Sportlogic

Posts Tagged ‘Iulian Bituca’

Copiii Centrului Olimpic de sabie din Brasov nu mai au ce manca de 1 saptamana… si eu ce pot sa fac (ganduri)

In Blog, Comunitate, Ganduri, Sportul si politica on septembrie 19, 2016 at 3:17 PM

Noutati pe Frontul de Est… Ce ghinion ca s-a inchis!… Da voi scrie mai mult despre mine fiindca a venit momentul dulce al „razbunarii”; cel in care pot sa-i arat cu degetul pe „prosti” (creduli) si sa le cer compensatie morala.. !!!

Am primit vineri un mesaj cu o poveste care m-a intors putin pe dos…. dar mult mai putin decat m-ar fi intors cu ceva vreme in urma. Nu am publicat-o imediat pentru ca nu stiam cat de adevarata este, iar trogloditii din sportul romanesc abea asteapta sa facem un pas gresit ca sa ne decredibilizeze, ca sa nu mai spunem ca ne-am gandit si la alternativa unui complot stangaci impotriva lui Rares Dumitrescu sau Covaliu… Sau poate invers, cei 2 mari strategi ai lamei si-au inchipuit ca si-au gasit fraierul. Nu ca ne-ar pasa de carierea lor de „manageri”, niste glume, dar pentru am hotarat ca binele colectiv sa nu mai fie oala noastra de bors. Pe de alta parte Sportslogic este un proiect care mi-a luat ani din viata… destui ca sa ma imbolnaveasca la propriu. Da, m-am imbolnavit dela stat in fund cu ochii in ecran fiindca in ciuda celor despre care va vorbesc medicii si alti neaveniti, ochii pironiti intr-o sursa luminoasa cu anumite caracteristici (exact alea pe care le au computerele, tabletele si smartphone-urile) nu strica doar ochii, ci modifica complet echilibrul endocrin al persoanei, iar cand acest lucru se intampla toate se dau peste cap si primul care pica este sistemul imunitar care sufera mutatii… Iar cand pica sistemul imunitar, toate se duc pe apa sambetei intr-o avalansa fara sfarsit. Atentie mare Piticule! Cand am inteles asta a fost prea tarziu, dar am continuat pentru ca aveam impresia ca ma zbat pentru ceva important, nu pentru sportivi, ci pentru o cauza. Altfel spus pentru educatie si viitor; probabil asa inteleg eu patriotismul si din oroare fata de aplaudaci si indiferenti… Cat despre marea masa a oamenilor nostri am inteles demult ca nu sunt decat o sursa permanenta de deceptie – tac malc, spun mereu da stapanului, se dau cu cel mai tare oricat de corupt sau incompetent ar fi acesta, lasi si fara mila, mereu pe val, crezandu-se smecheri atunci cand ies din expectativa si profita de munca altora care invariabil sfarsesc zdrobiti de o stanca. Iar daca valul este prea slab, atunci mai dau si o mana de ajutor, punand umarul la desavarsirea operei legilor naturii de genul „cel mai pervers supravietuieste”.

Astazi, cand in sfarsit dupa aproape 5 ani de strofocari „am picat” si eu intr-o „supa” mai pe gustul meu – adica colegi  inteligenti si cu caracter, agreabili si cu spirit, oameni pe care ii cunosc de tot atatia ani, mi-am spus ca a venit momentul sa-mi vad de ale mele, atat cat voi mai putea. Adica chiar ma simt bine acolo unde sunt – ne „injuram”, ne „certam”, ne „descoperim” zilnic unii pe altii, invatam unii dela altii si invatam sa ne apreciem si mai mult… Polemizam ore intregi despre antrenament, despre stiintele sportului,  despre politica…. „despre una despre alta ca un zbor cu parapanta”, ajungem acasa si ne gandim din nou la ce-am discutat, sfarsind prin a ne da dreptate (fie doar si partial) unii altora. Nu a fost usor, am sadit samanta acum 3 ani… iar ei dupa o serie de glumite enervante, au stropit-o si crescut-o, iar cand aceasta a incoltit, m-au invitat in gradina lor sa ma bucur de floricica…  Mai este mult pana departe, dar cel putin mai sunt sperante si sper ca pana la sfarsit, drumul sa fie cel pe care mi l-am dorit. Pacat de timpul pierdut, dar ce frumos si ce bucurie sa vezi ca printre noi mai exista bun simt. Este adevarat ca nici nu prea aveau de unde alege :)))), fiindca visatori ca subsemnatul „nu se gaseste” la fiecare colt. De fapt chestia care m-a motivat sa ma „lipesc” definitiv este un episod petrecut in aceasta vara cand un fost junior,  a venit si m-a intrebat daca-l pot ajuta cu un raspuns la o dilema pe care o avea. Un club ii propusese o suma de bani, iar el la noi (binenteles….cum as fi putut pica in alta parte) ca si toti ceilalti care suntem campioniii voluntariatului, era pe vorbe frumoase. Suma era interesanta… iar nevoile sale erau mari. I-am spus ce gandeam si dupa cateva zile l-am intrebat daca s-a decis. Cand am auzit raspunsul sau – „mai da-i in PLM cu banii lor” – am inteles ca eram acolo unde trebuia si ce munca frumoasa a facut cel care i-a crescut. Chapeau dragi colegi, nici nu stiti cat a cantarit asta si ce mare lucru ati realizat… Desi va banui de un mic scenariu regizat acolo :))), dar chiar si asa pentru mine o minciuna frumoasa are si ea pana la urma farmecul ei :)))… Acum 5 ani am fost martor la modul in care o generatie interesanta de rugbisti, renuntand la visul lor de copii (un titlu national), s-au tradat singuri pentru 200-600 de lei luna si vise despre o glorie promisa de viitori profesionisti, un proiect „flash”, adica un foc de paie care s-a stins exact asa cum s-a si pornit, aprins de o echipa de „experti si somitati”… Se intampla la Pantelimon in anul 2011. Astazi, in afara de 2-3, nici unul nu mai joaca, echipa a murit dupa 2 ani de existenta glorioasa , iar cei care mai joaca o fac si ei asa cum pot. Nu-i crescusem eu, dar credeam ca anul petrecut impreuna si entuziasmul  ii va molipsi si va ramane marcat in constructia lor, cu speranta ca vom fi putut realiza impreuna lucruri frumoase… Dar ca de obicei nu a fost alltceva decat inca o TEAPA in palmaresul subsemnatului!… Ce antiteza spectaculoasa (!?); „tradatori” pentru 600 lei vs „devotati” renuntand la 2500 lei… un copil de 19 ani… TARE! Rugby vs Baschet – in human contest, castiga baschet (chestie de educatie si orizont – de la inaltime poti vedea ceva mai departe), lumea s-a intors pe dos… Mai nou (glumesc cand spun nou) rugby-ul a devenit o lume de contabili, iar baschetul una de visatori si romantici, cand de obicei, pardon, cand toata viata mea am crezut (impotrivindu-ma evidentelor) ca lucrurile stateau invers… Este destul sa comparati salariile in cele doua sporturi, chiar si in Romania (tara tuturor anomaliilor) ca sa intelegeti ca lucrurile stau asa cum va spun eu.

… Ma rog… Acum suntem la momentul in care „atitudinea din sport” vrem sa o predam sportivilor nostri, fiindca pe Facebook, zau, strigatul se stinge in ecou intr-un colt ascuns al contiintei fiecaruia. Mii de postari si reflectii, mii de ore pierdute pentru documentare, redactare, corectare si o boala la sfarsit, toate astea pentru cateva aprecieri si distribuiri care sa imprastie sovaielnic grandirea sanatoasa, determinarea si entuziasmul nostru, in speranta ca cei carora le mai pasa inca se vor contamina si ei… Dar „canci” sau „din parti”, desi este oarecum usor de imaginat pentru toti cei care-si doresc schimbare ca atunci cand o dorinta sau o tendinta se naste, cand o nevoie se exprima, pentru ca acestea sa se materializeze, pentru ca nevoia sa-si gaseasca raspuns, este nevoie de sprijin si audienta…. Dar NU, pe nimeni nu intereseaza decat propria situatie, nimanui nu-i pasa de problemele celuilalt, ba dimpotriva, mai aveam putin si defetismul unora, resemnarea generala, erau cat pe ce sa ne contamineze, dar am fost ajutat si multumesc pentru ca asa ceva nu puteam lasa sa se intample.

Dragilor, noi nu suntem jurnalisti, de altfel nu inteleg de ce mi se mai intampla sa mai vorbesc la plural, ci un tehnician din sport revoltat (sau poate doar deceptionat) care, datorita unor „intarzieri” legislative si unor piedici administrative, nu-si poate face meseria in tara sa de bastina… Si daca ar putea si tot i-ar fi imposibil datorita mentalitatilor, influentelor de tot felul, finilor, nasilor, cumetrilor si altor soiuri de „experti” care au ocupat toate pozitiile si circuitele… Dar in prezent nu mai este cazul pentru ca ajutat de cei  care m-au inteles si s-au hotarat sa ma accepte asa cum sunt, acum am sansa sa-mi fac din nou meseria si asta este de nepretuit. Multumesc Nea Costica (profesorul Constantin Dumitrescu), multumesc Piticule, multumesc Directore!.. Multumesc ca m-ati scos din casa, dela calculator… Sa revenim!…

___ imaginea print screen a mesajului ___

mesaj___________________________

Sa trecem la obiectul, mai bine zis pretextul, acestei interventii cu un „copy-paste” al mesajului primit pe Facebook, fara poza de profil sau alte indicatii… I-am scos numele din ratiuni lesne de inteles, in cazul in care o fi cel adevarat:

______ copy-paste text mesaj______

Buna ziua, va citesc recunosc nu destul de des dar imi place tare mult felul dvs de a aborda o problema . Vrem ca sportul romanesc sa mai fie in varf , nu prea se mai poate deoarece nu stim sa gestionam nici un fel de problema. De exemplu daca ai fost campion olimpic nu inseamna ca esti si un bun manager, jos palaria pentru ce ai facut ca sportiv dar pentru restul….

Centrul de scrima de la brasov nu mai au mancare de marti , asa pur si simplu. iar cei de la bucuresti doar le-au comunicat ca de miercuri nu mai aveti masa fara sa-i intereseze totusi acei copii ce mananca nu se gandesc ca acolo sunt copii de 15 – 16 -17 ani care au in buzunar 5 sau 10 lei in cel mai fericit caz iar el trebuie sa manance de 3 ori pe zi ca face si scoala si antrenament. (sfarsitul mesajului)

________________________

Gandurile care urmeaza pleaca de la premiza ca vestea trista este adevarata si ca problema este asa cum ne-a fost prezentata, una reala, si anume ca sportivii dela Centrul Olimpic (juniori, adica minori) au fost abdandonati de autoritati. Revenind la criza din titlu, imi amintesc perfect reactia celor din comunitatea scrimei cand m-am luat de „legenda” Covaliu pentru cumul de functii sau pentru ca a creat la Brasov o jucarie fostului coleg de lot, „elev” si concetatean, Rares Dumitrescu, nu mai spun despre „ofensiva” dusa impotriva camarilei Petrache si toti presedintii de federatii care au jurat supunere noului prodigiu crezand ca ei vor pune mana pe putere si face gaura in ocean. Sportul nu se face cu doar cu „somitati”, „legende” si „agende”, ci mai ales cu competente. Este suficient sa ne reamintim ca pe cei mai multi dintre ei nu i-au crescut si format legende, la fel cum in fruntea forurilor sportive nu erau fosti campioni, ci camarila de partid care, asa proasta cum era, stia totusi sa tina fraiele organizatiei.

…Le fel cum imi amintesc ca am criticat ideea de a concentra toate talentele la un loc, o optiune toxica din varii motive. In primul rand acest lucru urma sa duca la disparitia competitiei reale dintre diversele scoli de scrima din tara (pentru ca evident copiii urmau sa se ataseze afectiv noii structuri, chiar daca ramaneau afiliati in cluburile lor… iar un asalt intr-un meci oficial ar fi devenit prelungirea rutinei de antrenament cu aceiasi adversari) ; fara competitie acerba intre scoli nu exista performanta, oricat de mare ar fi concurenta in interiorul unui nucleu de elita. In al 2-lea rand retragerea varfurilor din cluburi (vorbim despre prezenta lor fizica si in acte) nu putea duce decat la plafonarea restului efectivului acestora, fiindca varful este mereu cel vizat de cei cu aspiratii care vor sa-l intreaca, el consituind un reper si o motivatie pentru colegii sai. In al 3-lea rand, daca tu federatie te tot plangi ca nu ai bani, de ce ai mai face eforturi suplimentare pentru a-ti asuma intretinerea si formarea unor juniori, retragandu-i din centrele si familiile lor, de acolo de unde au fost formati si crescuti „bine” (presupunem), fiindca altfel nu punea nimeni ochii pe ei. Nimeni nu critica centrele de excelenta sportiva si programele de perfectionare daca se tin regulat si se fac sub forma de stagii; poate ca intr-o zi antrenorii si restul „expertilor” nostri vor intelege ca ce este prea mult strica, ca un tanar pentru a se implini si desavarsi fie chiar si pe plan sportiv mai are nevoie si de altceva decat sa faca tumbe cat este ziua de lunga… Mai are nevoie de familie, de prieteni, de camera sa, de un rol social, de timp ca sa citeasca o carte, sa se uite in oglinda, sa joace ceva, sa socializeze etc.

Sa va mai spun de ce se intampla toate astea in sportul romanesc!? Fiindca avem experti facuti din spaga si din imagine,  multi dintre ei lacomi si tot felul alti boi pe lumea asta (sa ma ierte onorabilele animele)  care si-au facut rost sau li s-a dat cadou asa si  dintr-odata (peste noapte la un pahar de vorba) o legitimatie/reputatie de somitate, expert, smecher si alte „baze”…. cand ei de fapt rup penita stiloului daca-i pui sa semneze. Imi mai aduc aminte si cum am criticat felul in care s-au debarasat de Bituca la Iasi, iar astazi centrul de acolo abea daca mai da din aripi – (la capitolul performanta, nu mai stiu nimic despre efectiv).

…Si acum ca m-am enervat, imi mai aduc aminte cum au fost primite toate aceste critici de voi, mica mare familie a scrimerilor si parintilor de muschetari, la fel cum imi aduc aminte ca prietenii mei juniori dela Pantelimon incepusera sa-mi dea ZAP la semnale pentru ca-si imaginau ca de fapt eram ciudos si cum acum regreta anii pierduti, visele naruite si vanataile. Imi aduc aminte perfect cum am spus-o aici si pe pagina Facebook a blogului ca fara educatie si valori etice, performanta este o iluzie si cum primeam retururi de genul Don Quijote, carcotas, se baga in seama, etc. Acum primesc mesaje de suparare despre prostia si incompetenta celor pe care i-am criticat, din disperarea celor care i-au propulsat acolo dandu-si coate si intrecandu-se in aplauze.

Copy-paste-ul modelelor de afara nu va rezolva nici o problema daca nu exista competenta si stiinta implementarii si a organizarii (pe romaneasca noua a imbecililor corporatisti – „know how”-ul) , iar cea mai reusita dintre implementari nu va dura daca totul s-a facut strict pe baza unui telefon si influentelor politice sau de alta natura. Ecuatia este simpla – Petrache aplecat, Covaliu a ramas in fundul gol, acum trebuie sa plece si Covaliu pentru ca devotat Petrache, sufera deci Centrul Olimpic infiintat de Covaliu cu dedicatie pentru Rares Dumitrescu… Ar fi bine, dar sufera niste copii smulsi din paturile lor si carora peste cativa ani le veti reprosa banii cheltuiti cu ei pentru ca nu au dat totul ca sa vedeti voi drapelul pe podiumul olimpiadei – banda de idioti…. Este daca nu cazul, cel putin genul de scenariu de infiintare si functionare a proiectelor de Romania, gen „Centrului Olimpic” creat la Brasov care, iata, acum dupa plecarea lui Alin Petrache, la nici 3 ani de existenta se confrunta cu probleme mari… Daca o fi asa… Asta pentru ca la noi „legendele” nu considera ca au nevoie de competente,  ci de o medalie si juramant de slugarnicie fata  de potentati, nu concep o viata retrasa si indestulata, ei vor sa raman acolo sus pe Everest sau Olimp pana la sfarsitul zilelor, dom’le… Cum eu care am adus medalii!?

… Nici ramanerea lui Alin Petrache in functie nu ar fi fost o solutie, fara nici o aluzie la diversele anomalii cum ar fi si cazul uniformelor sau olimpiadelor scolare, acordurilor semnate cu sponsori de anvergura si nici cum din toate acestea sportul romanesc nu a ramas decat cu comunicate de presa, articole sau reportaje media si strangeri de mana imortalizate de lumina blitz-urilor… Stie cineva cine a castigat „olimpiadele scolare”, a ramas in urma acestor olimpiade vreo baza de selectie, s-au inmultit copiii in cluburi??? Acum parca imi pare rau ca Alin Petrache nu a ramas, sa-i fi pus aceste intrebari atunci cand se va fi laudat in viitoarea campanie de alegeri… La ce au servit „milioanele” si sponsorizarile trambitate daca in cele din urma cu toate „milioanele” COSR-ului, MTS-ului sau cine se mai ocupa de aceste centre olimpice, nu  mai au resurse sa plateasca viitorilor campioni ai lumii (glumesc) o masa calda??? Intr-o astfel de situatie nu vedem alta solutie  decat ca parintii sa-si retraga copiii si sa se ocupe de educatia lor, sa practice in continuare sportul pe care il indragesc, dar in masura posibilitatilor pe care le au…

Incheiem totusi cu cateva nedumeriri  – Doamna Lipa, Domnule Nicu Vlad in interim la COSR, Domnule Rares Dumitrescu „legenda proaspata” si pur produs al scolii de management din Romania (glumesc.. despre scoala) , daca „tatuca” sau „mamuca” isi rup gatul alunecand pe sapun in baie, planeta inceteaza sa se mai invarta???… Chiar nu-l duce pe nici unul capul dintre cei care se ocupa de acest centru cum sa faca in asa fel incat activitatea sa continue!? Se pare ca nu!..  Bai legendo si managerule, si daca ii luai pe toti la tine acasa sa manance si tot rezolvai cumva situatia asta… Macar din punct de vedere uman. Maybe after all, nu esti chiar cel care crezi ca esti de nu gasesti o cantina sa-i primeasca… Sau totul nu a fost decat inca o mica afacere incubata la sanul closcutei federale… Si din nou Bravo Boc, Ciolos, Ponta si restul „somitatilor” care s-au perindat in ultimii ani pe la carma guvernelor pentru a fi numit in fruntea sportului romanesc tot felul de legende… „blonde” si alti analfabeti profesional.

– O-O Flo –

P.S. – Anonimule, acum ca am dat curs dorintei tale neformulate, sper cel putin sa ai O-Ole la locul lor si sa distribui acest articol pentru cele inca cateva ore din viata pierdute pentru  odraslele  unor necunoscuti (ipotetice prodigii) carora nu le datorez nimic…. si care nu si-au facut niciodata simtita prezenta sau sprijinul in toti acesti ani… De ce nu-i scriti lui Tolontan fratilor, nu este el noua stea a jurnalismului sportiv din Romanica… general cu stele si cu cifrul tuturor „seifurilor” cu secrete din sportul romanesc!?

Reclame

Despre „Quenelles” FRS si sfaturile noastre pentru viitorul sabiei iesene…

In Comunitate, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Sport si societate, Sport viata si destine on ianuarie 22, 2015 at 5:04 PM

Cuvant inainte – Acum m-am prins ca cele mai lungi si perfide „quenelle” le pot da scrimerii… Acest articol ne-a fost inspirat de un articol aparut in Evenimentul – Încă o recunoaştere pentru scrima ieşeană.

Acum 3 ani am fost la CSM Iasi si am avut o discutie filmata cu antrenorul emerit Iulian Bituca. Nu l-am publicat pentru ca (sincer) calitatea imaginii  mi se parea execrabila cu subsemnatul si cele 30 de kile in plus :)))… Dar poate fi interesant pentru cei care au inca indoieli. Atunci am inteles ca munca de reporter pe teren este o meserie in sine pentru care nu am nici o vocatie si de aceea am si lasat-o balta… Poate ca unii dintre dirigintii sportului romanesc ar trebui sa-mi urmeze exemplul daca evidentele demonstreaza ca nu sunt facuti pentru ceea ce isi inchipuie ei ca ar fi in ambitiile lor nemarturisite!

Cu aceeasi ocazie ni s-a oferit sansa sa purtam cateva discutii „flash” cu fetele si baietii care incrucisau lamele in sala… Scopul acelor „interviuri” (care i-au surprins pe unii) a fost sa constituie o baza de referinta in eventualitatea unor revederi tarzii; sa ne amintim daca le mai place aceeasi mancare, daca asculta aceeasi muzica, daca au ajuns acolo unde isi propusesera candva… Sper ca voi putea finaliza ceea ce am inceput, dar ne servim de acel moment pentru a ne aminti ca in articolele care au urmat am ignorat (ne cerem scuze… dar a fost cu un scop si ma felicit) interviul a 2 fete; Andreea Lupu (articolul il am inca in faza de ciorna terminat, corectat, dar nepublicat) si Cerasela Dragan, cea mai modesta, introvertita (cel putin la intalnirea noastra) si cea mai ezitanta in aspiratiile sale… Iata ca acum dupa 3 ani, Andreea si Cerasela sunt cele care demonstreaza cea mai spectaculoasa dinamica de progres si implicit a performantelor obtinute, probabil sperantele sabiei feminine romanesti… Fara sa vreau nu pot sa nu ma intreb pentru a nu stiu cata oara cum este posibil sa fii performant in spada feminina si nu in cea masculina sau in sabia masculina si nu in cea feminina (concluzia sa o traga fiecare… pentru el :D). Mai recent, mai precis incepand cu 2013, 3 (sau chiar 4… o includem si pe Ana Maria Ciobanu) dintre fetele de atunci par sa faca obiectul dorintelor si obsesia permanenta a antrenorilor de sabie aflati in cercul apropiatilor puterii federale – in imaginea de mai jos de la stanga la dreapta: Vrabie Alesia, Adreea Lupu si Cerasela Dragan, poza jurnalistului iesean Arhire Dragan caruia i-am imprumutat-o de pe Facebook (scuze si multumiri)… Pe Ana Maria nu o mai postam in spatiul acesta fiindca are deja poza pe site…Suntem totusi curiosi sa vedem cum a crescut 🙂 – vezi link

fetele iasului_______________________________

SI ACUM URMEAZA „LA GROSSE QUENELLE +” 😀

Un titlu gresit… Noi am fi intitulat articolul „inca un ventilator de bani”. orice ar spune specialistii, nu  intelegem si nu ne impacam cu ideea „de ce toate talentele trebuie sa mearga la Bucuresti” daca sunt descoperite si antrenate (obtinand si performante) intr-un oras, dintrodata data clubul respectiv devine prea mic pentru ele…Halucinant…Inca o reforma „extraordinara” a COSR… Ne amintim ca dupa o alta idee stralucita, reflectia acelorasi minti sclipitoare care se dadeau de ceasul mortii sa mute centrul olimpic la Brasov pentru a le oferi materie de lucru „colegilor de tinereti”, dar iata ca numai dupa un an programul revine la Iasi. La vremea respectiva, somitatile de la FRR au reusit sa convinga doar o speranta ieseana. despre care am aflat recent ca asteapta nerabdatoare sa se intoarca acasa in modestul si dulcele targ al Iesilor. Cum ca medalii de tot felul, trompetele si surlitele, nu sunt suficiente ca sa obtii performanta… Sa fie oare pentru ca performanta este rezultatul unei chimii complexe in care nu intra doar competentele antrenorilor… Medaliile de sportiv nu garanteaza in nici un fel talentul pedagogic, ba uneori chiar dimpotriva… Sau poate cainii nu erau chiar cu colaci in coada asa cum pomiteau gornistii FRS la vremea respectiva.  Oricum in momentul de fata sunt aproape gata sa pun pariu ca scrimera care s-a expatriat un an la fabulosul centru de la Brasov, cu antrenori
„pfai de mine”, nu ar repeta in ruptul capului experienta acum promisa de mitici. Oare asta chiar nu inseamna nimic pentru parinti si sportivi!?… Oricum de data aceasta ne-am hotarat sa mutam discutia de pe Facebook pe blog… asa ca sa raman scris… sa o oficializam 😀

…Oare nimeni nu intelege ca performanta intr-um sport individual este rezultatul unui cumul c0mplex de factori si variabile, care merge de la peisajul din fata ferestrei pana la o cearta buna cu mama sau cu tata… Ca in disciplinele individuale, la competitiile importante,  loturile ar trebui sa ia in staff-ul lor si antrenorii de club ai sportivilor respectivi pentru ca antrenorul de lot, oricat de maiastru ar fi el, nu poate controla niste variabile de ordin psiho-afectiv, dar cu care ar putea jongla doar antrenorul care a crescut sportivul!? Ma rog, daca este antrenor cu adevarat. Mai trebuie sa amintim cum lotul de box a dezertat din cantonament acum un an inaintea europenelor, ca nu-si mai haleau de nici o culoare „maestrii”!?… Ca intr-o  confruntare, pe langa maiestria tehnica, o pondere majora il joaca factorul psiho-afectiv si cognitiv si el la randu-i dependent de procese psihice intime si specifice fiecarui sportiv… Poate faptul ca majoritatea atletelor noastre (si a altora) de renume au sfarsit prin a se casatori cu antrenorii lor, ar putea oferi masura acestei dependente sportiv-antrenor… caz de situatie intalnit in mai toate tarile in foarte multe discipline individuale.

In ciuda rezultatelor absolut remarcabile, scrima romaneasca are si ea probelemele ei. Vechiul scenariu al gastii si republicii prietenilor este omniprezent. Am inteles asta din momentul in care noul presedinte al FRS a insumat un cumul de functii (ce ridicol!!!), si a inceput sa mute toate valorile in propria ograda – presedinte, antrenorul lotului national, antrenor la Dinamo, in timpul liber director de dezvoltare, director la PR si marketing.. te si doare capul cu atata stiinta. Dintr-o data avem surpriza ca domnul Covaliu, un nume mare al sportului romanesc si mondial se pricepe la toate. Zau asa, chiar la toate… Departe de noi gandul de a-i da lectii de management sau de a-l discredita, dar un lucru este sigur: diviziunea sociala a muncii a aparut din epoca bronzului si pentru un motiv bine intemeiat… Nu te poti pricepe la toate sau chiar daca te pricepi sau ai idei, cu siguranta nu le poti face pe toate… Sau le poti, dar in ferma ta… Ori sportul romanesc, un club, etc nu este si nu poate fi ograda nimanui oricat de bine intentionat ar fi, si oricat de glorioasa i-ar fi putut fi cariera respectivului campion… In Romania oriunde intorci capul vezi numai asta. Nu chiar oriunde. Nu la handbal, nu la haltere, nici la judo sau atletism cred. Pana nu de mult Alin Petrache era procuror, avocat, judecator si calau in rugby si mai tarziu in piramida puterii sportive… „Sfaturile” noastre cred ca l-au ajutat semnificativ sa-si redobandeasca credibilitatea… Acum ca si-a vazut sacii in caruta pare sa se fi retras discret in linistea Olimpului, dar sa nu ne facem iluzii. As mai numi pe cineva, dar nu doresc sa ranesc persoane la care tin. Sportul romanesc este plin de fosti campioni (uneori mai putin campioni) care cred ca fara ei planeta nu se poate invarti. Pacat!… Pacat ca dascalii si mentorii lor nu i-au invatat ca „bogatia”, performanta, evolutia, farmecul lumii care ne inconjoara si frumusetea sportului  rezida si rezulta din diversitate si concurenta REALA!

De ce domnii de la FRS nu fac centrul acolo unde se afla majoritatea sportivilor selectionati… Este un principiu fundamental al democratiei si al bunului simt. Adica prefeream sa delocalizam 3 formati de o scoala performanta, in locul a 2 formati la o scoala si ea performanta…candva si ceva mai putin. Probabil ca orasul Iasi nu este de nasul lor sau sa intelegem ca Bucuresti incearca cumva sa-si imparta prajitura sabiei romanesti – baietii la Dinamo si fetele la Steaua!?

…Si de ce nu s-ar lucra la un program pentru elita juvenila – o metodologie unica si nationala de antrenament – destinata antrenorilor sportivilor selectati sa faca parte din aceste centre si banii sa fie alocati pe cote de reprezentare cluburilor respective, cu destinatie precisa pentru formarea sportivilor de elita sau cu potential evident de performanata care sa ramana acasa si sa-si vada de vietile lor, in orasele, familiile si cluburile lor. Exista destule competitii nationale si internationale in care copiii sa fie pusi la incercare, testati si mai ales formatoare. Si daca numarul este limitat, iar maine apare o noua stea sau unul/una dintre  sportivi/sportive se accidenteaza/se imbolnaveste, etc., ce vor face baietii destepti; il vor trimite pe cel „consumat” acasa dupa 2 ani de „exil” ca sa-si reia viata in orasul de bastina de acolo de unde a lasat-o cu doi ani in urma? Am putea intelege o astfel de optiune pentru un sportiv talentat format intr-un club fara performante, fara echipa, fara echipament si infrastructura, dar aici vorbim despre scoala ieseana de sabie breee… Nu stiu daca cineva a inteles, dar IASUL ESTE CAPITALA MONDIALA A SABIEI MASCULINE! De cate ori trebuie sa facem calculul produselor acestei fabuloase „industrii” de tragatori de elita in ultimii 50 de ani de exercitiu pentru a linisti toate fantasmele miticilor si fidelilor lor !?

Iata o situatie tip si un motiv in plus ca parintii sa vegheze ca progeniturile sa nu neglijeze scoala si invatarea perfecta a unei limbi straine; noi i-am sfatui sa faca orice pentru a obtine o bursa intr-un colegiu american, britanic sau oriunde… De ce ar merge un sportiv sa umple buzunarele unui club sau antrenor din alta parte care nu a facut nimic pentru el!? Pentru 300 de lei bursa olimpica si eventual alte 800 daca semneaza la Steaua? De ce nu ar merge la Monaco sa dea lectii de sabie odraslelor princiare si daca este bun(a) chiar si cu sansa la vreun podium international!? Cine stie daca va iesi campion/campioana (cu atat mai bine), daca nu, cel putin isi pune sansele de partea sa pentru un viitor cat de cat decent pentru ca in mod evident, logica performantei in sportul romanesc din cate se pare nu se poate altfel decat trecand „prin sau pe la Bucuresti” si se rezuma la 300 de euro/luna, camin si mese calde la cantina vreunui minister sau institutii… Dar sa admitem ca idea nu ar fi rea daca COSR ar propune si contracte pe durate stabilite cu asigurari pentru cluburi si sportivi, ma tem insa ca deja vorbim in chineza.

Poate ca primarii acestor orase in care printr-un miracol si munca de o viata a unor pasionati a permis crearea unor scoli remarcabile intr-o disciplina oarecare, dupa decenii de succese frumoase, ar trebui sa aloce fonduri substantiale (firimituri la cat se ciordeste) in sporturi din care ar putea sa faca elemente de imagine ale urbei lor, in loc sa bata campii cu tot felul de fantasme din propria copilarie visandu-se Maradona.  Ma intreb ce face fundatia sportului iesean pentru ca este clar si limpede pentru toata lumea ca resursele pentru sportivii de elita trebuie gestionate separat, dar nu de la Bucuresti, ci acolo de unde provin! Vorbim despre 3 fete pentru Dumnezeu, 3 copile care daca ar ramane in clubul lor ar putea trage tot lotul dupa ele, adevarate surse de inspiratie pentru generatiile care vor urma. Scrima ca si multe alte discipline ale sportului romanesc (si toata Romania de altfel) este din pacate iremediabil prizoniera unor minti incompetente, unor primadone care vor sa culeaga rodul muncii celorlalti, vajnici vanatori de glorie!

Asadar inca un proiect cu aluri de goarna – ca si cel de la Brasov – vom indesa cat putem cuiul pentru a-i umili pe detractorii nostri, ca sa inteleaga in sfarsit si ei cam cat ii duce „viziunea”- al carui obiectiv este interesul personal (sau de gasca) a unor tipi doritori sa-si bage in buzunar presedintii de federatii facandu-le toate mofturile… Si iata cum prin hazard acest asa zis centru vizeaza valorile unuia si acelasi club, CSM Iasi. Nu se intreaba nimeni cine castiga din astfel de proiecte sau ce va castiga clubul iesean, orasul, daca lasa sa-i plece toate sperantele. Da, hotarat lucru, scrima ieseana „face rau” unor inchipuiti guru ai lamei, umiliti ani la rand de un antrenor cu tarele si lipsurile sale care le-a demonstrat timp de 30 de ani ca meseria este o chestiune de vocatie. Cand ii aud pe unii ca nu are nici un merit, ii rog sa ia o samanta de orice soi fabulos si sa o planteze pe o bata (ciomag) sa o ude si sa o „ingrase” cat si cu ce vor ei…la sfarsit ii mai rog sa-mi spuna cate roade au cules si la ce le-au servit fitele.

Am sa inchei acest articol cu un mesaj „personal”: draga scrimerule sau scrimero, daca ai crescut si cunoscut gloria sub indrumarea cuiva, de ce sa-l parasesti pentru promisiunile desarte ale unor sacali de curte… Daca toti prietenii si familia iti sunt dragi si tii la ei ca facand parte din viata ta, din tine, oferindu-ti tot ce ai nevoie pentru o viata decenta, de ce sa-i parasesti? Evident ca toti vrem sa progresam si evident ca orice voiaj si experienta noua poate fi constructiva si formatoare, dar intreaba-te daca promisiunea ce ti se face si rezultatul final merita sa sacrifici tot ceea ce reprezinti. Poate ca simti nevoia unei schimbari, dar este putin probabil cand iti petreci tineretile in autocar, avion, tren, hoteluri , cantonamente si competitii. Daca ai fi practicant al unei discipline colective o astfel de alegere ar fi poate de inteles… Nimeni nu este absurd sa ceara unui rugbist, fotbalist, handbalist, poloist de valoare sa ramana in Romania si cu atat mai mult intr-un club neperformant in care cariera sa depinde de o multitudine de alti factori externi si independenti de implicarea sa, dar in scrima, box, lupte etc… zau nu cred ca cineva te poate priva de medalii si de echipa nationala daca nu faci parte din centrul lor, mai ales daca iti bati adeversarii pe plansa… Si daca totusi se intampla, inseamna ca acel sport nu te merita fiindca a esuat in valorile sale reprezentaive – excelenta si fair-play-ul… Poti sa optezi pentru o schimbare daca simti ca pierzi teren, ca antrenorul pe care il ai nu-ti poate oferi mai mult, daca si-a atins limita competentelor sale, dar nu atunci cand esti pe o panta ascendenta datorita celor care au investit in tine.

– O-O Flo –

Pledoarie cu si pentru o sabie – Scrima CSM Iasi

In Economia sociala on septembrie 3, 2012 at 4:58 PM

Cuvant inainte –  Articolul „Pledoarie cu si pentru o sabie” este dedicat sectiei de scrima (sabie) de la C.S.M. Iasi – unii i-au numit  “La compagnie des mousquetaires” altii doar  o „Fabrica de campioni„. Si cuvantul „doar” nu a fost folosit in gluma, pentru ca la Iasi este ceva mai mult. Pledoaria este inainte de toate una facuta in slujba (si speram noi in spiritul) acestui sport… Sper ca cei care se simt vizati sa sangereze atat cat ii lasa bunul simt de la impusaturile lamei de otel, care mai are putin si ne ajunge tuturor la os.

Multumim pentru ospitalitate sabreurilor de la CSM Iasi!

 – Fotoreportaj realizat de Dan Surugiu –

___________________________________

___________________________________

La langue officielle de l’escrime est le français.
La devise de l’escrime : “Ne me dégaine pas sans raison, ne me rengaine pas sans honneur”.

La fel ca si limba revolutiilor, limba oficiala a scrimei este franceza… Deviza sau motto-ul acestui sport este „Nu ma scoate din teaca fara motiv, nu ma introdu inapoi in teaca fara onoare”… Evident suntem in fata unei personificari a sabiei tovarasul de „arme” al tragatorului. Ea este cea care stabilea codul de onoare a acestei discipline – precum si cel a manuitorului / stapanului sau – in care, candva, „semnalizarea” tuselor nu se facea cu beculete ci cu picaturi de sange, ba chiar si prin hemoragii letale.

________________________________

Am fost la Iasi… Acolo chiar ca nu pot sa dau vina pe fosta guvernare; nu au reusit niciodata sa cucereasca citadela. Am fost mereu luati „la misto” (si suntem in continuare) – orasul decalat si contracurent care mereu voteaza cu cine nu trebuie, dar pana la urma tara a ajuns in mai multe randuri la aceeasi concluzie. Din pacate, situatia acolo nu justifica nici o multumire sub acest aspect; barfe, „chei” si manevre de tot felul, un oras candva minunat, dar astazi cotropit de toape pe tocuri cui iesite la plimbare pe peluza de la „Palas” si plin de mitocani mancatori de seminte si iubitori de fotbal…Aoleu ce-am spus!? Am gresit (!?), lucrurile nu stau chiar asa (!?)…Poate ca da, ar tebui sa ma impac si eu cu gandul si cu vremurile pe care le traim. Suntem un popor isteric si o natiune de ingrati… Ne dau peste cap nimicuri, in timp ce comori fabuloase zac neingrijite in gradina din spatele casei… Uneori chiar mai grav, ca si cum nu ar fi destul ca sunt neingrijite, ne straduim sa le distrugem si mai tare. Dar toate acestea deja le stim cu totii si nu cred ca astfel de vorbe mai pot impresiona foarte tare. Cu toate acestea voi face o incercare: deci lucrurile stau cam asa…

In ciuda starii generale de „inapoiere” a regatului nostru, orasul Iasi – fosta cetate de scaun a Moldovei – a gazduit si dat Romaniei pe rand, primul (si probabil singurul) mare umanist, enciclopedist si compozitor roman Dimitrie Cantemir, primul liceu din Romania, primul teatru, prima universitate, si pe toti mai marii neamului din istoria moderna a Romaniei (nu-i voi insirui ca sa nu-mi fac dusmani :)). Mai nou orasul a devenit un fel de capitala a IT-ului romanesc si pintre ultimele orase unde elevii mai reusesc sa-si ia BAC-ul, fiindca dupa cum se poate constata, acest examen devine referinta performantei educatiei in Romania… Pana la un punct este normal pentru o fosta capitala, dar insist ca sa-i tachinez putin pe „mitici”, deja mancati de faptul (nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma ingrijorez) ca din ce in  ce mai multe „produse locale” incep sa se perinde pe la curtile domnesti din zilelor noastre… Pana si printul mostenitor este de la Iasi… He he he… Oare de asta sa mearga bine scrima (sportul aristocratiei militare) la Iasi!?… Intr-adevar, (daca nu stiati, aflati ca) orasul „premierelor romanesti” mai are una in palmares; in 1840, Gheorghe Asachi introduce pentru prima oara in Principatele Romane practica institutionalizata a scrimei ca materie obligatorie de studiu pentru elevii Academiei Mihailene (de la Iasi, evident :0).

Dupa Jocurile Olimpice din acest an (Londra 2012 – pentru posteritate), m-am hotarat sa fac o vizita la sectia de scrima a Clubului Sportiv CSM Iasi, acolo unde de-a lungul timpului au fost formati o pleiada de tragatori de elita ai scrimei romanesti. La aceasta editie a Olimpiadei 3 din cei 4 membri ai echipei olimpice masculine de sabie – Dolniceanu, Zalomir si Sireteanu – provin din scoala ieseana. Sa nu-l uitam din acest pasaj despre momentul de bucurie (si aproape glorie) Olimpica pe brasoveanul Dumitrescu, fiindca cei 3 muschetari au fost intotdeauna 4, nu-i asa !? Am mers asadar in orasul meu natal cu speranta ca o vizita la fata locului ma va ajuta sa inteleg de ce acolo se poate si in alte parti nu!? Ce are scrima ieseana in plus deci !? Ce are CSM Iasi si nu au Steaua sau Dinamo, cluburile care oferteaza substantial si reusesc sa recruteze mai toate talentele care apar peste tot in tara.

Actiune in Sala de Arme de la Iasi

De fapt scoala de scrima din Iasi sufera de aceleasi probleme ca si intreg sportul romanesc – o lipsa serioasa de resurse de orice tip. Iasul nu are in plus decat DOAR cativa oameni de sport care au scapat nici nu stim cum tzunami-urilor politice si mai au un presedinte de club competent care de peste 20 de ani munceste devotat trup si suflet sportului iesean, sustinand la randul sau o mana de antrenori pasionati. Iata aproape toata reteta succesului… La acestea trebuie sa mai adaugati niste copii bine selectionati si educati – multa pizza, o colectie de MP3-uri cu Bruno Mars si uite cum scoti pe banda rulanta campioni mondiali, europeni si nationali. Glumesc ! As spune ca ingredientele de care nu duce lipsa Iasul sunt mai ales pasiunea si competenta care impreuna au tinut piept renuntarii si scuzelor care invoca absenta „investitiilor” in sport… Un lacas care „face” istorie si situeaza orasul in elita scrimei mondiale, la randu-i un sport al elitelor insele doar pentru ca toata povestea sa-si pastreze coerenta; un sport de elita nu poate fi practicat de cat de oameni de elita – (in sensul plin de continut si bun simt al cuvantului).

Cine nu are un „batran” sa-l cumpere, cine il are sa-l asculte

M-am plimbat putin prin lume, mi-au trecut cateva promotii de copii si tineri prin fata ochilor si o spun sincer ca aceasta vizita la clubul Iesean a fost o surpriza totala pentru mine. De fapt pentru mine surpriza incepe sa fie ori de cate ori principiile sanatoase isi confirma peste tot valabilitatea. Nu pot sa nu ma minunez de fiecare data cand constat ca acestea inca mai rezista. Inca o data si a miliarda oara se dovedeste ca munca si pasiunea nu sunt rasplatite, ca nu li se acorda onorurile pe care le merita si cu toate acestea pot bate orice diploma (sau carnet de partid) facuta din carton scump si de vanzare (fara a blama educatia si stiinta), dar nu putem sa nu o remarcam cand stim ca aceasta este de fapt situatia majoritatii celor pusi sa evalueze munca si competentele adevaratilor profesionisti. Asa cum am spus-o de nenumarte ori (ultima oara despre antrenorii Bitan si Bellu care au salvat gimnastica romaneasca de la marasm – Aici), NIMIC NU ESTE DIN INTAMPLARE!

Cu riscul de a ma repeta (nu ar fi prima oara, dar o fac ca sa „intre bine”, fiindca asta este menirea acestui blog pana la urma), la Iasi am intalnit abilitate politica (esential intr-o tara ca a noastra – ce trist !?), competente manageriale si tehnice, pasiune, solidaritate si spirit de echipa si multa, multa, foarte multa munca.

De fapt am inteles totul in momentul in care am remarcat un costum de scrima poate chiar din secolul 19, chiar acolo in biroul antrenorilor. Vizita mea nu a fost anuntata si nimic nu a fost pregatit. Deci o piesa de colectie acolo unde ii este locul – in „Sala de arme” in semn de respect al traditiilor si exemplu de urmat, sursa de inspiratie pentru cei care vor urma calea. Sunt convins ca in alte locuri asemenea piese ar fi decorat vitrina de acasa a proprietarului. La fel precum si banner-ul cu „Memorialul Pufnei” care aduce omagiu predecesorilor, cel fara de care scrima ieseana post-belica nu ar fi existat. Toate ingredientele secrete ale reusitei erau acolo – istoria si traditia, recunostiinta adusa inaintasilor, prezentul solid si fara indoieli, si viitorul entuziast in formare… inclusiv sub aspectul colectivului tehnic. Este puntea dintre generatii, triunghiul (sau poate triada) stabilitatii si succesului, elementele care dau noima, sanse de reusita, substanta si perenitate oricarui proiect.

Scoala ieseana de scrima a produs pana acum peste 20 de medalii internationale, din cele aproximativ 180(si) din istoria scrimei romanesti, si peste 900 de medalii in campionatele nationale… Imi cer scuze, nu am gasit statistici exacte. Este motivul pentru care am dorit sa-l intalnesc in persoana pe artizanul acestui palmares, antrenorul emerit Bituca Iulian – am sa incerc sa onorez aceasta arta si am sa-l numesc MAESTRUL DE ARME IULIAN BITUCA… sau pentru cei mai proletari in spirit, „Maistrul”, fiindca vorbim despre o fabrica de campioni, nu-i asa!?  Cu aceasi ocazie am facut cunostiinta si cu „Ajutorul de Maistru”, medaliat la diverse competitii internationale – [bronz pe echipe la mondiale (Atena 1994 si Nimes 2001), si europene individual la Bolzano 1999, si argint pe echipe – Linz 1993] – fostul sabreur si antrenorul Alin Lupeica, participant la 3 (trei) Olimpiade care, la fel precum alti fosti mari sportivi romani (fapt pe care l-am semnalat deja) sunt mentionati in diverse editii wikipedia, numai in cea romaneasca nu… Poate ca elevii sai vor remedia aceasta situatie sau poate ca federatiile de specialitate isi vor face „o misiune” din a completa poate cea mai importanta „resursa” informationala a lumii… Nu ca ar fi important (ba chiar este) dar daca nu ne respectam noi insine, cine vreti sa o faca!?… A fost doar o paranteza despre campionii nostri!

Apropos de campioni, cu ocazia vizitei mele am facut cunostiinta cu „noul val” – cadetii, juniorii si sperantele scrimei iesene si as adauga fara ezitare, cu siguranta si a celei romanesti. „Pustimea” de la CSM mi-a oferit o lectie despre excelenta in sport – modestie si pasiune, totul pe un fond de determinare aproape „obraznica”. Acolo raspunsul banal la intrebarea „Ce vrei sa te faci cand vei ajunge mare !?” este „Campion mondial, olimpic, european si ce-o mai fi”.

Baietii…

… Nu am simtit nici o tenta ce ar putea aduce banuiala unor forme ne-exprimate sau ascunse de aroganta (poate unul dintre ei totusi) sau de exces de incredere in glasul lor. Dimpotriva, totul pare la o lungime de lama (plus fandarea) si toti o spun ca si cum ar fi o consecinta fireasca a efortului si muncii lor… Nici urma de proverbiala isterie sau psihoza congenitala nationala. Am intalnit o zgatie si „charmanta” fata – Ciobanu Ana-Maria castigatoare a cupei mondiale la cadeti (categoria de varsta 13 ani), care la intrebarea „care este cea mai buna performanta a ta ?” a raspuns „Nu stiu, am luat locul I anul asta la „ceva”, la Sofia”… Nu erau fite, a trebuit sa-l intrebe pe Maestru despre ce competitie era vorba.

…si Fetele

Ei spun campion mondial ca si cum eu as spune «merg sa-mi petrec „week-end-ul” in Vama»… Ba poate chiar si mai usor, fiindca eu nu am ajuns pana acum acolo. O astfel de atitudine arunca in derizoriu notiunea de medalie si performanta de dragul imaginii si gloriei, punand in valoare „scrima de dragul scrimei”, de dragul sportului, duelului si al victoriei. Ei vor sa castige confruntarea ! Atentie, nuanta aici este ca vor sa castige prin lupta. Cat de datator de sperante si important pentru un popor ca al nostru si intr-o societate in care din ce in ce mai multi asteapta sa le pice moca !? Restul – medalii, bani, glorie – vor veni de la sine… poate… sau cel putin asa ar trebui !  Dar sa nu grabim lucrurile, ii vom prezenta pe toti si nu dorim ca aceste randuri sa le altereze mentalitatea si perceptia. Dragi copii, domnisoarelor si domnisorilor, ramaneti asa cum santeti pentru ca sunteti de pus pe rana !!! chiar daca Maestrul este mereu nemultumit :).

Pentru a vorbi pe limba celor care voteaza si sunt votati, acest articol inaugureaza o serie dedicata scrimei iesene (si scrimei in general), care cu salarii de 150 euro/luna reuseste sa scoata campioni mondiali. [Apropos de eterna nemultumire si placa de acum uzata a arogantei (sau poate impotentei si incompetentei… sunt rude apropiate nu-i asa !?) din alte sporturi]. Pretul si secretul acestei reusite sunt deci angajarea, munca, pasiunea si devotamentul tuturor celor implicati, de unde poate nu trebuiesc uitati si parintii! Am aflat ca pana si fostii scrimeri, care nu mai au nici o legatura cu sportul indragit odinioara, cauta si aduc copii la sala.

Vom incerca sa vi-i prezentam intr-un ciclu de mini-interviuri pe toti cei care au contribuit la aceste realizari : Maestri, sportivi si (de ce nu !?) manageri, sperand ca vom reusi sa convingem (nu ar fi prima oara) ca noul sport national nu este Sport.ro si ca in loc de „Podoaba de la pagina 5”, mai bine punem campionii pe prima pagina… Glumesc ambitia noastra  nu este rafuiala cu tabloidele, ci poate sa va propunem un exemplu inspirant celor care inca mai vor sa creada ca se poate. Caci se poate !

…>>va urma>>…

– O-O Flo –

______________________________

P.S. >> Ce ar fi sa incepem chiar acum si sa dam exemplu (cel mai bun ar fi un varf de spada in gat) celor responsabili de cursul national al dobitociei in bursa culturii mondiale… Astfel Sportlogic inaugureaza tot astazi rubrica „Fata si Baiatul de la pagina intai”… Sa incepem cu cei mici !

Asteptam reactiile si comentariile dumneavoastra pe pagina Facebook a publicatiei online – Sportlogic – despre sport in istorie, cultura si civilizatie

%d blogeri au apreciat asta: