pe buna dreptate!!! Nu-i condamna nimeni, ii intelegem…. Baietilor nostri nu le ramane decat sa joace pentru ei insisi, pentru familiile si prietenii lor si asta pen’ ca tot felul de „oficiali” si-au inchipuit ca noi toti (inclusiv jucatorii) suntem plamaditi dupa chipul si asemanarea lor… „ca multi vede si putini cunoaste” … ca lumea nu gandeste… nicicand preocupati de consecintele actelor lor… Exact asa cum lumea nu merge la vot, la fel nu mai merge nici la stadion… Povestea cu sponsorii este o gaselnita; putin confort nu face rau nimanui  – unul pe 3 locuri… „in familie” cum se spune, marea familie a rugby-ului – nasi, fini, cumetri, frati, tovarasi de partid etc.

Pe de alta parte daca pe vremurile astea de restriste scot si cele cateva sute de rezervari la vanzare, risca sa goleasca cam un 1/4 din tribuna B, iar camerele de luat vederi care asigura transmisiile bat („ghinion de nesansa”) tocmai pe tribuna B, ceea ce in ultima vreme ar fi sinonim cu impresia de stadion gol, expresia vizuala de necontestat a unui sport in cadere libera (asa cum si este) spre deosebire de baschet spre exemplu, care desi afiseaza tribune goale la meciurile nationalei, au totusi sali pline in meciurile de campionat (este drept sali mici) si are o dinamica de crestere de peste o mie la suta in ultimii ani, unde iata ca rezultatele incep sa se si vada…

In rest toate bune, seria „succesurilor” continua, la juniori locul 7 din  8 echipe (cred) la Campionatul European, la seniori tribune din ce in ce mai goale… Sambata doar 50% din „stadion” umplut,  fata de anul trecut cand aproape ca simteam scrasnind si strivinidu-se fierul sub greutatea suporterilor…  Probabil ca „lumea” a inteles cu cine are de a face, Rosia Montana, alegerile COSR, ciorania din semifinale si telenovela Timisoara, masluiala si nepotismul ne-au ajuns pana peste cap… Dar nu-i nimic… Vom indemna iubitorii sportului sa continue sa mearga la meciuri, spectacolul sportiv este asigurat… daca nu de „Stejari”, atunci de adversari… Sunt rautacios, pentru ca prestatia baietilor nostri a fost una decenta, as spune aproape exceptionala, daca tinem cont de conditiile interne – baza de selectie, competitivitatea campionatului, fair-play-ul si corectitudinea cluburilor si arbitrilor, manariile din campionat… Chiar ne intrebam de unde mai gasesc rugbistii resurse ca sa tina steagul sus, sa nu se faca de ras, pentru ca la meciul de sambata trecuta singurii care si-au dat din nou in stamba au fost organizatorii, echipa nationala demonstrand si confirmand inca o data ca are caracter.

din beci, corespondentul Sportlogic O-O Flo

 

Am gasit (Sport)Logica terenului de fotbal in panta din Finis, judetul Bihor

In Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica on Aprilie 1, 2014 at 12:37 PM

___________________________________

Terenul de fotbal din comuna Finis, judetul Bihor Romania

Terenul de fotbal din comuna Finis, judetul Bihor Romania

_____________________________

O stim cu totii, dar nici dupa atata vreme nu-mi vine sa cred inca; suntem absolut convinsi ca este una din minunile lumii si ca in nici o alta tara nu mai exista asa ceva… Si cand spun asta ma gandesc la mandria celor care se iau de tigani, ii critica pe rusi, folosesc expresii precum „turcisme”, „chinezarii”, „republica bananiera” desemnand astfel anumite tari despre care isi inchipuie ca ar fi cumva referinta in materie de „necivilizatie” si „proasta calitate”…Inca ar fi bine sa definim si cuvantul civilizatie pentru ca am senzatia ca multi dintre noi nu prea inteleg ce cuprinde „notiunea” (si nu este singura).

Romania tara tuturor posibilitatilor…. intr-adevar (!)… sau „sunt roman deci pot”… sigur ca poti frate :))) …sau „eu nu am cerut sa fiu roman, am avut norocul sa ma nasc” si alte pagini facebook cu denumiri care mai de care mai imbecile, toate au trecut pe langa aceasta superba realizare a unei comunitati din Romania, mai precis din comuna Finis, judetul Bihor. As adauga aceasta poza si la faimoasa pagina „nu stiu cate locuri de vazut inainte de a pleca din Romania”… Daca as fi un lider respectat al comunitatii globale as cere suspendarea Romaniei din toate forurile si organizatiile, inclusiv din UE pana cand ultimul faptas al acestei minuni nu va fi fost divulgat, rambursat paguba si va fi plantat arbori pe suprafata respectiva.

Nu mai vorbim despre spitale ucigase, despre coruptie, despre blocarea tuturor initiativelor si circuitelor antreprenoriale pentru cei care nu fac parte din gasti, despre incompetenta sau in cel mai bun caz indiferenta generalizata la toate nivelurile posibile si sa ramanem doar la acest caz care este absolut suficient sa ne intrebam cum de mai existam, care mai este legitimitatea institutiilor statului (si pe aceasta cale vreau sa-i felicit pentru cei care dau dovada de nesupunere civica, neplatind impozite acestor bande „praduitori” de drumul mare), cum de anumite formatiuni politice mai pot exista si pot pretinde ca ei ar avea solutia care ar putea ajuta la redresarea tarii… Evident asta nu-i crediteaza cu nimic pe cei care se aflau in opozitie. Terenul de fotbal din Finis este pentru cei mai multi dintre noi culmea absurdului, intamplarea deasupra oricarei logici, atat de flagrant incat a trecut practic nesanctionat, un fel de culme a geniului infractional, la a carui pomenire compatriotul meu cetatean rade tamp fara nici cea mai mica tresarire de indignare. Eu l-as cataloga in top 10 al jafurilor tuturor timpurilor, crimelor perfecte, peste toate tepele cosmice pe care le-am indurat in Romania pentru simplul motiv ca este singura realizare terestra care sfideaza legile gravitatiei. Degeaba va ofuscati cu privire la dosarele privatizarilor si retrocedarilor abuzive, la cele 2 milioane de euro noua sigla a ANAF-ului despre care, culmea, dupa o scurta exclamare de genul „vai de mine, cum se poate asa ceva” nimeni nu mai spune nimic, bine ca ne-am iesit din minti cu scena de 50000 de euro a lui Rizti-Pitzi… Nu va speriati, nu ma erijez intr-un fel de avocat-procuror al poporului, veti vedea ca nu joc catusi de putin rolul justitiarului, ci dimpotriva cel al aparatorului acestei minuni, fiindca Sportlogic a sfarsit prin a gasi o functionalitate acestui proiect despre care veti afla ca ar putea deveni cea mai rentabila investitie din Romania ultimilor 20 de ani. Sunt atat de optimist incat in cele din urma nici nu stiu daca sa-i mai critic sau sa-i laud pe autorii celei mai bune glume din istoria omenirii… Zau, Charlie Chaplin, Buster Keaton, Benny Hill, Mr Bean, Stan si Bran sunt mici copii pe langa baietii astia.

Pe de alta parte, pasivitatea colectiva vis-a-vis de aceasta „erezie” ma complexeaza; ma face sa cred ca nu am nici cel mai mic procentaj de simt al umorului in gene si prin urmare nici de inteligenta. „Dilema” nu este chiar lipsita de miza; ma intreb daca in tara in care s-a construit acest teren, isi mai are rostul un proiect intitulat „Sportlogic” si de ce mi-as manca zilele cu chestii pentru unii de nuanta, cand astfel de realizari flagrante trec practic „neobservate” si nesanctionate. Ba mai grav decat atat, incep sa-mi pun probleme serioase despre capacitatea mea de intelegere si daca edilii din comuna Finiş (nume predestinat :D) nu au hotarat construirea lui in scopul de a suscita discutii si face cunoscuta la nivel planetar o localitate despre care nu au auzit poate nici multi dintre bihoreni; un fel de strategie diabolica de dezvoltare a turismului si care, ” ma gandesc eu in sinea mea”, ar depasi absolut toate inchipuirile celor mai mari strategi ai lumii….Sfinte Sisoe, atunci chiar nu vreau sa fiu mai prejos decat ei! Ma voi stradui sa-i dau un sens, cel putin in inchipuirile mele, sa caut „sportlogica” acestui proiect, la care pe masura ce ma gandesc, incep sa-l gasesc din ce in ce mai genial.

Serios, ce-ar fi ca sa incurajam edilii sa organizeze acolo „singura si unica competitie” din analele sportului planetar de fotbal in panta!?!?!? Le pot chiar sugera si segmentul de piata pe care comunicarea ar putea avea succes – o anumita categorie de public britanic, nu vreau sa generalizez cum fac ei cu romanii, dar este o natiune cu multe antecedente in zona excentrica dusa pana la decadenta, ca sa nu spunem degenerare. Cine poate omora in bataie suporterii altor echipe, face bani din a plimba o persona in lesa si in 4 labe , cine poate controla piata finaciara mondiala fara nici o resursa, cu siguranta poate juca si fotbal in panta. Pana la urma nu este decat ducerea sportului rege inventat de ei intr-o alta dimensiune, una la care nici creatorii sai nu s-au gandit. Fac pariu ca bine asortat cu un rezervor inepuizabil de bere ieftina si muzica pentru prosti (la care tot ei sunt neintrecuti, manelistii nostri fiind adevarti barzi pe langa artistii lor pop) are toate sansele unui succes rasunator la scara planetara si cu siguranta se vor gasi si canale de sport care sa ceara exclusivitatea transmisiei competitiei… Ar mai fi si fanii de punk-rock, dar nu mi-as dori ca terenul sa devina loc pentru concerte si sa vad „satanele” cum distrug bunatate de peluza 😀

…Dincolo de glumitele ( serioase) cine vrea sa afle mai mult despre „dedesubturile” si istoria acestui proiect infam, nu pentru ca terenul ar fi construit in panta, cat pentru faptul ca afost construit din bani publici, care nu inseamna neaparat ai nimanui, ci ai vostri si ai nostri, poate citi articolul aparut demult si deja fumat (de sabotori) in Evenimentul Zilei – EXCLUSIV. Povestea reală a celui mai celebru TEREN DE FOTBAL din România. Un caz ca la RADIO EREVAN”

…Noi il readucem in actualitate pentru simplul motiv ca aveam impresia ca o frauda INCREDIBILA (nu conteaza de cat) a fost prea usor uitata… Daca totusi nu este loc de „drept” si ne place panta, cel putin sa-l expunem pe autorul proiectului (de geniu in opinia noastra) fiindca pana acum aproape nici o media nu au publicat poze cu el in articole asociate acestei „minunatii” – Ioan Man il cheama..He is the man…si sa ne mai indoim „de metafizica” sau ca ar exista legatura intre nume si destine. Credem ca romanul a carui minte a zamislit probabil singura realizare cu adevarat remarcabila din perioada post-decembrista, isi merita momentul sau de celebritate…pe masura realizarii sale.

Ioan Man - primarul comunei Finis, autorul proiectului

Ioan Man – primarul comunei Finis, autorul proiectului

Acum frauda ca frauda, dar ce sa mai spunem despre sfidare, insulta ultragianta adusa celui mai elementar bun simt si mai ales gravitatiei…despre care incep sa ma indoiesc…la fel cum incep sa ma indoiesc de toate legile domnului Newton atata vreme cat faptasii nu cad catusi de putin „la vale”…

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: