Sportlogic

Posts Tagged ‘rugby’

Romania vs Irlanda – „Bai chibitilor din rugby… invatati de la suporterii din fotbal”… @ RWC 2015

In Blog, Comunitate, Ganduri on Octombrie 9, 2015 at 7:12 PM

Actualizare  si completare la cuvantul inainte – Acest articol a fost scris a 2-a zi dupa meciul cu Irlanda…. De aceea sunt niste pasaje referitoare la ceea ce ne asteaptam cu Canada, randuri pe care le-am lasat asa cum au fost pentru ca nu vreau sa umblu cu cioara vopsita!… Mai mult, imi asum ceea ce afirm! (intr-un articol urmator voi veni cu explicatii).

Titlul este parafrazarea un articol aparut dupa Franta-Romania („Bai fotbalistilor invatati de le rugbisti”), ce se dorea „moralizant”, dar care s-a revelat a fi un mare fas arogant. Nu sunt adeptul dezvoltarii sportului pe care il iubesc prin injosirea si comparatia cu alte disicpline oricat de minabile ar fi ele in conditiile actuale. Poate intr-un un pamflet  simpatic, dar nu la modul Mirel Palada. Poate ca de asta nu avem nici cota pe piata. Acum dupa doua infrangeri suporterii infocati ai Stejarilor merg pe burta… ori abea acum baietii au nevoie de incurajari. Dincolo de rezultat sau prestatiile nationalei, cel mai mult ma intristeaza viteza cu care suporterii isi intorc haina pe dos. Cand spun „invatati chibitilor din rugby de la suporterii de fotbal ma refer la asta.

____________________________

_____________________________

Ei bine, in opinia umila a autorului acestor randuri, daca Franta – Romania a fost reusit atunci, meciul cu Irlanda in urma caruia nu vad absolut nici o felicitare adresata baietilor pe retelele de socializare asa cum s-a intamplat dupa meciul cu „cocosii”,  ma face sa-mi pun intrebari serioase cu privire la capacitatea de intelegere a acestui sport chiar din partea celor care l-au jucat… Si atunci mi-am spus: „frate este momentul sa intervii!… Exact la fel ca atunci cand Florin Matei si Alin Petrache au asociat imaginea rugby-ului national cu cei de la Gold Corporation, sau cand toata lumea credea ca Putin a doborat avionul cu elevi olandezi ce trecea pe deasupra Ukrainei, cand Romanii au inceput sa faca spune de teama islamizarii sau cand  FRR se lauda cu niste victorii meschine in niste meciuri test lamentabile in care jocul nationalei ne-a plictisit de moarte… Bai fratele meu, mi-am zis, ori eu sunt un original, ori toata lumea este pe dos.

Nu numai ca  „sustinatorii” i-au uitat pe Stejari pe nedrept oricum ar fi jocul acestora – personal prefer critica indiferentei – dar in plus exista o sumedenie de aspecte care ne indreptatesc sa apreciem ca prestatia Stejarilor in fata Irlandei a fost de nivel superior celei din primul meci. Iata cateva de ele:

  • In primul rand Franta a venit cu o formula inedita, cu foarte multi jucatori tineri sau altii care revenisera recent in cinsprezecele „goloa” ;)… in timp ce Irlanda a aruncat in cuptor tot ce avea mai bun la dispozitie. In plus francezii tocmai disputasera o partida destul de apriga 4 zile inainte cu Italia, dar asta a contat mai putin, pentru ca au aliniat 13 jucatori noi. In plus au ramas fara Huget. Este ca si cum ai lasa Irlanda fara GaZebo sau si mai grav pentru era singurul lor „X-Factor” titular.
  • In al 2-lea rand Romania era la nici 4 zile dupa un meci epuizant cu Franta, fata de 8 zile de recuperare pe care le-au avut la dispozitie Irlandezii. Acesta este unul din elementele cheie care ar putea explica diferenta de scor mai mare din cel de-al 2-lea meci.
  • „Tertio” – Franta au venit in cap cu ideea unui joc dinamic, deschis, mai mult sau mai putin spontan, in timp ce Irlandezii erau preveniti cu privire la anumite dificultati si au venit cu planul de joc standard si bine executat asa cum o fac cu succes de 2 ani incoace, chiar si cu echipele mari . La acest meci Stejarii au jucat practic (o mare parte din timp) impotriva unei echipe (mai putin Sexton) care  a facut egal cu All Blacks toamna trecuta la Dublin. (Ca o paranteza  – in opinia mea, era meciul care trebuia inceput in formula aliniata impotriva Frantei si nu invers cum a decis staff-ul pentru ca pachetul irlandez are densitate, iar flancherii irlandezi nu se prea omoara cu maturatul terenului. De felul lor au GPS-ul setat pe o singura directie – INAINTE – si cat mai putin la stanga sau la dreapta).

Si cu toate acestea este meciul in care Romanii chiar au incercat. Iata o comparatie statistica:
–  in meciul cu Franta – metri parcursi cu balonul 163/strapungeri nete ale liniei de aparare 2/offloads 4 (indicator de continuitate (suport) si de intentie de joc/ baloane purtate dincolo de linia avantajului 29/ baloame jucate cu piciorul 37
– in meciul cu Irlanda – metri parcursi cu balonul 278/strapungeri nete ale liniei de aparare 1/offloads 4 (indicator de continuitate (suport) si de intentie de joc/ baloane purtate dincolo de linia avantajului 47/ baloame jucate cu piciorul 32, asta in conditiile in care statisticile noastre de posesie si ocupare a terenului sunt inferioare cu 10% in medie fata de cele din meciul cu Franta.

Asadar in ciuda scorului si a numarului mai mare de placaje ratate (decurge din timpul de posesie al adversarului si deci a frecventei atacurilor), a fost un meci greu, in fata unei echipe mari, in care Romania a dat semne clare de concentrare si precizie in faza defensiva spre deosebire de cel cu Franta care au cantat la acordeon cu noi… Slabiciunile de data asta nu a fost generate de haos si incertitudine cum a fost cazul cu „fleristii”, ci de faptul ca efectiv nu avem obisnuinta sa ne aparam cand un fundas dat cu sapun intercalat si venind perpendicular in plina viteza face o pasa  exceptionala si glont de 15-20m pana la linia de tusa… spre exemplu. In meciul de ieri am fost depasiti doar de viteza si propria teama ca vom lua din nou eseu prin culoarele centrale, ceea ce i-au facut „pe unii” sa impuna aparare stransa si glisanta… si din nou aceasta obsesie a culoarelor cu orice pret. Am mai fost depasiti de lipsa de viteza, de talentul adversarului si de ineficienta gestului defensiv… dar ultima se poate remedia. Restul este rezultatul confruntarii dintre aripi de clasa internationala si baietii nostri care abia daca au scos capul in lume. Atentie vorbim despre un triunghi pe fund – Tommy Bowe… Earls, Zebo si nu de „juniorii” capriciosi aliniati de francezi in meciul cu noi, probabil  daca nu mai slabi decat triunghiul canadienilor, cel putin cu o cota inferioara… Mai putin Scott Spedding si in absenta lui Huget, cele doua aripi trebuie sa confirme. Criza este evidenta si prin faptul ca PSA l-a mutat pe Dullin in 14.

Urmeaza Canada pe care probabil visam sa o batem. Daca pachetul  lor va rezista in ordonate, lipsindu-ne de beneficiul penalitatilor, vor fi un adversar mult mai dificil pentru noi decat Italia…. Din nou o chestie de detalii… In primul rand pentru ca cei mai multi dintre ei nu prea au ce pierde, joaca din pasiune si au ajuns acolo cu alte motivatii. In al 2-lea rand, o victorie asupra Romaniei este mai mult ca sigur si obiectivul lor de performanta minima. In al 3-lea rand sunt animati de o sete teribila de revansa avand in vedere ca in ultimile meciuri i-am „ars” cu ajutorul amabil al arbitrilor si le-am si revelat punctele noastre tari (si implicit salbiciunile lor), in loc sa ne bucuram de meciurile test pentru a indrazni sa jucam (am spus-o la vremea rspectiva). Restul „amanuntelor” nu fac decat sa-i ajute…  Cum ar fi faptul ca au o uvertura inteligenta, o line de 3/4 de foc din care o aripa de clasa mondiala si niste flancheri letali… dezvoltand viteze de joc care i-ar lasa gura apa pana si lui PSA. Adica bomboana pe coliva, fiindca tortul a fost mancat demult (a ramas doar coliva): canadienii joaca de rup… mai ales la Cupa Mondiala… Sa ne amintim de meciurile cu Japonia si Tonga din 2011.

Revenind la ultimul meci cu Irlanda, statisticile modeste nu trebuie sa impiedice sa remarcam intentia de a construi si evitarea pe cat posibil a jocului cu piciorul… Sau a fost de frica contra-atacurilor lui Bowe si Zebo :))). Tachinam! Una peste alta raman la parerea mea,, ca in ciuda dificultatilor si aparentelor, Romania a jucat, daca nu mai bine, cu siguranta mai aplicat decat in meciul cu Franta si decat am vazut-o vreodata in ultimii 10 ani impotriva unei echipe grele… si ca, desi timizi, au incercat sa controleze balonul mai mult in faza ofensiva. As mai adauga ca abia acum de fapt sunt oarecum ceva mai optimist, nu mult, doar 10% in ceea ce priveste o victorie la acest mondial… Pentru ca 10 recuperari din spontane impotriva unui pachet de roboti la datorie si 278 de metri impotriva celei mai exacte si organizate aparari din lume in momentul de fata, este in opinia mea un indicator incurajant in perspectiva meciului cu Italia pe care o simt putin deficitara la capitolul fitness, organizare defensiva, parca decapitata din cauza absentei lui Parise, inconsistenta/neregulata in joc si pe care doar intelepciunea lui Jacque Brunel  si orgoliul jucatorilor o mentine competitiva. Sa speram ca a acest meci a fost repetitia gamelor din meciul care va urma.

CATRE „SUPORTERI”… Leilor, asa… si!?!?!? Gata s-a terminat cu mesajele de simpatie!? Adica chiar acum inaintea meciurilor pe care vor sa le castige… Ma uit la dezastrul din fotbalul romanesc si cu toate acestea „gli tifosi” nu se predau continuand sa sustina stoic echipa nationala de fotbal, si asta de mai bine de 10 ani. In loc sa-i detestam, mai bine am lua exemplu de la cei pe care ii numim condescendent, chibiti. Ahhh… V-a speriat Canada!? Pai a cui vina daca pe unii ii ia gura pe dinainte!? Ma gandesc cu panica la ce cadere nervoasa vor suferi cativa daca linia de 3/4 a canadienilor va prinde o zi buna. Asta nu ma impiedica in schimb sa le spun baietilor BRAVO pentru meciul facut cu Irlanda. Am urmarit partida pe streaming-uri internationale fiindca nu-l mai suportam pe Radu de la Digi… toti au vorbit frumos. Fabien Pelouse ba chiar ne-a facut si un compliment –  „Romania confirma si este clar pentru toti acum ca este o echipe penibila de jucat” … in sensul de grea, dificila… IAR EU NUMESC ASTA RESPECT! Felicitari inca o data boys.

Am totusi o intrebare pentru cei din cabina tehnica cu galene si microfoane. Alooo de acolo sus chiar nu vede nimeni cand echipa noastra ia 5 eseuri la rand in 3 meciuri – Tonga, Franta, Irlanda cu ultimul om din linia de aparare decalat de pasa, in intarziere pe omolog datorita culoarelor stranse si glisarii sau in alte situatii in care acesta se livreaza pe penultimul  din linia de atac… Dar redublarile pe culoarele externe (2 eseuri ieri) – una facuta de demi  si a 2-a dupa o sarita peste centrul 1 care redubleaza la exterior creand supranumeric pe zona ultimului aparator oferind posibilitatea decalarii aripii… Ce sa mai spunem despre eseul luat pe inchisa intr-un raport atac aparare 2 vs 4, in maniera celui dat de Tonga la Bucuresti. Poate ca a venit momentul ca tehnicienii nostri sa inteleaga ca defensiva „partii inchise” nu poate fi lasata exclusiv doar jucatorilor de inaintare, cel putin nu alor nostri sau nu cand ai in fata jucatori cu potential letal … Sau ca demi-ul prin excelenta jucator de viteza si gabarit mai mic, poate fi mult mai eficient intr-o perdea defensiva secunda prin repliaj retro-lateral-oblic decat cand este expus in prima linie defensiva pe inchisa alaturi de inaintasii cu pricina in perspectiva unei confruntari frontale!?!?!?…

Nu mai spunem de perdelele defensive de „siguranta” absente sau formate dintr-un singur jucator (Macovei saracul… Numarul de placaje date vorbeste de la sine)… Chiar nu vede nimeni cu toate ca este a 3-a oara cand o semnalam intr-o saptamana…

– O-O Flo –

Anunțuri

Stejarul, un copac care mai creste doar din inima fiindca radacinile i-au fost taiate!

In Bizz sport, Blog, Comunitate, Cultura si sportul, Economia sociala, Economia sportului, Educatia si sportul, Ganduri, Industria timpului liber, Lifestyle si tendinte, Sport si societate, Sport viata si destine, Sportul si politica, Star System on Noiembrie 12, 2014 at 12:18 PM
Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca nu i-am gasit organele dar nu mi-am pierdut speranta - creatie proprie

Nu i-am pus frunze de Stejar fiindca in momentul asta mi-am pierdut „feeling-ul”… – creatie proprie

DOAR ASA CA SA NU NE UITE LUMEA SAU CA SA NU SE CREADA CA AM UITAT / ABANDONAT CAUZA OVALA

As fi putut scrie un articol cum am facut la seriile toamnei anului trecut… Dar zau, nu am mai gasit energia necesara; abia daca am reusit sa urmaresc meciul dintre Stejari si Vulturi… In mare este o fabula despre o pasare care incepe sa-si faca sau sa-si consolideze cuibul pe la noi, de cand cu NATO… In cuib si pe copac Vulturul nu face mare lucru, cloceste, mananca si se usureaza, in rest se bucura de inaltimi in timp ce stejarul ramane pironit la sol… Ce blestem! Stiam ce se va intampla si atunci cand cunosti dinainte rezultatul este ca si cum te-ai apuca sa filozofezi pe tema umiditatii apei. In loc de analiza jocului ma voi multumi sa reamintesc cateva aspecte. Pachetul nostru a aratat un plus de dinamism, dar este evident ca imediat ce incercam sa ne „diversificam” registrul ofensiv, chiar si numai pe inaintare, ies la suprafata carentele tehnice ale jucatorilor datorate fie unei formari insuficiente/incomplete pe planul tehnicii individuale in conditii de crestere a vitezei de joc, fie a neglijentei fata de detalii>>> Este destul sa facem statistica numarului de baloane pierdute in contact si confruntari la sol in conditiile in care pachetul nostru parea a fi dominant. Oricare ar fi cauza, sunt slabiciuni identificate de mult pe care probabil unii jucatori le-au constientizat, dar asta nu inseamna ca pregatirea lor include si elemente care sa ajute la eliminarea acestora. Ramane un aspect pozitiv, acela al cresterii capacitatii de conservare a balonului, dar pe care nu prea stim cum sa-l folosim daca cumva arbitrul uita sa ne ofere penalitati.

Ma rog, lista nu s-a incheiat; aceleasi greseli de aparare, gestiune a efortului si resurselor si aceeasi echipa rupta in doua – un pachet decent si muncitor si liniile de 3/4 care someaza pana la sictirul total al jucatorilor. Ma intreb daca reusesc sa se pastreze „calzi” si ne mai miram ca din 5 atacuri primim 3 eseuri…fiindca deh multi stiu (dar putini „intelege”) ca participarea tuturor jucatorilor in fazele de atac are va mentine constant nivelul de concentrare si responsivitate – pe scurt capacitatea lor de reactie la schimbari si neprevazut. Acest tip de plan de meci ne obliga sa propunem un joc limitat, previzibil si absolut plictisitor. Nu este vina nimanui, atat putem, acestea ne sunt limitele, cel putin deocamdata… A fost o ocazie excelenta pentru a-i ajuta pe optimisti sa inteleaga ca oricare ar fi fost grupa de la mondiale, sansa de a castiga traditionalul meci pentru a evita ultimul loc este una minima.

DAR MOTIVUL PENTRU CARE AM HOTARAT TOTUSI SA-MI SCRIU IMPRESIILE A FOST ALTUL DE FAPT. ACELA DE A SUBLINIA INCA O DATA LIPSA PROFESIONALISMULUI FRR: ACEIASI FACTORI SI ACELEASI ASPECTE CARE FAC CA RUGBY-ul NATIONAL SA NU PROGRESEZE… IMPOSTURA OMNIPREZENTA CARE GUVERNEAZA DIN CULISE VIATA FRR SUB TOATE ASPECTELE EI.

In primul rand imaginea si din nou neglijenta fata de detaliu dusa pana la prostie. Cei care au fost atenti au putut remarca ca buchetul de flori primit de solista care a intonat imnul american era cam de 3 ori mai mic decat cel oferit celei care a intonat imnul national… Ar putea fi considerat un gest de o meschinarie jalnica daca nu as sti ca la mijloc este incompetenta organizatorica… Mi-i pot chiar imagina cum au incropit buchetul „cel meschin” cu cateva flori smulse din jungla pregatita initial pentru diva nationala… Si asta pentru ca ne amintim cu totii ca la IRB NC 2013 noua ni se canta imnul pe vibratii de Metropolitan Opera, in timp ce adversarilor nostri pe un mag Kashthan cu palnie de pathephon in loc de boxe…. Este drept, pare un aspect minor, nu a fost sfarsitul lumii, dar este elocvent cu privire la notiunea de respect, valoare suprema in sportul nostru, si inca o dovada a incompetentei celor doi nechemati, Florin Matei si Lucian Lorin, care au nevoie serioasa de un curs intensiv de educatie si bun simt, cel putin la capitolul ospitalitate.

Un prieten, suporter infocat al Stejarilor, se plange in mod regulat ca in ultima vreme la tribuna oficiala raman sistematic multe locuri libere care chipurile ar fi rezervate pentru sponsori si ca fanii care fac ore de drum pentru a asista la meciurile nationalei nu pot beneficia de aceste locuri in conditiile in care doresc sa le si plateasca, frustrant atunci cand isi sacrifica ziua pentru a fi obligati sa stea in ploaie si frig pentru a striga Hai Romania… Si din nou respectul bata-l vina. Cine are cea mai mica experienta stie ca un organizator de evenimente trebuie sa se asigure cu cateva zile inainte de prezenta invitatilor… Locurile se pot rezerva fara a trimite neaparat biletele, se pot face liste si pot fi inmanate la o intrare separata daca rugby-ul national debordeaza de „VIP-uri” si amici care nu vor sa stea la coada. Bine, asta a fost doar de dragul sacaielii pentru ca in realitate despre ce sponsori vorbim(!?); cei  afisati pe stadion fara sa plateasca un ban, doar pentru a da impresia unei activitati sustinute de „marketare” a brandului national rugbistic, cei care dau cat pot pentru ca „au obligatii” (de partid, sindicat sau alte organizatii 😀 ) si vor liniste si pace, cei care ne ofera niste sticle de vin si niste carnati pentru bufetul de protocol (vorbim despre echipa nationala de rugby totusi), cei carora le-au crescut cefile si falcile de cand sponsorizeaza FRR, cei pupaciosi care asteapta mantuirea si gratia seniorului, sau cei care dau mai mult decat face pentru ca vor chiar sa sustina sportul nostru… Nu sunt multi – probabil CEC Bank si berea Stejar.

Care sponsori (!?), pen’ ca nu exista sponsori..pentru ca echipa nu are sponsori care sa se implice activ, carora sa le pese intradevar de acest parteneriat si care sa-si coroboreze campaniile de comunicare cu cele ale FRR (fiindca evident in federatia avem niste „completati voi cu epitetul adecvat” in materie de comunicare-dezvoltare)… Vorbim despre campanii cu adevarat eficiente care sa se transforme intr-un instrument in serviciul proiectelor de dezvoltare… In cazul nostru sponsorii sunt niste tovarasi care si-au pus semnatura pentru pacea „sufletului”, pentru a-si „crea creante” fiindca, deh, stim  acolo un domn care poate rezulva multe, numai problema rugby-ului national nu… Dar rugby-ul romanesc nu a avut nicicand un sponsor pasionat si interesat fie chiar si numai din ratiuni pragmatice de promovare a brand-ului sau… pentru ca nu are audienta, pentru ca este o lume inchisa, rezerva de vanatoare a unor trogloditi privilegiati.

Boala nationala se reflecta in toate domeniile vietii sociale; lepre la varf, lepre in fruntea bisericii, lepre in sport, lepre… peste tot… si o tara a vorbelor goale, sloganelor si a lucrului facut de mantuiala. Cum putem aspira la performanta si sa ne imaginam ca sportivii nostri pot da tot intr-o tara condusa timp de 25 de ani de smenari, gestionati de federatii de smenari, intr-o tara cu intinderi nesfarsite de nauci  sau somitati capabile doar de rea vointa. In aceste conditii cum mai putem spera sa cultivam dimensiunea patriotica si afectiva a suporterilor si a sportivilor nostri, motivatia in a-si reprezenta tara… Revenind la rugby, in tribune abia daca se aude gangurind imnul… si pe buna dreptate!!! Nu-i condamna nimeni, ii intelegem…. Baietilor nostri nu le ramane decat sa joace pentru ei insisi, pentru familiile si prietenii lor si asta pen’ ca tot felul de „oficiali” si-au inchipuit ca noi toti (inclusiv jucatorii) suntem plamaditi dupa chipul si asemanarea lor… „ca multi vede si putini cunoaste” … ca lumea nu gandeste… nicicand preocupati de consecintele actelor lor… Exact asa cum lumea nu merge la vot, la fel nu mai merge nici la stadion… Povestea cu sponsorii este o gaselnita; putin confort nu face rau nimanui  – unul pe 3 locuri… „in familie” cum se spune, marea familie a rugby-ului – nasi, fini, cumetri, frati, tovarasi de partid etc.

Pe de alta parte daca pe vremurile astea de restriste scot si cele cateva sute de rezervari la vanzare, risca sa goleasca cam un 1/4 din tribuna B, iar camerele de luat vederi care asigura transmisiile bat („ghinion de nesansa”) tocmai pe tribuna B, ceea ce in ultima vreme ar fi sinonim cu impresia de stadion gol, expresia vizuala de necontestat a unui sport in cadere libera (asa cum si este) spre deosebire de baschet spre exemplu, care desi afiseaza tribune goale la meciurile nationalei, au totusi sali pline in meciurile de campionat (este drept sali mici) si are o dinamica de crestere de peste o mie la suta in ultimii ani, unde iata ca rezultatele incep sa se si vada…

In rest toate bune, seria „succesurilor” continua, la juniori locul 7 din  8 echipe (cred) la Campionatul European, la seniori tribune din ce in ce mai goale… Sambata doar 50% din „stadion” umplut,  fata de anul trecut cand aproape ca simteam scrasnind si strivinidu-se fierul sub greutatea suporterilor…  Probabil ca „lumea” a inteles cu cine are de a face, Rosia Montana, alegerile COSR, ciorania din semifinale si telenovela Timisoara, masluiala si nepotismul ne-au ajuns pana peste cap… Dar nu-i nimic… Vom indemna iubitorii sportului sa continue sa mearga la meciuri, spectacolul sportiv este asigurat… daca nu de „Stejari”, atunci de adversari… Sunt rautacios, pentru ca prestatia baietilor nostri a fost una decenta, as spune aproape exceptionala, daca tinem cont de conditiile interne – baza de selectie, competitivitatea campionatului, fair-play-ul si corectitudinea cluburilor si arbitrilor, manariile din campionat… Chiar ne intrebam de unde mai gasesc rugbistii resurse ca sa tina steagul sus, sa nu se faca de ras, pentru ca la meciul de sambata trecuta singurii care si-au dat din nou in stamba au fost organizatorii, echipa nationala demonstrand si confirmand inca o data ca are caracter.

din beci, corespondentul Sportlogic O-O Flo

 

Scrisoare către ciorditori

In Blog on Septembrie 12, 2014 at 10:25 AM

Un articol GENIAL, SCRIS CU PATOS SI CU VANA – daca te grabesti vezi link-ul „Scrisoare catre ciorditori” .

Titlul este cel al articolului preluat de pe un blog wordpress aparut in urma semifinalei din Superliga CEC Bank desfasurata saptamana trecuta. Marturisim ca nu am rezistat tentatiei de a profita de ocazie pentru a va impartasi si „impresiile” noastre legate de cele intamplate :D. Pe acelasi blog „timisorean” puteti gasi „cronica completa” a evenimentelor… Va asiguram ca merita citite.

Evenimentele pe scurtCu minute inaintea disputarii meciului, un moment cu note suprealiste, mai putin in sensul estetic al expresiei, dar cu siguranta deasupra realitatii si legilor firii, se petrece in vestiarele celor de la RCM Timisoara. Dupa ce oficialii clubului au predat legitimatiile jucatorilor si compozitia echipei pe foaia de meci, s-au trezit cu ea nevalidata pe motiv ca 6 jucatori (cred…internationali cu totii) nu aveau vizita medicala… In urma reverificarii documentelor gazdele constata ca de fapt filele cu vizita medicala fusesera rupte din carnetele jucatorilor, Se fac reclamatii si se cere intocmirea unui proces verbal de constatare a daunelor (se pare), este convocata chiar si politia, dar nu este timp pentru o ancheta. Meciul programat la ora „O” trebuia sa inceapa, atlfel echipa gazda risca sa piarda prin neprezentare.  Iata cum ceea ce trebuia sa fie un „exercitiu de incalzire” sau „repetitia” inaintea marii finale, s-a transformat dintr-odata intr-un scenariu demn de Kafka. Arbitrii sustineau ca asa le-au fost inmanate, iar cei de la club stiau perfect ca jucatorii erau la zi cu formalitatile si legitimatiile in regula…Nu era primul meci din campionat,  ci semifinala Dumnezeule Mare! Cei de la Timisoara se vad obligati sa modifice foaia, sa schimbe compozitia echipelor, sa foloseasca  rezervele sau jucatori titularizati si specializati pe alte posturi in poziitii cheie din dispozitivul de joc, dupa ce tot campionatul repetasera la nesfarsit gamele in formula consacrata. Este ca si cum o orchestra simfonica ar fi nevoita sa interpreteze partitura viorilor cu cei de la trombon pentru ca violonistiii s-au imbolnavit brusc inaintea spectacolului. In cele din urma RCM disputa meciul si pierde calificarea in finala cu 0-6.

De atunci Timisoara este in „colera”. Toti, cu mic cu mare, de la matzitzei cu inima ovala pana la primarul orasului, cer redisputarea meciului. Noi am fi cerut altceva, dar ne multumim sa preluam articolul cu pricina, care, in opinia noastra, exprima perfect si dincolo de orice frustrare nivelul de coruptie, cinismul si sentimentul de impunitate al mafiei care conduce rugby-ul romanesc, toate pe cale sa devina elemente definitorii ale imaginii sportului nostru… candva un sport de „gentlemani” si proclamat cu virtuti educative fara egal….MON CUL!

Gandurile noastre…deci 😀 – Rugby-ul nu mai este demult un sport de „gentlemani” in Romania… Sportul pe care il iubim a devenit terenul rezervat de joaca, „Alint” si devenire a unor „amante pestite” pe care le denuntam de vreo 3 ani… Evident nu ne referim la jucatori.

alin-petrache_funny

…Dar jucatorii si cluburile au la randul lor o parte de vina prin indiferenta si pasivitatea afisata fata de diversele problematici si abuzuri care se manifesta sau se intampla chiar sub ochii lor. In astfel de situatii actorii principali de dezvoltare ar trebui sa ia pozitie ferma pentru ca nu este decat o chestiune de timp ca „putreziciunea” sa-i infesteze si pe ei. Raman „curati si neatinsi” doar cei care platesc bine!

Revenind la evenimentul in chestiune, in ce tara civilizata s-a mai vazut ca o federatie sa gestioneze o competitie pro… Superliga Pro de rugby este o anomalie insasi prin conceptia ei… Cum se poate ca o competitie „profesionista” sa fie condusa de o federatie „de sport amator”, fara participarea unei organizatii a cluburilor profesioniste (daca liga pro nu exista), unui sindicat al jucatorilor, fara asigurari medicale ADEVARATE, intr-o disciplina care te poate schilodi pe viata, ca sa nu mai vorbim despre riscurile „medicatiei” pe termen lung. Dupa o viata de rupt oase si oase rupte, multora dintre baietii imprudenti si sufletisti, cei de origine modesta, cei care si-au ratat parcursul scolar sau celor care nu au stiut sa sarute bine, nu le ramane decat alternativa unui post de bataus la intrarea vreunui club si bani de-o ciorba de burta. Mergeti sa constatati situatia jucatorilor echipelor de provincie, in special a celor din Divizia Nationala.

Intr-o astfel de structura riscurile de derapaj sunt intotdeauna omniprezente. Nici liga pro nu ar aduce garantii, dar cel putin ofera posibilitatea unui recurs…Spre exemplu in 2011…FRR isi permitea sa interzica terenul si exercitarea meseriei sale unui jucator pro – Fercu Catalin – pe un motiv absurd…Teoretic ei nu ar fi trebuit sa-l poata suspenda decat de la nationala, dar nu si din campionat… Cum este posibil ca o adunatura de panglicari sa aibe drept de viata si de moarte asupra destinului unui om. Lucrurile au intrat in normal pe modelul romanesc, dar nimeni nu si-a pus (cel putin nu la modul declarativ si transparent) problema legalitatii suspendarii si complicatiile inerente pe care o astfel de organizare, impotriva oricarei logici a „bunului simt” juridic, practic si functional, le-ar putea pune… Noroc ca fundasul nostru, probabil cel mai talentat jucator de 3/4 din istoria sportului oval din Romania, era la momentul respectiv (si ramane inca) un organ vital al nationalei noastre. Nu doar pentru ca  este capabil de minuni (uneori doar), cat mai ales pentru ca fara el meciurile „Stejarilor” ar putea fi propuse in casete si dvd pentru tehnici de relaxare si alte terapii antistress – fosnitul frunzelor de copac secular cu putina muzica „Enigma” pe fundal, cred ca ar face sa paleasca de invidie toti „guruii” budisti, hinduisti si alti apologeti ai pacii sufletului.

Cam asa stau lucrurile in noua cultura manageriala promisa si implementata de Alin Petrache; „un nou avant in sportul romanesc: spre orizonturi noi cu oameni noi”… nu-i asa…!?… Am uitat Domnia Sa nu mai este la FRR. Este la etajul 1, iar FRR la parter…Ma intreb daca noua cladire COSR nu a fost construita sau prevazuta cu dedicatie pentru ca omul sa poata conduce doua din acelasi birou, altfel ar fi trebuit sa mearga  vreo 200 de m pe jos… Evident intrebarea mea nu este decat retorica… sau despre Miticizarea, Becalizarea, MirceaSandulizarea, etc…etc.. totala a sportului romanesc… Bine ca a mai aparut si nu asa oriunde, ci la carma sportului romanesc, un nou cavaler al luminii, ca pe cel vechi il bagara la intuneric. Toti Olimpicii Romaniei il asteptau de decenii, dar nu stiau cum sa i-o spuna… Nu aveau cum; il asteptau inca inainte sa se nasca, exact ca pe o reincarnare a lui Budha.   Si daca unii nu l-au vrut atunci cand li s-a infatisat, n-o fost bai fiindca el i-o vrut maaa; exact „ca Fanie Babanu'” acum vreo cateva secole, inaintea unui „apus de soare si el inaintea unei nopti lungi, din care nu ne vom mai trezi nicicand”. Sper sa prind totusi ziua in care campionului la lungime, probabil din greseala liberal sau ecologist, i se va impune la finala nationalelor sa-si ia tot elanul sarind intr-un picior; cel de bataie daca se poate, pentru ca „adidasul” celuilalt picior nu avea culoarea regulamentara, iar adversarilor li se va permite sa si-l ia de pe o masina lansata la 80 de km/h.

Aceasta scrisoare a unui fan suferind al Timisoarei este un exemplu elocvent  de perceptie a situatiei si consecintelor acestei culturi pe care nu o punem in cauza…ci la zid…. Dupa bannerul PSD-ului pe site-ul institutional (I-N-C-R-E-D-I-B-I-L!), un parteneriat revoltator cu Gold Corporation, alegeri penibile la FRR si COSR, refuzul acordarii dreptului de participare cluburilor campioane in Scutul European, suspendari absurde si ridicole ale unor jucatori, conducatori de cluburi si alte manarii de la cele mai ieftine la unele chiar penale, noi continuam sa ne laudam cu sportul nostru si valorile sale in circuit inchis si sedinte pe modelul congreselor partidelor… Frumos PR, strategie geniala, multe sperante si promisiuni de dezvoltare…

In continuare va dorim lectura „placuta”!… Va pun si putina „Enigma” nu numai pentru a testa metoda mea de relaxare :D, dar pentru ca la lectura articolului preluat (scuze pentru „lalaiala” sau „lalafonie”, dar se potriveste de minune) si a restului materialelor referitoare la episodul discutat, orice om pasionat de sport are nevoie de un calmant… Si cum nu sunt adeptul terapiilor cu „pastile”, va propun aceasta solutie alternativa. Cred ca muzica Enigma nu putea fi scrisa decat de un roman in nevoia sa de a se vindeca dupa ce a reusit sa scape dintr-o tara de nebuni .

____________________________________

P.S. Subliniem faptul ca Farul Constanta isi pastreaza meritul victoriei sale, iar afirmatiile din postarea noastra (si probabil si cele din ARTICOLELE fanului blogger, fiindca sunt mai multe), pun in discutie strict modul de a proceda, lipsa de transparenta si etica a institutiei care tuteleaza competitia – FRR. Un regulament nu poate cuprinde absolut orice nuanta intr-un cadru de desfasurare. Indivizii responsabili si competenti au la dispozitie si bunul simt, educatia si alte cateva valori morale pentru a lua decizii in viata si activitatea lor… DAR DIN PACATE NU… NU ESTE CAZUL CELOR DE LA FRR… In 2010 au schimbat adhoc regulamentul a 2-a zi dupa finala Campionatului National de Juniori U19, dupa ce in prealabil au refuzat disputarea prelungirilor pe motiv ca nu era acolo tehnicianul care sa aprinda nocturna :))))… Si uite cum au iesit campioni cei de la Baia Mare dupa lovituri de „de la 11m”… La fel copiii de la Baia Mare nu aveau nici o vina. A fost momentul in care am „fost sarit” din peisajul rugbistic romanesc – stiu despre ce vorbesc, inteleg revolta celor de la Timisoara si mai ales ce resimt jucatorii, fanii, staff-ul, etc. Nu pot decat sa fiu solidar cu ei. Sunt curios ce parere are CEC Bank despre faptul ca-si asociaza imaginea unei competitii guvernate de o organizatie corupta!?… Si mai ales ce vorbe vor merge in lumea rugbistica prin intermediul jucatorilor straini…Daca voua nu va pasa, noua da!…  cei din tara rugby-ului terapeutic si de „Urzica”, doar rasul este si el o terapie, nu-i asa!?…Nu stiu in schimb daca si rasul lumii poate fi una…

PropagandaBlog

De mult un personaj probabil faimos, dar așa de demult încât nu se mai știe cu siguranță cine, ne-a spus că Rugby-ul este un sport de golani (ruffians) practicat de Gentlemen-i. Cu siguranță însă că dacă individul era sâmbătă seara în România adăuga clar o excepție pe Federația Română de Rugby. Și nu pentru că cei ce practică Rugby-ul n-ar fi Gentlemen-i, cei mai mulți sunt, ci pentru că ar fi realizat că în țara noastră Rugby-ul este un sport de golani practicat de Gentlemeni, dar condus de niște ciorditori.

Iată scrisoarea mea către aceștia:

Voi ciorditori din conducerea a ceea ce doar voi mai numiți rugby-ul românesc,

Sâmbătă seara și de atunci încoace vă tot dați arama pe față, ați văzut niște oameni răniți, atacați mișelește pe la spate și aflați în nevoie, iar voi în loc să-i ajutați le-ați ciordit portofelele și le-ați mai dat și un picior în gură. De ce? Pentru…

Vezi articol original 715 cuvinte mai mult

BOD – The End! De maine jocul de rugby nu va mai fi nicicand acelasi!

In Blog, Ganduri on Martie 14, 2014 at 10:06 PM

in BOD we trust

_____________________________

Maine se va incheia „Turneul celor 6 Natiuni” (RBS6N) o editie total diferita de cea de anul trecut, oarecum anosta. Anul 2014 ne-a oferit un turneu fantastic, un spectacol sportiv care ne-a lasat de multe ori fara suflu, un rugby cu accente epice, asa cum ii sta bine celei mai prestigioase competitii internationale anuale. Sportlogic a ratat din nou publicarea foiletonului dedicat inca de anul trecut acestui turneu, dar nu va rata si ultima zi a acestui an de exceptie pentru ca maine „planeta ovala” va asista la meciul de retragere a unui jucator de exceptie, l-am putea numi epocal pentru ca a marcat generatia si timpul sau ca nimeni altul ; este vorba despre (si acum imi pare rau ca nu este englez pentru ca nu-l pot numi „Sir”) Brian O’Driscoll (akka BOD).

In articolul care anunta seria dedicata inceperii turneului din 2013 –  TURNEUL RBS 6 NATIONS (1) – cuvant inainte, introducere, Brian O’Driscoll, curs de comunicare pentru “dummies” and more… – imi manifestam surpriza cu privire la participarea lui BOD in competitie dupa ce acesta isi anuntase prelabil retragera sa de la echipa nationala. La 34 de ani, obosit, cu probleme de sanatate, participarea sa la turneul de anul trecut mi se parea cel putin riscanta. In acelasi articol imi exprimam si regretul  cu privire incapacitatea natiunilor din nord de a ne propune o generatie noua de jucatori spectacol, dependenta lor de cateva valori aflate la apusul carierei si in special compasiunea fata de capitanul Irlandei obligat parca sa-si forteze cariera pentru a mentine in viata o echipa nationala, securiza  imaginea turneului si un business cu pretul integritatii si imaginii sale, oferind astfel prilej carcotasilor sa „improaste” o viata de rugby absolut fantastica; sa-l conteste pe cel care in opinia mea inca mai este cel mai, cel mai, cel mai…complet jucator si fabulos centru al tuturor timpurilor.

…Un jucator atat de mare (si nu la propriu) incat prezenta sa intr-o echipa, uneori nu foarte performanta, reusea sa eclipseze toate celelalte nume mari ale adversarilor care in mod sistematic castigau  confruntarile cu nationala Irlandei… Atat de mare incat pana si infrangerile categorice ale Irlandei pareau  performante reusite cu arome epice, iar cele disputate la limita, rezultate aproape nedrepte, simple capricii ale sortii, dar mereu victorii in inimile noastre. In asociere cu el un jucator precum Tana Umaga parea expirat, Matt Giteau doar un centru decent, De Villiers un brav barbat si nimic mai mult, Maa Nonu un imatur, Conrad Smith o „utilitate”, Ashley Cooper un baiat muncitor, Tony Marsh si Horan niste norocosi, iar Tindall, „pupilul” reginei, un primat simpatic… Evident nu sunt decat rautati gratuite din partea noastra si afirmatii sub orice criteriu de evaluare obiectiva. Suntem perfect constienti ca am enumerat aici figuri emblematice ale rugbyului mondial, fata de care nutrim tot respectul si admiratia din lume, dar am ales calea metaforei pentru a ilustra impactul  pe care BOD l-a avut in lumea rugby-ului si nu numai. Suntem aproape convinsi ca  alaturi de U2, este personajul care a „recolorat” practic Irlanda pe harta lumii si nu neaparat pe cea rugbistica. Jucatorii si suporterii  „erau acolo” si pentru a se masura cu „geniul ovalului”, respectiv sa vada la lucru „minunea irlandeza”, in special telespectatorii din alte tari pentru care O’ Driscoll reprezenta atractia principala.

Nicicand nu a existat asa diferenta de perceptie intre „etalon” si „concurenta”; nu neaparat evaluata la nivelul eficacitatii pe teren, ci luata ca un tot, considerata ca un ansamblu atat pe teren cat si in afara lui, in viata de zi cu zi – personalitate, caracter, temperament, creativitate, intentii, calitati atletice, tehnice, psiho-afective si morale. Nu cred ca a existat in ultimii 20 de ani (sau poate nicicand in istoria rugbyului) un jucator care  prin carisma sa, fair-play, angajament, eroism, creativitate si restul calitatilor sale, sa fi dominat scena rugbistica mondiala la modul la care el a reusit sa o faca, in spiritul valorilor sportului si ale rugby-ului – cel mai bun si mai frumos ambasador al acestui sport vreodata. Nu credem ca existat un jucator care sa fi atarnat atat de greu, care sa fie intr-atat de determinant in economia si performanta jocului propriei echipe oricare ar fi fost ea – club, nationala, Barbarians, British Lions.  Poate singurul jucator din lume care a reusit sa spulbere faimosul si implacabilul adevar  cum ca „nimeni nu ar fi de neinlocuit”.  Oh Brian, un adevarat sparagator de placaje si la propriu si la figurat.

Evident insistentele sale de a ramane pe teren atunci cand organismul nu mai putea, oferea materie pentru glume proaste in special neo-zeelandezilor, caci nu s-a pus nicicand problema ca suporterii celorlalte natiuni sa incerce sa aduca cea mai mica umbra stralucirii acestui nestemat stapan si servitor, totodata, al ovalului pe care unii il numesc legenda…adica ceva fantasc cu un sambure de adevar si etern inca de la nastere sa. Pentru ca da, dragilor, BOD a devenit legenda (cunoscuta de noi toti) inca de la primele meciuri internationale. El nu s-a nascut talent  etcetera, etc.; el este poate singurul jucator din lume care a fost titularizat la nationala inainte sa fi fost in primii 15 la echipa de seniori a clubului sau (Leinster). Cel mai probabil este ca Brian s-a nascut legenda asa cum unii se nasc zei, dar a devenit una cunoscuta pe plan mondial de la meciul impotriva Frantei din 2000 in cadrul aceleasi competitii, pe Stade de France cand a inscris 3 eseuri aducand astfel prima victorie a Irlandei  la Paris din 1972 la aceea data.  Avea doar 21 de ani, era  al 4-lea meci al sau la nationala intr-o competitie oficiala si primul meci la care asistam pe Stade de France…  In acea zi s-a nascut o legenda pentru noi toti cei cateva milioane de telespectatori si  80000 de spectatori care paraseam stadionul cu zambetul pe fata (lucru rar la francezi, recunoscuti ca fiind foarte rai perdanti), fara nici un regret si perfect constienti de acest lucru….Spuneam deci ca singurii care au pus vreodata la indoiala suprematia lui Brian la postul de centru au fost neo-zeelandezii, probabil si putin „gelosi”pentru ca nicicand rugby-ul de la antipozi nu a zamislit un artist al ovalului sclipitor pe masura… sau poate numai pentru ca ei chiar cred in clasamente si statitici publicate… Este ca si cum ne-am astepta ca francezii sa-l unga mare sef pe Jamie Olivier.  Intr-una din interminabilele mele polemici cu „fani” din NZ, am intalnit un infant de geniu al Emisferei Sudice avansand ideea ca BOD daca s-ar fi nascut kiwi, probabil ca nici nu ar fi prins nationala datorita gabaritului si calitatilor sale fizice absolut banale acolo  tara rugbyului „adevarat” …. Hmmm posibil!  Adevarul este ca m-am intrebat des cum ar fi aratat BOD in echipa Noii Zeelande; oare ar fi jucat la centru sau de fapt s-ar fi sufocat, pierdut intr-o mare de talente si stele cazatoare… EI bine, am gasit repede raspunsul, pana la urma statisticile au si ele utilitatea lor; cu British Lions in 2009 a fost absolut crucial, cu Barbarians a jucat prea putin (3 meciuri si o incercare inscrisa),  performante istorice cu  echipa sa de club, Leinster (de 4 ori catigatori ai H-Cup), imi intaresc convingerea ca neo-zeelandezii sunt niste carcotasi! Pentru cei obsedati de palmares, numere si statistici ca indicatori si dovezi irefutabile ale valorii, Brian O’Driscoll ramane incontestabil centrul cu cele mai multe incercari inscrise, cel mai bun marcator de eseuri din istoria Turneului Celor 6 Natiuni, din istoria nationalei Irlandei si in istoria Heinecken Cup, al 8-lea marcator de eseuri in istoria rugby-ului planetar (in conditiile in care nu joaca pe un post de „finisher”)…si probabil cel mai bun realizator de pase de finalizare („assists” un indicator statistic pe care „expertii rugby-ului” nu il propun …nici chiar la nivel de post…ma intreb de ce oare?…am si raspunsul, dar nu face obiectul articolului :D)

… Si cum o imagine face cat 1000 de cuvinte, nu ne ramane decat sa va propunem o „culegere” de  imagini care ar face cat zeci de mii de cuvinte… chiar si ele insuficente pentru a exprima ce inseamna pentru noi, mica mare familie a rugby-ului mondial, mister Brian O’Driscoll. iata cateva extrase video si  crampeie din cariera sportiva a celui  care nu a fost nicicand desemnat „jucatorul IRB anului”  – (in timp ce altii mda… subiect de reflectie pentru unii) –  pentru ca „In BOD we trust!”…Da!…Am ziiiis!

1) Primul eseu inscris de Brian la nationala (avea 20 ani)

2) Hat-trick-ul din 2000 impotriva Frantei, meci la care am asistat din randul 5 :D…ce zi!…ce zi!!

3) Incercarea sa pentru British Lions impotriva Australiei in 2001 (pe atunci campioana mondiala)

4) Incercare si drop impotriva Australiei la RWC 2003

5) In incheiere un magnific tribut video deloc exhaustiv doar ca sa ne lasam frau liber lacrimilor

Pe data de 15 martie 2014, dupa un turneu pe masura reputatiei sale, in care a castigat cel putin un titlu de „om al meciului”, Brian O’ Driscoll, geniul irlandez al rugby-ului, a decis sa puna capat carierei sale la echipa nationala, la varsta de 35 de ani, dupa 15 ani de servicii si tribut platit cu sange, sudoare si lacrimi devotate cauzei ovale,   intr-un meci cu dimensiuni de finala impotriva Frantei, acelasi adversar in compania caruia , cu 14 ani inainte, tot el  anunta lumii nasterea propriei legende.  Dupa ziua de maine jocul de rugby nu va mai fi nicicand la fel….

– O-O Flo –

 !

Ultimul James Bond sau deznodamant „neasteptat” in saga conspirationista a Leilor Britanici – poveste „kamikaze” (2)

In Cultura si sportul, Ganduri, PORNO SPORT, Sport si societate, Sportul si politica, Star System on August 7, 2013 at 7:29 PM

[ Dedicatie  – Pamflet pentru cei care mai au inca dubii ca sportul poate face casa buna cu beletristica si cultura 😀]

Cuvant inainte – Acest articol este despre ce trebuia sa retina omenirea in urma acestui turneu „fara precedent”, „istoric” si cum o mai fi fost el numit in cele 6 luni de campanie mediatica dedicate… Mult zgomot prentru un mare „fas”, fara alta logica decat cea financiara (am vorbit despre „ce” si „de ce” in partea a I-a)… Scuze deci pentru acest articol umoristic si delirant care vine cu intariziere si este continuarea celui inca prezent pe „homepage-ul” blog-ului: Rugby, British Lions, conspiratie, propaganda – o poveste “Kamikaze” (1) 

Cine vrea sa mai inteleaga ceva va trebui sa (re)citeasca si episodul precedent mentionat aici deasupra… Articolul de fata nu va afecta in nici un fel mersul omenirii, miscarea de rotatie a planetei sau concluziile primului articol, dar pentru ca l-am promis…. IATA-L!  :D)… Si de ce nu, poate pentru ca este inca o posibila trimitere alaturi de cele evidente (cum ar fi numele :)))) despre rolul perfidului Albion, despre complexitatea relatiei sport-cultura-societate, originea rugby-ului, menirea sa si statutul marilor puteri, in cazul de fata imperialismul britanic cu tot ceea ce se leaga de el; noua ordine mondiala, conspiratii, (etc.) … si implicit RAPORTURILE SALE CU POLITICA… DACA CUMVA PARCURSUL PRESEDINTILOR FEDERATIEI ROMANE DE RUGBY NU AU REUSIT SA VA LAMUREASCA… Este doar o pilula umoristica pentru desteptarea „popandaului roman” sau cel putin a baietilor care descarca caramizi sublimate in forme ovale.

Si de aici ma tranform in Kamikaze sadea!…Banzaiiiiiiii !!!  :D)

________________________________

Sexton and Craig

Daniel Craig (agentul 007…Bond, James Bond) emotionat in bratele decarului Irlandei si al Leilor Britanici, Johnny Sexton, in urma triumfului turneului australian in 2013

________________________________

…Deci „Britshitzii” nu au vrut decat sa complexeze inca odata lumea cu parsul asta asta de 007…Altfel cum sa inteleg faptul ca dupa 3 luni in care au agresat, excitat, provocat toata planeta cu turneul lor, pozele si poza cea mai plebiscitata este omagiul suprem adus de pilonul puterii britanice reprezentata de faimosul sau agent 007 „fighting spirit-ului” (spiritului de lupta) irlandez !?. Sa fie oare vreun gest cu mesaj subliminal de recunoastere a independetei si meritului Irlandei in mentinerea suprematiei coroanei in turneul austral !?  Noi suntem OK cu asta dar poate ca trebuie vorbit la departamentul lor de resurse umane… sau la cel de relatii publice..

… Riscanta juxtapunere si foarte greu de transmis forta coroanei cu „sclembergi” atarnati la sanul unui leu britanic. Si inca au fost atenti sa nu-l trimita langa unul ca O’Connell, irlandez si el, fiindca asocierea ar fi devenit caricaturala cu „marele James Bond” in chip de piercing ombilical imbratisand talia unui ogru nordic…  Daca pe Sexton l-au ales pentru ca era cel mai „mic” si mai „scandura” pentru a evita contrastele ridicole – in opinia mea nu prea le-a reusit 😀 – de ce totusi un irlandez; un fiu al natiunii razvratite, mai ales ca Sexton nici nu terminase meciul in formula de joc. Acum 30 de ani, l-ar fi avut pentru un moment similar pe Sean Connery care avea aproape 1,90m… un barbat frumos… chiar daca „Scot”, dadea ceva prestanta imperiului…, dar probabil ca originile sale de animal cu sange cald :D) au deranjat putin elita reptiliana de la curte :D)… De altfel, pe atunci era si  vremea cand baietii in fusta aveau inima si mintea impanate cu tot felul de ganduri si intentii separatiste si trebuiau deci recunoscuti ca oameni de isprava ai imperiului, iar asta nu se putea altfel decat mereu in slujba reginei si a regatului… Ma rog, stiti povestea,… si a pacii si a democratiei, blah, blah, etc.

…Deci momentul acesta de tandrete virila intre doua natiuni a caror relatie cu greu o putem intelege noi cei din exterior, cu Daniel numar impar si magic (adica fara pereche) care vine sa se alinte gangurind ca o coarda la pectoralii vanosi ai lui Johnny Sex…ton (ce nume parca conspirativ) – vezi in poza de mai sus – este singurul lucru care trebuia sa ramana marcant in memoria noastra; amintirea pe care omenirea trebuia sa o retina… ZAU!!?… How pathetic! ;D) –  la sanul unui fiu al Irlandei (!?), cel care ii fugareste pe toti, ii prinde la ei acasa, le rupe bratul cu tot cu mana din umar si-i trage cu ea de urechi si le mai da si doua dupace dupa ceafa pentru ca nu au fost cuminti este de fapt un animal din familia parsului de alun, poate ceva mai mare… Dar atentie, s-ar putea sa ma insel fiindca cunostiintele mele de zoologie sunt intr-adevar precare…. Cei care se uita la serialul Grimm stiu despre ce vorbesc; o aratare dintr-astea este capabila sa surpinda mai mult de unul!!! Atentie!!! …Nu mai conteaza, ce trebuie sa retineti este ca 007 este unealta imperiului menita sa pedepseasca pe cineva; de regula pe cei criticati pe Fox News sau de alte media reprezentative si aparatoare ale valorilor democratiei.

Pai sa zica mersi australienii, pentru ca sunt altii care au patit-o mai rau decat  ei care cel putin raman cu un 2 la 1, o infrangere la limita datorata alunecarii unui aborigen minabil si ingrat in timpul unei lovituri de pedeapsa din ultima secunda a meciului …Zau faza asta este de „poltergeist” si ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri. Lui Beal nu i s-a mai intamplat nicicand asa ceva. Si nu nu numai lui; ci nimanui intr-un asemenea moment, la un asemenea nivel si pe o asemenea meteo… Flacara violet pe bune!!!

… Ati scapat ieftin fratilor fiindca de obicei tipul asta, spaima railor, cancerul femeilor si bucuria stilistilor, se plimba nestingherit noaptea prin birourile presedintelui unei tari ca a noastra, asa repede si pe intuneric ii repara si computerul in pana de doua zile fiindca nu-i recunoaste „memory stick-ul” din generatia urmatoare cu care spera sa copieze planurile avicolei de la Crevedia, unde EL banuie ca ar fi crescuti pui modificati genetic si radioactivi, din gainatul carora se pot face focoase nucleare… Si cand tocmai credea ca-si indeplinise cu brio misiunea (ca de obicei), gata-gata de plecare, observa un detaliu care ii retine inexplicabil atentia (ca de obicei): un presse-papiers, un fel de sarma in foi de varza, sub care zaceau niste documente neglijate tot ca de obicei)…  Cand sa ridice obiectul respectiv ca sa ia hartiile, ce sa vezi!? Presse-papiers-ul era pe bune o sarma sleita…Ma rog, rasfoindu-le repede ajunge sa inteleaga adevarata miza a cazului; era un dosar despre conceperea in vitro a calului de lasagna: masinatiune diabolica demna de o natiune de ex-comunisti detestabili, prin care acestia vor fi incercat sa saboteze infloritoarea industrie britanica a carnii de bou, „world leader since 1892”, singura care creste cornute ecornate, bine educate, carora le sunt respectate drepturile civile si pentru care au chiar si un plan de asigurare sociala si asistenta medicala gratuita pe viata… daca aia se mai poate numi viata. Ne aducem cu totii aminte despre preocuparile britanicilor pentru sanatatea mentala a vacilor, ei fiind singurii care au format si angajat pshilogi pentru depistarea si tratarea nebuniei prietenelor noastre istorice, bovinele, amenintate de un flagel care incepuse, se pare, sa bage in „sparieti” toata Europa disparata sa nu fie contaminata. Ce mai business extraordinar si sanatoriile astea cu tot felul de facilitati pentru cornutele razvratite impotriva furajului care le-a rapus.

Sa revenim la  „veverita” ucigasa cu permis si blazon; dupa ce mai  scotoceste putin  prin sertare, ia ce mai are nevoie, in trecere isi da si cu putin parfum din colectia prezidentiala; o sticluta gasita pe birou… De ce face asta !? Ca sa ne complexeze, evident ! Sau ca sa ne contrarieze pe cei mai tari de duh.

…Dar pentru alti vreo 100.000.000 de imbecili de pe planeta este o poanta buna…Mai ales daca in treacat vedem si marca parfumului cu care se da Corsarul de presedinte, un marlete prost, dar care are gusturi fine in materie de femei si de mirosuri… Eso es claro conio!!!…. Piratul are nas, simte oportunitatile de la o leghe marina, iar oo7 pare sa-i recunoasca aceste merite pentru ca si-a stricat proprii feromoni cu duhoarea prezidentiala… Ce spectacol!?… Zau ca merita la 10 euro biletul de cinema; ce mai conteaza restul de 7 miliarde pe care urineaza amuzat ori de cate ori au ocazia „si-i fac” doar din capricii bursiere. Ma rog, este momentul in care in gandul nostru incepe sa devina obsedat de intrebarea „de ce face EL asta (!?); extravanganta, pedanterie britanica, grija de a fi spilcuit si „fuckable” 24 din 24 („noblesse oblige” ca doar este Sir,  ce pana mea) sau doar dispret si cinism marca „britshit”!?”…

… Ei bine nu!!! Domniile lor au grija sa aflam si raspunsul imediat! La MI6 totul are un scop si se desfasoara conform unui plan bine si mai ales „dinainte” stabilit (dar nedezvaluit nimanui). La ei nimic nu este „gratuit” sau lasat la voia intamplarii. Cand in sfarsit reuseste sa ne surprinda cu aprecierea sa fata de gusturile presedintelui incoronat de un popor de victime naive si lenese (niste tipi ca noi), ti-ai gasit, iata-l ca inainte de plecare face o tura prin dormitorul prezidential, cunoscut si sub numele de camera in forma simultana de stea,  pentagon. secera si ciocan dar si ovala 🙂 – multifunctionalitatea a fost intotdeauna o pasiune a „arhitectilor” din tarile mici – si ghiciti ce face !? Incepe sa se joace cu sfarcurile primei doamne pe care o cunoscuse cu o zi inainte la „petrecerea de la ambasada”. Femeie candva foarte frumoasa, naiva dar de treaba; ea a fost ceea care a lasat o fereastra a palatului deschisa in speranta unei vizite nocturne a irezistibilului farmec britanic, dar mai ales pentru ca a inteles oportunitatea unui viitor mai bun pentru poporul sau. O visatoare! Ma rog, momentul nu dureaza mult, doar cat sa i se asterne un zambet pe fata-i (inca) angelica a frumoasei (inca) adormite (inca) pentru a o reconcilia pe trecuta, dar (inca) atractiva doamna, cu viata si cu sotul ei dupa 20 de ani de convietuire sado-masochista… Parfumul era o deghizare pentru a pacali nasurile prezidentiale, iar din zambetul „madamei” am inteles ca „00barat” (in logo) a reusit sa o impace cu sotul, oferindu-i in somn un moment de fericire demult asteptat… Da Mylady, nu v-ati inselat in privinta sa, Imparatul stie si a stiut dintotdeauna unde sunt si ce sa faca cu sfarcurile dumneavoastra… doar ca problemele inalte de stat l-au instrainat de micile placeri simple ale vietii…

…Acesta este momentul precis in care tu, spectatorule mediocru de sex masculin si posesor al unui pasaport emis de niste „mongoli”cu uniforma similara cu a celor de care isi bate joc Daniel in film, te simti luat serios la misto si te intrebi in mintea-ti anglofonata de spectacolul  cinematografic : „what a fuck!?”… „Ce este asta !?; un fel de rasplata pentru serviciile aduse coroanei si implicit in slujba cauzei drepturilor omului!? Fiindca mesajul care se subintelege te vexeaza peste poate; „greu alaturi de un badaran, scolit in conditii precare, cu accent imposibil si mereu mirosind a whisky cu ceapa » … Dar Coroana stie sa nu intinda coarda si tocmai cand te pregateai sa arunci cu pantofu-ti in ecran,  dupa indeplinirea misiunii pardon a „misiunilor” – cea delegata si cea de suflet –  „Unealta” iese pe fereastra „knockoutand” in trecere 2 rotweilleri cu mult mai prosti si impotenti decat orice setter englezesc si evident, doar adiacent, si pe seful securitatii, o gorila cu o cicatrice mare si dinti de otel care ar inspaimanta „Balcanii”,  terminand toata chestia cu o iesire in Tsukahara legata cu o cadere de la etajul 6 pe craca stajarului din fata, amortizata cu spatele pe o craca aflata 3 m mai jos, istorie de a-si pune rinichii la locul lor, de unde sare pe stalpul antenei „Vodafone” (aici cineva ar trebui sa ne plateasca) si mai departe pe zidul de imprejmuire pentru a finaliza cu o saritura si genoflexiune cu picioarele stranse si in extensie toracica jos langa masina pe care o parcase acolo la sosire… desi UK este zero in gimnastica, se vede ca la serviciile secrete ne pricepem! James is scutura o crenguta de pe rever, isi da si cu spray de gura, zambeste smart, se suie in BMW (ouuups) si dispare in intuneric…. [Nota – La un calcul scurt trebuia deja sa tai vreo 3 facturi; noroc ca fac filme la negru si ca CNA-ul nu ma cunoaste.]

Dupa toate aceste peripetii, nobila miniatura ia in fuga un stealth fighter pe care-l piloteaza cu maiestrie strabatand cu de mai multe ori viteza sunetului emisferele planetei, violeaza spatiul aerian a unei intregi lumi de maimute inapoiate, dar marturisind semne vadite de civilizatie fiindca mai toti poarta turbane (nu-i asa!?) si trag cu prastii dupa ceva care li se pare a fi un OZN pentru ca intr-un final sa aterizeze direct pe o autostrada in desertul australian, nu de alta dar trebuia sa evite cumva formalitatile vamale care l-ar fi intarziat in mod neplacut… De acolo incaleca pe o motobicla de cross ca sa calatoreasca direct si off-road, in nerespectul total al tuturor regulilor de circulatie (pe care adiacent le si apara in meseria sa) pentru a ajunge la timp sa pozeze la gatul unui „BRITSHIT LION”, atarnand ca un sugaci emotionat la pectoralii de „baietash” al celui mai talentat decar din emisfera nordica – Johnny…dar nu ala, cred ca le-a incurcat fisele, nu-i nimic si Sex_ton este bine… Hai ca pe covorul rosu de la Cannes, pentru o poza langa „tzatza” caspica si suculenta a lui Kim Kardashian le-as mai intelege eforturile, poentru ca imperiul trebuie sa fie „peshte” tot nu-i asa (!?),  dar ce facea el in fata fotografilor lumii atarnat la sanul protector al lui Johnny Sexton…Zau, daca ma pici cu ceara si nu ma prind !?…Ah Dumnezeule si daca si el, ca si mine. il dusmaneste visceral pe  „Owen Fartwell” – „the Paris Hilton Boy” -sa nu-mi para rau de tot ce-am scris pana acum!?…Pentru ca asta ar insemna ca Daniel chiar se pricepe la rugby frate.

…Ma rog deliram in veselie, dar una peste alta, nu intelegem cum de crede inca regina mama ca mai reuseste sa pacaleasaca (sau sa sperie) lumea cu un parsulet cu ochi albastri, realizand toate aceste filme, poze si produse derivate de propaganda al caror mesaj este ” daca nu veti fi cuminti, va vom baga dihorul in pat…  Atentie cum apasati pe butoanele de vot la Bruxelles sau la ONU  fiindca altfel vi-l trimitem pe Daniel 007 :D… ” Na ca m-am inselat; nu era pars, era dihor si chestia asta schimba toata povestea. Pana la urma destul de veridic; ce alt animal mai agresiv, brav, viclean, inteligent si strecurator decat un dihor, nevastuica sau verii lor poate exista… Daniel sunt obligat sa-mi cer scuze pentru aceasta confuzie zoologica si pentru a te fi tratat de pars pe tot cuprinsul acestui articol :D. Poate ca de fapt mesajul nu este pentru presedintii pirati si raii viscerali, ci pentru noi cei de rand si vrea sa zica „Stati calmi, nu va speriati ca v-au cazut pantalonii pe vine, Daniel zerozerobarat este un tip bine care lupta pentru libertatile voastre, nu-l dusmaniti :D…acum are nevoie sa va faca un toucheu de prostata fiindca se pare ca va pisati pe voi… de smecheri”!!!…Ahhhh ???? WTF!?

Concluzia dupa momentul „chinului de talent”

… Daca-i asa sau nu, nu mai conteaza, poza aceasta nejustificata este aproape singurul lucru care ramane posteritatii de pe urma turneului 2013 al „Leilor” in care tu nu ai nici o treaba, dar chiar nici o treaba…Pardon tocmai ma contrazic!…Da scuze, de fapt ai o treaba si inca foarte mare care si miroase de la distanta, chiar daca  esti priceput in ale „ovaliei” si probabil ca esti pentru ca l-ai practicat ani multi in tineretea ta, inainte sa devii „00barat”. In orice caz a fost poza cea mai difuzata pe net la incheierea turului!!! Ce alt exemplu mai concludent de deturnare a efortului (si sacrificiului pentru unii) a 30 de barbati generosi si naivi vreti, decat consacrarea unei minciuni ca amintire suprema a momentului si evenimentului (!?); un brit zambitor imbratisand inocent si recunoscator un razboinic irlandez care a luptat dedicat sub culorile coroanei… asa adauga si fara sa-si dea seama. Confuz sentiment sa fii irlandez patriot, star si selctionat in BIL. Daca nu ne credeti, intrebati-l atunci pe Ronan O’Gara, predecesorul lui Johnny in nationala Irlandei, unul dintre foarte putinii care au indraznit sa nu-si scoata mainile din buzunare in fata reginei si chiar sa nu-i accepte preaimparateasa-i extensie intinsa, cam cate motive (istorice si recente) ar avea orice patriot irlandez (cu „o pereche” solida si bine atarnata in chiloti) sa refuze terminalul intins a Coroanei, ba chiar sa-i faca si guler din podoaba-i capilara… „in public si de fata cu toata lumea”.

Ronan O'Garra

Ronan O’Gara snoband regina sau regina mama, cine le mai stie si pana la urma cui ii mai pasa!?

… Cat despre noi, carcotasi sau ba, vom ramane cu sansa si bucuria unui exercitiu in stilul celor de la revista Kamikaze, Catavencu sau „Le Canard Enchainé” (mai conteaza!?), nu stim de ce, fiindca asa ne-am trezit noi si a vrut „agentul” nostru intr-una din diminetile trecute.

De fapt „scandura” lui Adi Dinca, Johnny Sexton, decarul irlandez si al celor de la Britshit Lions are 1.88m si 92 de kile coane…Pana la urma Daniel 007 nu este decat un om normal, nu chiar o nevastuica si deci nu chiar atat de usor de „bagat” prin toate gaurile interzise…cel putin asa ar trebui sa fie!

Imaginea sugereazaa sau chiar demonstreaza inca o data relatia dintre institutii aparent fara nici o legatura, coroana, rugby-ul, imperiul, „British Lions” (hai sa le spunem si pe nume din cand cand), etc., etc… Mi ca-mi vine sa ma intreb de ce mai are Romania nevoie de rugby de inalt nivel; ca sa vina James Bond sa se rupa in figuri dupa meci pe peluza de la „Arcul de Tirumf”!?. O poveste mai nebuna chiar decat cea mai schizo vaca englezeasca , dar adevarata si pe care speram ca intr-o zi Sportlogic sa va o poata povesti cu lux de amanunte – [foto: Johnny Sexton felicitat de 007 (generatia a 4-a) dupa triumful Britshit Lionshilor in turneul din Australia incheiat sambata cu o victorie fara precedent 41-16… mai mai mai!!!]…

Facatura regizata…Evident ! Falsa (!?),…NU ! Daniel Craig ca orice englez bine educat a jucat ani multi rugby, dar spre deosebire „Wolverine” ca sa-i parafrazez pe amantii de la FRR, care la randul lor au incercat sa ne copie fara talent :D) , l-a jucat cu bucurie si placere. Zambetul lui Daniel si suportul sau pentru rugby si „Lei”  este sincer atat in viata sa publica, cat si in cea intima-personala, dar prezenta sa acolo unde toate camerele (foto) erau armate, NU ! Trebuia sa ramana ceva din toata povestea asta ; ceva mai mult decat un modest palmares de 2 la 1 pentru „Lei” sau decat lacrimile unui jucator celebru, dar necunoscut marii majoritati a locuitorilor planetei, capitanul Australiei – Horwill…

…Hai sa ignoram serviciile aduse coroanei si faptul ca ti se da acces la sfarcurile femeilor de frunte ale tuturor natiunilor si sa ramanem cu afectiunea pe care o avem pentru orice frate indragostit de closca ovala…Multumim Daniel (!),  in numele cauzei rugby-ului… MULTUMIM !…Iar data viitoare te asteptam si pe la noi atarnat la tzatzele amantilor de la FRR, ca au de unde si-s naturale facute din greu cu papa bun si gras si shaorme de langa stadionul de atletism… Sa-i inveti putin PR sau cum in loc sa cheltuie bani pe publicitate, sa faca bani din ea… Sau nu te daruiesti looserilor, penala mica… Ah iti sunt subalterni; la birou esti cuminte…Aha!…Nu amesteci placerea cu munca!?…Du-te ba de aici, daca spunea altcineva il mai credeam.

– O-O Flo –

Rugby, British Lions, conspiratie, propaganda – o poveste „Kamikaze” (1)

In Bizz sport, Economia sociala, Economia sportului, Ganduri, Sport si societate, Sportul si politica, Star System on Iulie 9, 2013 at 4:09 PM

Cuvant inainte Intr-o zi va trebui sa definim notiunea de suporter si mecanismele intime prin care se realizeaza fenomenul de aderare, de multe ori unul irational si care predispune pe unii dintre noi la toate excesele. Pana atunci dedic acest articol „Coanelor Chiritelor” care au invadat Romania si tuturor concetatenilor care sunt  amatori de rugby si „fani British Lions” fara sa inteleaga nici macar o iota din portanta alegerii lor, doar pentru ca nu sunt informati… si pentru ca nu au inteles ca rugby-ul NU este doar un sport…desi unii fac eforturi disperate de al reduce la doar „atata”

__________________________

Ceremonie triumfala a  turneului Leilor Britanici (British Lions) in Australia (2013)

Celebrarea triumfului Leilor Britanici (British Lions) in Australia (2013)

_________________________

S-a incheiat turneul Leilor Britanici in Australia…Pardon, triumful rasunator al Leilor… As mai intreba si ce-i cu asta sau ce inseamna asta? Dincolo de nuanta de „derizoriu”, intrebarea este de fapt cat se poate de justificata. Deja cand auzi numele selectionatei apar semne de nedumerire – British and Irish Lions!? Sa fie „ei” oare atat de conservatori incat sa isi doreasca o echipa multinationala a turneului initial, cel al natiunilor imperiului inainte de admiterea Frantei in cercul lor exclusivist? (N.A. – alt subiect la fel de interesant).

Despre ce este vorba in acest turneu: despre spectacol sportiv (!?) – nu prea pentru ca traditional sunt meciuri disputate la „sange” deci stranse si adeseori incrancenate deci practic „inchise”; despre sarbatoarea rugby-ului in emisfera de sud (!?) – nu credem, fiindca  are loc in fiecare saptamana cu campionatul din „Super”; despre surprize (!?) – nici macar!… Atunci ce si pentru ce toata aceasta tevatura de mai bine de 3-4 luni, teasing in media, cu retele de socializare mai infierbantate decat o oala „cucta”, lacrimi, povesti, scandal si revolutie pe Twitter?

Evident daca alegem calea cea mai comoda a unui raspuns superficial si usor, putem invoca o actiune de comunicare, popularizare si innobilare a rugby-ului. Un eveniment sportiv major, un clash, blah blah blah, intre cele doua emisfere sau pur si simplu ratiunile economico-financiare ale evenimentului care evident nu pot fi neglijate, mai ales atunci cand el reprezinta o solutie pentru unele organizatii; in cazul de fata pentru federatia australiana (ARU).

Stim cu totii ca  ARU are „prevazut” 🙂 si anuntat  pentru 2013 un deficit de  4-8 milionae de dolari autralieni – ce marje de eroare isi aleg baietii (!?), mai ca am fi tentati sa le spunem target-uri –  si ca sportul pentru a exista trebuie sa fie un „bussines”.  In cazul acesta „ne-am linistit”; probabil ca grijile erau valabile inaintea acestui tur. Evident nimeni nu vrea ca ARU sa scape de deficit, dar cu siguranta este bine ca din cand in cand sa-ti platesti datoriile, iar o astfel de manifestare nu face decat sa creasca capitalul de toleranta si incredere din partea partenerilor si a creantierilor pentru ca din acest punct de vedere turneul Leilor Britanici in Australia NU a dezamagit pe nimeni!!!

Vanzari „record” de bilete, audiente media „record” peste tot in lume, nu avem toate cifrele, insa promitem sa le difuzam imediat ce „vom fi pus mana pe ele”,  dar ca sa va faceti o idee, se vorbeste despre peste 100.000 de bilete de avion vandute cu ocazia acestui turneu pe liniile care leaga UK si restul lumii de Australia, bine-inteles indicatorii sun raportati la eveniment. Nu stim inca incasarile din industria turistica si serviciile de ospitalitate, dar la cel putin 800 de euro biletul in varianta cea mai economica cu plecare din UK, va lasam sa faceti calculul. Mai adaugati la nota de plata cele aproximativ 400.000  de intrari vandute, din care aproape 100.000  doar suporterilor Leilor la diversele meciuri ale seriei si probabil cel putin tot atatea tricouri, palarii, esarfe, steaguri si evident de 10 ori mai multe beri :)… Faceti calculul si ati obtinut bugetul Romaniei pe un trimestru,… daca ar fi bine administrata. Daca vi se pare ca exageram, mai adaugati cateva zeci de milioane de telespectatori unici in lume sau cateva sute de milioane masa insumata si cu siguranta ca lucrurile va vor aparea mai clare…Toate astea, aproape reteta unui mic campionat mondial, doar in cateva meciuri de rugby (parca 9), cu 6 echipe locale, plus 2 care se deplaseaza si o luna de „carnaval” :D…relaxat si fara complicatii!

In cele din urma putem admite ca ne-am raspuns singuri la intrebarea initiala, asa ca articolul nostru s-ar putea incheia chiar aici, dar refuzam sa credem ca totul se reduce doar la o poveste de bani.

…In primul rand de dragul sportului nostru si mai ales pentru ca acest turneu este, ca si Turneul celor 6 Natiuni, o adevarata „institutie de stat”. (N.R. – alt subiect inceput dar neterminat, ne cerem scuze, nu am uitat si vom reveni asupra sa in articolele promise). Bilete vandute sau nu, audienta sau nu, turneul Leilor Britanici s-a tinut si se va tine cu orice pret atata timp cat va exista Coroana, daca nu chiar si mai mult!… Si abia de acum incolo incepem sa simtim „mirosul cetii” pentru ca lucrurile incep sa se „intrepatrunda”, sa relationeze si devine foarte greu de descifrat – nu chiar, dar cu siguranta de declarat public, da! – care sunt mizele, interesele si scopul acestui eveniment.

…Este oarecum de inteles pentru ca este dificil de explicat lumii in secolul 21 la ce bun „defilarea” pur demonstrativa a „armatei  imperiale” de Lei Britanici prin provinciile imperiului, de unde ne-a lipsit doar regina mama purtata in lectica roiala cu inscriptia Veni, Vidi, Vici,  facand semne imperturbabile multimii, evident placut surprinsa si recunoscatoare fata de loialitatea popoarelor… Pana si laxitatea din media si in discursul oficialilor australieni in fata dezastrului sportiv, de obicei foarte virulenti care de data asta ne-au servit o beletrisca plina de energii pozitive, nu este chiar genul casei… [ParantezaAici am exagerat putin. Dezastrul a fost doar in ultimul meci pe fondul unei oboseli cronice a jucatorilor australieni, o echipa fara „banca” si fara optiuni…Asa cum am spus, a lipsit putin ca Leii sa nu termine cu un esec si cel de-al 4-lea turneu consecutiv; cam mult  si greu de suportat chiar si pentru proverbiala aroganta britanica].

Cu putin recul ne dam seama ca de fapt a fost vorba despre tot si nimic din ceea ce ne asteptam.   Pana la urma acest turneu nu ne lasa nimic altceva decat un bilant final (sportiv si financiar) la care ne asteptam cu totii, ba chiar nesperat de bun pentru australieni pentru ca avand o echipa in covalescenta si destramata de certuri intestine erau cat pe ce sa castige seria, daca Beale nu aluneca in ultima secunda a primului meci… Si totusi!!!

…  Totusi trebuie sa fie si altceva dincolo de ratiunile financiare care sa justifice de ce si pentru ce sau cine (!?) toate aceste sacrificii – jucatori accidentati, epuizati, daramati, scosi la pensie definitiv, altii ridicati in slavi, unii desconsiderati,  polemici, ba chiar si colegi de echipa care se agreseaza mai salbatic decat cei mai mari rivali. Care este miza oare si pentru ce atata indarjire (!?); pentru ca nimeni nu prea da doi bani in afara de cetatenii imperiului pe acest rezultat care este doar un palmares onorific… Poate doar australienii (putin, foarte putin) findca au luat bataie, dar la capitolul satisfactie, pentru ce si mai ales pentru cine!? Dar daca intr-adevar singura miza este cea pe care o credeam disparuta (!?) daca este vorba doar despre mandrie si onoare!?… Atunci, zau, am fi cu totii fericiti pentru ca rugby-ul a ramas la fel de magic si nobil asa cum l-am cunoscut si ni l-au lasat inaintasii nostri… Lucru mare in zilele noastre!

Pai, haideti sa le luam pe rand!…Inainte de toate Leii Britanici, nu prea au fost englezi asa cum se cuvine unei natiuni care se vrea „imperiala”. Selectionata „primelor optiuni”  a fost un fel de Tara Galilor altoita cu cateva soiuri de vita nobila irlandeza, antrenorul sef din Noua Zeelanda, restul doar soldatii ca sa „iasa la numar”…A cui sarbatoare sa fie asta, ca englezii nu prea au avut de ce sa se bucure, dar totusi s-au bucurat inexplicabil de mult pentru noi, niste straini daca ne gandim ca aproape nu au existat in formula castigatoare. Irlandezii nici ei nu au fost prea fericiti pana la urma fiindca Gatland le-a „desconsiderat” giuvaerul national (si planetar), pe Brian O’Driscol pentru ultimul meci al seriilor. Scotienii nu prea au avut reprezentanti foarte multi sau hotaratori la bilantul testelor cu Wallabies, iar Wales ar fi bifat cu placere victoria la palmaresul nationalei lor in semn de revansa la finala mica a Cupei Mondiale si la infrangerea la limita sau victoria furata de OZI in turneul din toamna.

Stim si care sunt nefericitii din cealalta parte a acestui turneu – Australienii! Mult mai multi ; toata echipa nationala, o serie de jucatori consacrati ignorati sau si mai grav, desconsiderati, fanii mai ales si  o seama de tineri jucatori australieni extrem de talentati, dar carora Robbie Dean nu a vrut sa le dea nici o sansa, facand totul parca ca sa sfideze chiar si  opiniile sau sugestiile cele mai binevoitoare. Avem inca proaspat in memorie pe unul dintre oficialii locali care desi la o varsta respectabila, in momentul ceremoniei de premiere si in contrast cu restul colegilor sai, nu isi putea stapani o cascada de lacrimi de umilinta si frustrare… Sau poate ca erau doar emotiile unui roialist ferfent, cine stie!?…Cert este ca nu am mai vazut la nici un meci o astfel de reactie din partea unui oficial, ceea ce ne indreptateste sa banuim ca turneul Leilor este unii ceva extrem de serios.

Daca ar fi sa tragem totusi cateva concluzii, ei bine, pe plan sportiv seriile NU adus foarte multe noutati; doar un turneu victorios pentru Lei care asteptau de 12 ani si cu nervii la limita momentul arogantei…Dar suprinzator, aroganta nu s-a manifestat; asta poate pentru ca nu prea erau englezi in lot sau fiindca cei care erau au facut tusa:D… Si ar mai fi si confirmarea anumitor intuitii aproape publice si colective pe care diversi specialisti si media incearca sa ni le „dezminta”. In cele din urma nimeni nu a avut nici o revelatie, iar singurele certitudini ar fi:

–  pe scara unei elite a rugby-ului britanic Owen Farrell nu este decat inca o rezerva, o plomba de duzina, desi englezii si IRB-ul incearca sa ni-l bage pe gat ca pe noul zeu al emisferei, pentru noi nu este decat un putzoi banal si mai grav, foarte obraznic dar lipsit de argumente,  foarte departe de topul 5 international, fara sa merite cota pe care o are in Anglia si la restul trompetelor in momentul de fata…Dar sa nu-i inchidem poarta, este tanar si are timp berechet in fata sa (!);

– sfarsitul carierei internationale pe o nota de succes a unei legende a jocului suprem si total – Brian O’Dricoll – despre care cuvintele celui mai inspirat condei ar fi fade, sarace si aproape inutile;

– sfarsitul colaborarii lui Robie Dean cu nationala Australiei, lucru mare daca avem in vedere seria lunga de nereusite careia i-a supravietuit, dar care pana la urma nu a pacatuit altfel decat prin a fi putin prea incapatanat si cocos in relatia cu jucatorii. Nu pare un pacat capital, dar este suficient pentru a copromite serios mentalul, motivatia si cariera uni jucator, fiindca pana la urma asta va ramane singura sa realizare istorica alaturi de Wallabies; condamnarea lui Quade Cooper sa nu bifeze in „aceasta viata” nici un meci impotriva Leilor Britanici pentru ca urmatorul turneu in Australia al acestora va fi peste 12 ani, cand el va avea 35 de ani si este foarte putin probabil sa mai fie competitiv la data respectiva, dar cine stie!? Ma rog pentru noi Robie Dean ramane un exemplu tipic de mare antrenor, cu adevarat competent, dar prost de bubuie pentru un nimic. Nu este vorba despre o greseala ci despre a persista in greseala impotriva oricarei evidente, compromitand astfel tot proiectul de performanta al echipei pe care a antrenat-o, din pacate una nationala. Nu este vorba decat  despre inteligenta relationala, mai ales atunci cand „argumentul” principal, piesa principala, sufletul si motorul echipei sale, Will Genia, este prietenul cel mai bun al celui renegat;

– confirma ce se stia de peste un deceniu; si anume ca Gatland este pe langa un antrenor eficace si ca revirimentul Wales produs in perioada sa nu a fost o intamplare, progresul acestora depasind clar nivelul de competitivitate cu care ne-am obisnuit in Emisfera de Nord, selectionata Wales fiind in momentul de fata probabil in TOP 3 al ierahiei mondiale. Cu o nota critica pentru meciul decisiv al seriilor provocata de „un gest” la care nu ne asteptam din partea sa (in termeni de diplomatie si ai aceleeasi blestemate inteligente relationale) prin inlaturarea din lot a nimanui altuia decat Brian O’Driscoll – un fel de crima „de lèse majesté” aproape la scara internationala… Suntem convinsi ca BOD a platit tribut propriului sau talent si geniu, fiindca Gatland nu voia pentru acest meci un creator (il avea in persoana lui Sexton)  cat o linie de distrugatoare care sa macine defensiva australiana, dar asta nu este decat o greseala de PR, cu atat mai putin una tehnica (dimpotriva, rezultatul i-a dat dreptate)… si cu siguranta nu este un pacat capital(!) ;

– a demonstrat lumii care sunt jucatorii in afara normelor, cei exceptionali, lucru care din varii motive nu se vede obligatoriu in prestatiile lor la nationala  –  North, Corbisiero, Faletau, O’ Connel, Phillips, Lee Halfpenny si mai ales Sexton care este un super mega jucator si ca este de domeniul impertinentei fara limite sa-l compari cu Owen Farrell zis si Fartwell sau Paris Hilton Boy… Apropos nu-mi revin de la aceea nominalizare care a indraznit sa-l puna pe „Lady Boy” in rand cu Daniel Carter sau Richie Mc Caw, niste titani ai jocului… Cat tupeu pe domnii de la IRB!?… Si cu ocazia asta ne gandim si la toti jucatorii care au dat cei „3 S” (marca proprie depusa) fara a avea bucuria unor astfel onoruri nici macar dupa o cariera de peste 10 ani de spectacol, performanta si sacrificii in rugby-ul international de inalt nivel…

– ca statisticile nu trebuiesc ignorate si ca nimic nu este intamplator – Brumbies, echipa antrenata de sud-africanul si campionul mondial Jack White, care cu 2 ani inainte de venirea sa erau „ciuca batailor”, acum sunt lideri in conferinta australiana si singura echipa de club care i-au invins pe Lei in acest turneu;

– ca Quade Cooper este uvertura momentului in Australia si ca in virtutea concluziei anterioare, echipa sa Reds, locul 2 in conferinta ar fi putut fi cea de-a 2 echipa de club care sa-i surclaseze pe lei, daca erau cu efectivul complet… (N.A. – Foarte important mai ales in grupul Global Rugby de pe Facebook, unde cativa experti de lemn, dar „surprinzator” chiar si Adi Dinca :D, imi impaiau capul cu cat de slab este Cooper 😀  ).

Sa revenim:)… In cele din urma toate „pistele” duc la ceea ce mai toti fanii stiam si denuntam chiar;  Dean a fost de un tip de rea credinta, o greseala impardonabila pentru un antrenor oricat de mare ar fi el, care poate anula toate competentele tehnice ale vinovatului si de care, in sfarsit, fanii australieni au reusit sa se desparta. Greu dar mai bine mai tarziu decat niciodata, desi credem ca raul pe care i l-a facut lui Cooper va fi ireparabil cel putin pe plan mental, deci posibil motivational si implicit pe cel al performantelor viitoare… Decat daca peste 4 ani acesta va reusi sa fie selectionat pentru un meci test intre o selectionata din Sud sau Barbarians si Lions…Sa nu fie prea tarziu, mai ales ca nu de mult a trecut pe langa retragerea din Union din cauza conflictului sau cu antrenorul neo-zeelandez… Cu totii stim cat si-a dorit  decarul celor de la Reds sa faca parte din aceasta aventura si ca este subiectul unei fragilitati afective care trebuie menajata daca-l vrem la potentialul sau maxim.

…Bine, dar daca mai toate aceste lucruri erau deja cunoscute si pe plan sportiv nu au fost surprize, pentru ce sau pentru cine au fost expusi jucatorii!? Pentru glorie!? A cui? A lor!? Cine sunt cei care au profitat de pe urma  acestui turneu decat rugby-ul in termeni de popularitate, fenomen oarecum fortat in opinia noastra; poate Union Jack, blazonul, neamul leilor, regina…cine deci??? Despre ce este vorba in acest turneu care datorita ciclicitatii sale de 4 ani revendica false aere de jocuri olimpice  sau campionat mondial?

… Ne este cu atat mai greu de inteles – mai bine spus, de admis in secolul nostru, unul al emanciparii tuturora – importanta pe care „cineva” o acorda acestui turneu la limita imperialist. In orice caz nu stim sau nu putem sa fim siguri sau sa dovedim pentru cine datorita faptului ca  nu exista nici macar o federatie britanica a acestui sport; reflexie cu atat mai mult plauzibila cu cat in rugby poporul britanic practic nu exista. Pentru ca Britanic nu inseamna o natiune sau un popor, ci reprezinta o institutie sau cel putin asa se declara si revendica „ei” insisi. Sau poate nu am inteles noi bine si acest turneu are tocmai semnificatia afirmarii unei constiinte colective britanice. Daca este asa atunci rugby-ul este cu adevarat ceva transcedental pentru ca nici un alt eveniment dintr-o alta disciplina nu putea genera o astfel de efervescenta si nu ar putea exprima mai bine identitatea sufletului britanic daca el ar exista.  Nu stiu daca ati observat dar mai putin majoritatea sporturilor individuale (cele care cu mici exceptii nu reusesc sa se autofinanteze)  si anumite competitii cum ar fi olimpiadele, in  jocurile colective traditionale natiunea britanica practic nu exista. De ce singurul sport colectiv cu campionate pe natiuni organizate separat in care Imperiul are o echipa este rugby-ul???

…Ce se intampla cu sportul „asta” de este atat de special si „mai cu mot” (se vede si in forma mingii dealtfel) si cine este atat de interesat de acest tur care de fiecare data are aere de campanie de razboi, de o noua colonizare a teritoriilor candva ocupate. Mai in gluma mai in serios, suntem la limita sa-i banuim ca este un fel de vizita „cadou” catre fostele (sau mai putin fostele) colonii in acelasi timp cu un ritual de strangere a birului, adica de afirmare a tutelei… Glumim, glumim, dar de multe ori pareau pe picior de razboi pentru „meciul de onoare”, cel  care sa le spele rusinea  in cazul turneelor mai putin faste, cum a fost cazul in 2009 cu Africa de Sud… Cand lucrurile merg prost, meciurile sunt de-o violenta suprinzatoare… Sa fie turneul Leilor alaturi de Jocurile Commonwealth  si de Royal Bank of Scotland 😀 (sau similare) un alt moment care marcheaza si anunta dincolo de problemele politice si istorice federarea natiunilor de aceeasi limba si cultura (cel putin din punct de vedere oficial)  intr-un suflu de constiinta nationala colectiva si ancestrala sau doar (poate si adiacent) sub aceeasi moneda, insemnele coroanei, vointa comuna sau un alt simbol colectiv  pentru un cor intonand din rarunchi si aproape fanatic „GOD BLESS THE QUEEN”.

…Greu de spus si nu trebuie sa fii neaparat  un  „obsedat de conspiratii” ca sa-ti pui intrebarile astea… Ne vom „risca” si vom afirma ca aceasta reclama confirma multe din „banuielile” noastre 🙂 cu privire la rugby (alt subiect pe care il vom aborda curand) si despre semnificatiile acestui tur… Atentie (!), nu am declarat ca spune totul despre scopul si importanta sa, ci doar despre semnificatiile sale… Despre simbolistica sa daca vreti:

Dupa ce am vazut clipul asta, aproape ca ni s-a luat o piatra de pe inima pentru existau suspiciuni de „paranoia” din partea unora… si nici chiar acum cu dovada „pe masa” :D) nu suntem inca total absolviti de aceste banuieli, dar cel putin suntem impacati cu gandul ca nu vom fi fost singurii care ne-am putut gandi la aceasta posibilitate, fie chiar si in gluma numai. Ba chiar sunt aproape sigur ca marea majoritate dintre „britzi” traiesc aceasta nostalgie si celebrare a imperiului, altfel cum am putea sa ne explicam  exodul de zeci si zeci de mii de „suporteri britanici” ca sa sustina o echipa care practic nu exista decat o data la 4 ani! Adica sportul asta a devenit atat de popular incat sa determine mii de „dame” sa strabata marile si oceanele lumii, sa isi cheltuie banii de shopping din dragoste pentru rugby? As fi inteles daca era un turneu al Angliei sau al oricarei alte natiuni in Australia, dar asa!? Sa inteleg ca fanii lui O’Driscoll de la Leinster, merg sa-l sustina pe Roberts, Tuilagi sau Davies!? Din ce-am am vazut in presa si pe net, nu prea cred! Sa inteleg ca fanii „blondei” de la Saracens traverseaza globul pamantesc ca sa-i pupe ghetele lui Sexton pe care de obicei il injura cel putin timp de 4 ani…mai putin in anul de turneu  al Leilor!? Ceva nu se leaga!

„Curios” in toata aceasta saga este ca totul se petrece in teritoriile „candva”… „ocupate”  si evident nu poti sa nu remarci ca brusc si dintr-o data adversarii lor se impregneaza de aceeasi patima, desi cei mai multi dintre ei nu au zilnic de a face cu rivali care sa se cheme „lei britanici”… Daca nu avem dreptate, atunci de ce nu fac leii nostri un turneu in Franta sau Argentina!? Fiindca din punct de vedere istoric cu Franta ar avea cateva de impartit… Si Frnata cu ei 😀 ! Imi veti spune ca asta este natura rugby-ului si ca este ceva firesc. Nu-i adevarat, exista seriile Barbarians si acolo atmosfera este mult mai destinsa, spectacolul primeaza, iar rezultatul mai putin… Ma rog, asta daca nu joaca cuuu… Leii Britanici, evident :D!!!

Shalk Brits si Owen „Fartwell” colegi de club la Saracens :D)

Faza din intalnirea Barbarians vs British Lions – meci de pregatire in vederea seriilor din Australia                          …No comment!

… Dar daca ma intrebati pe mine,  cel mai curios este faptul ca o data la 4 ani, „inamici” traditionali cultivand o rivalitate aproape ancestrala – englezi, scotieni, irlandezi, galezi – reusesc sa se tranforme intr-o armata unita (cea a imperiului insular probabil, desi nu-i inteleg pe irlandezi…Ba da!… Motivatia se cheama credem HSBC 😀 !?) si este dispusa sa sacrifice orice pentru gloria si onoarea blazonului, iar sentimentul asta pare sa fie mai puternic decat amintirea „capului taiat” al Mariei Stuart,  decat cea a cumplitul Bloody Sunday sau inabusirea in sange a grevelor minerilor din Wales…Chiar daca toate acestea nu sunt uitate sau date la o parte – si nu vor fi nicicand , altfel cum sa interpretam aceasta „obraznicie” a lui Ryan O’Gara in fata Reginei – deci cu toate aceste amintiri cultivate istoric si credem chiar si genetic de acum, ei bine, cei selectionati,ca prin magie, alcatuiesc o fratie uneori parca mai puternica si mai combativa decat in propriile echipe nationale. Nu vorbim despre valoare ci despre angajamentul de care dau dovada toti, pana la ultimul, chiar si cei care se declara dusmani istorici ai coroanei… Credem ca in sufletul jucatorilor de alta origine decat cea engleza se naste chiar si un paradox pe care putini ar sti sa si-l explice…

Ronnan O'Gara refuza sa o salute pe Regina Elisabeta a II-a

Ronnan O’Gara refuza sa o salute pe Regina Elisabeta a II-a

[ParantezaUn moment penibil si scandalos sau un gest cu semnificatii politice pentru  „o secunda” de justitie istorica fata de drama poporului irlandez oferit de fostul mijlocas la deschidere al Irlandei (in prezent rezerva). Ar fi bine sa mentionam faptul ca gestul lui O’Gara nu a vizat nici o secunda persoana fizica in sine, pana la urma o femeie in varsta care trebuie  respectata, ci ceea ce reprezenta ea si anume institutia Imperiului Britanic… Iara daca cautam deliberat detaliile picante ale povestii, intamplarea este si gestul care a restabilit paritatea popularitatii cu fotbalul in Irlanda. Inainte de el legendarul libero al generatiei de aur de la Manchester United, irlandezul Kean, facuse acelasi lucru cu ocazia unei vizite protocolare la palatul Buckingham…]

Intrebarile noastre nu sunt pur retorice si nu suntem singurii care ni le punem. Drept dovada este si cuvantarea lui WarBurton (ce nume), capitanul galez al leilor, cu ocazia ceremoniei de premiere, la care Domnia Sa in absenta unui simbol evident si onorabil de reprezentare, explica ca este, citez, „dovada faptului ca noi in Emisfera de Nord, nu facem lucrurile chiar atat de rau”… Cat de frumos si intelept! Cata maturitate, responsabilitate si diplomatie din partea acestui tanar, practic un „pusti” daca este sa o luam strict din punctul de vedere al varstei biologice… Asta spune multe si despre nivelul de educatie, gandire si de maturitate al jucatorilor de rugby din UK… Na ca am comis-o!!! Deci nimic, dar nimic nu este lasat la intamplare. Nici macar O’Gara :D.  Suntem constienti (si Leii la fel speram) de faptul ca Imperiul Britanic nu controleaza toata Emisfera de Nord, desi apreciem asumarea responsabilitatii de a reprezenta rugbistic aceasta parte a planetei…  Si mai stim ca internationalul galez a ales singura entitate posibilia si plauzibila care ar fi putut revendica acest triumf fara a submina si rani demnitatea  si mandria patriotilor celor 3 natiuni…tutelate. De fapt inca o dovada ca poporul britanic nu exista; cel putin deocamdata sau oricum, nu pentru toti!

… Ma rog, trecand peste toate ghidusiile gandului nestapanit si alte  can-can-uri, cand eram gata-gata sa ma multumesc cu ratiunile economice si propagandistice colorate cu arome de istorie a faptelor mari  in serviciul rugby-ului, iata ca de ce ne temeam mai mult ni se confirma si anume ca „englezoiul” nu se lasa cu una cu doua, este mai puternic decat el, „perfidia” este zau cea de-a doua sa natura; o poza vine „sa toarne gaz peste foc” si sa ne „sugereze” si sa ne  „explice”  sau mai bine zis sa ne REAMINTEASCA „what was all about” (despre ce a fost vorba)… >> va urma>>…

– O-O Flo –

%d blogeri au apreciat asta: