Sportlogic

Posts Tagged ‘Hari Dumitras’

Dupa Cupa Mondiala 2015… Hari, please, arretons les conneries

In Blog, Comunitate, Ganduri on octombrie 12, 2015 at 12:35 PM

Este un articol scris in doua parti… Cea de inaintea ultimului meci am pastrat-o intacta…. iar la cea dupa meciul cu Italia va fi scurta… Lucruri cunoscute si cateva intrebari la care unii ar trebui sa-si raspunda. Majoritatea ideailor de aici au fost exprimate si pe pagina Facebook – Misterugby Romania.

Dupa meciul cu Canada (sau inaintea meciului cu Italia 😀 ):
Da, fara Parise Italia mi se pare mult mai abordabila decat Canada (si se pare ca a fost – o spun acum dupa meci)…. Imi mentin ferm reflectia, cat despre victoria impotriva Canadei, am mai spus-o, „seful de la providenta” care ne-a dat si ploaia a fost in ziua aceea tricolor. Canada s-a aflat in situatia noastra de inaintea partidei cu Irlanda… Cine a vazut meciul a inteles ca artarii au dat absolut tot, fata de meciurile noastre anterioare unde am dat tot, dar in aparare. .. si cate putin la sfarsit, asa pentru onoare… Programul competitiei ne-a ajutat si el; a fost cel de-al 4-lea meci al Canadei si al 3-lea pentru nationala Romaniei. Suntem cu totii constienti (sper) despre importanta timpului de refacere, ca oboseala este cumulativa si cu atat mai iminenta cand ultimul meci are loc doar  dupa 4 zile de repaos. De cealalta parte Stajarii au avut la dispozitie 6 zile de refacere. Un alt aspect important care a influentat sortii partidei, este unul subliniat pana si de comentatorii nostri de la Digisport, oricat de nepriceputi ar fi ei. Canada este o echipa majoritar alcatuita din amatori (niste baieti pasionati care se antreneaza intens doar de 3 ori pe saptamana, cateva luni pe an) in timp ce Romania este o echipa formata din profesionisti care sunt ocupati cu meseria lor 11 luni pe an, uneori chiar si de 3 ori pe zi… Ori cea mai importanta caracteristica care deosebeste o echipa de amatori de una profesionista nu sunt calitatile, abilitatile, indemanarea, etc… mai ales nu in cazul adversarilor nostri care au avut o nationala de 7 redutabila pe teren, iar sportul in Canada (o natiune robusta de felul ei) este religie in scoli si printre „civili”, ci mentalitatea in competitie si aici intra si pragmatismul… Iar mentalitatea de pro este un atu care se dobandeste sau se formeaza in ani si ani de practica si numai atunci cand are la dispozitie un cadru adecvat. Intr-un meci de rugby la nivel inalt cere o discipina a corpului si mintii, rabdare, mentinerea concentrarii, gestiunea efortului timp de 80′, disciplina in joc si restul trasaturilor care definesc un pro (si nu contractul de munca) au o pondere covarsitoare. In intalnirea cu Romania, o mentalitate inca in curs de formare a canadienilor, dominata de cultura lor de joc, au fost punctul lor slab; un handicap mai ales in cazul unei culturi de 7, unde meciul dureaza 14-20′.  Toate impreuna altoite pe circumstantele/conditiile momentului (oboseala, ploaie) au dus la o victorie romaneasca, care, desi pe deplin meritata ca recompensa pentru efortul colectiv, mobilizare, rabdare si stoicism, trebuia sa sune alarma pentru tehnicienii nostri. Spun toate astea pentru ca un tehnician al rugby-ului ar trebui sa cunoasca una dintre cerintele esentiale a performa: importanta evaluarii, aceea de a constientiza si asuma lipsurile pentru a putea lucra la remedierea lor… Si invers, atunci cand reuseste sa inteleaga/identifice care au fost factorii care au influentat major reusita respectiva.  Daca staff-ul nostru si jucatorii vor fi capabili sa ia nota de toate problemele defensive si vor incerca sa le remedieze, daca vor fi capabili (sau macar incerca) sa se autoevalueze pentru a relativiza efectul victoriei cu Canada si importanta atu-urilor pe care cred ca le au, atunci chiar avem o sansa cu Italia. Necesitatea unui bilant solid/fiabil dupa aceasta victorie este singura cale de a-i aduce pe jucatori cu picioarele pe pamant… fiindca, stim asta (nu-i asa), la echipele „mici”, dupa un succes neasteptat si de rasunet (si in special atunci cand rasunetul este „amplificat” in mod fortat), se produce un efect de deconcertare, la care se aduaga o presiune suplimentara generata de impresia fiecarui jucator ca va trebui sa repete performanta precedenta, in loc sa se concentreze la remedierea lipsurilor despre care vorbeam si cautarea de noi solutii pentru a-si imbunatati jocul. Inaintarea Italiei nu este cea a Canadei, asa-zisa suprematie a noastra in acest compartiment este mai mult decat discutabila, daca nu chiar rodul unei inchipuiri pe care nu mi-o explic, intretinuta fara discernament de media, suporteri, comentatori, chiar si de cei de afara…. Fara a mai masura greutatea pachetului sau forta lor de impingere, fara sa mai punem la socoteala tehnica in regrupari (ilustrata de numarul baloanelor pierdute), este destul sa numaram numarul tuselor ratate… Sau poate ca tusele nu fac parte din jocul inaintarii.

Dupa meciul cu Italia si la sfarsit de Cupa Mondiala
Imi este deja lehamite sa o iau de la capat cu apararea pe culoar asa cum ii prind asezati pe jucatorii nostri fazele de joc succesive unor regrupari … Sa fac din nou si din nou analize video pe aceleasi tipuri de situatii si greseli repetate, explicand unor „specialisti” greseli flagrante de organizare defensiva. Dar poate ca am sa actualizez articolul cu niste extrase video… asta insa dupa ce imi voi digera frustrarea.

Din nou Romania a propus in zonele centrale si exterioare o prima linie de aparare formata din jucatori de inaintare si nu oricare, ci de multe ori cei mai putin mobili din echipa (clar cei care au mai putina disponibilitatea in repozitionarea permanenta), fara nici o preocupare fata de repartitia omologilor din fata. Este si motivul pentru care nu reducem campul de actiune al adversarului, permitandu-i astfel sa lanseze si sa-si dezvolte atacul. Evident ca ei trebuie sa fie acolo doar ca interventia sau iesirea lor este conditionata de profilul liniei care va provoca apararea si ataca linia avantajului.  In aceste zone importanta nu este numai viteza de deplasare (velocitatea jucatorilor), ci mai ales viteaza de reactie la schimbarile de situatie, agilitatea, pe scurt mobilitatea lor. Daca din motive obiective apararea nu are timp sa se reorganizeze, aceste culoare trebuie dublate, iar reactia defensiva COLECTIVA trebuie sa tina cont de cei care initiaza provocarea liniilor, de profilul lor – bivol, gazela, iepure, armasar. Nu mai conteaza… Aceasta greseala repetata a fost urmata de obsesia „pick & go”-urilor sterile si istovitoare despre care (la fel) am scris de nenumarate ori – telefonate, statitice fara nici cea mai mica incercare de exploatare a spatiului, cautare a bresei, executate frontal si mai toate intr-un registru de forta cu acelasi invaribil si plictisitor deznodamant, coliziunea in plin cu aparatorul advers… Pana acum din toate eseurile noastre, doar unul singur a iesit in urma unor astfel de actiuni (cel al lui Poparlan), restul au fost rezultatul cautarii unor brese si precedate de actiuni de evitare a coliziunii directe.

Ma rog,… Romania a platit tribut incapacitatii unora de a-si pune in discutie viziunea, si nu in ultimul rand discursului naclait  cu care ne-au obisnuit deja oficialii – presedintele FRR, presedintele COSR, purtatorii lor de cuvant, etc. „Inconstienta” suporterilor si pupincurismului oamenilor de rugby, fiindca in opinia mea asta nu este solidaritate, au ajutat si ele la perpetuarea acestori greseli de-a lungul anilor, validand o logica a plafonarii si autolimitarii dezvoltarii si diversificarii jocului (si implicit a jucatorilor) conditionata de „importanta” rezultatului sub pretextul ca este prea tarziu ca jucatorii sa-si dezvolte abilitatile la varsta asta, ca nu stim, astea ne sunt limitele, ba ca nu avem oameni, ba ca nu sunt bani, blah, blah, blah. Fiindca da, in Romania sportiva este promovata ideea rezultatului in detrimentul formarii dezvoltarii jucatorilor, desi, din nou managerul, de inalta performanta o predica pe la toate colturile.

Rugby-ul romanesc este o lume mica… ne cunoastem cu totii, fie si din auzite sau din vedere, si de aceea parerea fiecaruia ajunge la urechile fiecaruia… Iata cateva perle culese din zbor, ca sa reiau cateva din maximele zilei dupa meciul cu Canada… „Nu conteaza cum au jucat, victoria anuleaza toate pacatele” (pe cuvantul tau Ciprian!?), „De pierzatori nu-si aduce aminte nimeni” (Hari, arretons les conneries… da, m-am hotarat, asta va fi titlul), „Stejarii mor in picioare”.(serios Sorin!?)… Era cat pe ce sa numesc acest articol „Stejarii mor in picioare, pana vine un designer italian cu o drujba si mi ti-i secera ca sa-si faca mobila de lux din ei”… Ca sa nu mai spun ca erau sa o faca si niste tapinari canadieni… fiindca deh, asta chiar este meseria lor. Victoria noastra a fost datorita ghetei lui Vlaicu. In caz contrar – nu ar fi fost prima si nici ultima ratare a sa, dar noroc ca are un mental de fier si mult bun simt baiatul asta, pentru ca l-am vazut cum si-a asezat mingea cu „smerenie”… numai el stie ce-a fost in capul lui (dar imi pot imagina) – Stejarii ar fi impartasit soarta padurilor Romaniei.

…Dar a fost repriza a 2-a si ceea ce au demonstrat baietii nu mi-a mai permis sa-mi dau frau liber „cinismului”… Chiar daca sunt printre putinii care au crezut pana la capat – comentariile mele pe pagina Facebook amintita o atesta – in conditiile in care fac parte dintre cei critici si sunt, cel putin asa imi place sa cred, dintre putinii observatori care incearca sa ramana lucid pentru ca eram constient de potentialul nostru, dar mai ales de limitele si intentiile adversarilor nostri… As vrea sa spun ca totul a trecut, dar cele intamplate in ultima repriza cu Italia, m-au enervat peste masura si de aceea as avea cateva intrebari la care nu astept raspuns, dar pe care ar trebui sa si le puna staff-ul.. si de ce nu jucatorii, chiar si suporterii membri de partid.

Italia - Romania stats

1) Scriu de ani de zile despre importanta promovarii unui joc cat mai diversificat si complet… Am vazut cu totii cum Romania a strans mai multe aplauze intr-o repriza decat in toate cele 4 meciuri…Dar mai ales am vazut cu totii cum Romania a inscris intr-o repriza aproape acelasi numar de eseuri cate a inscris in ultimele 4 meciuri anterioare si asta nu cu cel mai usor dintre adversari. Includ in statistica si ultimul meci cu Tonga… Asta nu va spune nimic!?…

2) legat de punctul precedent, cred ca este prima oara de foarte multa vreme cand Romania a plimbat mingea dintr-o parte a alta a terenului de mai multe ori si mai ales a reusit sa inscrie de 2 ori printr-o aripa… Faceti si o comparatie cu pick & go-urile INTERMINABILE in care am pierdut mingile si lasat toata energia, irosind ocazii pretioase de a inscrie in prima repriza si de la inceputul celei de-a 2-a [„o boala ucigasa” traditional-nationala (macar de-am sti sa le facem bine)] si rezultatul alternarii jocului… Asta nu spune nimic „strategilor” nostri care, culmea, mai si predau asta!?

3) V-ati gandit vreodata la aspectul stimulant al jocului!? Nu vorbesc despre public (suporteri… si de ce nu pana la urma… fiindca pentru noi jucati… sau nu-i asa… pe voi va intereseaza rezultatul). Vorbesc despre jucatori, despre importanta formarii lor prin confruntarea cu situatii cat mai diverse, despre dezvoltarea creativitatii, spontaneitatii in gasirea solutiilor, capacitatii de adaptare la situatii, despre increderea in posibilitatile lor si nu in ultimul rand despre bucuria de a juca. A trebuit sa asteptam  4 ani ca sa aflam ca Ciobi stie sa faca sau sa incerce o debordare, ca Vlaicu poate trimite torpile de 20m din alergare sau ca misiunea unei aripi nu este doar aceea de a strange „gunoiul” pe teren, ci de a finaliza!?… S-au i-ati invatat toate astea in ultima saptamana!?

4) Este evident legat de precedentele doua. Toate se leaga intre ele. A fost nevoie ca adversarul sa ne puna in fata faptului implinit, intr-o situatie de „nu mai avem ce pierde” pentru ca jucatorii sa se dezinhibe si sa joace rugby???… De cand vorbim despre descatusare, despre planuri de meci bidon, despre un proiect de joc saracacios care ne fura sansa de a ne dezvolta si implini rugbistic… care ne mutileaza jocul si binenteles ne priveaza pe noi suporterii de bucuria spectacolului sportiv. I-ati chinuit pe baietii astia 4 ani cu o aparare de rahat, pick & go-ul / da-i cu boul, pana au uitat sa lege 3 pase… pentru a si le aminti cand au ajuns la marginea haului…  Acum este limpede pentru noi toti ca toata aceasta eliberare de sub dicatura voastra s-a intamplat cand si-au asumat initiativa jocului asa cum unii stiau sa o faca de prin cluburile din care provin (vorbim despre Steaua de azi si cei ce au trecut pe la Farul de alaltaieri… fiindca restul)… Ca sa nu mai mentionam faptul ca jumatate dintre eseurile inscrise in meciurile precedente, mai precis 2 din 4, au fost marcate tot intr-o situatie limita care a provocat o rascoala interioara si trezirea orgoliilor – in meciul cu Canada. Impotriva Italiei, in 25′ au facut mai multi metri cu mingea, dat mai multe pase (si mai putine suturi pe minut), facut mai multe off-load-uri decat ne-au aratat  in 4 ani…. Ce-au crezut „unii” ca o sa-i batem pe italieni in spontane si maul-uri… adica pe cai care au tinut IRLANDA in sah!? ARE YOU FUCKING NUTS! Ce face „preparatorul mental” al lotului!?

Acum gata cu intrebarile la care nu veti avea nicicand cojones sa raspundeti sau macar onoarea de a va asuma erorile si as  vrea sa inchei acest articol prin a saluta debutul la nationala al lui Tudorel Bratu (si el bagat cand nu mai aveati ce pierde). Prospetimea sa mi s-a parut salutara reformatand fata jocului prin distributia atacului… In 15′ a sutat, provocat liniile, schimbat directiile de atac mai mult decat altii in 4 meciuri si nu ne referim numai despre Valentin, ba a mai si iesit cu mingea dintr-o spontana, realizand un semi turn-over la cele „saptezecisiceva de kile” ale sale. Il cunosc bine si pot sa va asigur ca in cutia craniana are neuroni, iar in piept o inima frumoasa. Frumos din partea voastra, dar nu pot sa spun mai multe, fiindca cel putin l-ati luat in lot, nu-i asa!?  Sper doar ca laudele mele sa-i nu-i dauneze. Ceea ce nu i-a iesit cum voia el a fost viteza deschiderilor, dar cred ca a fost tracul debutului si concentrarea excesiva pe precizia pasei.

Tot in incheiere as mai vrea sa le multumesc Stejarilor de import Kinikilau, Tourashvili si Van Herden care s-au luptat ca niste lei in fiecare meci, da, nu ca niste copaci ci ca niste animale de prada, primul fiind singurul din linia de 3/4 care de fiecare data a aratat ca vrea mai mult de la el si de la joc, al 2-lea mereu bombanind si furibund de numultumire (semn bun… foarte bun), al 3-lea mereu prezent in faza defensiva si recuperari… Si sper sa fie invatatura de minte neamurilor proaste din rugby-ul romanesc care folosesc la modul peiorativ expresia de mercenari… fiindca mercenarii dupa cum ati vazut, au si ei o inima. Nu pufniti pe nari, rugby-ul are pste tot in lume neamuri proaste si nu mai este demult un psort de gentlemani, dar il iubim asa cum este.

Multumiri si antrenorului Lynn Howells care a pus ordine intr-un puzzle facut bucati si a stiut sa dea incredere jucatorilor in fortele lor. Multumesc jucatorilor echipei nationale pentru tot ce-au facut la aceasta Cupa Mondiala, cand pentru prima oara in ultimii 3 ani, nu am mai sforait in fata ecranului…Pentru ca da, au fost acolo si au facut tot ce s-a putut sa ne reprezinte cu demnitate si mandrie chiar daca stim ca se putea mai mult… Hai Romania, hai baieti!…

– O-O – Flo

P.S. – Sper ca cititorii acestui articol vor intelege ca aceste critici nu au absolut nici o legatura cu performanta rezultatelor, ci cu linia impusa in ultimii ani, cu viziunea propusa … Fiindca dragilor, rezultatele vor veni si ele imediat ce vom incepe a juca rugby… si asta s-a vazut ieri…  Vezi Hari cum te lauzi si ne mandrim cu prestatia baietilor… parca spuneai ca de pierzatori nu-si aminteste nimeni… pai ce facem  Maestre!?… Isi aminteste au ba!?… N-ar fi bine oare sa o lasam mai moale cu „vrajeala” cool si „arogantele” oare!?

Reclame

Stejarul, un copac care mai creste doar din inima fiindca radacinile i-au fost taiate!

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica, Star System on noiembrie 12, 2014 at 12:18 PM
Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca nu i-am gasit organele dar nu mi-am pierdut speranta - creatie proprie

Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca in momentul asta mi-am pierdut „feeling-ul”… – creatie proprie

DOAR ASA CA SA NU NE UITE LUMEA SAU CA SA NU SE CREADA CA AM UITAT / ABANDONAT CAUZA OVALA

As fi putut scrie un articol cum am facut la seriile toamnei anului trecut… Dar zau, nu am mai gasit energia necesara; abia daca am reusit sa urmaresc meciul dintre Stejari si Vulturi… In mare este o fabula despre o pasare care incepe sa-si faca sau sa-si consolideze cuibul pe la noi, de cand cu NATO… In cuib si pe copac Vulturul nu face mare lucru, cloceste, mananca si se usureaza, in rest se bucura de inaltimi in timp ce stejarul ramane pironit la sol… Ce blestem! Stiam ce se va intampla si atunci cand cunosti dinainte rezultatul este ca si cum te-ai apuca sa filozofezi pe tema umiditatii apei. In loc de analiza jocului ma voi multumi sa reamintesc cateva aspecte. Pachetul nostru a aratat un plus de dinamism, dar este evident ca imediat ce incercam sa ne „diversificam” registrul ofensiv, chiar si numai pe inaintare, ies la suprafata carentele tehnice ale jucatorilor datorate fie unei formari insuficiente/incomplete pe planul tehnicii individuale in conditii de crestere a vitezei de joc, fie a neglijentei fata de detalii>>> Este destul sa facem statistica numarului de baloane pierdute in contact si confruntari la sol in conditiile in care pachetul nostru parea a fi dominant. Oricare ar fi cauza, sunt slabiciuni identificate de mult pe care probabil unii jucatori le-au constientizat, dar asta nu inseamna ca pregatirea lor include si elemente care sa ajute la eliminarea acestora. Ramane un aspect pozitiv, acela al cresterii capacitatii de conservare a balonului, dar pe care nu prea stim cum sa-l folosim daca cumva arbitrul uita sa ne ofere penalitati.

Ma rog, lista nu s-a incheiat; aceleasi greseli de aparare, gestiune a efortului si resurselor si aceeasi echipa rupta in doua – un pachet decent si muncitor si liniile de 3/4 care someaza pana la sictirul total al jucatorilor. Ma intreb daca reusesc sa se pastreze „calzi” si ne mai miram ca din 5 atacuri primim 3 eseuri…fiindca deh multi stiu (dar putini „intelege”) ca participarea tuturor jucatorilor in fazele de atac are va mentine constant nivelul de concentrare si responsivitate – pe scurt capacitatea lor de reactie la schimbari si neprevazut. Acest tip de plan de meci ne obliga sa propunem un joc limitat, previzibil si absolut plictisitor. Nu este vina nimanui, atat putem, acestea ne sunt limitele, cel putin deocamdata… A fost o ocazie excelenta pentru a-i ajuta pe optimisti sa inteleaga ca oricare ar fi fost grupa de la mondiale, sansa de a castiga traditionalul meci pentru a evita ultimul loc este una minima.

DAR MOTIVUL PENTRU CARE AM HOTARAT TOTUSI SA-MI SCRIU IMPRESIILE A FOST ALTUL DE FAPT. ACELA DE A SUBLINIA INCA O DATA LIPSA PROFESIONALISMULUI FRR: ACEIASI FACTORI SI ACELEASI ASPECTE CARE FAC CA RUGBY-ul NATIONAL SA NU PROGRESEZE… IMPOSTURA OMNIPREZENTA CARE GUVERNEAZA DIN CULISE VIATA FRR SUB TOATE ASPECTELE EI.

In primul rand imaginea si din nou neglijenta fata de detaliu dusa pana la prostie. Cei care au fost atenti au putut remarca ca buchetul de flori primit de solista care a intonat imnul american era cam de 3 ori mai mic decat cel oferit celei care a intonat imnul national… Ar putea fi considerat un gest de o meschinarie jalnica daca nu as sti ca la mijloc este incompetenta organizatorica… Mi-i pot chiar imagina cum au incropit buchetul „cel meschin” cu cateva flori smulse din jungla pregatita initial pentru diva nationala… Si asta pentru ca ne amintim cu totii ca la IRB NC 2013 noua ni se canta imnul pe vibratii de Metropolitan Opera, in timp ce adversarilor nostri pe un mag Kashthan cu palnie de pathephon in loc de boxe…. Este drept, pare un aspect minor, nu a fost sfarsitul lumii, dar este elocvent cu privire la notiunea de respect, valoare suprema in sportul nostru, si inca o dovada a incompetentei celor doi nechemati, Florin Matei si Lucian Lorin, care au nevoie serioasa de un curs intensiv de educatie si bun simt, cel putin la capitolul ospitalitate.

Un prieten, suporter infocat al Stejarilor, se plange in mod regulat ca in ultima vreme la tribuna oficiala raman sistematic multe locuri libere care chipurile ar fi rezervate pentru sponsori si ca fanii care fac ore de drum pentru a asista la meciurile nationalei nu pot beneficia de aceste locuri in conditiile in care doresc sa le si plateasca, frustrant atunci cand isi sacrifica ziua pentru a fi obligati sa stea in ploaie si frig pentru a striga Hai Romania… Si din nou respectul bata-l vina. Cine are cea mai mica experienta stie ca un organizator de evenimente trebuie sa se asigure cu cateva zile inainte de prezenta invitatilor… Locurile se pot rezerva fara a trimite neaparat biletele, se pot face liste si pot fi inmanate la o intrare separata daca rugby-ul national debordeaza de „VIP-uri” si amici care nu vor sa stea la coada. Bine, asta a fost doar de dragul sacaielii pentru ca in realitate despre ce sponsori vorbim(!?); cei  afisati pe stadion fara sa plateasca un ban, doar pentru a da impresia unei activitati sustinute de „marketare” a brandului national rugbistic, cei care dau cat pot pentru ca „au obligatii” (de partid, sindicat sau alte organizatii 😀 ) si vor liniste si pace, cei care ne ofera niste sticle de vin si niste carnati pentru bufetul de protocol (vorbim despre echipa nationala de rugby totusi), cei carora le-au crescut cefile si falcile de cand sponsorizeaza FRR, cei pupaciosi care asteapta mantuirea si gratia seniorului, sau cei care dau mai mult decat face pentru ca vor chiar sa sustina sportul nostru… Nu sunt multi – probabil CEC Bank si berea Stejar.

Care sponsori (!?), pen’ ca nu exista sponsori..pentru ca echipa nu are sponsori care sa se implice activ, carora sa le pese intradevar de acest parteneriat si care sa-si coroboreze campaniile de comunicare cu cele ale FRR (fiindca evident in federatia avem niste „completati voi cu epitetul adecvat” in materie de comunicare-dezvoltare)… Vorbim despre campanii cu adevarat eficiente care sa se transforme intr-un instrument in serviciul proiectelor de dezvoltare… In cazul nostru sponsorii sunt niste tovarasi care si-au pus semnatura pentru pacea „sufletului”, pentru a-si „crea creante” fiindca, deh, stim  acolo un domn care poate rezulva multe, numai problema rugby-ului national nu… Dar rugby-ul romanesc nu a avut nicicand un sponsor pasionat si interesat fie chiar si numai din ratiuni pragmatice de promovare a brand-ului sau… pentru ca nu are audienta, pentru ca este o lume inchisa, rezerva de vanatoare a unor trogloditi privilegiati.

Boala nationala se reflecta in toate domeniile vietii sociale; lepre la varf, lepre in fruntea bisericii, lepre in sport, lepre… peste tot… si o tara a vorbelor goale, sloganelor si a lucrului facut de mantuiala. Cum putem aspira la performanta si sa ne imaginam ca sportivii nostri pot da tot intr-o tara condusa timp de 25 de ani de smenari, gestionati de federatii de smenari, intr-o tara cu intinderi nesfarsite de nauci  sau somitati capabile doar de rea vointa. In aceste conditii cum mai putem spera sa cultivam dimensiunea patriotica si afectiva a suporterilor si a sportivilor nostri, motivatia in a-si reprezenta tara… Revenind la rugby, in tribune abia daca se aude gangurind imnul… si pe buna dreptate!!! Nu-i condamna nimeni, ii intelegem…. Baietilor nostri nu le ramane decat sa joace pentru ei insisi, pentru familiile si prietenii lor si asta pen’ ca tot felul de „oficiali” si-au inchipuit ca noi toti (inclusiv jucatorii) suntem plamaditi dupa chipul si asemanarea lor… „ca multi vede si putini cunoaste” … ca lumea nu gandeste… nicicand preocupati de consecintele actelor lor… Exact asa cum lumea nu merge la vot, la fel nu mai merge nici la stadion… Povestea cu sponsorii este o gaselnita; putin confort nu face rau nimanui  – unul pe 3 locuri… „in familie” cum se spune, marea familie a rugby-ului – nasi, fini, cumetri, frati, tovarasi de partid etc.

Pe de alta parte daca pe vremurile astea de restriste scot si cele cateva sute de rezervari la vanzare, risca sa goleasca cam un 1/4 din tribuna B, iar camerele de luat vederi care asigura transmisiile bat („ghinion de nesansa”) tocmai pe tribuna B, ceea ce in ultima vreme ar fi sinonim cu impresia de stadion gol, expresia vizuala de necontestat a unui sport in cadere libera (asa cum si este) spre deosebire de baschet spre exemplu, care desi afiseaza tribune goale la meciurile nationalei, au totusi sali pline in meciurile de campionat (este drept sali mici) si are o dinamica de crestere de peste o mie la suta in ultimii ani, unde iata ca rezultatele incep sa se si vada…

In rest toate bune, seria „succesurilor” continua, la juniori locul 7 din  8 echipe (cred) la Campionatul European, la seniori tribune din ce in ce mai goale… Sambata doar 50% din „stadion” umplut,  fata de anul trecut cand aproape ca simteam scrasnind si strivinidu-se fierul sub greutatea suporterilor…  Probabil ca „lumea” a inteles cu cine are de a face, Rosia Montana, alegerile COSR, ciorania din semifinale si telenovela Timisoara, masluiala si nepotismul ne-au ajuns pana peste cap… Dar nu-i nimic… Vom indemna iubitorii sportului sa continue sa mearga la meciuri, spectacolul sportiv este asigurat… daca nu de „Stejari”, atunci de adversari… Sunt rautacios, pentru ca prestatia baietilor nostri a fost una decenta, as spune aproape exceptionala, daca tinem cont de conditiile interne – baza de selectie, competitivitatea campionatului, fair-play-ul si corectitudinea cluburilor si arbitrilor, manariile din campionat… Chiar ne intrebam de unde mai gasesc rugbistii resurse ca sa tina steagul sus, sa nu se faca de ras, pentru ca la meciul de sambata trecuta singurii care si-au dat din nou in stamba au fost organizatorii, echipa nationala demonstrand si confirmand inca o data ca are caracter.

din beci, corespondentul Sportlogic O-O Flo

 

%d blogeri au apreciat asta: